LYCEUM - SUBCETATE: ianuarie 2024

duminică, 21 ianuarie 2024

Portret de dascăl: EMIL DIȚU. Convorbire cu fiul său, EMLIAN-DANIEL DIȚU

Emilian-Daniel DIȚU – inginer, sales manager

Născut în anul 1971, la Subcetate; domiciliul actual: Suceava

Text publicat în cartea

LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE,

vol. 3, 2015, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș,

Autori: DOINA DOBREANU, VASILE DOBREANU

Doina Dobreanu: Cineva „mă încuraja” să scriu și „aprecia” pasiunea mea, spunându-mi că astăzi lumea nu mai are timp să citească… Eu împărtășesc părerea lui Ovidiu Drimba și anume că „fiecare carte nou apărută este un strop de veșnicie”. Cărțile sunt felul oamenilor de a avea aripi.
„Convorbirile la Subcetate” sunt pentru mine, la vârsta mea, un pretext minunat pentru o comunicare plăcută cu prieteni de pretutindeni al căror drum în viață a trecut și prin acest sat de munte, o comunicare relaxantă care îmi face viața frumoasă.
Mulțumesc, domnule Emilian Dițu pentru cel mai de preț dar, timpul dumneavoastră, consacrat pentru a sta de vorbă.
Împărtășirea bucuriilor noastre cuiva ne aduce un dram de fericire. Vă invit să înmulțim acest „dram de fericire” al dumneavoastră și să ne vorbiți despre bucuriile pe care le-ați avut la Subcetate, unde v-ați petrecut copilăria și adolescența, la Iași, ca student, apoi ca tată și soț, și în profesiunea pe care o aveți.

Emilian-Daniel Dițu: Ce să vă spun despre bucurii? Nu au prea fost…
M-a marcat profund moartea mamei mele... m-a năucit!
De asemenea, a avut un impact teribil asupra mea moartea colegului meu Nicu Cotfas, abia terminând liceul… Și acum, când mă gândesc, simt un fior rece...
În familie nu am prea avut bucurii, mai ales că fiecare (eu, tata și Dana, sora mea) aveam program diferit și oarecum independent, fără să dăm explicații unul altuia, bineînțeles că tata, din când în când mai avea zvâcniri în a ne educa într-un fel sau altul. În fine, s-a chinuit el, dar acum, cu altă perspectivă, îmi dau seama că nu-i ușor pentru un bărbat să se descurce singur cu doi copii mici, apoi adolescenți…
Sigur că au fost și momente bune, petrecute mai ales cu prietenii mei, Ionel, Dinu, Mircea.
Cu toate că am avut mai multe prietene, din păcate niciuna din ele nu mi-a transmis ceva. Nu m-am îndrăgostit de niciuna. Ajungeam la emoții puternice mai degrabă citind Jack London sau ascultând Mozart.
Îmi aduc aminte cu plăcere de nopțile lungi când jucam șah cu Mircea, zilele în care mergeam cu Ionel la disco, la cucerit de fete și orele în șir când jucam tenis de masă cu Dinu, în sala de sport.
Mi-au plăcut foarte mult activitățile sportive organizate de școală, la care am participat și eu, și aici mă refer la: schi, fotbal, atletism.
Cert este că școala, colegii și profesorii mi-au mai adus bucurii.
Și acum am nostalgia cabinetelor din școala noastră... Mă simțeam excelent în câteva din ele.
Vă aduceți aminte ce frumos era cabinetul fonic de limbi străine? Fiecare în cabina lui, cu pupitrul de comenzi... Offf! Ce repede au trecut toate astea!
Drept să vă spun, îmi plăceau toate cabinetele din școală și mă minunez și acum cum de la noi, la Subcetate, era o așa dotare pe atunci.

Doina Dobreanu: Aș vrea să vorbim despre părinții dvs…

În anul 1965, când profesorul Emil Dițu, absolvent al Facultăţii de Matematică - Mecanică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a venit la Subcetate prin repartiție guvernamentală, a întâlnit aici pe una din cele mai frumoase fete din zonă: Viorica Suciu. Povestea lor a fost ca o scurtă adiere, un vis… Gingășia, candoarea, blândețea, frumusețea și bunătatea acestei tinere femei le regăsesc în copiii ei, Daniel-Emilian și Dana Dițu. Erați atât de mici când mama a plecat Dincolo! Nu-mi pot imagina cât o păstrați în amintire. În suflet, sentimental, da. Iertați-mă că vă întreb despre icoana mamei pe care o purtați în suflet, dar cei plecati trăiesc în noi amintindu-ne de ei și neuitându-i.

Emilian-Daniel Dițu: Da... Off! Mi se umezesc ochii când mă gândesc la mama mea...
Așa cum v-am spus, m-a marcat profund moartea ei...
Am o imagine foate clară în memorie despre mama. E imaginea care o pastrez în suflet și acum, la atât timp de la... și, cu siguranță, o voi păstra pentru totdeauna!
Eram mic și, într-o dimineață, am luat-o de gât pe mama și i-am spus: „Mamă, tu n-ai să mori niciodată!” Ironia sorții a făcut ca ea să moară....
Cert este ca acest eveniment nefericit din viața mea și altele mi-au schimbat total viziunea mea despre religie, filozofie și știință... Am cam devenit Toma Necredinciosul, ca să spun așa. In fine, asta-i viața și nu trebuie sa fii neaparat de acord cu ea.

Doina Dobreanu: Tatăl dumneavoastră, profesorul Emil Dițu, a rămas de tânăr văduv cu doi copii mici de crescut. Cu tot ajutorul venit din partea familiei, dumnealui și-a asumat un dublu rol, de tată și … mamă, cu stoicism, responsabilitate și demnitate. Nu a fost ușor. Dar a reușit! A crescut și educat copiii în cinste și omenie, i-a ajutat să descopere frumusețea propriei pasiuni: matematica.

Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura… Darul pe care l-ați primit de la tata a fost dragostea pentru învățătură, încrederea în forțele proprii și cutezanța de a zbura. Doar prin muncă și forțele proprii poți ajunge un învingător. Și nu greșesc dacă afirm că amândoi, și dumneavoastră, și sora, sunteți niște învingători.

Emilian-Daniel Dițu: Nu știu dacă sunt un învingător, dar cu siguranță cineva acolo, sus, mă iubește și oarecum mă protejează, cu toate că am mai greșit în viață și mi-e rușine cu unele fapte ale mele.
Sincer, am o perspectivă duală față de noțiunea de învingător, de asta mă feresc să spun eu, cel puțin despre mine, că sunt un învingător.
Tata, da... tata. Ce pot să vă spun despre el? Ei bine, am cunoscut de-a lungul vieții multe minți luminate și, cu siguranță, vă pot spune că tata a avut o minte strălucită, de o profunzime rar întâlnită. Vă spun asta pentru că pe mine m-a interesat întotdeauna adâncimea noțiunilor, fie ele și din matematică, dar nu am atins performanța lui în rezolvarea problemelor dificile. Evident, am încercat să înțeleg cât de departe merge mintea tatălui meu și am fost panicat că eu nu pot să merg mai departe. Am cunoscut inclusiv profesori universitari mult sub nivelul profunzimii minții tatălui meu. Sincer, cred că este și un om de caracter, chiar dacă, ca orice om, a facut și greșeli, mai mari sau mai mici… Eu nu pot să-l acuz de nimic. Cred că a luat o decizie bună când s-a căsătorit din dragoste cu mama, așa cum spune el. Moartea prematură a mamei ne-a marcat pe toți...
Era grozav pentru el, și poate și pentru noi, copiii, dacă ar fi reușit să întâlnească o altă femeie de care să se îndrăgostească, care să aibă grijă de el și să-i dea azimutul, așa cum numai o femeie poate sa-l dea bărbatului iubit.

Doina Dobreanu: Daniel și Dana Dițu, amândoi ați absolvit Liceul din Subcetate…
În timpul activităţii didactice desfăşurate în şcoala din Subcetate, profesorul Dițu a predat în afară de matematică şi alte discipline: fizică, astronomie, economie, legislaţie, organizarea producţiei, psihologie şi logică. Mulţi dintre elevii liceului, cu aptitudini deosebite la matematică, au dobândit sub supravegherea atentă a profesorului Emil Diţu şi a celorlalţi profesori de matematică din şcoală cunoştinţe temeinice, decisive în alegerea viitoarei lor profesiuni.
„Mi-au plăcut mult oamenii din această comună, mărturisea în 2002 profesorul Emil Diţu. De aceea, după cei 35 de ani de activitate didactică petrecuţi la Subcetate, timp în care am prins rădăcini, sunt sigur că aici voi petrece şi anii senectuţii”. Ceea ce afirma în urmă cu niște ani, s-a dovedit a fi adevărat. Acum, Dana și fiica ei, care-i sunt aproape, îi sunt bucurie, sprijin și mângâiere.
Prea puțin știm despre dumneavoastră, domnule Daniel Dițu. Ce studii ați urmat după absolvirea liceului și ce ați devenit?

Dana și Daniel Dițu, la absolvirea liceului

Emilian-Daniel Dițu: Am făcut o facultate de inginerie. Sincer, acum îmi pare tare rău că nu am făcut altă facultate, de istorie - filozofie sau chiar sport; erau mai potrivite pentru mine.
Am lucrat ca inginer mai mulți ani, după care am avut șansa să-mi schimb total cariera, lucrând într-o firmă multinațională ca sales manager, pe româneste, director de vânzări.
Aici am învățat o mulțime de lucruri și noțiuni noi despre ce înseamnă comerț, vânzări, manipulare, influență, inteligența emoțională etc. Am participat la o mulțime de cursuri organizate de firmă și trebuie să recunosc că mi-au prins bine în desfășurarea activitații mele.
În prezent, am firma mea și mă ocup în principal de vânzări și organizez cursuri de vânzări și sisteme de management.

Doina Dobreanu: Prin matricea spirituală moldovenească moștenită de la tatăl dumneavoastră, urmând și studii universitare în capitala Moldovei, v-ați atașat de plaiurile strămoșilor paterni. Să fi fost chemarea rădăcinilor? Sau „o întâmplare a ființei”, cum spunea Nichita Stănescu în poezia „Poveste sentimentală”?

Emilian-Daniel Dițu: Oarecum era firesc să merg la Iași să fac facultatea, având bunicii acolo și, cât de cât, cunoșteam orașul.
E un oraș încărcat de istorie, dar nu-ți oferă o perspectivă de carieră grozavă nici acum, evident pentru cei interesați de carieră.

Dana-Adriana și fiica ei, Crina

Doina Dobreanu: Să îndrăznesc să vă întreb despre familie?

Emilian-Daniel Dițu: În faculatate am avut șansa să o cunosc pe Garofița, de care m-am îndrăgostit și ne-am și căsătorit. Avem un baiat de 11 ani pe care-l iubesc necondiționat.

Doina Dobreanu: Vă doresc să vă bucurați în continuare de sănătate, de împlinări familiale și profesionale și prosperitate!

joi, 18 ianuarie 2024

GHEORGHE DĂNEȚ - învățător la Școala din satul Filpea - Subcetate, 1936-1937

O poză din albumul mătușii Ileana Țăran, născută Urzică, în satul Filpea, la Băceni, cu elevii școlii din acest sat, grupați în jurul învățătorului lor, îmi trezește curiozitatea și interesul. La cei aproape 90 de ani, mătușa își amintea, în urmă cu vreo 15 ani, numele dascălului care îi învățase un singur an școlar, în 1936-1937.

Se numea GHEORGHE DĂNEȚ.

Elevii Școlii din satul Filpea, în 1936-1937

Învățător Gheorghe Dăneț

Au mai trecut, așadar, 15 ani până să aflu mai multe detalii despre acest dascăl, dintr-o scrisoare primită de doamna învățătoare ILEANA TODOR de la dumnealui, în 1985. La vremea aceea, învățătorul pensionar, cuprins de nostalgia timpului petrecut în satul Filpea, la începutul carierei sale didactice, cu exact 50 de ani în urmă, expedie o scrisoare către învățătorul/ învățătoarea acestei școli. A urmat o frumoasă corespondență între bătrînul dascăl și tânăra învățătoare Ileana Todor.

Scrisoarea cu file îngălbenite de trecerea timpului, de care vă vorbesc, fu expediată din Caracal, la 24 martie 1985.
Este emoționantă mărturisirea făcută, chiar în primele rânduri, despre satul Filpea:

„Este satul care mi-a plăcut cel mai mult din activitatea mea ca învățător… poate întrucâtva se aseamănă cu satul meu de naștere, RACOȚI, din comuna TISMANA, județul Gorj.”

Domnul învățător Dăneț vorbeste în scrisoare despre traseul didactic urmat :

„După absolvirea Școlii Normale din Târgu-Jiu, în 1932, nu am fost numit în învățământ pentru că în acea perioadă, 1932-1933 existau 13000 de învățători cu diplomă (…) care nu aveau posturi. De abia în 1934, datorită unui conjudețean ce se afla subinspector școlar la Târgu-Mureș, am reușit să funcționez în anul școlar 1934-1935 în comuna Iclandul Mare, apoi, în 1935-1936 la Stânceni, școala nr.2, la halta CFR Oltea Doamna, având ocazia să văd casa unde s-a născut patriarhul României de atunci, Miron Cristea, de la Toplița-Călimănel.

Apoi, în 1936 am fost numit titular la Filpea, de unde m-am transferat , în anul următor, la școala din comuna Măgherani, comună cu populație maghiară, ca apoi, în anul școlar 1938-1939 să funcționez la Sovata, unde erau alte condiții de viață și mulți alergau după această comună.

În 1939 ai început concentrările, apoi războiul și tot planul meu a fost dat peste cap. Am luat parte la război, atât în Răsărit, cât și în Apus.

La începutul războiului m-am căsătorit tot cu o învățătoare și am funcționat amândoi la școala generală PREAJBA, jud. Dolj, timp de 28 de ani, fiind în toată această perioadă directorul școlii, școală de 8 ani.

În Caracal, la depărtare de 16 km de Preajba, sunt venit din anul 1971, unde ne-am construit casă, și locuiesc împreună cu singura mea fiică, cu ginerele și nepotul, elev în clasa aIX-a de liceu. Soția mea a decedat în anul 1983 (…)”

Se vorbește despre starea școlilor din sate, precum Preajba/jud. Dolj și Filpea/ Subcetate/jud. Harghita, în anii 80-90 ai secolului trecut, când „populația școlară este în scădere pentru că tinerii pleacă după servici”

În ultimele rânduri ale scrisorii, experimentatul învățător îi dă câteva sfaturi colegiale tinerei învățătoare Ileana Todor privind pregătirea în vederea susținerii examenului de gradul didactic II.

Învățătoare Ileana Todor și elevii săi

de la Școala din satul Filpea, în 2018

https://revistalyceum.blogspot.com/2024/01/portret-de-dascal-ileana-todor.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2019/11/pagini-din-istoria-invatamantului.html

luni, 15 ianuarie 2024

De la cuvânt la reprezentare grafică: ILUSTRATORII LUI EMINESCU - Cosmina Marcela Oltean

Luceafarul - Vasile Pintea

Când lecturăm sau ascultăm relatări, creierul traduce totul în imagini. La un text sau la o povestire, creierul răspunde cu serii de reprezentări. Nu se oprește niciodată din a genera și derula imagini. Tot ceea ce vedem și asimilăm în timp se reflectă în complexitatea imaginilor ce se formează în mental. Suntem atât cât putem înțelege și atât cât ne putem imagina. Imaginile generate sunt evident mai complexe în cazul oamenilor creativi. Ei simt nevoia să dea și formă fizică imaginilor mentale, inspirate atât din realitate cât și de vise.

Talentul poetului constă în capacitatea de a genera imagini mentale, abstracte sau complexe, recurgând la figuri de stil și prin exprimarea unor gânduri filozofice. Poetul este un artist care schițează imagini în mintea cititorului, folosindu-se doar de cuvânt. Textele literare ale poetului-filozof Mihai Eminescu au inspirat neîncetat din momentul publicării lor și până în prezent. Artiștii care au rezonat cu viziunea eminesciană au simțit că pot da o formă concretă gândurilor puse pe hârtie de către poet. Astfel apar serii de reprezentări subiective ce au la bază frânturi din universul liric emineascian - un spațiu ideatic atât de complex și inepuizabil.

Pentru că lista artiștilor și a lucrărilor grafice este foarte lungă, putem vorbi aproape de o mișcare artistică prin care lirica eminesciană a devenit vizuală. De altfel, poemele lui Eminescu sunt cele mai ilustrate texte din istoria literaturii române.

Creația eminesciană inspiră de peste 140 de ani

Pe 21 decembrie 1883 se publica primul volum de versuri al lui Eminescu: „Poesii”. În decembrie 2023 s-au împlinit 140 de ani de la evenimentul publicistic. Volumul publicat de Editura Socec din Bucureşti, avea o prefaţă de Titu Maiorescu, cel care făcuse și selecția celor 64 de poezii. Volumul a fost pus în vânzare în ziua de 22 decembrie 1883, într-un tiraj de 1000 exemplare, unele pe hârtie de lux.[1]

Volumul "Poesii" din colecția specială a BCU Iași, publicat de Editura Socec din București

Primei ediții Maiorescu, apărută într-un tiraj de 1000 de exemplare, îi urmează alte 10 ediții. În edițiile următoare au fost introduse și alte creații literare, ajungându-se treptat la un număr de 72 de poezii în ultima ediție Maiorescu.

Ediția a doua a apărut în 1885, conținutul rămânând identic. A treia, editată în 1887, a inclus trei poezii noi: „La steaua”, „De ce nu-mi vii” și „Kamadeva”, acestea numărându-se printre ultimele creații ale poetului. După decesul lui Eminescu, s-a tipărit o a patra ediție, cu un studiu semnat de Titu Maiorescu în octombrie 1889, intitulat „Poetul Eminescu”. Primele patru ediții au înaintea paginii de titlu o filă cu portretul miniatural al lui Mihai Eminescu, o reproducere a fotografiei făcută în februarie 1878 la București, în atelierul lui Frantz Duschek.[2]

Volumul „Poesii” a fost transpus integral în format digital, fiind accesibil în biblioteca digitală a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași, aici: http://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/36442

Ilustratori notorii

Ilustraţia subliniază semnificaţia textului în viziunea artistului, având rolul de a accentua experiența estetică a cititorului.

Cea mai mare parte dintre artiștii care au ilustrat Eminescu se regăsesc în volumul “Ecouri eminesciene în arta plastică” (1991), de Petre Popescu Gogan. Într-o listă sumară menționez nume importante din istoria artei românești precum Gheorghe Petrașcu, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu, Francisc Șirato, Constantin Piliuță, Sabin Bălașa, artiștii contemporani Dan și Lia Perjovschi, dar și alte nume precum Cela Neamțu, Vanda Mihuleac, Ion Panaitescu, Marcel Olinescu, Maria Manolescu, Igor Vieru, Ion Truică, Aurel Bordenache, Petre Vulcănescu, Ary Murnu, Mișu Teișanu, Ligia Macovei și nu numai. Cei mai mulți dintre ei au ilustrat diferite ipostaze, în viziuni proprii, ale Luceafărului. Dintre cei enumerați, câțiva se remarcă prin talent deosebit și sensibilitate în lucrări de mare calitate estetică.

Câțiva dintre artiști care i-au adus lui Eminescu omagii artistice (portrete desenate sau busturi sculptate) sunt Dimitrie Paciurea, Francisc Șirato, Ștefan Luchian, Ion Schmidt-Faur, Sabin Bălașa, Ion Georgescu și Constantin Jiquidi.

Primul ilustrator al operei lui Eminescu

Scrierile lui Eminescu au fost alegerea a numeroși artiști români și nu numai, care au cautat să echivaleze vizual versurile. Este consemnat faptul că primul artist care a realizat astfel de ilustrații, pe la 1895, a fost Leonard Salmen, grafician de origine poloneză. “Între anii 1895 și 1925, Editura Librăriei Socec & Co. din București și Depozitul universal Șaraga din Iași au publicat mii de cărți poștale ilustrate după „«desenele de atmosferă» ale lui Leonard Salmen, multe însoțite de poezii ale lui Eminescu”[3]. Vederile au circulat pe atunci în toată țara, dar și în străinătate. Leonard Salmen a fost primul grafician care a organizat o expoziție personală cu lucrări inspirate din lirica eminesciană, cu prilejul comemorării a 20 de ani de la moartea poetului, la Galați, în anul 1909.

Cărțile poștale ilustrate de Salmen se găsesc azi în colecții private, muzee și biblioteci. Multe lucrări, majoritatea realizate în cărbune, se găsesc în patrimoniul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române[4].

Lacul de Leonard Salmen

Universul eminescian în viziunea lor

O poziție distinctă printre artiștii ce au ilustrat Eminescu e ocupată de Mişu Teişanu. A realizat o serie inedită de 22 de ilustrații pentru poemul “Luceafărul”, în tehnica cromolitografiei, bogat și echilibrat colorate, realizate în stil Art Nouveau, fiecare dintre acestea având un anumit tiraj. Ilustrațiile circulă și în prezent în licitații internaționale, figurând pe mari platfome precum MutualArt și Artnet.

Misu Teisanu BCU - Luceafarul

Misu Teisanu BCU fila din Luceafarul

Misu Teisanu BCU - Luceafarul

Ligia Macovei este una dintre artiștii ce au realizat una dintre cele mai importante opere de ilustrator din plastica românească. Artista a început să se inspire din creaţia marelui poet încă din anul 1950, când a participat la Expoziţia de stat cu două guaşe inspirate din poemul „Călin, file din poveste”. Volumul „Poezii” de Mihai Eminescu, publicat în 1964 şi ilustrat integral cu desenele Ligiei Macovei, îi aducea artistei recunoaşterea internaţională. Volumul de poezii a primit o menţiune specială la unul dintre cele mai prestigioase târguri de carte din Europa, cel de la Leipzig, în 1964[5].

Stilul propriu se caracterizează deopotrivă prin forță și sensibilitate, conturând poezii vizuale proprii. Artista a ilustrat și opere de Tudor Arghezi.

Ligia Macovei - Dintre sute de catarge

Ligia Macovei - Ilustrație la Freamăt de codru

Ligia Macovei - Peste varfuri

Aurel Bordenache este cunoscut pentru volumul de poezii al lui Mihai Eminescu, apărut în 1944 la Editura Cartea Românească, îngrijit de Menny Toneghin, pentru care a realizat 150 de desene în tuș. Albumul, aflat în colecția Bibliotecii Județene “George Barițiu” din Braşov, face parte dintr-un tiraj limitat azi, din care s-au mai păstrat foarte puține exemplare deoarece la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, depozitul editurii Cartea Românească a fost bombardat și mare parte din exemplare au fost distruse. Desenele denotă un mare talent, educat în spiritul artei clasice. La vârsta de 8 ani era admis la Academia de Belle Arte din Liége, Belgia. Bordenache a fost pictor şi gravor pentru Casa Regală a României. De asemenea a fost, conform memoriilor sale, rudă cu poetul Mihai Eminescu. A ilustrat și opere de Mihail Sadoveanu și studii de Nicolae Iorga.

Aurel Bordenache - Scrisoarea II

Ary Murnu (Aristomene Murnu Gheorghiades), artist şi machetator de mărci poştale, bancnote şi monede româneşti, a creat 12 acuarele după care s-au realizat 12 cărţi poştale ilustrate, frumoase și rare. Inspirație a găsit în poemele Luceafărul, Călin, Făt frumos din tei, Pe lângă plopii fără soţi, Strigoii, Înger şi Demon, Venere şi Madonă, Melancolie, Singurătate și Satira III. Aceste acuarele şi alte desene aparținând lui Murnu, au ilustrat volumul de „Poezii” de Mihai Eminescu, îngrijit de fratele său, George Murnu, în 1928, tipărit la Editura „Naţionala”- S. Ciornei, Bucureşti. Ulterior și fiul său, Ion Lucian Murnu, a dedicat câteva lucrări operei eminesciene.

Ary Murnu - Luceafărul

Arta lui Igor Vieru rezultă din îmbinarea realului cu poezia, în creațiile sale fiind tot mai prezent elementul metaforic. Astfel e clară afinitatea pentru reprezentări ce au la bază texte literare.

Igor Vieru - Calin file din poveste

Aurel David este autorul cunoscutei stampe Arborele Eminescu, realizată în 1967, în tehnica linogravurii policrome. Tirajată şi larg distribuită în original, stampa a devenit cea mai cunoscută lucrare de artă grafică din Republica Moldova. În mod similar, artistul a realizat apoi portretele lui Tolstoi şi al lui Puşkin.

Fiecare dintre cei enumerați inițial merită cel puțin câteva rânduri, însă voi lăsa să vorbească arta lor pentru ei, în galeria celor mai frumoase reprezentări vizuale dedicate liricii eminesciene. El a scris, iar ei i-au reconfigurat plastic scrierile, în diferite momente din istoria ultimilor 140 de ani. Artiștii vizuali au tradus în imagini gândurile poetului, acele gânduri și emoții pe care au simțit că le au în comun.

Aurel David - Luceafărul

Referințe - Petre Popescu-Gogan, Ecouri eminesciene în arta plastică, București, 1991; Pagina oficială a Departamentului Colecții speciale - Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași; Biblioteca Județeană “George Barițiu” din Braşov; Revista Historia.

Foto - sursele citate.

[1] Pagina oficială a Departamentului Colecții speciale, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, http://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/31876

[2] Ibidem

[3] Petre Popescu-Gogan, Ecouri eminesciene în arta plastică, București, 1989, p. 31, citat de Iulian Pruteanu-Isăcescu, în Revista Historia, https://historia.ro/sectiune/general/eminescu-in-viziunea-primului-artist-care-i-a-565113.html, accesată 08.01.2024

[4] Iulian Pruteanu-Isăcescu, în Revista Historia, https://historia.ro/sectiune/general/eminescu-in-viziunea-primului-artist-care-i-a-565113.html, accesată 08.01.2024

[5] Comunicat Muzeul Municipiului București, expoziția “Magia liniei. Ligia Macovei și lirica eminesciană”, curator Dr. Elena Olariu, https://muzeulbucurestiului.ro/vernisajul-expozitiei-magia-liniei-ligia-macovei-si-lirica-eminesciana/