„Sfântul Dumitru” 2016, la Subcetate

Elevii Liceului „Miron Cristea, la zi de sărbătoare

1. Participarea la Liturghia zilei:

Grupul vocal

2. Spectacol pe scena Căminului Cultural Subcetate

 Prezentator: Ana Alexandra Dobrean

 Salutul domnului primar Ioan Rizea

Secvențe din spectacolul de teatru „Gaițele” de Al.Kirițescu. Trupa de teatru a clasei a VIII-a

   Piesa de teatru Gaițele a fost o primă experiență, de neuitat. A fost ca și o lansare pentru noi, mezinele trupei de teatru. Am avut parte de multe emoții, dar la sfârșit s-a dovedit a fi nesperat de bine.

   Doamna profesoară coordonatoare, Buzilă Daniela, a pus mult suflet în tot ceea ce am făcut până acum și merită toate laudele. Fără indicațiile prețioase și îndrumarea dânsei nu am fi reușit.

   Această scenetă a fost prima, dar cu siguranță nu și ultima oportunitate de a încânta publicul cu abilitățile noastre teatrale. Acum, trebuie să ne pregătim în forță pentru Festivalul de Teatru din 5 noiembrie și să ne străduim să dăm tot ce avem mai bun.  Iasmina Oană              
                                                                                                                                                      

Secvențe din spectacolul „Cafeneaua”. Prezintă trupa „Ludicus” (elevi din clasele IX-X)

În spectacolul de “Sfântul Dumitru” am jucat piesa “Cafeneaua” alături de cei mai buni prieteni ai mei. A fost uimitor! Pe scenă, când interpretezi un rol, uiți de toate. Ești doar tu și personajul tău, în lumina reflectoarelor. Te simți foarte bine atunci când ești apreciat știind că ai depus multă muncă pentru spectacol și totul a ieșit cum trebuie. Eu am interpretat o psihopată ce visează să ajungă la Hollywood, să devină actriță. A fost foarte distractiv, dar și o provocare. Am putut să mă exteriorizez la maxim, în felul meu, în nebunia mea. În continuare, abia aștept Festivalul de Teatru de la Subcetate; aceleași emoții frumoase, alte trăiri și alte experiențe noi.

Lorena Cotfas

Moment folcloric: Maria Rus (XII)

Suită de dansuri populare românești prezentate de elevii școlii din Platonești - Sărmaș

Moment satiric: Viorel Moldovan (X):

Maria Monica Stoica, Ritmuri solare, Colecția Poesis, Editura Eurocarpatica, 2016

După Lumina din adâncuri, un volum de proze scurte (2014), doamna profesoară Maria Monica Stoica ne surprinde din nou, de astă dată cu un volum de versuri, intitulat Ritmuri solare (2016), ambele volume fiind „generate de benifica regăsire a originilor”, după cum autoarea mărturisește în Cuvânt înainte (p. 7). În momentele de întoarcere „la obârșie, la izvor”, „retrăim senzații care s-au întipărit în memoria afectivă, regăsim gusturi, culori, imagini, mirosuri familiare care au constituit deliciul anilor dintâi”: „venirea noastră la izvoare/ e închinare, sacru rit.” (Ethos)

Prin cărțile amintite, profesoara de limba și literatura română Maria Mona Stoica ne oferă un alt fel de lecții de patriotism, învățându-ne să ne iubim limba și valorile noastre culturale, să ne cinstim părinții, strămoșii și eroii.

Cartea Ritmuri solare, o vrea o „monografie a satului românesc” și, mai mult decât atât, o „monografie a sentimentelor prilejuite de revederea meleagurilor copilăriei”.

Alcătuită din trei părți – Monografie lirică, Axis mundi, Ritmuri și rituri, cartea este precedată de un Cuvânt înainte, semnat de autoare, și ilustrată cu fotografii, la final. Imaginile surprind momente ale întâlnirilor Domniei Sale, în dublă ipostază, de profesor și scriitor, cu personalități ale meleagurilor natale, ca oaspete de onoare la „Ziua Dascălului Vulcănean” - 28 iunie 2015, ocazie cu care a fost lansat volumul Lumina din adâncuri, respectiv la „Ziua Dascălului Vulcănean” - 28 iunie 2016. Alte imagini surprind clipe de bucurie parcurgând „cărarea Raiului” spre Mănăstirea Bunea din localitate.

Titlul cărții Ritmuri solare este metaforic și face trimitere la intenția scriitoarei, ea însăși o ființă solară, de a realiza o „descriere lirică a meleagurilor (sale natale) aflate sub stăpânirea soarelui”, cu oameni care trăiesc bucuria vieții în ritmul anotimpurilor anului.

Localitatea Vulcana-Băi, un spațiu rural real, unde tradiția leagă generațiile și unde se apreciază folclorul autentic, cu „o comunitate puternică”, cu evenimente la care „ia parte toată suflarea satului”, este prezentată ca un „axis mundi”, un spațiu „impregnat de profundă spiritualitate” (Schitul Bunea). Locul acesta, cu semne ale istoriei (Portret de voievod, Capitală valahă, Eroii noștri), este „un spațiu ce-a născut un ethos” (Ethos), este „izvor de apă vie”.

Izvor de apă vie este și titlul unei poezii, dar și leitmotiv al volumului, cu valoare de metaforă – simbol. Poezia începe cu o invocare, asemenea unui descântec: „Apă vie, apă vie,/ Curgi în deal/ și curgi la câmpie,/ Dai putere firii noastre/ Însetând/ cu dor de astre.” „Izvorul de apă vie” face referire la izvoarele cu virtuți benefice pentru sănătate, valorificate în alte timpuri la Vulcana-Băi. „Puțul adormit” este personificat în „voinicul din munți” cu puteri magice care „vorbește-n șoapte”, „stă ades de vorbă/ cu codrul de foioase./ Visează învierea”. „Îzvor de apă vie” este și iubirea autoarei pentru al său „pământ” (loc natal/ țară).

Spațiul evocat poetic este prezentat vizual și auditiv în ritmul anotimpurilor și al momentelor zilei, impregnat de spiritualitate, cu personaje emblematice (bunicul, mama); păstrează vibrațiile idealurilor istorice ale românilor întruchipate de „voievozi vizionari” -Vlad Țepeș și Mihai Viteazul - și amintirea unor întemeitori de cultură românească (Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, frații Văcărești, Vasile Cârlova).

„Sunt vechi ruinele cetății,/ Uitată pare domnia glorioasă/

Ce-a scris, în cartea de onoare-a țării, O istorie frumoasă./

Dar Mânăstirea Dealu,/Parcul Chindiei și-al Mitropoliei/

Înscriu bătrâna capitală/ În Pantheonul veșniciei.” (Capitală valahă)

Spațiul acesta străvechi este sacralizat, poeta imaginându-și, în codrii ce-nconjoară satul, chiar prezența unor zeități păgâne din vremurile mitice (zeul soare, Pan, Bendis, Selena, Artemis, Zamolxis).

„Un templu e pădurea toată/ Ce înconjoară satul,/ ca un cerc vrăjit,/ În care tainice divinități/ sălășuiau odată,/Altare înălțau/ din loc în loc./ Un mit…” (Pantheism)

„Livezile în sărbătoare,/ de flori înmiresmate în potir,/

Dantelărie iscusită,/ din care va să iasă mir.//

E dulce pacea ce pogoară,/când cărări albe se aștern,/

În liturghia ce începe,/stropi de lumină curg etern.” (Aureolă)

Starea de spirit transmisă cititorilor este cea a „îngerilor-copii”, de extaz în fața miracolelor naturii într-o permanentă metamorfoză de la zi la noapte, de la un anotimp la altul.

Primăvară e când „Spre înnoirea toată-a Firii/ Revarsă cerul imne luminoase” și stupina e „muiată în odăjdii scumpe” (Grădina Raiului), în vreme ce „Tatăl Ceresc revarsă în buchet lumină.” (Aprilie)

„Renaște viața, în crângul înflorit/ Privighetori se-ntrec în cântec,/ Și un cioban cu fluierul vestit,/ Pe zeul Pan îl readuce-n cuget.” (Renaștere)

Se întrezăresc ecouri din pastelurile lui Vasile Alecsandri, din lirica ardelenilor George Coșbuc și Octavian Goga, a modernilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, și este firesc din moment ce izvorul de inspirație este același: satul „care consevă arhetipuri cu valoare de simbol”, al bunicului, al mamei, al domnitorului ziditor de țară (Vlad Țepeș):

„În satul meu, cu oameni de mirare,/ Erau bătrâni frumoși./ Trăia și taica-mare (…)/

Era… bunicul nostru./ Un om înalt, bine clădit/ Din care munca grea,/ stejar a dăltuit./ Cu mâna înzestrată,/ el făurea pridvoare/ Punea temei la case,/ le înălța spre soare” (Generații)

Percepem pe alocuri și „fiorul religios” al poeților Radu Gyr și Ioan Alexandru.

„Lumina Dumnezeu a scos-o din genune

Și-a dat făpturii toate, un nume, și-nțeles,

Cuvântul Lui zidit-a omul. O minune

Care respiră-n ritm cu largul univers!” (Mithos și Logos)

Întreg volumul de versuri se construiește în jurul unui crez poetic, exprimat în poeziile Solară și Ars poetica.

Poeta se definește a fi „spirit solar”, cu „nimb de aur” și cu „dorința vie a zidirii”:

„Cu timpul,/un nimb de aur/ a crescut/ Sub ocrotirea tandră/ a iubirii./ Din spiritul solar,/ a renăscut/ Dorința vie a zidirii./ Și-am tot zidit,/ precum Manole-ncarcerând/ pe Ana,/ O mănăstire-n gând,/ și-n privegheri/ Cu temelia pusă-n cărți:/ Mână cerească, revărsată/ peste gând, în dalbe seri.”

Prin însuși titlul poeziei Ars poetica, poeta ne trimite cu gândul la estetica artei clasice. Rolul poetului este acela de a „priveghea” ideea de frumos:

„Nu vreau să mă alătur mulțimii de noi barzi

Ce explorează omul, sondând în visceral.

Fumosul îl captez cu sufletul, privind la ninșii brazi.

Pot să traduc în melos limbajul doctoral.”  

Ritmuri solare este „un omagiu adus sufletului românesc dintotdeauna, cu localizare în toposul miraculos al satului tradițional reprezentat de comuna natală”. Tot ceea ce doamna profesoară Maria Monica Stoica a exprimat în limbaj poetic, în ritmul poeziei clasice sau „în ritmuri populare românești, are ca finalitate „reîntoarcera la obârșie, la izvor, ca o primă etapă a identificării rădăcinilor noastre spiritule. Cu cât rădăcinile sunt mai puternice, cu atât copacul, care reprezintă comunitatea românească, va rezista în fața intemperiilor și va dăinui în timp.” (Cuvânt înainte)

Prof. Doina Dobreanu

Despre vol. LUMINA DIN ADÂNCURI, în:
http://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.ro/2015/01/daruri-de-craciun-2014.html

George Coșbuc. Interpretări, Editura „Cezara Codruța Marica”, 2016

Ediție îngrijită de prof. dr. Valentin Marica
 Colecția de carte Via lucis

Volumul este un frumos omagiu adus scriitorului George Coșbuc, la împlinirea a 150 de ai de la nașterea lui, la 20 septembrie 1866.

Cuvântul înainte sau „n…du poetu-n veșnică lumină” („Scrisoarea lui Firdusi”) este semnat de prof. dr. Valentin Marica, inițiatorul acestui proiect literar, realizat cu colaborarea profesorilor de limba și literatura română din învățământul preuniversitar, la Editura „Cezara Codruța Marica”.

Dascălii de literatura română, prin exegezele lor,  susțin intenționalitatea lui Lucian Velea din volumul Coșbuc în căutarea universului liric, privind „creionarea unui profil modern al poeziei coșbuciene”, căci opera acestui erudit poate fi percepură și în prezent „ca o carte de învățătură”.

În loc de postfață, Cezarina Adamescu  ne aduce în atenție cartea semnată de Nicolae N. Tomoniu și Maxim (Iuliu Marius) Morariu, George Coșbuc de la Tismana. Studii. Articole și Amintiri, „o lucrare excepționlă, de mare însemnătate memorialistică”. Apărută recent la Editura Sămănătorul din Tismana, cartea s-a născut din „ideea de a marca legătura marelui poet George Coșbuc de Mișcarea Sămănătorul de la Tismana”, dar și cu intenția de a aduce un binemeritat elogiu cărturarului George Cobuc care, împreună cu Alexandru Vlahuță, a condus revista „Semănătorul” (2 dec. 1901 – dec 1902). Se reține din carte relația de colaborare a celor doi scriitori, bazată pe respect și prietenie, mărturii despre șederea lui Coșbuc la Tismana, între acestea importante fiind ale istoricului literar Ramiro Ortiz, profesor la Universitatea de Litere și Filozofie din București, privind traducerea „Divinei Comedii” a lui Dante Alighieri, la care Coșbuc a lucrat timp de15 ani.

Cuprinsul propriu-zis al cărții îl reprezintă cele 11 interpretări ale textului coșbucian, din care vom reține, fragmentar, concluziile exegeților. Acestor noi interpretări ale operei coșbuciene le urmează o selecție de fragmente extrase din bibliografia critică a operei lui George Coșbuc, sub numele de Aprecieri critice: Octav Șuluțiu, Nichifor Crainic, Vladimir Streinu, Dumitru Micu, Mircea Zaciu, Laurențiu Ulici, I. Negoițescu, Mircea Tomuș, Jacob Popper, Andrei Badiu, Ioan Pintea, Maria-Daniela Pănăzan, Petru Poantă.

Prof. Claudia Oancea-Raica, în Mânioasă – o poezie teatrală a lirismului obiectiv, ne convinge prin demersul său că George Coșbuc relizează, prin oglindirea vieții satului sub raport monografic, „o adevărată matrice spirituală a poporului român, cu pitoresc geografic și etnografic”.

Prof. Raluca Marian analizează textul coșbucian Un basm ca o „poveste în ramă sau ”. „Într-un registru stilistic regional, cu accente arhaice și colocviale, se creează o atmosferă subiectivă, o răsturnare a ființei peste marginile timpului, generând un popas în mit, în trecut, în tainele sufletului.”

Prof. Carmen-Mariana Codreș, Erosul coșbucian, o temă eternă. „Proiectat în illo tempore mitologizant, căpătând sacralitate”, erosul coșbucian este reprezentat în toate ipostazele, în raport cu cu mentalitatea rurală, cu „codul erotic țărănesc”, cu cadrul în care se manifestă sentimentul de iubire, „al solarității, al optimismului și al dragostei de viață” – „un spațiu idilic”.

Prof. Adina Simion, în Note la simfonia iubirii în lirica lui George Coșbuc,  face observații privind forța sugestivă a imaginilor auditive, de mișcare și olfactive, ca și a aliterațiilor, în crearea atmosferei și în potențarea stărilor sufletești ale personajelor lirice.

Prof. Luminița Cornea relevă, în Regina ostrogoților, „dinamica gesturilor și a punerii în scenă specifică lui George Coșbuc”, motivele romantice și clasice ale poeziei, ultimul distih având valoare de „sentință cu valoare morală”.

Prof. prof. dr. Vasile V. Filip, își propune, în Et in Arcadia nos!, „o reevaluare și, implicit, o mai bună înțelegere, din perspectivă actuală, a atitudinii sale (a lui George Coșbuc) față de cultura populară și față de basm în special.”

Poemul Atque nos! este nu doar „o evocare a universului basmului”, ci și o artă poetică privind concepția despre basm, „chipul specific al etniei în viziune proprie, de autoportret”. Cunoscător a cel puțin trei mari universuri mitilogice – grec, roman și indic – Coșbuc își exprimă cu mândrie, încă o dată, convingerea că avem și noi mitologia noastră, cu toate că miturile fundamentale sunt universale, provenind din străvechiul fond comun indo-european, și o face prin titlul poemului și prin exclamația finală „Et in Arcadia nos!, pe care, în spiritul timpului prezent, domnul profesor o traduce „Și noi ne-am născut în Europa”.

 „Expresie a ființei naționale sublimate deopotrivă în cuvânt și muzică” este și doina populară, conchide Prof. Teodora-Alina Roșca, în Doina – Poezia ființei și ființa poeziei.  

Prof. dr. Maria-Daniela Pănăzan, în Sărbătorile pascale în opera lui George Coșbuc, împărtășește convingerea lui Ioan Alexandru, care îl numește pe Coșbuc „poet religios”, opinia istoricului literar Ioan Buzași, care îl numește „poet de rugăciune”, ca și a poetului Nichifor Crainic, și îl consideră pe George Coșbuc „un poet al ceremonialului sacru al satului care viețuiește liturgic, după legile divine, îmbisericindu-se prin pacea lăuntrică pe care i-o dă natura ocrotitoare.” Se oprește la analiza poeziei La Paști, „capodopera poeziei religioase a lui Coșbuc” (I. Buzași), pe care o apreciază ca „icoană a sufletului”, „definitorie pentru viziunea despre lume a poetului, expresie sublimă a frumuseții universului întrupat în umanul creștin, metamorfozat artistic prin rugăciune curată și credință nestrămutată. Poezia este un mesaj al Luminii, al suflului divin peste o lume în rugăciune, un mesaj pentru pace și pentru Nădejde. Învierea e cea mai puternică forță universală, singura în stare de a uni sufletele tuturor. Trăirea în ritm liturgic e cheia care deschide Calea către Împărăția Cerească.” Poezia este „arc peste vremuri ce nu pot avea sfârșit, deoarece sufletul unui neam nu poate să piară.”

Prof. Rozalia Brândaș, comentează în eseul George Coșbuc, arte poetice, poeziile Poetul și Poet și critic, în care George Coșbuc meditează asupra poeziei și condiției poetului (poetul – conștiință națională),  și asupra receptării operei de artă.

Comentând poeziile Moartea lui Fulger, Moartea lui Gelu și Blăstem de mamă, Prof. Elena Stan urmărește Didactica demnității morții și a blestemului în lirica lui George Coșbuc.

La întrebarea „Cât de actual mai este George Coșbuc?”,   
Prof. Mariana Rusu răspunde convingător: „Poezia lui Coșbuc definește (…) specificul unui popor și asta înseamnă să fii actual, până la urmă, (…) astăzi într-o societate care se străduiește să se întoarcă la origini, să se redefinească sau să se reinventeze”, căci Coșbuc vorbește „despre noi, așa cum suntem, despre preocupările noastre milenare: miracolul nașterii ființei, iubirea, muncile statornicite după ritualuri calendaristice, asuprirea și revolta, războiul și perspectiva morții.” „Coșbuc rămâne în actualitatea receptării lirice tocmai prin doza de autentic”, prin „simplitatea și frumusețea limbajului (…), care ne definește și ne recomandă universalității.” (Inserții moderniste în poezia lui George Coșbuc)

Prof. Doina Dobreanu