Simbolistica paginii de titlu a tezei de doctorat și
verso-ul ei.
În 6 octombrie 2012, George-Bogdan TOFAN
obținea un doctorat în domeniul Geografiei, la Universitatea Babeș-Bolyai
Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, sub conducerea regretatului prof. univ.
dr. Nicolae CIANGĂ. După 13 ani, la 16 iulie 2025, și-a susținut cel de-al
doilea doctorat, în domeniul Istoriei, în cadrul Academiei Române, cu o temă
legată de Personalitatea cărturarului Octavian C. Tăslăuanu. Dimensiuni
biobibliografice, coordonator științific CS II Iosif-Marin BALOG,
pentru care a primit cea mai înaltă distincție academică Summa cum laude.
O primă apreciere – pe care o socotesc
fundamentală demersului cercetării domnului George-Bogdan TOFAN – la care mă
obligă lucrarea propusă drept teză de doctorat, supusă atenției mele, este că
prin asumarea de către autor a acestui demers se face dreptate, fie și
memorialistic – unei persoane extrem de importante în iconomia României Mari: Octavian
Codru Tăslăuanu.
Personal îl așez între uitații anonimi
ai diplomației și muncii de inteligence pusă în slujba idealului
național dinainte de 1918, alături de și mai puțin cunoscuții Ion Broșu ori
Horia Petra-Petrescu. Recunosc deplin în efortul autorului propria mea
predispoziție spre rescrierea prin astfel de monografii a istoriei naționale
din nevoia de a scoate din siajul generalizării iconologia efortului realizării
și apoi „tocmirii” istorice a României Mari.
O a doua apreciere – vine din faptul că,
personal, am crescut în cunoașterea personajului și istoriei sale adiacente o
dată cu autorul lucrării fără a mă încumeta la mai mult de câteva studii în
ce-l privește pe Tăslăuanu, precum și la realizarea unei Prefețe pentru unul
dintre volumele propuse de către domnul Tofan în „lecția” de editare a operelor
acestui misterios bărbat de stat.
Actualitatea
temei este reperabilă prin redimensionarea analizei asupra unei vieți extrem de
intense și care poartă cu sine stigma ștergerii din memoria comunității
cercetătorilor români a vieții și mărturiei sale. Printr-un joc al iubirii de
memoria propriei deveniri autorul – bilborean extrem de fidel misiunii asumate
în urmă cu ceva ani – transferă subiectul Octavian Codru Tăslăuanu din sfera istoriei
locale în cea a istoriei naționale și europene. Modul în care o face propune
actualizarea recuperării unor informații, dar și a conținuturilor culturale
adiacente vieții lui. Îndrăznesc să scriu că avem de a face – păstrând măsura –
cu un efort de arheologie culturală de Landscape. Multe din amănuntele
și din intimul cercetării răzbătând în identificarea unei bibliografii
remarcabile și din punerea ei în acord cu rigoarea academică. Descoperim cu
mare bucurie că lucrarea geografului este dublată de asumarea empatică a
subiectului ceea ce face vie, extrem de vie prezentarea vieții și activității
lui Tăslăuanu.
Găsind factorul comun dintre istorie și
literatură, dintre politic și viață intimă, de familie, dintre context și
asumarea acestuia de către Tăslăuanu, autorul ne dovedește că a reușit să
identifice punctele de reper ale unui adevărat pelerinaj istoriografic, pornit
din interiorul cunoașterii spre prezentarea sa în forma actualei teze de
doctorat.
Din punctul de vedere al importanței
temei, subliniez că avem de a face – pentru prima dată – cu o monografie
istorică și culturală asupra unui personaj-cheie al devenirii idealului
național, pierdut în noianul expunerii cu precădere – în anii din urmă – a unei
făptuiri de Românie Mare, în care au contat mai mult partidele decât oamenii,
și instituțiile obscure, mai mult decât personalitățile făptuitoare. Autorul ne
întoarce cu fața către un personaj uman și ideatic, deopotrivă, a unei figuri
de forță a construirii matricei funcționale a poporului român. Cine citește
memoriile sale de război, ori volumul și articolele sale privind economia ori
pedagogia culturii sociale, înțelege că nu avem de a face cu un simplu
„înregistrator” de istorie, ci cu un excelent analist și complex critic al
construcției gândirii României înnoite în ideal și sens.
Mă bucură realizarea lucrării și pentru
că ne dovedește că în ce privește istoria nu avem decât prejudecata existenței
unor personaje second-hand în momentele grele ale națiunii și că pentru mulți
dintre tinerii ardeleni – Nicolae Bălan, Silviu Dragomir, Andrei Bârseanu, Ion
Broșu, Horia Petra Petrescu ori Octavian Goga – profetismul în asumarea
suveranității naționale situează departe, foarte departe, malformațiile de
conținut istoric și moral prin care se încearcă recalarea discursului politic
cotidian.
Ce am identificat ca nou în cercetarea
lui George-Bogdan Tofan? O reconstrucție în grila morală a
comunicării istoriei politice, o maturizare a asumării subiectului și o
aproape-epuizare a sa. Cine citește primele articole ale cercetătorului
constată progresul intern al muncii sale, echilibrul căpătat în expunere și
trecerea dinspre empatia entuziastă la echidistanța istoricului fără a pierde
din vedere cuprinzătoarea „îndrăgostire” de subiect. Ce identific nou la autor
este structurarea într-o analiză coerentă și constructivă în adevăr a întregii
desfășurări de viață și operă a lui Tăslăuanu. Personal nu cred că la nivel
național – poate cu excepția nepotului lui Tăslăuanu, Gelu Voican Voiculescu –
poate fi identificat ca mai bun cunoscător al vieții, operei și receptării
operei lui Tăslăuanu decât distinsul autor al lucrării prezente. Metoda sa
descriptivă, asumarea unei bibliografii extrem de atent controlate și propuse
propriei noastre lecturi, limitele precise ale discursului istoric și
frontierei sale ideatice în planul politicii românești argumentează noutatea
plină de exigență academică a cercetării.
Structura lucrării vine în ajutorul
iconizării unei astfel de meticuloase cercetări. Vom parcurge textura ei fără
obiecții majore de exprimare în plan teoretic, ori în tonalitatea elegantă a
descrierii.
Astfel, în Argument – autorul ne
descrie „parcursul Tăslăuanu” al propriei deveniri academice și reperele prin
care l-a identificat, valorizat academic prin publicare și analiză pertinentă
și propus lumii istorice românești. Pentru autor numele lui Tăslăuanu se leagă
indisolubil de efortul cunoașterii istorice a propriei culturi locale și
regionale, dar și asumarea unei incredibile identificări a structurilor de
amănunt și substanță prin care Tăslăuanu seduce până astăzi spiritul liber și
național al propriei noastre gândiri. Ceea ce ne propune – încă din argument – domnul
George-Bogdan Tofan este „umanizarea” demersului cercetării. Faptul că vom
vedea – în argumentarea sa metodologică – descoperim munca la arhivă coexistând
cu o întreagă listă de chestionați pe teme intime și felurite ale vieții lui
Tăslăuanu, face din întregul său demers – un demers-mărturie – de care,
recunosc, aveam nevoie în propria mea „încheiere” pe subiectul „generației
oțeliților”. Ceea ce mi se pare relevant în Argument (pp. 5-20) este că
autorul ne prezintă propria reconstituire de text prin care ne-a oferit
remarcabila opera omnia a lui Tăslăuanu – de nu va mai descoperi
oarecare fragmente de text prin care să ne bucure. O restaurare de text care
fundamentează o restaurare iconologică valoroasă.
Opera omnia – Octavian C. Tăslăuanu, Ediții îngrijite de dr. George-Bogdan TOFAN,
apărute la Editura Argonaut (2020) și Mega (2023), Cluj-Napoca.
În capitolul întâi (Referințe
critice și istoriografice privind personalitatea și opera cărturarului Octavian
C. Tăslăuanu, pp. 21-38) candidatul – autor ne propune un
Tăslăuanu ediție „stampa”, cum ar spune italienii, un soi de colițe media și
descifrări, developări ale chipului istoric imediat al lui Tăslăuanu.
Vedem chiar din puținătatea
„interpretărilor” operei sale că nu lipsește vechea meteahnă a culturii române
și anume atacul la persoană, când principiile ideologice ne separă, dar și
cumpănita metodologie aleasă de autor pentru a parcurge în cumințenie
intelectuală și asumat obiectiv – o serie de autori ai vremii de atunci și ai
vremii din urmă.
Pentru mine au devenit puncte de reper
nume precum ale lui Vasile Avram, Coriolan Gheție, Vasile Netea, Iordan Datcu,
Vasile Vetișanu, Nicolae Bucur, Ion Pogana și ceilalți mulți, care s-au
transformat și pentru autorul nostru în primul cerc de „Tăslăuani”. E important
să reținem că parte din articole ori informațiile pe care ei ni le propun au
provocat la adâncirea cercetării, mulți dintre ei scriind „în orb” după texte
editate și cenzurate, dar intuind lucrurile excepționale din gândirea lui
Tăslăuanu.
În capitolul al doilea (Universul
familial și Educația, pp. 39-68), autorul ne aduce dinainte datele și
etapele formării lui Octavian C. Tăslăuanu. Analiza asupra familiei Tăslăuanu –
numită fără eufemism „etalon al identității românești” – precum și prezentarea
în amănunțime a sinuoasei deveniri academice și educaționale a tânărului
bilborean – cu insistență pe încorporarea sa în Armata Austro-Ungară și
perioada formării universitare la București (1898-1902), urmăresc oarecum
primul volum al Spovedaniilor lui Octavian C. Tăslăuanu, dar cuprind și
o serie de analize personale ale autorului, care ne ajută să înțelegem
contextul prezentării vieții acestuia. Amănunte inedite, fotografii-argument,
documente căutate îndelung și găsite cu greu vin să ne prezinte una dintre cele
mai interesante iconologii de fecior transilvănean aflat în căutarea libertății
și culturii prin care poate accede la ea. M-am bucurat parcurgând capitolul să
aflu pagini de mare însemnătate pentru înțelegerea complexității educației
vremii – identice cu excelenta adâncime a prezentării din Memoriile lui
Nicolae Terchilă, precum și a modului în care se armoniza voința familiei întru
promovarea și progresul cultural al tânărului. Fără să insist, rețin însă
aceste pagini ale tezei drept un excelent martor al istoriei pedagogiei sociale
ardelene, factor de unitate prin cunoaștere și conținut. Dar și factor de
educație întru unitate.
Capitolul al treilea (Traseul profesional
și misiunile din Budapesta, pp. 69-79), deși scurt ca
întindere oferă primul reper specific al devenirii lui Tăslăuanu. Ne ajută
memoriile personajului ca atare, dar și intuiția lui George-Bogdan Tofan de a
vedea cum se leagă diplomația lui Tăslăuanu pe lângă Consulatul General al
României la Budapesta cu activitatea de proprietar-editor la revista Luceafărul
în epoca budapestană (1902-1906). Remarcabil drept condei – muncitor, fără
mari veleități de constructor de metafore, Tăslăuanu se impune ca redactor plin
de râvnă și descoperitor de oameni. Sper din inimă ca, pe măsura lui George-Bogdan Tofan
și a cercetării sale, să se ivească și specialistul în istoria presei care să
asume o sinteză a muncii lor de emancipare prin cuvânt și, uneori, mai ales
Octavian Goga, prin metaforă, a gândirii românești.
Construcția celui de-al patrulea
capitol (În orașul de pe malurile Cibinului..., pp.
80-116) ne fixează în toposul predilect al creșterii scriitorului și
omului Tăslăuanu dinspre misiunea de stat către statura propriei personalități.
Retragerea în „pustia sibiană” a lui Tăslăuanu o văd ca pe o rezervare de viață
și cred, bazat pe o serie de amănunte din Memorii și din însemnările
sale ulterioare, că gândise asumarea și venirea la Sibiu și drept o soluție de
referință în apropierea de Goga și mișcarea din jurul Luceafărului, care
trebuia să reziste. Dar și ca un „prag de scăpare”, util în cazul nevoii de
fugă spre Țară.
George-Bogdan Tofan analizează atent
activitatea sa de redactor al revistei Luceafărul în epoca sibiană (7
octombrie 1906 – 16 iulie 1914), precum și aceea de secretar administrativ al Asociațiunii
Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA)
din Sibiu (1 septembrie 1906 – 1 iunie 1915), cea de-a doua chemare, ascunsă
sub administrativul momentului, fiind de fapt definitorie venirii lui la Sibiu.
Prima impresie la citirea vieții lui a
fost „cum le leagă Dumnezeu” apoi, aprofundându-mă eu însumi în cercetare o
vreme, am ajuns la concluzia la care și autorul nostru ajunge: prezența lui
Tăslăuanu la Sibiu este rodul unei gândiri asupra eficientizării culturii
proactive în ceea ce privește conștiința unității de neam cu România de peste
Carpați. Tot la acest capitol se încadrează și contribuția lui Tăslăuanu la
edificarea și funcționarea Muzeului ASTRA. Astăzi pare puțin ca spațiu
și fragil ca închegare de colecție, dar efortul acesta de edificare a unei
conștiințe a unității etnic-etnologice a neamului românesc din Transilvania
este copleșitor. Este răspunsul unui om și al ASTREI ca „echipă” în a
edifica cel mai important bastion al unității naționale: unitatea de acțiune și
conservarea ei.
Un intermezzo cu totul special este
subcapitolul dedicat „Adelinei Tăslăuanu – steaua de la Luceafărul
care s-a stins prea devreme”. Sunt surprinse de autor liniile fine ale unui
cult al cărui subiect îl face această femeie cu totul excepțională. Abia anii
din urmă și împreună lucrarea noastră ne-a ajutat să descoperim, de exemplu,
mormântul ei în Cimitirul Central din Sibiu, în apropierea numelor mari ca
Petru Șpan sau familia Petra-Petrescu. De ceva ani am reluat eforturile pe
lângă autorități, în vederea refacerii mormântului său, precum și
reconfigurarea interesului ASTREI pentru oamenii săi plecați. Proiectul
este în plină derulare, dar capitolul lucrării domnului George-Bogdan Tofan
este mai mult decât argument nevoii de restaurare a chipului feminității în
slujba idealului unei națiuni căutându-și cultura unității. Efortul autorului
nostru de a finaliza volumul operelor ei complete – nu multe – dar extrem de
bine țintite pedagogic – îl văd ca o anexă prodigioasă la teza aceasta de
doctorat.
Finalul perioadei sibiene este strigătul
sângeros al războiului. Subcapitolul despre mobilizarea lui Tăslăuanu pe
frontul din Galiția ni-l prezintă pe acesta nu doar ca pe un ofițer bine
pregătit – priviți schițele și soluțiile de front abordate în Hora Obuzelor –
ci și ca pe un stick de memorie al unei perioade grele, asumate cu destinderea
necesară trecerii timpului abia la Centenarul Românei Mari de istoriografia
noastră, care a scos din anonimat jertfa ce pare inutilă a soldatului român din
oastea unui imperiu, dar care și-a vădit utilitatea în efortul grandios al unei
emancipări fără precedent în gândirea revoluționară a Europei.
Cel de-al cincilea capitol (Calvarul
neutralității și înrolarea în Armata României Mari. Tribulațiile
antreprenoriale din domeniul tipografiei. Împlinirea familială, pp.
117-135) ne aduce în prim-plan efortul omului Tăslăuanu de a nu se
pierde cu firea dinaintea „abstacționalismului” gândirii politice a unui
București deja perimat de idealuri obscure, partinice. Personal nu am citit
decât la Goga ori Rebreanu texte la fel de tensionate despre lipsa de
capacitate a elementului politic din Regat în a înțelege încrâncenarea
națională a ardelenilor. Firul propus de autorul nostru este cel firesc, propus
de Tăslăuanu însuși în memoriile sale care – cel puțin în al doilea volum
(ediția Tofan) – devin cea mai amplă construcție literar-jurnalistică de
propagandă în favoarea unei Românii care să-și asume Transilvania. Devenit șef
al Biroului de Informații de la Corpul IV de Armată din Onești, dar și un
„dizident” prin interzicerea Institutului de Arte Grafice și Editură „Dacia”
– Tăslăuanu se impune deja ca un nume de reținut în gândirea planurilor de redresare
și reconstrucție a conștiinței naționale.
Autorul nostru are intuiția, ca și în
cadrul capitolului dedicat Sibiului, să ne aloce un „respiro” de umanitate prin
descrierea și fixarea imaginii Fatmei-Alice Sturdza în miezul acesta al furtunii
belice. Personalitatea ei va însoți tumultul de viață al soțului său cu forța
unui mare caracter, a unei Doamne de stat crescută ca atare în dimensiunea
familiei sale. Pentru inventarul gândurilor mele din acest excurs, trebuie să
consemnez că prezentarea arborelui genealogic al familiei Adelinei și apoi al
Fatmei de către domnul Gelu Voican Voiculescu a fost unul din momentele
revelatorii asupra gândirii integrative a unei generații coborâte sub linia
orizontului.
Capitolul al șaselea, substanțial ca
spațiu în lucrare și timp în viața lui Tăslăuanu (Reîntoarcerea în
capitala României Mari. Mirajul vieții politice și frângerea destinului
cărturarului Octavian C. Tăslăuanu, pp. 136-184), ne așează
dinaintea palimpsestului de idealuri ale unui om care și-a dorit enorm
strălucirea politică. Autorul nostru consemnează demersurile cele mai
importante întreprinse de Tăslăuanu în acest sens: fondarea Societății anonime
pe acțiuni Luceafărul și „reînvierea” revistei Luceafărul;
Institutul de Arte Grafice Ardealul din Cluj – înființare, statut și
patrimoniu material; perioada sa ca deputat și ministru (1919-1921), ori de director
general al Societății anonime forestiere Traversa; efortul său eșuat de
afaceri secrete (Societatea anonimă pe acțiuni „Lunca Dunării”), ori efortul
său de senator, marcat de ratarea participării sale la primul Congres al
Uniunii Paneuropene. Relevante ne apar acum și preocupările autorului tezei de
a ne pune la îndemână cercetările lui Tăslăuanu vizând domeniul economic. Un
punct interesant al excursului istoric este prezentarea ultimului subcapitol,
cel privind „Crâmpeie din viața cotidiană a omului Octavian C. Tăslăuanu”,
dovedindu-ne încă o dată importanța înțelegerii personajului istoric prin
asumarea identității vocației sale.
Ultimul capitol, al șaptelea,
conține, de departe, o contribuție la ceea ce autorul nostru a numit a fi „Anii
înțelepciunii patriarhale. Cinstirea memoriei și operei lui Octavian C.
Tăslăuanu (pp. 187-207). Sunt prezentate subcapitole subsumate acestui
aspect: „Spiritus rector al revistei Dacia” și „Ultimul articol din
publicistică”. Apoi subcapitolele relevante asupra receptării sale: „Centenarul
nașterii publicistului Octavian C. Tăslăuanu”, „Colocviul Național «Octavian
Codru Tăslăuanu pe coordonatele timpului» și evenimentul, remarcabil, al
numirii sale ca cetățean de onoare post-mortem al comunității din Bilbor. O
receptare care, în mare parte, se datorează distinsului autor al tezei de
doctorat.
Concluziile (pp. 208-216),
bogatele și necesarele Anexe (pp. 217-267) și o remarcabil
de atentă Bibliografie (pp. 268-283), sunt partea finală a
unei lucrări cu adevărat importante pentru înțelegerea personajului istoric
Octavian Codru Tăslăuanu, a vieții și operei sale.
Lucrarea dispune de 797 note de subsol
care acoperă o bibliografie generală impresionantă, alcătuită din documente,
ediții princeps și reeditări, materiale arhivistice și o cronologie adaptată
perfect discursului cercetătorului. Frumusețea stilului descrierii, atenția la
detalii și contribuția efectivă la deplina punere în valoare a unei
personalități altfel greu de analizat, cum este Octavian C. Tăslăuanu, oferă
celor 283 de pagini ale lucrării un plus de limpezime și fluență a lecturii.
În concluzie, considerăm că autorul a
atins cu atenție dezideratele lucrării. De altfel, punctual, aș scrie că un
tânăr fidel iubirii sale în cercetare ne pune la îndemână, vizionar, modelul
unui vizionar fidel misiunii sale. Prin conținut lucrarea se încadrează în aria
propusă de domeniul Istorie, depășind cu mult dimensiunea unei simple
„monografieri” a personajului.
Am simțit din plin în tratare și
expunere atât cultura istoric-istoriografică de înaltă ținută, cât și calitatea
de atent cercetător a distinsului autor al lucrării, organizarea textului și
așezarea sa în tonalitate jurnalistică fiind ușor sesizabilă și binevenită în
contextul unei astfel de monografii asupra celui care prin condei și
inteligență a slujit unui naționalism luminos, incandescent pe alocuri. Constat
cu mare bucurie că nu există fracturi de stil în scriitură, dovedind munca
migăloasă la care autorul pare că s-a supus cu mare bucurie și echilibru.
Sinceritatea interogației științifice și calitatea scriiturii, personalismul
alegerii bibliografiei și expunerii criticii sunt semne limpezi ale unei
maturizări de care sper să beneficiem și în alte lucrări.
Cu respect pentru autor și pentru
îndrumătorul tezei de doctorat, domnul CS. II dr. Iosif-Marin BALOG, pentru
vădit excelenta lor muncă de „echipă”, îi felicit și le mulțumesc pentru că
onorează cercetarea istorică românească printr-o astfel de lucrare.
Teza de doctorat urmează a fi publicată
la Editura Mega din Cluj-Napoca, cu sprijinul financiar al Centrului Cultural
și de Arte Lăzarea (Consiliul Județean Harghita) și al Primăriei și Consiliului
Local Bilbor, prin Fundația Octavian C. Tăslăuanu, iar o primă lansare va avea
loc în toamna acestui an, respectiv în cadrul simpozionului aniversar: 150
de ani de la nașterea lui Octavian C. Tăslăuanu, 1 februarie 2026,
Bilbor.
Pr. prof. univ. dr.
habil. Constantin NECULA
Facultatea de Teologie
„Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu,
Universitatea „Lucian
Blaga”, Sibiu,
Membru în Fundația
Octavian C. Tăslăuanu
dr. George-Bogdan
TOFAN
Școala de Studii Avansate a Academiei Române,
Școala Doctorală Istorie și Arheologie,
Institutul de Istorie
„George Barițiu” Cluj-Napoca,
Președinte-fondator
Fundația Octavian C. Tăslăuanu
