joi, 30 aprilie 2015

CONCURSURI, OLIMPIADE, ACTIVITĂȚI ȘCOLARE- 2015


1. Concursul Interjudețean de cultură și civilizație 
Orizonturi locale-meleagurile copilăriei
 
În data de 8 aprilie 2015 (Săptămâna “Școala altfel- să știi mai multe, să fii mai bun”) eu, împreună cu colega mea Dana Dragomir, însoțiți de doamna profesoară Ciobotă Camelia, am pornit spre orașul medieval Sighișoara, pentru a ne prezenta lucrările la Concursul Interjudețean de cultură și civilizație Orizonturi locale-meleagurile copilăriei, ediția I. 


Acest minunat concurs a fost organizat de către direcțiunea și cadrele didacitce ale Școlii Ginaziale Miron Neagu și a fost creat pentru ca „elevii să se descopere mai bine, să se întregească material, spiritual și emoțional, rezonând cu locurile de care aparțin, cu însușirile, frumusețile, culturile și civilizațile comunității”, așa cum spunea doamna director adjunct a școlii, Dan Gabriela, în argumentul proiectului.
Ajunși la Sighișoara, minunățiile orașului ne-au impresionat, de la arhitectură până la tradițiile locuitorilor. Soarele încălzea cetatea medievală care ne surâdea de pe colină.


Am fost primiți cu căldură în incinta școlii, primind fiecare câte un ecuson și un număr de concurs. Eu am participat la secțiunea de reportaje-documentare cu reportajul Subcetate-trecut și prezent, iar colega mea, Dana, a participat cu creația Subcetate-un peisaj de basm, la secțiunea de creații plastice. Emoțiile ni s-au risipit când doamna directoare Stîngu Adriana ne-a urat un călduros Bun venit!


După ce fiecare copil și-a prezentat lucrarea, a urmat o pauză de protocol, aceasta fiind un prilej de a lega noi prietenii, de a socializa, de a face schimb de experiență.
Am simțit cum sufletul mi se umple de bucurie când am fost chemat de către juriu să-mi revendic premiul special, de asemenea am văzut cum colega mea radiază de fericire.





După decernarea premiilor am vizitat cetatea medievală. Datorită actorilor care își jucau rolurile de cavaleri, domnițe și căpitani, m-am simțit purtat pe valurile timpului pe vremea banchetelor stilate organizate în cetăți și în palate. M-a impresionat cel mai mult Turnul cu Ceas, fiind singurul orologiu funcțional din Europa și Muzeul de istorie, singurul muzeu din lume pe verticală.
Voi participa și în anii următori la acest concurs ce ne poartă într-o lume magică!
David Bordea, clasa a VII-a

2. Olimpiada națională de geografie, 2015, Cluj-Napoca

Era data de 4 aprilie 2015. Eram foarte emoționat de gândul că voi participa pentru prima dată la olimpiada națională de geografie.
Competiția s-a desfășurat în Cluj Napoca. Cazarea a fost la hotelul Belvedere, iar probele și masa au fost la cantina Universității „Babeș-Bolyai”.
Am fost uimit de cât de mare și frumos este orașul.
Festivitatea de deschidere a avut loc în sala Auditorium Maximum, o sală foarte frumoasă și mare, unde am avut ocazia să urmărim un spectacol de muzică clasică.
A doua zi, după proba scrisă, am vizitat centrul istoric al orașului Cluj-Napoca, de la zidurile antice până la casa lui Matei Corvin.
În următoarele două zile am avut practică, care a început prin observații și analiză în împrejurimile municipiului. Am vizitat Facultatea de geografie și am văzut tot felul de activități.
În a cincea zi, cea mai frumoasă, de altfel, am plecat în excursie la Salina Turda și Cheile Turzii. Am fost prima data la Salina Turda, una dintre cele mai frumoase zone subterane din lume. În ziua următoare am avut un program mai liber, iar după prânz am pornit spre centrul comercial (mall-ul) POLUS CENTER din Cluj-Napoca, pentru cumpărături.
În ultima zi a avut loc festivitatea de închidere.
Eu am am avut media generală de 81.19 puncte: 76.25 puncte la proba teoretică și 96 de puncte la proba practică. Mă mândresc cu premiul special obținut, dar până la urmă ceea ce contează cel mai mult este experiența foarte plăcută pe care am trăit-o.
Cosmin BĂLAJ clasa a VIII-a A

3. OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE RELIGIE ORTODOXĂ
                                                PITEŞTI, 2015




În perioada 6-9 aprilie 2015 am participat, pentru a doua oară consecutiv, la faza naţională a Olimpiadei de religie ortodoxă, organizată la Piteşti, judeţul Argeş. Am fost foarte fericită pentru că domnul profesor Dragoş Cojocar m-a însoţit, iar acest lucru m-a motivat.
Luni seara, am participat la deschiderea oficială a evenimentului care a avut loc la Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Mioveni. Marţi am susţinut examenul, la Colegiul Naţional “Zinca Golescu” din Piteşti, care a constat în rezolvarea a trei subiecte. Mi s-au părut accesibile, emoţiile au fost constructive, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să mă clasez pe locul III, obţinând 97 de puncte din 100. Emoţia pe care am simţit-o la aflarea rezultatului este de nedescris.
Cu această ocazie, am descoperit câteva dintre minunăţiile ţării noastre: oraşul Piteşti; Biserica Domnească “Sfântul Nicolae” din Curtea de Argeș ctitorită de Basarab I; Mănăstirea Curtea de Argeş pe care îmi doream de mult timp să o vizitez, făcându-mă curioasă legenda meşterului Manole care a zidit-o pe soţia sa, Ana, pentru a rezista construcţia; tot aici ne-am închinat moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia; Barajul Vidraru, unde am întâlnit unul dintre cele mai frumoase peisaje din ţară; Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, un muzeu în aer liber, unde am putut admira case tradiţionale aduse de pe toate meleagurile ţării, vechi de peste 100 de ani şi Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Mioveni.
A fost o experienţă minunată pe care nu o voi uita niciodată, datorită locurilor minunate pe care le-am vizitat, oamenilor frumoşi pe care i-am cunoscut, lucrurilor pe care le-am învăţat şi cu care mi-am împodobit sufletul.
Andreea-Raluca NATEA, clasa a XI-a 


  4. OLIMPIADA DE MATEMATICĂ
 DAVID CIUBUCĂ, clasa a IV-a, LOCUL I la etapa județeană, cu 100 de puncte
MATEMATICĂ

Ziua Olimpiadei
         În aceea zi am trăit emoții aparte, care mi-au creat o stare de disconfort, dar la începutul examenului mi-au dispărut.
         Unii oameni spun că am avut noroc, alții nu. Eu sunt de acord cu persoanele care spun că eu am muncit foarte mult pentru această olimpiadă.
         Mulți copii mă invidiază pentru că am luat locul I pe județ la materia mea preferată, matematica. Doamna mea învățătoare, Dinu Melania, a făcut tot posibilul ca eu să ajung cunoscut în județ pentru istețimea mea. Așa a și fost.
         Punctajul maxim a fost cadoul oferit părinților mei care îmi fac toate lucrurile posibile și care mie îmi sunt de mare folos.
         Când mi-am auzit numele la locul I am fost cel mai fericit copil de pe pământ. Mama mea mi-a mărturisit că și ea a avut emoții foarte mari. Acest lucru s-a văzut la premiere, când a izbucnit în plâns.
         Mulți dintre profesori m-au felicitat, printre care și doamna inspectoare Mândru Elena.
Această olimpiadă a fost o exeperiență de neuitat care mi-o doresc să mă urmărească pe tot parcursul vieții.
David Ciubucă, clasa a IV-a

Olimpiada prieteniei 

         Cei cinci concurenți de la Subcetate am pășit ușor pragul Școlii „Sf. Nicolae” din Gheorgheni, îndrumați de doamna învățătoare, Melania Dinu.
Am fost de la început emoționați, dar știam că o să se termine bine.
         Școala era bine aranjată și plină de lucruri nemaipomenite ale copiilor. În sala de concurs au intrat două doamne care ne-au supravegheau în timpul testului. Treptat, emoțiile creșteau.
         După terminarea testului ne-am simțit ușurați de presiunea din sală. Am mers la cantină și fiecare și-a primit porția de mâncare. Apoi, am plecat la călărie, până la decernarea premiilor.
La „Olimpiada prieteniei” am participat: Crina Comiza, Ioana Cotfas, David Ciubucă, Andrei Vâlcan și Iustin Oană. Rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor noastre. Din fericire, Ciubucă David a luat locul întâi. Experiența a fost una uimitoare și nu o vom uita niciodată!
  Ioana Cotfas și Crina Comiza, clasa a IV-a

5. COMPUNERI ALE ELEVILOR
  
A sosit primavara!
 de Crina Comiza

Este primavară. Vântul adie ușor peste cireșii înmuguriți. Pe cer este un soare dulce care dezmiardă vesela natură. Fel și fel de flori admiră strada plină cu oameni, cu duioșie.
- Am terminat! Spune bunicul, dupa ce plantă ultima floare. Am un bunic foarte harnic și recunosc asta.
- Ce harnic esti! Strig eu, ca să mă poată auzi.
- Mulțumesc, nepoato! Pe fata lui apar niste ochi blânzi, cu un zâmbet larg.
Se apropiase amurgul serii. Este fascinant cum gradina înflorită este luminată de felinare. În amurg ies pe cerul înegrit stelele și luna. Deodată văd cum se clatină cireșul, semn că pornește un vânt lin. De afară se aud slab baladele greierilor care își fac prezența. Păsările stau adormite în cuiburile lor.
Un anotimp mirific, care ne dă bucurie și viață. Natura se trezește și ne pregătește surprize care ne uimesc pe zi ce trece.
Aceasta este primăvara!
  
Carte frumoasa, cinste cui  te-a scris!
de Crina Comiza 

         Era odată o fetiță pe nume Maia. Nu era foarte înaltă, dar nici prea scundă. Avea ochii albaștri ca marea, tenul măsliniu și părul castaniu ușor ondulat. Ei ii plăcea să citească povești, mai ales științifico-fantastice. În doua zile ea era capabilă să termine o carte de două sute de pagini. Avea o bibliotecă de unde citea neîncetat.
         Într-o zi, ea n-a mai avut ce să citească. Revoltată, merse la mama ei:
          - Nu mai am ce să citesc!
         - Draga mea, caută prin pod, poate găsești ceva ce îți fură atenția, spuse mama blândă.
          - Mulțumesc, mami! Zise Maia și o luă agale spre pod. Deschise încet trapa grea și maronie. Când își ridică privirea rămase cu gura căscată. Era o biblioteca uriașă. Cărțile erau curate ca lacrima unui înger păzitor, iar filele erau albe ca laptele. Maia era uimită de ce vedea. Cu pași mărunți merse spre o carte cu niște înscripții ciudate. O luă în mână tremurând. Când o deschise, la o pagina aleatorie, fusese captată de conținutul poveștii. Era povestea ,,Cenușăreasa”.
         - Unde sunt? Întreabă Maia, analizându-și rochia de un albastru deschis, cu mici diamante sclipicioase pe ea. Părul îi era prins într-un coc frumos aranjat, cu o coroniță mica pe cap. Arata exact ca și Cenușăreasa, în momentul în care își pierdu pantoful. Intră în caleașcă și, când deschise ochii, se afla iar în pod, în fața cărții.
         În gând își spuse: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” Abia astepta să îi povestească mamei sale experiența uluitoare.

6. ZIUA PĂMÂNTULUI


Dacă te gândeşti la anul următor –însămânţează pământul. Dacă te gândeşti la următorii zece ani –plantează un copac. Dacă te gândeşti la următorii o sută de ani – eduoamenii.”(proverb chinezesc).
A ocroti şi îmbunătăţi mediul înconjurător reprezintă pentru întreaga societate un obiectiv primordial, o sarcină a cărei realizare trebuie coordonată şi armonizată foarte bine în sistemul educaţional. Aşadar, orice acţiune, demers întreprins în grădiniţă cu scopul formării unei conduite ecologice copiilor preşcolari este mai mult decât dacă n-am fi încercat nimic.
„Nu te îndoi niciodată că un grup mic de oameni care gândesc şi sunt dedicaţi pot schimba lumea. Adevărul e că e singurul lucru ce a salvat lumea până acum.” (Margaret Mead)
Începută încă la vârsta preşcolarităţii, educaţia ecologică are şanse mari. Cei mici trebuie sensibilizaţi pentru a deveni participanţi activi la ocrotirea mediului, aplicând normele şi regulile de protecţie şi totodată conştientizaţi de importanţa protecţiei mediului încojurător. Aceasta se poate face atât prin activităţile pe domenii experienţiale, dar şi prin activităţile opţionale, extracurriculare, de voluntariat, derularea unor proiecte educaţionale sau prin participarea preşcolarilor la concursuri ce abordează această temă. Astfel vor fi valorificate cunoştinţele, priceperile şi deprinderile, atitudinile ecologice, prin utilizarea unor strategii didactice specifice.
Ziua Pământului este sărbătorită în 22 aprilie, fiind manifestarea unei dorințe comune de a construi o societate mai bună și o planetă mai sănătoasă.
Preșcolarii grupei mari de la Grădinița „Piticot” s-au gândit să marcheze acest moment prin defilarea în costume realizate din materiale recilabile, activitate desfășurată în cadrul săptămânii cu tema „Iubim și protejăm natura”. 
 Pe copil îl edutot ce îl înconjoară: câmpul, pădurea, râul, marea munţii, rândunelele, cucul. Faceţi tot posibilul ca şi copiii dumneavoastră să iubească tot ce-i înconjoară, pentru că fădragostea fă de natură şi animale, omul nu poate să simtă din plin ceea ce numim, cu cel mai minunat dintre cuvinte - VIAŢA.” (C.MIESCU)
Educatoare: Viorica Urzică

Parada preșcolarilor costumați în materiale refolosibile