luni, 2 decembrie 2019

1 Decembrie1919, la Subcetate



    Ziua României şi a românilor a fost sărbătorită şi la Subcetate, vineri, 29 noiembrie, la Căminul Cultural printr-o activitate bogată pregătită de cadrele didactice şi elevii Liceului “Miron Cristea”. Fiecare profesor îndumător a conturat un moment prin care să arate însemnătatea acestei zile festive, importantă pentru fiecare român.        Activitatea a început cu câteva cuvinte din partea dir.adj. Anişoara Balog. “Marea Unire, aniversată în ziua de 1 decembrie, este cea mai importantă sărbătoare a românilor de pretutindeni. În această zi, prin efortul oamenilor de rând, al politicienilor, precum şi al unei conjuncturi internaționale favorabile, Transilvania s-a unit cu patria mamă, România. Astfel, pentru prima dată în istoria românilor, provinciile istorice Transilvania, Muntenia, Moldova, Banat, Crişana, Bucovina şi Basarabia duceau la îndeplinire visul atâtor înaintaşi ai spațiului românesc, exprimat metaforic prin Unirea în cuget şi simțire”, spunea doamna profesoar[ de istorie Anişoara Balog, amintind apoi şi cuvintele marelui om de litere Bogdan P. Haşdeu: “Moldova, Transilvania şi Muntenia nu există pe fața pământului. Există o singură Românie, există un singur corp şi un singur suflet, în care toți nervii şi toate suspinele vibrează unul către altul”.
   A urmat intonarea imnului național în interpretarea Corului Intermezzo al liceului, coordonat de prof. Bogdan Pulhac.
    Elevi din învățământul primar, gimnazial şi liceal, împreună cu profesorii lor, au cântat şi au recitat cu bucurie şi mândrie despre țara lor. Un moment deosebit a pregătit şi grupul de folk al liceului “Folk în dar”, condus de prof. Daniela Buzilă.





Foto şi text: Cosmina Marcela OLTEAN

https://www.facebook.com/dobrean.daniela/videos/pcb.2636668086369376/2636667923036059/?type=3&theater

https://www.facebook.com/dobrean.daniela/videos/pcb.2636668086369376/2636667613036090/?type=3&theater

https://www.facebook.com/dobrean.daniela/videos/pcb.2636668086369376/2636667826369402/?type=3&theater

https://www.facebook.com/melania.dinu.35/videos/1894641650682259/

luni, 25 noiembrie 2019

SUBCETATE, 2019: Festivalul de teatru şcolar “Confesiuni despre viaţă şi artă”, ediţia a VI-a







     Sâmbătă, 23 noiembrie, a fost o zi dedicată teatrului. La Căminul Cultural Subcetate s-a desfăşurat cea de-a şasea ediţie a Festivalului de teatru şcolar “Confesiuni despre viaţă şi artă”. Pe scenă au evoluat trupe de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal din 6 şcoli din zonă, iar în cadrul concursului au fost prezentate 10 piese. În spatele fiecărei piese stă munca şi implicarea elevilor, a profesorilor îndrumători şi a conducerii şcolii. Fiecare trupă s-a pregătit câteva săptămâni, ca-n fiecare an, pentru a prezenta publicului şi juriului o piesă demnă de un premiu. Însă în urma jurizării au fost aleşi cei mai buni mici actori. Înaintea decernării premiilor, trupa de folk a Liceului “Miron Cristea”, Subcetate, coordonată de prof. Daniela Buzilă, a oferit un mic recital.
    Au fost acordate mai multe premii, însă demne de menţionat sunt premiile I de la fiecare categorie şi premiile speciale.
   Premiul I la categoria învăţământ primar a fost acordat piesei “Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”, jucată de elevii Şcolii Gimnaziale “Andrei Şaguna”, Topliţa, coordonaţi de prof. Daniela Mândru. 
   La ciclul gimnazial, premiul I a mers tot la Şcoala Gimnazială “Andrei Şaguna”, Topliţa, pentru piesa “Harbuzzia”, iar copiii au fost coordonaţi de prof. Carmen Bucur. 
  Iar premiul I la ciclul liceal a fost acordat trupei de teatru “Gaudium Art” a liceului din Subcetate, coordonat de prof. Daniela Buzilă. Pentru că au fost cei mai buni, tot ei au fost răsplătiţi şi cu Marele Premiu al ediţiei. 
  Premii de originalitate au primit elevii din trupa Şcolii Gimnaziale “Sf.Ilie”, Topliţa (piesa “Dl.Goe”) şi trupa de la Şcoala Gimnazială “Miron Cristea”, Topliţa (piesa “Chatroom”).
   Ediţia 2019 a Festivalului de teatru şcolar “Confesiuni despre viaţă şi artă”, a fost posibilă datorită sponsorilor Treforex Topliţa şi Danico Topliţa. Organizatorii festivalului au fost Liceul “Miron Cristea”, Subcetate şi Consiliul Elevilor, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, Asociaţia “Ecoul Subcetate” și Primăria  Subcetate.
Text: Cosmina Marcela OLTEAN
 Foto: prof. Anișoara Balog și Cosmina Marcela Oltean








 




























luni, 7 octombrie 2019

Dovezi privind începuturile învăţământului românesc pe teritoriul de azi al judeţului Harghita




  
Manifestare dedicată Anului omagial al satului românesc și
Zilei Mondiale a Educației
  
Toplița
5 octombrie 2019


PROGRAM

Sâmbătă, 5 octombrie 2019
Școala Gimnazială ”Miron Cristea” Toplița (sala de festivităţi)

I. Deschiderea lucrărilor conferinței.
Cuvântul organizatorilor, ora 1000 – 1030

II. Lucrări în plen, orele 1030 – 1300
                                                      Moderator: prof. Elena Mîndru

1. Contribuția învățământului confesional ortodox și greco-catolic, din  Transilvania, în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX, la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918” - dr. Ioan LĂCĂTUȘU, prof. Vasile STANCU
2. Situația rețelei școlare din Comitatul Ciuc și accesul la educație la sfârșitul  sec al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea”, dr. Ana DOBREANU
3. Din istoria începuturilor învățământului românesc în școlile satelor Giurgeului harghitean. Retrospectivă din epoca modernă până la Marea Unire”, dr. Dorel MARC
4. Dumitru Gafton, întemeietorul școlii românești din Gălăuțaș-Harghita. Matricola studiilor sale superioare la Academia din Blaj, dr. Dorel MARC
5. Contribuții privind istoria școlii din Voșlobeni” dr. Costel Cristian LAZĂR
6. Biserică, şcoală şi comunitate, la românii din nordul actualului judeţ Harghita (1800-1918). Etape şi strategii de supravieţuire”,  dr. Iosif Marin BALOG, prof. Anişoara BALOG
 7. Învățământul românesc în școlile din cătunurile Vale și Călimănel ilustrat în publicistica interbelică ( 1927 - 1940).” – prof. Carmen BUCUR
8. Şcoala Varvigeană – elite şi comunitate”, prof. înv. primar Viorica OANĂ, prof. înv. primar        Elena POP, prof. înv. primar Aurelia DEAC 
9. Din istoria şcolii corbene”, prof. Mirela LAURENŢIU, prof. Raluca ZBANCA
10.              „Începuturile la Liceul Teoretic „Sf.  Nicolae” din Gheorgheni”, prof. înv.  primar              Mihaela MUSCĂ, prof. Alina MONDICS, bibliotecar Doina Gabriela BORZ
11.              ”Peste 250 de ani de învăţământ primar şi peste 60 de ani de învăţământ liceal la Subcetate (începând cu 1765, respectiv cu 1955)”, prof. Doina DOBREANU, prof. Vasile DOBREANU
12.              Casa Cititorului - un colț de rai în Cătunul Fundoaia din Bilbor, prof. înv. primar Lenuţa CIFU, prof. înv. preşcolar Elena HÂNGAN
13.              ”Învățătorii – ctitori ai școlii din Livezi” – prof. înv. primar Aurelia SUCIU
14.              ”Școala românească de la poalele Hășmașului”, prof. înv. primar Lucia BORBELI,                     prof. înv. primar Otilia TEIŞANU,  Pr. Cristian CRISTINOI

       III. Închiderea lucrărilor conferinței.
Prezentarea concluziilor, orele 1300 – 1330
                        IV. Moment artistic.


  









                           Felicitări Asociației Învățătorilor Harghiteni, personal Doamnei Inspector Școlar Elena Mîndru, președintele asociației, pentru lansarea invitației adresate cadrelor didactice de a sărbători Ziua Mondială a Educației, în acest an, prin participarea la conferința cu tema Dovezi privind începuturile învăţământului românesc pe teritoriul de azi a judeţului Harghita, ca manifestare dedicată Anului omagial al satului românesc. Este și anul sărbătoririi centenarului de la înființarea Universității Daciei Superioare din Cluj.
       Cei prezenți s-au bucurat de audierea unor expuneri interesante, bine documentate, atât ale invitaților de onoare: Dr. Ioan Lăcătușu, Dr. Ana Dobreanu, Dr. Costel Lazăr, cât și ale profesorilor și învățătorilor din diferite școli românești din Harghita.
       Am fost onorată să vorbesc despre începuturile învățământului din localitatea mea natală, Subcetate, în care m-am format și am și profesat timp de 40 de ani, localitate unde exista o școală primară încă în anul 1765, una din cele 55 școli cofesionale greco-catolice din Transilvania.
       Apreciez și susțin propunerea doamnei inspector școlar ca fiecare școală să-ți scrie monografia. Deși Liceul din Subcetate, cu o istorie frumoasă desfășurată în două etape: 1955-1958, 1961-prezent, are publicată o monografie din 2002, cuprinzând și un istoric al învățământului primar începând cu anul 1765, se cuvine a o revedea, completa, reactualiza și republica, mai ales că în anul următor se vor împlini 65 de ani de la înființarea primei clase de liceu la Subcetate.
An de an, colectivul didactic a fost împrospătat cu cadre noi, care se străduiesc să se înscrie în tradiţia efervescentă a muncii responsabile şi a lucrului bine făcut, trăindu-şi profesiunea la cote înalte. Dăruirea și strădania profesorilor, învățătorilor și educatorilor de astăzi sunt vegheate parcă de duhul înaintașilor pătrunşi de menirea lor, pe care şi-o onorau prin atitudinea, viaţa şi ţinuta lor, și sunt amplificate de motivația de a menţine această şcoală rurală ca datorie de a continua o tradiţie şi ca necesitate pentru ca şi cei care se nasc şi trăiesc la ţară să aibă acces la învăţătură. 
Prof. Doina Dobreanu  
 
                               
                 https://revistalyceum.blogspot.com/2022/04/din-istoria-liceului-din-subcetate.html