marți, 28 decembrie 2010

CRĂCIUN 2010 - Lyceum, nr. 9 (61), an 2010

SERBAREA DE CRĂCIUN


La poarta sufletelor noastre de creştini bat sfintele sărbători de iarnă. Dorim să le întâmpinăm aşa cum se cuvine: cu bucurie, cu bunătate şi inimi curate. E sărbătoare în cer, pe pământ şi în suflete. Curge Decembrie peste noi, umplându-ne sufletul de magie şi aducându-ne în dar cântecul divin, răsărit din miracolul Naşterii.
Colindul sfânt, cântarea cântărilor pe care o auzim, face ca în fiecare dintre noi să se nască Iisus Hristos. E timpul pur în care lumânările se aprind pe rând şi din cântece candide de îngeri se înfiripă o urare ce leagă cerul de pământ.
1.Colinde ne-au pregătit şi elevii claselor a II–a şi a III-a, îndrumaţi de doamnele învăţătoare Ileana Todor şi Viorica Oană. Colindul prinde viaţă prin glasuri de copii, iar cei prezenți, mici și mari, trăiesc miracolul în tăcere.

2. „Din an în an sosesc mereu
La geam cu Moş Ajun
E ger cumplit şi drumu-i greu
Da-i obicei străbun.
Azi cu strămoşii noi cântăm
Colindul sfânt şi bun
Tot moş era şi-n vremea lui
Bătrânul Moş Crăciun.”

COLINDE, COLINDE și PLUGUŞORUL (Elevii clasei a IV-a, înv. Melania Dinu)

3. Magia din vremea colindelor o trăim din plin alături de elevii clasei a V-a și a VII-a, îndrumaţi de doamna profesoară Claudia Ardelean.



4. Elevele Andreea Hanga, Mădălina Cotfas şi Anamaria Maxim din clasa a VI-a, ne-au oferit superbe colinde, pregătite sub îndrumarea doamnei diriginte Dorina Marc.
5. „Crăciuniţele” din clasa a VI-a și-au exprimat bucuria sărbătorii prin dans, în ritmul cântecului „Jingle bells rock”, sub îndrumarea doamnei profesoare Daniela Dobrean.









6. Elevii clasei a VIII-a, coordonaţi de doamna dirigintă Ionela Popa, vin pe scenă să ne amintească de bucuriile iernii. Prin colindele şi poeziile pregătite, ei ne fac să visăm și să fim mai buni.





7. „Acum, în prag de sărbători, Când îngerii ne cântă-n gând Şi doar iubire-i pe pământ, Când toată furia dispare, Lăsând în loc doar alinare”, grupul coral al şcolii noastre, condus de domnul profesor Carol Stoica, este prezent pe scenă, ca în fiecare an, cu câteva colinde.


8. Elevi ai clasei a IX-a, coordonaţi de domnişoara dirigintă Şerban Maria, au prezentat sceneta intitulată “Criza de Crăciun”, tradusă din limba engleză.


9. Am urmărit cu admirație „Dansul anotimpurilor” interpretat de Lavinia Bot din clasa a VI-a, pregătit sub îndrumarea doamnei profesoare Sanda Vodă.


10. Elevi din clasele a VI-a, a VII-a şi a X-a, coordonaţi de doamna profesoară Daniela Dobrean, au prezentat sceneta „Deschide ușa, creștine!”.

11. Spectacolul a luat sfârșit printr-o ofrandă de colinde pregătite de elevi ai claselor a IX-a, a X-a şi a XII-a, îndrumaţi de doamna învăţătoare Todor Ileana, participanți la “Festivalul Florilor Dalbe”care a avut loc la Casa de Cultură din municipiul Topliţa.

Din lada de zestre a poporului nostru am scos câteva din datinile strămoşeşti. Prin ele încercăm să sădim în sufletele noastre dragostea pentru sărbătorile creştine, dragostea pentru ființa noastră națională şi recunoştinţa pentru cei care s-au jertfit, pentru ca astăzi să putem spune în libertate:”Deschide uşa, creştine”. Nemuritoare sărbătoare! Poveste eternă…de alb şi lumină! Gând bun! Urme de sănii, trecute prin suflet…Zurgălăi alintaţi de colinde…Copii, şi părinţi, şi bunici…OAMENI! În straie de ÎNGERI…GÂND BUN ! Amintiri, cu miros de…timp…Verdele pur de anotimp… Nemuritoare sărbătoare ! GÂND BUN ! Crăciunul e aproape. Sărbători binecuvântate!

Au contribuit la realizarea spectacolului: Prezentare: Adriana Muscă, Sergiu Zămonea Decor: Prof. Daniela Dobrean, Prof. Sanda Vodă, Ana Dobrean, Lavinia Bot, elevi ai clasei a X-a
Prof. Maria Șerban, text; prof. Doina Dobreanu, foto.

BUCURII DE IARNĂ
Copiii de la Grădinita nr. 1 din Subcetate au așteptat cu nerăbdare sărbătoarea Crăciunului, mai ales venirea lui Moș Crăciun. Dacă pentru cei mai mari întâlnirea cu el a devenit obișnuință, pentru cei din grupa mică emotiile sunt coplesitoare atunci când acesta își face apariția.
Bucurie si neliniște, entuziasm și voie bună, acestea sunt sentimentele care pun pun stăpânire pe inimile lor.
Din glasurile lor cristaline răsună colinde și poezii, învătate sub îndrumarea educatoarelor Rafila Oană, Daniela Tompea si Viorica Urzică.
La finalul spectacolului, copilașii noștri, în ipostază de „fulgii de nea” sclipitori, neastâmpărați și vioi, au încântat privirile spectatorilor – părinți și bunici - prin dansul lor realizat sub îndrumarea educatoarei Viorica Urzică.
Subcetate, 21 decembrie 2011


La magie de Noël
Pour tous ceux qui vivent dans les villages roumains traditionnels, le temps des fêtes d’hiver est riche en souvenirs pleins de joie et lumière. On considère ce temps une bonne occasion de réunir les morceaux du Ciel se trouvant en nous, de se communier de la sainteté des fêtes, d’être heureux en offrant de l’amour, du pardon, de la compréhénsion, de la générosité à nos proches, en sachant que seulement l’amour et la croyance restent toujours valables.
Dans nos villages aux racines patriacales, la vie se déroulait rituellement, en fonction des traveaux agricoles et des fêtes de l’année. On garde aujourd’hui seulement des fragments de vieilles traditions. C’est peut être à cause des 50 ans de communisme qui nous a imposé à tuer le Ciel de nous- mêmes, à oublier les fêtes transmises des temps imémorables, les fêtes qui donnaient un certain rythme à notre vie.
Le Noël est l’une des fêtes chrétiennes et laïques les plus belles. Ces jours-ci, une atmosphère mirifique, mystérieuse s’instale dans nos villages. Tout ce qui se passe à la veille du Noël - les noëls, le mythe du Père Noël apportant des cadeaux aux enfants sages, les sapins ornés - représentent des réminiscences des traditions ancestrales. Le Noël a une signification chrétienne, mais il porte aussi des traditions ancestrales dont les sens se sont perdus.
La fête de Noël est appellée en roumain CRĂCIUN. Quant à ce nom, il y a de diverses opinions. Quelques ethnologues soutiennent l’origine latine du mot, d’autres croient que c’est un nom d’origine thrace-dace. En admettant que la langue de nos ancêtres daces était un dialecte, un idiome du latin vulgaire, où on doit chercher les origines du roumain, les opinions des ethnoloques ne sont pas contradictoires. Une fête populaire célébrait à Rome, le 25 décembre, la naissance du Soleil invaincu et les Saturnales. En même temps les Thraces-Daces pratiquaient eux-aussi, à l’occasion du solstice d’hiver, les fêtes du feu. On sait que’on fêtait sumultanément jusqu’au V-e siècle autant la naissance du Dieu le Soleil que la naissance du Christ. Certainement, les fêtes se déroulant au temps du solstice d’hiver ont une origine pré-chrétienne. On reconnait aussi dans le festivisme de la célébration du Noël de nos jours les traces des traditions païennes.
En plusieurs parties de la Roumanie on croit que la Veille et les trois jours de Noël représentent un temps magique. Les vieux disent que les anges de Dieu descendent sur la terre à la veille de grandes fetês pour qu’ils préparent nos coeurs en vue des miracles qui vont venir. On essaie comprendre la signification de la fête de Noël en déchiffrant les miracles cachés dans nos traditions, dans nos vieilles coutumes et dans la magie des nos chants de Noël. On a beaucoup des noëls.
On en a choisi pour vous quelques-uns:
http://www.youtube.com/watch?v=1oKxhCbML9Q&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=GCD8xR4emcE&NR=1
http://www.youtube.com/watch?v=qPaIhedl35w
http://www.youtube.com/watch?v=1ApcHn6a3Oo&NR=1
http://www.youtube.com/watch?v=BEUTI4fYKIw&NR=1
http://www.youtube.com/watch?v=B1BVDrf51mY&feature=related

La globalisation va effacer les vieilles traditions des peuples… Même si on ne vit pas dans l’esprit des traditions, elles doivent être connues et transmises. Il y a des instituteurs, des professeurs, des artistes qui cultivent aux jeunes générations l’esprit de nos traditions, pour les conserver. C’est la langue, le costume populaire et les traditions qui assurent l’identité d’une nation. Dans nos écoles on organisent des manifestations dans l’eprit de nos traditions. Dans la photo suivante il y a un groupe d’élèves de notre école qui vient de chanter des noëls y compris le chant de l’étoile de mages annonçant la naissance de Jésus:
Naturellement, on se souhaite „Joyeuses Fêtes!”, mais les gens peuvent être vraiment heureux seulement en communion avec Dieu, seulement en cherchant des occasions de joie et de bonheur. Le miracle de la Naissance du Christ a été perçue seulement par les mages et les bergers, mais la lumière de cette nuit sacrée rayonne à travers les siècles et brille dans les âmes de ceux qui acueillent Jésu.

Joyeux Noël à tous nos amis!

Professeur Doina Dobreanu
Subcetate – Roumanie, le 19 décembre 2010
https://sites.google.com/site/euromythes/accueil-site/2010---2011

marți, 26 octombrie 2010

AMINTIRI, EXCURSII... - Lyceum, anul XIV, nr. 8 (60), octombrie 2010

CUPRINS:
1. Poveste de demult
2. Impresii din excursie

3. Plimbările şi excursiile-mijloace de cunoaştere a mediului inconjurator


1.POVESTE DE DEMULT - AdrianA Muscă, clasa a IX-a

Multe amintiri ţesute cu vraja gândului plutesc zi de zi printre noi! Şi fiecare amintire ascunde o poveste...
Mi-e tot mai dor de bunica, sub a cărei privire blândă mi-am trăit primii ani ai copilăriei! Îl provoc pe tata să-mi povestească despre bunica sau despre bunicul, pe care nu apucasem să-l cunosc. Pe bunica, o fată frumoasă, destoinică, hotărâtă și demnă, o adusese bunicul în satul nostru din Voșlobeni, un sat mare, răsfirat pe marginea drumului şerpuit ce leagă Izvorul Mureşului de orașul Ghergheni. Câte amintiri dragi a adus bunica din casa părinților săi! De câte ori s-o fi întors printre amintirile ei în tăcere? Cu frânturi din povestea familiei sale a crescut și tata, mezinul familiei, Traian Muscă…
Bunica Maria se născuse într-o familie de ţărani simpli şi harnici, familia lui Mihăilă și a Paraschivei Chindea. Dumnezeu le dăruise trei prunci. Învăluită în murmur de ape şi cetină de brazi, modesta casă părintească a bunicii mele, retrasă în liniștea din dosul gardului de lemn, adăpostea cele cinci suflete, care îi dădeau viață și o luminau cu bunătatea lor nemărginită. Glasurile cristaline și vesele ale copiilor, vioiciunea și ghidușiile lor îi făceau pe părinți să uite de neliniști, amărăciuni, tristeți…
Folosind dărnicia naturii, ştiind că ea le este alături la bine şi la rău, Mihăilă și Paraschiva cultivau cu dragoste pământul, cu speranța că așa vor putea asigura o viaţă cât mai bună familiei lor. Frumuseţea și generozitatea naturii înconjurătoare se regăseau din plin în bunătatea sufletului lor. Cu nerăbdare, țăranii așteaptă aici, la munte, sosirea zânei cu rochia ţesută cu fire de aur și cu cununiţa bătută in pietre cu sclipiri solare. Când vara și toamna își dau mâna, dealurile, câmpiile, pădurile şi livezile capătă veşminte noi. Atunci este la noi vremea secerișului și a culesului!
Cu mezinul familiei abia născut în covata de lemn și cu ceilalţi doi prunci așezați în căruţă pe un braț de fân proaspăt, cu mireasmă îmbătătoare, Paraschiva și Mihăilă plecau să secere ogorul poleit cu aur în zori. Razele piezișe ale soarelui, vântul fugar și osteneala zilei le pictau obrajii cu un roşu înflăcărat. Se întoarceau la căsuța lor o dată cu revărsarea feerică a lunii și cu ivirea stelelor ca într-un dans luminos de licurici.
Nu munca îi neliniștea, ci vremurile tulburi, nesigure, amenințătoare pe care le trăiau.
A început Primul Război Mondial. Mihăilă a plecat pe front, lăsându-şi în urmă cea mai de preţ comoară: soţia şi cei trei prunci.
Onu, cel din urmă născut, nu împlinise un an. Măriuca, bunica mea, fetița cu ochii de un albastru pur sclipitor, avea şi ea doar trei veri, iar Lina, cea dintâi binecuvântare dată de Dumnezeu acestei familii, avea cinci anişori.
Rămasă fără nici un spijin şi cu cei trei copulaşi în grijă, Paraschiva a cunoscut în cele din urmă greul vieţii în profunzime. Au urmat zile aspre pentru biata femeie şi pentru bieţii copii ce creşteau cu dorul tatălui care întârzia să se întoarcă acasă. Pe zi ce trecea faţa ei era din ce în ce mai brăzdată de aripile ascuţite ale necuţătorului timp ştrengar. În părul ei se cerneau, parcă prea de vreme firicele albe de nea. Gândul că intr-o zi mult iubitul ei soţ se va întoarce la familia lui îi dădea Paraschivei putere de muncă și curaj și mângâia chipul blajin al femeii.
O veste tristă, neașteptată, însângeră sufletul Paraschivei: Mihăilă murise pe front! Plecă singură la Arad să-și îngroape soțul după datina străbună, neavând posibilităţi de a aduce trupul decedatului în Voşlobeni.
Greu îi fusese şi până acum, dar de acum înainte îi va fi şi mai greu. Cultivarea pământului, menținerea gospodăriei, creșterea copiilor au rămas doar în seama și în grija ei. Şi şi-a crescut biata femeie singură pruncii, cu multă trudă, împovărată de spinii aspri ai soartei, găsindu-și alinarea oricărei supărări doar în privirile inocente ale copilașilor ei.
Bunica mea, Măriuca, ea însăși un model de viață pentru copiii ei, a avut ca exemplu întru demnitate, devotament, dăruire și iubire, icoana mamei sale: Paraschiva Chindea din Voșlobeni.




2. IMPRESII DIN EXCURSIE
Cine spune uneori că poţi să-ţi petreci timpul liber într-un mod plăcut doar în alte ţări nu are dreptate deloc. Ţara noastră abundă de bogăţii ce merită vizitate. Câtă frumuseţe poate exista în România şi noi nu ştim să apreciem! Ce păcat!
În dimineaţa de sâmbătă, 16 octombrie, am plecat împreună cu câţiva elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XII-a într-o excursie prin ţară. Traseul stabilit împreună cu şoferul era: Deva - Hunedoara – Sibiu – Cozia - Curtea de Argeş. Era vorba de sute de kilometri, iar cel mai neplăcut era faptul că între obiectivele turistice propuse pentru vizitat erau distanțe mari de parcurs. Acest lucru m-a speriat un pic la început. Mă gândeam în sinea mea „Cine ştie cum s-or plictisi copiii!?”. Dar m-au liniştit feţele lor vesele, râsul lor zgomotos şi plăcut, bucuria cu care îşi arătau încântarea. Câtă candoare şi inocenţă în aceşti ani de la sfârşitul copilăriei şi începutul adolescenţei!
Primul obiectiv turistic a fost Cetatea Devei, de fapt ruinele cetăţii. Aceasta se află aşezată pe dealul la poalele căruia se întinde cu majestate municipiul Deva. Aici am descoperit că de fapt mi-e frică de înălţime, pentru că a trebuit să urcăm cu telecabina pentru a ajunge la cetate. A fost o experienţă nu tocmai plăcută pentru mine. Dacă înainte copiilor nu le era frică la asemenea înălţime, acum sigur le-a fost, datorită mie. Însă o dată ajunşi pe dealul cetăţii, am rămas impresionaţi nu doar de ruinele cetății, ci și de cât de mare este municipiul Deva. Din vârful dealului poţi descoperi o privelişte ce poate să-ţi taie respiraţia.
Următoarea oprire a fost la Castelul Corvinilor. Castelul este absolut minunat: o construcţie impunătoare, desprinsă parcă dintr-o poveste. Ca să ajungi la intrarea în castel, trebuie să treci peste un pod destul de lung, dar puternic. Trebuie consemnat că nu doar noi am rămas uimiţi de frumuseţea castelului, ci şi mulţi alţi turişti care fremătau în jurul nostru. Este îmbucurător să vezi că nu toţi dintre noi ne plângem de milă şi ne ascundem în nisip ca struţii când dăm de obstacolele ce ne apar în cale în România actuală. Toate aceste frumuseţi, fără doar şi poate, te fac să fii mândru că eşti român.
Am ajuns spre seară în Sibiu, unde am şi dormit. Sibiul este unul dintre oraşele care, deşi îl vizitezi de multe ori, de fiecare dată ți se pare la fel de frumos, de încântător, ca și prima oară. Păcat că a trebui să-l vedem seara și mai ales pe ploaie! Dar chiar şi noaptea oraşul te amuţeşte cu multitudinea de lumini, iar fântâna din Piaţa Mică a oraşului este minunată.
A doua zi, ne-am trezit odihniţi şi am plecat spre Mănăstirea Cozia. Am intrat în mănăstire: unii au aprins lumânări, alţii s-au rugat, unii ca mine s-au plimbat prin interior, au studiat picturile bisericeşti, au citit inscripţii. Este o mare podoabă de arhitectură interioară, care a înfruntat vremurileIcoanele împărăteşti sunt foarte vechi, unele ipoteze susţinând că ar fi chiar cele originare, apoi "tâmpla aurită", din lemn de tei, datează de la zidirea bisericii.
Până la Mănăstirea Curtea de Argeş drumul a fost destul de anevoios, dat frumusețea unică a mănăstirii te convinge că merită să fie văzută cu orice sacrificii. În ansamblu, biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din crini, sculptați în piatră. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite. Şi, în plus, există atât de multe flori, majoritatea trandafiri, care fac din împrejurimile mănăstirii un adevărat joc de culori, ajutând parcă la conturarea mai bine a construcţiei.
Deşi eram obosiţi, peisajul multicolor al culoarului Rucăr - Bran ne-a trezit cu siguranţă. Se spune că acest pas între M-ţii Bucegi şi Leaota, la Est, şi M-ţii Piatra Craiului şi Iezer, la Vest, este o extraordinară destinaţie de vacanţă, datorită peisajelor minunate şi aşezărilor de un pitoresc aparte. Privelişti grandiose se întindeau în faţa ochilor noştri, păduri de toate felurile, dealuri pline de culoare. Am făcut poze, am luat o gură de aer proaspăt şi ne-am îmbarcat spre a merge acasă. Însă copiii au vrut să mai viziteze încă o dată Castelul Bran, deşi îl văzuseră cu un an înainte. La Bran, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost multitudinea de turişti care se perindau de colo-colo, veniți din toate colţurile Europei: francezi, italieni, englezi. Ce bine că mai există puncte turistice care sunt vizitate de turişti străini! Încă mai există.
Cu câteva amintiri plăcute şi cu speranţa că vom mai vedea aceste locuri şi altă dată, am plecat spre casă. Tot ceea ce sper este că le-a plăcut copiilor la fel de mult cum mi-a plăcut şi mie. Şi am fost plăcut surprinsă să descopăr că elevii noştri ştiu să se poarte civilizat, ştiu să vorbească frumos, să descopere şi să se autodescopere.
A fost o experienţă din care am învăţat multe, cu amintiri plăcute ce le voi păstra undeva în sufletul meu. Prof. Şerban Maria


După lungi săptămâni de şcoala a sosit şi weekendul, dar nu unul oarecare, ci cel al excursiei de două zile cu itinerariul: Subcetate-Topliţa -Târgu Mureş-Târnăveni – Alba-Iulia – Deva – Hundeoara – Sibiu - Valea Oltului - Mănăstirea Cozia - Mănăstirea Curtea de Argeş - Câmpulung Muscel – Bran – Braşov - Subcetate
Am plecat într-o dimineaţă de sâmbătă, împreună cu d-ra profesoară de engleză şi alţi colegi din liceu, majoritatea fiind răpuşi la acea oră de vraja lui Moş Ene.
În drumul nostru am făcut mai multe opriri, dar într-un târziu am ajuns în oraşul Deva, reşedinţa judeţului Hunedoara. La poalele colinei pe care se înalță cetatea Devei am luat telecabina, pentru a urca în vârf. Pentru unii dintre noi, telecabina era o experienţă nouă, dar pentru mine nu. Mă temeam doar de faptul că depăşeam numărul admis pentru a urca. Am urcat nu fără emoţii, privind cum se îndepărta pământul de sub picioarele noastre şi, ajungând în vârful colinei, imaginea feerică a municipiului Deva ne-a lăsat fără cuvinte.
Cetatea era în renovare (după spusele unora e în renovare de câţiva ani), şi nu am putut-o vizita, aşa că am făcut câteva fotografii din exteriorul ei.
Apoi am plecat spre Hunedoara, un oraş aflat doar la 24 km depărtare. Acolo am vizitat Castelul Corvinilor, fostă reşedinţă a regelui Ungariei, Matei Corvin, în urmă cu 400 de ani. Accesul se făcea pe un pod susţinut în patru piloni masivi. Acolo am făcut cunoştinţă cu Siman cel Alb, cavaler al Ordinului de Hunedoara, care ne-a prezentat împrejurimile şi istoria lor. Siman este un bărbat înalt, bine făcut, cu părul alb şi lung (de acolo şi numele) şi, în ciuda aparenţelor, avea 60 de ani. Cavalerul ne-a făcut o scurtă istorie a armelor din vremea medievală, ne-a arătat fântâna construită de doi prizonieri turci, închisoarea, Turnul Alb şi biserica. Am fost impresionaţi de măiestria cu care s-a construit castelul, dar unii dintre administratori au încercat să modifice originalitatea castelului.
Am plecat spre Sibiu, unde aveam să fim cazaţi la Hotelul ,,La Padre”, o casă modestă, rustică. Proprietarul hotelului era vânător şi i-am admirat trofeele expuse. Seara, am plecat la o plimbare prin oraş, urmând să cinăm într-un restaurant din apropierea Pieţei Mari.
A doua zi, am pornit spre alte locuri necunoscute şi nebănuite. Am coborât pe Valea Oltului, imortalizând cu aparatul foto minunăţiile create de râul frate cu Mureşul. Am ajuns la mănăstirea Cozia, ctitorie a domnului muntean Mircea cel Bătrân, în timpul slujbei de duminică. Am asistat la o parte din Liturghie și am vizitat muzeul mănăstirii.
După încă o oră de mers, am ajuns la mănăstirea Curtea de Argeş, o capodoperă din punct de vedere arhitectural şi artisitic. În interiorul ei sunt îngropaţi conducători ai Ţării Româneşti și ai României Mari: Neagoe Basarab, Carol I, Regina Maria, Ferdinand I, Regina Elisabeta. Tot aici se mai află moaştele Sfintei Filofteia. Mănăstirea e cunoscută pentru legenda populară pe care a inspirat-o:,,Monastirea Argesului”, a meşterului Manole.
Străbătând Podişul Getic, am poposit la mausoleul situat la ieşirea din oraşul Câmpulung-Muscel. Am vizitat mausoleul şi m-a impresionat scena de luptă din primul război mondial.
După-amiaza am ajuns la Castelul Bran, așa-zisa reşedinţă a Contelui Dracula din romanul lui Bram Stoker, l-am admirat și am vizitat interiorul acestui castel medieval.
Am rămas impresionat de noutăţile văzute în această minunată excursie care mi-a stisfăcut din plin setea de curiozitate. Raul-Eugen Buzilă, clasa a IX-a A
Am pornit la drum, în excursia organizată de doamna prof. Şerban Maria, în zori, având încă feţele somnoroase. Dar după câţiva kilometri, în ciuda vremii mohorâte, devenirăm plini de viaţă şi din ce în ce mai entuziasmaţi.
Prima oprire importantă a fost la Cetatea Devei… Ceaţa învăluia cetatea într-o aură misterioasă. Am simţit fiori de teamă atunci când a trebuit să urcăm cu telecabina pe dealul vulcanic pe care se afla cetatea. De la înălţime, panorama oraşului este minunată.
Am rămas impresionată și de Castelul Corvinilor din Hunedoara, de arhitectura, de construcţia impunătoare cu turnuri şi bastioane; eram într-un colţ dintr-o altă lume. Castelul Corvinilor este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din Transilvania.
Spre seară am ajuns în fosta Capitală Culturală Europeană, Sibiu, unde am fost cazaţi la un hotel. La hotel mi-au plăcut colecţiile pe care le avea proprietarul : de: bani, instrumente muzicale, trofee şi arme de vânătoare. După ce ne-am cazat, am mers în centrul istoric al oraşului.
În ziua următoare, prima oprire am facut-o la Mănăstirea de la Cozia, unde m-au impresionat picturile bisericeşti, împrejurimile şi peisajul.
Peisajele de pe Valea Oltului, în culorile pastelate ale toamne, păreau de vis. Mănăstirea Curtea de Argeş ne-a convins că este un loc care merită într-adevăr vizitat. Arhitectura bisericii, ce pare o broderie în piatră, temelia puternică pe care este aşezată îmi stăruie încă în minte.
Culoarul Rucăr-Bran este uimitor! Peisaje mirifice săgetate de razele de soare ne-au încântat ochii.
Ajunşi în Bran, unii, cei curajoşi, au ales să meargă la Castelul Groazei, iar restul la faimosul Castel Bran. Ceea ce mi-a plăcut mai mult au fost piesele de mobilier sculptate cu atâta măiestrie.
După vizitarea Castelului am pornit spre casă, cu multe amintiri pe care cu siguranţă nu le voi uita curând, le voi păstra într-un colţ de suflet. Cotfas Alexandra-Elena, clasa a XII-a AExcursia din Oltenia mi s-a părut o reuşită, o experienţă unică, o „aventură”.
Am fost încântată şi mândră deopotrivă să păşesc în locuri încărcate de istorie, pe care le apreciez foarte mult.
În opinia mea, este foarte important să ştii să apreciezi tot ceea ce are însemnătate istorică. M-au impresionat în mod deosebit cele două castele medievale: Castelul Corvinilor și Castelul Bran, în care persoane privilegiate ale acelor vremuri de mult apuse au participat la evenimente importante, pe care ți le poți imagina doar admirând interioarele sau ascultând fragmente din piese muzicale specifice . Parcă îţi apar în faţa ochilor cavalerii şi domniţele dansând, mesele îmbelşugate, muzica şi buna dispoziţie. Aflându-mă acolo, pentru un moment m-am imaginat trăind în acel castel, purtând o rochie frumoasă, de prinţesă, stând la fereastra camerei mele, admirând melancolică priveliştile majestuoase din jur şi aşteptând ca din depărtare să apară un frumos cavaler pe un cal alb.
Da, ştiu! E incredibil ce impact poate avea vizitarea unui castel vechi asupra imaginaţiei mele bogate!
Pe de altă parte, minunatele peisaje pe care am avut plăcerea să le admir m-au făcut să îmi dau seama că trăiesc într-o ţară frumoasă şi că e bine ca, din când în când, să mai ies din rutina zilnică, să mă bucur de natură şi de acele lucruri, fie ele și neînsemnate în aparență, dar care mă pot face fericită. Cosmina Oltean- clasa a XII-a A

3.PLIMBĂRILE ȘI EXCURSIILE-mijloace de cunoaştere a mediului inconjurator
Problemele legate de mediu trebuie studiate de la cele mai fragede vârste şi acest lucru poate fi realizat cu o mare eficienţă in cadrul unităţilor de învăţământ.
La acestă vârsta copiii acumulează o serie de cunoştinte prin contactul direct cu obiecte şi fenomene din natură şi societate.Tocmai pentru a facilita acest contact nemijlocit, grădiniţa organizează forme de activitate specifice, printre care plimbările, vizitele şi excursiile ocupă un loc deosebit de important. În timpul desfăşurării lor, preşcolarii sunt introduşi treptat în cunoaşterea unor elemente ale realităţii, care constituie totodata un izvor nesecat pentru dezvoltarea şi conturarea personalităţii lor.
Observarea obiectelor şi fenomenelor în condiţiile lor obişnuite de existentă facilitează formarea unor reprezentări clare, precise, deoarece se sprijină pe un conţinut concret intuitiv, care intensifică interesul de cunoaştere al copilului.
Analizând importanţa plimbărilor şi excursiilor pentru dezvoltarea preşcolarului nu se poate neglija influenţa acestora asupra dezvoltării unui limbaj clar si precis. La fel de preţioasă este contribuţia acestora la imbogăţirea conţinutului jocurilor şi a celorlalte activităţi organizate în gradiniţă.
De asemenea, plimbările şi excursiile permit formarea treptata a sentimentului de respect şi dragoste pentru natură, cat şi pentru muncă, om şi realizările sale.
Copliul care a învăţat să admire un rond cu flori, să asculte murmurul unui izvor, să observe viaţa unei insecte, obiceiul unei păsări- va deveni prietenul naturii, apoi protectorul ei. A-l invăţa să cunoască, apoi să ocotească şi să iubească ceea ce a admirat nu este un obiectiv uşor de atins, dar care trebuie să stea in atenţia educatoarei atunci când copilul este pus în contact direct cu viaţa; concomitent trebuie să-i dezvoltăm simţul frumosului, să-l deprindem să caute frumosul sub toate aspectele sale. O gigaşă floare de câmp, o pasăre zburând din creangă în creangă, un pom înflorit, o clădire impunătoare, monumentul unui erou sunt doar câteva elemente ale mediului care strecoară în inima copilului bucurii şi dragoste faţă de locul natal, faţă de natura patriei. Aceste emoţii estetice ale preşcolarului se păstrează uneori toată viaţa şi reprezintă mai târziu baza unor sentimente mai adanci, conştiente.
Cu dorinţa de a transminte copiilor aceste valori educative şi ţinând cont de obiectivul de referinţă din “Curriculum-ul pentru învăţământul preşcolar”şi anume să descrie şi să identifice elemente locale specific ţării noastre şi zonei in care locuieşte, am desfăşurat cu grupa de preşcolari o serie de plimbări şi excursii.
Astfel, la începutul anului şcolar, am desfăşurat activitatea “Plimbare în împrejurimi” cu scopul de a familiariza copiii cu clădirile importante din jurul gardiniţei: Şcoala, Primăria, Dispensarul uman. Itinerarul a fost scurt pentru a nu supune copiii la un efort prea mare.
Reîntoarcerea s-a efectuat pe acelaşi traseu, după ce în prealabil, li s-au reamintit copiilor anumite norme de conduită pe stradă. Cu altă ocazie revenirea a fost facuta pe alte trasee.
In coşuleţele pe care le-am împărţit copiilor, aceştia au adunat pietricele, frunze si castane pe care le-am valorificat în diverse activităţi de abilităţi practice şi ştiinţe.
Când firul ierbii şi-a scos capul la lumină, am demarat o altă activitate numită “Să ne cunoaştem locul natal”. De astă dată, copiii au putut să admire priveliştea oferită de relieful comunei nostre: dealuri semeţe, râul Mureş străbătând lunca întinsă în vale şi, în depărtare, M-ţii Călimani, străjeri ai locurilor noastre.
Am avut grijă ca sentimentul de mândrie de aparţinător al acestor meleaguri să fie insuflat copiilor in discuţiile libere pe care le-am avut cu ei.
Un adevarat „monument al naturii” il reprezintă existenţa, în luncile umede ale râului Mureş, a unei specii rare de lalea, laleaua pestriţă, pe care am observat-o în plimbarea noastră. Am cules câteva pentru a completa colecţia de frunze şi flori realizată pe parcursul mai multor activităţi.
Nu puteam să nu ne stabilim ca obiectiv al unei plimbari Biserica Ortodoxă a comunei, loc unde am admirat icoanele, picturile murale, dar şi paleta de culori a florilor de pe alei. Aici, în preajma bisericii unde se află și monumentele eroilor, am aprofundat dezvoltarea sentimentului de mândrie şi respect faţă de locurile natale.
Toate aceste activităţi le-am consemnat în “Jurnalul grupei”, ne reamintim cu plăcere de ele ori de cate ori il răsfoim şi ne dorim să mai efectuăm astfel de activităţi plăcute şi interesante.
Educatoare Viorica Urzica


Colectivul de redacție:Adriana Muscă, Raul Buzilă, Alexandra Cotfas, Cosmina Oltean, prof. Maria Șerban, educ. Viorica Urzică
Coordonator și editor:
Prof. Doina Dobreanu

duminică, 3 octombrie 2010

Țesături românești - Lyceum, anul XIV, nr. 7 (59), 2010

În Peștera Șugău

CUPRINS:

1. Doina Dobreanu, Ţesături româneşti din zona Mureşului Superior(secolul XX), 2010. Recenzie. Prof. Maria Stoica
2. Valentin Marica, În agrafe de curcubeu
3. Zile de vacanță de neuitat
4. In excursie la peștera Șugău


5. Educatoare Viorica Urzică, Prietenia, o comoară de preț

DOINA DOBREANU,
Ţesături româneşti din zona Mureşului Superior(secolul XX)

În decurs de doi ani de la apariţia volumului „Cusături artistice din Subcetate- Mureş, Harghita”, doamna profesoară Doina Dobreanu a adus la lumina tiparului o nouă carte, care are menirea de a completa imaginea despre tezaurul de artă populară existent în zona Subcetate din judeţul Harghita, locul în care autoarea s-a născut şi a copilărit, formându-se în matricea spirituală asigurată de satul românesc autentic, nealterat de imixtiunile vieţii moderne, ori de influenţe străine. A ales mai târziu să-şi desfăşoare activitatea profesională în localitatea natală, „slujind cu onoare învăţământul, mai bine de 36 de ani”-după cum ne spune în „Cuvântul către cititor” ce deschide volumul.
Profund ataşată de valorile satului românesc, trăind în mod firesc mândria de a aparţine unor meleaguri cu tradiţie culturală bogată, doamna profesoară şi-a canalizat preocupările spre studierea aprofundată a fenomenului cultural specific acestei zone geografice a ţării noastre. Efortul de tezaurizare a bogatului filon artistic din comuna natală îl continuă acum prin deschiderea expoziţiei de la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior, unde figurează cu valoroasa colecţie personală, Casa cu amintiri, cea care a stat la baza cercetării expuse în lucrarea Ţesături româneşti din zona Mureşului Superior, apărută în luna august.
Publicarea cărţii este unul dintre acele evenimente culturale despre care nu poţi vorbi decât cu bucurie. Ea este parte dintr-un ansamblu de lucrări, care studiază arta populară din Subcetate, ilustrată prin piesele colecţionate în decursul unui veac - secolul XX. Numeroasele studii şi articole, publicate în ultimele două decenii, stau mărturie despre această constantă a preocupărilor doamnei profesoare.
Ca şi lucrarea dedicată cusăturilor artistice, monografia Ţesături româneşti din zona Mureşului Superior(secolul al XX-lea) introduce cititorul în sfera satului de munte tradiţional, care a conservat un mod de viaţă specific, aducând până în secolul XX imaginea complexă a artei populare şi a meşteşugurilor practicate de localnici.
În prim- planul cărţii se află nu numai elementele de artă populară şi obiectele ce alcătuiesc habitatul tradiţional al acestei zone geografice a ţării, numite generic „a Mureşului Superior”, ci se situează mai cu seamă omul, cu valorile etice şi estetice care compun profilul său moral. Cartea ne dă o măsură impresionantă a hărniciei şi talentului acestor creatori de frumos, insistând pe trăsăturile morale ale ţăranului român: respectul pentru rituri şi forme de viaţă, credinţa în Dumnezeu, cultul strămoşilor, gustul pentru valorile autentice.
Structura cărţii este dată de cele două componente importante: prezentarea meşteşugului tradiţional al ţesutului din zona Subcetate şi, partea a doua, un album fotografic cu imagini sugestive ale artei populare din acest areal geografic.
Respectând un criteriu al simetriei compoziţionale, autoarea încadrează partea întâi a volumului între două „file de istorie subiectivă” care îmbină mărturia auctorială cu ficţiunea generatoare de artă literară.
Cartea ne introduce în sfera culturii şi civilizaţei din zona Subcetate, prin intermediul a două legende care explică întemeierea aşezării şi numele localităţii.
Argumentul invocat de doamna profesoară în scrierea acestei cărţi prilejuieşte un excurs prin memoria afectivă, oferindu-ne o mărturie extrem de emoţionantă, ce justifică ataşamentul faţă de lumea satului românesc:
„ Am crescut într-o familie autentică de ţărani, în care am cunoscut mai toate activităţile proprii gospodăriei, organizate aproape ritualic în funcţie de sărbătorile importante ale anului şi de anotimpuri, participând după puterile mele la fiecare dintre ele. Când mă gândesc la atmosfera casei părinteşti în care am crescut, o retrăiesc cu toate simţurile mele. Imaginile vizuale sunt perfect asociate cu cele sonore ale meliţei, fusului, suveicii, vătalelor, sucalei, cu cele olfactive şi chinestezice. Simt mirosul de lână proaspăt tunsă de pe oi sau proaspăt vopsită, păstrez mirosul caierului, al inului şi al cânepii scoase din topilă, al puzderiei, al torturilor spălate în leşie de fag. Au rămas în degete senzaţiile firelor toarse din caier, întinse pe răşchitor, depănate de pe vârtelniţă în gheme...”(Argument, pag.6).
Cu acurateţea omului de ştiinţă, autoarea ne introduce în acest univers al meşteşugurilor artistice manufacturiere - pe cale de dispariţie astăzi-, operând o selecţie judicioasă a temelor care fac obiectul cercetării. Ne sunt înfăţişate în partea „tehnică” a lucrării toate elementele ce ţin de arta ţesutului, începând cu pregătirea firelor, vopsitul lor, tehnica ţesutului manual, tipurile de nevedituri. Clasificarea ţesăturilor este însoţită de o expunere a motivelor ornamentale întâlnite în zona Subcetate, cele abstracte ale rozetei, rombului, fulgerului şi crucii, dar şi motivele realistice, ale florilor, frunzelor, arborilor (bradul) şi pomilor fructiferi (mărul). Operând o analiză comparativă a acestora, putem descoperi similitudini cu elementele decorative din Moldova şi Muntenia, fapt care denotă fără tăgadă unitatea culturală, o comunicare vie între cele trei mari provincii istorice româneşti.
O anume stlizare a acestor motive ornamentale, cromatica, dispunerea în spaţiul texturii sunt aspectele care individualizează arta localnicilor. La acestea se adaugă modul specific de decorare a casei, insistându-se pe aspectul camerei de oaspeţi, al celei unde se depozita odinioară zestrea miresei. O atenţie specială comportă anumite piese de mobilier: ”În locuinţa tradiţională românească din Transilvania, patul era situat mereu la peretele opus intrării şi, prin urmare, fiind primul obiect de care se izbea privirea, se acorda o atenţie sporită aranjării lui...”(Cap.7, 3.,pag.33).
Descrierea pânzeturilor este însoţită de o detaliere a funcţionalităţii acestora, făcându-se distincţia între obiectele rituale şi cele estetic-funcţionale. Prezentarea ştergarelor se bucură, de asemenea, de fixarea rolului lor utilitar sau ceremonial, cele din urmă atrăgând în mod special atenţia noastră, deoarece constituie un element important în studierea civilizaţiei româneşti, cu tradiţii ancestrale.
Costumul popular românesc reprezintă şi în acest volum o temă importantă de analiză; de data aceasta autoarea descrie piesele care compun costumul bărbătesc şi femeiesc, clasificate după criteriul materialului textil folosit în confecţionarea lui.
Partea a doua a cărţii este un album fotografic ce ilustrează diversitatea costumelor populare, a ştergarelor, covoarelor, feţelor de masă, a draperiilor şi ţolurilor ce alcătuiesc decorul tradiţional românesc din zona Subcetate. Aici, constatăm cu plăcută surpriză că doamna profesoară, îmbinănd tradiţia cu modernitatea, adaugă artei populare încă o artă, cea fotografică. Imaginile expuse în album se remarcă prin forma desăvârşită a prezentării, ceea ce denotă că gustul pentru frumos este continuat prin forme moderne de manifestare, în buna tradiţie a locurilor.
Trebuie remarcată, de asemenea, grija pe care o arată cartea fiecărui detaliu în parte, un rol important avându-l, în construcţia de ansamblu, partea numită „Anexe”. Aici autoarea introduce date necesare pentru mai buna înţelegere a conţinutului: glosarul, cu explicarea regionalismelor; indicele de autori, dar şi indicele de nume, prin care sunt prezentate date de identificare a localnicilor care au contribuit la realizarea colecţiei de obiecte, ori a fotografiilor. Altfel spus, autoarea scoate din anonimat lumea cretorilor populari, făcănd ca numele lor să circule, împreună cu imaginile şi textul care înfăţişează în lumină realistă un mod de viaţă specific satului românesc transilvan din secolul XX.
Pe cale de dispariţie astăzi, acest mod de viaţă are privilegiul de a dăinui în paginile cărţii, salvându-se astfel de la uitare o istorie valoroasă a înaintaşilor.
Marele merit al acestei cărţi este modul exemplar în care ni se atrage atenţia asupra bogatului tezaur naţional pe care îl păstrează lumea satului românesc. Ne informează asupra moştenirii culturale milenare a poporului român şi ne ajută să cunoaştem mai bine rădăcinile neamului nostru, transmiţându-ne respectul pentru această valoroasă moştenire culturală.
Un asemenea demers, de valorificare a moştenirii înaintaşilor, căutând reperele unei civilizaţii care definesc structura noastră identitară ca popor, depăşeşte cu mult graniţele geografice ale zonei pe care ne-o înfăţişează lucrarea. Cartea doamnei profesoare nu este o simplă monografie, ci este o admirabilă luare de atitudine, atrăgând implicit atenţia asupra pericolelor ce ameninţă civilizaţia secolului XXI. Reconsiderarea culturii populare este actul necesar la care orice popor simte nevoia să se întoarcă mai cu seamă astăzi, în plină epocă a globalizării, care şterge graniţele lingvistice, anihilează valorile şi uniformizează societatea. Mesajul pentru contemporani şi îndemnul pentru urmaşi, rostit de un om cu deplină responsabilitate în faţa viitorimii, este acela de a ne respecta trecutul, de a recupera şi perpetua bogăţia şi frumuseţea artei sale, a tradiţiilor şi obiceiurilor populare, întorcându-ne la ceea ce este valoros, autentic şi original, care constituie cu adevărat însemnul de nobleţe a poporului român. MARIA STOICA, profesor la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe

2.VALENTIN MARICA, ÎN AGRAFE DE CURCUBEU
În 10 ani de apariţie, Lyceum şi-a conturat o biografie; reportaje despre lecţiile de gramatică sau geografie, impresii de călătorie, opinii despre fericire sau prietenie, eseuri despre tradiţiile româneşti, comentarii despre olimpiadele şcolare sau parteneriatele şcolare, poezii, pagini de proză, afişe culturale, secvenţe din desfăşurarea vie a vieţii de elev, toate acestea prinse în limbaj publicistic alert, coerent, sensibil, în stare să facă publică minunea mărului de aur pe care o adăposteşte banca de şcoală. Din subtext apar vocile tradiţiei acestei şcoli, vrerea elevilor, dascălilor şi părinţilor de a împământeni performaţe instructive care să spulbere anonimatul locului. Subcetate era satul cu liceu... (...) După 10 ani de apariţie, revista Liceum din Subcetate, publică, prin aceeaşi grijă a profesoarei Doina Dobreanu, o antologie de texte, în limbile română şi franceză, mărturisind popasurile revistei în luminile cuvântului, luând din cotidian ce este mai important astăzi, pentru a îmbogăţi memoria zilei de mâine. Acest transfer de semnificaţie, dinspre azi spre mâine, este semnat de redactorii revistei în cheia uimitoarei sincerităţi şi a bucuriei adolescentine. Nimic forţat în paginile revistei şi în cele ale antologiei, dimpotrivă naturaleţea şi căldura comunicării alcătuiesc textul; cum să nu impresioneze asemenea pagini? Ele sunt fereastră a şcolii, de la care se vede foarte departe.
Marica, Valentin, Conjugarea verdelui, Editura Nico, 2010


3. AMINTIRI DIN VACANȚĂ


A fost un vis? Va rămâne, cu certitudine, o amintire de neuitat…
Încă mă gândesc cu nostalgie la vacanța de vară abia sfârșită, vacanță în care am avut ocazia, datorită părinților mei, să cunosc alte culturi, alte stiluri de viață, altă civilizație…
Pentru prima oară în viață am trecut granița țării mele și, după o călătorie de două zile, traversând Ungaria, Austria, Elveția și Germania, am ajuns cu bine în Franța, la Grenoble.
Am fost plăcut impresionată de tot ceea ce mă înconjura, dar mai ales de felul în care francezii trăiesc: sunt plini de energie, optimiști, mereu cu zâmbetul pe buze, emanând tot timpul o stare de bine. De asemenea, au un stil foarte sănătos de viață, sportul ocupând un rol important.
Unul din aspectele care m-au impresionat cel mai mult este respectul față de mama natură. Am fost uimită de verdeață, de curățenia care domnește pretutindeni: străzi, parcuri, ape curgătoare. Oamenii sunt civilizați, păstrează curățenia și au grijă de tot ceeaa ce îi înconjoară.
În cele zece zile în car am fost găzduiți de verii noștri, am vizitat mai multe obiective turistice: Chartreux, orașul vechi Bastilia, lacul Anecy, domeniul regal de la Visille cu castelul ce adăpostește interesante expoziții de artă, o colecție de picturi reprezentând Revoluția Franceză, biblioteca conților, camerele domnițelor. În grădina imensă dimprejurul castelului sunt pârâiași cu păstrăvi și lebede. A vizita vestigii înseamnă a te întoarce în timp. Mă simțeam, plimbându-mă pe acest domeniu regal, contemporană cu castelanii de altădată.
Închid ochii și încerc să rememorez ce am văzut în acele zile; simt pe buze zâmbetul care trădează imensa bucurie lăuntrică, starea de extaz a momentelor trăite foarte intens în timpul șederii noastre în Franța.
A fost un vis? Va rămâne, cu certitudine, o amintire de neuitat.
Teodora-Maria-Denisa Popa, clasa a VIII-a

Vacanța mea de vară
Au sosit și zilele vacanței de vară mult așteptate! După un an școlar finalizat cu bine, ne facem fiecare planuri pentru binemeritata vacanță de vară, de a merge la munte, la mare, la bunici…
Eu am mers împreună cu familia mea la mare, pe litoralul românesc al Mării Negre. Îmi place foarte mult apa înspumată, nisipul fin și fierbinte de pe plajă!
Restul vacanței l-am petrecut la bunici, ajutându-i la treburile gospodărești. Aici m-am bucurat, printre altele, de prezența rândunelelor care și-au făcut cuibul la streașina casei. Le-am urmărit zilnic cu multă atenție, cu câtă dragoste și-au crescut puișorii, cum i-au pregătit cu răbdare pentru zborul cel lung spre țările calde…
Îmi deapăn gânduri și momente din această ultimă vacanță și le aștern pe hârtie. Vor rămâne amintiri dragi ale copilăriei mele fericite, trăite în universul casei părintești și al bunicilor mei.
Marina-Ioana Moldovan, clasa a VIII-a

4. ÎN EXCURSIE LA PEȘTERA ȘUGĂUA. Pregătirea excursiei.
Peștera Șugău se găsește pe teritoriul comunei Voșlobeni din județul Harghita, deci nu departe de localitatea noastră.
Ne-am propus în primele zile ale acestui an școlar să facem o excursie până acolo, dornici să vedem cu ochii noștri o asemenea formă de relief.
Mai întâi, cu ajutorul doamnei profesoare de geografie, Daniela Dobrean, ne-am documentat. Am aflat următoarele:
- Peștera Șugău se află în Masivul Hășmașul Mare;
- Din punct de vedere geologic, Masivul Hăşmaş face parte din zona crostalino-mezozoică a Carpaţilor Orientali. Fundamentul lor este alcătuit din roci cristaline (vechi roci eruptive şi sedimentare), mai mult sau mai puţin metamorfozate prin temperatură şi presiune, care au schimbat profund caracterul rocilor primare, cristalizându-le. Aceste roci, înălţate ca munţi puternici, li s-au adăugat apoi altele, sedimentare, formate în era secundară (mezozoică) şi care n-au mai fost supuse transformărilor suferite de primele. În fâşia centrală a Masivului Hăşmaş, orientată în general nord-sud, cristalinul este acoperit peste tot de depozitele mezozoice.
- Vârful Hăghimaşul Mare, ca şi culmile din jur, sunt alcătuite din şisturi cristaline, pe care s-au depus, în jurasic, roci sedimentare. Ici şi acolo apar calcare (albe sau roşii), dolomite şi, arareori, japsuri (roci de duritate mare, verzui sau cafenii- negre), conglomerate şi gresii. -- Spectaculoasele chei ale Bicazului şi cele ale Şugăului, mai mici, spintecă gigantice mase de calcare jurasice – primele – şi calcare de vârstă cretacică, ultimele. Asocierile de jaspuri, cenuşi vulcanice, conglomerate, marne şi gresii, roci diferit colorate şi variate ca formă şi alcătuire, care se întâlnesc pe traseul dintre Lacu-Roşu şi Bicazul Ardelean, fac ca imensa spintecătură a Bicazului să continue unul dintre cele mai remarcabile itinerare turistice din Carpaţii noştri.
- Zona Masivului Hăşmaş corespunde tipului de climat temperat, de natură montană carpatică, cu diverse caracteristici în funcţie de altitudine, expoziţia versanţilor, orientare etc.
- Din punct de vedere floristic, teritoriul Cheilor Bicazului – declarat monument al naturii – este o adevarată arhivă botanică, prezentând o mulţime de specii rare, între care gingaşele flori de colţ (Leontopodium alpinum), plante ocrotite.

B. Excursia

În drum spre peșteră
Am așteptat cu nerăbdare dumineca în care ne-am propus să mergem la Peștera Șugău. Ploaia de dimineață ne-a produs mari emoții! Spre amiază, norii s-au împrăștiat și am pornit la drum. Ne-am deplasat cu trenul până la Voșlobeni, apoi într-o remorcă trasă de un tractoraș, câțiva km.



Obișnuiți cu muntele, nu ne-a fost greu să urcăm pe poteca abruptă până la intrarea în peșteră.
Am primit lanterne și explicații de la ghidul care ne-a însoțit în interiorul peșterii.


Am observat stalactitele și stalacmitele, dar și liliecii care viețuiesc acolo; am admirat minunatele formațiuni carstice.
C. Concluzii.
Exploatarea întreprinsă de amatori sau simpla vizitare a peşterilor trebuie făcute cu un sentiment de răspundere pentru păstrarea nealterată a minunatelor opere ale naturii ascunse de milenii în adâncul subteran, cu un sentiment de dragoste şi respect pentru natură.
Trebuie să învăţăm a acorda naturii respectul cuvenit, prin a o cunoaşte, a o ocroti şi a o păstra intactă şi pentru generaţiile viitoare.
Ferice de ţara care are regiuni carstice şi peşteri! În astfel de locuri, omul de ştiinţă are încă un vast câmp de investigaţie, speologii găsesc un vast domeniu unde să-şi exerseze dorinţa de necunoscut şi priceperea de exploratori, turiştii loc de reculegere şi desfătări peisagistice, iar economiştii o mare „mină de aur”. Şi ţara noastră se bucură de astfel de regiuni. Nu trebuie decât priceperea pentru a le valorifica din toate punctele de vedere.

Material pregătit de elevii clasei a VI-a: Ana-Alexandra Dobrean, Bianca Urzică, Andreea-Bianca Dobrean, Ioana-Mădălina Țepeluș, Armando Cotfas.

5. PRIETENIA, O COMOARĂ DE PREȚ

Moto: “Frecventarea prietenilor sa-ti fie ca o scoala si convorbirea cu ei,invataura.Fa-ti din prietenul tau un invatator si uneste prin el foloasele instructiei cu placerea” (Baltasar Gracian)

În anul şcolar 2009-2010, la Gradiniţa Calnaci si Scoala gen nr. 1 Calnaci, apartinand Grupului Scolar "Miron Cristea" din loc. Subcetate, jud. Harghita, am derulat proiectul de parteneriat "Prietenia,o comoara de pret". Acest proiect urmareste dezvoltarea capacitatii de comunicare si interrelationare intre elevi, cadre didactice si parinti, intarirea spiritului de toleranta, acceptare si cooperare, optimizarea relatiei familie-scoala. Astfel, ne-am propus, ca in fiecare luna sa derulam una sau mai multe activitati care sa-i apropie mai mult pe copii si sa-i implicam si pe parinti."Ce inseamna sa fii scolar?", "Mos Craciun vine la noi", "Jucarii din deseuri", "O floare in gradina noastra", "Drumetie in imprejurimi" sunt doar cateva din activitatile pe care le-am desfasurat impreuna. Cea mai deosebita activitate insa ramane cea in care, cu straluciri in ochi si tremur in maini, am batut la usile batranilor din sat ai caror copii si nepoti nu le sunt aproape, si le-am daruit un martisor, simbol al primaverii dar si al pretuirii noastre. De asemenea nu l-am uitat nici pe Marian, un copil care a fost nevoit sa-si intrerupa studiile din cauza sanatatii. Nu au fost cadouri cu valoare materiala, dar zambetele, multumirea si sclipirile din ochii tuturor ne-au asigurat ca prietenia este o comoara de preț. Coordonatorii proiectului: ed. Urzică Viorica și înv. Deac Aurelia
In perioada 10 august-19 septembrie pe site-ul Didactic.ro s-a desfasurat concursul de proiecte “Omul bun dupa fapte se cunoaste”, concurs la care am participat si noi, Scoala si gradinita Calnaci. Multumim celor care ne-au votat si incepem noul an scolar cu convingerea ca vom desfasura in continuare multe astfel de proiecte. Educatoare Viorica Urzică

Colectivul de redacție
Teodora-Maria-Denisa Popa, Marina-Ioana Moldovan, Ana-Alexandra Dobrean, Bianca Urzică, Andreea-Bianca Dobrean, Ioana-Mădălina Țepeluș, Armando Cotfas,
Educ. Viorica Urzică

Coordonator și editor:
Profesor Doina Dobreanu

vineri, 6 august 2010

Doina Dobreanu, ȚESĂTURI ROMÂNEȘTI, 2010; Ioan Dobreanu, PUR ȘI SIMPLU MEMORII, 2010


Lyceum, anul XIV, nr. 6 (58), august 2010 – 
Ediție de vacanță
CUPRINS:

- 1. Cărți noi:
1.1. Doina Dobreanu, Țesături românești din zona Mureșului Superior (Secolul al XX-lea), Editura S.C. Internațional F&F S.R.L, Gheorgheni, 2010. Prefață: Conf. Univ. Dr. Doina Butiurcă; Recenzie: prof. Ioan Cutlac
1.2. Ioan Dobreanu, Pur și simplu memorii, 2010. Recenzie: Prof. Doina Dobreanu
- 2. Revista „Lyceum – Foaie pentru minte, inimă și literatură”, Premiul I la Concurs de reviste școlare, Iași, 24-29 iunie 2010

1. CĂRȚI NOI:

1.1. Doina Dobreanu, Țesături românești din zona Mureșului Superior (Secolul al XX-lea), Editura S.C. Internațional F&F S.R.L, Gheorgheni, 2010
Prefaţă

În satele noastre româneşti se regăsesc astăzi ecourile îndelung rafinate ale unor tradiţii sedimentate sute de ani, cu ritmicitatea molcomă a ţăranului de la munte, cu răbdarea unui suflet de artist. Atât în ficţiune, cât şi în practica ţesutului şi a cusăturii ne regăsim aici, pe noi înşine, de peste veacuri, depăşind clipa. Mirarea mea, că deşi venind de dincolo de timp, tradiţia nu a generat nicio urmă de kitcs în spaţiul satelor de pe Valea Mureşului, are totuşi o explicaţie. Au fost scoase comorile ascunse şi distribuite din generaţie în generaţie, după talentul mâinilor şi harul de dincolo de fire, al femeilor din Subcetate şi din întreaga zonă. Această îngemănare şi-a dovedit trăinicia în timp, pentru a bloca modelele de ocazie, inautenticitatea formelor lipsite de rădăcini. Demnă de tot respectul, opţiunea autoarei face loc unei deschideri fericite tinerilor învederaţi ai tradiţiei, ce vor atinge maturitatea asimilării analitice, parcurgând paginile acestei cărţi. Ce am putea să spunem despre volum cititorilor lui Orwell şi Huxley, celor cărora destinul le-a hărăzit să trăiască aici şi pretutindeni în lume, amânându-le însă contactul cu reperele unei identităţi ancestrale? Să citească măcar o pagină, să desluşească în taina clipei veşnicia la ea acasă... fără grabă, fiindcă matricea spirituală a unui neam nu cunoaşte trecerea. Personal, cred în perenitatea reperelor şi a sufletului românesc, ce nu coincide neapărat cu vârsta biologică. Punctul în care începe viziunea lăuntrică a propriei noastre matrici, în care înţelegi cum a fost gândită şi executată o altiţă, o cingătoare, un brâu nu ţine de vârstă. Pe scurt, acel punct în care relaţia cu propria identitate - de la asimilarea empatic - emoţională către o formă de comprehensiune revelatoare, punctul din care vezi stilul, concepţia, ideea – este punctul de la care începi să înţelegi arta şi filosofia propriilor tale rădăcini ancestrale. De aici începi să te cunoşti pe tine însuţi! Ca atare, acelor categorii de cititori care trăiesc mai presus de vârsta naturală, le recomand să parcurgă paginile monografiei propuse de Doina Dobreanu, o monografie profundă ca sufletul românului dintotdeauna, pe care o consider cel mai îndreptăţit ghid în ce priveşte modul nostru de a percepe lumea, de a transpune ideea în simboluri, în motive, un ghid care descifrează semnificaţiile profunde ale artei tradiţionale.
Încerc să fiu modestul avocat al ideii, bazându-mă pe patru argumente.
Primul şi cel mai la-ndemână este, deocamdată, că volumul de faţă a fost gândit, asemenea celui precedent, despre cusături, ca o ilustrare a sensibilităţii şi a filozofiei româneşti, manifestată în arta ţesutului şi a cusăturii meşteşugite, în satele din comuna Subcetate şi în împrejurimi. Este un studiu sistemic, sinteză ce se impune ca o primă monografie a acestei arte, în cultura românească de pe Valea Mureşului Superior. Regăsită în toată frumuseţea şi prospeţimea ei, arta ţesutului şi a cusutului la români nu abundă în forme spumoase, lipsite de substanţă; elimină orice retorică a gratuităţii - cuceritoare pentru o generaţie, dar care nu edifică nimic în spaţiul spiritualităţii noastre tradiţionale. Varietatea formelor, sclipirea coloristică, simbolul semnificant nu numai că au împodobit feluritele ţesături ornamentale, ca şi altiţa de pe cămăşile purtate de bunicile noastre în zilele de Sărbătoare Împărătească, dar, mai presus de orice, le-au înnobilat prin conotaţie, prin idee – iar acesta pare a fi cel mai valoros şi tulburător mesaj al cărţii. Doina Dobreanu recuperează o identitate ce stă să se piardă în uitare, culegând, fotografiind, meşterind cu minuţiozitate la fiecare tipar ancestral al tradiţiilor noastre, compromis uneori de trecerea timpului, spre a-l putea reda circuitului naţional şi de ce nu, celui european. Retrasă în penumbra discreţiei şi a muncii singuratice, analizează rămânând etern ataşată de beatitudinea substanţei dintâi.
Cel de-a doilea argument ar fi că autoarea cunoaşte personal portul popular românesc şi toate obiectele textile care definesc specificul locuinţei ţărăneşti din zona Topliţei, şi-a cules informaţiile de la creatoarele de frumos din satele comunei Subcetate - în răstimpul elaborării studiului; are cultura şi maturitatea necesare înţelegerii unei astfel de opere, atipice pentru percepţia modernului. Nu oricine poate descifra un cod cultural ancestral. Dacă nu reuşeşti să-i reconstitui corect filiaţiile, să-l poziţionezi în istoria tradiţiilor naţionale şi europene şi să-i intuieşti specificul nu ai acces decât la fenomene conjuncturale, meteorice. Doina Dobreanu aplică o analiză comprehensivă, pe verticală. Studiază tipologia, clasifică variaţiunile, urmăreşte jocul formelor, felul în care anumite motive se metamorfozează de la un artizan la altul, de la o perioadă de timp la alta, înţelege stilul elaborării „operei”, adică, a ceea ce numim mult prea simplu, costum popular, covor, ştergar etc. Rareori legătura dintre expresie şi idee dobândeşte accente atât de pronunţate ca în arta ţesăturii sau a cusăturii, ce reuşeşte să păstreze substanţialitatea ideii, fixată în contextul solemn al temelor şi motivelor populare. Fiecare altiţă, fiecare câmp ornamental prezent pe o ţesătură sau o cusătură este un tip de rostire semnificantă.
Al treilea argument este că autoarea reuşeşte să poziţioneze corect locul artei ţesăturii în fenomenul cultural românesc, confecţionarea costumului popular şi a obiectelor textile prezente în casa ţărănească, artizanatul fiind îndeletniciri de care nicio istorie a mentalităţilor şi a culturii tradiţionale nu se poate dezice. Cu siguranţă, creatorii de frumos din satele româneşti de pe Valea Mureşului Superior s-au format pe terenul unei vaste tradiţii, pe care însă o cunosc parţial, inegal, din care îşi selectează modelele la care se întorc în mod constant. Majoritatea tipologiilor inventariate - reprezentative în opinia autoarei (prin ficţiune şi expresie) sunt abordate direct, prin raportare la contextul local, dar şi prin binevenitele referiri colaterale, sincronic si diacronic diversificate (comparaţii cu arta ţesăturii şi a cusăturii din regiunile învecinate, din Moldova, Muntenia). Sunt teme şi motive puse în lumină ghidat de o ştiinţă istoriografică, subtil condusă în paginile cărţii. Nu de puţine ori, contingenţele istorice şi cele ţinând de geografie sau de familie decid afilierea unui motiv popular regăsit în Subcetate, la un topos general sau la altul. Există anumite condiţionări ale realizării obiectelor de patrimoniu, pe care nu numai că majoritatea creatorilor nu-şi propun să le elimine, ci le şi folosesc drept dat ancestral pentru meditaţiile lor creatoare. Aşa se face că descoperim multe similarităţi între tipologia culturală dintr-o anumită zonă şi alta. Răsfoind paginile acestei monografii ni se compune în minte, totodată, reţeaua de filiaţii şi legături întinse pe câteva secole, în care creaţia populară dobândeşte temei.
Ultimul argument este că volumul se impune ca un studiu al unei direcţii puţin receptate, a culturii tradiţionale: studiul tipologic, pornind de la specificul local, te obligă la asimilarea particularităţilor culturale în care capătă sens creaţia colectivă a acelui loc - particularizată prin concepţie şi expresie.
Ca învăţăcel al Doinei Dobreanu şi ca lector al monografiei domniei sale, nutresc profunda convingere că într-o zi, o lume mai avidă de idei şi înţelesuri nealterate de literatura de senzaţie va reda patrimoniului de valori naţionale această cercetare unică în felul ei, reeditând lucrarea într-un număr mai mare de exemplare.
Conf. Univ. Dr. Doina Butiurcă
Doina Dobreanu, Ţesături româneşti din zona Mureşului Superior ( Secolul al XX-lea),
Editura F&F Internaţional Gheorgheni, 2010
RecenzieDoamna profesoară Doiniţa Dobreanu imortalizează, în această carte-album, un tezaur artistic popular ce e pe cale să se piardă sub vreme şi sub vremuri… Obiectele şi piesele se păstrează cu dificultate, altele noi nu se mai creează, se pare că doar memoria imaginii şi a cuvintelor mai poate salva câte ceva din acest tezaur, artă a spiritualităţii şi mărturie a devenirii şi dăinuirii unui neam.
Cartea doamnei Dobreanu are mai multe merite. Primul ar fi acela de a atrage atenţia asupra valorii autentice şi de a oferi modele de valori unei generaţii ce a fost momită şi intoxicată cu false valori şi străine acestui loc. Adevăratele valori sunt reprezentative pentru o civilizaţie, rezistă vremii, istoriei, modelor şi valurilor de orice fel, înglobează în sine valori spirituale, etice, estetice, etnice, naţionale… Credem că astfel de nestemate se cristalizează, se structurează în veacuri şi milenii, după oameni, după locuri, după tradiţii şi obiceiuri, după nevoi materiale şi spirituale, după memoria colectivă a neamului. Valorile autentice atrag atenţia, stârnesc admiraţia, aruncă provocarea perfectibilităţii, generează emoţii profunde. Ele au la bază valori consacrate, principii estetice ferme, pozitive, unanim recunoscute. Monografia dovedeşte cu prisosinţă că oamenii din partea locului au fost creatori autentici de frumos artistic, atât în ce priveşte veşmintele, piesele de podoabă, cât şi interioarele/ habitatul. Piesele, obiectele prezentate, cu ornamentele de pe ele sunt veşminte ale trupului şi podoabe ale ambientului.
Alt merit al cărţii este acela de a fi recuperat şi păstrat pentru memoria neamului câteva nestemate materiale şi spirituale ce-au împodobit şi mai împodobesc, mai ales de sărbători, habitatul şi suflarea românească din această parte a Carpaţilor.
Autoarea acestui volum este deja o personalitate în domeniu, un om avizat şi cu dreptul câştigat de a se pronunţa pe subiectul acesta, deşi n-o face totdeauna cu acurateţea omului de ştiinţă, ci cu afecţiune, cu o oarecare nostalgie ca în căutarea şi salvarea unei lumi dragi pierdute…
Cartea nu e doar despre ţesături…Începe cu legenda despre întemeierea localităţii Subcetate de către trei…„ciobănei” ( Chirilă, Nichita şi Filip), care urmează poveţele unei Bătrâne. Legenda aceasta autoarea a auzit-o de multe ori de la bunicul domniei sale, înţeleptul Vasile Dobreanu. (Ne bucurăm că o parte din visele acestui om minunat s-au prea împlinit prin eforturile nepoţilor săi !) Urmează altă legendă, despre toponimul Subcetate sau Sub Cetate, şi era cât pe ce să rămânem în această zonă a mitului, a legendei, a basmului, a amintirilor şi a nostalgiei, doar locul de pe Dealul Cetăţii/ Coasta Rusului, de la Peri era „loc părinţesc”, înţelegeţi „nu se vinde, nu se cumpără, nu se poate înstrăina…” ( Din păcate, multe din asemenea locuri azi le seamănă doar vântul, le îngraşă doar păsările Cerului şi le „recoltează”, înţelegeţi „râmă”/„ară”/răscolesc jivinele…După cum pământul lipsit de suflet omenesc şi braţ de gospodar rămâne …sălbatică ţărână! O, tempora!)
Doamna profesoară face mai multe referiri tehnice despre ţesut, explică cum se pregătea materia primă pentru această operaţiune (inul, cânepa, lâna), cum se vopsea lâna, face referiri la ţesutul manual, încearcă o clasificare a ţesăturilor. Cum e şi firesc, o atenţie aparte se acordă motivelor ornamentale, respectiv tipurilor şi modelelor de nevedituri. Un loc deosebit îl ocupă pânzeturile.
Dintre materiile prime cea mai preţioasă şi la îndemână era lâna. Fiind gospodari pricepuţi şi harnici, obţineau multă lână, aşa că din aceasta, prin tehnici şi operaţiuni specifice se pregăteau piese ale costumului (brâul, brâneaţa, prigitoarea, cioarecii, iţarii, sumanul şi chiar ţesături pentru uz casnic). Piesele veşmântului femeiesc se confecţionau din cânepă şi in, iar unele din lânică fină sau bumbac cumpărat.
Recunoaştem caracterul sărbătoresc al modelelor ce împodobeau preponderent habitatul rustic de odinioară (camera din faţă - pentru musafiri - sau unde se păstra zestrea viitoarelor mirese), piesele de vestimentaţie de sărbătoare şi mai apoi cea cotidiană.
Cartea-album transmite o atitudine a acestui neam într-un veac (al XX-lea) din devenirea sa în faţa vieţii, a muncii, a destinului uman (cel istoric, politic, religios neintrând în atenţia autoarei şi foarte probabil nici a creatorilor…). Astfel, albumul de faţă e o mărturie a felului cum au perceput oamenii locurilor lumea, natura, universul, propriul destin, cum au înţeles să se integreze în acestea şi să intre în comuniune cu ele, pentru că adevărata artă e o oglindire a lumii prin simţire, prin imagini sensibile, în deplină armonie şi rezonanţă cu Dumnezeu, cu Universul,cu lumea.
Arta cusutului şi arta ţesutului, prezentate în cartea doamnei profesoare Doiniţa Dobreanu, trimit simţirea, afecţiunea, iubirea frumosului spre abstract, spre esenţă prin sinteză, spre simbol. Toate piesele şi ornamentele expuse/ înfăţişate au fost atent şi cu gust, respectiv cu pricepere selectate, fiind reprezentative pentru spiritualitatea, pentru arta localnicilor.
Dintre motivele utilizate, cele mai frecvente sunt cele geometrice (simboluri universale expresive pentru perfecţiune, inteligenţă, armonie: steluţa, rombul, pătratul, cercul, spirala ş.a., dar şi motive vegetale, în special florile, frunzele şi copacii (bradul), pomii (mărul). Am identificat multe variante de trandafiri, care însă, prin perfecţiunea/ măiestria execuţiei (tonuri, umbre şi nuanţe coloristice) par a fi importaţi din zone mult mai calde. Dintre motivele zoomorfe am întâlnit cerbul, oaia, câinele. Spre surprinderea noastră n-am întâlnit unele dintre animalele şi păsările venerate de alte neamuri: vaca, taurul, calul, cocoşul…
D-na profesoară a reuşit să ne convingă de faptul că meşteşugul cusutului, al ţesutului, al ornamentaţiei cu motive specifice reprezintă pricepere, îndemânare, măiestrie, artă, iar astfel de tehnici se deprindeau şi perfecţionau, uneori „se furau”, toată viaţa… Școala sătească de altădată onora cu sfinţenie astfel de îndeletniciri practice. Creaţia populară era transmisă, ocrotită, promovată şi păstrată cu sfinţenie din generaţie în generaţie, fiind unul din corolarele personalităţii, identităţii şi specificităţii unui neam în diversitatea celorlalte neamuri. În zilele noastre aceste deziderate sacre oricărui neam sunt desconsiderate, iar identitatea neamurilor în mare pericol!
Pe vremuri fiecare casă din Subcetate era un muzeu viu de artă autentică. Din moment ce condiţiile geopolitice s-au schimbat, valorile au fost bulversate, omenirea parcă şi-a pierdut busola, ar trebui instituit pe lângă fiecare comună, consiliu popular, cămin cultural un muzeu al satului, unde veşmântul şi ambientul rustic, practic tot ce este existenţă rurală autentică, să fie bine reprezentat, îngrijit şi păstrat.
Noi credem sincer că multe gospodine din Subcetate, cosând sau ţesând la război, ar putea reprezenta cu cinste cultura, civilizaţia, spiritualitatea şi identitatea românească peste hotare.
Felicitări pentru „ Casa cu amintiri”, felicitări pentru noua carte, pentru conţinutul şi calitatea imaginilor!
Cu deosebită consideraţie şi toată admiraţia pentru efortul depus şi rezultatul obţinut, Prof. Ioan CutlacSubcetate, luni, 9 august 2010



1.2. Ioan Dobreanu, Pur și simplu memorii, 2010
Domnul Ioan Dobreanu, profesorul şi autorul cărţii cu acest titlu, este, prin tatăl său, descendent al uneia dintre cele mai vechi familii din Subcetate, cea a Dobrenilor.
Aveam să-l cunosc personal de puţină vreme, atunci când mi-a dăruit, spre marea mea surprindere, cartea domniei sale, „Pur şi simplu memorii”.
Plecat de pe meleagurile natale de foarte tânăr, domnul Ioan Dobreanu a răspuns impulsului lăuntric, aşa cum mărturiseşte în carte, de a reveni din când în când, de a se întoarce acasă, printre cei dragi, unii în viaţă, tot mai puţini şi tot mai bătrâni, alţii retraşi, unul câte unul, spre odihna veşnică, sub câte un pâlc de copaci, rămaşi, parcă, să depene drumeţilor povestea celor până mai odinioară trăitori aici, oameni destoinici, cu gospodării temeinice, resfirate pe salba de dealuri intracarpatice ce coboară din Munţii Gurghiu spre Valea Mureşului. Unul dintre drumeţii nostalgici ai acestor meleaguri rămâne şi domnul Ioan Dobreanu. Îl cheamă mereu aici nu doar locul acesta al copilăriei, din Prelucă şi Zăpode, sau primele amintiri, ci mai ales rădăcinile sale împletite cu ale bătrânilor pruni din dosul casei părinteşti. Întoarcerea din când în când „acasă” este un laitmotiv al cărţii, este liantul acestui roman liric derulat linear, al cărui început şi sfârşit se întâlnesc în Padină. Satul patriarhal al copilăriei de altădată este acum un loc aproape pustiu, ilustrat imagistic pe cele două coperţi ale cărţii.
Cartea o consider cel mai frumos omagiu adus satelor patriarhale din comuna Gălăuţaş, Preluca – un colţ de rai cu orizonturi largi, mărginite de Munţii Călimani, Gurghiu şi Giurgeu - şi Zăpode, cu casele înşirate de-a lungul pârâului cu acelaşi nume; un omagiu adus prelucanilor şi zăpodenilor, unii plecaţi în lume să-şi caute un rost în altă parte, să-şi împlinească destinul te miri unde, alţii dormindu-şi somnul etern la umbra bătrânilor pomi. Doar ei şi crucile de piatră afundate în pământ amintesc trecătorului că acolo, cândva, au trăit nişte oameni. În rest nimic din tumultul universului satului patriarhal de altădată, doar linişte, prea multă linişte, şoaptele vântului şi glasul păsărilor.
Cartea mi-a incitat interesul de la primele pagini şi am citit-o pe nerăsuflate, cu mare curiozitate. Este o carte de amintiri, în care confesiunea se împleteşte armonios cu povestirea, cu descrierea şi cu dialogul. Eroul principal al cărţii este însuşi autorul care îşi deschide sufletul cu sinceritate pentru a reface secvenţial traseul său existenţial. Rememorarea este prilej de intensă retrăire emoţională a unor întâmplări sau momente care nu pot fi uitate, care nici nu trebuie uitate şi care merită a fi spuse, putând avea valoare testamentară.
Cartea este rodul unui spirit complex şi efervescent, aplecat deopotrivă spre contemplaţie şi reflexie, a unui om cu un temperament năvalnic, tumultuos, neliniştit, dornic de cunoaştere, curajos şi temerar.
Peregrin neobosit în ţară şi în Europa, profesorul de limba si literatura română, Ioan Dobreanu, îşi oferă permanent ocazii de a face incursiuni în istorie, literatură, muzică, arte plastice, de a-şi înnobila spiritul şi de a-şi bucura sufletul, înfiorându-se numai la gândul că, spiritual, are posibilitatea de a se întâlni cu geniile omenirii de pretutindeni şi din toate timpurile.
Trăieşte plenar realităţile epocilor pe care le-a traversat şi remarcă schimbările vremurilor şi implicaţiile istorice, politice, sociale şi culturale ale acestora, apoi filtrează totul, cu un acut spirit de observaţie şi analiză, şi, cu o implicare emoţională constantă, face notaţii succinte, mergând spre esenţe, într-un limbaj simplu. La toate acestea se adaugă ritmul dinamic al confesiunii şi plăcerea de a povesti, ceea ce face ca împreună, conţinut şi formă de prezentare, să capteze interesul şi atenţia cititorului.
O galerie de crochiuri portretistice găsim în carte – prieteni, rude, colegi, vecini, oameni simpli, anonimi, dar şi personalităţi din lumea culturală şi politică – fiecare portret fiind realizat din câteva tuşe, făcute cu curaj, fără ezitare, cu sinceritate, realism şi simţ critic. Cu toate acestea, Ioan Dobreanu se dovedeşte a fi un bun şi statornic prieten.
Felicitări şi mulţumiri domnului Ioan Dobreanu pentru acest minunat dar.
Prof. Doina Dobreanu – Subcetate









2. Revista „Lyceum – Foaie pentru minte, inimă și literatură” de la Grup școlar „Miron Cristea” din Subcetate, jud. Harghita, coordonată de prof. Dobrean Doinița-Ana a participat la Expoziția Națională „ANELISSE” și la Concursul de reviste școlare, granturi și materiale publicitare școlare din 24-29 iunie 2010 de la Iași .
I s-a acordat Premiul I la Secțiunea I – Reviste Școlare.

vineri, 11 iunie 2010

Sfârșit de an școlar - LYCEUM, anul XIV, nr. 5 (57), iunie 2010


Elevii clasei a VIII-a, la sfârșitul ciclului gimnazial: 10 iunie 2010

SFÂRȘIT DE AN ȘCOLAR

Se spune că orice sfârşit are un nou început. Îmi place să cred asta. Cu toţii avem încredere în ziua de mâine, cu toţii poate suntem optimişti, sau nu, însă aceşti copii-adulţi speră la ce e mai bun. Asta le dorim şi noi şi sperăm că aceşti patru ani de liceu le-au sporit încrederea în forţele proprii, le-au consolidat cunoştinţe şi le-au dezvoltat competenţe necesare pentru ceea ce va urma. Orice îşi propun să realizeze pe viitor sunt sigură că vor reuşi.
Nu spuneţi niciodată “niciodată” la toate greutăţile de mai încolo, căci ce ar fi binele fără rău..un termen fără antonim, printre altele. Unii dintre voi sunteţi ca apa (sau poate gâsca de pe apă), alţii ca soarele, dar din punctul meu de vedere şi, ca să citez dintr-o melodie minunată, “tinerii sunt ca diamantele în soare, iar diamantele sunt eterne”. Dar diamantele trebuie să fie şlefuite. Poate că asta am încercat noi, profesorii, în aceşti patru ani minunaţi, măcar să încercăm să “vă şlefuim”, şi am reuşit cu majoritatea dintre voi. Unii au primit încă şi mai multe pietricele preţioase, alţii mai puţine. Atâta timp cât ştiţi să valorificaţi ceea ce v-a fost insuflat, oricât de mică ar fi pietricica preţioasă, totul este bine.
Voi sunteţi dovada speranţei în ziua de mâine. Voi sunteţi oamenii de afaceri, profesorii, cercetătorii şi părinţii de mâine. Ce veţi face de acum înainte şi ce frontiere noi veţi cuceri, rămâne de văzut. Totul depinde de voi. Vor urma întrebări de genul « Voi reuşi ? » « Oare va fi bine ? », însă un lucru este important- fericirea. Dacă la un moment dat veţi întâlni obstacole, ocoliţi-le şi reluaţi-vă drumul care credeţi că vi se potriveşte.
Am multe amintiri cu aceşti copii, unele le ţin şi le voi ţine mereu alături de inima mea şi îmi vine greu să cred că anul viitor nu îi voi mai vedea la ore. În fiecare an îmi spun mie însămi, căci nu întotdeauna am curaj să exprim tot ce gândesc, că îmi va fi dor de generaţia care termină cursurile în această instituţie. Cum să fie anul acesta altfel ?
Sper că vă veţi aminti cu plăcere, cu drag, cu melancolie de şcoala aceasta, de profesorii care au făcut ceea ce le-a stat în putinţă să vă pregătească pentru viitor. « Visaţi ce vreţi să visaţi, mergeţi unde vreţi să mergeţi, fiţi ceea ce vreţi voi să fiţi – pentru că aveţi o singură perioadă de adolescenţă şi tinereţe şi o singură şansă să faceţi ceea ce doriţi ». Am să închei cu un citat scurt în limba engleză : “Your schooling may be over, but remember that your education still continues”.
Director educativ, Prof. MARIA SERBAN


Nu mai ştiu de unde am cules acest citat, dar mi-a plăcut foarte mult: « Absolvirea unei clase este doar un concept. În viaţa cotidiană absolvim o clasă în fiecare zi. Absolvirea este un proces care se întinde până în ultima zi a vieţii. Dacă putem înţelege asta, totul e bine.»
Vorbind în numele tuturor colegilor mei, cred că pot spune că paşii ne-au fost călăuziţi mereu de persoane minunate din jurul nostru: profesorii noştri, părinţii noştri dragi. Profesorii noştri au reuşit să ne înveţe să învăţăm, ne-au deschis calea spre cunoaştere, am acumulat multe lucruri folositoare, depinde doar de noi cum le vom folosi pe viitor.
Chiar dacă acum suntem îmbrăcaţi la fel, ţelul nostru pe viitor trebuie să fie acela de a ne găsi personalitatea, de a ne modela viitorul în funcţie de capacităţile şi abilităţile personale. Asta pentru că fiecare dintre noi este important şi unic.
Au trecut ceva ani din copilăria noastră, ne îndreptăm spre adolescenţă şi maturitate. Drumul ales de noi nu va fi uşor, dar vom avea la cine să apelăm în caz de obstacole. Sunt optimist în privinţa aceasta. Sper doar ca societatea să nu ne schimbe, să ne lase să ne modelăm personalitatea cum vom dori. După cum am mai spus, totul este posibil dacă vrem cu adevărat să devenim oameni instruiţi şi educaţi.
“Nu e nevoie să ţintim spre stele. Ele sunt deja în sufletul nostru; doar trebuie să căutăm adânc în noi înşine »
RAUL BUZILĂ, abolvent al clasei a VIII-a

vineri, 28 mai 2010

CONCURSURI, PARTENERIAT, ZILELE ȘCOLII - LYCEUM, NR. 4 (56) - mai-iunie 2010


FESTIVALUL DE TEATRU AL ȘCOLII, ediția 2010: Premianții ciclului liceal

CUPRINS:
1. Concursuri școlare:
- +/- Poezie
- Micul matematician
- Olimpiada prieteniei
- Noi și Lucian Blaga
- Maratonul sănătății
2. Vine iepurașul: Activitate educaţională în parteneriat cu Şcoala şi Grădiniţa Călnaci
- Primăvara - rază de speranţă/ Spring - a ray of hope
3. Zilele școlii noastre: 23-28 mai 2010
4. Gânduri, la sfârșit de liceu

COLECTIVUL DE REDACȚIE: Prof. Maria Șerban, Prof. Sanda Vodă, Înv. Viorica Oană, Gabriel Suciu, Andreea-Raluca Natea, Adriana Muscă, Andreea Ciubucă, Ciprian Dobrean – Perghelt, Gabriela Dobrean, Cosmin Bordea, David Bordea, Andra Popa, Cristina Ciubucă, Ana Ciforac, Andrei Dușa, Ana Rusu, Valentina Ciubucă, Mihaela Cherecheș, Răzvan Doți, Andrei Tompea, Andreea Deac, Claudiu Ilisan, Răzvan Sbanca, Cătălin Hârlav, Costel Morar, Lenuța Urzică, Simina Morar
Editor şi coordinator: prof. Doina Dobreanu

CONCURSURI ȘCOLARE

+/- POEZIE 2010

Am participat la acest concurs și în anul școlar precedent. Atunci am obținut premiul I la etapa locală și premiul al III-lea la etapa județeană; mi-au lipsit doar câteva puncte pentru a ajunge la etapa națională. Anul acesta, fiind pe locul al II-lea, am participat și la etapa națională a acestui concurs. Am făcut parte din echipajul care a reprezentat județul Harghita, alături de Rareș Fechete, Andreea Ciforac și Andrei Stan. Am călătorit împreună până la Cluj-Napoca și ne-am împrietenit repede. Cele mai mari emoții le-am avut la începutul examenului. Mă gândeam că ceilalți sunt mai buni decât mine, dar m-am încurajat singură: din moment ce am ajuns aici, înseamnă că sunt la fel de bună ca toți cei prezenți acolo. Subiectele mi s-au părut unele simple, la limba română, altele complicate, cele de română și matematică. Când s-au afișat rezultatele am aflat că am întrunit punctajul de 96 de puncte din 140. Mulțumesc domnilor profesori care m-au sprijinit în pregătirea mea pentru concurs, respectiv doamnelor profesoare de limba română Sofia Cutlac și Claudia Ardelean și domnului profesor de matematică Cristian Popa. Cum nu am mai fost la Cluj-Napoca până acum, totul m-a impresionat: catedrala catolică și statuia lui Matei Corvin, catedrala ortodoxă și statuia lui Avram Iancu, ca și celelalte clădiri importante din centrul orașului. Cel mai mult m-a impresionat filmul „Alice în țara Minunilor”; citisem cartea și mi-a făcut plăcere să-i văd ecranizarea. Concursul organizat într-un mare oraș al țării noastre a fost o experiență deosebită, minunată. Raluca- Andreea Natea, clasa a VI-a

Concursul MICUL MATEMATICIAN -16 aprilie 2010


Mulți consideră că matematica este o materie dificilă, însă remarcabilul om de știință Grigore C. Moisil susținea, în acest sens, că e mai ușor să dezintegrăm un atom decât o prejudecată. Noi, elevii clasei a II-a, nu am luat matematica ca pe o materie, ci ca pe un joc serios cu reguli clare și sticte. De aceea ne-am înscris cu entuziasm și speranță la primul nostru concurs din viața de școlar. Elevii selecționați pentru concurs au aptitudini matematice deosebite: gândire flexibilă, rapiditate în calcul, spirit de observație dezvoltat, însușirea foarte bună a cunoștințelor, posibilitatea de a fi creativ, inventiv, operativ, dar și o mare afecțiune pentru matematică. Ei s-au pregătit cu multă sârguință, seriozitate și temeinicie. Țin să menționez pe copiii participanți la concurs: David Bordea, Sergiu Dobrean, Daniela |Dragomir, Ioana Doța, Eusebiu Ivașcu. La început au fost puțin speriați la gândul că vor participa și alți copii, din alte zone, necunoscuți lor, dar, treptat, o dată cu pregătirile din cartea dedicată acestui concurs, „Micul matematician”, au realizat că și ceilalți elevi de clasa a II-a învață aceleași lucruri ca și ei, nici mai greu, nici mai ușor; astfel teama a început să dispară. Nu pot spune același lucru despre emoțiile din ziua concursului, atât ale copiilor cât și ale mele; au fost inerente, dar constructive. Munca și eforturile depuse un an întreg au fost răsplătite. Sunt mândră de elevii mei și de rezultatele obținute. Îi felicit pe toți, dar în mod deosebit pe David Bordea, care a obținut punctajul maxim (100 puncte). Am simțit împreună gustul succesului și ne-a plăcut. Pot spune că întotdeauna copiii sunt dornici de afirmare. Sunt sigură că veți mai auzi de noi. Înv. Viorica Oană

Premiul I

Pasiunea mea pentru matematică a început în clasa I, atunci când am descifrat tainele cifrelor și ale literelor, ajutați și îndrumați de învățătoarea noastră, doamna Melania Dinu. A rezolva probleme de matematică a devenit pentru mine o pasiune adevărată. Mă numesc Gabriela Dobrean și acum sunt în clasa a III-a. Am trăit o imensă bucurie când am aflat că am obținut punctajul maxim, adică 100 de puncte, la concursul „Micul matematician”. Reușita a fost rezultatul pregătirii intense și zilnice pe care am făcut-o la școală. Mulțumesc în primul rând doamnei învățătoare pentru dragostea cu care ne-a învățat, pentru încrederea pe care a avut-o în noi, pentru efortul de a munci cu noi zi de zi. Mulțumesc apoi colegilor mei de clasă cu care am fost mereu în întrecere: Florin Țifrea, Dan Dobrean și ceilalți. Vreau să precizez că punctajul maxim l-a avut la acest concurs și colegul nostru David Bordea din clasa a II-a. În anul școlar viitor mă voi strădui la fel de mult pentru a obține acelați rezultat. Orice efort merită pentru momentele de bucurie trăite împreună cu cei dragi: doamna învățătoare, colegii și familia. Gabriela Dobrean, clasa a II-a

Ziua concursului a fost emoționantă pentru că a fost primul concurs la care am participat. Toți copiii din jurul meu erau agitați și așteptau cu nerăbdare că înceapă concursul. Subiectele nu au fost foarte dificile, iar eu știam că dacă voi urma sfaturile doamnei noastre învățătoare totul va fi bine. M-am bucurat când am aflat că am obținut 100 de puncte. David Bordea, clasa a II-a

OLIMPIADA PRIETENIEI

Este un concurs organizat anual pentru elevii clasei a IV-a, la obiectele limba română și matematică. Eu am participat în ziua de 15 mai la faza județeană a concursului de matematică, organizat în orașul Gheorgheni. Am fost primiți acolo cu multă căldură și ospitalitate toți cei 27 de concurenți din întreg județul. Cu punctajul obținut, de 82 de puncte, m-am clasificat pe locul al III-lea. Sunt mândru de acest rezultat întrucât niciun elev nu a întrunit punctajul necesar pentru a ocupa locul al II-lea. Pentru acest rezultat îi mulțumesc din suflet doamnei învățătoare Dorina Țepeluș, care mi-a dat încrederea în forțele mele și care mi-a asigurat pregătirea necesară printr-o muncă de zi cu zi, făcută cu multă dăruire. Cosmin Bordea, clasa a IV-a

Concursul școlar: NOI ȘI LUCIAN BLAGA


Apreciez ideea profesorilor și elevilor de la Grupul Școlar din Corbu, județul Harghita, de a organiza în memoria lui Lucian Blaga un concurs pentru elvii de liceu, mai ales că anul acesta s-au împlinit 115 ani de la nașterea acestui scriitor ardelean. Datorită concursului am citit o bună parte din poeziile lui și ne-am îmbogățit mult cunoștințele audiind referatele prezentate și urmărind prezentările PPT făcute de noi și ceilalți elevi. Anul trecut a fost omagiat Nichita Stănescu. Sper ca această inițiativă fericită să fie continuată cu succes mulți ani, pentru ca acest tip de activitate să fie în folosul elevilor participanți. Cristina Ciubucă

Apreciez inițiativa de a cultiva frumosul promovând literatura română care merită a fi cunoscută din fiecare dintre noi întrucât, prin valoarea ei idiscutabilă, ne reprezintă ca neam. Am fost impresionantă de implicarea totală a fiecărui participant, intelectuală și emoțională, în realizarea fiecărui slide. Ceea ce nu mi-a plăcut a fost că unii dintre elevi, după ce au terminat prezentarea proprie nu au mai avut răbdarea cuvenită pentru a-i asculta și pe ceilalți, în spiritul unui respect reciproc. Andra Popa

Cred că și la școala noastră s-ar putea organiza astfel de activități. În acest caz, având experiența acestor întâlniri de la Corbu, cred că am putea fi mai repectuoși și mai cuviincioși față de oaspeți, pentru ca să revină cu drag în școala noastră. Mihaela Cherecheș

Mi se pare minunat acest concurs deoarece îmbogățește conoștințele și dezvoltă imaginația. Doresc să particip din nou la anul viitor, dar cu o lucrare mult mai bună. Andrei Dușa

Mi s-a părut un concurs interesant. Am fost primiți cu căldură, cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze de profesorii și elevii din Corbu. Mi-am dat seama cum poți învăța lucruri noi prin efortul propriu și al celorlalți. Ne-am făcut noi prieteni, așa că aștept cu nerăbdare următorul concurs, care va fi dedicat lui Marin Sorescu. Anamaria Ciforac

Mi-a plăcut foarte mult la Corbu: concursul a fost interesant, cu multe lucrări prezentate cu ajutorul calculatorului, gazdele au fost primitoare și prietenoase, școala curată…Felicitări organizatorilor! Ana Rusu și Valentina Ciubucă

Maratonul sănătății – 2010, ediția a 30-a

În acest an, „Maratonul sănătății”, organizat de Direcția pentru sport a județului Harghita, a avut loc la Miercurea Ciuc, în data de 8 mai. Am participat și în acest an, împreună cu Ioan-Cătălin Toma, elev în clasa a XI-a de la școala noastră, împreună cu antrenorul nostru de la Clubul Sportiv din Toplița. Concursul a presupus parcurgerea distanței de 7,5 km, iar noi l-am terminat foarte bine, eu pe locul II, la categoria mea de vârstă, iar colegul meu pe locul I. Ciprian Dobrean- Perghelt, clasa a VII-a

VINE IEPURAŞUL Activitate educaţională în parteneriat cu Şcoala şi Grădiniţa Călnaci

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mare, mai însemnată şi cea mai aşteptată sărbătoare a creştinilor. În fiecare an sărbătorim Paştele, însă de fiecare dată ne bucurăm de sosirea lui ca şi când ar fi pentru prima oară. Copiii sunt cei mai entuziasmaţi. Puritatea şi inocenţa bucuriei copiilor dă amploare acestei sărbători. Fie că este vorba de vopsitul ouălor, de planşele de colorat, de poezii, cântece sau jocuri, cei mici sunt întotdeauna primii. Să nu uităm câtă fericire poate fi în sufletul unui copil în clipa în care ciocneşte un ou roşu sau ce simte la gândul că va veni Iepuraşul. Bucuria lor vine mereu din lucruri mărunte. În perioada 2 aprilie- 16 aprilie 2010 , elevii clasei a VIII-a împreună cu colegii lor mai mici de la Şcolala Călnaci au participat la activitatea educaţională « Vine Iepuraşul », activitate ale cărei scopuri au fost : promovarea valorilor moral- creştine, dezvoltarea interesului pentru păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor pascale şi stimularea creativităţii şi expresivităţii prin compunere de poezii, eseuri, desene, fotografii. Elevii clasei a VIII-a au găsit resursele necesare pentru a fi « mesagerii Iepuraşului », aşa cum ei înşişi au spus, şi le-au dăruit copiilor de la Şcoala Călnaci obiecte necesare pentru desfăşurarea optimă a procesului de învăţare. A fost o activitate minunată, în care copiii au învăţat ce înseamnă prietenia, solidaritatea şi lucrul în echipă. În semn de recunoştinţă, copiii de la Şcoala Călnaci ne-au dăruit din toată inima « floarea prieteniei », fructul creativităţii lor, coordonaţi de d-na înv. Aurelia Deac şi d-na educ. Vorica Urzică. A fost un gest frumos pe care elevii clasei a VIII-a l-au apreciat. Zâmbetele de pe feţele tuturor copiilor merită toată munca, tot efortul pe care noi, profesorii, îl depunem în educarea acestor copii. Profesor Maria Şerban

Primăvara - rază de speranţă

Natura şi-a dat jos mantia albă, iar frigul a intrat în gâlceavă cu razele soarelui. Se ceartă întruna, primul risipind fulgi din zăpada mieilor, celălalt presărând cu clinchet fin, ghiocei. Vântul rece şi crud este alungat de o rază pâlpâietoare de pasiune doar pentru un moment.. Se întoarce plin de furie aducând cu el din zări nu prea îndepărtate, cupole de vise împletite cu mireasmă crudă de zambile. Pe un drum şerpuit, la o distanţă de 5 kilometri de centrul comunei, legănată în cetini şi murmur de ape, sălăşluieşte cu mândrie şcoala şi grădiniţa Călnaci. O dată ce primăvara aduce naturii adormite o rază de speranţă, noi, colectivul clasei a VIII-a, ne-am gândit să aducem un stop de fericire şi speranţă în sufletul copiilor ce împodobesc zi de zi odăile şcolii care pentru ei pare uitată. Ştim că o dată cu venirea primăverii soseşte minunata sărbătoare a Învierii Domnului, precum şi mult aşteptatul Iepuraş. Anul acesta trimişii Iepuraşului către copiii grăiniţei şi şcolii Călnaci am fost chiar noi, dăruindu-le rechizite şi jucării pe care le-au primit cu zâmbetul pe buze şi cu ochii cufundaţi în fericire... (Adriana Muscă, clasa a VIII-a)

Spring - a ray of hope Nature has undressed its white coat and cold weather has again quarreled with sun rays. They fight continuously, first of them wasting some lamb snowflakes, the other one offering snowdrops with fine sound, along the garden squares. The cruel and cold wind is hushed with a flashing ray of passion just for a moment. It comes back in rage bringing with it from not so far horizons, dreams plated with raw scent of Along a curved road, at a distance of five kilometers from the village’s centre, surrounded by pin trees and waters, the school and kindergarden from Calnaci lies there proudly. Once spring brings back to the sleepy nature a ray of hope, we, the 8th grade along with our wonderful class master teacher, thought of bringing a drop of happiness and hope to children that gather daily in the school and kindergarden which to them it seems forgotten. We also know that one spring comes, it brings with it the wonderful religious holiday of God’s Rising and the so-called waited Easter Bunny. This year the Ester’s Bunny’s messengers for those children were us, in particular, bringing them toys and stuff necessary for their classes. They received them with a great smile and eyes full of happiness. (Muscă Adriana, clasa a VIII a)

The day has not started well, it was raining, it was cloudy, all in all it was a gloomy weather which made us so sad. This sad day we go to Calnaci to take some gifts to the little children. They waited for us with a warm welcome and the sadness on our faces was wiped, making some room for the joy. Children were also happy when they received the gifts. They had their face lighted, they were very happy. After we became friends, we took some pictures and we played some funny games. At the end we said good-bye and we came back home happy because we could make some children happy. (Andreea Ciubucă, 8th grade)

DANS MODERN

Cu ocazia Zilelor Școlii vrem să prezentăm prima oară pe scenă ceea ce am învățat noi la cercul de dans modern condus de doamna profesoară de geografie Daniela Dobrean. Sperăm să facem o surpriză plăcută celor care ne vor vedea. Merg cu foarte mare bucurie la fiecare repetiție pentru că învățăm să dansăm cu eleganță diferite dansuri ca: tangou, cha-cha-cha, vals lent, vals vienez, salsa. Majoritatea participanților sunt colegi de clasă cu mine – Ana- Alexandra Dobrean, Mădălin Cotfas, Andreea Dobrean, Bogdan Ilisan, Lavinia Bot, Sergiu Iozof, Mădălina Țepeluș, Dumitru Baciu, Bianca Urzică -, dar și doi elevi din clasa a III-a: Aurel-Dan Dobrean și Ana-Maria Lung. Răzvan Doți, clasa a V-a

ZILELE ŞCOLII NOASTRE: 25 mai - 28 mai 2010
PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE


MARŢI, 25 mai: Festivitatea de deschidere a Zilelor Şcolii, Concurs volei fete gimnaziu, Concurs afişe pt. Festivalul de Teatru, Expoziţie numismatică, Concurs şah/table/Counter Strike

MIERCURI, 26 mai: Festivalul de Teatru (I): - Sceneta S.O.S. Pământul, prof. Daniela Dobrean și Sanda Vodă - În lumea poveștilor, clasa a III a, Înv. Melania Dinu - Carnavalul florilor, clasele I și a II-a, Înv. Ileana Todor și Înv. Viorica Oană - Un rol, clasa a IV-a, Înv. Dorina Ţepeluș - Alba ca zăpada și cei șapte pitici, clasa a V-a, Prof. Dorina Marc In afara concursului: - Aurel-Dan Dobrean, clasa a III-a: solo la chitară; - Anamaria Maxim, clasa a V-a, solo vocal: cântece populare românești

JOI, 27 mai: Concurs în limba franceză, Concurs de fotbal băieţi, Festivalul de Teatru (II): - Hansel și Gretel, Vampir în izmene, www.nonstop.ro, clasa a VIII-a, Prof. Maria Șerban - Salut, liceu, Femeile ca niște cațe și Ca-n codru – D. Hurubă, clasa a IX-a, Prof. Daniela Dobrean Oile Domnului – Satul electronic, clasa a XI-a, Prof. Ionela Popa

VINERI, 28 mai: Întâlnirea generaţiilor de absolvenţi (10 și 20 de ani), Concurs geografie; Festivitatea de premiere. În Gala laureaților își dau concursul: - Andra-Diana Popa interpretează la pianină Baladă pentru Adeline; - Denisa-Teodora Popa interpretează la pianină Fru Elize; - Echipa de dansuri populare românești a liceului, instructor înv. Ileana Todor; - Echipa de dans popular a gimnaziului; - Formația de dans modern, instructor prof. Daniela Dobrean; - Echipa verde: prezentare în power point a proiectului național „Școli pentru un viitor verde”, secțiunea „Terra magazin” și interpretarea imnului echipei verzi; - Solo vocal: Gabriel Suciu, clasa a XI-a, cântece populare românești. Balul Majoratului. Prof. Maria Șerban și Sanda Vodă, directori educativi

GÂNDURI, LA SFÂRȘIT DE LICEU

Costel- Dănuț Morar: Sfârșitul ultimului an de liceu se apropie… Numai gândul despărțirii de colegi îmi dă niște emoții uriașe. Anii de liceu vor rămâne niște amintiri dragi, de neuitat. E greu să accept ideea că ne vom reîntâlni doar peste ani și ani de zile. Lenuța-Mihaela Urzică: Când am început liceul nu credeam că cei patru ani vor trece atât de repede. Am trăit alături de colegii mei anii adolescenței, cei mai frumoși, cred, din viața mea. Am simțit mereu dragostea și sprijinul părinților. Îmi va fi greu, cu siguranță, pentru că va trebui să îmi iau viața în propriile mâini și să-mi câștig singură existența. Ceea ce doresc este ca fiecare dintre noi să răzbească în viață, indiferent de obstacole.

Andrei-Șerban Tompea: Aștept cu nerăbdare festivitatea, deși am mari emoții în legătură cu acest eveniment deoarece va fi prezentă multă lume și noi vom fi în centrul atenției. Mă gândesc, desigur, la ceea ce vom face în continuare, după terminarea liceului, unde voi merge la facultate sau ce voi face în viață. Este foarte important să iau acum o decizie bună. Anii de liceu au trecut repede, mai repede decât credeam. Mi-am făcut foarte mulți prieteni și îmi va fi dor de ei, mai ales că niciodată nu ne vom mai întâlni așa cum o făceam în timpul liceului. Se încheie încă o etapă din viața noastră și începe una nouă, însă una mult mai dificilă, dar eu sunt încrezător și cred că vom reuși toți să facem ceva important în viață.

Andreea Deac: Privim cu regret la anii de liceu, frumoșii ani ai adolescenței, care au trecut atât de repede. Trăim clipele unui sfârșit, dar și ale unui nou început. Dacă vom ști ce vrem și vom năzui mereu spre realizarea a ceea ce dorim, regretele vor fi zadarnice. Doresc colegilor mei să fie sănătoși și să reușească în viață.

Răzvan Sbanca: Consider și eu anii de liceu a fi fost cei mai frumoși. Ne-am simțit bine îmreună, la școală și în timpul liber. Sper ca tot ceea ce am acumulat în acești ani ai tinereții să ne fie de folos, iar drumul pe care vom porni să fie unul ascendent. O să-mi fie dor, cu siguranță, de fiecare moment petrecut împreună cu colegii mei.

Maria-Simina Morar: Liceul a fost pentru mine o a doua familie. M-am atașat de colegii de clasă și de profesorii noștri, care ne-au sprijinit și înțeles când am avut probleme. Îmi doresc să întâlnesc și în continuare oameni buni și cumsecade, așa cum au fost colegii și profesorii mei. Le mulțumesc tuturor și nu-i voi uita.

Claudiu Ilisan: Acum, când mai e așa de puțin până la „Ultimul clopoțel”, toți suntem nerăbdători, așteptăm să treacă cu bine și bac-ul, dar nu prea realizăm că un capitol frumos din viața noastră ia sfârșit. Mai ieri niște boboci sperioși, iată-ne acum maturi care trebuie să-și asume responsabilitatea asupra propriei vieți.

Cătălin Hârlav: Perioada de liceu este nu numai frumoasă, dar și unică: acum îți modelezi caracterul, temperamentul, îți fortifici unele însușiri de care vei avea nevoie toată viața, îți faci prieteni pe care ai vrea să-i păstrezi pentru totdeauna. Personal, privesc spre trecut cu oarecare regret: cred că nu am fost suficient de silitor în primele clase de liceu… Doresc să mă despart cu bine de colegii și profesorii mei, să uităm de cele rele, să ne amintim cu drag unii de alții și să rămânem prieteni. Sănătate și numai bine tuturor!