vineri, 15 ianuarie 2010

Eminescu, eTwinning - LYCEUM, anul XIV, nr. 1 (53), ianuarie-martie 2010



Grupul etwinning „euromythes”- Subcetate
https://sites.google.com/site/euromythes/home

CUPRINS:

- 15 Ianuarie 2010 – Un veac și șase decenii de Eminescu (Prof. Ioan Cutlac)
- Proiectul european etwinning cu tema: Mythes, contes et légendes: nos racines nous parlent (Grupul etwinning)
- Iarna, de Petruța Todoran
- Psohologul ne sfătuiește: Cum îi percep eu pe ceilalţi ? (Psiholog școlar, profesor Dorina Marc)
- Curiozități : De ce țipă oamenii unii la alții (Mahatma Ghandi)
- Dintr-un suflet de dascăl, pentru dascăli… (Prof. Doina Dobrean)
- Despre dragostea pentru lectură (elevii clasei a X-a)


15 Ianuarie 2010 – Un veac și șase decenii de Eminescu

Ne trecem prin lume zâmbind, iluminați pe fețe și în suflete, la fiecare 15 ianuarie.
La ceas aniversar, vorbim despre Eminescu și opera Sa mai cu sfială, sărbătorește, cu adânc respect și deosebită considerație. Azi ne aplecăm și mai adânc în fața măreției, în fața monumentalității, în fața geniului Său. Ni se pare că vorbele, gândurile, acțiunile noastre, oricât de bineintenționate ar fi, „supără tăcerea” și strălucirea Luceafărului, tulbură veșnicia Sa.
Întruchiparea culminantă a romantismului, expresia cea mai desăvârșită a geniului poetic românesc, Eminescu reînvie azi prin zeci de glasuri. Venim să-i dăruim fiecare un semn de iubire, după priceperea și sensibilitatea noastră: gânduri în compuneri, versuri și intervenții, ilustrații la opere citite, diaporame, audiții de versuri în recitări celebre, cântece pe versurile marelui poet.
La biblioteca școlii, sub îndrumarea domnișoarei bibliotecare Daniela Cotfas, a fost amenajată o expoziție de carte din opera lui Eminescu.
În data de 14 ianuarie, elevii din clasele a XI-a A (Cotfas Alexandra și Cotfas Tiberiu), respectiv cei din clasa a XII-a A (Ilisan Claudiu, Mândru Teodora, Hârlav Cătălin, Tompea Şerban, TinişTraian), îndrumați de doamna profesoară Crina Gabor, au prezentat mai multe diapozitive. Au închinat versuri lui Eminescu elevii: Abraham Ilie din clasa a XII-a A, iar din clasa a XI-a Juverdeanu Oana – Neajunsul spulberat, Suciu Gabriel – În amintirea marelui poet, Orosz Szobolcs – În memoria lui M. Eminescu, Coşarcă Ramona – Amintirea rămâne, Coşarcă Petronela – Eminescu, Mare Eugen – Frumoasă amintire. Au recitat cu sensibilitate: Popa Andra – Diana, Cotfas Alexandra şi Cherecheş Mihaela– Lasă-ţi lumea, Baciu Alina – Lacul, Cristina Ciubucă – Dorinţa, Onofrei Andreea – Kamadeva, Hompot Lavinia – O, rămâi. Au completat inspirat manifestarea, cu două reprezentări grafice, Oltean Luminiţa la Crăiasa din poveşti şi Ilisan Vlad la Iubirea.
Ziua de 15 ianuarie a debutat cu momentul „Eminesciana”, organizat de elevii clasei a –VIII-a, îndrumați de domnul profesor Ioan Cutlac. Au fost citite poezii mai puțin studiate în orele de curs, au prezentat diapozitive inspirate din viața și opera poetului elevii Raul Buzilă și Petrișor Bot, iar elevii Andreea Ciubucă, Elena Ciubucă și Adriana Muscă au interpretat cântece pe versuri de Eminescu. În intervenția sa, domnul profesor a definit „mitul” și a vorbit despre cele patru mituri fundamentale abordate în creația poetului: mitul genezei și al morții Universului, mitul geniului și al condiției creatorului, mitul zburătorului (erotic) și mitul oniric.
Elevii îndrumați de d-na prof. Claudia Ardelean au abordat temele și motivele creației eminesciene (Urzică Bianca, cl. a VII-a), au recitat versuri îndrăgite (Popa Teodora-Denisa, cl. a VII-a; Stan Ionela, cl. a XI-a B; Buca Petruţa, Cosnean Georgeta, Cosnean Ana, cl.a XII-a B).
Elevii clasei a V-a, pregătiți de d-na prof. Sofia Cutlac, au organizat un concurs de recitări din lirica eminesciană. Au câștigat concursul următorii elevi: Dobrean Ana – Atât de fragedă, Țepeluș Ioana – Revedere, Dobrean Andreea – Singurătate, Tompea Vlad – Dorința, Urzică Bianca – De-aș avea.
Acțiunile dedicate celei de-a 160–a aniversări a nașterii „poetului nepereche” s-au încheiat în cursul serii la căminul cultural printr-un medalion „Eminescu în lirica erotică românească”, urmat de dans. Au recitat elevii clasei a IX-a, îndrumați de d-na prof. Daniela Dobrean.
Profesor Ioan Cutlac

Proiectul european etwinning cu tema:
"Mythes, contes et légendes: nos racines nous parlent"


Grupul etwinning din școala noastră participă în acest an școlar la realizarea on-line a unui proiect european cu tema „Mituri, povești și legende: rădăcinile noastre ne vorbesc”, realizat în limba franceză.
Proiectul este coordonat de profesorul Andre Simon de la Institutul „Don Bosco” din localitatea Verviers (Belgia). Participă la acest proiect elevi din Italia (Ercolano și Turi), din Spania (Bergara), Franța (Amiens), Grecia (Pireu), Norvegia (Hemne) și România (Subcetate și Nucet).
Grupul nostru etwinning, condus de d-na profesoară Doina Dobreanu, este alcătuit din următorii elevi: Teodora Mîndru, Andrei-Șerban Tompea, Filip Cotfas, Claudiu IIisan, Andra-Diana Popa, Cristina Hurubă, Alexandra Cotfas, Ioana Vaidoș, Bogdan Urzică, Bianca Hurubă, Elena Savu, Adriana Muscă.
Materialele trimise până în prezent vorbesc despre „Mitologia românească” (1. Stămoșii noștri: dacii și romanii; 2. Mitologia protodacică; 3. Mitologia predacică; 4. Mitologia dacă; 5.Mitologia daco-romană;) Sărbătoarea mărțișorului, Băile Herculane.
Urmează să ne ocupăm de mitologia românească propriu-zisă, reprezentată de miturile sale fundamentale (după părerea lui George Călinescu): mitul etnogenezei românești („Traian și Dochia”), mitul existenței pastorale („Miorița”), mitul estetic („Meșterul Manole”) și mitul erotic („Zburătorul”)...
Despre activitatea grupului „Euromythes” vă invităm să citiți pe site-ul/ blogul

https://sites.google.com/site/euromythes/home

Asteptam opiniile voastre pe blogul revistei noastre scolare.



Iarna

A anului dalbă crăiasă,
Iarna cea capricioasă,
Cu a sa adiere rece
Ne-nfioară când ea trece.

Fulgi mari, ca de argint
Fac din univers un labirint.
Troiene mari de zăpadă
Se aștern incet pe stradă.

Flori de gheață, fără viață
Se zăresc de dimineață
Pe a geamului lucire,
Îndemnând la reverie. (Petruța Todoran)


Cum îi percep eu pe ceilalţi ?

„Viaţa nu are alt înţeles decât cel pe care i-l dă omul însuşi, cu toată forţa de care este capabil.” (Erich Fromm)

De-a lungul existenţei ne formăm un sistem de referinţă construit din propriile noastre atitudini, presupoziţii şi aşteptări cu privire la noi, la ceilalţi oameni şi la viaţă. Aceşti factori determină modul nostru de raportare la ceea ce ne înconjoară şi colorează modul în care vedem lucrurile. Putem spune că suntem propria noastră lentilă.
Felul nostru de a fi îşi pune amprenta asupra a ceea ce vedem. Oamenii care privesc acelaşi tablou vor vedea şi observa lucruri diferite. Când ne întâlnim cu cineva necunoscut, reţinem doar câteva aspecte despre acea persoană. Daca avem un simţ al modei putem remarca mai degrabă îmbrăcămintea, culorile, modul în care se asortează etc. Dacă interesul nostru se află în sfera profesională, poate vom reţine mai degrabă activitatea şi profesia persoanei.
De asemenea, modul în care îi vedem pe ceilalţi din jurul nostru este o reflectare a propriei persoane. De exemplu, dacă obişnuim să criticăm ni se va părea că şi ceilalţi fac acest lucru, dacă suntem încrezători îi vom vedea pe ceilalţi demni de încrederea noastră. Fiecare dintre noi are propria sa înclinaţie, iar prin prisma ei vedem tot ceea ce este în jurul nostru. Ceea ce ne înconjoară nu influenţează ceea ce vedem, însa ceea ce se află în interiorul nostru, da.
Care ar fi aspectele care influenţează ceea ce suntem? În primul rând factorii genetici, deţinem anumite calităţi şi caracteristici înnăscute. Apoi putem vorbi despre imaginea de sine. O persoană care are o părere bună şi corectă despre sine va avea aşteptări pozitive, va îmbogăţi relaţiile pe care le are şi va căuta oameni cu o imagine de sine similară. Se pare că tindem să ne simţim cel mai confortabil atunci când ne aflăm în compania persoanelor care au un nivel al respectului de sine asemănător cu al nostru.
Experienţele de viaţă şi atitudinea pe care o avem legată de acestea sunt un alt element important ce ne influenţează modul de a fi. Evident că nu ne putem alege toate experienţele de viaţă și că nu putem modifica experienţele trecute. Însă ne putem schimba atitudinea legată de acestea şi putem să alegem experienţele prezente. Ne putem alege locul de muncă, persoana cu care ne vom căsători, locul de vacanţă etc.
Un alt factor ce ne influenţează modul de a fi este mediul, mai exact prietenii. Persoanele care îţi sunt apropiate te modelează. Cu toţii am văzut cum un copil îşi schimbă comportamentul atunci când intră într-o „gaşcă” buclucaşă. De asemenea, am văzut persoane dezvoltându-se datorită faptului că au petrecut timpul în preajma unor oameni care le-au stimulat şi provocat ajutându-le să devină mai bune. Stă în puterea noastră să alegem cu cine anume ne petrecem timpul. Putem alege un mediu pozitiv, persoane ce ne impulsionează, ne ajută să evoluăm şi scot ce este mai bun din noi sau un mediu negativ şi persoane care scot la suprafaţă „umbra” din noi. Oratorul Charlie Jones spune că diferenţa dintre persoana care eşti astăzi şi cea care vei fi peste cinci ani, constă în oamenii cu care îţi petreci timpul şi în cărţile pe care le citeşti.
Aşadar, a încerca să-i schimbăm pe ceilalţi este deja o luptă pierdută. A ne focaliza pe problemele celorlalţi şi a sublinia ceea ce fac greşit sau bine, ne limitează. Dacă ne-am concentra asupra propriei persoane? Lucrând cu noi şi apropiindu-ne tot mai mult de imaginea a ceea ce vrem să fim ne ajută să ne schimbăm perspectiva şi vom începe să-i vedem pe ceilalţi într-o lumină nouă. Acest lucru nu numai că va scoate ce este mai bun din noi, dar ne va schimba şi modul de a interacţiona cu ceilalţi.
(Psiholog școlar, profesor Dorina Marc)

DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALTII

"Intr-o zi, un înțelept din India puse urmatoarea întrebare discipolilor săi:
- De ce țipă oamenii când sunt supărați?
- Țipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce să țipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înțeleptul ?
- Păi țipăm ca sa fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
- Totuși, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Niciunul dintre răspunsurile primite nu-l multumi pe înțelept. Atunci el ii lămuri:
- Știti de ce țipăm unul la altul, când suntem supărați? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanțează foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanță, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supărați, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanței și mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci când doua ființe sunt îndrăgostite? Ele nu țipă deloc. Vorbesc încetișor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanța dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar șoptesc, murmură. Iar atunci, când iubirea e și mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să șoptească, ajunge doar să se privească și inimile lor se înțeleg. Asta se petrece atunci când două ființe care se iubesc au inimile apropiate.
În final, inteleptul concluzionă:
- Când discutați, nu lasati ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiți cuvinte care să vă îndepărteze și mai mult, căci va veni o zi în care distanța va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere." (Mahatma Ghandi)

Dintr-un suflet de dascăl, pentru dascăli…

Vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-a făcut-o, de a depăna, pentru „Dăscălița”, din gândurile mele, ca profesor cu o activitate de peste 36 de ani în învățământul harghitean... Până nu de mult profesoară titulară de limba și literatura romînă – limba și literatura franceză la Grupul Școlar „Miron Cristea” din comuna Subcetate, cu gradul didactic I, iată-mă în prezent tânără pensionară! Nu este chiar simplu să te desparți de o activitate concretă, familiară, angajantă, așa cum este activitatea didactică, care îți cere o dăruire plenară și o ardere permanentă, și să te îndrepți spre ceva încă necunoscut, să te pierzi în familia mare a pensionarilor, oameni care, o dată cu trecerea anilor, devin adesea niște simpli anonimi, tot mai neputincioși, uneori o povară pentru cei din jur...
Mulțumesc pentru oportunitatea de a exprima niște gânduri despre experiența mea de viață trăită în școală, trăită ca o mare iubire. Orice iubire nemărturisită este o iubire pierdută, fiindcă Timpul, cu răbdarea lui incomensurabilă, înghite totul. Dar trecutul îl simt încă viu în mine, trăiește. Unele amintiri capătă înțelesuri noi o dată cu trecerea vremii.
Momentan, pentru ca trecerea aceasta să nu mi se pară prea dură, lucrez „cu frecvență redusă” în aceeași școală; e un bun pretext pentru a-mi reîntâlni colegii și foștii mei elevi. Încerc să traversez cu luciditate această perioadă de tranziție, de desprindere treptată de școală, de ceea ce a însemnat pentru mine datoria și pasiunea de dascăl. Vin cu drag la școală pentru că, pătrunzând în acest univers, mă simt bine, redevin pentru moment puternică și uit parcă de toate necazurile, bolile și indispozițiile mele. Este universul în care mi-am trăit cea mai mare parte a vieții: aici, în școala din Subcetate, am venit în anul 1957 în clasa I; aici am învățat 12 ani, am terminat liceul și am susținut examenul de bacalaureat. După studiile universitare urmate la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, curs de zi, m-am întors pe meleagurile natale…
Viața la Subcetate, împărțită între școală și familie, nu mi s-a părut defel anostă, plicticoasă, fadă. Mi-a plăcut să fiu înconjurată de familia mea, de consătenii mei, să trăiesc cu intensitate și iubire fiecare clipă, pasionându-mă de tot ceea ce am făcut. Nimic nu ți se pare greu când ești sănătos și când obligațiile pe care ți le asumi, oricare ar fi ele, fie cele familiale, fie cele legate de serviciu, le îndeplinești cu dăruire și cu dragoste. Datoria devenită pasiune este o permanentă sursă de bucurie, mai ales învățând în timp că trebuie să te mulțumești cu a dărui, mereu și mereu, din preaplinul sufletului tău, din cunoștințele tale, fără a aștepta onoruri, răsplată, recunoștință și fără a lua în considerare uneori umilințele și răutățile de tot felul. Trebuie să nu uiți nici o clipă că pentru a răspîndi lumină în jurul tău trebuie să arzi.
Când eu mi-am ales profesiunea de dascăl, nimic nu mi se părea mai frumos, mai pasional, mai fascinant. Această profesiune fără egal te implică într-o activitate lipsită de monotonie, o activitate efervescentă, creativă, pe care o faci alături de copii și tineri: tu dăruiești din cunoștințele tale, ei iți transmit din energia lor pozitivă, din veselia și exuberanța lor. Fiecare are ceva de dăruit, fiecare primește ceva.
Am învățat multe în acești ani… Citind cartea lui Constantin Noica, Jurnal filozofic, am dat peste gânduri al căror adevăr l-am împărtășit:
„Să-l lași pe tânăr să se apropie de tine, sau să te apropii tu de el. Să-i iei în mână sufletul și să i-l joci, ca pe un pumn de grâu : are greutate ? e bun de sămânță ? Și să fii, dacă poți, nu cel care încearcă să mai culeagă ceva, ci ploaia, ploaia aceea de toamnă, care nu știe nimic despre culesuri.” Sau : „Discipolul vine la tine să ceară. Tu trebuie să-l înveți că nu are nimic de primit, ci trebuie să crească. Discipolul vrea să devină iederă. Trebuie să-l lași să fie ce trebuie să fie : chiar buruiană. Și cel mai frumos sfârșit al tău – fertilitate ! e să te năpădească buruienile.”
În școala mea – o numesc așa deoarece aici am trăit 50 de ani, ca elevă și profesoară! – trăiesc deopotrivă în prezent și în trecut, în prezent alături de elevii și profesorii actuali, în trecut alături de umbrele și duhul dascălilor care și-au înrămurat biografia la Subcetate. Și, dacă am devenit profesoară, o datorez Lor. În acea vreme, când eu mi-am hotărât destinul, dascălul se bucura încă de respect considerabil. Profesiunea aceasta era una dintre cele respectabile, așa cum ar trebui să rămână deoarece Dascălul este cel care șlefuiește caractere, de care are nevoie mereu societatea de azi și de mâine. M-am măsurat mereu în toți anii de profesorat la Subcetate cu dascălii pe care i-am avut și pe care i-am considerat veritabile modele. O pleiadă de adevărați slujitori ai școlii! Mi-amintesc cu cât drag și bucurie veneam la școală, cu câtă nerăbdare și curiozitate ne întorceam din vacanțe, cu câtă admirație îi priveam pe profesorii noștri pe care îi divinizam pentru cunoștințele lor și pentru căldura și dăruirea cu care ne învățau, pentru probitatea lor profesională, pentru eleganța lor spirituală și pentru moralitatea lor. Nu pot să nu amintesc de relațiile firești dintre elevi - profesori, profesori – elevi, bazate pe respect, iubire, bună-cuviință, în consens cu rigorile, seriozitatea, corectitudinea și punctualitatea pe care le impuneau regimul școlar. Mi-e dor de-acele vremuri! Și dorul acesta se atenuează nu doar prin dragi aduceri-aminte, ci și de fiecare dată când drumurile noastre, ale foștilor elevi și ale dascălilor noștri, se mai întâlnesc, arareori, prin bucuria reciprocă a revederii pe care o trăim, prin recunoștința reciprocă că ne-au fost profesori și că le-am fost elevi, o recunoștință nemărturisită întotdeana prin cuvinte, dar exprimată simplu printr-un surâs strălucitor al ochilor, printr-o strângere de mână sau o îmbrățișare.
Monografia școlii din Subcetate, scrisă împreună cu fratele meu, Vasile Dobrean, și publicată în 2002, o consider un omagiu adus acestei școli în care mi-am deschis ochii spre lumina cunoașterii și în care am trăit mai mult de o jumătate de secol, un omagiu adus dascălilor care au slujit aici cu onoare, devotement și iubire. „Și poate că orice evocare devine în mod fatal o istorie șoptită a momentului în care amintirea începe să vorbească.” (Octavian Paler, Viața ca o coridă)
Nu regret că m-am întors de unde am plecat. Poate așa a vrut Dumnezeu : să-mi trăiesc toată viața la Subcetate. Cineva trebuia să scrie niște file de monografie a localității Subcetate. Cineva trebuia să vorbească celor de astăzi și celor care vor veni despre meșteșugurile străvechi și despre arta românilor trăitori din vremuri vechi în zona Mureșului Superior, artă exprimată prin cusături și țesături, devenite piese ale portului popular și obiecte pentru decorarea locuinței țărănești. Cineva trebuia să se ocupe și de graiul nostru, despre valențele lui expresive…
Dar să revin la problemele școlii : ne lamentăm mereu de organizarea proastă a sistemului de învățământ, de supraîncărcarea elevilor, de programele și manualele școlare greoaie și stufoase... Ca elevă și studentă am traversat o perioadă de reformă a învățământului, marcată de trecerea de la învățământul general de 7 ani la cel de 8 ani și, ca urmare, de la învățământul liceal de 11 ani la cel de 12 ani, ceea ce a implicat reducerea duratei învățământului universitar de la 5 ani la 4 ani. Sarcina schimbărilor a revenit mereu dascălilor, care s-au angajat firesc în acest demers, cu competență, cu flexibilitate, cu deschidere spre înnoire, fără ca noi, discipolii lor, să le simțim frământările, dar eferfescenta și neobosita lor preocupare de autoperfecționare a dat roade în formarea și devenirea noastră, a generației care se pregătea pentru a-i lua locul.
E nevoie, cred eu, de o reconsiderare a acestei nobile profesiuni, căci viitorul unei națiuni depinde în mare măsură de calitatea învățământului, iar calitatea acestuia depinde în primul rând de cei aleși să-l slujească.
Cu dragoste pentru toți colegii mei, cititori ai revistei „Dăscălița”,
Profesor Doina Dobreanu

(Articol publicat în „Dăscălița” – periodic al învățătorilor realizat de inspectoratul Școlar Județean Harghita și Asociația învățătorilor harghiteni, anul VI (2010), nr. 5/24).

Despre dragostea pentru lectură

Moto : „Citește ! Numai citind mereu creierul tău va deveni un laborator nesfârșit de idei și de imagini.” (Mihai Eminescu)

Citatul plasat, nu întâplător, în unul din cabinetele de limba și literatura română ale școlii noastre, deasupra unui raft de cărți care fac parte din lista bibliografiei obligatorii pentru orice elev, ne îndeamnă la meditație.
Iubirea este un sentiment puternic, care, atunci când pătrunde în suflet, ființa simte o armonie plenară a sinelui, dar și o armonie desăvârșită a sa cu lumea exterioară, o stare de beatitudine, de fericire.
Numai dăruind iubire, primești iubire. Iubirea trebuie să ne însoțească pretutindeni, în relațiile cu cei din jur și în tot ceea ce întreprindem. Dacă venim la școală și învățăm cu iubire, cu dăruire, rezultatele nu întârzie să apară și să ne răsplătească cu o stare de mulțumire, de bucurie.
Cărțile, prin universul și prin mesajul lor, ne pot deveni prieteni adevărați, sfetnici de nădejde, ne învață să visăm, să ne gândim propriul nostru destin, împărtășind experiențele de viață ale eroilor lor. Ne regăsim deseori în cărțile pe care le citim, ne îmbogățim imaginația, creativitatea și sufletul.
(Elevii clasei a X-a)