miercuri, 30 martie 2016

Artemiza – Iulia RĂDĂŞANU, Inginer Software



(n. 1982, Laczko-Cotfas; domiciliul: în Subcetate, actualmente în Toplița) 

DD: Vă mulțumesc pentru că aţi acceptat să vorbim despre dvs., despre realizările profesionale şi familiale, despre pasiuni şi crezul călăuzitor în viaţă…
  AR: Eu vă mulțumesc pentru că v-ați gândit să mă includeți în opera Dumneavoastră.
   DD: Purtaţi două nume: unul roman, eufonic, Iulia, pe care îl purta și fiica împăratului roman Caezar, dar și geniala fiică a lui Bogdan Petriceicu-Hașdeu, și un nume grecesc, al zeiței înțelepciunii, Artemis. Dacă numele de Iulia ne trimite cu gândul la luna în care v+aţi născut, cel de Artemiza este în perfectă armonie cu personalitatea dvs. Cui datoraţi cele două nume?
    AR: „Iulia” a fost probabil o lipsă de inspirație a părinților mei, un nume ales în funcție de luna în care m-am născut. „Artemiza”, însă, știu că a fost propus insistent de mama mea, care il auzise în trecut la o persoană pe care o admira. Într-adevar, „Artemiza” este de proveniență greacă, vine de la „Artemis", zeița vânătorii, și este echivalentul grecesc al numelui roman „Diana”.
   DD: Sunteţi mlădița unei familii care a constituit coloana vertebrală a învățământului din Subcetate vreme de aproape un secol. Aţi crescut, v-aţi format într-o familie respectabilă din Subcetate. Stabilită la Topliţa cu familia, mă bucur să vă întâlnesc uneori la Subcetate. Cred că pentru mulți este de neînțeles cum o elevă și o studentă eminentă, cum aţi fost, cu perspective de afirmare în țară și în străinătate, aţi ales varianta întoarcerii pe meleagurile natale, aproape de părinţi şi fratele Antoniu. Este familia atât de importantă?
AR: Odată cu venirea pe lume a celor doi copii, pot afirma cu certitudine că familia este cea mai importantă. După absolvirea Facultații de Calculatoare la Târgu-Mureș, am lucrat aproape 5 ani în București, apoi, înainte de a se naște primul nostru fiu, David, ne-am hotărât să plecăm din București, pentru că ne-am dat seama că, deși existau nenumărate oportunități acolo, capitala nu este un mediu bun pentru a-ți crește copiii, iar meleagurile natale au fost în mod natural prima alegere. Nu regret hotărârea luată, cu atât mai mult cu cât ea este întărită și de alți colegi de servici din București: numai în ultima jumătate de an înca doi s-au relocat la aproximativ 100 km de capitală, un inginer și un project manager.
   DD: Ceea ce mă impresionează este stabilitatea familiei Cotfas şi legătura acesteia cu localitatea natală, începând cu străbunicul Gheorghe a Cionculesei. Bunicul dvs. Andrei a terminat Liceul „Sfântul Vasile” din Gheorgheni, apoi Școala Normală din Blaj, ca șef de promoție. A ales, totuși, să se întoarcă în satul natal, dând şansa, prin pasiunea, dăruirea și credința sa, multor generații de copii formați la școala din Subcetate să se afirme, în plenitudinea ființei lor, aici sau pretutindeni. Mi-amintesc de frumoasa dvs. bunică, învățătoarea Maria, fiica preotului Măierușan din Crisbav – Brașov, care, căsătorindu-se cu învățătorul Andrei Cotfas, a rămas în Subcetate pentru totdeauna. Singurul fecior al familiei dascălilor Andrei și Maria Cotfas, absolvent de nota zece al Facultății de matematică din universitatea ieșeană, a ales de asemenea să se întoarcă „acasă”, aici unde îl chema glasul pământului prin însuși numele pe care îl purta, al bunicului Gheorghe, ca şi misiunea pe care o avea de împlinit, de profesor de matematică pentru multe generaţii de şcolari. Apoi s-a împământenit la Subcetate și mama ta, profesoara Victoria Carazan, originară din Turnu-Măgurele. În fine, se pare că și soțul dvs., Marian Rădășanu, se simte bine aici, la munte… Să fie iubirea faţă de familie, legătura cu locul copilăriei, cu muntele, dorul sau destinul care v-a determinat să vă întoarceţi Acasă?
   AR: Completand cele spuse mai sus, într-adevar și prezenta familiei a cântărit mult în balanță la luarea hotărârii de a ne stabili aici, alături de alți factori: zona montană cu aer curat, care oferă multiple posibilități de a-ți petrece timpul liber în natură, liniștea de care ai nevoie cand termini cele 8 ore lungi de servici, un apartament proprietate personală în Toplița, achiziționat de părinți pe vremea studenției mele. Și soțul meu iubește această zonă, deși el este bucureștean, iar ideea să ne mutăm din București a fost inițial a lui.
   DD: V-aţi întemeiat o familie frumoasă, aveţi doi copii reuşiţi, cărora nu le lipseşte în primul rând iubirea pentru a creşte fericiţi. Dovediţi o adevărată măiestrie în a ţine în echilibru dăruirea familială şi cea profesională. E uşor? E greu?
   AR: Este ceva natural. Odată ce ai copii, ei trec automat pe primul plan și tot ce ține de noi, de părinți, rămâne undevaîn fundal, măcar acum, în primii ani de viață, până încep să se descurce cât de cât singuri. În ce privește viața profesională, pot spune că sunt fericită că am reușit să mă autoeduc, în sensul că în urmă cu câțiva ani totul se învârtea în jurul serviciului, făceam ore suplimentare cu grămada și nu prea mai rămânea timp de viața personală în cursul săptămânii. Acum însă, situația s-a îmbunătățit: nu mai fac ore suplimentare decât în cazuri excepționale, iar serile le petrec împreună cu familia.
   DD: Aţi studiat la Liceul din Subcetate şi la Universitatea din Târgu-Mureș, aţi muncit o vreme în București, aveţi și o experiență americană… Puteți să ne vorbiţi despre aceste etape din viaţa dvs?
AR: „Experiența americană” este cea despre care aș spune câteva cuvinte, pentru că mi-am dorit întotdeauna să traiesc, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, visul american. Între 13 octombrie - 26 noiembrie 2009, am fost plecată la filiala-mamă a firmei pentru care lucrez în California, San José mai exact. Am avut norocul acordarii unui concediu de 8 zile, timp în care, împreună cu alți doi colegi, am plecat cu mașina într-un circuit: San José – Los Angeles – San Diego - Grand Canyon - Las Vegas.
În Los Angeles am vizitat Universal Studios (practic platourile de filmare din Hollywood), am admirat statuile de ceară ale vedetelor din muzeul Madame Thusauds și ne-am plimbat pe Walk of Fame, unde pot spune cu bucurie că am ajuns să ating steaua încastrată în asfalt a legendei muzicii pop, Michael Jackson.
În apropiere de Los Angeles, am petrecut clipe minunate la Disneyland, un univers care te transformă din nou în copil.
A urmat apoi partea de sus a Californiei, San Diego, un oraș situat aproape de granița cu Mexic. Aici ne-am delectat cu diverse specii de animale și pești la parcurile lor naționale renumite: Wild Animal Park și Sea World.
Apoi am vizitat Marele Canion American, despre care pot spune că este absolut senzațional : sunt niște forme de relief unice în lume, care îți arată, de fapt, puterea nemăsurată a naturii.
„Cireașa de pe tort” a fost petrecerea unei seri parcă desprinsă din filme în Las Vegas, capitala mondială a distracției.
Pe lângă acest circuit de 8 zile, am mai vizitat San Francisco, cu celebrul lui pod suspendat peste ocean, Golden Gate, și cunoscuta închisoare „Alcatraz”, parcul național Yosemite, unde își au casa celebri arbori uriași sequoia, numiți, pe bună dreptate, „giganții planetei”, zona viticola Napa Valley, renumita în State, și am văzut erupând un gheizer (Old Faithful Geyser of California), care erupe de regulă la aproximativ 30 de minute, oferind un spectacol uimitor, fiind și în prima parte a clasamentului printre cele mai fotografiate locuri din California. Bineînțeles, nu voi uita niciodată plimbările pe malurile spectaculoase ale oceanului Pacific. Am avut poate norocul să vizitez partea mai civilizată a Americii cu toate frumusețile ei, dar această perioadă petrecută pe un alt tarâm, total diferit de cel pe care îl cunoaștem, va ramâne mereu în mintea și în sufletul meu, ca una dintre cele mai fericite ale vieții mele, și m-aș întoarce acolo cu drag oricând, dacă aș avea ocazia.
                                 Disneyland, California                    


 Marele Canion american
Universal Studios, Hollywood

 Golden Gate, San Francisco
   DD: În ce domeniu v-aţi specializat şi lucraţi?
   AR: După absolvirea facultății, am început un nou capitol în viață, activând într-un domeniu oarecum de nișă în țara noastră, și anume localizare și internaționalizare de software. Universitatea a pus bazele gândirii logice, dar toate cunoștințele necesare desfășurării job-ului ales le-am dobândit, de fapt, la servici. Este un domeniu care necesită interacționare și cu alte echipe de ingineri, de project manageri și traducători și pot spune că se mapează perfect pe personalitatea mea.
   DD: Intenţionaţi la un moment dat să plecaţi din ţară… Totuşi, aţi rămas. Aţi făcut alegerea bună?
   AR: Așa este, am primit câteva oferte din afară, dar nu s-au materializat, pentru că am pus în balanță toți factorii și în final am decis să mai ramânem aici. Deocamdată, pot spune caă traim în stabilitate profesională, atat eu cât și soțul meu, dar nu pot nega faptul că, în anumite condiții, am putea decide să ne relocăm în altă țară, undeva în Europa de Vestș și aici, din nou, ne gândim la alte perspective pentru copii.
   DD: Sunteți tineri… trăiți aici, la poale de Călimani. Cum vă petreceţi timpul liber? Cum păstraţi legătura cu natura?
   AR: Legătura cu natura chiar există la noi în familie: iarna mergem pe partie, mai ales pentru că baiețelul nostru cel mare, David, este pasionat de schi, iar în celelalte anotimpuri ieșim aproape în fiecare weekend (cand vremea permite) la pădure.
   DD: Viitorul nu-l cunoaște nimeni și e bine că este așa… Fiecare are, totuși, o profesiune de credință căreia îi rămâne fidel, oriunde și oricând. Aţi putea vorbi despre crezul dvs. de viață?
AR: Crezul meu de viață se învârte în jurul părerii că există un echilibru în această lume și că toate faptele și acțiunile tale se vor întoarce la tine în același mod; este o lege universală care spune așa: trebuie să dam, înainte să primim. Cu cât semănăm mai mult, cu atât culegem mai mult. Și, dăruind celorlalți, sigur vom primi înapoi înzecit.
                                                                     Cu familia, la Viena

Niciun comentariu: