joi, 20 aprilie 2017

Elevii Liceului „Miron Cristea” la Festivalul-concurs de Teatru Şcolar, ediţia 2017.


În săptămâna 03-07 aprilie 2017, Casa de Cultură din municipiului Topliţa a găzduit Festivalul-concurs de Teatru Şcolar, ediţia 2017.
Scopul acestui festival a fost stimularea creativităţii, a dezinvolturii în exprimare, a inovaţiei şi a imaginaţiei elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.
Și la ediţia din acest an a participat trupa de teatru   „GaudiumArt ” a Liceului „Miron Cristea” din Subcetate , alaturi de elevi de la trei instituţii de învăţământ din Toplita: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Şcoala Gimnazială „Sf. Ilie”, Liceul Teoretic „O. C. Tăslăuanu”.
Festivalul a fost structurat pe categorii de vârste, în trei secțiuni (clasele I-IV, V-VIII și IX-XII).
Din punct de vedere repertorial, preferințele s-au îndreptat fie spre scrieri clasice din Ion Creangă (Soacra cu trei nurori, La Calul Bălan), I. L. Caragiale (Justiție), Al. Kirițescu (Gaițele), Ion Băieșu (Autorul, autoarea e în sală), Mihail Sebastian (Steaua fără nume), fie spre scrieri contemporane din Mircea Sântimbreanu (Portreul colegei de bancă).
Trupa de teatru   „GaudiumArt ” a Liceului „Miron Cristea” din Subcetate, îndrumată de prof. Daniela Buzilă, a participat la festival la secțiunea gimnaziu cu piesa de teatru „Gaițele”, scrisă de Al. Kirițescu, piesă care  a obținut Premiul II, iar la secțiunea liceu, cu piesa de teatru „Steaua fără nume” scrisă de Mihail Sebastian, piesă care a obținut Premiul I, Premiul de originalitate și Premiul pentru cea mai bună regie.
De asemenea, Premiul pentru cea mai bună actriță i-a revenit elevei Cotfas Lorena –clasa a X-a, pentru rolul profesoarei Cucu din piesa ”Steaua fara nume”, iar elevului Straia Matei, clasa a X-a, i-a revenit Premiul  pentru cel mai bun actor prin rolul profesorului Miroiu  din aceeași piesă.

Piesa de teatru Gaițele” de Al. Kirițescu a fost pusă in scenă de urmatorii elevi: Oană Iasmina, clasa a VIII-a: Aneta Duduleanu;  Dobrean Mirabela, clasa a VIII-a: Zoica; Ţifrea Monica, clasa a VIII-a: Lena; Ilisan Roxana, clasa a VIII-a: Colette; Moldovan Viorel,  clasa a X-a Filo: Ianache; Morar Andreea, clasa a VIII-a , Vanda; Iozof Mirela, clasa a VIII-a: Servitoarea Fraila; Bajka Dana, clasa a VIII-a: Servitoarea Zamfira.




Piesa de teatru Steaua fără nume” de M. Sebastian a fost pusă în scenă de urmatorii elevi: Straia Matei, clasa a X-a: Profesorul Miroiu;  Patka Andrea, clasa a X-a: Necunoscuta/ Mona; Cotfas Lorena, clasa a X-a: Profesoara Cucu; Doța Ioana, clasa a IX-a: Impegat Ispas; Moldovan Viorel, clasa a X-a: Grig-omul de afaceri; Dragomir Daniela, clasa a IX-a: Eleva Zamfirescu; Ciubucă Gheorghe, clasa a XI-a : Profesorul Udrea; Bot Lavinia, clasa a XII-a: Călătorul Gheorghe; Rusu Orlando, clasa a X-a: Curierul/ Dl Pascu; Ilisan Crina, clasa a X-a: Leanţa-Femeia de serviciu.










Text: prof. DANIELA BUZILĂ
Foto:














marți, 4 aprilie 2017

Ziua Mamei la Subcetate -cu ocazia Praznicului Bunei Vestiri, 2017

 


Datorită inițiativei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a desfășura cea de-a șaptea ediție națională „Marșul pentru viață", Parohia Ortodoxă „Sf. Dumitru" și Liceul „Miron Cristea" din Subcetate au organizat, cu ocazia Praznicului Bunei Vestiri în data de 25 martie 2017, un concert de cântări bisericești închinate Maicii Domnului.
Tema "Marșului pentru viață" în acest an este :„Ajută mama și copilul! Ei depind de tine". Această acțiune reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%).
În cadrul Sfintei Liturghii, răspunsurile la strană au fost date pe notație psaltică de către un grup de elevi conduși de profesorul Bogdan Ionuț Pulhac.




La finalul slujbei, corul liceului, „Intermezzo", care numără 55 de elevi, pregătit de același profesor și susținut îndeaproape de domnul director Vasile Dobrean, a încântat urechile enoriașilor prezenți cu următoarele cântări: „Preasfântă Născătoare a Domnului Hristos", „Preasfântă Maică și Fecioară", „Sfântă Marie", „O, Măicuță Sfântă" și, în interpretare psaltică, „Fecioara Curată".



Fiecare elev a primit o floare pe care să o dăruiască mamei sale, iar la finalul concertului, Preotul Paroh Marius –Traian Ciubucă, în cuvântul său de învățătură, a vorbit despre relația strânsă dintre mamă și copil, dragostea care îi leagă în viață, urmând modelul iubirii dintre Fecioara Maria și Domnul nostru Iisus Hristos, a evidențiat importanța vieții ca dar al lui Dumnezeu, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra.


La șfârșitul programului credincioșii veniți în număr mare au fost plăcut impresionați de eveniment și de implicarea elevilor Liceului „Miron Cristea”, reuniți într-o fotografie realizată de colega lor Ana Alexandra Dobrean.
Text : Bogdan – Ionuț Pulhac, Profesor de Religie

Foto : Ana-Alexandra Dobrean, clasa a XII-a 


REQUIEM de Mikis Theodorakis. 
Spectacol realizat de Opera națională din Cluj-Napoca, dirijor: ADRIAN MORAR