MELEAGURILE COPILĂRIEI - FRANCOFONIE 2015

1. Reportaj documentar: “SUBCETATE-trecut și prezent” 

 pentru Concursul Interjudețean de cultură și civilizație 

“Orizonturi locale - Meleagurile copilăriei”

Bordea David: Sunt foarte onorat să vă intervievez, doamna profesoară, aici, în Muzeul Școlii. Am pregătit câteva întrebări pe care aș dori să vi le adresez cu această ocazie. Pentru început, v-aș ruga să vă descrieți în câteva cuvinte.

Prof. Doina Dobrean: Sunt onorată să fiu astăzi la școală, școala fiind a doua familie a mea. M-am născut în 1950 la Subcetate, într-o familie de țărani, o familie minunată. Aș putea să vă povestesc în minutele pe care le avem la dispoziție numai despre familia mea, sau numai despre școală, sau numai despre cărți, sau despre activitatea mea, dar în acest timp scurt este foarte greu să cuprind o activitate de patruzeci de ani. Să vorbesc despre satul meu pe care îl cunosc de cel puțin o sută de ani este de asemenea dificil.

BD: Aș dori să-mi povestiți despre satul natal, Subcetate, sau să mi-l descrieți în câteva cuvinte.

DD: Subcetate este un sat modest, este un sătuc acum, dar pentru mine este foarte, foarte bogat. Părintele Oană spunea că din 1974 și până în prezent a înmormântat două mii de persoane. Acei două mii de oameni eu i-am cunoscut pe fiecare în parte, pentru ei m-am întors acasă; pentru oameni dragi: din familia mea, rude cu mine, prieteni, vecini, care, din păcate, au plecat în Lumea celor Drepți. Dar pentru mine există, există în amintirile pe care le am, în sufletul meu. Poate tocmai de aceea mai târziu m-am apucat să scriu niște cărți, pentru ca tot ceea ce ei mi-au povestit, ce știam despre ei, despre viața lor, despre felul cum au trecut peste cele două războaie mondiale, cum au traversat perioada comunismului, să rămână undeva scrise. Din păcate, astăzi oamenii nu mai au timp de poveste. Mulțumesc părinților mei, lui Dumnezeu, că sunt așa cum sunt, că de la familia mea am învățat foarte multe lucruri. Deoarece am fost primul nepot al bunicilor, m-au crescut cu multă iubire, și bunicii și părinții, învățând astfel ce este iubirea, apoi exersând-o în familie. Bunicul era un om deosebit. În anii ’70 era invitat la școală, la întâlniri cu elevii, să le vorbească cum a întâmpinat el majoratul: pe front în Galiția, în timpul Primului Război Mondial. Iată-mă acum, în aceeași postură!

BD: Sunt foarte curios care erau activitățile pe care le făceați dumneavoastră când erați copil?

DD: O mare parte din educație mi-a fost acordată acasă. Înainte de a învăța să socotesc, să scriu, să citesc, am învățat să cos, să torc, să pun pe rășchitor firele, să fac țevi pentru mama care țesea, formându-mi astfel niște deprinderi practice. Să știți că faptul că am acum o colecție de lucruri de mână din Subcetate se datorează mediului familial în care am trăit.

BD: Cum ați ajuns la ideea de a colecționa aceste minunății varvigene?

DD: Cum am ajuns la această colecție, la ideea de a colecționa? Văzând că lucrurile dispar, că femeile tinere nu mai cos, nu mai țes, și că, din păcate, ceea ce au moștenit de la bunici le dau foc sau le aruncă cine știe pe unde... Când am fost într-un pelerinaj în Franța, în 1999, pe atunci aveam 49 de ani, am fost cazată  la o familie de medici. Partea de sus a locuinței, mansarda, era dedicată colecției. Iată că și francezii, și nu numai ei, se tem de “tăvălugul” acesta al omogenizării, al globalizării, al uniformizării. Și am văzut ce lucruri minunate avea franțuzoaica, din familie, foarte vechi, de o sută de ani. Avea și lucruri românești, fiindcă fusese în România și cumpărase ce a găsit, ținând mult la arta și tradiția românească. Atunci am avut o revelație și mi-am spus: ce face franțuzoaica în Franța, trebuie să fac și eu acasă. Și așa a și fost! Mă bucur că nimeni nu a mai venit de ceva timp să-mi doneze obiecte pentru colecție, ceea ce înseamnă că  au învățat în sfârșit să prețuiască și să aprecieze zestrea familiei.

BD: Mi-ați spus la început că ați adus câteva cămăși din colecția dumneavoastră. V-aș ruga să ni le prezentați!

DD: Am adus câteva cămăși foarte vechi, aproximativ de nouăzeci-o sută de ani, păstrate în lăzile de zestre ale bunicilor, într-o stare ireproșabilă. Toate au o ornamentație diferită, uneori și croială diferită, deoarece noi trăim aici într-o zonă de interferență. Din punct de vedere lingvistic, etnografic și folcloric, suntem la porțile dintre Transilvania și Moldova. Suntem la poale de Călimani; dincolo de acești munți este Bucovina. Se zice că, în vechime, pe vărfurile Călimanilor, se întâlneau ardelenii și bucovinenii la tot felul de sărbători ciobănești, nedei. Cămașa din zona noastră are și influențe transilvănene, și bucovinene, și din Moldova. 

   Prima cămașă pe care am adus-o este de tip transilvănean, deoarece are mâneca foarte largă cu fodor încrețit și adunat într-un luceț. 

   Cea de-a doua cămașă este din jurul anului 1918. Ne dăm seama de acest lucru privind gulerul, cromatica. Modelul este urzit în negru, iar culorile fundamentale sunt cele ale tricolorului românesc. 

   Aceste culori le regăsim și pe următoarea cămașă. Este o cămașă frumoasă, bogat împodobită cu mărgele, cusute pe fir. Este poate de prin anii 1930, de la Corbu, cămașă de mireasă. Pe mânecă se „desfășoară” un joc de tricolor românesc, prin motivul repetat al spicului de grâu, des întâlnit în zona noastră.

  

    Următoarea cămașă este una dintre preferatele mele deoarece are un croi aparte, specific Câmpulungului Moldovenesc. Este o cămașă de tip carpatin, spun eu, având altița adăugită. 

 

   Să trecem la următoarea cămașă. Aceasta îmi aduce aminte de cămașa zonei Bistrița-Năsăud, dar în fotografiile vechi am văzut că acest tip de cămașă se purta la noi în urmă cu o sută de ani, cămașa cu pene peste cot.

   O cămașă la fel de elegantă, prin distribuirea armonioasă a câmpurilor ornamentale și prin cromatică (mărgele aurii și albastre) este și aceasta, datând tot din perioada interbelică, cu mâneca bogat ornamentată cu altiță și șire, adunată, în partea inferioară, într-un volan (fodor), cu lunceț cusut pe încrețitură.

    „Pe mânecile sale s-au păstrat, în formă de ornamente, pictogramele celei mai vechi scrieri din lume. Femeile traco-dace scriau pe altiţă formule magice, care îndepărtau duhurile rele de la persoana ce o purta.”

BD: Știu că ați scris, împreună cu fratele dumneavoastră, sau singură, câteva cărți despre satul natal, despre liceu sau despre tradiții. Văd că le-ați adus cu dumneavoastră. Ați putea să le descrieți în puținele minute care ne-au rămas?

DD: Bineînțeles! Dacă tot am început cu cămășile, vă voi povesti despre cartea mea cu cusături. După ce am adunat o serie de cămăși și m-am informat privind evoluția ornamenticii pe ia tradițională românească, respectiv din zonă, m-am apucat să scriu o carte pe această temă Cusături artistice din Subcetate. Aici am vorbit despre cusăturile pe care le întâlnim în ornamentarea locuinței țărănești: fețe de masă, perdele, ornamentații la cearceafuri, dar am vorbit mai ales despre ie. Această lucrare a fost urmată de cea intitulată Țesături românești din zona Mureșului Superior . 

   Bunicul meu era un mare povestitor. V-am mai spus că știa aproape tot ce se întâmplase în secolul al XX-lea în Subcetatea integrată într-un cadru național. Îi plăcea să citească gazeta , revista de istorie și cărți. A îndrăznit, cu toate că el nu prea avea îndemânare la scris,  să culeagă materiale pentru monografia satului. 

Făcea lucrul acesta când eu eram studentă la Filologia clujeană și, urmându-i exemplul, am realizat Monografia graiului din Subcetate, care s-a transformat în lucrarea mea de licență. Se pare că m-am maturizat destul de târziu, deoarece lucrarea Subcetate. File de Monografie a apărut când aveam vârsta de 49 de ani. Lui, bunicului, îi datorez, aș zice, toate cărțile acestea...

 

În 2002 aveam să sărbătorim 40 de ani de la înființarea liceului și 100 de ani de la ctitorirea bisericii mari, din piatră. Am realizat atunci Monografia Liceului din Subcetate. Alte cărți ale mele sunt dedicate tot școlii, acestea numindu-se Liceul din Subcetate la 50 de ani și Din viața școlii noastre. Am adunat în albumul Subcetate-Un secol de Istorie în imagini fotografii care oglindesc viața din satul nostru. Bucuria lecturii cuprinde eseuri, recenzii, prezentări de cărți, fișe de lectură pe care le-am adunat în decursul anilor. 
   O carte foarte importamtă pentru mine este Surâsul amintirilor. Este o carte autobiografică, în care mi-am depănat amintirile frumoase, uneori și cele triste. M-am prezentat în raport cu familia, cu școala, cu satul, cu țara.         
   Ultimele cărți editate se leagă de obârșia mea, de Subcetate. Acestea se intitulează : Cântecul obârșiei, Acasă la Subcetate și La obârșie, la izvor..., vol. I și II. Acum lucrez la al treilea volum al ultimei cărți enumerate.

BD: Vă mulțumim, eu și doamnișoara profesoară Camelia Ciobotă, cea care m-a îndrumat și m-a ajutat să realizez acest reportaj!

DD: Și eu vă mulțumesc că mi-ați oferit prilejul de a reveni la școală!

2. JOURNÉE INTERNATIONALE DE LA FRANCOPHONIE

 

Vineri, 20 martie 2015, la C.D.I., elevi și profesori ai liceului nostru au luat parte la activitățile organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei. Evenimentul a fost organizat de către doamna profesoară Ramona Moldovan.

 

Momentul a debutat cu prezentarea unui material PPT, realizat de către doamna prof. Alice Constantin, prezentare efectuată de către elevul Vlad Cosmin Bălaj din clasa a VIII-a A.

 

Elevii clasei a VIII-a B, împreună cu doamna Doina Dobrean, ne-au purtat într-o excursie imaginară în Paris prin prezentarea PPT-ului intitulat Muzee și palate din Paris, realizat de dna. Doina Dobrean. Palatele Cluny, Le Grand et le Petit Palais, muzeele Louvre, Versailles, Orsay, Centre Pompidou au fost favoritele audienței.

 

Un moment foarte apreciat de public a fost minisceneta Toujours... les verbes interpretată cu mult umor de elevi ai clasei a VII-a, David Bordea, Daniela Dragomir și Sergiu Dobrean. În această scenetă era vorba despre o englezoaică (Daniela D.) care l-a exasperat pe noul ei prieten, francezul Jean Durand (David B.) și pe chelnerul acestuia (Sergiu D.) cu conjugările stâlcite și insistente ale verbelor, pe motiv că profesorul său de franceză îi explică să conjuge întotdeauna verbele noi pe care le învață.

Elevii clasei a X-a A, coordonați de dna. prof. Moldovan Ramona, au făcut prezentarea unor personalități române care au scris în limba franceză, au creat și au trăit o parte a vieții lor în Franța: Eugen Ionescu, Panait Istrati, Emil Cioran, Constantin Brâncuși, George Enescu, Mircea Eliade, Nicolae Grigorescu, Monica Lovinescu...

  

Pe parcursul săptămânii 16-20 martie s-a desfășurat și un concurs de haïku. Haïku-ul este o poezie cu formă fixă, de origine japoneză, formată din 3 versuri care în total să aibă 17 silabe (versul I-5 silabe,versul II-7 silabe, vers III-5 silabe). La acest concurs au participat elevi din toate clasele de gimnaziu și liceu, concurs concretizat într-o expoziție de imagine și poezie. În săptămâna 30 martie- 3 aprilie se va vota câștigătorul în cadrul orelor de limbă franceză.

    Text: David Bordea, clasa a VII-a

                                                               Foto: Prof. Adrian Lung