luni, 12 iulie 2021

La mulți ani poetului și prietenului IONEL SIMOTA!


1.
Ionel Simota sau bucuria prieteniei

Era 4 decembrie 2012, o zi deosebită, în primul rând fiind situată, calendaristic vorbind, la confluența a două importante sărbători, când în inimile noastre mai reverbera bucuria sărbătorii de 1 Decembrie care deschide poarta sufletului nostru pentru sărbătoarea Sfântului Nicolae, o sărbătoare a darurilor, și pentru celelalte sărbători ale sfârșitului de an.

E mare lucru să știm să ne bucurăm, să ne primenim mereu sufletul cu bucurii, fie ele cât de mici. Pentru mine, acea zi, prin întâlnirea de la Cercul Militar din Miercurea Ciuc, a fost un memorabil prilej de bucurie: am fost invitată să-mi prezint ultima carte, Bucuria lecturii. Rareori bucuriile vin de la sine. Pe acestea le-aș numi miracole. Bucuriile se creează. E nevoie de oarecare disponibilitate de a ieși din propriul egoism și de a-ți deschide sufletul pentru a simți vibrația sufletească a celor din preajmă, e nevoie de a comunica de la suflet la suflet; e nevoie de iubire, care este un dar dumnezeiesc. Eu cred că a iubi și a dărui iubirea, a dărui cu iubire este o virtute și această virtute, alături de altele, o are poetul Ionel Simota. Mă întreb: ar exista, oare, poezia, implicit poezia domnului Ionel Simota, fără această stare a spiritului atât de complexă, numită iubire? Mulțumesc Bunului Dumnezeu că mai trimite printre noi astfel de oameni, astfel de modele de dăruire prin iubire.

Cred că cele mai importante daruri pe care le putem face, fără eforturi materiale deosebite, sunt cele ale bucuriei venite din gesturi mărunte, din vorbe bune. Dumnezeu ne-a binecuvântat pe noi, oamenii, cu darul gândului pe care îl putem exprima prin cuvinte. Cu vorba putem ucide, dar și mângâia, îmbuna, încuraja. Cuvântul are valențe magice atunci când este folosit cuviincios, când exprimă gânduri, trăiri sufletești și intenții bune. Atâtea disensiuni, atâta suferință și amărăciune, atâta vrajbă și dușmănie se iscă și se amplifică pornind de la o vorbă negândită, necumpătată sau răutăcioasă, ca și de la lipsa de comunicare, de la incapacitatea de a ne exprima gândurile frumos, cuviincios, nepătimaș, coerent, simplu, sincer, onest, deschis, cu răbdare! Acest lucru se învață. Se învață dacă ai privilegiul să trăiești alături de oameni de calitate și de caracter, dar se învață și prin lectură, în compania celor aleși a ne înfrumuseța și îmbuna prin cuvântul ales. Modele de exprimare frumoasă și cuviincioasă găsim în scrierile literare, în primul rând. Întâlnirea cu o carte bună, cu un artist al cuvântului este prilej de autoeducație și de bucurie. Fiecare întâlnire cu poetul Ionel Simota și cu poeziile domniei sale este o binecuvântare, este un prilej de primenire sufletească.

Am început prin a vă vorbi despre bucuria uneia din întâlnirile cu Poetul și cu prietenii săi din Cenaclul literar „Buna Vestire”, de la Cercul Militar din Miercurea Ciuc. Am participat la multe asemenea întâlniri, adevărate sărbători ale spiritului, și la Subcetate, și la Toplița, și la Bălan…

 

Bălan, Zilele școlii la Grupul Școlar „Liviu Rebreanu”, în 2008

 

La două dintre cele câteva întâlniri ale poetului Ionel Simota cu cititorii de la Liceul „Miron Cristea” din Subcetate, elevi și personal didactic, am avut onoarea să prezint volumele de versuri ale domniei sale: Lumina cuvântului meu, în 2002, și La poalele ochilor tăi, în 2006. Bucuria participanților a fost de fiecare dată maximă, trăind emoția poeziei în lectura poetului și primind cărți oferite de fiecare dată cu mărinimie de către autor.

 

2. Ionel Simota și lumina cuvântului său

 

Aș numi poeziile volumului Lumina cuvântului meu lacrimi și zâmbete ale sufletului, sub influența celor dintâi emoții ale întâlnirii cu textul poetic; simți că ele te înnobilează sufletește prin conținutul ideatic și prin expresivitatea limbii.

Una din temele obsesive ale universului poetic al lui Ionel Simota este poezia, implicând starea de creație și căutarea sinelui poetic. În Lumina cuvântului meu, poezie care prefațează volumul, având semnificația unei ars poetica, artistul definește lumina cuvântului poetic ca parte din lumina divină. Creația poetică este împletire de talent, har dumnezeiesc: „a scris, cu ani în urmă, Dumnezeu/ Cu mâna lui, poeme-n gândul meu” și muncă migăloasă de artizan: „i-ntr-un ungher din trupul meu/ A lăsat loc, să-nvăț, să scriu și eu”.

Ne reține atenția și poezia Traducere din suflet, o sinceră și emoționantă confesiune lirică, în care poetul se autodefinește cu modestie și mărturisește împăcarea cu sine:

„Sunt cel mai trist și mai sărac poet/ Din câți au viețuit prin vreme,/ La mine, fiece verset,/ Se-nchină-n fața marilor poeme.// Nu sunt nici fad, nu sunt nici mândru –cred,/ Sunt ca păstorul ce-și începe-o turmă,/ Pornind de la un singur ied,/ Și-aștept, să văd, ce voi păzi la urmă”.

Poetul, care străbate poteci știute numai de el, este sigur că poezia este cea care îi va da puterea să viseze la nemurire (Preocupare).

Fire sensibilă, turnată într-un tipar unic, artistul, „răsărit din piatră ca izvorul”, știe ce-nseamnă „să-mbrățișezi o floare,/ Să mori, să-nvii în fiece secundă”. (Neputinței)

Ideea poetului condamnat la nemurire prin însăși creația sa – „risipă frumoasă”reapare în poezia Cutremur:

„Fiorul iubirii din ape/ Îl strâng, acum, pentru tine,/ Sunt fiu al puterii divine/ În care timpul nu-ncape. // Ruine străvechi mă apasă,/ Cenușa-mi purtată de vânt/ Mereu o închid în cuvânt,/Pentru o altă risipă frumoasă”.

Deseori ne vorbește despre starea de poezie, materializată în cuvânt poetic, o stare de existență pe care nu o cunoaște oricine, ci numai cei răsfățați cu darul creației. Poezia se naște într-un spirit incandescent, tulburător de sensibil, care vibrează la abia perceptibilele impulsuri exterioare și le trăiește cu sinceră emoție. Poezia, dorul și iubirea, pe care le numește stări de poezie, sunt cele care îl fac să se simtă fericit:

„Când vântul doarme, iarba nu-ncetează/ Să mă viseze-n trupul ei șezând,/ Când cerul tace, doar la mine-n gând / E poezia veselă și trează…// Când păsările își înalță zborul,/ În primăveri trecute-n înfloriri,/ Când năvălesc în trupul meu iubiri,/ Doar eu îmi beau, din cofe albe, dorul.// Când somnul meu nu știe adormirea,/ Când ramul este numai o idee,/ Eu, trupul tău, îl făuresc, femeie,/ Așa cum făuresc înveșnicirea.// Și totuși nu-nțeleg nefericirea!…” (Stări de poezie)

Gândul, atribut al omenescului, expresie a freamătului interior al ființei umane, îl definește printr-un șir de metafore: căprioară fremătând, val înlănțuit în vânt, cer, pământ, aripă rănită, floare, exprimând neliniștea, suferința pricinuită de zbaterea permanentă a ființei între durere (aripă rănită) și bucurie (floare), între material (pământ) și spiritual (cer).

Mi-e gândul căprioară fremătând/ Într-un ungher de trup bolnav și el,/ Aud în sânge moartea lâncezând/ Și-n ochii mei e pururea măcel.// Mi-e gândul val înlănțuit în vânt/ Și-adună-n el corăbii trecătoare,/ Pe brațul lui stă, invalid, un sfânt/ Ce nu trăiește, însă nici nu moare.// Mi-e gândul cer, amestec de pământ,/ De aripă rănită și de floare.” (Gând despuiat)

Poezia lui Ionel Simota face o radiografiere a sufletului uman măcinat de fireștile întrebări, aspirații și zbateri existențiale, de iluzii și deziluzii; ne emoționează prin posibilitatea de a ne identifica, ca cititori, cu eul liric:

„Toți am fost mințiți, furați, vreodată,/ Toți am plâns amarnic de ceva/ Și-am avut făptura despuiată, / Toți am vrut și n-am putut ierta.// Toți am căutat iubiri eterne/ Și-am cules cenușa după foc,/ Iar cu fericirea ce se cerne,/ Am sădit al suferinței loc.// Toți am căutat răspuns la stele, / Toți ne-am amăgit c-o altă zi,/ Toți ne-am opintit în clipe grele,/ Spre, o altă rază, a ieși…// Toți am vrut și n-am putut nimic,/ Când ne-a stăpânit în frâie frica”. (Despre viață)

Alteori, Ionel Simota ne îndeamnă la smerenie, la a ne păstra demnitatea de om, la iubire, fără de care nu putem accede la fericirea mult râvnită:

„Pe căprioară o mai doare fuga/ De vânătorul ei necunoscut,/ Rănită grav, din ochi revarsă ruga/ Supremului din care s-a născut.// Să nu împuști cu gândul nici o frunză/ Din câte poartă un copac în ram,/ Să nu lovești cu fruntea steaua care,/ Atunci când te-ai născut, ți-a stat în geam.// Să nu ucizi pe nimeni și nimic,/ Să mori așa cum Dumnezeu te lasă,/ Nu-ți pierde din credință nici un pic,/ Să poți să stai cu Dumnezeu la masă”. (Să nu ucizi)

Versurile sale, ne spune poetul, sunt ivite din dragoste pentru părinți, pentru neam, pentru Dumnezeu și pentru semeni:

„Egal, i-am îndrăgit pe toți, în parte,/ Eu n-am uitat că fiecare-avem,/ Părinți și frați, în neguri depărtate,/ Și cel mai mult de Dumnezeu mă tem.// Sunt cel mai trist și mai sărac poet,/ Dar îmi iubesc tristețea din cuvinte,/ Aștept să vină cineva și-ncet,/ Să-și facă cuib, în versul meu cuminte.//Din tot ce sunt, iubesc fără regret .(Traducere din suflet)

Temele familiare poetului gravitează spre viața lăuntrică: relația eului poetic cu poezia, cu iubita, cu mama, cu tatăl, cu Dumnezeu, cu timpul, cu viața și cu moartea. Ceea ce frapează și emoționează totodată în fiecare poezie este comunicarea directă făcută cu sinceritate, pe un ton colocvial, a unor stări intens emoționale.

Iubirea este sentimentul care oferă poetului stările cele mai felurite: fericire, regret, durere, speranță, melancolie, tristețe, iar poezia ia forme diferite: de imn închinat femeii-înger (Celei mai frumoase), elegie (Poem adolescentin), idilă (Taină ningând).

Copleșitoare sunt poeziile care comunică, nostalgic, dorul de satul natal (     Satul meu), de tatăl plecat „într-o altă lume” (Poem cu lacrimi, Regret de toamnă, Tatălui meu), de mama cu sufletul pustiit de singurătate (Mamă):

„Pe tine, tată, nu te-am mai văzut,/ Când m-am întors, în pragul casei noastre./ Străine buruieni au tot crescut,/ Ca ochii tăi, ele-nfloresc albastre”. (Tatălui meu)

„Mamă,/ Dulcele tău cuvânt/ Rostit în tăcerea-nfloririi/ E, mamă, mai sfânt/ Decât iubirea iubirii”. (Mamă)

Nelipsite sunt poeziile care exprimă, cu aceeași sinceritate, dragostea de neam și țară: Blânda Bucovina, Munții lui Avram Iancu, Poem soldatului necunoscut, Nestăvilitele dureri.

Ionel Simota este, așa cum aprecia George Țărnea, „unul din paznicii hărăziți pentru a veghea frunza și iarba pământului românesc sub scutul poeziei”.

*


La poalele ochilor tăi
este al zecelea volum de autor publicat de poetul Ionel Simota, respectiv al doilea publicat în anul 2006, după Turnul de tăcere.

Sintagma metaforică din titlul volumului La poalele ochilor tăi, care reia titlul uneia din poezii, este tulburătoare prin ineditul ei și prin puterea de sugestie. Poate fi decodificată prin analogie cu expresia „la poalele muntelui”, sugerând o situare în spațiu pe verticală, jos – sus, o relaționare între profan și sacru, între om și Dumnezeu.

Poezia La poalele ochilor tăi poate fi încadrată în lirica existențială, exprimând zbaterile, neliniștile, aspirațiile ființei:

„Blând se adună vântul șuierând/ Și rătăcim pe ne-nțelese căi…/ Și plouă-n frunze și adorm visând/ La poalele ochilor tăi…/ Și tot mai greu mi-e ceasul, tot mai greu,/ Și cei din jur îmi par cu mult mai răi,/ Și-n mers mi se face teamă mereu/ La poalele ochilor tăi…/ Și alte doruri viscolesc în mine,/ Și-nzăpezit mă simt de albe clăi,/ Și cad ninsori sărace și puține/ La poalele ochilor tăi…”

Este interesant să observăm corespondențele dintre stările spirituale ale poetului împovărat atât de neliniști personale („tot mai greu mi-e ceasul, tot mai greu”, „Și-n mers mi se face teamă mereu”, „Și-nzăpezit mă simt”), cât și de neliniști ale umanității („Și rătăcim pe ne-nțelese căi”), în consens cu freamătul naturii solidare: „Blând se adună vântul șuierând”, ”Și plouă-n frunze”, „Și cad ninsori sărace și puține”. Corespondența aceasta între starea naturii și starea sufletească a eului liric ne amintește de poezia eminesciană Sara pe deal.

Laitmotivul realizat prin repetarea la sfârșitul fiecărei strofe a sintagmei din titlu conferă acestei elegii valențe de cântec universal al durerii.

Deși orânduite alfabetic, după prima litera a titlurilor, două poezii fac excepție de la această ordine: Poem de fluier și Nu te mai las să pleci; acestea sunt așezate în fruntea volumului, prefațându-l și prefigurându-i temele fundamentale ca și tonalitatea.

Metafora din titlul Poem de fluier, dezvoltată pe parcursul poeziei prin „Poem de fluier și de apă vie”, „Poem de fluier și poem de vânt” definește pe deplin coordonatele poeziilor din acest volum: melancolie („Poem de fluier”), neliniști („poem de vânt”), speranță și încredere într-o permanentă reîmprospătare a forțelor, a fiorului liric dat de „apa vie”.

„Poem de fluier scriu în primăvară/ Când mugurii, înlăcrimați de rouă,/ Se dăruiesc cu totul nouă,/ Poem de fluier scriu, în prag de seară.”

Următoarea poezie, Nu te mai las să pleci, este reprezentativă pentru tema dorului de iubire și a aspirației spre împlinire prin iubire/poezie, temă care rămâne prezentă și în acest volum.

„Nu te mai las să pleci, e primăvară,/ Și te cuprind în flori de liliac,/ În dragoste și-n scrieri te prefac/ Pe tine sfânta și frumoasa mea povară./ În zori te voi închide în sărut/ Și freamătul iubirii strâns în iarbă/ Îl voi trezi și-l voi lăsa să fiarbă/ În trupul meu de frumusețe mut.”

Verbele la viitor din poezia Ca pe-o mireasă exprimă cel mai bine ideea de aspirație, de dorință, de vis de iubire:

„Ca pe-o mireasă/ Am să te port/ Pe brațele sufletului/ Și am să te țin strâns apoi/ Ca nu cumva/ Să ți se risipească albul rochiei/ Imaculatul trup al iubirii/ Unicul trup…”

Eul liric, împătimit de a-și transpune în versuri „întroienitu-i dor” (Curg zăpezile), își dorește iarăși iubita din amintire „cu trupul subțire ca vioara” o dată cu venirea primăverii ce dă „fiorii unei reveniri”, simțind că „se topesc zăpezile” din sine și o cheamă prin puterea miraculoasă a gândului și a iubirii, convins că doar prin iubire omul rămâne etern.

„Nu pot să cred că vine primăvara/ Și tu nu ești aici să te privesc,/ Că trupul tău subțire ca vioara/ La mine-n prag nu o să-l mai zăresc./ Nu pot să cred că ție înflorirea/ Nu-ți dă fiorii unei reveniri,/ Că-n zboruri nu-ți mai cauți fericirea,/ Că n-ai păstrat iubirea-n amintiri./ Azi se topesc zăpezi din mine,/ Și lupii s-au mutat în alte ierni,/ Se-ntoarce viscolul în sine,/ Doar prin iubire noi vom fi eterni.” (Eternitatea iubirii)

Sunt relevante versurile care definesc metaforic poezia și poetul, având valoare de artă poetică. Poezia este „lumină”, „un fel de înger”; este cea care, surprinzând esența vieții, perpetuează amintirea în fluviul timpului depășind efemeritatea ființei umane.

„În curând peste lumină/ O altă lumină se va așeza/ Un fel de înger/ Ce poezie se va numi/ Mai târziu…” (Ce se va întâmpla)

Poetul e cel care cu ajutorul cuvintelor de vrajă și putere creatoare transformă, prin creație, existența în cântec, iar prin starea de creație, se apropie de însuși Dumnezeu:

„Plâng și eu cu seva din tulpine,/ Șoaptele în ierburi le închid,/ Plâng și eu, dar fără să ucid/ Dumnezeul așezat în mine.” (De tristețe) „Din ploaie am coborât spre a te vedea/ Lumină smulsă spre-a mă lumina…” (Coborâre tainică)

Versuri ca cele ce urmează ne trimit  cu gândul la Eminescu, la comparația poetului cu pasărea din poezia Numai poetul:

„Nu-mi mai ucideți păsările/ Cu tristețea voastră profundă/ Uite și acum/ Își caută căldura unui cuib/ În trupul meu plin de zboruri.”(Păsări trecând) „Oricum simt uneori/ Că iau forma zborului” (Tridimensională)

Multe din poeziile volumului, având ca motiv central lumina, ne amintesc de Poemele luminii, volumul de versuri al lui Lucian Blaga - o carte a unui cuplu erotic care descoperă frumusețea dragostei fizice și spirituale ca pe un spectacol mirific.

O constantă a liricii lui Ionel Simota este evocarea nostalgică a satului natal, a copilăriei, a părinților, teme prezente și în acest volum prin poeziile: Înserarea părinților, Îmbătrânitu-mi sat, Obsesia copacului, Trecuse Dumnezeu, Revelație. 

„Nu pot să uit copacul ce-a crescut/ Cu mine-n rând, acum însingurat,/ El a rămas înfipt la mine-n sat/ Și despărțirea aprig m-a durut./ Și astăzi e cu mult mai câștigat,/ El n-a simțit cum e să fii străin/ În țara ta, în care alții vin/ Să-și ceară dreptul unui bun furat./ Nu pot să uit copacul, îmi stă-n vis…” (Obsesia copacului)

Apreciem autenticitatea sincerității în confesiunea lirică și încărcătura emoțională a poeziilor susținută prin procedee specifice limbajului poetic, între care remarcăm preferința pentru metaforă, dar și figurile de stil realizate la nivel sintactic: anafora, enjambamentul, parataxa.

Lirica lui Ionel Simota se sublimează într-o confesiune despre trăirile sufletești ale ființei și creează un univers poetic care-i reflectă deplin structura spiritului. Frecvent, stările sale sufletești sunt definite metaforic prin fenomene ale naturii: ploaie, viscol, ninsoare, ceea ce poate sugera că forțele sale interioare, sensibilitatea sa au intensitatea forțelor dezlănțuite ale naturii:

„Curg zăpezi prin ochii mei de stele/ Greu, prin sânge, îmi mai trec ninsori”(Curg zăpezi) „Și viscolesc prin mine amintiri” (Decembrie) „Lovește un viscol de fier/ În sufletul meu ca-ntr-o poartă” (Însingurare).

 

3. Ionel Simota, fiu al comunei Subcetate

 

Deși locul de naștere al poetului este departe de comuna harghiteană Subcetate, Subcetatea a devenit un fel de „acasă”, prin soția sa Șivani-Estela, domnul Ionel Simota fiind prezent aici nu numai la reuniunile de familie, ci și la cele ale comunității: întâlniri cu scriitorii, zilele comunei, festivalul de teatru pentru elevi.

La prima ediție a  Simpozionului Subcetate – istorie, cultură, spiritualitate, din 20 august 2016, poetul Ionel Simota a prezentat recentul său volum de versuri Capitol cu ÎNGERI. Dintr-un volum COLECTIV.

 

Următoarele două ediții ale Colocviului Subcetate – istorie, cultură, spiritualitate (din 19 august 2017 și din 18 august 2018) au fost moderate și susținute poetic de domnul Ionel Simota.  În acestă calitate, domnul Ionel Simota a concluzionat:

Zile fascinante (19-20 august 2017) au fost trăite la Subcetate, Harghita, la Sărbătoarea comunității! La lansarea cărții - Subcetate Mureș- monografie, apărută sub auspiciile asociației Culturale „Dobreanu”, coordonată de profesorii Doina și Vasile Dobreanu, în colecția de lucrări monografice „Exemplarium” a Editurii „Cezara Codruța Marica” din Târgu Mureș, personalități literare importante (Prof. Doinița și Vasile Dobreanu, Prof. dr. Valentin Marica, Conf. Univ. Doina Butiurcă) și artiști minunați (muzicienii Alina Maria Taslavan și Ioan Morar, poeții Valentin Marica și Ionel Simota) și-au dat mâna pentru marca așa cum se cuvine acest eveniment. În fruntea tuturor, un primar inimos (Ion Rizea), înfășurat în tricolor, a condus în chipul cel mai frumos această întâlnire, dinspre săteni către biserica lui Hristos. Ce deosebit, ce luminos!...

La ediția a treia a aceluiași colocviu, dedicată acum Centenarului Marii Uniri, au fost dezvoltate teme memorabile ale istoriei de către Prof. univ. dr. Valentin Marica, Cercetător în istorie Iosif Marin Balog și prof. Anișoara Balog, de prof. Doinița Dobreanu și prof. Vasile Dobreanu, teme pe care nu le-am putea însuși fără aprofundare și dăruire. A deschis dezbaterea, așa cum se cuvine, domnul primar Ioan Rizea, cu un discurs emoționant și cu un îndemn la unitate, cum rar l-am putea întâlni la un alt edil de prin aceste locuri. Au urmat apoi tineri luminoși din Grupul folk – Călimănel al pr. Cătinean din Toplița, însoțiți de un om inimos, Marian Olaru, care au trezit în noi sentimente frumoase. Expoziția de goblenuri a doamnei Rodica Jianu, icoanele pe sticlă ale copiilor din Subcetate, lucrările de grafică ale studenților de la Academia de arte plastice din Timișoara și ale Cosminei Marcela Oltean ne-au încântat privirile și sufletele... Vă mulțumesc pentru că am fost părtaș la un asemenea eveniment și vă felicit din toată inima!”


       Domnul Ionel Simota a moderat Simpozionul Ideal, Speranță, Jertfe și Împlinire, organizat la Subcetate, în cadrul unei manifestări culturale ample dedicate Zilei Tricolorului, la 24 iulie 2018.

       Personalitate emblematică a vieții culturale harghitene, domnul Ionel Simota a fost invitat pentru a prezida juriul Festivalului de teatru şcolar Confesiuni despre viaţă şi artă, etapa interjudeţeană (19 mai 2018 și 23 noiembrie 2019), organizat sub auspiciile Liceului Miron Cristea din Subcetate.

    Fiecare întâlnire cu poetul Ionel Simota este prilej de bucurie. Bucuria, atunci când există și este împărtășită de persoane care comunică prin energii și vibrații sufletești similare, o simți cum vibrează în aer. La fiecare activitate literară sau culturală, la care a fost prezent domnul Ionel Simota, un cumulul de energii pozitive ne-au făcut să trăim emoții plenare.


La mulți ani fericiți, Domnule Ionel Simota! Să vă bucurați de sănătate, de oameni luminoși în preajmă, de harul creației poetice spre a aduce bucurie în sufletul iubitorilor de frumos și de bine, să vă fie binecuvântată viața cu iubire, pace și îndestulare!

                                                            Doinița- Ana Dobrean 

BIOGRAFIE

Poetul Ionel Simota s-a născut la 13 iulie 1971, în satul Frenciugi, comuna Şcheia, judeţul Iaşi. din părinţii: CONSTANTIN şi ELENA Simota. Este absolvent al Grupului Școlar Industrial ,,Nicolae Iorga” din orașul Negrești, judeţul Vaslui. A urmat cursurile Facultății de Ştiinţe Juridice şi Drept Administrativ, Universitatea ,,George Bariţiu”, Braşov și cele demasterat cu specializare – Criminalistică, în cadru Academiei de Poliție ,, Alexandru Ioan Cuza”București. Din anul 1992 și până în anul 2019 a lucrat în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Harghita. În prezent este Lt. Colonel (r) în retragere și rezervă al Ministerului Afacerilor Interne.

A debutat în revista liceului, „Axa”, iar debutul editorial a avut loc prin lansarea volumului „Dialog în cer” (Editura Alutus 1995) - volum de versuri. Este membru în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Braşov, din anul 2007. Este preşedintele Asociației Cenaclului Literar ,,BUNAVESTIRE”, din Miercurea Ciuc, (din 1997 și până în prezent).

Are colaborări la revistele: România Literară, București, Cetatea culturală, Cluj, Dealul Melcilor, Braşov, Luceafărul, Bucureşti, România Mare, Bucureşti, Vremea, București, Vatraveche, Tg. Mureş, Gând românesc, Alba Iulia, Convorbiri literare, Iași, Artă și Cultură, Chișinău, Glasul Călimanilor, Topliţa, Caietele de la Araci, Sf. Gheorghe, Ritmuri braşovene, Braşov, Oglinda literară, Focşani, The Albatrsoss, Sf. Gheorghe, Ecou, Sf. Gheorghe, Curierul Poliției, Miercurea Ciuc.

A colaborat cu poezii la volumele colective: ,,Un fel de colind”-1996, poezii, „Flacără şi vis”-1996, poezii, „Cuvinte întrupate”-2004, 2008, poezii, „Florilegiu”- 2013, poezii şi eseuri, „Sub semnul amintirii, Jenică Andrei”-2014, poezii şi proză.

Opera tipărită: este autorul a 22 de volume , după cum urmează: „Dialog în cer”(1995), poezii; „Frânturi de zbor” (1995), poezii; „Ramuri de dor” (1997), poezii; „Poeme”-antologie, (1998),poezii ; „Lumina cuvântului meu” (2000), poezii; „Casa cu salcâmi” (2002), poezii; „Îngerul meu” (2003), poezii; „De dorul tău” (2003), poezii; „Turnul tăcerii” – antologie (2006), poezii; „La poalele ochilor tăi” (2006), poezii; „Aripi de cenuşă” (2008) , poezii; „Desculţ printre cuvinte” (2009), poezii; „Opere complete”, volumele I şi II,-antologii, (2012), poezii; „Tăcerea îngerilor”(2012), poezii; „Dialog în cer”- antologie, (2014), poezii; „Cântare pământului”(2014), poezii; „Cântare şi tăcere”- antologie (2014), poezii; „Caligrafia Iubirii”(2015), poezii; ,,Lecții cu fluturi” (2017), poezii; ,,Capitol cu îngeri dintr-un volum Colectiv” (2018), poezii; ,,Sentimente cu păsări. Mirări” (2019), poezii; ,,Sentimente cu păsări” (2019), poezii-audio-book, în colaborare cu Radio Moldova).

Referinţe critice: Dicţionarul scriitorilor români, coordonator Boris Crăciun, Ed.Porţile Orientului, Iaşi, 2011; Dicționarul Scriitorilor Români Contemporani de pretutindeni, 2019, Chișinău, Acad. Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, “Lector şi lictor” de Ion Topolog-Popescu,(2013); „Solilocvii”, de Ligia-Dalila Ghinea,(2012); „Pseudojurnal”, de Ligia-Dalila Ghinea,(2014); „Poetică & poietică”, de Ligia-Dalila Ghinea, (2015); revistele ,,The Albatross”,(română-engleză), Sf. Gheorghe; ,,Vatra veche”, Tg. Mureş;  „România Mare”, Bucureşti.

Pentru bogata sa de activitate poetică, a primit nenumărate premii și distincții literare, printre care amintim - Premiul Ex aequo al Uniunii Scriitorilor din România, Braşov, 2009, pentru volumul „Desculţ printre cuvinte” (Ed. Eurocarpatica, Sf.Gheorghe, 2009) și Premiul ”Cartea Anului” al Uniunii Scriitorilor din România, Brașov, pentru volumul ,,Capitol cu îngeri dintr-un volum Colectiv”(Editura  Magic Print, Onești, 2017).

Nominalizare la Gala Premiilor Marii Loji Naţionale, Bucureşti, 2014 pentru antologia de poezie ,,Dialog în cer”(Iaşi, 2014).

Invitat în emisiuni culturale la radio şi la televiziune: București, Chișinău, Cluj, Braşov, Tg.Mureş, Botoşani. A colaborat în diverse recitaluri cu actorii Camelia Paraschiv Katai și Sergiu Aliuș ai Teatrului ,,Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. A fost onorat de obținerea distincției - Premiul PRO HARGHITA - atribuit de către Consiliul Județean Harghita, în anul 2019.

ÎNDEMN, de Ziua Culturii Naționale:

Să-l învățăm în taină, ca pe-o rugăciune,

Prin el o țară-ntreagă poartă nume,
Să nu-l uităm și să-l slăvim mereu
Pe Eminescu ca pe Dumnezeu...

 

miercuri, 9 iunie 2021

Ultimul clopoțel, 2021

„Tinerețea e fericită tocmai pentru că are în fața ei viitorul.” (N. Gogol)


PROFESORI:

Director:             prof. VASILE DOBREAN
Director adjunct: prof. ANIȘOARA BALOG
Consilier educativ: prof. MARIA CIOBOTĂ
Diriginte clasa a XII-a:  prof. DANIELA BUZILĂ
Diriginte clasa a XIII-a: prof. ALISIA CONSTANTIN

    CLAUDIA ARDELEAN
    PETER BALLA
    DINA BOBRIC
    CRISTIAN BUZILĂ
    DANIELA BUZILĂ
    MARIA CIOBOTĂ
    ALISIA CONSTANTIN
    DAN COTFAS
    VASILE DOBREAN
    ILYES ELEMER
    CRISTINA IACOB
    ANNAMARIA KERSZTES
    ADRIAN LUNG
    ALINA-MAGHEI CALINOVICI
    ADRIANA MÂNDRU
    DORINA MUREȘAN
    CRISTIAN POPA
    IONELA POPA
    BOGDAN PULHAC
    CORINA SAVU
    ADRIANA STOICESCU
    LILIANA ȚĂRAN
    MARIANA ȚIFREA
    SANDA VODĂ


 Clasa a XII-a 


FILOLOGIE
    DANIEL-MARIN BOLDIJAR
    ARNOLD FERENCZ-CSIBI
    MIHAI-VASILE MOGLAN
    ANDREEA VASILICA NATEA
    MĂDĂLINA-MARIA PLATON
    NICOLETA-GABRIELA  RUSAN
    DANIEL-DUMITRU RUSU
    CRISTIAN-DORIN VÂLCAN
    
MATEMATICĂ-INFORMATICĂ
    DANA-MARIANA BAJKO
    MIRABELA-ȘTEFANIA DOBREAN
    ROXANA-PETRUȚA ILISAN
    MIRELA-IONELA IOZOF
    NICOLETA-ANDREEA MORAR
    MONICA-VICTORIA ȚIFREA

Clasa a XIII-a, seral - Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații

    

      LAURA- RAMONA AIACOBOIE (BICI)
    ENIKO BAJKO (SZOCS)
    ADRIANA CIOBOTĂ
    CONSTANTIN COSTEA
    MARIA HÎNGAN
    MARIA HOGNOGIU
    DĂNUȚ HORCIU
    FRANCISC-LUCIAN KELEMEN
    ARPAD MERA
    RAMONA MIRON (TOCHES)
    MĂDĂLINA-ANDREEA PASCAN
    RADU-DANIEL PUI
    COSMINA-LOREDANA PUNGEA (SARA)
    ZOLTAN-FLORIN SARA
    ROXANA SUCIU (MÎNDRU)
    FILIP-COSMIN SZASZ
    CONSTANTIN ȚĂRAN
    MARIN-DANIEL TOCHES
    MARIA ȚĂRAN (HÎNGAN-STAN)
    VASILE-DANIEL UJICĂ
    LASZLO VAKARIA
    VALENTIN VODĂ
    DANIELA-DUMITRIȚA VODĂ (ȘTEF)



















ELEVII PREMIAȚI, clasa a XII-a

DIPLOMĂ DE ONOARE: ROXANA-PETRUȚA ILISAN, șef de promoție

PREMIUL I

MIRABELA DOBREAN, matematică-informatică

ROXANA ILISAN, matematică-informatică

        PREMIUL al II-lea:

DANA BAJKO, matematică-informatică
ANDREEA NATEA, filologie
MĂDĂLINA PLATON, filologie

        PREMIUL al III-lea

MONICA ȚIFREA, matematică-informatică
GABRIELA RUSAN, filologie

        MENȚIUNI

I.          MIRELA IOZOF, matematică-informatică

II.         CSIBI ARNOLD FERENCZ, filologie

III.       ANDREEA MORAR, matematică-informatică


    I.  DANIELA-DUMITRIȚA VODĂ (ȘTEF), seral
    II. LASZLO VAKARIA, seral 

    III.COSMINA-LOREDANA PUNGEA (SARA), seral






GÂNDURI LA DESPĂRȚIRE

Dragii mei elevi, ați avut șansa să vă formați în acest liceu. Noi, profesorii v-am informat și v-am format, învățându-vă ce este bine, bun și frumos, ce este răbdarea, blândețea, dragostea, omenia, respectul, empatia. La rândul nostru, prin voi am rămas conectați la inocența, puritatea sufletească, entuziasmul și curajul vârstei voastre tinere. Împreună suntem învingătorii unor vremuri de pandemie și a unui sistem de studiu online. Sunteți tineri! Nu acceptați că sunteți slabi! Puterea voastră stă în capacitatea de a învăța continuu și de a vă adapta. Oriunde veți ajunge în viață încercați să fiți cei mai buni și dați dovadă de corectitudine. Cred că în acești ani de liceu ați învățat că trebuie să vă ascultați inima și că reprezentați ceva prin numai prin ceea ce dăruiți. Se spune că maturitatea începe atunci când realizezi că trebuie să te bazezi pe tine însuți. Pentru voi a început acest timp. Să aveți încredere, determinare și veți trece peste obstacolele menite să vă facă mai puternici. Rămâneți cu ochii larg deschiși, încrezători în destinul mereu provocator și nu uitați să puneți dragoste în tot ceea ce faceți. Vă doresc mult noroc, împliniri, multă sănătate și mult succes în viață! (prof. Daniela Buzilă)

Sunt onorată și încântata să vă urez bun venit tuturor la această ceremonie plină de culoare. Astăzi, suntem cu toții aici pentru a-i sărbători pe acești absolvenți, realizările lor, perseverența și succesul multora dintre ei. Sunt pentru oară dirigintă de absolvenți de clasa a XIII-a, ceea ce vă face să rămâneți mereu speciali în cariera mea de dascăl. Există momente pe care omul nu le uită – iată, acesta este un astfel de moment: ultimul sunet de clopoțel al primei mele clase de liceu. Finalul a patru ani școlari…..5, pentru cei de la seral,  petrecuți împreună se dorește a fi un moment de bilanț. Această perioadă a fost una și cu bune, și cu mai puțin bune. Aș dori să aplicăm acum zicala populară Cele bune să se adune, cele rele să se spele – să ținem minte ceea ce a fost bun în această perioadă și să lăsăm deoparte, cu înțelepciune, ceea ce nu a fost așa cum ne-am fi dorit. Să nu uitați, fiecare dintre voi este special și unic, în univers! Vă doresc să vă găsiți locul și rostul în lumea aceasta, să vă bucurați unii de alții, să fiți înțelepți, ambițioși, curajoși, fericiți…să găsiți putere în voi să zâmbiți, să visați, să iertați, să iubiți… !!! Mulțumesc pentru momentele frumoase, seriozitate și colaborare. Aș dori să închei cu un citat aparținând Norei Roberts „Dacă nu te îndrepți spre ceea ce îți dorești, nu vei avea acel lucru niciodată. Dacă nu ceri, răspunsul va fi întotdeauna nu. Daca nu faci niciun pas înainte, vei rămâne mereu în același loc.” (Prof. Alisia Constantin)

Este 4 iunie 2021, o zi plină de solemnitate, o zi memorabilă pentru noi, absolvenții de liceu, o zi în care se înscrie o nouă filă în istoria acestei instituții școlare! Mulțumirile le adresăm tuturor, deopotrivă părinților, educatorilor, învățătorilor și profesorilor, dumneavoastră, domnilor directori, pentru răbdare și suport permanent, colegilor cu care am legat prietenii. Colegilor din clasa a XI-a le dorim să-și urmărească idealurile să lupte constant pentru a deveni mai buni, mai valoroși, mai ambițioși. (Roxana Ilisan)

Suntem cu toții parte integrantă a acestei instituții de învățământ și ne bucurăm că am avut prilejul să învățăm aici, că am cunoscut oameni de valoare, minunați, care vor constitui pentru noi modele în viață și care și-au pus amprenta asupra formării noastre umane și profesionale viitoare. Sperăm că și generațiile viitoare vor înțelege spiritul acestei școli și că vor aprecia șansa de a se forma frumos în anii de liceu. (Gabriela Rusan)