In memoriam, învățătoare ALEXANDRINA SUCIU (1936-2022)

Învăţătoare la Subcetate în anii 1953-1990

„Învățătorul? Ce-i învățătorul? E-o lumină,
Ruptă din Rai, menită să vegheze,
În codrul ăstei lumi este un pom...
Crește copii...din prunc, el face OM!”

„Şcoala primară este temelia întregului sistem de învăţământ având drept scop deşteptarea şi instruirea viitoarelor generaţii, educându-le în spiritul de disciplină, în iubirea de ordine şi muncă, în deprinderea bunei cuviinţe în purtări şi înfăţişare. Vă mulţumesc pentru răbdare, înţelegere şi bunăvoinţă, doamna învăţătoare!” (Profesor Cristian Popa)

    Originară din Subcetate, absolventă a Şcolii Pedagogice din Cluj, Doamna Alexandrina Suciu a făcut din profesiunea de învăţătoare, timp de 37 de ani, o adevărată pasiune, a cărei sursă inepuizabilă a fost iubirea pentru copii.
   

 „Este nemaipomenit să clădeşti oameni, afirma doamna învăţătoare, să sădeşti în ei flacăra vie a cunoaşterii, să-i modelezi pentru viaţă şi muncă şi cred că această menire a dascălului reprezintă izvorul de tărie care-l ţine cu fruntea sus întreaga viaţă”.

    A profesat pe rând la toate şcolile primare din comuna Subcetate: a debutat în satul Călnaci (1953-1960), a continuat la şcoala din satul Filpea (1960-1961), a revenit la Şcoala din Călnaci (1961-1964), apoi s-a titularizat şi a rămas, până la pensionare, la şcoala din Subcetate - Centru (1964-1990).
    În anul 1987, a obţinut gradul didactic I cu lucrarea „Particularităţi metodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II-a”.
    Doamna învăţătoare îşi aminteşte cu plăcere de anii care au marcat începutul carierei sale didactice:

„Mi-am început activitatea de dascăl în satul Călnaci, la numai 17 ani, în toamna anului 1953. Am păşit pragul şcolii cu teamă şi cu emoţii, deoarece nu cunoşteam prea multe din tainele acestei meserii. Am fost întâmpinată de 33 de perechi de ochi – 20 de elevi în clasa I şi 13 elevi în clasa a III-a. Copiii erau la fel de emoţionaţi ca şi mine. Au urmat ani în care dimineaţa lucram cu cei mici, iar în serile lungi de iarnă făceam cursuri de alfabetizare cu cei mari, apoi organizam şezători sau pregăteam programe artistice cu tinerii satului, dornici să-şi manifeste dragostea pentru portul, cântecele, dansurile şi obiceiurile strămoşeşti.
M-am despărţit greu de fiecare promoţie!... Mă bucur de fiecare dată când întâlnesc un fost elev; mă bucur pentru împlinirile sale şi mă întristez pentru durerile sale. Învăţătorul se realizează de obicei pe sine prin ceilalţi şi este răsplătit după priceperea şi dragostea cu care îşi îndeplineşte munca, după bunătatea, hărnicia şi modestia sa. El reuşeşte să învingă clipa trecătoare, efemerul, cu ajutorul credinţei şi a faptelor sale întemeiate pe iubire”.

    „Vă păstrăm în amintirile noastre legate de primii ani de şcoală şi în gândurile noastre dragi, doamna învăţătoare, prin blândeţea şi căldura din glas, prin seninătatea chipului şi prin răbdarea cu care ne-aţi ajutat să ne formăm deprinderi de scris, de citit şi de socotit, să îndrăgim şcoala şi învăţătura.

Blândețe, sinceritate, dragoste și bunătate sunt cele mai frumoase flori din grădina sufletului doamnei învățătoare, flori pe care le-a cultivat cu dăruire, răbdare și credință în forța binelui și frumosului și în grădina sufletului fiecărui copilaș pe care l-a avut în grija sa. Gânduri dragi, recunoştinţă, mulţumiri şi urări de sănătate, Doamna învăţătoare!” (Prof. Vasile Dobrean)

Învățătoare Laura urzică și Alexandrina Suciu

Colectivul didactic în 1974

PRIMUL CLOPOȚEL E TAINĂ

Primul clopoțel e taină, a sunat și - n viața mea

Era început de toamnă, taina scolii voi afla

Am pășit timidă - n clasă, la catedră era EA

Doamna mea învățătoare, strălucea ca și o stea.

Glas duios, brațe întinse, ca o mama ne - a primit

Ne - am aflat și locu-n bancă și colegul potrivit

Două cărți frumos legate, mate și abecedar

Stau pe bancă așezate și cu - n trandafir în dar.

Rătăceam în clasa mare și pe tablă am zărit

Desenată o poveste, o urare de bun venit!

Prima zi a fost un vis, m-am umplut de fericire

Cum să nu cinstești așa, un om drag cu dăruire!

A urmat taina 'nvațării, taina vieții de' nceput

Cu stiloul cu peniță mâna dreaptă mi-a ținut

Și cu atâta drag în voce, ne citea și ne'nvata

Literele cum se leagă și cuvântul îl forma.

Mulțumim că existați, dragi educatori de viață

Cu iubire ne formați și cu atâta eleganță

Noi, cu stimă și respect mulțumim cu plecăciune

Sunteți darul cel de preț, vă cinstim cum se cuvine!

Elena Pascu, 05 06 2022

Text publicat în cartea LICEUL DIN SUBCETATE, LA 50 DE ANI, Coordonatori, prof. Doina Dobreanu, prof. Vasile Dobreanu, 2011