marți, 12 martie 2013

ZILE DE MĂRȚIȘOR - Lyceum, an XVII, 2013, nr.2 (76)

CUPRINS:

- CARNAVALUL MĂRȚIȘORULUI
- 8 MARTIE - prof. Maria Șerban
- Concursul de creație literară: „Amândoi în aburul pâinii” - 2013:
    - Bianca Hurubă, Amintire cu mama
    - Marina Moldovan, Scrisoare mamei și Mama, în limbaj universal
- Olimpiade și concursuri școlare
- Clubul Antidrog al Liceului ,,Miron Cristea”


CARNAVALUL MĂRȚIȘORULUI

A fost organizat de elevii clasei a VI-a sub coordonarea d-nei diriginte, prof. Sanda Vodă, în sala de sport a liceului. Surpriza a fost că toți elevii clasei, la fel ca și mulți dintre colegii lor din alte clase și-au pregătit costumații ingenioase, amzându-se minunat în prima zi a lunii martie.


Câteva din opiniile participanților:


Carnavalul a fost organizat ca un spectacol. Noi, Lorena Cotfas și Andreea Patka, am fost Prezentatoare și ne-am costumat în mărțișor. Eu am purtat rochie albă cu trenă, iar Andreea a a îmbrăcat o frumoasă rochie roșie. Am avut mari emoții la început, dar pe parcurs am uitat de ele.
M-am costumat în Mim și am încercat să intru în pielea acestui personaj și să mă simt bine. Chiar dacă nu am fost cel mai reușit personaj, m-am distrat bine și cred că asta contează cel mai mult. Am organizat probe la care au participat toți elevii costumați, precum și dansul inimioarelor sau dansul mărțișorului. (Raluca Pop) Eu mi-am propus să apar la carnaval ca Prințesă. Carnavalul a fost foarte frumos, cu multe probe hazlii de concurs. (Andreea Zămonea)
Eu m-am simțit foarte bine în costumul de Pisicuță. Ce mai mult mi-au plăcut probele concursului, distractive și plăcute. Ana-maria Lung) Eu m-am deghizat în Prințesa Primăverii. (Anca Natea)
Carnavalul a fost minunat, cu foarte mulți participanți frumos costumați. Eu am fost Pirat. La sfârșitul probelor de concurs juriul a decis ca regele mărțișor să fie Aurel-Dan Dobrean, costumat în Charlie Chaplin, iar regina mărțișor să fie Bianca Teslovan, costumată în măicuță/ călugăriță. (Gabriela Dobrean)
Au fost multe costume frumoase, dar al meu a fost unic. Eu m-am costumat în Gheișă, o chinezoaică frumoasă. (Mihaela Gottfert)
Eu am fost Drăcușor. Toate costumele au fost nemaipomenite. Am petrecut câteva ore minunate împreună cu prietenii mei (Dragoș Baci).
Eu am fost Zoro… Păcat că mi-am uitat sabia acasă! (Ionuț Ciubucă)
Noi am fost Zombi (Raluca Mureșan și Cătălin Cherecheș)
Și ceilalți colegi au avut idei năstrușnice în a se costuma: Regina Întunericului (CătălinaVâlcan), Paznic (Alex Hurubă), Militari (Robert Stein și Dragoș Ciubucă), Țigancă (Claudia Drimuș), Schelet (Georgiana Suciu), Magician de circ (Crina Ilisan), Vampir (Mirela Ciubucă), Batman (Iacob Ciubucă), Charlie Chaplin (Aurel-Dan Dobrean), Călugăriță (Bianca Teslovan), Vrăjitoare (Bianca Cotea și Iuliana Suciu) Mi-a plăcut cum au fost costumate doamnele profesoare, Sanda Vodă, în Ghiocel, și Daniela Dobrean, în Clown. A fost un carnaval minunat! (Alexandra Bereț)

8 MARTIE 2013, la Liceul „Miron Cristea”

Femeia, o creatură fascinantă, care a inspirat mari artişti în operele lor de artă, în muzică, în pictură, sculptură şi în cuvinte, femeiA este mama care întotdeauna ne înţelege, ne ajută, găteşte pentru noi, se ocupă de educaţia noastră, indiferent de vârstă.
Ziua de 8 Martie este o zi specială și pentru mamele, învățătoarele, educatoarele și profesoarele noastre de la Liceul „Miron Cristea” din Subcetate. Le-am invitat în această zi pe mamele noastre la școală pentru a le oferi în dar un scurt program artistic, o floare, un zâmbet, împreună cu urarea sinceră de ,,La mulţi ani!”
Programul este deschis prin cântecele fetiţelor din clasa a IV-a.

Cântecele, poeziile și sceneta „Apolodor” ale elevilor clasei a V-a (prof. Coordonator, d-na Claudia Ardelean) aduc pace în sufletul nostru și un surâs pe buze.


Elevii din grupa de teatru, coordonată de domnul profesor Dragoş Cojocar şi de doamna profesoară Daniela Dobrean, au pus în scenă o situație posibilă în familia contemporană În preajma și în timpul zilei de 8 Martie.
Omagiul adus femeii se concretizează și prin cântecele folk interpretate de grupul coordonat de d-na profesoară Daniela Dobrean.

Elevii clasei a XI-a, care și-au asumat și sarcina de a se ocupa cu logistica şi decorul tuturor activităţilor extraşcolare, au pregătit sceneta ,,Conversaţie în ajunul Zilei Mamei”, sub coordonarea prof. diriginte Maria Şerban.
Manifestări artistice omagiale au fost organizate în fiecare clasă și grupă ale școlii.

Atmosferă de sărbătoare la Școala din satul Călnaci.

Concursul interjudețean „Amândoi în aburul pâinii”

Elevele BIANCA HURUBĂ şi MARINA MOLDOVAN, Liceul „Miron Cristea” din Subcetate, Prof. coordonator Claudia Ardelean, au obținut Premiul special al juriului pentru expresivitate literară la a IX-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Creaţie Artistică, „Amândoi, în aburul pâinii”, dedicat zilelor de 1 şi 8 Martie. Concursul a fost organizat de Fundaţia Culturală „Cezara Codruţa Marica” şi Centrul de Studii Literare „Grigore Vieru” din Târgu-Mureş, iar președintele juriului a fost scriitorul Valentin Marica, senior-editor la Radio România Târgu-Mureş. Au participat elevi din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Sibiu, Alba, Braşov, Harghita şi Covasna cu creaţii originale, versuri şi proză literară, exprimând frumuseţea relaţiilor de viaţă, în special cele educative, dintre copil şi mamă.

Amintire cu mama

Mai port și-acum amintirea brațelor
Ce mă-nălțau până la cer,
Lăsându-mă apoi s-alunec
Pe cele șapte culori ale curcubeului
Până la tremurânda undă a apelor,
Într-un simplu, dar fascinant joc de priviri...
E lumină în sufletul meu,
O liniște vie mă-nconjoară.
Gândurile-mi sunt spulberate lin
Vin din depărtare multe, multe,
Amintiri ale copilăriei, trecute și neuitate.
     Bianca Hurubă, clasa a XII-a
               
Scrisoare mamei

Îmi vin în minte cântecele simple
Cântate pe cerdac pe când eram copil
Și pâinea, și vatra, și toate cele sfinte.

Mai străbate sus pe bolta ghintuită cu lumină
Roua ochilor albaștri și-un suspin de mamă bună.
Plopii fără soț, de-i cauți, ard înalt la înserare,
Apa  plânge, iarba-ți cântă, și-ai rămas în fiecare...

Pășesc încet să nu m-audă vântul
Și florile ce capul și-au plecat.
Și-ncerc zadarnic să-mi astâmpăr gândul
De mama..., de o vatră... , de un sat...
     Moldovan Marina, clasa: a X-a

MAMA, în limbaj universal

Modul în care se rostește cuvântul mama în majoritatea limbilor pamântului este izbitor de asemănător, semn că ființa aceasta este unică. În limba franceză o numim maman, mama pentru poloni, nemți, ruși, eomma pentru coreeni, majka, mati pentru sârbi, mathair pentru irlandezi, etc. Silaba rostită nu după mult timp de la naștere, pare să fie cel mai important apelativ universal.
La întrebarea de ce a făcut D-zeu mamele, un copil a răspuns:
- Sa ne ajute pe noi când ne naștem.
La întrebarea cum le-a făcut D-zeu pe mame , un alt copil a răspuns:
- Magie, plus putere supremă, și a amestecat mult.
Răspunsul la cea din urmă întrebare a conturat pe deplin portretul acestor ființe.
De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale și nu altei mame?
 - Dumnezeu a știut că ea mă iubește mai mult decât mamele altor oameni.
Mama este ființa pe care Dumnezeu a binecuvântat-o cu o dărnicie inepuizabilă. De fiecare dată va fi cea care va renunța la propria-i persoană pentru cei dragi. Din această privință se aseamănă cu Isus Hristos, care s-a sacrificat pentru omenire, fără a aștepta nimic în schimb.
Dragostea unei mame pentru copiii ei este necondiționată si mereu vie. Cum este posibil ca un singur om să cuprindă în sufletul său cele mai trainice sentimente și comportamente?
Numai natura sa dumnezeiască poate explica toate acestea. Cred că între mame și fecioara Maria există asemănări nenumărate. Cum a reușit Dumnezeu să pună în același timp și forță, și fragilitate, și curaj, și smerenie?! Mama este un întreg univers. De unde atâta forță pentru toate? De unde atâta răbdare pentru toți? Cred că este de domeniul supranaturalului.
Începând cu prima mamă, Eva, şi până azi, mama este o binecuvântare divină lăsată de Însuşi Dumnezeu pentru noi. Ea este aceea care ne poartă de grijă, ne iubeşte şi ne ocroteşte din prima clipă a concepţiei noastre şi până în ultima  clipă a vieţii ei printre noi.
O fetiță, fiind întrebată ce vrea să devină când va crește, a răspuns: o mamă, neștiind probabil că este cea mai grea meserie din lume și nu sunt școli care să te învețe despre asta.
    Marina Moldovan, clasa a X-a

OLIMPIADE ȘI CONCURSURI ȘCOLARE

Am participat la Olimpiada de religie pentru a doua oară. Religia îmi place foarte mult şi mi se pare o disciplină foarte frumoasă şi interesantă, o materie agreată de elevi. Pentru mine această experienţă este foarte importantă pentru că, după multă muncă, cu ajutorul lui Dumnezeu, am obţinut unul dintre cele mai bune rezultate obţinute până în prezent la olimpiade.

Subiectele nu mi s-au părut foarte grele. Ele au constat în redactarea a trei eseuri: primul despre Preacinstirea Maicii Domnului, al doilea despre pregătirea credinciosului pentru Sfânta Taină a Spovedaniei şi a Împărtăşaniei, iar ultimul despre Datoriile creştinului.
Au participat mai mulți elevi din școala noastră la olimpiada de religie și unii dintre aceștia au obținut rezultate bune (Mențiune : Andreea-Bianca Dobrean, clasa a VIII-a, Marina-Ioana Moldovan, clasa a X-a şi Adriana-Sebastiana Muscă, clasa a XI-a A).
Am participat și la alte concursuri: la Olimpiada de limba română (faza locală-Topliţa, locul VI), la Olimpiada de matematică (faza locală-Topliţa, locul II), la Olimpiada de matematică, faza judeţeană.
Cu această ocazie doresc să mulţumesc domnului profesor, Dragoş Cojocar, care m-a sprijinit în pregătirea mea pentru olimpiadă.
Andreea Natea, clasa a IX-a (locul II la olimpiada de Religie, etapa județeană)

În acest an, a fost prima mea participare la Olimpiada de istorie; au mai fost unele intenții, dar s-a concretizat doar aceasta.

Având în vedere că la noi în școală se axează mai mult pe materii reale (datorită profilului), istoria nu ocupă un loc important în preferințele elevilor. Mulți spun că este o materie solicitantă din cauza numărului mare de ani, dar eu o consider un domeniu interesant. La prima vedere nu mă așteptam la un loc fruntaș, dar după analizarea subiectelor speranța mea a prins contur.
Totuși, am reușit să obțin locul II, cu nota 9,50 la mică distanță de locul I obținut de un elev de la Liceul „Marton Aron” M.Ciuc, cu nota 9,60. După o discuție cu profesoara de istorie, d-na Anișoara Balog, căreia îi mulțumesc pentru sprijinul acordat, am dorit să facem contestație, dar acest lucru era imposibil din cauza regulilor mai aparte ale olimpiadei.
Această experiență a însemnat un pas înainte pentru mine, o răsplată a muncii mele. Aș repeta cu plăcere și la anul viitor această experiență și aș fi mândru să-mi reprezint școala. Totodată, am avut ocazia de a cunoaște persoane noi și de a vizita un oraș nemaivăzut, Odorheiu Secuiesc.
Fiind o olimpiadă județeană, subiectele au avut un grad de dificultate ridicat, dar, datorită pregătirii mele, am reușit să mă descurc. La această olimpiadă am avut de rezolvat două subiecte.
La primul subiect aveam două texte la prima vedere pe care trebuia să le analizăm. De această dată, am studiat un caz particular al migrației contemporane, printre care migrația persoanelor spre țările vestice și cea a evreilor și germanilor de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Al doilea subiect se baza pe scrierea unui eseu de trei-patru pagini cu tema Politică, economie și societate în Europa secolului XX , printre subpunctele acestui eseu fiind regimurile politice din Europa, economia de la începutul sec. al XX-lea, integrarea europeană și instituțiile europene, economia postbelică din România și viața publică și privată din acea vreme.
Anul acesta am mai participat la Olimpiada de limbă, comunicare și literatură română, unde la faza zonală-Toplița am obținul locul II (104 puncte), calificându-mă pentru faza județeană. Acolo, punctajul obținut nu a fost tocmai pe măsura așteptărilor mele...
Am ales să particip la olimpiada de istorie și la cea de literatură română datorită intențiilor mele de viitor. Printre numeroasele mele opțiuni universitare se încadrează Academia de Poliție, unde admiterea se dă din aceste materii și eu doresc să mă familiarizez cu atmosfera de examene și subiectele din aceste domenii.
Orașul Odorheiu Secuiesc a reprezentat o noutate pentru mine; pot să spun că a fost și o surpriză plăcută. Auzisem în familie despre frumusețea acestui oraș, dar, după ce l-am vizitat, pot afirma că este peste toate orașele din județ. M-a impresionat arhitectura liceului „Tamasi Aron”, în stil baroc, dar și bulevardele și numeroasele biserici, respectiv catedralelor de acolo. Sunt bucuros că am avut ocazia să văd acest oraș în puținul timp avut la dispoziție, m-aș întoarce cu bucurie să-l revăd. Ca și spațiu de locuit nu ar fi o prioritate din cauza barierei lingvistice.
Raul Buzilă, clasa a XI-a (locul II la olimpiada de istorie, etapa județeană)

Eu am participat la Olimpiada de matematică, etapa județeană. Înainte de a intra în sala de concurs se simțeau emoțiile tuturor copiilor. Presimțeau că subiectele vor fi foarte dificile.  Oboseala călătoriei a avut și ea contribuția ei. Totuși, m-am clasificat pe locul al V-lea. Consider că a fost o experiență plăcută care a meritat toate eforturile făcute: pregătire, călătorie, emoții. Cred, de asemenea, că este un imbold pentru următoarele concursuri...
Aurel-Dan Dobrean, clasa a VI-a

Eu am fost în cantonament cinci zile la Brașov, la Cheile Grădiștei, apoi la Miercurea-Ciuc, unde s-a organizat Concursul Național de schi. În prima zi am sosot al treilea, a doua zi al șaptelea - zăpada a fost moale! -, a treia zi am sosot al doilea, la ștafetă. A patra zi am venit, la sprint pe echipe, al patrulea. În ziua a cincea am ajuns al zecelea: am căzut și am rupt un băț... Așa a fost la schi!
Răzvan Tompea, clasa a VI-a

Eu am participat la Olimpiada de geografie, împreună cu doamna profesoară Daniela Dobrean. La faza zonală m-am clasificat primul. Subiectele au fost grele, dar am reușit să adun, în cele 90 de minute, un  94 de puncte. Sper ca la faza județeană, care va avea loc pe 23 martie, să repet această experiență plăcută.
Vlad-Cosmin Bălaj, clasa a VI-a

CLUBUL ANTIDROG AL LICEULUI ,,Miron Cristea”

Moto:
„Invață teoriile cât poţi de bine, dar pune-le deoparte când atingi miracolul sufletului.
Nu teoriile, ci individualitatea ta creativă trebuie să decidă”
(Carl Gustav Jung –“Reflecţii psihologice”)

Clubul Antidrog al liceului,,MIRON CRISTEA”, Subcetate desfaşoară activităţi instructiv – educative specifice, în afara cursurilor şcolare, în care se aprofundează şi se completeză cunoştinţe de prevenire a consumului de alcool, tutun şi etnobotanice. Activităţile propuse tind să dezvolte o relaţie bună între elevi - şcoală - familie, munca de echipă, abilităţi de comunicare, talentele artistice, respectul de sine şi conştiinţa că adolescenţii pot fi direct răspunzători pentru viitorul lor, că ei sunt parte a unei comunităţi. Deoarece convingerile trainice se formează atunci când se porneşte de la exemple şi activităţi practice concrete, în cadrul unui proiect care se desfăşoară timp de o lună (martie 2013).
ClubulAntidrog şi-a propus realizarea unor activităţi de cunoaştere a principalelor tipuri de droguri, cauzele şi consecinţele consumului de droguri, prevederile legale în domeniu, cum ne putem feri de droguri, unde se pot adresa pentru ajutor, cum recunoşti un consumator, după cum urmează:

Activitatea nr.1
Titlul activităţii: „Împreună antidrog”
Tipul: documentare, instruire, informare
Metode/ mijloace de realizare:discuţii pe baza materialelor informative. Impresii personale.
Modalităţi de evaluare: materialele informative, scurte filmuleţe, fotografii, planşe.

Activitatea nr.2
Titlul activităţii: „Ne priveşte pe toţi”
Tipul: concurs
Metode/ mijloace de realizare: concurs care constă în mai multe probe
Modalităţi de evaluare: fotografii
Activitatea nr. 3
Titlul activităţii: „Adolescenţă fără drog”
Tipul: dezbatere
Metode/ mijloace de realizare: conversaţia, lucrul în echipă, eseuri, ppt-uri.
Modalităţi de evaluare: fotografii, portofoliu cu materilalele folosite.


Activitatea nr. 4
Titlul activităţii: „Hoby-uri – o modalitate de petrecere a timpului liber”
Tipul: joc
Metode/ mijloace de realizare: activitate sportivă (volei), aplicarea unor chestionare de evaluare a proiectului.
Modalităţi de evaluare: fotografii, chestionare.
Cultivarea interesului pentru promovarea stării de sănătate a mediului (a clasei, a școlii, a locuinței și a comunității) trebuie să fie în contextul actual unul din promotorii educației: generația de azi este datoare să asigure un viitor sănătos al generației de mâine.
Aceste activități, la care participă membrii clubului, activități organizate de echipa înscrisă în proiect, se desfășoară la Liceul „Miron Cristea”.
Eleve: Alexandra Dobrean, Andreea Dobrean, Mădălina Ţepeluş, Bianca Urzică
Prof. Coordonator: Maria Ţifrea