1 DECEMBRIE și CRĂCIUNUL 2013, an XVII (2013), nr. 7 (81)

CUPRINS:

1. 1 DECEMBRIE

2. SERBAREA DE CRĂCIUN

3. INTEGRAREA COPIILOR CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE

1. Pledoarie pentru țara copiilor noștri

Studii imagologice, de caracterologie a popoarelor, adică de imagine a unei etnii în reprezentarea altei etnii, arată că identitatea noastră etnică s-a conturat lent şi că poporul român este perceput ca ospitalier, hâtru, guraliv, ironic, neserios pe alocuri, înţelept, resemnat, rezistenţa lui prin istorie fiind totuşi un miracol.
Cert este că „situaţi pe un pământ de cumpănă” (Lucian Blaga) românii au demonstrat o extraordinară forţă de rezistenţă la mereu „aceste cumplite vremi de acmu”, cum spunea cronicarul Miron Costin.
Deja constituit etnic şi lingvistic în timpul convieţuirii daco-romane, poporul român şi-a păstrat identitatea în timpul trecerii valurilor de popoare migratoare (conform zicerii străvechi: „apa trece, pietrele rămân”) trăind temporar retragerea din istorie, numită de Blaga “mişcare catabasică”. „Şi popoarele dorm”, spunea Mihai Eminescu. În timp ce M. Ralea, din perspectiva psihologiei colective, insista analitic asupra adaptabilităţii noastre, a instinctului de conservare şi avansa o asociaţie expresivă pe ideea „simulării morţii”:
„În momentele cele mai grele ale istoriei noastre ne-am redus individualitatea şi combativitatea la minimum ca să nu irităm inamicii prea puternici, ne-am reţinut de la orice afirmare de sine, ca să ne putem salva viaţa. De aceea progresul a întârziat atâta.” Dar am supravieţuit şi acesta este miracolul. De aici mobilitatea fenomenului psihologic românesc, necontenita lui prefacere pe fondul unor constante bine conservate. Aceasta ne readuce în meomorie sfatul dat de Decheneu lui Kesarion Breb: „Să fii mlădios ca izvorul şi tot aşa de stăruitor.”
Atunci întreb ce înseamnă România azi :– România este acasă, sunt părinţii, fraţii sau surorile, sunt prietenii, sunt tradiţiile în care îţi înfigi rădăcinile, sunt toate informaţiile morale care se aşază strat pe strat în conturarea personalităţii tale. Astfel că România este fiecare dintre noi. De aceea, a spune “urăsc ţara asta, vreau să plec, vreau să mă fi născut american” este ca şi cum ţi-ai urî mama pentru că e săracă, e umilită şi nu poate să-ţi dea tot ce vrei; e ca şi cum ai urî faptul că te cheamă Ileana, Ion, Vasile sau Dumitru…Ţi-ai renega propria făptură proiectându-te singur într-o pasivitate prevestitoare de moarte.
Că eşti român este un dat, mai departe e o chestiune de alegere.TU ALEGI! Poţi fi frustratul, sclavul, umilitul, ruşinatul, needucatul de care se vor feri toţi, pe care nu-l va aprecia nimeni. Tu eşti cartea ta de vizită- când eşti acasă; şi devii cartea de vizită a ţării tale- când eşti departe.
Aşadar fii patriot! Adică: aruncă gunoaiele la coş; fii curat; fii vesel; vorbeşte corect limba română; foloseşte diacriticele când tastezi; vorbeşte cuviincios; nu înjura şi nu asculta muzică dată la maxim în plină stradă; nu-ţi bate joc de cei mai slabi ca tine!
Caută valorile culturale, istorice, sportive sau ştiinţifice ale poporului tău şi alege să te raportezi la ele (de exemplu alege să fii ca Nadia Comăneci sau Cristi Chivu, şi nu ca Florin Salam sau Andreea Tonciu). Dacă nu eşti mulţumit de ţara ta şi vrei să schimbi ceva, începe cu tine - învaţă să te iubeşti, să fii bun, frumos şi harnic! Şi nu uita: „CAPUL PLECAT, SABIA NU-L TAIE… DAR NICI SOARELE NU-L VEDE!”
Profesor Ionela Ramona Moldovan

„Acasă-i visul fiecărui om
Dar nu oricum, ci-un ideal de casă,
Ceva pe care-l porți în suflet orișicând,
Și-i simți tăria dulce când te-așezi la masă.

E noțiunea de frumos și pur,
Ceva ce te înalță orișiunde
Și care-ți dă adesea bun-augur
În orișicare sat de deal sau munte.”

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, nici a unui guvern, ci a unei întregi națiuni, mânate de un crez și un țel pornite din străfundurile conștiinței unității neamului.
Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari.
După 95 de ani, acest eveniment a fost marcat la Liceul „Miron Cristea” într-un mod deosebit.
Cuvântul acasă a primit conotații noi de această dată: România, satul meu, limba mea, Alba Iulia, pâine. Unul dintre elevi spunea că: „Pentru mine România, înseamnă mama, tata, fratele, familia, prietenii, rădăcinile. Eu mă identific cu România și România este acasă.”

Doamnele profesoare Ramona Moldovan și Claudia Ardelean conduc gândurile și inimile copiilor claselor V-XII spre sentimente înălțătoare. Poezii precum „Rugăciune de 1 Decembrie”, „Ce-și doresc eu ție, dulce Românie”, „Acasă”, „În limba ta” devin adevărate imnuri închinate României.
Elevii clasei a V-a, îndrumați de doamna dirigintă Daniela Dobrean, au reușit să transmită prin poeziile lor sentimente de mândrie și de dragoste față de locul în care s-au născut și față de strămoși.
Cântecele patriotice reușesc să creeze atosfera solemnă și de sărbătoare proprie acestei zi. Legătura de sânge pe care o avem cu acest pământ și credința a milioane de oameni care gândesc la fel pleacă spre inimile noastre prin versurile închinate acestei sărbători.

Mândria de a fi român, în ciuda tuturor vicisitudinilor și greutăților vieții, este evidentă în modul de transmitere a versurilor, de către elevul Mureșan Daniel.

Nu uit că neamul românesc
Așteaptă multe de la mine.
El m-a născut și e firesc
La bine să răspund cu bine.

Eu cu nimic nu-s mai prejos
De cei născuți în țări străine:
La fel de clar și de frumos
Vibreaza viața și în mine.

E satul meu mult mai sărac?
Dar asta nu-i o diferență,
Căci în balanță greu atârni,
Prin suflet și inteligență.

De suflet și de minte eu
Mă îngrijesc cum se cuvine.
De-aceea știu că țara mea
Se poate bizui pe mine.

România este țara cu tradiții inestimabile, pământul lui "Numa' bine" și al lui "Doamne ajută!", tărâmul de basm în care s-a nascut Făt-Frumos, meleagul fantastic al Mioriței și al teiului lui Eminescu.
Ar fi atât de multe de spus!
Prof. Claudia Ardeleanu

2. Serbarea de Crăciun

Spectatorii

COLIND

Doamne, când e alb şi rece

Duhul tău de peste sate,
Fă-mă sania ce trece
Pe troiele-ngheţate.

Doamne, fă-mă iar copil
Şi colinde iar mă-nvaţă
Ca să mai pornesc umil
Spre coliba ta de gheaţă.

Să-ţi colind că te-ai născut
Şi să plângi de bucurie,
Să te las apoi, tăcut,
Sub întinderea pustie…

Doamne, doar atât mai cer
Mamei, Tatălui şi Ţie:
Să rămân al tău în ger
Îmbrăcat în haine albe
Să-ţi colind o veşnicie
Leru-i ler, zorile dalbe!
(Marius Robu, din volumul „Visul stejarului”)

Elevii clasei pregătitoare

Elevii clasei I

Sceneta clasei I

Elevii clasei a II-a

Elevii clasei a III-a

Sceneta elevilor clasei a V-a

Cântece de Crăciun în limba engleză interpretate de eleve din clasele a VII-a

Dansul Crăciunițelor din clasa a VII-a

Colindătorii clasei a IX-a

Sceneta „Nașterea Mântuitorului”

Același grup, la Festivalul de colinde „Florile dalbe”

Colindul liceenilor

Expoziție de desene pe sticlă „Anotimpurile”

3. Integrarea copiilor cu cerințe educative speciale (C.E.S.)

Despre educaţie s-a vorbit şi se vorbeşte mult şi, totuşi, nu este suficient. Dacă dorim să intervenim în favoarea copiilor, trebuie să le oferim tuturor o educaţie de calitate şi, în mod deosebit, copiilor cu cerinţe educative speciale: o educaţie de calitate pentru toţi într-o şcoală pentru toţi.
Psihopedagogia integrării și normalizării, este o ramură a psihopedagogiei speciale, care studiază sistemul de învățământ bazat pe școlile incluzive. Această ramură modernă s-a construit în anii 1960. Impunerea acestei discipline a fost determinată de necesitatea respectării Drepturilor Fundamentale ale Omului, dreptului fundamental la educație egală pentru toți copiii, ținând seamă de cerințele lor specifice.
În ultima perioadă, sistemul educativ a suferit anumite schimbări fundamentale prin apariția conceptelor de educație integrată și școală incluzivă datorită elevilor cu cerințe speciale educative.
Copiii cu C.E.S suferă diferite tipuri de deficiențe, de aceea curriculum școlar trebuie să fie cât mai flexibil pentru a putea permite fiecărui copil să avanseze în ritmul său propriu și să fie tratat în funcție de capacitățile sale de învățare. Flexibilitatea curriculum-ului se referă la adaptarea conținuturilor, metodelor, mijloacelor și tehnicilor de lucru în cadrul activităților instructiv-educative.
Profesorul de sprijin este o persoană specializată în activitățile educative și recuperatorii adresate copiilor cu C.E.S. Acesta poate fi angajatul unei școli speciale, al unui centru de recuperare sau al unei școli incluzive. Pe lângă activitățile specifice, profesorul de sprijin poate participa la activitățile didactice din clasă pentru a se ocupa în special de copilul/copiii cu C.E.S.
Nirje spune că, „ integrarea înseamnă să ți se permită să fii capabil a fi tu însuți printre ceilalți”. Integrarea se referă la „relația care se instaurează între individ și societate” (Nirje,B.,1976)
Prin urmare, toți elevii au dreptul la educație și trebuie să vedem potențialul fiecărui elev, concentrându-ne asupra metodelor de ajutorare a copiilor, astfel încât aceștia să se simtă egali, creându-le condițiile necesare.
Prin includerea elevilor cu handicap în școlile obișnuite, se ajunge mai ușor la înțelegerea lor de către cei normali, la acceptarea și protejarea lor, chiar în grupurile sociale obișnuite. (E.Verza,1992)
Copiii normali nu sunt întotdeauna drăguți cu cei care sunt diferiți de ei. Unii sunt mai răutacioși și atunci când sunt în preajma copiilor cu C.E.S, îi pot imita, pot râde de ei, se pot juca lângă ei fară să-i includă. Pentru a-i putea înțelege mai bine, se pot organiza jocuri cu ajutorul cărora pot înțelege pe rând diverse handicapuri.
Modelul itinerant este un sistem în care copilul este integrat într-o clasă pentru copii normali, fiind instruit de către profesorul clasei normale de elevi și este sprijinit de un profesor itinerant (specializat în munca cu copiii cu handicap). Copiii integrați vor beneficia de o programă adaptată nevoilor educaționale, programe de intervenție personalizate.
Este foarte importantă colaborarea cu familia elevului cu C.E.S.
În ceea ce privesc activitățile didactice destinate elevilor cu C.E.S se pot folosi metode precum povestirea, expunerea, explicația, descrierea, folosindu-se un limbaj adecvat, prezentarea trebuie să fie clară, concisă, ideile să fie sistematizate, să se recurgă la procedee și materiale intuitive, elevii trebuiesc antrenați prin întrebări de control pentru a verifica nivelul înțelegerii și pentru a interveni cu noi explicații. Spre exemplu, în cazul copiilor cu deficiență mintală utilizarea povestirii ca metodă didactică trebuie să fie însoțită de suport ilustrativ, sugestiv sau imagini, deoarece atenția poate fi captată mai ușor.
Metoda demonstrației îi ajută pe elevii cu C.E.S să înțeleagă elementele de bază a unui fenomen sau proces. O bună metodă care poarte fi folosită cu o maximă eficiență este învățarea prin cooperare. Astfel, elevii se pot ajuta reciproc, încurajându-se și împărtășindu-și ideile, se învață unii pe alții, realizează că au nevoie unii de alții pentru a duce o sarcină a grupului la bun sfârșit.
Din experiența personală, putem afirma că profesorul poate folosi în procesul de predare-învățare și evaluare diverse strategii și intervenții utile cum ar fi folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, astfel încât să fie încurajat și cel mai mic progres al elevului cu C.E.S. Elevii trebuie sprijiniți, încurajați printr-un ton calm, o stare binevoitoare a profesorului, o atitudine deschisă.
Ca în orice domeniu există avantaje și dezavantaje, astfel cadrele didactice pot întâmpina probleme în comunicarea cu acești elevi, în captarea atenției, progresul lent al copiilor, aceștia putând deranja ora, având probleme de disciplină. Cadrele didactice pot întâmpina dificultăți în găsirea metodelor pentru a convinge copilul cu C.E.S să îndeplinească sarcinile lecției, depunând un efort sporit. Activitatea copiilor cu C.E.S trebuie permanet urmărită,iar timpul devine un dușman în activitățile copilului cu C.E.S.
Cu certitudine elevii cu C.E.S au nevoie de ajutor în vederea adaptării, integrării și devenirii lor ca și ceilalți elevi cu succese și insuccese, cu realizări și ratări, dar și cu rezultate încurajatoare.
     Educatoare Andrea Țifrea, Grădinița Nr. 1 Sărmaș
Bibliografie:
- Gherguț, A., Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, 2005;
- Popovici, D. V., Elemente de psihopedagogia integrării, Editura PRO HUMANITAS, București 1999.

Vacanta de vară, Teodora Mândru, Singurătate, O carte tezaur: SUBCETATE. UN SECOL DE ISTORIE ÎN IMAGINI

An XVII (2013), nr. 6 (80)

                            AMINTIRI DIN VACANȚA DE VARĂ

       Carpe diem !

     „Se pare că există momente când Dumnezeu trage un macaz cosmic, mişcând şinele de sub picioarele noastre, azvârlindu-ne vieţile în direcţii noi şi incerte. În astfel de momente, doar două lucruri sunt sigure: că cel mai bine e să nu ştim ce se află înaintea noastră, şi că nu ne putem întoarce niciodată.” (Richard Paul Evans)

     În vara acestui an am trăit unele dintre cele mai preţioase clipe din viată, pe care cu siguranţă fortăreaţa mea inexpugnabilă (inima) va ştii să le protejeze de patina timpului necruţător. La începutul lunii august, după ce am revenit din Tabăra de la Năvodari (o altă experienţă unică clădită cu ajutorul unor oameni care pentru mine vor rămâne mereu modele), împreună cu familia am plecat debordând de energie din nou de acasă, însă de data aceasta pe un itinerariu stabilit în ultima clipă.

    Astfel, pentru a treia oară în viața mea am trecut graniţa României, colindând mai apoi Ungaria, Slovenia (unde am înnoptat într-un orăşel de munte Maribor, străbătut de râul Drava, ce îşi conservă cu o atenţie deosebită clădirile secolelor anterioare) şi Italia. Pentru început Italia şi-a dezvăluit măreţia deschizându-ne drumul către Toscana într-un orăşel numit Castiglion Fiorentino. Am rămas fermecată de arhitectura sa originală în care străzile înguste şi pavate împreună cu clădirile vechi construie din piatră îţi spuneau parcă poveşti din trecut şi în acelaşi timp te făceau să admiri natura care la fel de generoasă împrăştia peisaje vii, colorate, unde vegetaţia atingea superlativul. Amintirile legate de această zonă sunt în concordanţă cu atmosfera profundă care plutea deasupra noastră... mi-aş dori nespus să mai ajung în acel orăşel italian, fără influenţe străine sau moderne, unde totul părea rupt din realitatea traditională italiană.

    După doar câteva zile, cu părere de rău, a trebuit să ne luăm rămas bun de la acest loc vrăjit şi să ne continuam traseul. Melancolia însă nu a durat mult fiindcă doar 2 ore de mers pe autostradă au fost suficiente să ne aducă într-o altă destinaţie copleşitoare : Roma. Gloria vechii Rome e uşor de recunoscut de către orice vizitator. Cele mai vechi situri se află în centrul istoric al Romei, aşadar am putut vizita mai multe obiective turistice într-o singură zi. Chiar dacă am avut timp să aruncăm mai multe priviri în profunzime, mersul pe lângă unele din aceste atracţii şi obiective turistice a fost o experienţă incredibilă ce ne-a oferit un rezumat al istoriei antice. În anii ’90 multe dintre aceste situri şi obiective turistice au fost renovate, făcându-le mai accesibile. Dacă ar fi să fac un top 5 al obictivelor mele preferate în itinerariile Romei, acesta ar fi:

    1. Fontana di Trevi – poate cel mai romantic loc al Romei -, statuia lui Neptun, zeul mării, fiind impresionantă. Evident nu m-am putut abţine să nu mă gândesc şi eu la câteva dorinţe, aşa că am aruncat 4 bănuţi punându-mi în ei cele mai puternice visuri.

    2. Colosseum, ale cărui dimensiuni sunt spectaculoase, iar istoria copleşitoare (peste 5000 de animale au fost sacrificate aici doar la inaugurare). Pentru prima dată în viaţa mea nu îmi venea să cred ce aveam în faţa ochilor. Mă simţeam ca şi când aş fi plutit într-un vis din care nu mai voiam să mă trezesc... 3. Muzeele Vaticanului, în grădinile căruia m-am relaxat cel mai bine găsind o oază de linişte pentru oraşul destul de agitat.

    4. Piaţa Venezzia, unde am profitat de cea mai frumoasă privelişte iar spectaculosul era la el acasă...

    5. Pantheonul, care până în 1436 a avut cel mai înalt dom din lume (43m). Şi are deja peste 1800 de ani vechime! Aici am avut norocul să putem asista la un concert de orchestră realizat de instrumentişti şi cântăreţi englezi. Cuvintele sunt de prisos pentru a descrie emoţiile trăite într-o astfel de conjunctură. Într-un decor ca acesta, de o asemenea grandoare, unde rămăşiţele unei istorii gloriose îţi permit doar să admiri, să admiri, să admiri şi... din nou să admiri, nu poţi decât să te simţi mic, supus la tăcere. După ce am reuşit să vizităm tot ce ne-am propus, ne-am promis că nu vom lăsa nici o amintire să se piardă în negura uitării şi am pornit spre o noua destinaţie, însă de data aceasta pentru a o revedea: Torino. Pe traseu nu aveam cum să ratăm vestitul turn din Pisa, aşa că, fără să stăm mult timp pe gânduri, ne-am oprit şi acolo pentru câtva timp, scăldându-ne privirea în frumuseţea locului.

 

    Când am terminat de văzut toate obiectivele planificate, am trecut pe făgaşuri noi: Franţa, unde în sud, într-o staţiune la mare, la o distanţă de doar 20 de km de Spania, am petrecut câteva zile. Chiar dacă nu pot găsi nici un cusur acelui loc, la final, în sufletul meu nici o mare nu se compară cu cea de acasă, din România... „În viaţă ca şi în literatură, până la urmă cercul se închide”. (Richard Paul Evans) Cu dor de casă şi de cei dragi ne-am reîntors în ţară după 3 săptămâni de străbătut în lung şi lat ţări străine, de mers kilometri întregi pe jos, încărcaţi cu energie, cu sufletul şi mintea pline de experienţe grozave. Ştiu că îndrăznind să visăm putem face posibilă transformarea acelor visuri în realitate, aşa că eu îndrăznesc să visez că mă voi reîntoarce în acele locuri...

     Denisa-Teodora-Maria Popa, clasa a XI-a

    Concursul ,,Alege, este dreptul tău!", etapa naţională

    Vara aceasta am participat la etapa naţională a concursului ,,Alege, este dreptul tău!, organizat de Autoritatea Naţionlă pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Concursul a avut ca temă protecţia consumatorului.

    Calificarea mea la acest concurs a fost consecinţa obţinerii locului III la etapa judeţeană a concursului, care a avut loc la Miercurea-Ciuc pe data de 18 martie 2013.

   Competiţia a avut loc în tabăra ,,New Paradise" din Eforie Sud şi s-a extins pe o perioadă de cinci zile (25-29 iunie). La acest concurs au participat 81 de elevi din toată ţara, câte doi reprezentanţi pe judeţ.

    Concursul a fost structurat în două etape: etapa individuală şi cea pe echipe. Proba individuală a fost formată dintr-un test grilă de 45 de întrebări din cele cinci legi pe care le-am avut de învăţat, legate de protecţia consumatorilor. Primii 20 de elevi cu cel mai mare punctaj la testul grilă au trecut mai departe la susţinerea unui eseu cu tema ,,Practici comerciale incorecte". La testul grilă am răspuns corect la 28 de întrebări, situându-mă pe locul 20 şi astfel trecând la următoarea probă. Aici datorită calităţi eseului am rămas pe locul 20. Locurile I şi II au fost ocupate de Andreea Ţapu şi Ionela Andrei, ambele din Iaşi, iar locul III a fost câştigat de Mădălina Matei din Focşani.

    În cadrul concursului pe echipe, au fost organizate grupe de câte 12 elevi din 6 judeţe diferite. Echipa din care am făcut parte a fost formată din David Grozav şi Daria Kovacs (judeţul Alba), Livia Groza şi Patricia Mărăscu (judeţul Braşov), Cristina Gavriluţă şi Otilia Pasca (judeţul Covasna), Andreea Natea şi Nicoleta Citirigă (judeţul Harghita), Lavinia Ştefănescu şi Ruxandra Ungur (judeţul Mureş), Cristina Ciurte şi Andrei Epure (judeţul Sibiu). Acestă etapă a fost formată din mai multe probe: un test cu întrebări, intrepretarea unui spot publicitar, promovarea zonei din care provenim şi apoi alcătuirea unei scenete prin care să exemplificăm o practică comercială incorectă.

    După multă muncă, echipa noastră (Regiunea Centru-judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu) a obţinut locul III. Regiunea Nord-Vest (judeţele Cluj, Bihor, Bistriţa, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare) s-a clasat pe locul I, iar regiunea Bucureşti-Ilfov (Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov) pe locul II.

    Sponsorii au asigurat câştigătorilor premii substanţiale formate din console PlayStation3 şi smatphone-uri. Fiecare elev a primit un premiu de participare alcătuit dintr-un set de tastatură şi mouse wireless.

    Având în vedere că anul acesta am fost pentru prima dată la mare, pentru mine a fost o experienţă de neuitat. Tabăra era aşezată din punct de vedere geografic între mare şi lacul Techirghiol, astfel natură îmi oferea un spectacol minunat în fiecare zi: puteam să văd răsăritul la malul mării, iar apusul pe lacul Techirghiol. Între probe, în timpul liber, am observat şi celelalte minunăţii de la malul mării: nisipul galben cu scoicile lui minunate, apa albastră şi curată, valurile cu spume. soarele arzător, oraşul destul de liniştit, pescăruşii... Spre norocul meu, vremea a fost numai bună pentru plajă.

    Mi-am făcut mulţi prieteni noi. Am cunoscut persoane minutate cu care am legat adevărate prietenii. Eu, împreună cu celelate cinci fete din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş am fost însoţite de domnul profesor Mihai Pârvan, din judeţul Covasna.



    Mă bucur mult că am trăit această experienţă minunată şi oarecum am retrăit experienţa pe care am avut-o la Cluj-Napoca în clasa a VI-a. Deşi am alte priorităţi, sper să pot participa şi anul acesta la acest concurs şi de ce nu, să ajung din nou la naţională. Mulţumesc domnului profesor Vasile Rusu pentru că m-a ajutat să mă pregătesc pentru acest concurs.

Andreea-Raluca Natea, Clasa a X-a A

                   DIALOG ÎNTRE GENERAȚII

 Interviu: prof. Doina Dobreanu și jurnalist Teodora Mîndru

    Doina Dobreanu: Teodora Mîndru, ești acum, nu de multă vreme, jurnalist, așa cum ți-ai dorit!? Cu câțiva ani în urmă erai „jurnalist” la revista „Lyceum”, a elevilor Liceului „Miron Cristea” din Subcetate. Jocul de atunci s-a transformat într-un vis, apoi visul în realitate. Vorbește-ne despre aceste etape ale devenirii tale (liceu, facultatea de jurnalism, profesiune). A fost greu? Ușor?

   Teodora Mândru: Da, de câteva luni profesez în adevăratul sens al cuvântului. Imediat după licenţă, m-am mutat la Târgu-Mureş şi m-am angajat. S-a întâmplat totul foarte repede şi nici nu prea am apucat să realizez ce schimbare mare fac. Dar a fost mai bine aşa. Fiind obişnuită cu stresul ultimului an de facultate, cu licenţa, cu examenele, mutarea mea la Târgu-Mureş şi locul de muncă au fost privite altfel. Dar să ne întoarcem puţin în timp. Îmi amintesc cu drag de dumneavoastră şi de momentele când scriam la revista „Lyceum”. Sub îndrumarea dumneavoastră am scris primele eseuri în mica revistă. Apoi, mi-am dat seama că îmi place domeniul şi am început să mă gândesc tot mai serios la jurnalistică. Nu ştiam prea mulţi jurnalişti din zona noastră la vremea respectivă. Am ales să studiez jurnalismul la Sibiu. Eram singură acolo şi mi-a fost tare greu la început. În anul I de facultate am simţit o oarecare frustrare pentru că erau colegi de-ai mei mult mai bine pregătiţi. Am recuperat din mers şi la sfârşitul anului III mi-am dat seama ce schimbare mare s-a produs în mine. Bursa de studiu, oamenii pe care îi cunoşteam, locurile în care aveam ocazia să merg şi tot ceea ce însemna jurnalism m-au motivat să lupt pentru ce-mi doresc şi mereu am fost optimistă şi în ceea ce priveşte locul de muncă. Trăim într-o perioadă destul de tulbure. E foarte greu să-ţi găseşti de lucru în domeniu şi acest lucru îl ştiu toţi tinerii de vârsta mea. Pe mine m-a iubit Dumnezeu şi îngeraşul meu păzitor mi-a vegheat fiecare pas, m-a luminat în luarea celor mai importante decizii şi a avut grijă de mine mereu.

    DD: Lucrezi pentru un cotidian târgumureșan. Ce bucurii, ce satisfacții întâlnești în activitatea ta de tânăr jurnalist?

    TM: Lucrez la cotidianul „Zi de Zi”. Eu am venit la Târgu-Mureş foarte hotărâtă şi optimistă. Aici, m-am întâlnit cu jurnalişti de-ai noştri, de la Subcetate. Dorina Matiş, un om deosebit, mi-a spus de la început că are încredere în mine. M-am bucurat să ştiu că din localitatea noastră au plecat jurnalişti vechi şi buni. Aşadar, munca la „Zi de Zi” înseamnă pentru mine o provocare foarte mare. Mă tot întreaba lumea de ce nu am ales să lucrez în televiziune şi răspunsul este simplu. Când lucrezi la ziar, ai ocazia să îţi formezi mâna, să abordezi un stil nou. De fapt, ai oportunitatea să-ţi conturezi propriul stil şi propria scriitură jurnalistică. De aceea, sunt fericită că debutul meu în jurnalism este la acest cotidian. Nicio zi nu-i ca alta aici. În fiecare zi cunosc oameni noi, mă confrunt cu situaţii noi şi am parte de provocări noi. Sunt la început de drum şi am atâtea de învăţat. Zilnic învăţ ceva nou şi când merg acasă şi rememorez ziua respectivă, am sentimentul frumos că viaţa mea arată altfel de când sunt aici. Poate că încă e devreme să mă numesc jurnalist, însă eu sunt dispusă mereu să învăţ de la oamenii din jurul meu şi cred că lucrul acesta este cel mai important.

    DD: Îți urmăresc postările tale pe internet. Uneori găsesc în mesajele tale bucuria de a te întoarce acasă, la Subcetate, unde te așteaptă mama și sora, ca și bucuria întoarcerii la Sibiu. Ce înseamnă pentru tine cele două repere?

    TM: Vreau să vă mărturisesc că cel mai bine mă simt acasă, la Subcetate, cu mama şi sora mea. Acasă este locul care îmi oferă linişte, energie şi îmi dă mereu o stare de bine. Amintirile de la Subcetate îmi apar şi reapar în minte de fiecare dată când ajung acasă. Da, postez des pe Facebook mesaje despre Subcetate şi Sibiu. Sibiul este al doilea loc drag mie. Acolo am trăit cea mai grea, dar şi cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Am avut o studenţie frumoasă, mi-am făcut prieteni, am reuşit să mă afirm la facultate şi am absolvit Facultatea de Jurnalistică cu cea mai mare mândrie. N-am regretat nicio clipă faptul că am ales jurnalismul şi nici acum nu regret. Cu această ocazie, vreau să le spun tuturor celor care îşi aleg o facultate să aibă grijă când aleg. Cel mai important e să faci ceea ce îţi place şi la ce te pricepi mai bine. Facultatea trece repede, timpul se scurge, dar important e ce faci după ce ai absolvit facultatea. Trebuie să devii un om competent, să fii bun în domeniul tău, pentru că doar aşa poţi reuşi.

    DD: Câteva cuvinte despre crezul tău de viață și despre proiectele tale de viitor? Îți dorești să rămâi în România sau să pleci?

    TM: Eram prin clasa a VIII-a, cred, când Părintele Gheorghe Oană ne-a învăţat un lucru: În viaţă, dacă vrei să faci ce îţi place, trebuie să faci, mai întâi, ce trebuie. Eu l-am ascultat şi mereu am păstrat în minte aceste cuvinte. Am făcut ce trebuie şi acum fac ce-mi place. Cred că acesta este crezul meu în viaţă. Programul meu de la ziar mă extenuează în unele zile şi îmi ia toată energia, însă ştiam că aşa o să fie. Doar cu multă muncă poţi clădi lucruri frumoase şi durabile. Legat de proiectele mele de viitor, pot să vă mărturisesc că m-am înscris la un master în domeniul relaţiilor publice, la Sibiu, şi continui munca la ziar. N-am vrut să mă desprind de tot de oraşul meu de suflet şi am ales să-mi continui studiile tot acolo. Când eram studentă, în fiecare vacanţă de vară am muncit în Italia, în domeniul hotelier şi astfel mi-am strâns bănuţi pentru facultate. Am încercat să mă descurc cât de mult pot singură. Aşadar, văzând cum stă treaba în afara ţării, au fost momente când m-am gândit să plec, să-mi fac un viitor departe de România. Am avut o perioadă în care eram hotărâtă să urmez cursurile unui program de master în Italia, la o universitate din Perugia, dar nu mi-am permis şi atunci am rămas aici. Deocamdată, mă focusez asupra carierei şi rămân în ţară, însă nu exclud, în viitor, posibilitatea plecării din ţară. Acolo unde mi-e bine, acolo o să fiu.

    

               DESPRE SINGURĂTATE

     Nu suntem singuri, când întreprindem întru Bine și Frumos

 Moto: „Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viața ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele” – Rabindramath Tagore

           „Unde este credință, disperarea nu are ce căuta. Fiecare clipă a vieții celui ce crede se împrospătează, devenind mereu ceva nou și luminos.” – Monseniorul Vladimir Ghica

    Singurătatea este o stare psihică și se percepe individual, în funcție de concepția despre viață, de caracterul, de credința și de înțelepciunea fiecărei ființe, ca și în funcție de climatul familial și social în care trăiește. Singurătatea se percepe diferit, personal, la fel ca și bucuria, tristețea, iubirea.
   Atitudinile celor care se confruntă cu această stare de spirit pot fi contradictorii. Numai rostind cuvântul „singurătate”, unii simt o înfiorare, sunt cuprinși de teamă, o teamă asemănătoare cu cea pe care o provoacă boala, neputința și, în cele din urmă, moartea, fiindcă, de fapt, suferința pricinuită de boli, de neputință și de moarte se trăiește pe cont propriu, în cea mai mare măsură.
   Ne vine greu să ne împrietenim cu singurătatea și s-o acceptăm ca tovarăș de viață, să conștientizăm că, în realitate, ne naștem cu ea, că o purtăm în noi înșine și că este partenerul nostru permanent. Răsfățați de căldura, grija și iubirea părintească, când suntem copii, răsfățați de mângâierea, de tandrețea și veselia prietenilor, apoi de dragostea pasională reușim o vreme și încă o vreme să străbatem legenda personală ignorând singurătatea din noi, reușim să o ferecăm într-o cămăruță ascunsă a sufletului nostru, să o ținem sub control.
   Există destui copii care cresc privați de sentimentul matern, abandonați de mici, singurul alint găsindu-l în singurătatea din ei înșiși, ocrotiți de Îngerul Păzitor. Tinerii învață să găsească remediul împotriva singurătății în grupurile de prieteni până vor intra într-o relație de cuplu.
   Dar cum nimic nu este etern, vine o vreme când nici dragostea, care pălește și ea, nu mai poate stăvili și controla singurătatea. O știm, o cunoaștem, dar refuzăm să ne împrietenim cu ea. Singurătatea aduce și melancolie, și tristețe, și amărăciune. Devenim buni tovarăși cu ea la bătrânețe. Bătrânii rămân singuri, de obicei, părăsiți sau vizitați rar de copii, dacă îi au. Unii suportă singurătaatea mai ușor, ca o stare de normalitate.
   Singurătatea este o temă care mă preocupă și pe mine de la o vreme, de când mă lupt cu ea. O simt cum crește în mine. I-am simțind sămânța încolțind în sufletul meu când mi-am pierdut copilul, unicul. Am pierdut atunci nădejdea de a mă bucura de iubirea și de grija fiului meu la bătrânețe, așa cum speră toți părinții. Oricât de firavă ar fi fost atenția lui pentru mine, iubirea reciprocă ar fi fost, totuși, un suport pentru a susține speranța și dragostea de viață.
   „Trebuie să învățăm să fim singuri, așa cum trebuie să învățăm să iubim”, spunea Octavian Paler. „Într-o insulă unde nu mai există nimeni în afară de noi putem culege ce-am semănat, dar nu vom fi fericiți. Oricâte bogății vom strânge, va lipsi ceva. Cu cine să vorbesc despre ele. Și cu cine să le împărțim.(…) Nimeni nu scrie pentru a-l auzi numai vântul și pentru a se citi singur. Toți avem șansa să ne asculte cel puțin un om”. (Octavian Paler, „Scrisori imaginare”)
   Nu putem trăi singuri. Singurătatea mea m-a învățat să caut…
   Însuși faptul că îmi pun întrebări și caut răspuns la ele înseamnă că nu sunt singură. Mă am pe mine. Se spune că fericit este acela căruia îi place compania propriei persoane. Fiind împăcat cu Binele, nu te poți simți singur niciodată. Nu suntem singuri, când întreprindem întru Bine. Trăind corect și cinstit, la bătrânețe te poți bucura încă o dată de viața ta, rememorându-ți bucuriile faptelor bune sau dăruind bucurie. Nicolae Iorga spunea că avem întotdeauna cu noi doi tovarăși. „tot binele pe care l-am făcut și tot răul”.
   Încercând să retrăiesc anuminte momente din viața mea, povestindu-le în scris, am reușit să fiu mai puțin singură. Așa s-a născut cartea „Surâsul amintirilor”, din nevoia de a alunga singurătatea din mine și de a comunica, revăzându-mă la vârste diferite, în relație cu familia, colegii și prietenii din anii de școală, cu satul, cu elevii mei, cu lumea. Dacă nu ai cui povesti, dacă nu are cine să te asculte, îți povestești ție.
   În momentele grele, omul a apelat la cultură. „Cartea este sau ar trebui să fie o anumită formă de a iubi lumea și de a spera”. (O. Paler, op cit.) Cărțile, cultura ne dau încrederea că putem lupta împotriva singurătății. Încerc să înțeleg singurătatea și cu ajutorul cărților.
   Gândul îmi zboară la romanul „Un veac de singurătate”, al scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez, publicat la Buenos Aires în 1967. Romanul, o alegorie a condiției umane, are ca temă centrală singurătatea omului în lume. Se desprind din această carte câteva idei fundamentale și anume: oamenii trec singuri prin viață indiferent de numărul de persoane cu care se înconjoară în traiul de zi cu zi; nu există dragoste îndeajuns de profundă și durabilă pentru a alunga singurătatea pentru totdeauna; dragostea pasională doar amăgește sentimentul de singurătate; omul trebuie să înfrunte viața singur, cu toate suișurile și coborâșurile ei.
   Apoi îmi vine în minte povestirea „Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway…
   Lupta bătrânului cu peștele simbolizează lupta omului cu existența, dar și dorința omului de a-și asigura propria-i valoare. Măreția bătrânului singuratic constă în asumarea eșecului, în depășirea lui prin păstrarea demnității umane: „Dar omul nu-i făcut să fie înfrânt (…). Un om poate fi nimicit, dar nu înfrânt” sunt cuvintele-cheie care exprimă sensul și mesajul acestei povestiri și al întregii povestiri a lui Hemingway.      
   Proiectele, aparent banale, mărunte ale bătrânului pescar exprimă forța, optimismul și măreția, ca și victoria morală a omului care nu se lasă înfrânt, învingându-și propriile slăbiciuni și neputințe. „Poate n-ar fi trebuit să fiu pescar! Îl străfulgeră un gând. Dar pentru asta sunt făcut”.
   Recitesc cele șapte eseuri despre singurătate din cartea lui Octavian Paler, „Scrisori imaginare”. Sunt scrisori imaginare adresate de scriitor confraților săi din alte vremuri: Rilke („Intâia singurătate”), Rousseau („A doua singurătate”), Proust („A treia singurătate”), Pavese („A patra singurătate”), Wilde („A cincea singurătate”), Wells („A șasea singurătate”) și Kafka („A șaptea singurătate”).
   Plecând de la memorabila povestire a lui Ernest Hemingway despre bătrânețe și singurătate, gândul îmi revine la bătrânii din satul meu, la verticalitatea și demnitatea lor. Câtă asemănare între aceștia și bătrânul pescar al lui Hemingway, dacă am în vedere optimismul și forța lor morală, înțelepciunea și o oarecare filozofie a vieții venită din vremuri imemorabile! Acești oameni au trăit simplu, pe marginea unui pârâu ce curge între două dealuri abrupte, petrecându-şi serile la lumina lămpii, muncind până la capătul firului vieţii, alungând pustia de singurătate prin prezenţa unui animal prietenos, cu care se poate comunica, dacă nu prin cuvinte, măcar prin privire, prin mângâieri, prin tandreţe şi devotament. Atâţia oameni ca cei pe care i-am cunoscut şi care s-au petrecut erau de o altă factură. Ei n-au putut renunţa, în ciuda împrejurărilor de tot felul – familiale, sociale, istorice – la demnitatea umană asigurată de libertate, oricât de îngrădită ar fi fost ea, şi nici la mica proprietate: casă, curte, văcuţă, ogorul de pe povârnişul coastei lucrat cu multă sudoare … Bătrânii singuri au o imensă dragoste și duioșie pentru făpturile naturii cu care vorbesc pentru a se simți mai puțin singuri. Cu fiecare om care pleacă suntem mai săraci în statornicie, în demnitate, în cumpătare, întru însăşi fiinţa noastră. „A nu fi singur, spunea O. Paler, înseamnă, poate, a ști să te dăruiești”. Viața, inclusiv bătrânețea cu inevitabila-i singurătate, este darul cel mai prețios pe care îl putem primi, iar arta de a trăi este arta supremă.
   Arta de a trăi este arta de a visa, de a ne crea propria poveste, arta de a ne dedica unor activități pe care să le îndeplinim ca pe un ritual al iubirii. Acest lucru este valabil și la bătrânețe, când nu trebuie să ucidem copilul din noi, în ciuda neputințelor de tot felul. Fericiți sunt bătrânii care știu să-și mângâie singurătatea bucurându-se de compania unui nepot, îngrijind plante și animale, călătorind în lumea fascinantă a cărților…
   Adevărat este că nu suntem singuri, când întreprindem întru Bine și Frumos.

   Prof. Doina Dobreanu

                                   CĂRȚI NOI:

     „SUBCETATE. UN SECOL DE ISTORIE ÎN IMAGINI, de Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu, 2013

Prezentarea cărții-album la Biblioteca Liceului „Miron Cristea” din Subcetate, la 1 octombrie 2013

 O carte - tezaur: SUBCETATE. UN SECOL DE ISTORIE ÎN IMAGINI

În contextul socio-cultural actual, al societății în care trăim, tradiţiile încep să piardă tot mai mult teren; mai mult de atât, tot ce ţine de autenticitatea satelor - meşteşuguri, obiceiuri, muzică, port, dansuri - pare să fie ceva vechi şi îndepărtat și nu mai impresionează aproape deloc, locul obiceiurilor și tradițiilor ancestrale fiind luat de aspecte considerate a fi moderne: internet, manele, îmbrăcăminte, alte kitsch-uri.

Această realitate se întâlnește în toate satele româneşti care par neschimbate la o privire superficială, dar nu și pentru cei sensibilizaţi de viaţa de la sat. De-a lungul timpului, cei care s-au mutat dincolo au luat cu ei, pe rând, aproape fără să ne dăm seama, fărâme din universul lor spiritual şi de viaţă, dar atâta timp cât mai avem câţiva oameni de suflet şi pricepuţi prin sate este de datoria noastră să încercăm să transmitem aceste lucruri următoarelor generaţii.

Cu pricepere, cumpăneală, răbdare şi un mare timp de experienţă în dorinţa de a surprinde şi releva aspectele proprii ale satului românesc - ocupaţiile, obiceiurile legate de muncile din timpul anului, ceremonialul nunţii, ritualul înmormântării, dragostea sătenilor de viaţă, bucuria de a petrece împreună clipele de răgaz sau puţinele ore libere din zilele de sărbătoare, după o anumită lege nescrisă a repausului duminical, momente din viaţa şcolii -, doamna profesoară Doina Dobreanu, în colaborare cu fratele domniei sale, profesorul Vasile Dobreanu, au făcut posibilă realizarea cărții-album „SUBCETATE. UN SECOL DE ISTORIE ÎN IMAGINI”, carte născută din iubire profundă faţă de lumea satului, carte ale cărei imagini nu vor să se piardă în negura timpului, ci vor să renască şi să fie sădite în mintea şi în sufletul celor care o răsfoiesc.

Daniela-Ana Cotfas, bibliotecar la Liceul din Subcetate

Sfârșit de an școlar - nr.5 (79), an XVII, 2013

SUMAR:
1. Sărbătorirea absolvenților de liceu
2. „Varvigeanca”..., Înv. Ileana Todor
3. Gânduri ale absolvenților de gimnaziu
4. Amintindu-ne de Olimpiada Meșteșugurilor - icoane pe sticlă, Denisa Teodora Maria Popa

1. Sărbătorirea absolvenților de liceu

Un tânăr elev avid de cunoaştere se apropie de profesorul său şi-l întreabă: ”Dacă lucrez din greu şi perseverez, cât timp îmi va lua să –mi ating scopurile?” Profesorul se gândeşte şi răspunde: „10 ani?”

„Dar dacă lucrez din greu şi învăţ repede?”. Profesorul: ”Păi cred că 20 de ani”. Elevul meditează şi răspunde, dezamăgit: „Dar, nu înţeleg. De fiecare dată când spun că o să lucrez mai mult, dvs spuneţi că o să dureze tot mai mult. De ce?” Profesorul răspunde: „Pentru că atunci când vizezi doar un singur ţel, timpul trece mai încet.”
Acum mă întreb: Oare care e ţelul actualei generaţii de absolvenţi? Să promoveze clasa, unii dintre ei, să promoveze bacalaureatul, să ia admiterea la universitatea la care visează? Toate acestea sunt ţeluri pe termen scurt. Dar cele pe termen lung? Oare au învăţat să se comporte civilizat în diferitele situaţii pe care viaţa le oferă? Dar oare au învăţat să asculte întâi şi apoi să vorbească, să aibă răbdare ca partenerul de dialog să termine ce are de zis? Sau, mai mult, au învăţat ei să fie prieteni buni, să ajute oamenii când e nevoie de ei, să fie independenţi? Ei bine, măcar o parte dintre ei sunt sigură că acum meditează la ce tocmai am spus. Şi tot acea parte dintre ei, ştiu ei care, vor reuşi să realizeze tot ce îşi doresc.
Nu uitaţi ce s-a întâmplat în orele la care aţi fost prezenţi, nu-i abandonaţi pe cei care rămân în şcoală. O dată ce sunteţi educaţi în mod corespunzător, veţi avea puterea să faceţi orice şi sper să vă folosiţi aptitudinile şi cunoştinţele în scopul binelui.
Închei prin a le sugera elevilor care au reuşit să ajungă astăzi aici să nu uite-şi uite amintirile copilăriei în tot acest proces de evoluţie, pentru că sunt pietre de temelie pentru ceea ce va urma.
Vă doresc să aveţi parte doar de bucurii şi succese!
Prof. Maria Şerban - Director educativ

Clopoţelul a sunat azi lung şi insistent încercând să vă facă să trăiţi semnificaţia momentului. El anunţă sfârşitul unei etape în formarea voastră dar vă aminteşte în acelaşi timp că aţi devenit maturi, responsabili, că mâna protectoare a celor care v-au fost dascăli de nădejde, va fi undeva tot mai departe de voi.
La un asemenea moment, a face în câteva minute un bilanţ al tuturor împlinirilor îmi este destul de greu. Cred că îşi va face fiecare în sinea lui un asemenea bilanţ. O retrospectivă şi câteva evidenţieri sunt însă absolut necesare.
Însuşi faptul că sunteţi astăzi absolvenţi dovedeşte că aţi reuşit să treceţi standardele impuse de programele şcolare şi cerinţele scolii noastre. Aţi reuşit să rezolvaţi complicatele ecuaţii ale matematicii şi ale vieţii, problemele de fizică şi chimie, de stiinte şi economie,de literatura, să stăpâniţi limbajul programelor de calculator . Sfera competenţelor acumulate de voi este bogată şi diversificată, multe dintre ele le-aţi dovedit în aceste zile cu ocazia susţinerii examenului de atestare profesională in informatica.”
Pentru voi se încheie un drum şi începe altul! Urmează un mare necunoscut, dar sunt sigura că veti reuşi. Ati trecut cu bine peste toate, dar ceea ce urmează va fi şi mai greu pentru că de acum încolo nu veti fi evaluaţi doar în note, ci şi în realizări, în fapte. Tom Bodett spunea despre diferenta dintre scoala si viata: “ In scoala inveti o lectie apoi dai un test… In viata insa ai de dat un test care te invata o lectie”. Viaţa trebuie să o abordati cu optimism, dar şi cu responsabilitate. S-a sfârşit o etapă a vieţii voastre, şi trebuie să va îndreptati cu încredere spre următoarea. Trebuie să va bucurati de tinereţea voastra şi să o valorificati, fiindcă aceasta este cel mai mare atu pe care îl aveti.
Ce să vă doresc eu acum?
Am un gând pentru cei care viaţa de liceu a fost una liniştită, fără premii, fără aprecieri verbalizate, fără excese. (Cei care nu vor fi nominalizaţi la festivitate)
Aduc un omagiu celor care au tras tare la învăţătură.
DAR… aduc un omagiu si celor ce au tăcut, celor timizi, celor care au pierdut bătălii emoţionale şi au avut resurse să reia lupta. Un respect din partea mea pentru cei a căror suflet s-a maturizat prin problemele prin care au trecut.
Toată consideraţia mea celor care au supravieţuit greutatilor vietii… celor care mai au puterea să fie copii, să zâmbească, să viseze.
Pentru toti perioada de liceu a trecut. Vă aşteaptă o altă cale, alte provocări, mii de ispite, alte decizii… alte eşecuri şi infundături… alte realizări, iubiri, impliniri!
Va doresc putere de lupta si credinta in idealurile voastre.
Dumnezeu sa va lumineze calea! Profesor diriginte Daniela Dobrean

Azi, cu emoţie, nostalgie, zâmbete ascunse şi lacrimi uşor tremurând printre gene, vom „Rămas bun, liceu!” ,,Rămas bun, copilărie!”

Astăzi stau înaintea dumneavoastră, domnilor profesori, cât şi a voastră, scumpi colegi şi nu-mi vine să cred că aşa uşor s-au scurs anii de liceu.
Este un sentiment ciudat: un ochi plânge şi altul râde, pentru că deşi cu toţii ne bucurăm că se termină perioada liceului, totuşi ceva ne va lipsi: acele dimineţi când cu greu ne dădeam jos din pat pentru a merge la şcoală, sau zile pline de combinări de n luate câte 4.
Domnilor profesori, după această perioadă când unii dintre dumneavoastră ne-aţi fost părinţi, cu greu ne gândim că mâine nu vom mai întârzia la ore, nu vom mai avea acea emoţie de când deschideaţi catalogul.
Dar să ştiţi! Părticele din inima noastră vă aparţin şi nu puteţi fi scoşi din ele.
Doamna dirigintă, Daniela Dobrean, ne-a însoţit 4 ani pe drumul liceului, un drum cu mici obstacole, peste care am trecut alături de dânsa. Mereu ne-a sprijinit şi ne-a fost alături!
Colegi..nu am de gând să vă ocolesc. Am petrecut aceşti ani împreună, ne-am certat, ne-am cinstit, uneori am şi învăţat. Am fost fraţi şi ştiu că acolo unde este „frate lângă frate”, lumea e mai bună. Vom rămâne legaţi de aceste amintiri pentru tot restul vieţii.
Doresc tuturor colegilor baftă la examen şi cu drag sper să ne revedem la întâlnirea de 10 ani, în 2023!
Vouă, colegilor care rămâneţi în liceu, aveţi grijă de voi şi de domnii profesori!
Absolvent, Sergiu Zămonea - Preşedintele Consiliului Elevilor

2. „Varvigeanca”,

la cea de-a V-a ediție a Festivalului cântecului și jocului popular pentru copii

„Cântec, joc și voie bună” de la Sărmaș

1 iunie 2013

În urmă cu niște ani, am înființat o formație de dansuri populare, cu elevii clasei a cărei învățătoate eram. Scopul urmărit era păstrarea tezaurului folcloric local dansuri, cântece, costume. Inițiativa a devenit pasiune pentru acei școlari, astfel încât, până la terminarea liceului, ei ne-au bucurat sufletul în numeroase ocazii prin reprezentațiile lor.
M-am gândit că păstrarea tezaurului folcloric poate fi asigurată doar prin continuitate; de aceea, în urmă cu un an am constituit o altă formație. Poartă numele „Varvigeanca”, în amintirea tarafului regretatului rapsod popular din Subcetate, Ioan Marcu, și a unui frumos joc popular specific zonei.
Cu cele două formații am reprezentat școala noastră, pe rând, la toate edițiile Festivalului de Folclor pentru Copii de la Sărmaș, precum și la numeroase serbări școlare.
Sâmbătă, 1 Iunie 2013, „Varvigeanca” a participat la cea de-a V-a ediție a Festivalului cântecului și jocului popular pentru copii „Cântec, joc și voie bună” de la Sărmaș, festival inițiat de Asociația Învățătorilor Harghiteni, al cărei președinte este doamna inspector școlar Elena Mândru. Ediția din acest an a fost onorată de prezența unor oaspeți de seamă: o delegație de învățători din Arad, condusă de domnul Viorel Dolha, președintele AGIRO (Asociația Generală a Învățătorilor din România).
Dansatorii ansamblului „Varvigeanca” au prezentat jocurile: „Țărănește”, „Floricica”, „Ștraerul” și „Învârtita” și au fost răsplătiți cu aplauze pe parcursul întregii lor evoluții pe scenă. Membrii ansamblului sunt elevi din clasele I-VI: Matei Oană, clasa I, Angelică Gherasim, clasa a II-a, Iasmina Oană, Mirabela Dobrean, Monica Țifrea, Roxana Ilisan, Andreea Morar, Cristina Istrate, Dana Bajko, Daniel Rusu, Sebastian Gottfert din clasa a IV-a, Sergiu Dobrean și Laurențiu Votfas, clasa a V-a și Florin Țifrea, clasa a VI-a.
Participantă și la alte ediții ale festivalului, eleva Anamaria Maxim, din clasa a VIII-a, a încântat publicul cu melodii de joc, dinamice, dispunând spectatorii la voie bună prin textele/ strigăturile satirice.
Când a început să cânte solista de muzică populară Rodica Ardelean, o bună parte dintre spectatori s-au prins într-o horă cât sala de mare, fiindcă nu a fost om căruia să nu-i vibreze sufletul, să nu simtă românește. Versurile și melodiile picurau în suflet nădejdea de mai bine:
„Norocul, pacea, liniștea
Să ne sălășuiască
În toată casa de român
Din Țara Românească!”  Înv. Ileana Todor

3. Gândri ale absolvenților de gimnaziu

„În acest moment de răscruce al vieții, cum să nu ne gândim la toate năzbâtiile noastre? Cum să nu ne amintim de prima notă rea… sau prima privire „specială” din partea unui coleg sau a unei colege? Cum să uităm de doamna învățătoare sau de prima ceartă a doamnei diriginte? Acum știm că dascălii noștri nu ne-au vrut decât binele, acum înțelegem că acești ani au fost frumoși…
Mai ieri ne doream să terminăm clasa a VIII-a, dar acum parcă ne este frică; ne întrebăm de ce oare? Oare cum va fi de acum înainte? Dar acum nu mai e loc decât de amintiri plăcute.
Astăzi, vă cerem tuturor iertare, domnilor profesori, așa cum poate nu am mai făcut-o niciodată, pentru clipele neplăcute pe care câteodată le-ați trăit din cauza noastră și spuneați că poate era mai bine dacă nu ne-ați fi fost profesori. De aceea, noi vă spunem din suflet: Mulțumim și nu vă vom uita niciodată! Vă mulțumim pentru tot ceea ce ne-ați oferit în cadrul acestor frumoși ani petrecuți împreună.
Dragi colegi, vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături în acești ani și sper că momentul acesta nu va fi sfârșitul prieteniei legate între noi în anii petrecuți împreună, când, în ciuda micilor divergențe dintre noi, am reușit să reprezentăm un întreg.
Mi-ar fi părut rău să nu am ocazia să spun aceste cuvinte. Mulțumiri părinților și profesorilor, urări de succes în viață colegilor mei!”
Marian Lung

„Primii opt ani de școală ne-au unit mult pe noi, colegii, prin realizări, prin speranțe și vise, ca și prin trăznăile pe care le-am făcut împreună.
Vreau să mulțumesc în primul rând doamnei diriginte pentru că a fost exigentă, dar și bună cu noi. Mulțumim profesorilor pentru răbdarea cu care ne-au predat lecțiile, pentru îndrumări și pentru bunătate. Părinții merită tot respectul pentru drsgostea și sprijinul oferite necondiționat. Mulțumiri colegilor pentru clipele frumoase petrecute împreună, pentru zâmbete, pentru ajutor, pentru prieteniile legate, pentru voia bună care era încontinuu în aer.
Toți acești ani au fost minunați. Sperăm ca și anii de liceu să fie la fel de frumoși.”
Ana-Alexandra Dobrean

„Mă gândesc în aceste clipe cu drag la colegii mei, cu respect și recunoștință la profesorii și părinții noștri.
Poate că unii dintre colegi s-au mai împiedicat în acești ani de gimnaziu, dar noi, ceilalți, am fost acolo la timp, să-i ajutăm să se ridice, să-i îndrumăm spre a merge mai departe cu hotărâre și fermitate.
Nu ne vom uita niciodată dascălii care ne-au pus condeiul în mână, care ne-au cizelat limbajul, care ne-au îndemnat să prețuim natura, locurile natale și tot ce viața ne oferă. Pentru tot ceea ce au făcut pentru noi, le mulțumim.”
Mădălin Cotfas

„Va urma o vacanță lungă de trei luni în care amintirile frumoase ale anilor petrecuți împreună vor fi o mângâiere bună pentru sufletele noastre întristate de despărțire. Sunt sigur că și profesorilor le va fi dor de zâmbetele și de glumele noastre, uneori nelalocul lor, chiar dacă au fost uneori nemulțumiți de noi. Singura consolare va fi gândul că-mi voi reîntâlni colegii și profesorii la începutul următorului an școlar.”
Cătălin Voșloban

„Unele dintre prezențele deosebite, care ne-au marcat și luminat drumul copilăriei și care ne-au arătat calea spre maturizare, sunteți dumneavoastră, doamna învățătoare și doamna dirigintă. Ați avut grijă și înțelegere, umor și căldură sufletească, reușind să ne îmbogățiți și să ne încurajați în încercarea noastră de a desluși „corola de minuni a lumii”.
Sperăm ca bucuria clipelor trăite împreună și tristețea efemeră a despărțirii să ne rămână tuturor în suflet. Pregătiți pentru ceea ce va urma, pășim în viață fără frică și încrezători în forțele noastre.”
Vlad Tompea

„Acum, în acest moment al despărțirii, simțim nevoia de a mulțumi profesorilor noștri pentru eforturile, energia și toată dragostea pe care ni le-au dăruit, pentru sinceritatea și tăria sufletească cu care ne-au ținut pe drumul cel drept, lucru dificil, ținând cont de zburdălniciile noastre, mai mult sau mai puțin amuzante.”
Lavinia Bot

„S-au scurs deja patru ani de când ne-am despărțit cu nostalgie de clipele petrecute cu doamna învățătoare, Lenuța Todor, care ne-a condus cu multă dragoste în demersul de descifrare a tainelor scrisului, cititului și socotitului.
Am pășit cu emoții în clasa a V-a, dornici să cunoaștem noii colegi, profesorii. Am legat apoi prietenii, am învățat o mulțime de lucruri noi.
Mulțumesc colegilor pentru momentele frumoase petrecute împreună în anii de gimnaziu și sper ca peste ani să ne regăsim tot așa veseli și încrezători în visele noastre, împliniți din punct de vedere material și spiritual.
Mulțumiri și respect părinților și profesorilor noștri pentru grija și dragostea pe care ni le-au dăruit în toți acești ani.”
Andreea Dobrean

„Prima experiență pozitivă din anii de școală a fost cea din clasa I, când am învățat să citesc și să scriu. Imi amintesc de bucuria trăită când am reușit să citesc prima carte de povești singur, apoi când am citit singur subtitrarea de la un film. A fost grozav! A fost primul semn că încep să mă descurc singur în tumultul vieții. Au urmat multe experiențe la fel de plăcute și în anii de gimnaziu. Vom avea, cu siguranță, și mai multe în anii de liceu!”
Armando Cotfas

„Domnilor profesor, vă mulțumesc că ne-ați fost alături în acești frumoși ani de școală, că ne-ați călăuzit și ne-ați arătat ce este bine și ce este rău. Dragi colegi, vă mulțumesc pentru toate clipele frumoase petrecute împreună.”
Dumitru-Gabriel Baciu

„Oare cum au trecut atât de repede cei opt ani de școală? Opt ani în care ne-am schimbat atât de mult! Trăim un moment important din viața noastră, cu amintirile nostalgice ale unui timp trecut, ale vârstei copilăriei, și cu visele încrezătoare ale timpului ce va urma în anii de liceu. Pentru tot ceea ce a fost frumos mulțumesc părinților, profesorilor și colegilor mei.”
Bianca Urzică

„Ochii îmi lăcrimează când mă gândesc la filmul amintirilor din cei opt ani școală care au trecut. Am învățat în școala din Subcetate doar în ultimul an. Profesorii și doamna dirigintă m-au ajutat să mă adaptez repede și să mă simt bine. Sper ca în continuare să reușesc să fac tot ceea ce mi-am propus, astfel încât părinții și profesorii să fie mulțumiți și mândri de mine.”
Alexandra-Crina Țăran

„Anii trec... oamenii se schimbă... În primii opt ani de școală, noi am devenit, din copii, adolescenți. Îmi vine să râd amintindu-mi de micile năzbâtii sau eșecuri de care am avut parte. Cu curaj și încredere, privim înainte, la anii de liceu care urmează.”
Mădălina Cotfas

„Când în clasele primare am fost într- excursie, am așternut, plin de emoție, câteva rânduri pentru cei dragi, pe o carte poștală ilustrată. Am realizat în acel moment care sunt beneficiile școlii și ale educației. Fără efortul de a învăța să scriu și să citesc nu aș fi fost capabil să transmit de la distanță celor dragi gândurile mele.
 Rând pe rând, am înțeles utilitatea celorlalte materii învățate la școală, am conștientizat că învățăturile transmise de profesori îmi sunt folositoare pentru a mă descurca în viață și că toate informațiile acumulate îmi permit să descifrez realitatea înconjurătoare precum un puzzle, piesă cu piesă.”
Sergiu-Dumitru Iozof

„De pe câmpul amintirilor culegem astăzi flori de „nu mă uita” pe care le colecționăm în cartea inimii sperând că nu se vor ofili niciodată.
Nu putem uita emoțiile clasei a V-a. O experiență total necunoscută, cu profesori noi…Pășeam ca într-un labirint fără sfârșit, dar o aveam alături pe doamna dirigintă, profesor psiholog Dorina Marc. Câte năzbâtii și obrăznicii ne-a iertat! Vă cerem acum iertare, doamna dirigintă, pentru toate momentele nefericite. Nu vă vom uita niciodată.
Nu-i vom uita nici profesorii noștri… Menirea unui dascăl? Să se sacrifice pe sine pentru a-i învăța pe alții, pentru a-i pregăti pentru viață pe cei tineri, să se ofere asumându-și toate consecințele… Cătă povară!
Și noi? Noi nu înțelegem. De ce să învățăm? De ce să facem teme?...
Mă întreb: cum au trecut anii? Am vrea să nu ne despărțim. Am vrea să fim din nou copii. Cum am crescut atât de repede încât să spunem că jocurile copilăriei nu mai sunt pentru noi? Să ne fi răpit nemilosul timp copilăria? Nu poate. Ea trăiește aici, în inimile noastre.”
Ioana-Mădălina Țepeluș

Cuvântul dirigintelui

Stimaţi colegi, stimaţi părinţi şi invitaţi, dragi elevi,

Viaţa noastră, a dascălilor, este unică prin faptul că noi modelăm suflete. Nu e uşor şi nici puţin, dar e nobil. Zi de zi încercăm să-i facem pe elevii noştri să ne asculte, să înveţe, să reacţioneze cum vrem noi. Încet, încet, viaţa noastră trece prin ei.
De multe ori însă, uităm ce vor ei. Da, uităm să ştim ce-i face fericiţi, ce-i doare mai mult, ce le place, ce ar vrea să facă. Uităm să-i cunoaştem. Dacă ne-am apleca asupra lor cu dragoste şi înţelegere ei ar descătuşa energii nebănuite. Ei sunt vulnerabili, iar inimile lor sensibile au nevoie de asigurări de iubire din partea noastră. Acolo unde este un eşec este şi o explicaţie. Ar fi preferabil să avem răbdarea şi bunăvoinţa să o descoperim, înainte de a da verdicte sau a acuza.
Universul lor este altul decât al nostru, graniţa dintre bine şi rău dispare, iar noi trebuie să o marcăm de multe ori. Deci, dincolo de chipul uneori speriat, alteori vesel, în fiecare copil „de-al nostru” există un suflet. Aceasta este esenţa, acolo trebuie să ajungem. Uneori grijile, stresul, problemele noastre nu ne lasă „să-i vedem” pe ei.
Să ne gândim o clipă ce am fi fără ei, fără zâmbetul lor, fără privirea lor cercetătoare, fără dăruirea lor?
Aşadar, dacă Dumnezeu a îngăduit ca ei să ne lumineze viaţa, suntem datori ca şi noi să aducem lumina, chiar în întunericul de nepătruns uneori. E nevoie de iubire necondiţionată, de implicare, de renunţare la prejudecăţi. Împreună cu elevii noştri să descoperim cunoştinţe, să organizăm concursuri, să ne bucurăm, să fim o familie.
Astfel zi după zi, viaţa noastră va decurge în armonie, iar în sufletul lor vom avea un loc special. Şi nu-i puţin, dar nici uşor. E nobil însă.
Trebuie să recunosc faptul că misiunea mea, aceea de a fi dirigintele clasei a VIII-a, nu a fost una uşoară. Am ales să vă fiu diriginte, dragii mei elevi, şi nu regret acest lucru. M-am adaptat din mers provocărilor apărute în colectivul clasei, am învăţat de la voi, v-am fost alături şi m-am străduit să vă fac parcursul acesta mai uşor, mai frumos, mai interesant şi mai pe înţelesul vostru. Am fost ajutată în acest demers de colectivul de profesori care au predat la această clasă şi cărora le mulţumesc pentru dăruirea şi eforturile depuse. Sper că tot ce aţi învăţat în aceşti opt ani de şcoală să vă fie de folos şi să vă deschidă drumuri în viaţă astfel încât noi şi părinţii voştri să fim mândri de voi.
Aţi ajuns astăzi, într-un punct important al vieţii voastre de elevi, acel punct de cotitură… absolvirea. Dar ce este absolvirea? Unii spun că este dovada libertăţii care va veni. Alţii spun că este sfârşitul celor mai frumoşi ani din viaţa voastră. Alţii spun că este momentul în care sunteţi forţaţi să vă maturizaţi…, iar alţii spun că este începutul… este prima zi din restul vieţii voastre şi începând de mâine, aveţi libertatea şi datoria să trataţi fiecare zi ca fiind cea mai importantă. Am citit astăzi în ochii voştri bucuria dar şi tristeţea, curajul şi teama, siguranţa şi îndoiala, trăiri pe care le încercăm cu toţii în astfel de momente şi care ne ajută să înţelegem că drumul pe care urmează să-l parcurgem de acum înainte, presupune multă responsabilitate şi înţelepciune.
Vă doresc să aveţi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le puteţi schimba, curajul de schimba lucrurile pe care le puteţi schimba şi înţelepciunea de a face diferenţa.
Multă sănătate, succes la examen, aveţi grijă de voi şi numai bine! Vă mulţumesc!
Prof. psiholog, Dorina Marc

4. Amintindu-ne de Olimpiada Meșteșugurilor - icoane pe sticlă

După aproximativ 3 săptămâni, timp în care numărul orelor petrecute la școală s-a suplimentat considerabil, am finalizat fiecare din grupul implicat minimum o icoană asupra căreia ne-am lăsat amprenta deschizând, așa cum am fost învățați să spunem, o nouă fereastră către cer.

Lucrând cei mai mulți dintre noi contra cronometru, am acordat un interes deosebit modestului nostru atelier de creație și am preferat să ne gestionăm timpul în principal în funcție de acesta.
Debordând de optimism și totodată conștienți de valoarea lucrărilor noastre, am pornit în dimineața zilei de 30 mai pe drumul ce avea să ne aducă una dintre experințele memorabile din viața noastră de elevi ai acestui liceu.
În drumul nostru spre Miercurea Ciuc, unde avea să se desfășoarea olimpiada meșteșugurilor, am oprit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Izvorul Mureșului, unde am avut ocazia să culegem noi informații despre pictatul icoanelor, însă, în acest caz, la un nivel mai avansat decât cel pe care ne-am axat noi deoarece maicile de acolo, extrem de pricepute, lucrau cu materiale diferite și mult mai performante. Privindu-le munca atât de migăloasă, am înțeles că acesta era și un exercițiu de răbdare, de voință, dar în special un gest de iubire față de divinitate.
Ajunși la centrul de pictură din Miercurea Ciuc, pentru început am renunțat la vestimentația noastră modernă, îmbracând cu mândrie și dragoste costumele populare specifice zonei pe care o reprezentăm. Imediat după, am pășit în sala unde se ținea expoziția, simțind din nou un sentiment de mândrie, văzându-ne liceul participând onorabil lânga celelalte școli din județ.
Munca și talentul reflectate în creații au fost apreciate, recunoscute și motivate în decursul festivității unde am ieșit cu toții premianți.
Pentru mine, implicarea în această activitate extrașcolară a reprezentat o modalitate de detașare datorită căreia am avut ocazia să îmi dezvolt aptitudinile artistice și să cunosc oameni noi, înțelepți, capabili să modeleze frumos caractere.
Denisa Teodora Maria POPA, clasa a X-a

Lucrările elevilor din Subcetate premiate la Olimpiada Meșteșugurilor - Icoane pe sticlă,

etapa județeană 2013