CUNOAȘTERE ȘI AUTOCUNOAȘTERE - Lyceum, 48 (decembrie 2008)

1 DECEMBRIE 2008:

90 de ani de la MAREA UNIRE
O zi rece de iarnă timpurie, ca toate celelalte, dar deosebită prin încărcătura emoţională a momentelor trăite. Ne-am propus să sărbătorim în acest an într-un mod aparte Ziua Naţională a României, respectiv aniversarea a 90 de ani de la Marea Unire a românilor.
Manifestarea a avut loc în sala de sport, unde ne-am adunat elevi, profesori, învăţători şi părinţi. Chiar dacă de-a lungul anilor s-au dat uitării multe din tradiţiile româneşti, cu această ocazie ne-am propus să ne amintim de costumele noastre tradiţionale şi de jocurile populare româneşti. Am realizat un spectacol deosebit pentru localitatea noastră: grupaţi pe clase, am venit în faţa spectatorilor cu cântece populare specifice tuturor zonelor etnografice ale ţării. Încercând în acelaşi timp paşii de dans popular, respectând ritmul melodiilor, s-au remarcat în deosebi elevii claselor a II-a, a III-a şi a VII-a.
Am simţit cu adevărat mândria că suntem români. Trăim într-o ţară frumoasă pe care trebuie să o iubim şi să o apreciem. Colegii mei sunt de aceeaşi părere. Iată în câteva cuvinte starea lor de spirit:

„La noi în şcoală sărbătorim în fiecare an Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie. Mulţumim doamnelor învăţătoare şi profesoare care ne-au ajutat să realizăm spectacolul de 1 Decembrie şi în acest an; le mulţumim şi pentru bucuria pe care am trăit-o în aceste momente.”
(Bogdan Cotfas)
„Manifestarea noastră prilejuită de această măreaţă aniversare naţională a fost, cred eu, una inedită. Mi-a plăcut şi m-a emoţionat mult şi aş vrea ca în fiecare an să se întâmple la fel.”
(Sergiu Zămonea)
„M-a impresionat bucuria părinţilor pentru copiii lor, îmbrăcaţi în frumoasele costume româneşti, văzându-i cântând şi dansând în ritmul jocurilor populare”.
(Ana Coznean)
„Am ascultat şi am cântat cântece frumoase, emoţionante, care ne umezeau ochii de bucurie şi mândrie că suntem români.”
(Alexandra Ciubucă)
„Am aşteptat cu nerăbdare ziua aceasta, ca să cântăm şi să dansăm împreună, curioşi, în acelaşi timp, cu ce şi cum se prezintă fiecare clasă. A fost incredibil de frumos!”
(Ioana Mantu)
„Entuziasmul nostru, al elevilor implicaţi în acest spectacol, era întreţinut de bucuria şi aplauzele spectatorilor. Simţeam că suntem priviţi cu mare drag şi cu simpatie.”
(Liliana Platon)
„Atmosfera sărbătorească din sala de sport a fost copleşitor de emoţionantă. Mi s-a părut că însuşi domnul Director al şcolii era foarte emoţionat. Am simţit pe deplin bucuria şi mândria că sunt româncă.”
(Oana Suciu)
„Îmbrăcată în costumul naţional al bunicii, m-am integrat repede în atmosfera sărbătorească pe care nu mi-aş fi putut-o imagina în ajun. Cântecele noastre populare, din diferitele zone ale României, ne picurau în suflete linişte, dragoste pentru tradiţiile noastre şi sentimentul de mândrie că toate acestea ne reprezintă pe noi românii.”
(Iuliana Cherecheş)
„Ne bucurăm că, în această zi de mare sărbătoare a României, noi - elevi, învăţători, profesori şi părinţi - , animaţi de iubire faţă de ţară, am reuşit să creăm împreună o atmosferă plăcută, deconectantă şi deosebită. Şcoala noastă a fost cu adevărat în sărbătoare.”
(Elena Savu)
„Pentru mine ziua aceasta a fost una specială: Cel mai frumos moment a fost cel din final, atunci când toţi cei prezenţi ne-am prins de mâini, am format o horă şi am cântat Hai să-ntindem hora mare!”
(Bianca Hurubă)
„După bucuria şi veselia noastră manifestate prin cântece, jocuri şi poezii la şcoală, am mers la biserică cu flori, pentru o rugăciune şi un moment de reculegere în faţa monumentelor eroilor din localitatea noastră căzuţi în cele două războaie mondiale” (Andreea Mîndru)
A consemnat Andrei Roşca

DIN CAIETELE ELEVILOR

Laissons l’imagination libre !
Lucien et Zayane, deux adolescents, sont les personnages de l’écrivain français Le Clésio. Lui, un jeune de 17 ans, il travaille dans une boulangerie, elle est lycéenne. Lucien tombe amoureux de cette jeune fille, mais il hésite de lui parler à cause de sa timidité. Il écrit à Zayane tous les jours une lettre qu’il glisse dans sa boîte aux lettres. Pourrait-on imaginer ce qu’il écrit à Zayane ? Les élèves de la dixième l’essayent.

Mademoiselle Zayane,
Je t’ai observée ce matin quand tu étais en train de passer devant la boulangerie où je travaille. Tu te dépêchais pour arriver à l’école. J’ai été touché par ta beauté et tes gestes qui animent l’environnement. Tu as l’air de venir d’une autre planète… Je voudrais entrer dans ton univers, je voudrais t’accompagner à l’école, pour passer plus de temps avec toi. Je voudrais te parler chaque jour en te voyant, mais je ne sais pourquoi, je n’ai pas assez de courage pour te dire quelque chose.
Je serrais très heureux si on devenait des amis, et toi ?
Amicalement, Lucien (Andra Popa)

Chère mademoiselle Zayane,Les yeux en larmes je m’assieds devant une feuille blanche de papier pour vous écrire de nouveau. Je me souviens vos yeux bleu cristal qui me rendent heureux en les voyant. Je vous ai vue aujourd’hui et je me suis senti être près de vous, même si j’étais derrière une fenêtre de notre boulangerie. Vous êtes chaque fois comme un rayon de soleil pour moi. C’est ce que je voulais vous dire aujourd’hui.
Je vais vous écrire demain. Amitiés, Lucien (Ana Rusu)

Mademoiselle Zayane,Ça fait longtemps que je ne t’ai plus écrit. J’espère avoir un jour le courage de te parler.
Tu as l’air de venir d’une autre planète où d’un pays lointain.
Je voudrais connaître ton univers de vie, tes passions, tes amis, tes loisirs, ce que tu aimes et ce que tu n’aimes pas, le tout.
Moi, j’aime la poésie. Je viens de lire une poésie qui nous parle de l’amour, une poésie écrite par le poète roumain Mihai Eminescu, Le lac. Je t’écris deux strophes de cette poésie :
« Le lac bleu des bois énormes /En nénuphars jaunes abonde.
Il ébranche une barque /Au frisson des blanches rondes.
Moi, je passe le long des berges/ En écoutant, en attendant
Qu’Elle du roseaux paraisse/ Et dans mes bras se laisse. »
Toi, Zayane, tu aimes la poésie ?... Amitiés, Lucien (Tiberiu Cotfas)

Mademoiselle Zayane,
Je t’ai aperçu par la fenêtre de la boulangerie…Tu étais heureuse. Je voudrais être à côté de toi et je voudrais aller moi aussi à l’école pour passer plus de temps avec toi. Tu as l’air de venir d’un autre monde. Je voudrais te parler chaque foi que je te vois, mais… Maintenant je te dis à cœur ouvert que je n’ose pas. Peut-être un jour j’aurai ce courage. Amicalement, Lucien (Cosmina Oltean)

Chère Zayane,Aujourd’hui je veux te dire que tu es une jeune fille très belle, la plus belle du monde entier. Je suis tombé amoureux de toi dès le premier instant que je t’ai vue. Ça a été le matin où tu es entrée dans la boulangerie où je travaille pour acheter un croissant. Je ne crois pas qu’il soit possible être une autre fille comme toi et je reste enchantée par ta beauté. Je n’ai pas le courage de te parler parce que je suis un peu timide. J’espère que tu me trouves sympathique, que tu pourras accepter mon amitié et qu’on deviendra de bons amis. On ne se connaît pas depuis longtemps, mais je crois qu’on a des passions pareilles, des traits communs. Je voudrais savoir ton opinion sur moi. A demain, Lucien (Cristina Ciubuca)

Prima zăpadăEra o zi târzie de noiembrie. Fusesem nevoit să înnoptez la bunica mea. Nu puteam înţelege de ce bunica prefera să trăiască în singurătate, în căsuţa ei retrasă, la marginea satului.
Dimineaţa, când am tras perdelele, am zărit pe geam felurite flori de gheaţă. Părea fereastra unui palat de cleştar din poveste. Mi se părea că visez. Am şters cu palma caldă geamul pentru a vedea afară. Cu o suflare puternică, crăiasa zăpezii acoperise pământul cu mantaua-i imaculată, strălucitoare. Iarna venise la fereastra mea! Steluţe argintii continuau să danseze în boarea dimineţii şi se lăsau uşor pe pământ, peste covorul moale de mărgăritare.
Deschid fereastra. Aerul proaspăt invadează încăperea. În depărtare, spre apus, munţii, care erau una cu norii, par nişte uriaşi. În partea opusă, soarele ne zâmbeşte printre nori şi ne îndeamnă să ieşim afară spre a ne bucura din plin de prima zăpadă. Brazii sunt încărcaţi de zăpadă. Adierea de vânt sau poate mişcarea vietăţilor, păsări sau veveriţe, scutură crengile de povara zăpezii.
Pârâiaşul care trece prin faţa casei dispăruse peste noapte. Încerc să aud susurul apei, dar cristalul de deasupra atenuează clipocitul apei. Parcă încremenise totul.
Sunt cu totul fascinat de frumuseţea acestui tablou pe care iarna l-a adus la fereastra bunicii. Abia acum înţeleg de ce bunica nu voia să se despartă de casa ei şi de locul minunat, de poveste, în care trăieşte.
Bianca Hurubă, Iuliana Cherecheş, Andrei Roşca, Aurelian Dragomir, clasa a VIII-a

Le portrait de mon copain/ ma copine

Mon collèque s’appelle Cristian. Il est une personne bien élancée, les yeux et les cheveux bruns. Cristi, comme on lui dit amicalement, est un bon ami, bien qu’il ait des crises de personnalité, mais chaque individu a ses défauts. Mon collègue de banc est intelligent, orgueilleux et un peu timide bien qu’il ne reconnaisse pas. Cristi est comme ça et je l’aime tel comme il est.
(Dorin Sbanca, XII-e A)

Mon collègue s’appelle Julien. Il est un bon garçon, les yeux et les cheveux bruns. Il est de haute taille, astucieux et charmant ; c’est une raison importante pour qu’il attire l’attention de toutes les filles du lycée. Parfois il est un peu mensonger. Ça ne me plaît pas. Julien est un jeune d’avenir ; je crois qu’il arrivera une personne importante. J’aime aussi la personnalité de Julien. Ce que j’adore à lui, c’est qu’il est gai, poli et aimable. (Mihai Cotfas, XII-e A)

Marie, une demoiselle très belle, est ma collègue de banc. Elle est de taille moyenne, ni grosse, ni faible, donc parfaite. Elle est créole, les cheveux noirs frisés à une longueur moyenne. Ses yeux noisette volent le cœur de tous les jeunes. Elle est une nature ouverte, sociable, communicative et compréhensive. Marie est très sympa, intelligente, formidable. D’un jour à l’autre elle est de plus en plus surprenante. Ses seuls inconvénients sont qu’elle aime parfois s’ériger en chef, en plus, elle est entêtée. Mais un bonne amie ne se laisse pas surprise par ces défauts.
(Ionela Cozma, XII-e A)

Qu’est-ce que je pourrais vous dire de Rozalia ?
C’est ma collègue de banc, mais aussi une bonne amie parce qu’on se comprend très bien et c’est le plus important, pense-je. Je ne la connais très bien parce qu’on ne passe pas beaucoup de temps ensemble, mais je peux dire qu’elle est une nature joyeuse et très conviviale. Parfois elle est fâchée, mais ça passe vite.
Elle est une personne jolie, blonde, aux yeux bleus, un peu dodue, mais elle est bien telle comme elle est. Rozalia habite dans un petit village – Hodosa, au troisième étage d’un immeuble, avec ses parents. Rozi est mon amie et j’espère qu’elle reste pour toujours la même bonne amie.
(Raluca Boldi, XII-e A)

Si je compare les qualités et les défauts de mon amie, il est évident que la balance s’incline vers ses qualités. Ma collègue de banc s’appelle Timea. Elle habite dans un petit village voisin, Hodosa, situé non loin du municipe Toplita. Elle a 18 ans, les yeux verts, un petit nez, les lèvres délicates, les cheveux ondulés ni longues ni courts. De petite taille, Timea est une poupée animée, très sympa et formidable.
Au-delà de ses qualités, Timea est quelque fois un peu impulsive, mais je l’accepte et je l’aime telle comme elle est. (Virginia Rîpan, XII-e A)

Le garçon de mes rêves

Je crois que le garçon de mes rêves aura les yeux bleus, qu’il sera sincère, beau, compréhensible et un bon copain. J’estime qu’il aime l’école, la famille et la vie, qu’il aura le sens des responsabilités. Pour moi, il est très important qu’il m’aime et que je l’aime aussi, parce que l’amour est très important. Teodora Mîndru

AUTOCUNOAŞTERE

Mă cunosc bine?
Moto: „Trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine; chiar dacă nu găsim adevărul, măcar ne ajută să facem ordine în propria viaţă.” (Pascal)
Fiecare dintre noi are o imagine de sine stabilită în timp, bazată pe autoobservaţie şi autocunoaştere. Se spune că nimeni nu ne cunoaşte mai bine ca noi înşine.
Mă numesc Adriana. Sunt o fire optimistă, sensibilă, veselă şi foarte prietenoasă. Mă adaptez repede în orice situaţie. Pun totul la suflet, dar nu arăt niciodată tristeţea ce o ascund în interior. Apreciez foarte mult sinceritatea şi modestia. Ambiţia este una dintre principalele mele caracteristici. Pentru mine nu există „nu pot”, crezând că orice se realizează cu voinţă, răbdare şi perseverenţă.

Eu mă numesc Raul. Am părul şaten şi ochii verzui ca brazii. Mă consider un băiat obişnuit, cu calităţi şi defecte, ca toţi ceilalţi. Dintre calităţile mele aş aminti sinceritatea, ambiţia şi buna credinţă în cei care mă înconjoară. La cei 13 ani ai mei mă consider doar un copăcel, care, cu grija părinţilor mei, va deveni cândva falnic. Ceea ce este mai important pentru mine în prezent este să merg la şcoală, să învăţ în fiecare zi un lucru nou pe care să-l reţin în cartea sufletului meu.

Pentru că m-am născut între Sfântul Andrei şi Sfântul Nicolae, port numele de Andreea şi Nicoleta.
Sunt o fire cam timidă, dar prietenoasă. Am 12 ani, ochi căprui şi părul şaten. Îmi plac culorile albastru, galben şi roşu. La şcoală iubesc biologia şi informatica, dar ador sportul, în special fotbalul, voleiul, pescuitul şi mersul pe bicicletă. Pentru că nu am fraţi, sunt un pic egoistă…

Eu cred că încă nu mă cunosc foarte bine, dar pot spune că sunt o fire optimistă, veselă şi uneori cam timidă. Îmi place să le ajut pe mama şi pe bunica la treburile casnice şi gospodăreşti. Îmi plac foarte mult animalele domestice. Ador florile între care lalelele, trandafirii şi regina nopţii.
Mi-ar plăcea să devin poliţistă sau avocată..
S-au prezentat: Adriana Muscă, Raul Buzilă, Andreea Ciubucă, Valerica Ciubucă ( VII)

NUME NOI DE STRĂZI LA SUBCETATE

Strada Protopop ELIE CÂMPEANU (1859- 1937)

Originar din localitatea Goreni, judeţul Mureş, din părinţi ţărani, a învăţat la Reghin între 1867-1871, apoi a săvârşit studiile liceale şi teologice la Blaj. A funcţionat ca învăţător (1883-1884), apoi ca preot (1884-1898), la Subcetate – veche aşezare românească de pe Valea Mureşului Superior. În continuare, între 1898-1916, a fost protopop al Giurgeului şi inspector al şcolilor naţionale române din Giurgeu, cu sediul la Gheorgheni.
Protopop al Giurgeului, Elie Câmpeanu a fost un apreciat colaborator al lui Ioan Bianu, bibliotecarul Academiei Române, pentru care a negociat cumpărarea, pentru 400 de coroane, a Psaltirei slavo-române din 1577, descoperită la Voşlobeni. Între 1898-1904 a colaborat la realizarea Enciclopediei române, editată la Sibiu în trei volume de societatea ASTRA.
Condamnat la închisoare şi destituit din post, în 1916, trece munţii în Moldova cu armata română, împreună cu cei patru fii ai săi. Pentru activitatea merituoasă desfăşurată în aceşti ultimi ani, i-au fost conferite două decoraţii de război, în 1918 şi în 1920.
După ce a fost numit în 1920 protopop la Târgu-Mureş, şi-a dedicat tot restul vieţii activităţii culturale. A publicat numeroase articole despre vechimea şi continuitatea românilor din judeţele Mureş şi Ciuc în Revista istorică a lui Nicolae Iorga, în ziarele locale: Mureşul cultural şi Astra. A fost unul dintre întemeietorii societăţii de istorie, arheologie şi etnografie din Târgu-Mureş, fondată la 15 septembrie 1924, şi animatorul ei principal.
În 1931, Nicolae Iorga l-a decorat personal pentru întreaga sa activitate culturală, iar la 27 ianuarie 1937, la moartea acestuia, tot Nicolae Iorga îl prezenta în Neamul românesc astfel: era “ un preot din vremea veche, superior exemplar de rasă, pe atât de tare în suflet pe cât de modestă-i era înfăţişarea materială: figură tăiată aspru ca de secure ţărănească în lemn de tisă, ochi când strălucitori de veselă bunătate când umezi de lacrămi, când scăpărători de mânie împotriva nedreptăţii şi asupririi. Unele din acele glasuri care parcă au în ele îngemănate dureri de lungi generaţii. Din şcoala durerii ieşeau astfel de oameni”.
Preotul a fost dotat cu înclinaţii pentru scris, pentru cercetări istorice şi arheologice, adunând un vast material referitor îndeosebi la trecutul românilor din zona în care a activat. De la preotul Elie Câmpeanu ne-au parvenit cele mai autentice şi mai preţioase mărturii cu caracter monografic despre localitatea Subcetate - Note referitoare la istoria Varvizului, parohie în protopopiatul Giurgeului… din anul 1904. Observaţiile acestui spirit incandescent, preocupat de a scoate la lumină adevărul despre vechimea şi continuitatea românilor din judeţele Mureş şi Ciuc, sunt bazate pe o documentaţie istorică şi arheologică riguroase. Însemnările lui sunt făcute pe baza arhivei bisericeşti, a unor date însemnate pe vechi icoane şi obiecte, toate dispărute în incendiul din 1899, când vechea biserică din lemn construită la Subcetate înainte de 1734, după afirmaţia lui Elie Câmpeanu, a ars, fără a se fi putut salva ceva din ea.
În cei 15 ani trăiţi la Subcetate, ca învăţător şi ca preot, Elie Câmpeanu a câştigat încrederea, respectul şi dragostea locuitorilor acestei localităţi. Apreciindu-i râvna, dăruirea de sine şi meritele deosebite, comuna Subcetate i-a acordat în 1926 cetăţenia de onoare. În 1930, la 19 octombrie, în calitate de preşedinte al Comitetului Şcolar din judeţul Mureş, a participat la inaugurarea edificiului şcolar din satul Filpea, aparţinător comunei Subcetate, în care va funcţiona în continuare şcoala ale cărei începuturi datează din anul 1884,, din vremea păstoriei preotului Elie Câmpeanu.
Ca semn de preţuire şi recunoştinţă pentru marcanta personalitate a preotului şi cărturarului Elie Câmpeanu, dar şi ca semn de neuitare, numele său îl poartă astăzi strada centrală a comunei Subcetate, de-a lungul căreia se află Liceul, al cărui edificiu se află pe locul vechiului aşezământ şcolar din bârne unde a fost dascăl Elie Câmpeanu şi Biserica „Sfântu Dumitru”, situată pe vechiul amplasament al bisericuţei din lemn în care a slujit o vreme preotul Elie Câmpeanu.

Strada Învăţător PETRU GAFTON (1862-1921)

Petru Gafton este descendentul unei vechi familii din Subcetate. În inventarul sau conscripţia contelui Lazar din 26 noiembrie 1742, privind localitatea Subcetate, este înscris numele lui Gafton Gheorghe, de 40 de ani.
Şcolit la Blaj, a fost numit învăţător în localitatea natală, comuna Subcetate în 1887.
Om cu suflet ales şi mărinimos, Petru Gafton a fost devotat profesiei sale de dascăl. Pentru elevii săi a fost învăţător şi model de viaţă; pentru săteni a fost exemplu de hărnicie, chibzuinţă, cumpătare şi echilibru.
A fost învăţător la Varviz foarte mulţi ani şi a desfăşurat aici o prestigioasă activitate didactică. Petru Gafton se ocupa singur de toţi elevii din satul Subcetate, care frecventau şcoala în două schimburi.

Unicul lor fiu, Ionel Gafton, a studiat medicina; a plecat ca voluntar medicinist în primul război mondial şi nu s-a mai întors.
În ziua Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, locuitorii comunei Subcetate s-au adunat la biserică. Aici s-a sfinţit primul steag românesc, s-a depus jurământul de credinţă către neamul românesc şi s-a cântat “Deşteaptă-te, române”.
Ideea de a învăţa cântecul acesta patriotic aparţinuse lui Iacob Pop, care ştia că învăţătorul Petru Gafton îl cunoaşte. Abia întors acasă din deportarea în Ungaria, învăţătorul era bolnav, dar a răspuns cu bunăvoinţă elanului patriotic din sufletele tinerilor entuziaşti şi i-a învăţat textul şi melodia cântecului.

Colectivul de redacţie:

Andrei Roşca şi colegii din clasa a VIII-a, Andra Popa, Cosmina Oltean, Tiberiu Cotfas, Ana Rusu, Cristina Ciubucă, Dorin Sbanca, Mihai Cotfas, Raluca Boldi, Virginia Rîpan, Ionela Cozma, Teodora Mîndru, Adriana Muscă, Raul Buzilă, Andreea Ciubucă, Valerica Ciubucă ( VII)

Profesor coordonator şi tehnoredactor : Doina Dobrean

Cusături artistice, traduceri (LF) - Lycem, nr.7 (47), oct. 2008

MOTO:
Dacă omul a fost născut în mărire şi cinste, în mărire şi cinste trebuie făcut lucrul cel bun.

CĂRŢI NOI:

Doina Dobreanu, Cusături artistice din Subcetate-Mureş (Harghita), Gheorgheni, 2008


Tot mai mult este îndemnată ziua înspre regăsirea spiritualităţii tradiţionale. Constantin Noica prefigura timpul acesta, al căutării şi aflării de sine, ca fiind unul de purgatoriu. Între demersurile ce antrenează acest câmp ideatic, vă semnalăm cartea profesoarei Doina Dobreranu, Cusături artistice din Subcetate-Mureş (Harghita), 2008.
Ab initio, autoarea ne invită să-i fim interlocutori. Citind argumentele şi privind un amplu material expoziţional, cunoscând, astfel, cu precădere, specificitatea patrimoniului tradiţional din zona etnografică a Mureşului Superior, interlocutorul va urma şi împărtăşirea din lumina acestuia. Localităţi ca Sărmaş, Gălăuţaş, Topliţa, sau cele din preajma Călimanilor şi Giurgeului, Bilbor, Corbu, Tulgheş, rânduiesc o topografie spirituală de reverberaţie, în care autoarea detaşează, ca axix, localitatea Subcetate de Mureş.
Să ilustrezi date din destinul cultural al unui sat transilvănean nu pare, la prima vedere, o întreprindere anevoioasă. Felul în care îşi prefigurează profesoara Doina Dobreanu cercetarea este, în schimb, unul anevoios, de durată, circumscriind subiectul într-unul generos panoramic de istorie şi cultură, cu temeinicia profesorului şi pasiunea colecţionarului. Căci, o bogată colecţie personală stă la baza scrierii acestei cărţi. Colecţionarul, lămurit asupra valorii cusăturilor ce înfrumuseţează vestimentaţia şi interiorul ţărănesc, depune mărturie de credinţă, prin pagina de carte, întru neştergerea acestora şi, mai departe, întru instituirea lor în certitudini de supravieţuire identitară. Aceasta fiind miza cărţii, autoarea recurge la acurateţea cuvântului şi limpedele iconografic, ştiind că aşa, cuvântul şi imaginea, pot fi lămuritoare. Sunt prezentate obiecte de vestimentaţie, cămăşi, poale, brâie, prigitori, şurţuri, sumane, cioareci şi obiecte de interior, lipideie, verinci, ştergare, perdele, feţe de masă şi de pernă, din secolul al XX-lea, unele chiar din anul 1900, altele din anii 1920, 1940, 1950 sau 1965, etalând subtilitatea şi frumuseţea cromatică, diversitatea şi fineţea punctelor de cusătură şi a motivelor, unicitatea lor etnoartistică, legătura de sfinţenie dintre universul de viaţă al creatorului şi arta sa. Autoarea ne edifică asupra permanenţei în care veşmântul spiritului trece în veşmântul trupului, cămaşa sau verinca având nu doar formă şi ornamentică, ci prin acestea, semne ale cumpătării, bunei-cuviinţe, fricii de Dumnezeu ş.a.m.d.
Este o carte convingătoare, scrisă cu temeinicia studiului ştiinţific, cu bucuria descifrării depline a subiectului, dar şi cu litera de rară sensibilitate a jurământului; tocmai pentru că personajul cărţii este satul natal al autoarei şi locul în care Domnia Sa şi-a înrămurat biografia profesională.
Este o carte-muzeu (cu o vădită abilitate a expunerii) şi o pledoarie pentru amenajarea unor case-muzeu în localităţile rurale, cu deschideri vii înspre cunoaştere (şi reflecţie!), menite să pună în dialog generaţii, conştiente de valoarea spiritualităţii arhaice şi de actualizarea ei.
Cartea profesoarei Doina Dobreanu se înscrie în seria restituirilor culturale fundamentate pe o documentare amănunţită, pentru a însemna aport bibliografic, în ceea ce istoricul Camil Mureşan numea „reabilitarea unei istorii, multă vreme marginalizată”.
Dl. VALENTIN MARICA
În emisiunea „Vitralii”, la Radio Târgu-Mureş, sept.2008

OPINII

„Doamna profesoară Doina Dobrean îşi propune în cartea „Cusături artistice din Subcetate (Harghita)” să trezească interesul tinerilor şi copiilor din această zonă, şi nu numai, pentru valorile perene ale culturii româneşti populare, să redeştepte dorinţa şi mândria acestora de a fi continuatorii tradiţiilor noastre ancestrale.” (Prof. Maria Şerban)

„Regăsim aici, în modelele cusute pe cămăşi şi pe obiectele de ornamentare a locuinţei ţărăneşti din Subcetate, perfecţiunea geometrică a aspiraţiei acestui neam spre ideal, universal şi Dumnezeire, regăsim aici toate florile şi frunzele anotimpului renaşterii, aspiraţia solară şi florală a verii, galbenul şi auriul toamnelor şi albul iernilor lungi şi aspre din Subcetate. În alte cusături întâlnim albastrul din albastrul ochilor sau al cerului, verdele brazilor şi al dealurilor, galbenul holdelor în pârgă şi iar albastrul cristalin al Mureşului.
Cămăşile sunt albe şi înflorate, mai vesele, ca sufletele fetelor şi femeilor care le poartă, iar „prigitorile” sunt ţesute în culori închise pe potriva trupului pământean şi a celeilalte veşnicii a noastre.
E firesc să apărăm aceste valori. Ele stau la temelia neamului ca munţii neclintiţi.”
(Prof.Ioan Cutlac)

„La temelia acestei cărţi se află, cu siguranţă, multă muncă, căutare, alături de un impuls de ordin etic, moral prin care se transmite generaţiilor actuale şi viitoare câte ceva din ceea ce ne-au dăruit străbunii noştri laolaltă. Preocupările doamnei profesoare pentru folclorul şi etnografia zonei în care trăim scot la lumină faptul că izvorul artei populare româneşti, al acestui tezaur deosebit de variat şi de original, poate fi regăsit şi în măiestria şi spiritul creator al artizanilor comunităţii în care trăim noi.” (Prof. Rodica Rizea)

„Păstrând trecutul ne păstrăm identitatea noastră, cartea noastră de vizită care ne va însoţi pretutindeni în lume. Prin lucrarea doamnei Doina Dobrean, „Cusături artistice din Subcetate (Harghita)”, se creează o punte de legătură între generaţiile noi şi cele vechi care şi-au lăsat puternic amprenta asupra portului, graiului şi obiceiurilor noastre.”
(Claudia Urzică)

„Doamna profesoară Doiniţa-Ana Dobrean acordă cea mai înaltă preţuire tradiţiilor noastre şi îndeamnă tinerii să preţuiască arta populară.
Consider că a deştepta în alte fiinţe omeneşti puteri şi vise care să le întreacă pe ale tale, a le induce altora iubirea pentru ceea ce tu iubeşti şi a face din prezentul tău interior un viitor pentru alţii este, putem spune, un lucru care nu are asemănare.”
(Prof. Crina Gabor)

PATRIMONIU ŞI IDENTITATE LOCALĂ

„Colecţia colecţiilor”
La Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti

Muzeul Ţăranului Român a iniţiat în acest an proiectul Patrimoniu şi identitate locală. Identificarea unor colecţii săteşti din România prin care şi-a propus să stimuleze dezvoltarea unor colecţii etnografice particulare de interes local, după criterii ştiinţifice, estetice şi economice conforme cu politicele Uniunii Europene şi cu normele Consiliului internaţional al Muzeelor, în comunităţile rurale din diferite zone ale ţării, astfel încât acestea să devină adevărate gestionare şi promotoare de cultură.
Au fost selectate colecţii particulare din opt localităţi rurale din România: colecţia particulară Aurel Fluture din Chişcău –Bihor, colecţia particulară Keri Gaspar din Galoşpetreu – Bihor, colecţia particulară Maria şi Nicolae Pipaş din Tisa –Maramureş, colecţia particulară Elena Mălinesc din Slătinioara-Petroşasni, jud. Hunedoara, colecţia particulară Doina Dobrean din Subcetate-Mureş, jud. Harghita, colecţia particulară Anton Socaciu din Peşteana – Hunedoara, colecţia particulară Constantin Niţu din Cornăţelu – Olt şi colecţia particulară Seriha Menseit din Techirghiol – Constanţa.
Aşadar, am avut privilegiul să fiu unul dintre cei opt colecţionari aleşi pentru a participa în perioada 22-26 septembrie a.c. la MŢR la stagiul de formare, beneficiind de un curs atelier format din cinci module (Patrimoniu cultural, ABC legislativ, Bazele conservării, Muzeologie generală, Promovare şi finanţare), de vizitele în colecţiile, laboratoarele şi sălile de expoziţie ale MŢR. Am participat, de asemenea, la amenajarea expoziţiei numită „Colecţia colecţiilor”, folosindu-ne propriile exponate. Scopul acestei expoziţii, concepută ca un „stagiu de practică” pentru colecţionari, a fost promovarea iniţiativelor de acest tip, a propriilor colecţii, dar şi a comunităţilor pe care aceste colecţii le reprezintă.
În cadrul acestei expoziţii, eu am reprezentat costumul popular specific zonei noastre româneşti din Harghita şi elemente de decor reprezentative pentru obiectele de mobilier din casa ţărănească: patul, dulapul, masa şi fereastra.
Vernisajul expoziţiei, care va fi deschisă pentru vizitatori până pe 11 octombrie a.c., a avut loc vineri, 26 septembrie 2008, orele 17,30. Am avut fericirea să am alături la vernisaj şi 20 de „varvigeni” şi sărmăşeni care locuiesc în prezent în capitală.
Cu această ocazie au fost lansate două cărţi: „Robii frumosului. Muzee şi colecţii săteşti din Romînia”, editată de MŢR şi cartea Doinei Dobrean, Cusături artistice din Subcetate-Mureş (Harghita) – 2008. Prima reuneşte povestea celor opt colecţionari şi a colecţiilor acestora; a doua este o carte–muzeu a localităţii Subcetate şi o pledoarie ilustrată generos prin imagini convingătoare pentru înfiinţarea unor case-muzeu vii în localităţile rurale.
În ceea ce priveşte colecţia mea, deocamdată modestă, pot spune că toate obiectele îmi sunt foarte dragi şi mă întregesc spiritual. Cele moştenite menţin trează amintirea părinţilor, a bunicilor, atmosfera copilăriei mele, atmosfera zilelor de sărbătoare de altădată. Celelalte îmi sunt dragi pentru că sunt unice: vechi, expresive şi frumoase. Îmi vorbesc în limbajul propriu despre vrednicia, iscusinţa şi talentul unor femei pe care le-am cunoscut sau abia le-am cunoscut, femei care aparţin unui alt timp, unei alte lumi, fascinante, pe care încerc să o caut, să o cunosc, pentru că mă simt legată de aceşti minunaţi truditori anonimi ai gliei.
Păstrarea bunurilor de patrimoniu local depinde de implicarea colectivităţii, localnici şi autorităţi deopotrivă. Unele comunităţi au realizat mai devreme că sunt în pericol de a-şi pierde tradiţiile care le-au consacrat şi încearcă revitalizarea lor şi înfiinţarea unor lăcaşe de cultură care să contribuie la aceasta. Consiliul Judeţean Alba, de exemplu, a înfiinţat în anii din urmă 32 de muzee săteşti.
Prin organizarea de evenimente culturale şi mai ales prin promovarea culturii locale şi conservarea obiectelor de patrimoniu deţinute de colectivitate, investiţia în cultură, pe termen lung, se va regăsi într-un reviriment economic şi social al localităţilor.
Prof. Doina Dobrean


ATELIER DE TRADUCERI

PRIMĂVARĂ/ Printemps de Lucian Blaga

A cunoaşte. A iubi.
Înc-odată, iar şi iară,
A cunoaşte-nseamnă iarnă,
A iubi e primăvară.
Connaître. Aimer.
Encore une fois et tout le temps
Connaître, ça veut dire hiver
Aimer, ça veut dire printemps.
A iubi – aceasta vine
Tare de deoarte-n mine.
A iubi – aceasta vine
Tare de departe-n tine.
Aimer – ça vient
De très longtemps en moi
Aimer – ça vient
De très longtemps en toi.
A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă ?
A cunoaşte – ce înseamnă ?
A iubi –de ce ţi-e teamă
Printre flori şi-n mare iarbă ?
Connaîte. Aimer
Quelle voie y t’engage ?
Connaître, ça veut dire quoi ?
Aimer – on a peur pourquoi,
Entre fleurs et herbe grande ?
Printre flori şi-n mare iarbă,
Patimă fără păcate
Ne răstoarnă-n infinit,
Cu rumoare şi ardoare
De albine re-ncarnate.
Entre fleurs et l’herbe haute,
Passion sans aucune faute
Nous renverse en infinit
En rumeur et en ardeur
Des abeilles reincarnées.
Înc-odată, iar şi iară,
A iubi e primăvară.
Encore une fois et tout le temps
Aimer, ça veut dire printemps.
(Traducere în limba franceză - elevii clasei a XII-a, L2)

POEZIA de Lucian Blaga / La poésie

Un fulger nu trăieşte
Singur, în lumina sa,
decât o clipă, cât îi ţine
drumul din nor până-n copacul
dorit, cu care se uneşte.
Şi poezia este – aşa.
Singură-n lumina sa
ea ţine pe cât ţine:
din nor până la copac,
de la mine pân’ la tine.

Un éclair ne vit jamais
tout seul, dans sa lumière,
qu’un seul instant, autant que
sa voie dure à partir du nuage jusqu’à
l’arbre désiré, avec lequel il s’unit.
La poésie, c’est comme ça.
Seule dans sa lumière
Elle dure autant qu’elle dure :
Du nuage jusqu’à l’arbre,
De chez moi jusque chez toi.
(Traducere în limba franceză –
Andra Popa, clasa a X-a)

NOTE DE CĂLĂTORIE

Vacanţa la Marea Neagră

Într-o zi toridă a vacanţei de vară am primit de la şcoală minunata veste că voi pleca în tabără la mare. Am fost foarte fericită mai ales că nu văzusem încă marea. Era un vis al meu care nu credeam că se va realiza curând. Aveam doar trei zile la dispoziţie pentru a-mi pregăti bagajele, dar emoţiile creşteau cu fiecare zi care trecea.
Pentru prima oară plecam de acasă singură, pentru o săptămână. Îl cunoşteam doar pe Bogdan, băiatul din şcoala noastră cu care am pleca,t împreună cu alţi mulţi şcolari din judeţul nostru. Mi-a plăcut lunga călătorie până la mare, admirând de la fereastra autocarului feluritele forme de relief ale ţării. M-au încântat marea care, nesfârşită, se unea cu cerul la orizont, nisipul prăjit de razele înfocate ale soarelui care ne mângâia tălpile, parcurile de distracţii, concertele la care am participat. Ne-am bucurat de apa caldă şi sărată a mării, de nisipul fin al plajei din care am construit castele imaginare.
La întoarcere, autocarul era plin de hohotele noastre de râs şi veselie. Devenisem între timp prieteni. Am petrecut împreună o vacanţă minunată, de neuitat.
Andreea Ciubucă, VII

ELEVII LA LECŢIE

Unde ne zboară gândul în timpul orelor?

Răspund la această întrebare elevii claselor a VI-a şi a VIII-a.
„Eu în timpul orelor de curs mă gândesc la lucrurile interesante pe care le aud şi trebuie să le învăţ, dar se poate întâmpla să-mi zboare gândul la pauza care urmează, la terenul sport sau la un joc nou pe care aş vrea să-l încerc la calculator. Totuşi, încerc să-mi concentrez atenţia la ore, aşa cum îmi cer tot timpul părinţii şi profesorii.” (Alexandru Lung)

„În timpul orelor de clasă zburăm adesea acasă, unde este bine şi mama ne aşteaptă cu mâncare caldă, unde ne aşteaptă calculatorul cu jocuri ademenitoare. Ne mai gândim şi la fotbal, la marile vedete ale naţionalei României, la Mutu, la Chivu… Revenim în clasă doar când profesoara, văzându-ne zâmbind şi cu privirea aiurea, ne întreabă ceva. Visele se spulberă pe neaşteptate şi situaţia devine penibilă…”(Petru Mureşan)

„În timpul orelor sunt atentă la tot ceea ce se întâmplă în clasă şi mă amuz pe seama celor care sunt surprinşi cu gândul dus departe.” Bianca Urzică)

„Când profesorul explică lecţia, Domnul Imaginaţie ne ademeneşte uşor-uşor şi ne ia cu el în lumea lui, în care şcolarii se simt minunat. Dar profesorul, văzându-ne zâmbetul fericit, ne spulberă fără milă visele frumoase prin întrebări incomode, pe care adesea nici nu le auzim. Ne trezesc la realitate doar râsetele necruţătoare ale unor colegi.” (Alexandru Muscă)

„De obicei încerc să fiu atentă la ore şi nu prea am timp să mă gândesc aiurea. Totuşi, gândul mă poartă uneori la cele mai frumoase locuri unde pot face ceea ce vreau. Mă gândesc cât de bine îmi era atunci când eram mică, nu aveam aproape nici o responsabilitate şi mă puteam juca de dimineaţa până seara…” (Teodora Popa)

„Profesorul vorbeşte, explică…Se întâmplă să cad în capcana plictiselii şi mintea mea să alerge în altă parte. Încet-încet, simt cum imaginea din ochii mei devine neclară. Parcă aud o muzică armonioasă de pian şi vioară şi în faţa mea se deschide o uşă prin care intru într-un tărâm de vis…
Visul însă durează puţin, doar până când profesorul mă cheamă înapoi, la realitate, printr-o întrebare pe care nu o înţeleg…” (Bianca Hurubă)

„Doar uneori gândul îmi zboară în timpul orelor, la ceea ce mi s-a întâmplat sau la ceea ce aş face, la distracţie, la un concert cu Celine Dion, Britnez Spears, Shakira…” (Adina Cotfas)

„De multe ori, când n-am chef de ore, pur şi simplu nu scriu nimic, mă gândesc la distracţiile pe care le-am trăit în timpul week-end-ului sau la ceea ce aş vrea să fac.” (Horvat Alexandru)

„Nu de puţine ori plictiseala şi moleşeala unei ore neinteresante ne fac să ne gândim la cu totul altceva decât la tema lecţiei. Începem să visăm cu ochii deschişi, cu toate că scriem lecţia în caiete după vocea profesorului care se aude parcă dintr-o cameră alăturată. Mi s-a întâmplat şi mie. Visam la o vacanţă în Tenerife, desprinsă parcă dintr-un film de acţiune în care eu aveam rolul principal. Arme, uniforme de poliţist, misiuni secrete, toate îmi apăreau în minte ca pe un ecran uriaş. Când m-am trezit din visare, lecţia era pe jumătate scrisă în caiet…” (Aurelian Dragomir)

„Eu mă gândesc în timpul orelor cum să-i fac pe colegii de clasă să râdă.” (Bogdan)

„În timpul orelor, în timp ce mestecăm gumă, ceea ce enervează pe profesori, gândul ne zboară la băieţi frumoşi, scriem pe caiete numele lor… Dacă nu eşti atent de la începutul lecţiei, nu mai înţelegi nimic până la sfârşitul ei şi atunci e firesc să zboare gândul te miri unde. Urmează notele proaste şi reproşurile părinţilor de a fi fost cu capul în nori.” (Andreea Mândru)

„Mă străduiesc să fiu atent la ore, dar uneori mă mai gândesc şi la fete. La ultimele două ore aştept cu nerăbdare să ajung acasă, la mâncare. (Adrian Bordea)

„Pe mine mă duce gândul, în timpul orelor, la viitorul meu. Aş vrea să am casa mea, maşina mea…Îmi spun mereu că dacă învăţ şi sunt elev silitor o să ajung cine îmi doresc. De aceea sunt foarte atent la toate orele. Fiind atent, jumătate lecţia se învaţă în clasă.” (Andrei Roşca)

AUTOCUNOAŞTERE

Stăpânirea de sine

În antichitate, Epictet susţinea că „nimic nu înalţă mai mult în lume decât măsura şi modestia”. „Omul cel mai mare – spunea Schopenhauer – nu este cuceritorul, ci acela care se stăpâneşte pe sine”.
Cum am putea defini „stăpânirea de sine”? Aş putea spune că vine dintr-un fel de imbold al conştiinţei, ori de câte ori ne abţinem să facem anumite lucruri care nu ne onorează; poate fi înţeleasă şi ca un imbold al „inimii”, atunci când ne abţinem să provocăm suferinţă celor din jur prin puterea cuvântului sau a gestului, în momente de furie, deznădejde sau dezamăgire.
Stăpânirea de sine implică o mulţime de virtuţi: în primul rând o voinţă de neclintit, măsura între ceea „trebuie” şi ceea ce îţi place, între ceea ce se cade şi nu se cade, puterea de a distinge între bine şi rău, între frumos şi urât. Este ea însăşi o virtute de preţ care stabileşte echilibrul în viaţa fiecărui individ.
Aşadar, sintagma „stăpânirea de sine” defineşte o atitudine esenţială în comportamentul nostru, de care depinde într-o anumită măsură chiar realizarea noastră. (Andra Popa)

Este foarte important să te poţi controla în orice împrejurare, dar nu oricine poate atinge această „performanţă”. Eu, care nu sunt foarte vorbăreaţă, reuşesc foarte bine să nu divulg tot ceea ce gândesc. Poate tocmai de aceea par cam „misterioasă”. Sunt o persoană cu principii şi din această cauză punctul meu de vedere este luat uneori în deriziune. La şcoală, unde competiţia este continuă, apar multe situaţii care mă revoltă, dar pot fi oricând stăpâna mea, controlându-mi bine reacţiile impulsive. (Cosmina Olteanu, clasa X A)

Eu cred că stăpânirea de sine depinde de raţiune, de omenescul nostru. Ea se învaţă, înfrânându-ne anumite porniri, mânii, nerăbdări, patimi, pofte, deşi nu rareori ne simţim nemulţumiţi, revoltaţi, răzvrătiţi, invidioşi…
Este adevărat că viaţa nu este uşoară, dar trebuie să înţelegem că fiecare experienţă, chiar dacă ne aduce pe moment suferinţă, nemulţumire sau revoltă, trebuie să ne fortifice stăpânirea de sine.
Deseori eşecul omului se datorează lipsei de prudenţă şi a stăpânirii de sine într-un anume moment dat. Stăpânirea de sine este cea care îţi asigură discreţia şi adevărata libertate.
(Cristina Hurubă, clasa X A)

DISCIPLINA ŞCOLARĂ

Atitudine
Suntem elevi într-o clasă de liceu. Frecventăm şcoala cu regularitate, suntem conştienţi că numai cu o pregătire serioasă şi cu o educaţie pe măsură ne vom putea realiza ca oameni şi vom putea fi competitivi. Este nevoie de responsabilitate, seriozitate, punctualitate, respect pentru părinţii şi profesorii noştri, dar şi faţă de noi înşine, curaj, demnitate…
Observăm cum în timpul pauzelor mulţi colegi de-ai noştri nu se comportă frumos, adică civilizat. Cu nevinovăţie, ei motivează că doar se distrează, se joacă: se împing, se bruschează, se lovesc, vorbesc vulgar, se jignesc, se poreclesc, strigă. Unii dintre cei care primesc corn şi lapte se stropesc reciproc, apoi aruncă pretutindeni ambalajele. Dacă li se face observaţie răspund şi se manifestă cu obrăznicie. Nu avem curajul să luăm atitudine pentru că turbulenţii sunt tot mai mulţi, se coalizează şi devin impulsivi, recalcitranţi, violenţi.
Am găsit şcoala curată şi se fac eforturi să se menţină ordinea. Ne bucurăm că avem condiţii de învăţătură civilizate, cu încălzire centrală, cu apă curentă, cu mobilier nou în sălile de clasă, cu grupuri sanitare amenajate corespunzător în incinta şcolii. Din păcate nu toţi ştim să le apreciem, să ne bucurăm de toate acestea. Sunt unii pe care numai şcoala nu-i interesează şi îşi găsesc satisfacţii distrugând totul în jur, sfidând - oare chiar inconştient? – cele mai elementare reguli ale bunului simţ.
Pentru ca aceşti elevi, care acţionează credem în timpul orelor când îşi cer permisiunea să iasă din clasă, cea mai eficientă măsură ar fi instalarea unor camere de supraveghere în punctele cheie. În felul acesta s-ar găsi uşor cei vinovaţi şi pedepsiţi cum merită.
Câţiva elevi din clasa a XI-a A

REMEMBER

Avem timp
Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.
(Octavian Paler, Scrisori imaginare, 2007)
Colectivul de redacţie:Andra Popa, Cristina Hurubă, Cosmina Olteanu, Andrei-S. Urzică, Andreea Ciubucă; elevi ai claselor VI, VIII, XI, XII
Profesor DOINA DOBREAN - coordonator şi editor

Tabăra de Cultură şi Civilizaţie Românească „Acasa la noi” Ediţia a XII-a, 17-24 iulie 2008 SUBCETATE – HARGHITA

Lyceum, anul XII, 2008, nr.6 (46) – Ediţie specială de vacanţă

Pentru tinerii români din teritoriile aflate în prezent în afara graniţelor României, această tabără, organizată sub patronajul Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), reprezintă un bun prilej de a cunoaşte patrimoniul nostru cultural-naţional, monumentele şi locurile noastre istorice, frumuseţile naturii patriei, un prilej de perfecţionare a limbii române prin contactul cu familiile româneşti, cu elevii şi cadrele didactice locale, o ocazie de a cunoaşte folclorul şi tradiţiile româneşti.

Obiectivele acestei acţiuni sunt multiple: cultivarea mândriei şi respectului pentru înaintaşi, cunoaşterea realităţii de dincoace de Prut, respectul pentru limba română, dezvoltarea abilităţilor de comunicare între copiii oaspeţi şi copiii gazdă, înţelegerea corectă a glotonimelor limba română şi limba moldoveneasăI, a dialectelor aromân, meglenoromân, istroromân şi a subdialectelor muntean, dobrogean, basarabean, bănăţean, ardelean, moldovean etc.

La programul verii 2008 vor participa 12 grupuri din Republica Moldova şi Bulgaria, în diferite părţi ale Transilvaniei. Din Selemet, raionul Cimişlia, 21 de persoane, respectiv membrii ansamblului folcloric „Mărunţica”, conduşi de domnul Iurie Catană şi de doamna Lidia Oboroceanu, participă în aceste zile la tabăra „Acasă la noi” organizată în comuna Subcetate. Organizatorii taberei sunt:

- Asociaţiunea ASTRA, Despărţământul Harghita-Covasna, Preşedinte Inspector şcolar Constantin Costea;

- Despărţământul ASTRA Subcetate, preşedinte Vasile Rusu

- Grup Şcolar „Miron Cristea” Subcetate (Directori: Vasile Dobrean, Ioan Cutlac, Maria, Şerban; Prof. Doina Dobrean, prof. pr. Adrian Lung, înv. Ileana Todor);

- Primăria Comunei Subcetate: Primar Dan Cotfas.

- Centrul Cultural Topliţa prin Doru-Viorel Ciubucă.

Aducem mulţumiri familiilor care găzduiesc participanţii la tabără din Republica Moldova, reprezentate de copiii lor: Adriana Muscă, Andrada Szebeni, Bianca şi Alin Hurubă, Alexandra Cotfas, Bianca Urzică, Bianca-Ioana Urzică, Ioana Vaidoş, Gianina şi Cosmin Urzică, Cosmin Platon, Sergiu şi Andrei Roşca, Raul Buzilă, Răzvan Urzică, Alexandru Lung, Sergiu Zămonea, Istrate-Colceriu Ionuţ-Cosmin, ca şi familiilor Viorel şi Corina Doţa, Valer şi Ileana Todor.

Programul de activitate

Joi, 17 iulie: Primirea grupului de tineri din Selemet - Cimişlia la Subcetate, repartizarea în familii, schimburi de idei, opţiuni pentru programul taberei.

Vineri, 18 iulie: - Prezentarea zonei şi a localităţii, vizitarea localităţii.

- Recepţie la Grupul Şcolar „Miron Cristea” organizată de directorii Vasile Dobrean, Ioan Cutlac, Maria Şerban, de colectivul didactic şi administrativ (Dana Roşca, Aurica Toncean, Dana Cotfas, Romel Rusu), urmată de vizitarea şcolii şi a muzeului, recepţie la Centrul de Plasament condus de Prof. Rodica Rizea, recepţie la Primăria comunei – întâlnire cu domnul primar Prof. Dan Cotfas şi viceprimar, prof. Vasile Rusu, rugăciune la Biserica „Sf. Dumitru” împreună cu preotul paroh ortodox Gheorghe Oană.

După-amiază: Vizitarea Muzeului Etnografic din Topliţa şi participare la spectacolul folcloric organizat la Topliţa cu ocazia „Zilelor topliţene”.

Sâmbătă, 19 iulie: Spectacol la Căminul Cultural din Subcetate prezentat de Ansamblul folcloric „Mărunţica” din Selemet şi seară de dans.

Duminică, 20 iulie: Vizitarea Mănăstirii „Sfântul Ilie” şi participare la Sfânta Liturghie prilejuită de hramul acestei mănăstiri din Topliţa, vizitarea „Mănăstirii Doamnei” din Topliţa, cu o vechime de 350 de ani, unde se serveşte şi masa de prânz, apoi vizitarea Muzeului Mănăstirii Sf Ilie şi a camerei memoriale „Miron Cristea”.

La orele 19, Ansamblul”Mărunţica” din Republica Moldova va deschide manifestarea artistică organizată cu ocazia Zilelor Topliţene.

Luni, 21 iulie: Recepție la Primăria Municipiului Toplița și Serbare câmpenească la o stână în apropiere de localitatea Bilbor - Secu.

Marţi, 22 iulie: Excursie la Lacu –Roşu şi Cheile Bicazului

Miercuri, 23 iulie: Activităţi recreative: întreceri sportive pe terenul de sport al şcolii, în colaborare cu Centrul de Plasament Subcetate şi cu elevii din localitate (prof. Ioan Rizea)

Joi, 24 iulie: Închiderea taberei şi plecarea spre casă (Republica Moldova). Basrabenii vor primi „Jurnalul de tabără” şi DVD cu „Tabăra de la Subcetate, în imagini” (Prof. Doina Dobrean), CD-Itinerarii folclorice harghitene, II (Doru-Viorel Ciubucă), diplome, suveniruri. Prof. Doina Dobrean

Gânduri, impresii la despărţire…

…ale oaspeţilor din Selemet – Cimişlia

Fac parte din Ansamblul „Mărunţica”. Activasem la început doar pentru că m-au dus părinţii, dar cu timpul am fost şi rămân cu totul învăluită de bucuria de a fi o demnă purtătoare a tradiţiilor strămoşilor noştri. De mici copii am obţinut multe succese, începând cu cuvintele de laudă ale consătenilor noştri şi continuând cu numeroasele trofee care au răsplătit munca şi stăruinţa noastră.

Pasiunea noastră pentru dans s-a format de-a lungul multor ani de activitate. Am ales dansul popular pentru că dansuri moderne are oricine, dar spectatorii aşteaptă cu dor şi mare drag să vadă şi dansurile noastre tradiţionale, care ne reprezintă cel mai bine ca naţiune.

Foarte mulţi ne-au pus întrebarea: De ce „Mărunţica”? Răspunsul este că numele acesta se înscrie într-o tradiţie: cu aproape 40 de ani în urmă, în zona noastră a mai activat un ansamblu de dansatori care au luat numele unui dans popular foarte frumos, virtuos şi expresiv. Dansul „Mărunţica” face parte din repertoriul nostru, alături de numeroase alte dansuri populare, moldoveneşti, româneşti şi ruseşti, pe care noi le interpretăm cu mare bucurie şi cu mândrie, ceea ce, cred, aţi putut vedea pe feţele noastre şi în privirile noastre în momentul dansului. În faţa spectatorilor din Subcetate şi din Topliţa noi am exprimat, prin dansurile populare prezentate, întreaga ţară, întreaga naţiune.

Alături de compoziţii care reprezintă jocuri populare transmise din generaţii în generaţii, avem şi câteva dansuri în repertoriul nostru care sunt legate de anumite tradiţii: „Hostropăţ” - ziua de după nuntă, „Jocul Mare” - poftitul la nuntă, „Struguraş” – culesul poamei, al viei.

Nu doar prin limba pe care o vorbim ne simţim legaţi de înaintaşii noştri, ci şi prin dansurile moştenite de la buneii noştri, ca şi prin portul popular. Ne bucurăm că avem posibilitatea să-l îmbrăcăm, cu ocazia spectacolelor folclorice prezentate, şi atunci ne simţim onoraţi şi foarte importanţi.

Ne-am bucurat când am primit vestea că vom participa în tabăra „Acasă la noi”, în România. Credeam, la început, că este o tabără ca multe altele…

La Iaşi am vizitat bojdeuca lui Ion Creangă, Mitropolia, Palatul Culturii. La Subcetate am găsit un grup de persoane cu suflet mare şi cred că orice am face nu ar fi destul pentru a le mulţumi îndeajuns. Am aşteptat în special spectacolul de sâmbătă seara pe care noi l-am prezentat în faţa localnicilor, pentru ca în acest fel să mulţumim gazdelor noastre pentru ospitalitatea oferită.

Am avut la Subcetate un program foarte bogat şi interesant, ceea ce a făcut să nu ne plictisim. Totul mi-a plăcut aici, începând cu localnicii şi terminând cu norii…

Am cunoscut-o aici,pe Adriana, gazda noastră, o fată drăguţă şi cu firea deschisă. Avem multe puncte comune. Cât despre limbă, este clar că vorbim una şi aceeaşi limbă şi că ne înţelegem foarte bine.

Doina Ciocârlan

Sunt însoţitoarea grupului de dans popular „Mărunţica”. Am avut un mare noroc de la Dumnezeu să fim oaspeţi în Tabăra de Cultură şi Civilizaţie Românească „Acasă la noi”, iniţiată de Despărţământul ASTRA Iaşi în colaborare cu Despărţământul ASTRA Harghita-Covasna, în localitatea Subcetate din judeţul Harghita. Şi-au dat concursul la realizarea activităţilor complexe din săptămâna 17-24 iulie 2008 oficialităţile locale şi 20 de familii din Subcetate care ne-au găzduit.

Aici, cu toate că ne aflăm la sute de kilometri de locul în care noi trăim, ne simţim minunat, ca la noi acasă. Am întâlnit oameni frumoşi la chip şi suflet, mărinimoşi, primitori, deschişi, cu aceleaşi tradiţii, cu aceeaşi limbă vorbită.

Subcetate este o comună mică, dar cu oameni cu un suflet mare. Am vizitat multe locuri frumoase, am admirat peisaje naturale care-ţi bucură ochii şi care-ţi răscolesc sufletul.

Suntem un neam, suntem o ţară.

Avem un grai, avem o mamă.

Prof. Lidia Oboroceanu

Am fost onorată să vin aici, să-mi fac prieteni noi şi să cunosc locuri minunate. Am văzut şi am învăţat lucruri noi despre care am să povestesc prietenilor mei de acasă şi familiei mele.

Toţi ne-au primit călduros şi cu voie bună. La început eram plină de emoţii şi neliniştită, iar la sfârşit ne va fi greu să ne despărţim de prietenii noştri din Subcetate.

Mi-au plăcut toate activităţile derulate în perioada taberei, dar un loc special în sufletul meu vor ocupa imaginile de la lacul Roşu şi Cheile Bicazului.

Dacă voi mai avea ocazia să vin aici, nu voi rata-o.

Mihaela Puşcaş

Ne-am ataşat repede de cei ce aveau să devină prietenii noştri din Subcetate pentru că imediat am găsit cu ei puncte comune: jocuri, muzică, dans, plimbări… În ceea ce priveşte limba, nici nu are sens să mai vorbim. Istoria ne spune că avem aceiaşi strămoşi, am fost un popor, avem aceeaşi limbă, chiar dacă Prutul ne desparte… Dar „sângele apă nu se face”, spune un proverb de-al nostru, şi noi simţim acest lucru. Am venit la fraţii noştri români şi la Subcetate ne-am simţit cu adevărat fraţi.

Anastasia Badan şi Daniela Florea

Suntem două surori, Mihaela şi Dumitriţa, care pentru câteva zile am devenit surorile mai mari ale Andradei. Ea a fost foarte drăguţă cu noi; ajunse la Subcetate, ne-a speriat gândul că trebuie să ne separăm, dar Andrada, după ce a cerut permisiunea mamei ei, ne-a luat acasă la ea pe amândouă. Am venit aici cu speranţa de a ne face noi prieteni, de a cunoaşte noi tradiţii şi obiceiuri. Putem spune acum, la sfârşitul perioadei de şedere la Subcetate, că am reuşit acest lucru.

Ne-am apucat de dans de mici, ca din joacă, dar cu timpul dansul a devenit o preocupare serioasă care implica multă voinţă şi forţă şi, în cele din urmă, o pasiune devoratoare. Toţi cei din Ansamblul „Mărunţica„ lucrăm de mulţi ani împreună, conduşi de domnul Iurie Catană, am crescut împreună şi am devenit prieteni.

În mod deosebit ne-a impresionat călătoria noastră, din penultima zi, la Lacul Roşu şi la Cheile Bicazului. Peisajele majestuoase păreau totodată miraculoase, deoarece stâncile impunătoare care ţinteau spre cer se pierdeau în norii ale căror lacrimi ne mângâiau feţele.

Noi nu avem asemenea peisaje în Moldova, dar şi ale noastre au farmecul lor şi merită a fi admirate. Sperăm ca prietenii noştri din Subcetate să fie şi ei oaspeţii noştri în curând pentru a se bucura de frumuseţea locurilor noastre natale. Îi aşteptăm cu mare drag.

Mihaela şi Dumitriţa Prodius

Am plecat pentru prima dată de acasă pentru mai multe zile. Am plâns la gândul că va trebui lă locuiesc în casa unor oameni necunoscuţi, dar m-am împrietenit repede cu Bianca, o fetiţă cu ochii albaştri şi blânzi, gingaşă, drăguţă şi cu inimă mare. Pentru că nu are fraţi şi surori, şi-a arătat toată afecţiunea pentru mine. Îi mulţumesc şi nu o voi uita. 

Diana Arusoi

Datorăm venirea noastră în România, la Subcetate, pasiunii noastre pentru dans, faptului că facem parte din Ansamblul folcloric „Mărunţica”, un ansamblu laureat la diferite concursuri naţionale. Dansul este pentru noi un lucru minunat, este ceva care ne dă o stare sufletească bună, o stare care ne face să uităm de toate problemele pe care le avem.

Când am ajuns la Subcetate credeam că nu ne vom simţi bine, dar am greşit. Ne simţim atât de bine încât nu am vrea să mergem încă acasă. Am fost primiţi cu cea mai mare bucurie şi căldură. Nu am crezut că ne vom face atâţia prieteni cu care să ne împăcăm de minune.

Cât despre programul vacanţei la Subcetate, aşteptam cu mare curiozitate să mergem la Lacul Roşu şi la Cheile Bicazului pentru că ni se vorbise despre priveliştile naturale de o frumuseţe rară. Ne-am convins de acest lucru, iar peisajele magnifice, impresionante, care ne-au încântat ochii le vom duce cu noi în mintea şi în sufletele noastre.

Timpul a trecut incredibil de repede şi nici nu ne vine să credem că momentul plecării este foarte aproape. Ne pare rău că trebuie să ne despărţim de aceşti minunaţi oameni care ne-au primit cu atâta căldură şi care ne-au făcut să ne simţim ca la noi acasă.

Tatiana Arama şi Igor Zgherea

Gânduri, impresii la despărţire…

... ale gazdelor din Subcetate – Harghita

Am avut în mijlocul nostru un grup de copii din Republica Moldova. Ştim că noi, românii, şi moldovenii suntem, paradoxal, două popoare care vorbesc aceeaşi limbă şi au aceleaşi tradiţii. Ne desparte doar o apă:

„Basarabie, Basarabie,/Dorul meu de dincolo de Prut,

Basarabie, nicio sabie/N-o să taie tot ce-am început!”

Am văzut aceşti copii pe scenă. Nu pot reda în cuvinte frumuseţea chipurilor lor, graţia, eleganţa mişcărilor, acea armonie sublimă pe care o împrăştiau în jur. În sufletul meu au curs lacrimi, lacrimi de bucurie; tot acolo am aşezat cu gingăşie chipurile lor delicate ca pe nişte minunate flori.

Am încercat, m-am străduit să alin puţin dorul de casă şi de cei dragi celor două fete pe care le-am găzduit, iar zâmbetul cald al Anastasiei şi cel reţinut al Danielei m-au mângâiat.

Ne vom aminti cu drag că toate acestea s-au petrecut într-o vară. 

 Înv. Ileana Todor

În această vacanţă de vară, una dintre cel mai frumoase, am avut plăcuta ocazie să cunoaştem pe fraţii noştri de dincolo de Prut, din Republica Moldova, ai căror ambasadori au fost membrii Ansamblului folcloric “Mărunţica”. Oaspeţii din Moldova au locuit în familiile noastre, acasă la noi. S-au integrat repede în colectivul nostru şi ne-am simţit foarte bine împreună.

Familia mea a găzduit pe doamna profesoară Lidia Oboroceanu, conducătoarea grupului, împreună cu fiica dumneai, Doina. În cele câteva zile petrecute împreună, eu şi Doiniţa am fost ca două surori. Oricum, eu îmi doream o soră şi iată că am avut ocazia de a o avea.

Cu ocazia spectacolului pe care membrii Ansamblului folcloric « Mărunţica » l-au prezentat pe scena Căminului Cultural din localitatea Subcetate în faţa localnicilor şi pe scena în aer liber amenajată în centrul municipiului Topliţa cu ocazia zilelor oraşului, în faţa unui numeros public, ne-am convins că oaspeţii noştri sunt foarte pasionaţi de dansul popular, că îmbracă cu mândrie portul popular şi că se simt în largul lor pe scenă.

Puţinele zile petrecute împreună au fost minunate şi au trecut neaşteptat de repede. M-am simţit foarte bine alături de ei şi mă întristez gândindu-mă că momentul despărţirii este foarte aproape. Cu toată sinceritatea spun că această tabără a fost superbă. 

  Adriana Muscă

Ceea ce ne-a determinat să participăm la această tabără a fost dorinţa şi curiozitatea de a cunoaşte noi prieteni, preocupările lor, felul lor de a fi şi, totodată, de a experimenta faptul de a avea un frate, măcar timp de o săptămână, noi fiind singuri la părinţi…

Sergiu Zămonea, Raul Buzilă, Cosmin Istrate Colceriu

Am participat cu părinţii noştri la câteva dintre activităţile taberei. Am rămas impresionaţi la stână de câinii ciobăneşti uriaşi, dar prietenoşi, în frunte cu Haiduc, de focul din stână care învăluia ciaonul imens în care fierbea tocana de cârlan.

Dan şi Alexandra Dobrean

Sunt cea mai mică participantă la tabăra « Acasă la noi » : am doar şapte ani şi în această toamnă voi începe clasa I. Nu ştiu încă scrie, dar o rog pe mama mea să mă ajute să-mi exprim gândurile mele. M-am bucurat să fiu şi eu printre cei care i-au întâmpinat pe copiii din Republica Moldova, într-o seară călduroasă de vară. Noi l-am luat cu noi acasă pe nenea Nicu, şoferul. M-am împrietenit cu dumnealui şi în zilele următoare nu m-am despărţit de grupul de copii care participau la programul taberei. Am petrecut zile de vis împreună cu ei. Le-am arătat comuna noastră, i-am admirat dansând pe scenă, am participat la unele activităţi organizate cu ocazia Zilelor topliţene, am fost la stâna din comuna Bilbor a domnului Ionel Urzică, în excursie la Cheile Bicazului. Dar tot ce este frumos se termină repede…

Ioana-Viorela Dota

Am aşteptat cu nerăbdare sosirea fraţilor noştri din Republica Moldova. Două ore au durat emoţiile şi neliniştile produse de momentul întâlnirii. I-am întâmpinat cu pâine şi sare şi cu mâncare caldă, la Căminul Cultural. Pe feţele lor se putea citi oboseala călătoriei, însă ochii le străluceau de bucurie şi de curiozitate. Cu toate că afară se lăsase întunericul şi răcoarea, căldura din glasurile lor şi vorba lor dulce moldovenească ne încălzeau sufletele. Doamna profesoară Doina Dobrean ne-a prezentat pe fiecare noilor veniţi şi ne-a lăsat câteva minute să ne studiem cu privirea . Oaspeţii aveau posibilitatea să-şi aleagă fiecare un confrate care să-l ia acasă. De mine s-a apropiat o fată drăguţă şi zâmbitoare. Ne-am plăcut de la prima vedere. S-a dovedit a fi comunicativă şi prietenoasă. Ne-am înţeles foarte bine în zilele petrecute împreună.

Mi-au plăcut foarte mult costumele şi dansurile specifice zonei lor. Toţi arătau astfel îmbrăcaţi ca nişte îngeri trimişi de Dumnezeu să ne mângâie sufletele.

O să ne fie greu să ne despărţim de ei, dar rămânem cu speranţa că îi vom revedea în curând, la ei acasă.

Ioana Vaidoş

Îi apreciez foarte mult pe elevii din Republica Moldova pentru pasiunea lor pentru dansul popular şi pentru munca lor perseverentă de a deveni performanţi în ceea ce fac. Mi-ar plăcea şi mie să pot învăţa ca şi ei dansurile strămoşeşti pentru a le transmite celor ce vor veni după noi, străduindu-ne astfel să nu le pierdem.

Noul meu prieten este un băiat tare de treabă, cuviincios şi respectuos. În afara atâtor activităţi interesante la care am participat, ne-au amuzat foarte mult plimbările de seară, în special cu scuterul.

Mi-ar plăcea ca şi la anul viitor să se organizeze o tabără de tipul „Acasă la noi”. Îmi pare rău că timpul a trecut atât de repede şi că momentul despărţirii se apropie. Mi-ar fi plăcut să dureze toată vacanţa.

Andrei şi Sergiu Roşca

Această tabără ne-a ajutat să cunoaştem persoane noi şi să legăm noi prietenii. Am oferit cu drag celor doi oaspeţi ai noştri, cu acordul binevoitor al părinţilor noştri, confortul casei noastre şi prietenia noastră, nedorind altceva în schimb decât aceeaşi sinceră prietenie.

Bianca şi Alin Hurubă

Ce pot să ofer noului meu prieten Andrei? Afecţiune, ospitalitate, bunăvoinţă, sinceritate în comunicare şi tot ceea ce avem noi tradiţional în modul nostru de viaţă. Avem aceleaşi preocupări, aceleaşi probleme şi preocupări specifice vârstei noastre. Ne înţelegem şi ne simţim bine împreună. 

  Cosmin Platon

Am petrecut zile minunate alături de noua noastră prietenă Tatiana, acasă la noi şi în timpul activităţilor colective organizate. Ne-a bucurat prestanţa ei scenică, i-am admirat sensibilitatea, fineţea şi delicateţea ei sufletească. Suntem fericiţi că ne-a fost oaspete.

Gianina şi Cosmin Urzică

Apreciez pasiunea prietenilor moldoveni pentru dans. Aş fi bucuroasă ca şi la noi să se cultive copiilor această pasiune pentru dansul popular.

Am cunoscut-o pe Diana, o fată cu un suflet minunat. Ne-am străduit să facem totul ca ea să se simtă ca la ea acasă. Nu voi uita momentele minunate petrecute împreună şi mi-aş dori să rămânem prietene în continuare. 

 Bianca –Ioana Urzică

Voi păstra în amintire zilele minunate de vacanţă petrecute alături de prietenii moldoveni. Îmi rememorez cu plăcere bucuria pe care am trăit-o împreună, după ce am înfruntat frigul serii câteva ore, urmărind, în miez de noapte, spectacolul de artificii cu care s-au terminat Zilele topliţene.

O ploaie de luminiţe, parcă divine, au învăluit cerul. Exclamaţiile entuziaste ale oamenilor la fiecare explozie de steluţe multicolore pe cerul întunecat îmi bucurau sufletul şi mă uimeau. Este greu să exprim în cuvinte trăirile mele din acele momente în care trecusem parcă, prin magie, într-o altă lume, mirifică.

Andrada Szebeni

Ceea ce apreciez la membrii ansamblului „Mărunţica” este pasiunea lor pentru cântecul şi dansul popular, arătându-ne astfel că îşi respectă ţara ş portul şi că duc tradiţiile lor mai departe. Dansurile lor mi-au umplut sufletul de bucurie, iar ochii de lacrimi. Pentru prima oară în viaţa mea am văzut un asemenea spectacol.

Alexandra Cotfas

Am fost onoraţi să-i avem ca oaspeţi, pentru câteva zile, pe talentaţii artişti, încă şcolari, din Selemet, însoţiţi de maestrul în dans Iurie Catană şi doamna profesoară Lidia Oboroceanu şi suntem fericiţi că am cunoscut oameni de excepţie. Spectacolul prezentat de ei pe scenă pentru noi a fost o adevărată sărbătoare a sufletului, prin bucuria extatică trăită. Dansatorii au arătat pe scenă, alături de frumuseţea trupului lor tânăr, şi calităţile pe care le au cultivate artiştii profesionişti: eleganţă şi frumuseţe în mişcare, exuberanţă, bucuria de a dansa, dezinvoltură, sincronizare perfectă a mişcărilor.

Eu am trăit simultan sentimente contradictorii, de bucurie şi de amărăciune, respectiv bucuria de a vedea dansuri tradiţionale interpretate cu atâta dragoste şi vioiciune şi tristeţea că noi, cei din Subcetate, am fost doar spectatori, neavând pregătirea şi măiestria oaspeţilor pentru a putea dialoga în limbajul dansului. În afara probei de foc de pe scenă, tinerii veniţi din Selemet la noi au dovedit, prin comportamentul lor trăsături de caracter şi virtuţi care pot fi fortificate prin instrucţia în arta dansului: punctualitate, perseverenţă, încredere în sine, curaj, seriozitate, răbdare, echilibru, prietenie, respect pentru sine şi faţă de cei din jur, demnitate.

Pentru tot ce s-a întâmplat la Subcetate, şi numai, în timpul taberei „Acasă la noi” în aceste zile, se cuvine să mulţumim doamnei Areta Moşu, preşedinta Astrei Iaşi, domnului Constantin Costea, preşedintele Astrei Harghita-Covasna şi inspector general adjunct şi doamnei Elena Mîndru, inspectori la IŞJ Harghita, oficialităţilor din comuna Subcetate şi municipiul Topliţa şi nu în ultimul rând familiilor din Subcetate care s-au străduit, găzduindu-i pe moldoveni, să simtă căldura casei părinteşti, domnului Ioan Urzică la stâna căruia am fost ospătaţi cu produse tradiţionale, domnului Adrian Pop, patron al SC Industrial Grup Hodoşa, unul din sponsorii acţiunilor noastre şi domnului şofer Sorin Stan care ne-a purtat cu autocarul în toate drumurile noastre, trecând cu vederea inconsecvenţele noastre. Sper ca frumoasa relaţie de prietenie stabilită la Subcetate în aceste zile să dăinuie la nivel de instituţii şi la nivelul relaţiilor personale.

Prof. Doina Dobrean