Sâmbătă, 19 mai 2018, la
Căminul Cultural din Subcetate, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului de teatru şcolar Confesiuni despre viaţă şi artă, etapa
interjudeţeană.
Motto-ul
festivalului a fost un citat din Stela Popescu. Actriţa considera că rolul esenţial al teatrului este acela de
a-i aduce pe oameni la spectacole, pentru că teatrul este o şcoală.
În deschidere,
a adresat câteva cuvinte audienţei Ion Rizea, primarul comunei Subcetate.
Proiectul a fost posibil prin
colaborarea dintre Liceul Miron Cristea Subcetate, Consiliul Şcolar al Elevilor din Liceul Miron Cristea, Primăria şi
Consiliul Local Subcetate, Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita şi Asociaţia
de Tineret Ecoul Subcetate, iar coordonatorii
proiectului au fost directorul Liceului Miron
Cristea, prof. Vasile Dobrean, directorul adj., prof. Anişoara Balog, prof.
Daniela Buzilă şi prof. Maria Ciobotă.
Prin organizarea festivalului de
teatru pentru elevi, Liceul Miron Cristea
din Subcetate, alături de parteneri, își propun continuarea tradițiilor
teatrului de amatori de la Subcetate. În argumentul proiectului era specificat
că prin cultivarea gustului pentru
teatru, se ajunge la valorificarea talentului și modelarea caracterului
elevilor, cât și la dezvoltarea spiritului de echipă. Teatrul trebuie să fie o
prioritate a activității educative din școală și din comunitate, deoarece
contribuie la dezvoltarea și cultivarea atitudinilor și aptitudinilor estetice
ale elevilor. Festivalul, înscris în calendarul activităților educative
interjudețene, are ca scop realizarea unui eveniment teatral de calitate care
să diversifice oferta culturală a zonei. Printre obiectivele festivalului se
numără stimularea vieții culturale în cadrul comunităților locale,
valorificarea inclinațiilor şi a talentelor elevilor pentru arta spectacolului şi
crearea de oportunități de exprimare a ideilor şi creațiilor originale.
La festivalul
de anul acesta au participat cu piese de teatru elevi din 8 unităţi şcolare şi
anume de la Liceul Miron Cristea,
Subcetate, şcoala gazdă, din Topliţa Şcoala Gimnazială Sf. Ilie, Liceul Teoretic O.C.
Tăslăuanu şi Şcoala Gimnazială Andrei
Şaguna, Liceul Tehnologic Liviu
Rebreanu din Bălan, Liceul Tehnologic din Corbu, Şcoala Gimnazială Elekes Venczel din Suseni şi Liceul Tehnologic Puskas Tivadar din Ditrău. În fiecare
an numărul de tineri interpreți crește, semn că această activitate este
apreciată din ce în ce mai mult și acest lucru ne bucură nespus, spunea
prof. Maria Ciobotă, moderatoarea evenimetului.
Tinerii
talentaţi au evoluat în 16 piese de treatru şi 5 monologuri. Dintre toate s-au
remarcat piesele O scrisoare piedută şi Boii şi viţeii… şi noi, interpretate
de elevi ai liceului din Subcetate, Gaiţele în interpretarea elevilor de
la Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu
din Bălan, Sarea în bucate a elevilor de clasa a II-a de la Şcoala
Gimnazială Sf. Ilie din Topliţa, Colaj Eugene
Ionesco al elevilor de la Liceul Tehnologic O.C. Tăslăuanu, monologul Mefisto, în interpretarea lui Marc
Ciobanu de la liceul din Bălan şi Hamlet,
în interpretarea lui Viorel Moldovan de la Liceul din Subcetate. Mare parte
din piesele amintite au fost şi premiate.
Câştigătorii ediţiei a V-a
Am avut bucuria de
a împărţi masa juriului cu poetul Ionel Simota, inspectorul şcolar Carmen Ducu,
vice-primarul Vasile Rusu şi cu David Bordea, coordonator al Teatrului
municipal Topliţa. Pentru talent şi munca depusă au
fost rasplătite cu premii 9 momente artistice.
La secţiunea Gimnaziu,
Premiul I a mers la Şcoala Gimnazială Andrei
Şaguna din Topliţa, pentru piesa Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, Premiul II la Liceul Miron Cristea, Subcetate pentru piesa D-l Goe, iar Premiul III
la Liceul Teoretic O.C.
Tăslăuanu pentru o altă variantă din
D-l Goe.
La secţiunea Liceu,
cu Premiul I a fost apreciată piesa Gaiţele a elevilor de la Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu din Bălan, Premiul II a
rămas la liceul din Subcetate, pentru piesa Boii şi viţeii… şi noi,
iar Locul III a mers la Liceul Teoretic O.C.
Tăslăuanu pentru Colaj Eugene Ionesco.
Premiu pentru
originalitate au primit elevii de la Liceul Tehnologic Puskas Tivadar din Ditrău pentru D-l Goe.
Premiul special al juriului, pentru piesa
de teatru Sarea în bucate, l-au primit elevii din clasa a II-a de la Şcoala
Gimnazială Sf. Ilie.
Marele Premiu
al Festivalului a mers către piesa Bolnavul închipuit, în interpretarea
trupei de teatru Gaudium Art a
Liceului Miron Cristea, Subcetate.
David Bordea a
oferit, din partea Casei de Cultură Topliţa, un premiu special pentru
interpretare elevei Ioana Cotfas (clasa a VII-a) de la Liceul Miron
Cristea, pentru rolul bolnavului închipuit. Felicitări tuturor!
Cosmina M. OLTEAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu