Lyceum, an XVI, 2012, nr. 5 (74)
CUPRINS:- Prof. Claudia Ardelean, Parteneriat pentru educație: „Cu un pas mai aproape de comunitate”
- In memoriam: Nicolae Labiș
- E vremea colindelor
- Inaugurarea Patinoarului pe terenul de sport al școlii
- Cărți noi: „Evadat din Siberia” și „O zodie nefastă” de Toni Geangalău
Parteneriat pentru educaţie la Liceul „Miron Cristea” - Subcetate, jud. Harghita: „Cu un pas mai aproape de comunitate”
De-a lungul anilor, oameni harnici și ambițioși, „varvizenii” au fost norocoși pentru că au avut mereu în fruntea lor preoți și dascăli inimoşi și luminați.
În anul 2012, un grup de profesori cu inițiativă și-au propus să însuflețească această comunitate aflată la limita subzistenței. Din cauza situației materiale precare și a lipsei locurilor de muncă, există elevi în această localitate cu unul sau ambii părinți plecați în străinătate pentru muncă. Pe de altă parte, multe familii, cu copii școlari, trăiesc doar din ajutorul social oferit de Primărie. Problemele financiare le îngrădesc acestor copii accesul la activitățile școlare și extrașcolare, de educație non-formală, cum ar fi: excursii școlare, vizionarea unui spectacol/ teatru în altă localitate, accesul la parcuri tematice sau la alte activități de divertisment și cultură. Datorită migrării forței de muncă în străinătate, acești elevi au de suferit atât din punct de vedere social cât și educațional. Toate aceste lipsuri le îngrădesc viitorilor oameni integrarea sănătoasă și verticală în societate.
Problemele cu care se confruntă comunitatea și implicit unii elevi ai școlii ne determină să accesăm acest proiect într-un scop nobil și anume: cooptarea copiilor aflați în dificultate în diverse activități, pentru o mai ușoară integrare în societate; cultivarea deprinderilor de a comunica ușor în limba maternă; deprinderi de a lucra în echipă; dezvoltarea unui cod etic de comportament în societate și îmbogățirea orizontului de cunoaștere în vederea integrării corecte în comunitate și implicit în societate.
Fondul financiar obținut în colaborare cu Centrul Educația 2000+ Granturi pentru școli aflate în dificultate ne-a permis organizarea unei serii de activități pe parcursul a opt luni (martie-octombrie 2012): Pictură pe sticlă , Seară de divertisment , Vizită la sera de flori, Excursie în Banat, Vizită la „Apemin” Borsec, Excursie la pescăria Gudea, Amintiri dintr-o călătorie, Balul Toamnei.
Grupul țintă a fost format din 40 de elevi și 4 cadre didactice, care, împreună cu părinții, au asigurat condițiile optime pentru derularea acestor activități. Astfel am oferit copiilor școlii noastre ocazia de a cunoaște țara natală, de a-și descoperi pasiunile și de a-și consolida relațiile cu comunitatea.
Prof. Ardelean Claudia
In memoriam: NICOLAE LABIŞ
Nicolae Labiş s-a născut la 2 decembrie 1935 în Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava şi a murit la 22 decembrie 1956 la București, la vârsta de doar 21 de ani. A fost un mare poet român, care s-a remarcat prin opera ,,Moartea căprioarei”.
Vineri, 14 decembrie, la Centrul de Informare şi Documentare al Liceului ,,Miron Cristea” Subcetate, elevii coordonaţi de doamna profesoara de limba şi literatura română, Ramona Moldovan, au organizat un medalion literar dedicat marelui poet, Nicolae Labiş, pe care criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul” generației șaizeciste.
Doamna profesoară Moldovan ne-a prezentat nişte planşe cu poze reprezentând momente din viaţa poetului.
La sfârşit, elevii au recitat din lirica poetului Labiș. Am rămas impresionați de frumusețea și originalitatea poeziilor acestui important reprezentant al literaturii române.
Andreea Natea, clasa a IX-a
E vremea colindelor
Întâmpinăm Sărbătoarea Craciunului învățând colinde. Conducătorul grupului coral este domnul profesor Dragoș Cojocar. Ne-am propus să pornim la colindat din vreme.
În data de 12 decembrie, am plecat, însoțiți de doamna profesoară Daniela Dobrean, la Toplița. Părintele protopop Dumitru Apostol ne-a primit cu multă căldură, a fost încântat de colindele noastre - Fluierul cel păstoresc, Din cer senin, Colindul judelui și Colindița - ne-a mulțumit, ne-a oferit mici cadouri și ne-a invitat să-l colindăm în fiecare an. (Andreea Dobrean, clasa a VIII-a)
În ziua de 18 decembrie am plecat la Miercurea-Ciuc, însoțiți de profesorii Dragoș Cojocaru, Daniela Dobrean și Camelia Ciobotă, fiindcă ne-am propus să colindăm la Episcopia Ortodoxă Harghita-Covasna și la Muzeul Mureșului și al Oltului Superior. Pregătiserîm trei colinde: „Fluierul cel păstoresc”, „Din cer senin” și „Judele Domnului” și sceneta „Nașterea Domnului”.
Grupul coral este format din 15 membri, din clasele V-XII: Gabriela Dobrean, Ana-Maria Lung, Lorena Cotfas, Cătălina Moldovan, Andreea Dobrean, Lavinia Bot, Alexandra Dobrean, Ana-Maria Maxim, Marina Moldovan, Denisa Popa, Andreea Cotfas, Adriana Ciobanu, Adriana Muscă, Bianca Hurubă, Elena Savu.
Sceneta a fost interpretată de elevii: David Bordea, Sergiu Dobrean, Ioana Doța, Florin Țifrea, Oana Zămonea, Andreea Patka, Gheorghe Ciubucă, Cosmin Bordea, Mădălina Țepeluș, Cosmin Baciu, Florin Bot.
Am trăit o experiență de neuitat: colinda la Episcopie, vizitarea Muzeului Mureșului și al Oltului Superior, prânzul la Restaurantul „Tosca”, vizitarea magazinelor. (Alexandra Dobrean, clasa a VIII-a)
În data de 19 decembrie am colindat, în spiritul unei trdiții, la Primăria Subcetate. Salariații Primăriei și membrii Consiliului Comunal Subcetate ne-au întîmpinat cu bucurie și au răsplătit colinda noastră după datină.
În ziua de 20 decembrie, a fost organizat la școala noastră, în sala de sport, „Colindul zilei de Ajun”, spre a vesti celor prezenți, cadre didactice, părinți și elevi, marea bucurie a Nașterii Mântuitorului, a „Domnului Luminii”.
Spectacolul de Crăciun începe cu un colaj de colinde în limba engleză și română, interpretate de un grup de eleve din clasa a IV-a (Prof. Maria Șerban).
Urmează elevii din clasa a VI-a (Diriginte: prof. Sanda Vodă), băieții cu „Plugușorul”:
Apoi fetele din clasa a VI-a interpretând „Dansul crăciunițelor”:
Urmărim cu interes sceneta „Nașterea Domnului”, regizată de profesorii: Dragoș Cojocar și Daniela Dobrean:
Grupul coral (prof. Dragoș Cojocar) ne încântă cu câteva colinde și ne urază prin cântec „La mulți ani!”:
Elevii clasei a XI-a A (care s-au ocupat și de decorarea „scenei” pentru spectacol) interpretează sceneta „Nașterea lui Hristos”, al cărei mesaj este că trebuie să alegem mereu drumul cel bun, in ciuda modelelor negative pe care ni le oferă societatea contemporană, având drept călăuză credința în Dumnezeu.
Aceiași elevi ne bucură și cu câteva colinde:
Elevii clasei a XI-a au pregătit un moment scenic și în limba engleză: „A good thing about Christmas is”/ „Un lucru bun este la Crăciun”.
Elevele Bianca Hurubă, Elena Savu, Adriana Muscă, Andreea Ciubucă și profesoara Daniela Dobrean vin în fața spectatorilor cu un altfel de colind:
Serbarea de Crăciun a elevilor școlii noastre se încheie cu o suită de jocuri românești din Ardeal.
Au prezentat spectacolul: Adriana Muscă și Sergiu Zămonea.
Inaugurarea Patinoarului: 21 decembrie 2012
Cel mai frumos cadou oferit școlarilor noștri, dar și tuturor iubitorilor de patinaj, este, credem, amenajarea unui patinoar pe terenul de sport al școlii. Mulțumim celor care și-au adus contribuția la realizarea acestui proiect visat de multă vreme, în primul rând primarului comunei, domnul profesor Ioan Rizea. Într-o iarnă generoasă ca aceasta, cu zăpadă abundentă și cu ger, sperăm să avem o vacanță minunată, petrecând mult timp pe patine și schiuri.
Profesor de istorie pensionar, Toni Geangalău, se întoarce pentru scurtă vreme în localitatea natală, comuna Tulgheș, județul Harghita, cu două romane: „Evadat din Sibria” (2011) și „O zi nefastă” (2012). Sunt adunate în aceste cărți întâmplări adevărate din viața unui om, Dumitru Geangalău, tatăl autorului, și a familiei sale, întâmplări petrecute în climatul social-politic și istoric al secolului al XX-lea.
Cărțile reprezintă cel mai frumos omagiu, cel mai frumos gest de veșnică pomenire pe care Toni Geangalău le înalță spre părinții săi, Dumitru și Marița, plecați în eternitate, niște modele de viață, de demnitate și omenie pentru copiii lor, și nu numai, devenite în roman personaje emblematice pentru lumea satului din această zonă de confluență dintre Transilvania și Moldova: pasul Toplița – Borsec – Tulgheș din Carpații Orientali.
Sunt romane de sine stătătoare prin formula abordată și prin stil, dar ceea ce asigură ideea de unitate și continuitate a lor este personajul principal, Dumitru Geanganu, și mesajul transmis: iubirea de țară, de pământul natal, de familie și de Dumnezeu, iubirea și grija părinților față de copii, ca și iubirea și respectul copiilor față de părinți, educația copiilor prin propriul exemplu al părinților, în cultul muncii și al responsabilității, al omeniei și al bunului simț, al demnității și al verticalității, al curajului și al încrederii în forțele proprii și în Dumnezeu.
Ce l-a îndemnat pe profesorul Toni Geangalău să scrie aceste cărți? Aflăm din propria sa mărturisire din „Cuvânt înainte” la romanul „Evadat din Siberia”:
„În general, frământările vieții ne absorb atât de mult, încât uităm cu totul de cei care ne-au precedat și chiar de cei care ne-au adus pe lume, de părinții noștri. Uneori, viața lor începe să ne preocupe cu mult timp după ce nu mai sunt printre noi. (…)
Nu știu cât interes ar mai putea prezenta, dar am simțit o nevoie imperioasă să o scriu, poate din recunoștință pentru el, că a fost un tată bun și iubitor.”
Acțiunea primului roman se desfășoară linear, în ritmul domol al povestirii. Întâmplările, decantate și esențializate de trecerea timpului, sunt narate, cu naturalețe și simplitate, din perspectiva personajului principal, Dumitru Geanganu, la persoana I, la timpul trecul, timpul amintirii. Autorul și-l amintește pe tatăl său, desigur, așa cum le povestea adesea secvențe din cei opt ani trăiți în vremea Primului Război Mondial, între 1914-1922, ca militar în armata austro-ungară pe frontul din Galiția, apoi ca prizonier în Siberia și ca evadat, parcurgând cale de mii de kilometri din Siberia până în localitatea natală, Tulgheș.
Vestea Unirii Ardealului și Bucovinei cu România a primit-o la Irkutsk, unde se stabilise noul centru al Corpului II Voluntari Români. În 1920, când Corpul II Voluntari Români a fost trimis în Patrie prin Vladivostok, pe calea apelor, regimentul din care făcea parte și Dumitru Geanganu, reprezentând ariergarda armatei române de voluntari aflată în retragere, a căzut victimă forțelor comuniste. Deși războiul se terminase, pentru Dumitru Geanganu și pentru alți zece mii de prizonieri începe o nouă etapă de umilințe, muncă, mizerie și foame, finalizată cu drumul epizant al întoarcerii acasă din infernul siberian.
Ca o concluzie, personajul mărturisește: „Aici am să închei povestea tinereții mele. Nu a fost prea fericită, dar nu mă plâng. Trăiesc. Ba chiar am ajuns să îmbătrînesc. Am probat pe proprie mea piele cât de rezistent poate fi un om: la foame, la sete, la frig, la mizerie, la frică și neliniște, la durere, la lipsă de dragoste, la înstrăinare. Ajunsesem la vârsta de 31 spre 32 de ani. Pe atunci credeam că s-a cam terminat cu suferințele mele.
Dar n-a fost să fie așa…”
Propoziția finală a primului roman, „dar n-a fost să fie așa…” , face trecerea spre cartea următoare, „O zodie nefastă”.
Acțiunea celui de-al doilea roman se desfășoară cu precădere în Tulgheș, dar și în împrejurimi precum Gheorgheni, Bicaz, în perioada 1922, anul întoarcerii lui Dumitru Geanganu din prizonierat, și 1975, anul morții sale.
Romanul se constituie ca o frescă socială a satului românesc din această parte de țară, prezentând exponențial familia Geanganu formată din părinții Dumitru și Marița și cei șase copii, trei băieți: Ilie, Antonică și Victor și trei fete: Rozalia, Susana și Victoria.
Viața aspră a locuitorilor din Tulgheș, ca de altfel în toate așezările montane, este prezentată în toată complexitatea ei. Scriitorul redă, cu un fin simț al observației amănuntului semnificativ, coeziunea familiei țărănești tradiționale bazată pe iubire, respect, înțelegere, altruism, autoritatea părinților, la fel ca și educarea și responsabilizarea copiilor de a îndeplini diverse activități practice care asigurau subzistența familiei ale cărei ocupații principale erau creșterea animalelor, cultura pământului și industria casnică: torsul și țesutul.
Spre deosebire de primul roman, realizat ca o confesiune a personajului principal Dumitru Geanganu, prin narațiunea la persoana I singular, romanul „O zodie nefastă” se constituie prin alternanța stilului indirect, narațiunea fiind făcută din perspectiva unui narator omniscient la persoana a III-a singular, cu a stilului direct, ceea ce creează impresia de autenticitate. Scenele decupate din viața aspră a țăranului de la munte realizate prin dialog, punând în valoare amprenta graiului local și a înțelepciunii populare, sunt vii, pline de savoare și contribuie pregnant la individualizarea fiecărui personaj.
Romanul are finalitate educativă prin valorile morale ale lumii satului românesc tradițional în contextul istoric al secolului al XX-lea, dar trebuie remarcate și calitățile sale artistice legate de arta dialogului, a descrierii, a evocării.
Exemplificăm prin portretele pe care autorul le face surorilor Rozalia și Susana Geanganu: „Cea mai mare, Roza avea optsprezece ani. Era tare frumușică și zglobie. Mureau flăcăii din sat după ea. Cea mijlocie, de șaisprezece ani, Susănica, semăna cu tatăl ei. Era ca o zeiță din Olimp, cu ochii mari, albaștri, cu nasul drept, cu fața albă. Nu era exuberantă ca Rozalia, care semăna mai mult cu Marița, mama ei, dimpotrivă era ponderată, echilibrată și sobră ca tatăl ei, dar de o frumusețe încântătoare. Comportamentul ei sobru, atitudinea demnă și puțin distantă îi inoculau o oarecare timiditate, afectându-i îndrăzneala. (…) Roza avea un puternic instinct matern. Îi proteja pe toți frații ei (…) Sâmbăta îi spăla pe cei mici într-o cadă de lemn, îi săpunea și îi primenea cu hăinuțe curate.”
Frumusețea cadrului natural fascinează privitorul mai ales când acesta are răgazul să poposească măcar pentru o clipită pe culmea de la Fagul Înalt, unde Dumitru Geanganu stătea cu animalele din primăvară și până la Crăciun, sau a Higheșului, admirând monumentalitatea munților dimprejur, adevărat templu al naturii. Cu puterile vlăguite de muncă și boală, Dumitru Geanganu cere fiilor săi să-l însoțească pe munte pentru călătoria de adio și, ajuns acolo, să-l lase singur în intimitatea naturii: „Abia când ajunseră sus, pe picior, (…) bătrânul se așeză în iarba înmiresmată. Câmpul era acoperit cu flori de toate culorile. Deși soarele lumina puternic, aerul era răcoros și limpede. Privirea aluneca pe îndepărtări nebănuite (…)
- Apoi, măi băieți, - spuse Dumitru într-un târziu, cu ochii înlăcrimați – drag mi-o fost locul aista da nu știu dacă am să-l mai văd vreodată.
Apoi se lăsă ușor pe spate în parfumul florilor și în zumzetul albinelor. Pe bolta cerului pluteau alene două acvile, cilihoaie, cum le spunea bătrânul”. Dumitru trăiește bucuria contopirii în natură, impresionat „de frumusețea peisajului, de ciripitul vesel al păsărelelor și de gânguritul sălbatic al turturelelor din vârful unor fagi bătrâni de la marginea grădinii. O codobatură se balansa pe gardul unui țarc aflat în paragină.”
Aflat la capătul drumului său în viață, Dumitru Geangalău își ia rămas bun de la locurile și de la oamenii dragi, privind retrospectiv cu demnitate și cu măreția muntelui în preajma căruia a trăit:
„ - Am avut o copilărie fericită, dar ca orice copil di țăran am avut obligația încă di la vârsta di cinci-șasă ani să am o treabă di îndeplinit: să aduc borcut di la izvor, să culeg bureți, fragi ori mure, să strâng ouăle di la găini și multe altele. Ca tânăr fecior am muncit pi brânci ca tatăl meu să facă avere. Apoi am îndurat în armată tot feliu di nacazuri (…. Am luptat pi front, dar am avut mintea trează șî am răușât sî scap di rănile grele șî di moarte. Ca prizonier în Siberia, am cunoscut foamea, frigul șî înstrăinarea mai ghine dicât mulți alțî.
Știi, Dorule, pi întinsul pădurilor, vezi câteodată un fag sânguratic pi o stâncă, aplecatcîntr-o rână din pricina vânturilor și a furtunilor. Cine crezi că l-o plantat acolo? Nimeni. Doar soarta. Ori zodia lui.
M-am întors acasă din Siberia. Credeam că pe viitor n-oi mai suferi atâtea greutăți. Dar m-au luat la întrebări chiar românii mei, adică siguranța statului, pe motiv că aș fi comunist. O trecut șî asta. O vinit Ungaria mare care ne-o cuprins șî pe noi. Aproape că m-au omorât în bătăi autoritățile ungare pi motov că sânt român șî ca să plec afară din țara lor, în regatul românesc. Apoi au vinit în România la putere comuniștii. Acum nu mai eram comunist, ci m-au făcut chhiabur și am intrat în bucluc. M-au obligat la plata unor cote șî impozite pisi puterile mele, m-au persecutat pe mine șî pe copciii mei șî m-au amenințat cu trimiterea la Canal, unde urma să-mi rămâie oasele. Iar amu mă omaoară cancerul… Asta-i pi scurt povestea vieții mele, dragă băiete. Dau-ar Dumnezeu ca nime din lumea asta mare să nu aibă soarta me, voi și nici copciii șî copciii copciilor voștri!”
Realismul construcției epice, mesajul umanist al cărților și calitățile lor estetice fac din acestea „un bun cultural cu valoare educativă (…)Prin această operă, autorul și-a împlinit o datorie morală și de suflet față de suferințele îndurate cu stoicism, nu numai de tatăl său împreună cu familia, ci și față de două generații de oameni prinși în coliziunile sociale create de prăbușirea a două imperii din estul Europei” ( Mihai Păstrăguș).
Profesor Doina Dobreanu
În ziua de 18 decembrie am plecat la Miercurea-Ciuc, însoțiți de profesorii Dragoș Cojocaru, Daniela Dobrean și Camelia Ciobotă, fiindcă ne-am propus să colindăm la Episcopia Ortodoxă Harghita-Covasna și la Muzeul Mureșului și al Oltului Superior. Pregătiserîm trei colinde: „Fluierul cel păstoresc”, „Din cer senin” și „Judele Domnului” și sceneta „Nașterea Domnului”.
Sceneta a fost interpretată de elevii: David Bordea, Sergiu Dobrean, Ioana Doța, Florin Țifrea, Oana Zămonea, Andreea Patka, Gheorghe Ciubucă, Cosmin Bordea, Mădălina Țepeluș, Cosmin Baciu, Florin Bot.
Am trăit o experiență de neuitat: colinda la Episcopie, vizitarea Muzeului Mureșului și al Oltului Superior, prânzul la Restaurantul „Tosca”, vizitarea magazinelor. (Alexandra Dobrean, clasa a VIII-a)
În data de 19 decembrie am colindat, în spiritul unei trdiții, la Primăria Subcetate. Salariații Primăriei și membrii Consiliului Comunal Subcetate ne-au întîmpinat cu bucurie și au răsplătit colinda noastră după datină.
În ziua de 20 decembrie, a fost organizat la școala noastră, în sala de sport, „Colindul zilei de Ajun”, spre a vesti celor prezenți, cadre didactice, părinți și elevi, marea bucurie a Nașterii Mântuitorului, a „Domnului Luminii”.
Spectacolul de Crăciun începe cu un colaj de colinde în limba engleză și română, interpretate de un grup de eleve din clasa a IV-a (Prof. Maria Șerban).
Urmează elevii din clasa a VI-a (Diriginte: prof. Sanda Vodă), băieții cu „Plugușorul”:
Urmărim cu interes sceneta „Nașterea Domnului”, regizată de profesorii: Dragoș Cojocar și Daniela Dobrean:
Grupul coral (prof. Dragoș Cojocar) ne încântă cu câteva colinde și ne urază prin cântec „La mulți ani!”:
Elevii clasei a XI-a A (care s-au ocupat și de decorarea „scenei” pentru spectacol) interpretează sceneta „Nașterea lui Hristos”, al cărei mesaj este că trebuie să alegem mereu drumul cel bun, in ciuda modelelor negative pe care ni le oferă societatea contemporană, având drept călăuză credința în Dumnezeu.
Aceiași elevi ne bucură și cu câteva colinde:
Elevele Bianca Hurubă, Elena Savu, Adriana Muscă, Andreea Ciubucă și profesoara Daniela Dobrean vin în fața spectatorilor cu un altfel de colind:
Serbarea de Crăciun a elevilor școlii noastre se încheie cu o suită de jocuri românești din Ardeal.
Tuturor vă mulțumim frumos
Că ați ascultat povestea nașterii lui Cristos.
De Crăciun toți putem fi un pic mai buni:
Să-i ajutăm pe cei mici și pe bătrâni,
Calea lui Isus noi s-o urmăm,
De haruri divine să ne bucurăm.
Au prezentat spectacolul: Adriana Muscă și Sergiu Zămonea.
Inaugurarea Patinoarului: 21 decembrie 2012
Cel mai frumos cadou oferit școlarilor noștri, dar și tuturor iubitorilor de patinaj, este, credem, amenajarea unui patinoar pe terenul de sport al școlii. Mulțumim celor care și-au adus contribuția la realizarea acestui proiect visat de multă vreme, în primul rând primarului comunei, domnul profesor Ioan Rizea. Într-o iarnă generoasă ca aceasta, cu zăpadă abundentă și cu ger, sperăm să avem o vacanță minunată, petrecând mult timp pe patine și schiuri.
CĂRȚI NOI:
Profesor de istorie pensionar, Toni Geangalău, se întoarce pentru scurtă vreme în localitatea natală, comuna Tulgheș, județul Harghita, cu două romane: „Evadat din Sibria” (2011) și „O zi nefastă” (2012). Sunt adunate în aceste cărți întâmplări adevărate din viața unui om, Dumitru Geangalău, tatăl autorului, și a familiei sale, întâmplări petrecute în climatul social-politic și istoric al secolului al XX-lea.
Cărțile reprezintă cel mai frumos omagiu, cel mai frumos gest de veșnică pomenire pe care Toni Geangalău le înalță spre părinții săi, Dumitru și Marița, plecați în eternitate, niște modele de viață, de demnitate și omenie pentru copiii lor, și nu numai, devenite în roman personaje emblematice pentru lumea satului din această zonă de confluență dintre Transilvania și Moldova: pasul Toplița – Borsec – Tulgheș din Carpații Orientali.
Sunt romane de sine stătătoare prin formula abordată și prin stil, dar ceea ce asigură ideea de unitate și continuitate a lor este personajul principal, Dumitru Geanganu, și mesajul transmis: iubirea de țară, de pământul natal, de familie și de Dumnezeu, iubirea și grija părinților față de copii, ca și iubirea și respectul copiilor față de părinți, educația copiilor prin propriul exemplu al părinților, în cultul muncii și al responsabilității, al omeniei și al bunului simț, al demnității și al verticalității, al curajului și al încrederii în forțele proprii și în Dumnezeu.
Ce l-a îndemnat pe profesorul Toni Geangalău să scrie aceste cărți? Aflăm din propria sa mărturisire din „Cuvânt înainte” la romanul „Evadat din Siberia”:
„În general, frământările vieții ne absorb atât de mult, încât uităm cu totul de cei care ne-au precedat și chiar de cei care ne-au adus pe lume, de părinții noștri. Uneori, viața lor începe să ne preocupe cu mult timp după ce nu mai sunt printre noi. (…)
Nu știu cât interes ar mai putea prezenta, dar am simțit o nevoie imperioasă să o scriu, poate din recunoștință pentru el, că a fost un tată bun și iubitor.”
Acțiunea primului roman se desfășoară linear, în ritmul domol al povestirii. Întâmplările, decantate și esențializate de trecerea timpului, sunt narate, cu naturalețe și simplitate, din perspectiva personajului principal, Dumitru Geanganu, la persoana I, la timpul trecul, timpul amintirii. Autorul și-l amintește pe tatăl său, desigur, așa cum le povestea adesea secvențe din cei opt ani trăiți în vremea Primului Război Mondial, între 1914-1922, ca militar în armata austro-ungară pe frontul din Galiția, apoi ca prizonier în Siberia și ca evadat, parcurgând cale de mii de kilometri din Siberia până în localitatea natală, Tulgheș.
Vestea Unirii Ardealului și Bucovinei cu România a primit-o la Irkutsk, unde se stabilise noul centru al Corpului II Voluntari Români. În 1920, când Corpul II Voluntari Români a fost trimis în Patrie prin Vladivostok, pe calea apelor, regimentul din care făcea parte și Dumitru Geanganu, reprezentând ariergarda armatei române de voluntari aflată în retragere, a căzut victimă forțelor comuniste. Deși războiul se terminase, pentru Dumitru Geanganu și pentru alți zece mii de prizonieri începe o nouă etapă de umilințe, muncă, mizerie și foame, finalizată cu drumul epizant al întoarcerii acasă din infernul siberian.
Ca o concluzie, personajul mărturisește: „Aici am să închei povestea tinereții mele. Nu a fost prea fericită, dar nu mă plâng. Trăiesc. Ba chiar am ajuns să îmbătrînesc. Am probat pe proprie mea piele cât de rezistent poate fi un om: la foame, la sete, la frig, la mizerie, la frică și neliniște, la durere, la lipsă de dragoste, la înstrăinare. Ajunsesem la vârsta de 31 spre 32 de ani. Pe atunci credeam că s-a cam terminat cu suferințele mele.
Dar n-a fost să fie așa…”
Propoziția finală a primului roman, „dar n-a fost să fie așa…” , face trecerea spre cartea următoare, „O zodie nefastă”.
Acțiunea celui de-al doilea roman se desfășoară cu precădere în Tulgheș, dar și în împrejurimi precum Gheorgheni, Bicaz, în perioada 1922, anul întoarcerii lui Dumitru Geanganu din prizonierat, și 1975, anul morții sale.
Romanul se constituie ca o frescă socială a satului românesc din această parte de țară, prezentând exponențial familia Geanganu formată din părinții Dumitru și Marița și cei șase copii, trei băieți: Ilie, Antonică și Victor și trei fete: Rozalia, Susana și Victoria.
Viața aspră a locuitorilor din Tulgheș, ca de altfel în toate așezările montane, este prezentată în toată complexitatea ei. Scriitorul redă, cu un fin simț al observației amănuntului semnificativ, coeziunea familiei țărănești tradiționale bazată pe iubire, respect, înțelegere, altruism, autoritatea părinților, la fel ca și educarea și responsabilizarea copiilor de a îndeplini diverse activități practice care asigurau subzistența familiei ale cărei ocupații principale erau creșterea animalelor, cultura pământului și industria casnică: torsul și țesutul.
Spre deosebire de primul roman, realizat ca o confesiune a personajului principal Dumitru Geanganu, prin narațiunea la persoana I singular, romanul „O zodie nefastă” se constituie prin alternanța stilului indirect, narațiunea fiind făcută din perspectiva unui narator omniscient la persoana a III-a singular, cu a stilului direct, ceea ce creează impresia de autenticitate. Scenele decupate din viața aspră a țăranului de la munte realizate prin dialog, punând în valoare amprenta graiului local și a înțelepciunii populare, sunt vii, pline de savoare și contribuie pregnant la individualizarea fiecărui personaj.
Romanul are finalitate educativă prin valorile morale ale lumii satului românesc tradițional în contextul istoric al secolului al XX-lea, dar trebuie remarcate și calitățile sale artistice legate de arta dialogului, a descrierii, a evocării.
Exemplificăm prin portretele pe care autorul le face surorilor Rozalia și Susana Geanganu: „Cea mai mare, Roza avea optsprezece ani. Era tare frumușică și zglobie. Mureau flăcăii din sat după ea. Cea mijlocie, de șaisprezece ani, Susănica, semăna cu tatăl ei. Era ca o zeiță din Olimp, cu ochii mari, albaștri, cu nasul drept, cu fața albă. Nu era exuberantă ca Rozalia, care semăna mai mult cu Marița, mama ei, dimpotrivă era ponderată, echilibrată și sobră ca tatăl ei, dar de o frumusețe încântătoare. Comportamentul ei sobru, atitudinea demnă și puțin distantă îi inoculau o oarecare timiditate, afectându-i îndrăzneala. (…) Roza avea un puternic instinct matern. Îi proteja pe toți frații ei (…) Sâmbăta îi spăla pe cei mici într-o cadă de lemn, îi săpunea și îi primenea cu hăinuțe curate.”
Frumusețea cadrului natural fascinează privitorul mai ales când acesta are răgazul să poposească măcar pentru o clipită pe culmea de la Fagul Înalt, unde Dumitru Geanganu stătea cu animalele din primăvară și până la Crăciun, sau a Higheșului, admirând monumentalitatea munților dimprejur, adevărat templu al naturii. Cu puterile vlăguite de muncă și boală, Dumitru Geanganu cere fiilor săi să-l însoțească pe munte pentru călătoria de adio și, ajuns acolo, să-l lase singur în intimitatea naturii: „Abia când ajunseră sus, pe picior, (…) bătrânul se așeză în iarba înmiresmată. Câmpul era acoperit cu flori de toate culorile. Deși soarele lumina puternic, aerul era răcoros și limpede. Privirea aluneca pe îndepărtări nebănuite (…)
- Apoi, măi băieți, - spuse Dumitru într-un târziu, cu ochii înlăcrimați – drag mi-o fost locul aista da nu știu dacă am să-l mai văd vreodată.
Apoi se lăsă ușor pe spate în parfumul florilor și în zumzetul albinelor. Pe bolta cerului pluteau alene două acvile, cilihoaie, cum le spunea bătrânul”. Dumitru trăiește bucuria contopirii în natură, impresionat „de frumusețea peisajului, de ciripitul vesel al păsărelelor și de gânguritul sălbatic al turturelelor din vârful unor fagi bătrâni de la marginea grădinii. O codobatură se balansa pe gardul unui țarc aflat în paragină.”
Aflat la capătul drumului său în viață, Dumitru Geangalău își ia rămas bun de la locurile și de la oamenii dragi, privind retrospectiv cu demnitate și cu măreția muntelui în preajma căruia a trăit:
„ - Am avut o copilărie fericită, dar ca orice copil di țăran am avut obligația încă di la vârsta di cinci-șasă ani să am o treabă di îndeplinit: să aduc borcut di la izvor, să culeg bureți, fragi ori mure, să strâng ouăle di la găini și multe altele. Ca tânăr fecior am muncit pi brânci ca tatăl meu să facă avere. Apoi am îndurat în armată tot feliu di nacazuri (…. Am luptat pi front, dar am avut mintea trează șî am răușât sî scap di rănile grele șî di moarte. Ca prizonier în Siberia, am cunoscut foamea, frigul șî înstrăinarea mai ghine dicât mulți alțî.
Știi, Dorule, pi întinsul pădurilor, vezi câteodată un fag sânguratic pi o stâncă, aplecatcîntr-o rână din pricina vânturilor și a furtunilor. Cine crezi că l-o plantat acolo? Nimeni. Doar soarta. Ori zodia lui.
M-am întors acasă din Siberia. Credeam că pe viitor n-oi mai suferi atâtea greutăți. Dar m-au luat la întrebări chiar românii mei, adică siguranța statului, pe motiv că aș fi comunist. O trecut șî asta. O vinit Ungaria mare care ne-o cuprins șî pe noi. Aproape că m-au omorât în bătăi autoritățile ungare pi motov că sânt român șî ca să plec afară din țara lor, în regatul românesc. Apoi au vinit în România la putere comuniștii. Acum nu mai eram comunist, ci m-au făcut chhiabur și am intrat în bucluc. M-au obligat la plata unor cote șî impozite pisi puterile mele, m-au persecutat pe mine șî pe copciii mei șî m-au amenințat cu trimiterea la Canal, unde urma să-mi rămâie oasele. Iar amu mă omaoară cancerul… Asta-i pi scurt povestea vieții mele, dragă băiete. Dau-ar Dumnezeu ca nime din lumea asta mare să nu aibă soarta me, voi și nici copciii șî copciii copciilor voștri!”
Realismul construcției epice, mesajul umanist al cărților și calitățile lor estetice fac din acestea „un bun cultural cu valoare educativă (…)Prin această operă, autorul și-a împlinit o datorie morală și de suflet față de suferințele îndurate cu stoicism, nu numai de tatăl său împreună cu familia, ci și față de două generații de oameni prinși în coliziunile sociale create de prăbușirea a două imperii din estul Europei” ( Mihai Păstrăguș).
Profesor Doina Dobreanu
