Cum am ales liceul din Subcetate? Simplu. După tentativa nereuşită de a urma cursurile Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, m-am întors acasă. Fiindcă la Subcetete toate locurile erau ocupate în clasa a IX-a, am început cursurile la Liceul Teoretic din Topliţa, fără a renunţa la ideea de a reveni în treapta a II-a, tot la Subcetate, lucru care s-a şi întâmplat. Ca motivaţie de a urma cursurile acestui liceu, după nereuşita la Alba Iulia, a fost şi faptul că aflasem despre acest liceu că este bun, cu dascăli competenţi şi condiţii bune de pregătire. Mai mult, majoritatea dascălilor din şcoala generală pe care am urmat-o erau absolvenţi ai acestui liceu, dascăli care ne-au vorbit atât despre condiţiile şi profesorii de aici, cât şi despre alţi absolvenţi care, în timp, au ajuns persoane importante în diverse domenii de activitate. Multe dintre personalităţile cu diplomă de bacalaureat marca Subcetate aveam să le cunosc peste ani, în locuri şi momente importante, lucru care nu o dată m-a făcut să fiu mândru că pot spune: „Şi eu am absolvit acest Liceu!”
Familia în care m-am născut a fost şi a rămas o familie. Pe lângă faptul că era modestă, era şi o familie numeroasă, ca multe alte familii de români. Părinţii mei, cu o educaţie minimă de 7 clase, aveau principii profunde în ceea ce înseamnă respectul pentru valorile familiei, pentru valorile morale. Cu multă dragoste şi grijă pentru copii, s-au preocupat de educarea noastră în spiritul respectului față de părinţi, de familie în general, faţă de valorile religiei creştine, cu toate restricţiile impuse de regim, dar şi faţă de muncă, repetându-ne ori de câte ori aveau ocazia că „meseria este brăţară de aur”.
DD: Mi-amintesc,
printre altele, că în anii de liceu ați reprezentat liceul la faza județeană a
concursului de literatura română și că ați fost conducătorul formației de
dansuri populare românești a liceului. A devenit dansul o pasiune?
Următorul pas, de altfel un vis încă de la absolvirea şcolii militare, a fost acela de a reveni pe meleaguri natale, întrucât profilul de profesor nu îmi era compatibil, eu fiind o fire puţin mai colerică, temperamentală (născut de altfel sub Zodia Berbecului), dar, fără a fi superstiţios, tot timpul dornic de acţiune, în frunte şi alături de subordonaţi şi camarazi, la foc, la inundaţii, explozii, accidente rutiere şi feroviare etc.
Din anul 1995 şi în prezent
îmi desfăşor activitatea în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al
Judeţului Harghita, unitate în care consider că mi-am desăvârşit cariera
profesională şi militară. Trebuie să recunosc că acum, când aştern pe hârtie
aceste amintiri, încă sunt ofertat din partea guvernanţilor de a reveni în
Bucureşti, în diferite posturi, posturi pe care le-am mai declinat nu de mult
timp.
În această
unitate am îndeplinit două funcţii importante, cea de „Şef de Stat Major” şi de
„Comandant”.
După
modificările survenite în instituţiile statului, ceea ce s-a repercutat şi
asupra pompierilor, şi anume unificarea Protecţiei Civile cu Pompierii
Militari, rezultând Inspectoratul pentru Situaţii de Uegenţă al Judeţului
Harghita, am ocupat prin concurs funcţia de Inspector şef, funcţie pe care sper
să o predau o dată cu trecerea în rezervă sau în retragere.
Momentele
semnificative care m-au marcat în această perioadă au fost incendiile de masă
din anii 2002, 2006, 2008, 2010, culminând cu cele din 2012, când aproape 10%
din suprafaţa judeţului a fost în flăcări, apoi inundaţiile catastrofale, cu
ecou mai mic sau mai mare în media, dar care au culminat cu cele din 2005,
soldate cu 16 morţi, dar și accidentele rutiere soldate cu zeci de morţi şi
răniţi, de asemenea cele feroviare soldate cu victime în oameni, animale şi
pagube uriaşe.
Toate aceste
evenimente le-am gestionat în foarte bune condiţii, bineînţeles secondat de un
corp de ofiţeri şi subofiţeri foarte bine pregătiţi şi buni profesionişti,
subliniind fără modestie faptul că gestionarea situaţiei creată de inundaţiile
catastrofale din luna august 2005 a făcut posibilă şi situaţia paradoxală
pentru cei obişnuiţi numai cu critici la adresa instituţiilor statului. Am zis
paradoxală pentru că cei care au avut curajul să-mi încredinţeze gestionarea
crizei şi situaţiei de urgenţă, precum şi conducerea tuturor forţelor
participante - pompieri, jandarmi, poliţie, armată, servicii voluntare şi
voluntari civili - nu au greşit; a fost prima dată când mass-media şi toţi
reprezentanţii presei prezenţi în zona de dezastru au avut numai cuvinte de
laudă la modul de gestionare deosebită a situaţiei de urgenţă. Aceste aprecieri
au determinat şi reacţia imediată a Conducerii Ministerului Afacerilor Interne,
precum şi a Preşedintelui României, prezent la locul dezastrului, şi altor
demnitari de stat.
DD: Sunteți
un profesionist remarcabil, iar meritele Dvs. sunt recunoscute și apreciate de
Statul Român și prin distincțiile acordate.
Gheorghe Pop: Da aşa este , mă consider
un specialist în specificul armei, dar şi militar desăvârşit.
În ceea ce
priveşte recunoaşterea meritelor de către Statul Român, pot să afirm, cu toată
convingerea că sunt mulţumit din acest punct de vedere, pentru că, indiferent
de guvernare, am fost decorat şi recompensat cu bani şi alte forme de apreciere.
Dacă ar fi să dau şi date, pe scurt acestea s-ar concretiza astfel: :
- 1987: Ordinul
Meritul Militar clasa a III-a;
- 1995: Ordinul
Meritul Militar în Serviciul Patriei;
- 2003: Însemnul
Onorific în Serviciul Armatei;
- 2008: Însemnul
Onorific în Serviciul Patriei.
În anul 2007
am fost primit în rândul cavalerilor Ordinului „Bărbăţie şi Credinţă” cu
grad de „Cavaler”, cel mai înalt ordin militar pe timp de pace.
Recunoaşterea
meritelor a fost reliefată şi prin faptul că între 1990-2011 am fost avansat la
„Excepţional” de 3 ori: în grad de căpitan, maior şi colonel.
În anul 2012, ca o
recunoaştere deplină a loialităţii şi fidelităţii, am fost avansat, pot spune,
de două ori, o dată la gradul de „General” cu o stea, iar a doua oară avansat
în cadrul Ordinului „Bărbăţie şi Credinţă” la gradul de „Ofiţer al Ordinului”,
ambele distincţii fiind acordate prin Decret Prezidenţial.
Am fost de asemenea
recompensat cu Emblema de Merit pentru Acţiuni Umanitare.
Vreau să
spun că pentru toate acestea m-am dedicat carierei fără a-mi neglija familia şi
celelalte obligaţii sociale, dar şi având în permanenţă în atenție acel faimos
citat: „Nu te întreba ce face ţara pentru
tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Am citat din memorie fără a
nominaliza autorul.
Eu am făcut
tot ce mi-a dictat conştiinţa, tot ce mi-au permis cunoştinţele şi competenţele
conferite de lege. Statul Român m-a apreciat şi m-a recompensat pe măsura
faptelor. Fără a mai adăuga ceva în plus, spun şi acum, așa cum am jurat și în
urmă cu peste 35 de ani: „Servesc Patria!”
DD: Și
o serviți exemplar. Ce proiecte aveți în vedere pentru ameliorarea activității
în cadrul Inspectoratului
I.S.U. „Oltul” al jud. Harghita?
GP: Am participat în
străinătate la multe schimburi de experiență pentru documentare privind tehnica
de intervenție, am vizitat întreprinderi care produc autospeciale de intervenție
pentru Uniunea Europeană, precum Fabrica IVECO-MAGIRUS din Köln – Germania.
Intenția noastră este să creăm la Miercurea Ciuc un Centru de coordonare și
conducere a intervenției după model german. La aniversarea a 20 de ani de
existență a Serviciului SMURD în România, acesta a fost apreciat ca cel mai
performant din Europa și unul din cele mai performante din lume și noi,
pompierii, ne mândrim cu aportul remarcabil la realizarea acestor standarde
înalte.
DD: Sincere
felicitări pentru realizările profesionale și familiale! Sunt sigură că sunteți
mândru de familia pe care o aveți și că vă face plăcere să ne vorbiți despre soția
și copiii Dvs.
Gheorghe Pop: Da, sunt mândru de tot ce
am realizat până acum atât pe plan profesional, cât şi pe plan familial.
În câteva cuvinte voi vorbi despre soţie şi copii. Soţia mea provine tot dintr-o familie modestă, din aceeaşi localitate cu mine. Ne-am cunoscut când eram doar doi adolescenţi, ne-am iubit şi ne-am luat din dragoste, fără nici un alt interes, dragoste care nici mie mai că nu-mi vine să cred, dăinuie de peste 37 de ani şi sper din toată inima să dăinuie până la sfârşit. Soţia mea s-a dedicat total familiei, soţului şi copiilor. Cred că fără acest sacrificiu nu aş fi putut atinge „culmile gloriei” visate, pe care eu zic că am atins-o, fapt pentru care sunt mândru de ea, îi mulţumesc şi mă preocup să o recompensez, cum se spune în armată, cu tot ce am eu mai de valoare. Chiar dacă nu a urmat o profesie de excepţie, mi-a fost alături trup şi suflet, mi-a dăruit doi băieți (se spune că numai femeile bune la suflet nasc băieţi), pe care i-a crescut cu toată dragostea de care poate fi capabilă o mamă adevărată.
Sunt foarte
mândru de băieții mei: unul mă urmează în carieră, salvează vieţi omeneşti ca
paramedic, iar cel mic este student la informatică.
DD: Având
locul de muncă în reședința județului nostru Harghita, pot spune că nu v-ați
îndepărtat de obârșie. Faptul că și soția este sărmășeancă, drumurile Dvs. duc
adesea în comuna natală. „Acasă” poate însemna nu numai la Miercurea Ciuc, unde
aveți domiciliul, ci și la Sărmaș. V-ați gândit să petreceți mai mult timp aici
după ce vă veți pensiona?
Gheorghe Pop: „Acasă”, mi-e greu să
definesc acest cuvânt, întrucât atunci când am pus mâna pe „Drapelul Tricolor”,
mi-au revenit în memorie cuvintele unui ofiţer desăvârşit, comandantul
companiei elevi, un model demn de urmat. La ora de Educaţie Ostășească ne
spunea: „Odată cu depunerea Jurământului de credinţă nu vă mai aparţineţi vouă,
ci ţării, astfel că veţi merge acolo unde Patria vă cheamă”. De aceea nu pot
defini clar cuvântul „Acasă” pentru că 15 ani am fost în Bucureşti, iar din
aceştia aproape 10 am cutrierat ţara. Am fost „Acasă” în orice colţ de ţară,
condiția este numai să calc pe pământ românesc.
Sunt acasă
la Miercurea Ciuc de 20 de ani.
La trecerea
în rezervă sper să fiu cu adevărat acasă, în comuna natală. Acolo doresc să mă
retrag să-mi trăiesc bătrânețele. Dar cum viața îți poate juca uneori feste,
totul rămâne de văzut.
DD:
Ultima întrebare: care este crezul care vă călăuzește în viaţă?
Gheorghe Pop: Îmi vin în minte tot
felul de maxime rostite de învățați ai lumii, a căror înțelepciune am încercat
să mi-o însușesc; până la urmă, am să mă opresc la ideea că orice om în viață
trebuie să-și propună un scop în concordanță cu dorințele proprii, dar să se
încadreze și în limitele valorilor morale și spirituale general acceptabile ale
comunității în care trăiește.
Crezul meu a
fost de a face în așa fel încât să ajung acolo unde mi-am propus: să-mi clădesc
o famile, o carieră, o casă, să-mi câștig respectul de sine, respectându-i
permanent pe cei de lângă mine.
Crezul meu
l-aș parafa cu o maximă: „Respecă-te pe tine însuți, dacă vrei să fii
respectat!”
DD: Mulțumim
pentru onoarea și bucuria de a vă avea ca interlocutor.
Sănătate și mult succes vă dorim.