În curtea pensiunii Country Court era o alee
pe care erau construite 10 căsuțe, sau mai bine zis bungalow-uri, în care se
aflau 2 paturi etajate si o baie. Pot spune cu sinceritate că, atunci când
ne-am dus să ne cazăm am fost puțin speriată de dimensiunea camerei, în care
părea aproape imposibil să locuiești. Odată ce ne-am acomodat, acestea au fost
perfecte pentru noi. Majoritatea activităților le-am desfășurat afară, așa că
nu petreceam foarte mult timp în interior. Și până la urmă, faptul ca nu am
stat în cele mai mari și luxoase camere ale unui hotel a avut un farmec aparte, care ne-a apropiat mai mult unii de alții. Am învățat să ne respectăm reciproc
și să ne organizăm mai bine. Nu voi uita niciodată serile în care ne adunam cu
toții într-o cameră și stăteam pe pat, pe jos sau pe trolere, ori în pragul
ușii care era mereu deschisă și primea pe oricine înăuntru, și povesteam,
râdeam și ne simțeam bine împreună. Tot în camere ne adunam să mâncăm împreună
din “proviziile” aduse de acasă, fără ca nimeni să se plângă de lipsa
tacâmurilor, iar mâncarea parcă era mult mai bună când o împărțeam.
Prima
zi a fost o zi de acomodare în care nu am avut activități, dar în care am legat
deja noi prietenii și am învățat câteva cuvinte în cehă. Începând cu a doua
dimineață, ne-am salutat prietenii din Cehia cu “Dobre rano!”, iar ei pe noi cu
„Bună dimineața!”.
Următoarele zile au venit cu multe lucruri noi. De asemenea, am aflat programul după care se vor desfășura toate activitățile de aici. Programul a fost unul bine structurat, cu sesiuni de activități de 1 oră și 30 de minute, urmate de o pauză de cafea de 30 de minute, ori prânzul sau cina, unde aveam mai mult timp liber.
La prima sesiune, primul lucru pe care îl făceam era un Energizer, cum ii spuneam noi, adică un joc de înviorare care ne dădea tuturor zâmbetul pe buze și energia necesară pentru activitățile următoare. Mi-a plăcut faptul că Ionuț și Bogdan, cel de-al doilea coordonator al nostru, ne-au lăsat să propunem jocuri pe care să la facem împreună cu ceilalți. Majoritatea jocurilor pe care le-am făcut au fost pe echipe alese aleatoriu, dar în așa fel încât coechipierii să fie din țări diferite. Astfel în fiecare echipă era cineva din Romania, Cehia, Ungaria și Slovacia. Am învățat să lucrăm unii cu alții, să ne ajutăm și să ne susținem, să ascultăm punctul de vedere al fiecăruia și să îl respectăm. Mi-a fost teamă la început să vorbesc în fața celorlalți și să mă implic în activitatea din echipă, însă, după câteva jocuri, mi-am învins această teamă. Toată lumea din jurul meu m-a susținut și m-a îndemnat să vorbesc. Nimeni nu râdea de mine dacă nu înțelegeam ceva, sau dacă pronunțam greșit un cuvânt în limba engleză. M-am simțit liberă să adresez orice întrebare aveam, știind că nimeni nu mă va judeca pentru asta, lucru care a contat foarte mult pentru toți dintre noi și care ne-a făcut să înțelegem că această experiență este o oportunitate să ne dezvoltăm atât intelectual, cât și emoțional.
Îmi amintesc că, într-o zi, colegii de echipă m-au numit pe mine să fiu reprezentantul echipei și să merg în față să prezint proiectul pe care l-am făcut împreună, așa că, neavând prea multe variante, m-am dus. Am primit complimente adresate modului în care am vorbit, iar această experiență mi-a dat foarte multă încredere în mine și în calitățile mele. Am lucrat mult pe tema diferențelor și asemănărilor între culturi, a stereotipurilor umane și a modului în care trebuie să tratăm toate acestea. Este uimitor câte lucruri putem învăța jucându-ne!
De-a
lungul sesiunilor ne-am folosit toate calitățile acumulate pe parcursul vieții,
astfel pentru că am compus un cântec, am creat strategii pentru jocuri, am
făcut o scenă de teatru și am realizat chiar si un scurt film, care a fost
premiat la „Oscar Night”, la noi în Erasmus. Ne-am completat unii pe alții în
echipe, fiecare având calitățile și talentele sale, care ne-au ajutat să ducem
la bun sfârșit ceea ce aveam de făcut.
Activitățile de seară erau partea cea mai interesantă din zi, din punctul meu de vedere. Acestea nu începeau până când cel responsabil cu pedepsele pentru întârziați nu aplica regulile, dându-le acestora o pedeapsă, de cele mai multe ori amuzantă. În continuarea serii, toată lumea aștepta cu nerăbdare să audă mesajele scrise în „Gossip Box” și să primească ceva de la „Secret Friends”. „Gossip box” era o cutie în care oricine dintre noi putea să lase un bilețel anonim pentru o anumită persoană. Mesajul era fie unul amuzant, fie unul de dragoste, ori unul care te punea pe gânduri. Se putea scrie orice, oricui, fiindcă biletul rămânea anonim. „The gossip commity” era grupul de persoane responsabile să citească și să împartă bilețelele destinatarilor.
Următoarea activitate a fost „Secret friends”. În prima zi am extras un bilețel cu numele unei persoane din acest proiect, iar pe parcursul zilelor petrecute împreună trebuia să îi lăsăm un mic cadou sau mesaj anonim. În ultima seară, la ultima activitate, am aflat cine era secret friend-ul nostru, ale cărui cadouri ne-au adus zâmbetul pe buze și care, prin simplitatea și sinceritatea lor, au devenit mult mai valoroase. După toate acestea, seara se încheia cu mult așteptata petrecere, unde dansam pe melodiile tuturor țărilor. Chiar dacă fiecare se distra cel mai bine pe melodiile în limba sa, pot spune că pe muzica românească toată lumea venea să danseze, fapt pentru care cele mai ascultate melodii au fost cele puse de noi la cererea celorlalți.
Dintre toate activitățile, cel mai mult mi-au plăcut serile interculturale. Fiecare echipă din cele patru (Romania, Cehia, Ungaria, Slovacia) trebuia să își aleagă o seară în care să își prezinte țara. Prezentarea începea cu semnificația steagului, după care aflam tradițiile și obiceiurile lor. După dans și cântat, masa plină de bunătăți specifice ne aștepta la degustat. Mai apoi seara continua cu petrecerea pe muzica acelei țări. Seara noastră interculturală a fost una de neuitat, fiind pusă în evidență de un cer spectaculos. În partea dinspre pădure soarele voia să apună, lăsând în urma lui nuanțe intense de portocaliu, care se îmbinau cu albastrul cerului. În partea opusă, fiindcă ziua aceea fusese una ploioasă, curcubeul îți făcuse apariția, decorând cerul dintr-o parte în alta. Am dansat cu Cosmin învârtita, după care echipa noastră a început să îi învețe pe ceilalți dansul Brașoveanca. I-am luat la dans pe toți, iar mai apoi, fiindcă toată lumea era nerăbdătoare, am trecut la masa tradițională. Cu ajutorul echipei noastre harnice am pregătit bucatele specifice: pâine cu untură, ceapă și boia, mămăligă și slănină prăjită. Am mai pus pe masă o farfurie cu prăjituri de casă făcute de mama, ciocolată de casă, pufuleți, turtă dulce și nelipsitele batoane de ciocolată Rom. Spre surprinderea tuturor, masa noastră a rămas goală după activitate. Mămăliga și slănina au fost vedetele serii, iar pâinea cu untură a dispărut de pe farfurii în câteva secunde. La petrecere am cântat cu prietenii noștri din Cehia “Dragostea din tei”, melodie pe care ei o știau deja.
Mulți au spus că nu sunt interesați să vină în Erasmus dacă este în România, doar dacă este în alte țări. Adevărul este că a fost foarte frumos să fim noi gazdele acestui proiect și să le prezentăm celorlalți țara noastră. Locul în care am stat a devenit “o mică lume”, plină de prietenii și momente unice. Prin intermediul acestor seri interculturale am observat câte lucruri avem în comun cu celelalte țări, și chiar dacă părem atât de diferiți în gândire, limbă sau principii, ne asemănăm foarte mult. Mi-a plăcut să vad cum gândesc adolescenții de vârsta mea din celelalte țări, ce fac ei în timpul liber și cum e la ei la școală.
Cel
mai dureros moment a fost cel al despărțirii. După ce am locuit împreună, ne-am
jucat, am mâncat, am comunicat și am dansat împreună timp de 10 zile, a fost
foarte greu să ne luăm rămas bun unii de la alții și să ne împrăștiem în
colțurile lumii fără să știm daca o să ne mai întâlnim vreodată sau nu. Am
plâns mult în ultima zi și ne-a fost greu să ne obișnuim cu ideea că trebuie să
plecăm. Cu toate acestea, am încercat să ne gândim la toate momentele frumoase
petrecute acolo și să facem precum spune o vorbă: “Nu plânge pentru că s-a
terminat, zâmbește că s-a întâmplat!”.
Așadar, experiența din Erasmus a fost una de neuitat, care a avut un impact destul de mare asupra tinerilor prezenți. Am legat prietenii cu persoane deosebite, am învățat lucruri noi despre celelalte țări, ne-am îmbunătățit limba engleză și cel mai mult, încrederea în noi. Ne-am dat seama că fiecare este special în felul său și încă o dată am învățat că nu trebuie să judecăm oamenii după aparențe. Lista aceasta ar putea continua cu nenumărate lucruri pe care le-am dobândit și aș putea să vorbesc despre Erasmus ore în șir, pentru că pe parcursul celor 10 zile petrecute acolo am creat multe amintiri ce vor rămâne în sufletul meu mult timp. De aceea, recomand tuturor să participe la proiecte Erasmus de câte ori au ocazia, oriunde în lume, deoarece experiența de acolo este una de neuitat. Indiferent de nivelul de limbă engleză, de competențele sociale sau artistice pe care le ai sau nu, Erasmus este locul unde te vei distra, vei călători și vei învăța jucându-te.
Mă bucur foarte mult că am decis să merg în primul meu proiect Erasmus și sper să mai am ocazia să particip la alte ediții.
