Lyceum, anul XV, nr. 2 (63), ianuarie 2011
1. Valentin Marica este una din vocile distince ale liricii românești de la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, „un poet special, un melancolic grav, extrem de modern ca scriitură (…), ancorat la bornele mileniului nou cu autoritatea profesionistului, cu finețea omului și a artistului creator de incontestabilă calitate, înfrânt uneori, dar niciodată învins.” (Mariana Cristescu)
Absidă pentru ziua a treia este cea mai recentă apariție editorială a lui Valentin Marica, înscriindu-se pe aceleași coordonate conturate în primele plachete de versuri: Metanii (1997) și Vecernii (1998), reluate și nuanțate apoi în Laguna umbrei, Secantă în ochiul mimozei, Cruci în deșert, Aluviuni-Alluvia, Ziua canonului, În naosul răului, Manuscrisul de jad, Mâini de alint, Schitul numelui, Îndurarea amiezii, La fântâna Îngerilor, Ceasornic de lut (2009).
Descoperim o predispoziție a poetului spre religiozitate, ceea ce face ca poezia sa să devină „locul sfânt, un spațiu sfânt al smereniei, al închinării necondiționate, o absidă în care destinul poetic se împlinește în credință” (Romana Colceriu).
Metafora din titlul ultimei plachete de versuri se realizează prin relaționarea termenului „absidă” – nișă care prelungește nava centrală a unei biserici, unde se săvârșește cultul – cu „ziua a treia”. Gândul ne duce la „Vechiul Testament – „Geneza”, unde se spune că în ziua a treia a facerii lumii ”Pământul a dat verdeață, iarbă cu sămânță după soiul ei și pomi care fac rod”.Pentru poetul Valentin Marica, Edenul terestru este simbolizat prin satul său natal, Zoreni. Poezia care prefațează placheta de versuri subintitulată „Poemele Zoreniului” este „Poveste”, o poveste lirică despre geneza acestui „sat mic, cât e un deal și-o vale”:
Jucându-se, un înger a aruncat o stea…
Deodată, steaua a făcut petale.
Să ai mireasmă și limbă de clopot,
Sat mic, cât un deal și-o vale!
Pe chipul tău de cruce, rând pe rând,
Adună-se salcâmi, cu oglinzi de flori.
Prin ele să ai vuiet, ploi pe creștet,
Să știi și cum să rabzi și cum să mori!
Să ai semințe în bulgării pumnilor
Când osia carului iese din hău!
Sat mic, cât e un deal și-o vale,
Dar cât e câmpia lui Dumnezeu!
Poeziile reunite sub titlul Absidă pentru ziua a treia sunt publicate la Editura Dacia XXI, în colecția „Scriitori la ei acasă”. Zoreniul, căruia Valentin Marica îi dedică aceste poeme, este satul său natal și al copilăriei sale, așa cum mărturisește în poezia „La Zoreni” concentrată într-un singur distih:
E-n pământ și e în stele
Cumpăna fântânii mele.Zoreni este satul care îl cheamă mereu, este satul unei perpetue întoarceri, măcar pentru „o zi, o noapte”, așa cum poetul ne mărturisește în poeziile: „Vin să caut căpătâiul…”, „Vecernie”, „Târziu, când intru în sat…”
Vecernie
Sat molcom, vin să-ți rup din pleoapă
Pârg de îmbunare și colină,
Să-mi trag sufletul o zi, o noapte,
Ieși în cale-mi cu găleata plină!
Dă-mi vad de apă să mă opresc,
Rana să mi-o leg în amintire…!
Flacăra de lampă, peste colț de masă,
Să mijească umbra cărții de citire.
Netezește iarba, coapsa pâinii,
Merele pătule să nu cadă-n gloduri…
Sat domol, cu miruri în cărare,
Răzimat în cruci de lemn la poduri!
Prind tânjala carului din câmp
Când se lasă-n aer părul lung al lunii…
Pe o turtă dulce cade prima stea…
Timpul la trecut își numără ciorchinii.
Târziu, când intru în sat…
Se răsfiră-n vârf de deal, deodată,
Numele de mamă, numele de tată,
Nume-ale durerii răsfrânte pe ape
În cuvântul meu vin să se adape.
Părinților tăcuți ca laptele de zori,
Cu ornicul și pâinea în culcuș de sori,
Le aștern un pat sub lumânări ce ard.
Mai e cicoare prinsă în parii de la gard?
De la margini de lume le aduc binețe…
Aici lumina crapă de-atâta blândețe
Este începutul oare? Este sfârșitul?
Mă prinde de mâini, înfiorat, infinitul…
Cartea are o structură inedită: cele 56 de poeme, chintesențe ale stărilor sufletești nostalgice ale poetului care revine din când în când la obârșie, coexistă în carte cu fragmente, în fotocopie, din scrisorile mamei sale, mărturii nu doar ale dorului, iubirii și grijii pentru copiii și nepoții săi, ci și ale sensibilității artistice, ale harului poetic pe care le-a transmis fiului Valentin. Impresionante sunt pasajele versificate din scrisorile mamei, exprimate în metrica și ritmul cântecului popular:
- Cu mânuța-ncep să scriu,
Dar din ochi lacrimi îmi vin,
Din inimuță suspin.
Tot oi plânge și-oi ofta
Până ce ti-i libera.
- Cucule, cucuțule,
Toată vara mi-ai cântat
Pe-o creangă de lemn uscat
Până ce m-ai scos din sat,
De maica m-ai depărtat.
Toată vara mi-ai horit
Pe creangă de lemn pălit
Până ce m-ai celuit,
Frunză verde din fereastră,
Măicuța să mă dorească,Măicuța și florile,
Frații și surorile.
- Pământule, negrule,
Ține bine cătanele,
Cătanele din Grădiște
Să fie bine grijite,
Nu le pune-n șirag lung,
Acolo am ce-i mai scump.
Emoționant este dialogul dintre mamă și fiu realizat dincolo de timp, copleștoare este sinceritatea trăirilor și gândurilor exprimate prin cuvânt.
Scrisoare târziePărinților
E iarși seară când vă pipăi urma
În țărna drumului; și drumu-i pustiu…
Prima literă am scris-o acolo…
Nu la masă, ci pe un sac de grâu…
În litera aceea vedeam clopoțelul
Pe care-l prindeam la gâtul mieilor.
Îi duc – îmi spuneam – cu mine la școală,
Să pască iarba din pajiștea foilor…
Cu litera aceea, cu visul acela,
Tăiam în hățișuri cărare de lapte…
E iarși seară când vă pipăi urma,
Împiedicându-mă în stog de șoapte.
Sunteți frumoși în cioareci și-n ie.
Atât de neted vă e în seară pasul.
Iertați-mi rătăcirea și uitarea…!
Va strig, acum,… dar amuțește glasul.
„Ceasul plecării”, al despărțirii de sat, și momentul „când a trecut dealul” rămân poetului amintiri vii care îl cheamă mereu înapoi, la fel ca și icoanele părinților cu nume biblice, Maria și Lazăr, casa părintească, amintirile copilăriei, sărbătorile creștine, „peisajul canicular”, „aleanul de toamnă”, „cuibul de apă”, „drumul la Ciscut”, „șoapta Câmpiei”, „amiezile la secerat”…Sentimentul elegiac al îndepărtării de timpul copilăriei este potențat la fiecare întoarcere în sat de absența părinților și a Cezarei, copilul plecat în moarte prea curând:
Dar se ivesc brândușele…Rămâi!
Cezarei
Doar liniștea toamnei s-o luăm…
Doar mărul ca semn de plecare.
Polenul atâtor aduceri-aminte
Învie în fald de-nserare.
Se-ascunde apa să viseze.
Obrajii din icoane-s de gutui…
Să nu-ți cuprindă bruma ochii,
Cărările pe umeri ți le pui…
Să fie pânze albe, țărmuri…,
Trup sub pleoape-arămii,
Semn al crucii… Împăcare!
Dar se ivesc brândușele… Rămâi!
Mulțumesc Domnului Valentin Marica pentru acest șirag de perle, superbe poeme pe care el însuși le definește ca „țesături de cer din reîntoarcerea mea la fiorul dintâi”. Profesor Doina Dobreanu
2. Iti multumesc frumos, Doina, pentru cronica ta care a adunat, cu grijă iubitoare, întreaga frumusete a volumului de poezii. Chiar daca nu l-am tinut în mâna, mi l-am imaginat, gratie puterii tale de a da viată unei cărti într-adevar remarcabile. Domnul Valentin Marica este un poet sensibil. Scrie poezii cu usurinta violonistului care tine în mână un Stradivarius. Versurile au picturalitate, sentimentele exprimate transmit emotii bogate.Mi-ar plăcea să pot citi întreg volumul, dar îti sunt foarte recunoscatoare pentru "bijuteriile" pe care deja mi le-a oferit cronica ta.Despre cartile care ne plac nu putem vorbi decât frumos. Este în randuiala lucrurilor, să nu stirbesti o frumusete care poartă în ea duhul însufletit al inspiratiei divine. Iar în cartea d-lui Marica se simte îndeosebi aceasta pliere a sufletului pe sacralitatea ce o conservă satul natal, spiritualitatea unei sensibilităti care s-a hrănit cu întelepciunea cartilor, dar a păstrat simplitatea omului din popor pentru a da expresie sentimentelor. Legatura de consanguinitate cu satul natal, cu parintii și fratii este un izvor curat de trăiri afective, care nu are nevoie de artificii literare pentru a deveni poezie, daca cel care le exprimă este un desăvârsit cunoscator al mestesugului artistic. Cuvântul este o cale de a ne purta pe cărările acestei lumi interioare, nu un scop în sine.De aceea, nu poti să nu iubesti o asemenea carte. Iar cei care scriu despre ea, intră firesc într-un asemenea cerc magic, al iubirii împărtăsite cu semenii.Poate, mai mult decât înscrierea într-o eternitate literară a satului natal al autorului, contează actul de constiintă al celui care a gravat, cu litere de aur, iubirea sa pentru o lume aparte, a carei frumusete tinde să treacă neobservată astăzi. Să-ti exprimi pietatea si să faci poezie de calitate, în acelasi timp, aceasta-i frumusetea!Să stii că am citit cu mare plăcerea aceste poezii, dar si cronica ta, fiindcă m-a impresionat atașamentul profund fată de lumea satului. Avem nevoie de sinceritate, de adevăr, dar si de trăiri elevate. Este o forma de purificare pe care am întâlnit-o în această carte. Profesor Maria Stoica
3. Concurs de Creație Artistică: AMÂNDOI, ÎN ABURUL PÂINII...
Fundaţia Culturală „Cezara Codruţa Marica” şi Centrul de Studii Literare „Grigore Vieru” din Târgu-Mureş organizează a VII-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Creaţie Artistică, Amândoi, în aburul pâinii, dedicat zilelor de 1 şi 8 Martie.
Elevi din clasele gimnaziale, din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Sibiu, Alba, Braşov, Cluj, Hargita şi Covasna sunt invitaţi să concureze cu creaţii originale, versuri sau pagini de proză literară, care să exprime trăirea caldă, frumuseţea, sinceritatea, bucuria, bunătatea, speranţa care luminează la vârsta copilăriei relaţiile de viaţă, în special cele educative, dintre copil şi mamă.
Creaţiile vor fi trimise pe adresa: Fundaţia Culturală „Cezara Codruţa Marica”, Târgu-Mureş, B-dul Cetăţii nr. 13, sau pe adresa de e-mail: valentin_marica@yahoo.it, până în data de 5 martie a.c.
Creaţiile vor fi însoţite de date personale ale concurentului: numele, şcoala, clasa, profesorul îndrumător, domiciliul, numărul de telefon sau adresa de e-mail.
