sâmbătă, 10 decembrie 2016

MAGIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ, 2016

Festivalul de colinde Cerul și Pământul




   Cu moto-ul „Trecutul este ușa viitorului” (B. P. Hașdeu), la 3 noiembrie 2016, la Biserica Ortodoxă din Subcetate, a avut loc ediția a III-a a Festivalului Județean de colinde „Cerul și Pământul”, organizat de Liceul „Miron Cristea”, Asociația de Tineret „Ecoul Subcetate”, Primăria comunei Subcetate, Consiliul Local al comunei Subcetate, Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Inspectoratul Județean Harghita, Parohia Ortodoxă Subcetate și Parohia Greco-Catolică Subcetate. 
   Obiectivul acestei manifestări este cultvarea dragostei și respectului pentru valorile, credințele, obiceiurile comunității noastre, transmise din generație în generație, verigă de legătură între trecut și prezent, principiu de unitate și continuitate.
    Participanții la festival au prezentat un program variat de colinde, în cele mai autentice conținuturi și tonalități: 
Corurile Liceului „Miron Cristea” conduse de profesorii Ionela Popa și Bogdan Pulhac, 



Corul Liceului de muzică „Tudor Jarda” din Bistrița-Năsăud, 




Corul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnuli” din Izvorul Mureșului,
Corul de muzică bizantină „Anastasios” UMF Târgu-Mureș.



    Festivalul s-a desfășurat pe baza proiectului depus de Asociația de Tineret „Ecoul Subcetate”, finanțat de Consiliul Local Subcetate și coordonat de profesorii Cristian Popa, Ionela Popa, Sanda Vodă, Vasile Rusu și Bogdan Pulhac.
Asociația de Tineret „Ecoul Subcetate”




Corul liceului la festivalul de colinde Florile dalbe




Cu colindul la Tulgheș, la Biserica „Sfânta  Paraschieva”,

 la părintele Dragoș Cojocar: 18 dec. 2016



Cu colindul la Miercurea Ciuc: la Prefectură și la Episcopia Ortodoxă


                        Corul Intermezzo, prof. Bogdan Pulhac



Uite, vine Moș Crăciun!


Colindăm, colindători,
Noaptea pe la cântători,
Prin troiene greu răzbim
La colindă noi pornim
Colinda Crăciunului
Pe ulița satului.
Când în ceruri se cânta
Pruncul cel sfânt se năștea

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus, dar este şi sărbătoarea care aduce an de an în familie obiceiuri precum colindatul şi împodobirea bradului, sub care copiii aşteaptă darurile Moşului.
Creştinii sărbătoresc pe 25 Decembrie naşterea lui Iisus din Nazaret. Odată cu răspândirea învăţămintelor sale, multe dintre tradiţiile străvechi ce au precedat sărbătoarea Crăciunului au fost înglobate de bisericile creştine. Păgânii de pe vechiul continent european celebrau la finele anului solstiţiul de iarnă, prilej de veselie, întrucât prevestea întoarcerea soarelui şi a luminii. Multe dintre obiceiurile lor au fost "creştinate" şi duse mai departe, fiind acum de nelipsit în preajma sărbătorilor de iarnă. În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus.
Crăciunul, copii, nu este o simplă dată. Este o stare de sprit. E vremea când aprinzi focul ospitalităţii în casă și flacăra bunătăţii în suflet. Personjul cel mai așteptat de Crăciun este Moșul. Chiar dacă uneori ne îndoim de prezența acestuia,  el totuși există în inimile celor care cred.
Dacă vom continua să spunem povestea Crăciunului, să cântăm colinde şi spiritul Crăciunului, vom putea aduce bucurie, fericire şi pace acestei lumi. Primiți colinda?
1.   Atmosferă de Crăciun

Această perioadă semnificativă pentru creștini este marcată de toate genarațiile, începând cu  cei mai mici dintre noi. Clasa pregătitoare, condusă de d-na învățătoare Viorica Oană, a pregătit spectacolul artistic Bucuriile iernii.

Unul dintre rezultatele proiectului Festivalului de teatru Confesiuni despre viață și artă este înființarea trupei de teatru Gaudium Art, reprezentativă pentru Liceul Miron Cristea din Subcetate.  D-na prof. Buzilă Daniela, profesorul coordonator al trupei, ne invită să privim scenetele Vis de Crăciun și Cel mai minunat dar, apoi două scenete umoristice: O brad frumos și La doctor.


2.   Poveste de Crăciun

Într-una din serile trecute am avut un vis minunat: un înger a venit să mă învețe strãvechea semnificație a Crãciunului - acea semnificatie profundã, datã uitãrii în zilele noastre...
Clasa I reînvie această semnificație, însoțiți de d-na învățătoare Melania Dinu, cu momentul artistic Zâmbet de copil.

Îngerul mi-a vorbit apoi despre Stea, semnul ceresc al unei promisiuni fãcute cu veacuri în urmã. Dumnezeu promisese un Mântuitor, un Salvator pentru lumea cãzutã, și unul dintre semnele împlinirii acelei promisiuni era mãreața Stea de la Rãsãrit.
Steaua din vârful bradului sau din fereastrã ne reamintește acum de dragostea lui Dumnezeu pentru omenire și de împlinirea acelei promisiuni fãcute de Dumnezeu. Nenumãratele stelute ce sclipesc în noapte vorbesc acum despre speranța arzãtoare a întregii omeniri.
Clasa a II-a însuflețită de d-l învățător Marius Urzică strecoară în inimile noastre spiritul cald al colindelor.

Îngerul mi-a vorbit apoi, scoțând din sacul său un brăduț, despre speranță.
Culoarea verde a bradului, mereu aceeași de-a lungul anului, simbolizeazã speranța veșnicã a omenirii. Verdele este culoarea tinereții, a speranței neînvinse, culoarea promițãtoare de belșug a naturii.

Clinchetul cristalin al clopoțelului venit parcã din depãrtãri de veacuri, înseamnã cãlãuzire, regãsire și întoarcere și ne amintește cã fiecare în parte are o valoare neasemuitã în ochii Domnului. Îngerul m-a învățat cã așa cum oitele rãtãcite sunt gãsite dupã sunetul clopoțelului ce-l poartã la gât, tot așa sunetul clopotelului ar trebui sã-i aminteascã omului cã trebuie sã se întoarcã în turma din care s-a rãtãcit.
Clasa a III-a, sub îndrumarea d-nei învățătoare Aurelia Deac, ne prezintă momentul Crăciunul, împreună și ne invită să simțim împreună spiritul acestei sărbători.

Și, în timp ce clinchetul clopoțelului s-a stins în noapte, îngerul a scos la ivealã o lumânare. A înfipt-o într-un sfeșnic și a aprins-o. Întunericul încãperii s-a retras parcã speriat de razele pâlpâinde ce se revãrsau feeric de la mica luminițã, zugrãvind imagini de basm pe pereții încãperii. Lumânarea, a șoptit îngerul, aratã recunoștinta omului pentru Steaua din vechime.
Luminita ei firavã este ca o oglindire a sclipirii stelelor în noapte. La început, în bradul împodobit cu betealã, au fost prinse lumânãrele, înlocuite acum de beculețele multicolore. Fiecare om trebuie sã fie o luminițã ce vorbeste despre darul lui Dumnezeu, despre neasemuita Lui lucrare întru salvarea omenirii.

Clasa a IV-a, împreună cu d-na învățătoare Todor Ileana, reînvie momentul Nașterii în sufletele noastre prin  glasurile cristaline ale copiilor.
Vestea Nașterii Domnului este trimisă pe pământ prin glasuri de copii.
Corul de la gimnaziu, condus de d-na prof. Ionela Popa în colaborare cu d-na prof. Anișoara Balog, este azi mesagerul Nașterii.
Eleva Ramona Buca, una dintre vocile sensibile ale acestei generații interpretează colindul Aseară pe-nserate. A fost îndrumată de d-na profesoară Ionela Popa.

Colindatul este un obicei stravechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peștera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus și, bucurându-se de acest semn ceresc și de glasul îngerilor, au vestit degrabă în Cetatea Betleemului minunea la care au fost martori. Noi primim cu drag vestea nașterii Domnului prin  colindele interpretate de Corul elevilor de liceu dirijat de d-na profesoară Ionela Popa.
Corul Intermezzo, amprenta muzicală a Liceului Miron Cristea, grup de elevi care reprezintă cu succes instituția și ai lor profesori, conduși de d-l profesor Bogdan Pulhac, va deschide această zi festivă cu un grupaj de cântece reprezentative acestei perioade. Ascultându-i cu luare-aminte va fi începutul unui Crăciun frumos.


Dl. profesor Alin Negrea și d-na prof. Daniela Buzilă au pregătit un minirecital de colinde împreună cu elevi din clasele V-VIII.
Elevii clasei a XII-a Larisa Frandeș, Ana Maria Rus și Sergiu Iozof, îndrumati de d-na profesoară  Dorina Mureșan interpretează colindele Din toată țara venim și Noapte de Craciun.
Crăciunul este sărbătoare universală. Elevii din clasa a IX-a au pregătit împreună cu d-na prof. Maria Ciobotă câteva colinde în limba engleză
Mai colindă Alexandra Vodă, clasa a VI-a, îndrumată de d-na educator Adina Chindea, La tot omu de Crăciun și Valentina Moldovan, îndrumată de d-na prof. Popa Ionela, Lângă ieslea minunată.

Când îngerul a fãcut o pauzã, mi-am dat seama ca venise vremea să plece, dar parcă sclipirea din ochii-i îmi spunea că mai are să-mi arate ceva. Mi-a întins o cununițã de brad. Vãzându-mi ezitarea, a agãtat-o el la ușa de la intrare și mi-a spus să nu uit că ea simbolizeazã eternitatea dragostei. Este un nesfârșit cerc al dragostei, al cãrei început adesea nu-l știm și al cãrei sfârșit degeaba îl cãutãm... și a plecat.

Lumânarea continuă sã îmbrace camera într-o luminã blândã și feericã, iar gândurile mele au poposit îndelung la tot ce îngerul mă învățase în Ajun de Crãciun: sã dãruiesti și sã ajuți, sã iubești și sã slujești. Despre asta vorbeste Crãciunul! Ce altceva mai mãret poți sã faci în viatã?

3.   Urări de Crăciun și Anul Nou

Părinții sunt  cele mai luminoase stele de pe cerul vieții noastre, care ne luminează cărările întortocheate ale vieții. Ne exprimăm recunoștința și iubirea noastră prin cântecul Rugă pentru părinți. Interpretează Ana Maria Rus sub îndrumarea d-nei prof. Popa.
Echipa de dans modern (Bianca Drimus, Crina Ilisan, Diana Gotfert, Cătalina Vâlcan, Paraschiva Vass, Bot Lavinia, îndrumate de d-na profesoară Dorina Mureșan) ne incită la mișcare.
Elevii din clasa a VII-a, îndrumați de d-na prof. Gabor Crina vin cu urări de bine, sănătate și belșug pentru anul care vine. Să-i primim cu aplauzele bine meritate.
Acum, când Crăciunul bate la porți, frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor şi cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire, iubire şi fericire.
La mulți ani cu sanatate,
Să vă dea Domnul de toate.
Să aveți belșug în casă,
Tot ce vă doriți pe masă.
Să primiți doar vești de bine,
În Noul An care vine.


Director educativ, prof. Claudia Ardelean