miercuri, 14 mai 2008

Concursuri (Lauda semințelor...), parteneriate scolare_Lyceum, nr. 4 (44), an XII, mai 2008

1. De ce ne implicăm în parteneriatele şcolare?

Aceasta este o întrebare pe care mulţi dintre noi şi-o adresează, completând poate cu „De ce să îmi încarc agenda fără niciun rost?”
Însă putem spune că există multe beneficii din realizarea unui parteneriat, deoarece „atât profesorii cât şi elevii dobândesc noi abilităţi relevante, atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală, precum abilităţi de comunicare şi prezentare, luarea deciziei, rezolvarea de probleme şi managementul conflictului, creativitate, munca în echipă şi solidaritate”(Comenius, Manual de bune practici).Aceste parteneriate se pot adresa tuturor vârstelor copiilor şi pot fi implicate multe discipline de studiu.
Chiar şi elevii mai mici pot fi implicaţi în parteneriate şi proiecte deoarece le deschid foarte mult orizonturile, îşi fac noi prieteni, învaţă lucruri noi şi interesante şi chiar pot face comparaţii între o şcoală şi alta, reţinând ce e mai bun din fiecare.
La Grupul Şcolar „Miron Cristea” din Subcetate, la clasele mici, s-a demarat un parteneriat şcolar cu Şcoala cu clasele I-IV din Capu- Corbului şi se va desfăşura în perioada martie 2008 - iunie 2009. Titlul parteneriatului dintre cele două şcoli este „Obiceiuri, tradiţii şi creaţie”. Se vor realiza activităţi comune, dar şi individuale, cu condiţia ca şi şcoala parteneră să primească materialul realizat.
Am participat la prima activitate comună din cadrul parteneriatului în data de 17 aprilie 2008 şi pot spune că am fost profund impresionată de câtă iniţiativă, cooperare, creativitate au dat dovadă cei implicaţi în parteneriat, copii şi cadre didactice.
Am ajuns la Capu-Corbului după multe „peripeţii” pe serpentinele de pe Creanga, am fost întâmpinaţi foarte frumos cu imnul şcolii din Capu-Corbului şi, respectându-se tradiţia străbună, cu pâine şi sare. A fost un moment emoţionant!
Mai departe, fiecare copil s-a prezentat printr-un joc cu mingea şi apoi am mers să luăm micul-dejun, atât cadrele didactice, cât şi elevii. Astfel elevii au avut posibilitatea să se cunoască mai bine. Dacă la început au fost puţin timoraţi, acum şi-au revenit, au râs şi s-au distrat împreună.
Activitatea propriu-zisă din cadrul proiectului a fost „Sărbători pascale pe plaiuri corbene”, propunând elevilor, ajutaţi de învăţătoarele de la Capu-Corbului, să vopsească ouă de Paşte. S-a lucrat în trei echipe: o echipă a trebuit să decoreze ouă cu pensula, alţii au trebuit să le decoreze cu vopsea de ouă şi frunze uscate şi ultima echipă au vopsit ouăle cu vopsea roşie pentru ouă. Punctul forte al activităţii a fost încondeierea ouălor de Paşte de către o batrânică din sat, după vechile obiceiuri. Atât cadrele didactice prezente cât şi copiii au fost foarte impresionaţi de modalitatea de lucru a iscusitei femei, au făcut schimb de impresii şi idei pentru activităţile viitoare. Reporterii desemnaţi din rândul elevilor din cele două şcoli au observat pe parcursul activităţilor tot ce se întâmplă şi au consemnat impresiile într-o scurte compuneri pe care le-au citit la sfârşit. Organizatorii au dăruit diplome de participare tuturor copiilor de la Subcetate.
A fost o zi specială, o zi în care copiii au învăţat unii de la alţii lucruri frumoase, dând dovadă de creativitate şi spirit de echipă, lucruri ce trebuiesc a fi dezvoltate pentru a-i ajuta în viaţă.
Trebuie menţionat că a doua activitate comună din acest parteneriat se va realiza la Subcetate în săptămâna Zilelor Şcolii noastre, unde sunt sigură că elevii de la Capu-Corbului se vor simţi la fel de bine.
Le mulţumesc cadrelor didactice implicate în acest parteneriat şcolar pentru că mi-au oferit posibilitatea să particip la aceasta minunată activitate şi le doresc mult succes în realizarea a cât mai multe activităţi de acest gen. Prof. Maria Şerban, Consilier educativ

2. Încondeierea ouălor de Paşti

Suntem în Săptămâna de dinaintea sărbătorilor de Paşti. Câţiva elevi din clasele I-IV de la şcoala noastră plecăm împreună cu doamnele învăţătoare la Şcoala din Capu-Corbului. Suntem invitaţi acolo pentru a învăţa de la bunica Floarea cum să încondeiem ouăle roşii pentru Paşti.
Doamna învăţătoare Geta ne întâmpină cu bucurie şi ne pofteşte într-o sală de clasă. Facem cunoştinţă cu colegii noştri din Capu-Corbului cu ajutorul unui joc cu mingea: fiecare copil care prinde mingea îşi spune numele.
Apoi părintele ne vorbeşte despre sărbătoarea Învierii Domnului Nostru Isus Cristos.
Suntem împărţiţi în grupe: a iepuraşilor, a puişorilor şi a răţuştelor. Primim apoi ouă fierbinţi pentru a le decora. Cei din grupa iepuraşilor le vopsesc în tempera, în toate culorile curcubeului; răţuştele decorează ouăle cu flori şi frunze; puişorii le vopsesc cu roşu şi le dau apoi cu ulei.
Dar bunica Floarea le încondeiază cu adevărat. Foloseşte un obiect numit „chişiţă”, cu care desenează pe ouăle fierbinţi modele frumoase, folosind ceară de albine amestecată cu tăciune de lemn zdrobit. Apoi pune ouăle în vopsea galbenă.
Acasă, vom încerca să încondeiem şi noi ouăle de Paşti, aşa cum ne-a învăţat bunica Floarea din Capu-Corbului.
Ana -Alexandra Dobrean, clasa a II-a

3. Din compunerile noastre
En été
C’est la saison que j’aime de tout mon cœur parce qu’il fait très chaud, il fait du soleil tous les jours. En été je vais souvent chez mes grands-parents dans le jardin vert desquels l’odeur des fleurs parfume l’air. Il y a là un cerisier dont je cueille de ses « chandelles et cercles de flamme rouge » que j’attache à mes oreilles.
Avec ma cousine, on part sur la colline verte parsemée par de fleurs de toutes les couleurs et on fait des bouquets de fleurs multicolores. Des coccinelles dansent comme des ballerines sur des marguerites. Des papillons volent de fleurs en fleurs. Près du ruisseau, des grenouilles, la peau comme l’émeraude, sautent effarouchées. La beauté et la respiration de la nature environnante nous charment. On rentre très gaies et, à la tombée du soir, on aide notre grand-mère à arroser les fleurs, sans penser que pendant la nuit il va pleuvoir à verse. Le lendemain, le jardin est plus vert et l’odeur des fleurs est plus forte. (Vasilica Morar, XI-e A)
Coquelicots
J’aime beaucoup regarder la toile de Claude Monet, « Les Coquelicots » ; c’est parce que j’adore le calme et la beauté de la nature, notamment les coquelicots rouges et le ciel bleu. La ligne des arbres sépare à l’horizon le ciel et les énormes flots verts de la terre. On voit dans cet immense cadre naturel une jeune femme se promenant avec son petit enfant à peine remarqué parmi les coquelicots. En regardant ce paysage, on imagine respirer l’air chaud, le parfum des arbres et des fleurs en plein été. Le tableau de Claude Monet peut être considéré une invitation au milieu de la nature toujours accueillante.
(Raluca Boldi, XI-e A)
Le jardin de ma grand-mère
Quand je pense au jardin d’émeraude de ma grand-mère, je sens l’odeur agréable des fleurs entourent chaque été sa petite maison. A mon réveil, ma grand-mère est déjà dans son jardinet et je la vois, les yeux pleins de joie, arrosant ses fleurs qui ont des parfums inoubliables. Le soleil matinal laisse tomber ses rayons douces en caressant les fleurs du jardinet et mes joues d’enfant. Je me rappelle joyeusement le blanc pur des lys, les diverses nuances des pensées, le violet des lilas, le rouge des zinnias, le jaune des tulipes. Le souvenir de l’odeur et des couleurs de toutes ces fleurs me donnent toujours de la joie, m’animent et m’inspirent. (Doruţa Cozma, XI-e A)
Mon coin d’Eden
Un lieu chair pour moi est celui retiré de tous regards, un lieu dont je suis liée par beaucoup de souvenirs. Je me souviens avec plaisir les excursions qu’on y a faites et, certainement, il y aura beaucoup d’autres pareilles. Je ne veux pas raconter une certaine excursion pour ne pas embrumer les autres et parce que chacune en a quelque chose de spécial, mais je veux vous décrire ce lieu qui peut être considéré un coin d’éden. C’est un endroit très joli, même paradisiaque : c’est une clairière entourée d’une couronne de sapins, avec une tout petite cabane au milieu d’où on peut admirer le champ vert parsemé par des fleurs multicolores. On sent alors le désir de les embrasser toutes, pour les caresser et pour inspirer leurs parfums…
Il y aurait beaucoup de choses à dire parce que chaque rencontre avec cet espace est inédite. (Virginia Râpan)
Lecţia copilăriei
Am trăit întâmplarea pe care am să v-o povestesc cu câţiva ani înainte. Este o întâmplare care m-a determinat să înţeleg altfel viaţa.
Era toamnă târzie, iar vântul din ce în ce mai puternic ne prevestea apropierea iernii. Într-o casă veche din apropiere tocmai se mutase o familie săracă. Abia dacă aveau bani să-şi cumpere pâine. Fetiţa mergea la şcoală cu hainele cârpite şi cu ghetele rupte. Eu aveam toate jucăriile dorite, iar ea purta cu sine mereu un ursuleţ rupt, singura ei jucărie, dar pe care o iubea enorm.
Într-o zi a venit la mine, mi-a spus că o chemă Ioana şi mi-a propus să ne jucăm cu ursuleţul ei, pentru a-mi alunga plictiseala. Într-adevăr, mă plictiseam repede de orice jucărie. I-am oferit şi eu jucăriile mele şi ne-am jucat împreună mai multe ore. La plecare, i-am dăruit hăinuţe şi jucării. Bucuria ei m-a făcut să înţeleg ce importanţă mare aveau pentru ea şi cele mai neînsemnate lucruri. De atunci am început să preţuiesc mai mult lucrurile şi jucăriile mele şi să mă bucur de ele.
Întâmplarea aceasta a fost una dintre cele mai importante lecţii de viaţă. (Denisa Popa, clasa a V-a)
Sufletul de copil
Fiecare om se naşte cu ”o flacără” în sufletul său care îi luminează toată viaţa, iar inocenţa, naivitatea, timiditatea şi puritatea sufletului de copil pot rămâne inalterabile până la apusul vieţii. Maturitatea noastră este greu de dobândit. Ea se obţine prin educaţie şi autoeducaţie, prin voinţa fiecăruia. Doar păstrându-ne sufletul de copil remarcăm frumuseţile vieţii şi a tot ceea ce ne înconjoară. Persoanele vârstnice păstrează un moral ridicat poate şi pentru că păstrează în sufletul lor o pulbere din visele copilăriei. (Petruţa Todoran, clasa a VIII-a)
Se spune că perioada copilăriei, ”vârsta de aur”, este cea mai frumoasă din viaţa unui om şi asta pentru că nu ai nici un fel de probleme, nici un fel de griji, vezi lumea cu ochi de copil, totul ţi se pare simplu, eşti rebel, nu-ţi pasă de nimic şi de nimeni, nu te gândeşti la consecinţele faptelor tale.
Trecerea timpului îţi poate fura unele amintiri, îţi poate altera frumuseţea trupului feciorelnic, însă niciodată nu-ţi poate fura sufletul. Atâtea elemente din jur – susurul unui izvor, mireasma florilor de câmp sau din grădina părintească, freamătul lin al codrului -, ne pot readuce în memoria afectivă secvenţe trăite odinioară în paradisul copilăriei, generatoare de linişte şi pace sufletească.
Indiferent de vârsta pe care o poartă, omul îşi poate păstra nealterat sufletul de copil. (Sorina Roşca, clasa a VIII-a)
Iarna, la SubcetateSubcetate este un sat de munte unde iarna, o dată instalată, pare eternă. De aceea multora iarna li se pare un anotimp fioros: cu zile lipsite de soare, cu ceaţă, cu multă umezeală şi cu polei; doar noi, copiii, o aşteptăm cu drag şi o iubim din tot sufletul pentru bucuriile pe care ni le oferă, prin distracţiile şi sporturile specifice.
Venirea iernii este prevestită de norii plumburii care acoperă albastrul cerului, de păsările gureşe care zboară în cârduri pe deasupra satului. Deodată, fulgi plăpânzi, lacrimi îngheţate ale cerului, după ce ne încântă cu dansul lor ameţitor, se aşează pe pământ.
Regret plecarea toamnei aurii, dar bucuriile iernii mă cuceresc repede: cerul albastru şi zăpada sclipitoare adunată în valuri imense, pădurile îngropate în omăt, căldura din casa părintească, mirosul proaspăt al bradului de Crăciun, glasurile colindătorilor, pârtiile pline de copii cu sănii şi cu schiuri, bălţile cu luciu de gheaţă transformate în patinoare. Iarna, munţii care înconjoară satul nostru par nişte castele de cristal, iar satul pare rupt dintr-o poveste.
Iarna aceasta, bogată în zăpadă, nu mereu foarte prietenoasă, a fost totuşi una dintre cele mai frumoase, de neuitat, unică.
(Todoran Petruţa)

4. Proiectul „Ziua Europei – ziua noastră”
În perioada 5-9 mai 2008 s-au desfăşurat în şcoala noastră o serie de activităţi în cadrul proiectului „Ziua Europei, ziua noastră”, proiect coordonat de profesorii: Daniela Dobrean, Vasile Rusu Adrian Lung, Cristina Ţandea şi Doina Dobrean. Din echipa de proiect au făcut parte elevii clasei a VI-a şi câţiva elevi ai clasei a V-a (Alexandru Lung, Răzvan Urzică şi Dan Juverdean). Au fost prezenţi atât elevi, din clasele a IX-a şi a X-a, dar şi profesori: domnul director Ioan Cutlac, doamna Dorina Marc, doamna Keresztes Anna-Maria, domnişoara Maria Şerban.
Majoritatea activităţilor s-au desfăşurat în noul cabinet de informare şi documentare al şcolii noastre, într-o ambianţă plăcută şi deconectantă. Menţionăm activităţile realizate în cadrul acestui proiect:
· Comunicare: „Istoricul Uniunii Europene” (Prof. Vasile Rusu);
· Prezentare în Power Point ”Uniunea Europeană” (prof. Daniela Dobrean);
· Prezentări de referate despre toate statele Uniunii Europene (Elevii clasei a VI-a);
· Videoclipuri ale unor melodii reprezentative pentru statele Uniunii Europene prezentate cu ajutorul videoproiectorului (Prof. Adrian Lung şi elevii clasei a V-a menţionaţi).
· Expoziţia de artă plastică (Prof. Cristina Ţandea)
· Realizarea panoului tematic „Statele Uniunii Europene” (Prof. Daniela Dobrean)
· Concursul „Ştii şi câştigi” cu tema „Uniunea Europeană”.
Ne-au impresionat colegii noştri din clasa a VI-a prin seriozitatea cu care şi-au pregătit prezentările despre toate statele Uniunii Europene, menţionând coordonate geografice, istorice, culturale şi de specific naţional.
Concursul „Ştii şi câştigi”, condus de domnul profesor Vasile Rusu, s-a finalizat cu următorul clasament: locul I, echipajele Andrada Szebeni - Adriana Muscă şi Filip Cotfas – Raul Buzilă; locul II, echipajul Claudiu Ilisan – Gabriel Moldovan şi locul III, echipajul Mihaela Rusu – Marina Moldovan.
La concursul de desene organizat de prof. Cristina Ţandea au participat cei mai talentaţi elevi ai şcolii noastre din clasele I-VII: Dan Dobrean, Ana Dobrean, Denisa Popa, Bianca Urzică, Alexandru Lung, Dan Juverdean, Andreea Cotfas, Adriana Muscă, Marina Moldovan, Liliana Platon, Bianca Hurubă, Alexandra Ciubucă, Adina Cotfas. Inspiraţi de deviza: „Unitate în diversitate”, toţi participanţii şi-au dat silinţa să exprime prin imagini plastice felul în care percep ei comunitatea Uniunii Europene. Desenele realizate pe tema „Uniunea Europeană în viziunea noastră” sunt interesante prin mesajele transmise; impresionează şi încântă totodată privitorul prin imaginaţia, talentul şi creativitatea micilor artişti.
Animaţi de dorinţa de a afla despre perspectivele comunei Subcetate ca localitate europeană, o echipă de reporteri, elevi din clasa a VI-a (Andrada aSzebeni, Adriana Muscă, Gabriel Moldovan, Raul Buzilă, Iulian Cotfas şi Sergiu Roşca), au cerut permisiunea domnului primar Vasile- Nicolae Cotfas de a le acorda un interviu. Ei s-au interesat de proiectele derulate în localitatea noastră din fonduri europene, de proiectele de reabilitare a drumurilor comunale, de măsurile de protejare a mediului, de igienizare a localităţii, de stopare a defrişărilor abuzive, de dezvoltarea agroturismului local, de interesul pentru parteneriate între localitatea noastră şi alte localităţi din ţară sau din străinătate. Andra Popa (IXA), Ilisan Claudiu şi Dragoş Juvricea (X A)

5. Rezultatele noastre la concursurile şcolare

1. Etapa judeţeană:
Limba şi literatura română::
Clasele V-VIII menţiune (prof. Sofia Cutlac):
- Bianca Urzică şi PopaD, V, menţiune
- Andrada Szebeni, VI, locul III
- Buzilă Raul, VI, menţiune
- Hurubă Bianca; VII, menţiune
Liceu (prof. Crina Gabor):
- Andra Popa, IX, menţiunea I
Geografie (prof. Daniela Dobrean):
- Bogdan Urzică, VIII, locul II
Matematică (prof. Ionela şi Cristian Popa):
- Popa Teodora –Denisa, V, menţiune
- Popa Andra, IX, menţiune
- Adina Cotfas, XI, menţiune
Educaţie civică (prof. Vasile Rusu):
- Hurubă Bianca şi Vaidoş Ioana, menţiune
- Todoran Petruţa şi Dragomir Aurelian, menţ.
Educaţie tehnologică (prof. Ioan-Costel Sandu):
- Urzică Bogdan, VIII, locul II
Concursul pe meserii(prof. subing. Traina Muscă şi maistru Florin Mândru):
- Antal Răzvan, XIB - mecanică, locul II
- Doţi Costel, XIB - mecanică, menţiunea I
Sport (prof. Dobrean-Urzică Ioan- Horea):
- Fotbal băieţi, I-IV, băieţi, locul I/judeţ şi IV/interjud.
- Fotbal băieţi, gimnaziu, locul II/judeţ
- Fotbal băieţi, liceu, locul II/judeţ
- Volei fete, liceu, locul III/judeţ
- Cros: Vaidoş Ioana, VIII, locul I/judeţ
Rusu Mihaela, V, locul IV/judeţ
2. La etapa zonală:
Circulaţie(prof. Ioan-Costel Sandu):
- Locul II, clasele IV-VIII
3. La etapa naţională
Concursul de Creaţie „Laudă seminţelor de faţă şi-n veci tuturor”, din cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia 2008:
- Ciobotă Camelia-Ioana, XII, premiul III, secţiunea traducere

6. Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”,
ediţia a XXVIII-a, 9-11 mai 2008
Sebeş – Lancrăm – Alba-Iulia

Am avut deosebita bucurie să particip la acest festival, fiind invitată în calitate de câştigătoare a Premiului al III-lea la etapa naţională a concursului de creaţie „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor”, ediţia a III-a, 2008, concurs desfăşurat în cadrul manifestărilor acestui festival.
M-am înscris la acest concurs la secţiunea de traduceri a unor fragmente din opera lui Lucian Blaga şi am tradus în limba franceză, sub coordonarea doamnei profesoare Doina Dobrean, trei poezii:
„Amurg de toamnă”- ”Crépuscule d’automne”, „Linişte între lucruri bătrâne”-„Silence au milieu des vieilles choses” şi „Pluguri”-„Charrues”.
Împreună cu doamna profesoară Doina Dobrean, am fost prezente la evenimentele care s-au derulat în localităţile Sebeş, Lancrăm şi Alba Iulia, în aceste zile:
În prima zi, de 9 mai, am fost martori la inaugurarea Complexului Lucian Blaga din Lancrăm, am vizitat casa memorială a poetului din Lancrăm, localitatea unde acesta s-a născut şi şi-a petrecut copilăria, am participat la pelerinajul comemorativ la statuia şi mormântul acestuia, am audiat evocările unor personalităţi de seamă ale culturii român, evocări prin care s-a conturat portretul spiritual al poetului, filozofului, dramaturgului, romancierului, publicistului şi profesorului Lucian Blaga: acad. Eugen Simion, criticul literar Gheorghe Grigurcu, Ion Miloş, traducătorul lui Blaga în limba suedeză, Gheorghe Pavelescu, Eugen Nistor, Mircea Popa. Am urmărit prezentarea CD-ului „Întoarcerea lui Lucian Blaga”.
În ziua a doua, de 10 mai, am fost prezenţi la Târgul de carte de la Alba-Iulia, unde au fost lansate: revista „Acasă”, cărţi şi publicaţii ale Festivalului din acest an: „Paşii Profetului, „Caietele Blaga”, „Ceremonia Paginii – 21 pentru eternitatea Blaga”, ziarul „Sebeşul”, volumul „Saeculum”; am participat de asemenea, la Casa de Cultură „Lucian Blaga” din Sebeş, la vernisajul expoziţiei de pictură religioasă pe sticlă, la sesiunea de comunicări „Prezenţa lui Lucian Blaga şi a altor personalităţi ale literaturii române în manualele şcolare”. Decernarea festivă a premiilor acestui festival, în sala mare a Casei de cultură Sebeş, a fost urmată de un spectacol artistic - „Întoarcerea la obârşii – susţinut de actriţa Lucia Mureşan şi de Cvartetul „Apulum” din Alba Iulia.
Atmosfera acestor zile de la Sebeş, Lancrăm şi Alba Iulia, cuvintele domnului Gheorghe Grigurcu - „Pentru mine, Lucian Blaga este un om viu, îl văd fie la Cluj, fie la Sebeş, fie în acest Lancrăm, unde ne aflăm acum”- , ca şi recitalul susţinut de actriţa Lucia Mureşan nu numai că mi-au trezit o imensă bucurie, dar chiar mi-au dat impresia că Lucian Blaga este alături de noi, participanţii la aceste manifestări.
Mulţumim organizatorilor acestul festival şi celor care au propus şi realizat proiectul educativ „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor”, în special domnului Gheorghe Suciu, directorul CCD Alba, care a fost alături de noi în toate zilele de festival. Camelia Ciobotă

7. Din lirica lui Lucian Blaga

Crépuscule d’automneDe la cime des monts le crépuscule
Aux lèvres rouges
Souffle sur les cendres des nuages
Et attise
La braise cachée
Sous leur fin voile gris.
Un rayon
Accouru du couchant
Replie ses ailes et se pose en tremblant
Sur une feuille ;
Mais la charge est trop lourde –
Et la feuille tombe
O, mon âme !
Que je le cache bien dans ma poitrine,
Plus profondément, que nul rayon de lumière de l’effleure
Il s’écroulerait :
C’est l’automne.

Silence au milieu des vieilles choses
Ma montagne, ma chère montagne est tout proche
Entourée de vieilles choses
Couvertes de mousse depuis le début du monde
Dans le soir aux sept soleils noirs
Porteurs de bonnes ténèbres,
Je devrais être heureux.
Le silence règne en suffisance dans le cercle
Qui tient ensemble les douves de la voûte.
Mais je me souviens du temps où je n’étais pas encore,
Comme d’une enfance lointaine
Et j’ai un grand regret de n’être point resté
Au pays sans nom.
Je me dis de nouveau :
Les étoiles dans le ciel ne font aucun tapage.
Oui, je devrais être heureux.

(Traducere : Camelia Ciobotă, XII-e A

Colectivul de redacţie:
Vasilica Morar, Raluca Boldi, Doruţa Cozma, Virginia Râpan, Ana-Alexandra Dobrean, Camelia Ciobotă, Denisa Popa, Andra Popa, Petruţa Todora,. Sorina Roşca, prof. Maria Şerban, prof. Sofia Cutlac, Andrada Szebeni, Raul Buzilă, Andreea Muscă, Iulian Cotfas, Sergiu Roşca, Claudiu Ilisan, Dragoş Juvricea
Profesor DOINA DOBREAN - coordonator şi editor