GEORGE-BOGDAN TOFAN - PERSOALITATEA CĂRTURARULUI OCTAVIAN C. TĂSLĂUANU, DIMENSIUNI BIBLIOGRAFICE. TEZĂ DE DOCTORAT

 PRIMA TEZĂ DE DOCTORAT ÎNCHINATĂ CĂRTURARULUI

OCTAVIAN C. TĂSLĂUANU

– Comunicat de presă – Fundația Octavian C. Tăslăuanu –

 

Simbolistica paginii de titlu a tezei de doctorat și verso-ul ei.

În 6 octombrie 2012, George-Bogdan TOFAN obținea un doctorat în domeniul Geografiei, la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, sub conducerea regretatului prof. univ. dr. Nicolae CIANGĂ. După 13 ani, la 16 iulie 2025, și-a susținut cel de-al doilea doctorat, în domeniul Istoriei, în cadrul Academiei Române, cu o temă legată de Personalitatea cărturarului Octavian C. Tăslăuanu. Dimensiuni biobibliografice, coordonator științific CS II Iosif-Marin BALOG, pentru care a primit cea mai înaltă distincție academică Summa cum laude.

O primă apreciere – pe care o socotesc fundamentală demersului cercetării domnului George-Bogdan TOFAN – la care mă obligă lucrarea propusă drept teză de doctorat, supusă atenției mele, este că prin asumarea de către autor a acestui demers se face dreptate, fie și memorialistic – unei persoane extrem de importante în iconomia României Mari: Octavian Codru Tăslăuanu.

Personal îl așez între uitații anonimi ai diplomației și muncii de inteligence pusă în slujba idealului național dinainte de 1918, alături de și mai puțin cunoscuții Ion Broșu ori Horia Petra-Petrescu. Recunosc deplin în efortul autorului propria mea predispoziție spre rescrierea prin astfel de monografii a istoriei naționale din nevoia de a scoate din siajul generalizării iconologia efortului realizării și apoi „tocmirii” istorice a României Mari.

O a doua apreciere – vine din faptul că, personal, am crescut în cunoașterea personajului și istoriei sale adiacente o dată cu autorul lucrării fără a mă încumeta la mai mult de câteva studii în ce-l privește pe Tăslăuanu, precum și la realizarea unei Prefețe pentru unul dintre volumele propuse de către domnul Tofan în „lecția” de editare a operelor acestui misterios bărbat de stat.

Actualitatea temei este reperabilă prin redimensionarea analizei asupra unei vieți extrem de intense și care poartă cu sine stigma ștergerii din memoria comunității cercetătorilor români a vieții și mărturiei sale. Printr-un joc al iubirii de memoria propriei deveniri autorul – bilborean extrem de fidel misiunii asumate în urmă cu ceva ani – transferă subiectul Octavian Codru Tăslăuanu din sfera istoriei locale în cea a istoriei naționale și europene. Modul în care o face propune actualizarea recuperării unor informații, dar și a conținuturilor culturale adiacente vieții lui. Îndrăznesc să scriu că avem de a face – păstrând măsura – cu un efort de arheologie culturală de Landscape. Multe din amănuntele și din intimul cercetării răzbătând în identificarea unei bibliografii remarcabile și din punerea ei în acord cu rigoarea academică. Descoperim cu mare bucurie că lucrarea geografului este dublată de asumarea empatică a subiectului ceea ce face vie, extrem de vie prezentarea vieții și activității lui Tăslăuanu.

Găsind factorul comun dintre istorie și literatură, dintre politic și viață intimă, de familie, dintre context și asumarea acestuia de către Tăslăuanu, autorul ne dovedește că a reușit să identifice punctele de reper ale unui adevărat pelerinaj istoriografic, pornit din interiorul cunoașterii spre prezentarea sa în forma actualei teze de doctorat.

Din punctul de vedere al importanței temei, subliniez că avem de a face – pentru prima dată – cu o monografie istorică și culturală asupra unui personaj-cheie al devenirii idealului național, pierdut în noianul expunerii cu precădere – în anii din urmă – a unei făptuiri de Românie Mare, în care au contat mai mult partidele decât oamenii, și instituțiile obscure, mai mult decât personalitățile făptuitoare. Autorul ne întoarce cu fața către un personaj uman și ideatic, deopotrivă, a unei figuri de forță a construirii matricei funcționale a poporului român. Cine citește memoriile sale de război, ori volumul și articolele sale privind economia ori pedagogia culturii sociale, înțelege că nu avem de a face cu un simplu „înregistrator” de istorie, ci cu un excelent analist și complex critic al construcției gândirii României înnoite în ideal și sens.

Mă bucură realizarea lucrării și pentru că ne dovedește că în ce privește istoria nu avem decât prejudecata existenței unor personaje second-hand în momentele grele ale națiunii și că pentru mulți dintre tinerii ardeleni – Nicolae Bălan, Silviu Dragomir, Andrei Bârseanu, Ion Broșu, Horia Petra Petrescu ori Octavian Goga – profetismul în asumarea suveranității naționale situează departe, foarte departe, malformațiile de conținut istoric și moral prin care se încearcă recalarea discursului politic cotidian.

Ce am identificat ca nou în cercetarea lui George-Bogdan Tofan? O reconstrucție în grila morală a comunicării istoriei politice, o maturizare a asumării subiectului și o aproape-epuizare a sa. Cine citește primele articole ale cercetătorului constată progresul intern al muncii sale, echilibrul căpătat în expunere și trecerea dinspre empatia entuziastă la echidistanța istoricului fără a pierde din vedere cuprinzătoarea „îndrăgostire” de subiect. Ce identific nou la autor este structurarea într-o analiză coerentă și constructivă în adevăr a întregii desfășurări de viață și operă a lui Tăslăuanu. Personal nu cred că la nivel național – poate cu excepția nepotului lui Tăslăuanu, Gelu Voican Voiculescu – poate fi identificat ca mai bun cunoscător al vieții, operei și receptării operei lui Tăslăuanu decât distinsul autor al lucrării prezente. Metoda sa descriptivă, asumarea unei bibliografii extrem de atent controlate și propuse propriei noastre lecturi, limitele precise ale discursului istoric și frontierei sale ideatice în planul politicii românești argumentează noutatea plină de exigență academică a cercetării.

Structura lucrării vine în ajutorul iconizării unei astfel de meticuloase cercetări. Vom parcurge textura ei fără obiecții majore de exprimare în plan teoretic, ori în tonalitatea elegantă a descrierii.

Astfel, în Argument – autorul ne descrie „parcursul Tăslăuanu” al propriei deveniri academice și reperele prin care l-a identificat, valorizat academic prin publicare și analiză pertinentă și propus lumii istorice românești. Pentru autor numele lui Tăslăuanu se leagă indisolubil de efortul cunoașterii istorice a propriei culturi locale și regionale, dar și asumarea unei incredibile identificări a structurilor de amănunt și substanță prin care Tăslăuanu seduce până astăzi spiritul liber și național al propriei noastre gândiri. Ceea ce ne propune – încă din argument – domnul George-Bogdan Tofan este „umanizarea” demersului cercetării. Faptul că vom vedea – în argumentarea sa metodologică – descoperim munca la arhivă coexistând cu o întreagă listă de chestionați pe teme intime și felurite ale vieții lui Tăslăuanu, face din întregul său demers – un demers-mărturie – de care, recunosc, aveam nevoie în propria mea „încheiere” pe subiectul „generației oțeliților”. Ceea ce mi se pare relevant în Argument (pp. 5-20) este că autorul ne prezintă propria reconstituire de text prin care ne-a oferit remarcabila opera omnia a lui Tăslăuanu – de nu va mai descoperi oarecare fragmente de text prin care să ne bucure. O restaurare de text care fundamentează o restaurare iconologică valoroasă.

Opera omnia – Octavian C. Tăslăuanu, Ediții îngrijite de dr. George-Bogdan TOFAN, apărute la Editura Argonaut (2020) și Mega (2023), Cluj-Napoca.

În capitolul întâi (Referințe critice și istoriografice privind personalitatea și opera cărturarului Octavian C. Tăslăuanu, pp. 21-38) candidatul – autor ne propune un Tăslăuanu ediție „stampa”, cum ar spune italienii, un soi de colițe media și descifrări, developări ale chipului istoric imediat al lui Tăslăuanu.

Vedem chiar din puținătatea „interpretărilor” operei sale că nu lipsește vechea meteahnă a culturii române și anume atacul la persoană, când principiile ideologice ne separă, dar și cumpănita metodologie aleasă de autor pentru a parcurge în cumințenie intelectuală și asumat obiectiv – o serie de autori ai vremii de atunci și ai vremii din urmă.

Pentru mine au devenit puncte de reper nume precum ale lui Vasile Avram, Coriolan Gheție, Vasile Netea, Iordan Datcu, Vasile Vetișanu, Nicolae Bucur, Ion Pogana și ceilalți mulți, care s-au transformat și pentru autorul nostru în primul cerc de „Tăslăuani”. E important să reținem că parte din articole ori informațiile pe care ei ni le propun au provocat la adâncirea cercetării, mulți dintre ei scriind „în orb” după texte editate și cenzurate, dar intuind lucrurile excepționale din gândirea lui Tăslăuanu.

În capitolul al doilea (Universul familial și Educația, pp. 39-68), autorul ne aduce dinainte datele și etapele formării lui Octavian C. Tăslăuanu. Analiza asupra familiei Tăslăuanu – numită fără eufemism „etalon al identității românești” – precum și prezentarea în amănunțime a sinuoasei deveniri academice și educaționale a tânărului bilborean – cu insistență pe încorporarea sa în Armata Austro-Ungară și perioada formării universitare la București (1898-1902), urmăresc oarecum primul volum al Spovedaniilor lui Octavian C. Tăslăuanu, dar cuprind și o serie de analize personale ale autorului, care ne ajută să înțelegem contextul prezentării vieții acestuia. Amănunte inedite, fotografii-argument, documente căutate îndelung și găsite cu greu vin să ne prezinte una dintre cele mai interesante iconologii de fecior transilvănean aflat în căutarea libertății și culturii prin care poate accede la ea. M-am bucurat parcurgând capitolul să aflu pagini de mare însemnătate pentru înțelegerea complexității educației vremii – identice cu excelenta adâncime a prezentării din Memoriile lui Nicolae Terchilă, precum și a modului în care se armoniza voința familiei întru promovarea și progresul cultural al tânărului. Fără să insist, rețin însă aceste pagini ale tezei drept un excelent martor al istoriei pedagogiei sociale ardelene, factor de unitate prin cunoaștere și conținut. Dar și factor de educație întru unitate.

Capitolul al treilea (Traseul profesional și misiunile din Budapesta, pp. 69-79), deși scurt ca întindere oferă primul reper specific al devenirii lui Tăslăuanu. Ne ajută memoriile personajului ca atare, dar și intuiția lui George-Bogdan Tofan de a vedea cum se leagă diplomația lui Tăslăuanu pe lângă Consulatul General al României la Budapesta cu activitatea de proprietar-editor la revista Luceafărul în epoca budapestană (1902-1906). Remarcabil drept condei – muncitor, fără mari veleități de constructor de metafore, Tăslăuanu se impune ca redactor plin de râvnă și descoperitor de oameni. Sper din inimă ca, pe măsura lui George-Bogdan Tofan și a cercetării sale, să se ivească și specialistul în istoria presei care să asume o sinteză a muncii lor de emancipare prin cuvânt și, uneori, mai ales Octavian Goga, prin metaforă, a gândirii românești.

Construcția celui de-al patrulea capitol (În orașul de pe malurile Cibinului..., pp. 80-116) ne fixează în toposul predilect al creșterii scriitorului și omului Tăslăuanu dinspre misiunea de stat către statura propriei personalități. Retragerea în „pustia sibiană” a lui Tăslăuanu o văd ca pe o rezervare de viață și cred, bazat pe o serie de amănunte din Memorii și din însemnările sale ulterioare, că gândise asumarea și venirea la Sibiu și drept o soluție de referință în apropierea de Goga și mișcarea din jurul Luceafărului, care trebuia să reziste. Dar și ca un „prag de scăpare”, util în cazul nevoii de fugă spre Țară.

George-Bogdan Tofan analizează atent activitatea sa de redactor al revistei Luceafărul în epoca sibiană (7 octombrie 1906 – 16 iulie 1914), precum și aceea de secretar administrativ al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) din Sibiu (1 septembrie 1906 – 1 iunie 1915), cea de-a doua chemare, ascunsă sub administrativul momentului, fiind de fapt definitorie venirii lui la Sibiu.

Prima impresie la citirea vieții lui a fost „cum le leagă Dumnezeu” apoi, aprofundându-mă eu însumi în cercetare o vreme, am ajuns la concluzia la care și autorul nostru ajunge: prezența lui Tăslăuanu la Sibiu este rodul unei gândiri asupra eficientizării culturii proactive în ceea ce privește conștiința unității de neam cu România de peste Carpați. Tot la acest capitol se încadrează și contribuția lui Tăslăuanu la edificarea și funcționarea Muzeului ASTRA. Astăzi pare puțin ca spațiu și fragil ca închegare de colecție, dar efortul acesta de edificare a unei conștiințe a unității etnic-etnologice a neamului românesc din Transilvania este copleșitor. Este răspunsul unui om și al ASTREI ca „echipă” în a edifica cel mai important bastion al unității naționale: unitatea de acțiune și conservarea ei.

Un intermezzo cu totul special este subcapitolul dedicat „Adelinei Tăslăuanu – steaua de la Luceafărul care s-a stins prea devreme”. Sunt surprinse de autor liniile fine ale unui cult al cărui subiect îl face această femeie cu totul excepțională. Abia anii din urmă și împreună lucrarea noastră ne-a ajutat să descoperim, de exemplu, mormântul ei în Cimitirul Central din Sibiu, în apropierea numelor mari ca Petru Șpan sau familia Petra-Petrescu. De ceva ani am reluat eforturile pe lângă autorități, în vederea refacerii mormântului său, precum și reconfigurarea interesului ASTREI pentru oamenii săi plecați. Proiectul este în plină derulare, dar capitolul lucrării domnului George-Bogdan Tofan este mai mult decât argument nevoii de restaurare a chipului feminității în slujba idealului unei națiuni căutându-și cultura unității. Efortul autorului nostru de a finaliza volumul operelor ei complete – nu multe – dar extrem de bine țintite pedagogic – îl văd ca o anexă prodigioasă la teza aceasta de doctorat.

Finalul perioadei sibiene este strigătul sângeros al războiului. Subcapitolul despre mobilizarea lui Tăslăuanu pe frontul din Galiția ni-l prezintă pe acesta nu doar ca pe un ofițer bine pregătit – priviți schițele și soluțiile de front abordate în Hora Obuzelor – ci și ca pe un stick de memorie al unei perioade grele, asumate cu destinderea necesară trecerii timpului abia la Centenarul Românei Mari de istoriografia noastră, care a scos din anonimat jertfa ce pare inutilă a soldatului român din oastea unui imperiu, dar care și-a vădit utilitatea în efortul grandios al unei emancipări fără precedent în gândirea revoluționară a Europei.

Cel de-al cincilea capitol (Calvarul neutralității și înrolarea în Armata României Mari. Tribulațiile antreprenoriale din domeniul tipografiei. Împlinirea familială, pp. 117-135) ne aduce în prim-plan efortul omului Tăslăuanu de a nu se pierde cu firea dinaintea „abstacționalismului” gândirii politice a unui București deja perimat de idealuri obscure, partinice. Personal nu am citit decât la Goga ori Rebreanu texte la fel de tensionate despre lipsa de capacitate a elementului politic din Regat în a înțelege încrâncenarea națională a ardelenilor. Firul propus de autorul nostru este cel firesc, propus de Tăslăuanu însuși în memoriile sale care – cel puțin în al doilea volum (ediția Tofan) – devin cea mai amplă construcție literar-jurnalistică de propagandă în favoarea unei Românii care să-și asume Transilvania. Devenit șef al Biroului de Informații de la Corpul IV de Armată din Onești, dar și un „dizident” prin interzicerea Institutului de Arte Grafice și Editură „Dacia” – Tăslăuanu se impune deja ca un nume de reținut în gândirea planurilor de redresare și reconstrucție a conștiinței naționale.

Autorul nostru are intuiția, ca și în cadrul capitolului dedicat Sibiului, să ne aloce un „respiro” de umanitate prin descrierea și fixarea imaginii Fatmei-Alice Sturdza în miezul acesta al furtunii belice. Personalitatea ei va însoți tumultul de viață al soțului său cu forța unui mare caracter, a unei Doamne de stat crescută ca atare în dimensiunea familiei sale. Pentru inventarul gândurilor mele din acest excurs, trebuie să consemnez că prezentarea arborelui genealogic al familiei Adelinei și apoi al Fatmei de către domnul Gelu Voican Voiculescu a fost unul din momentele revelatorii asupra gândirii integrative a unei generații coborâte sub linia orizontului.

Capitolul al șaselea, substanțial ca spațiu în lucrare și timp în viața lui Tăslăuanu (Reîntoarcerea în capitala României Mari. Mirajul vieții politice și frângerea destinului cărturarului Octavian C. Tăslăuanu, pp. 136-184), ne așează dinaintea palimpsestului de idealuri ale unui om care și-a dorit enorm strălucirea politică. Autorul nostru consemnează demersurile cele mai importante întreprinse de Tăslăuanu în acest sens: fondarea Societății anonime pe acțiuni Luceafărul și „reînvierea” revistei Luceafărul; Institutul de Arte Grafice Ardealul din Cluj – înființare, statut și patrimoniu material; perioada sa ca deputat și ministru (1919-1921), ori de director general al Societății anonime forestiere Traversa; efortul său eșuat de afaceri secrete (Societatea anonimă pe acțiuni „Lunca Dunării”), ori efortul său de senator, marcat de ratarea participării sale la primul Congres al Uniunii Paneuropene. Relevante ne apar acum și preocupările autorului tezei de a ne pune la îndemână cercetările lui Tăslăuanu vizând domeniul economic. Un punct interesant al excursului istoric este prezentarea ultimului subcapitol, cel privind „Crâmpeie din viața cotidiană a omului Octavian C. Tăslăuanu”, dovedindu-ne încă o dată importanța înțelegerii personajului istoric prin asumarea identității vocației sale.

Ultimul capitol, al șaptelea, conține, de departe, o contribuție la ceea ce autorul nostru a numit a fi „Anii înțelepciunii patriarhale. Cinstirea memoriei și operei lui Octavian C. Tăslăuanu (pp. 187-207). Sunt prezentate subcapitole subsumate acestui aspect: „Spiritus rector al revistei Dacia” și „Ultimul articol din publicistică”. Apoi subcapitolele relevante asupra receptării sale: „Centenarul nașterii publicistului Octavian C. Tăslăuanu”, „Colocviul Național «Octavian Codru Tăslăuanu pe coordonatele timpului» și evenimentul, remarcabil, al numirii sale ca cetățean de onoare post-mortem al comunității din Bilbor. O receptare care, în mare parte, se datorează distinsului autor al tezei de doctorat.

Concluziile (pp. 208-216), bogatele și necesarele Anexe (pp. 217-267) și o remarcabil de atentă Bibliografie (pp. 268-283), sunt partea finală a unei lucrări cu adevărat importante pentru înțelegerea personajului istoric Octavian Codru Tăslăuanu, a vieții și operei sale.

Lucrarea dispune de 797 note de subsol care acoperă o bibliografie generală impresionantă, alcătuită din documente, ediții princeps și reeditări, materiale arhivistice și o cronologie adaptată perfect discursului cercetătorului. Frumusețea stilului descrierii, atenția la detalii și contribuția efectivă la deplina punere în valoare a unei personalități altfel greu de analizat, cum este Octavian C. Tăslăuanu, oferă celor 283 de pagini ale lucrării un plus de limpezime și fluență a lecturii.

În concluzie, considerăm că autorul a atins cu atenție dezideratele lucrării. De altfel, punctual, aș scrie că un tânăr fidel iubirii sale în cercetare ne pune la îndemână, vizionar, modelul unui vizionar fidel misiunii sale. Prin conținut lucrarea se încadrează în aria propusă de domeniul Istorie, depășind cu mult dimensiunea unei simple „monografieri” a personajului.

Am simțit din plin în tratare și expunere atât cultura istoric-istoriografică de înaltă ținută, cât și calitatea de atent cercetător a distinsului autor al lucrării, organizarea textului și așezarea sa în tonalitate jurnalistică fiind ușor sesizabilă și binevenită în contextul unei astfel de monografii asupra celui care prin condei și inteligență a slujit unui naționalism luminos, incandescent pe alocuri. Constat cu mare bucurie că nu există fracturi de stil în scriitură, dovedind munca migăloasă la care autorul pare că s-a supus cu mare bucurie și echilibru. Sinceritatea interogației științifice și calitatea scriiturii, personalismul alegerii bibliografiei și expunerii criticii sunt semne limpezi ale unei maturizări de care sper să beneficiem și în alte lucrări.

Cu respect pentru autor și pentru îndrumătorul tezei de doctorat, domnul CS. II dr. Iosif-Marin BALOG, pentru vădit excelenta lor muncă de „echipă”, îi felicit și le mulțumesc pentru că onorează cercetarea istorică românească printr-o astfel de lucrare.

Teza de doctorat urmează a fi publicată la Editura Mega din Cluj-Napoca, cu sprijinul financiar al Centrului Cultural și de Arte Lăzarea (Consiliul Județean Harghita) și al Primăriei și Consiliului Local Bilbor, prin Fundația Octavian C. Tăslăuanu, iar o primă lansare va avea loc în toamna acestui an, respectiv în cadrul simpozionului aniversar: 150 de ani de la nașterea lui Octavian C. Tăslăuanu, 1 februarie 2026, Bilbor.

  

Pr. prof. univ. dr. habil. Constantin NECULA

Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu,

Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu,

Membru în Fundația Octavian C. Tăslăuanu

 

dr. George-Bogdan TOFAN

Școala de Studii Avansate a Academiei Române, 

Școala Doctorală Istorie și Arheologie,

Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca,

Președinte-fondator Fundația Octavian C. Tăslăuanu