Profesor la Subcetate între anii 1961-1965
Profesorul Traian Ciociu avea o înfăţişare plăcută, vorbea elevilor săi convingător, cu patos, avea acel har dat de Dumnezeu unor profesori de a capta atenţia elevilor şi a-i stimula la învăţătură. Făcea întotdeauna lecţia cu plăcere, degajat. Chipul i se însenina când elevii răspundeau bine şi frumos, dar când era nemulţumit îşi încrunta sprânceana şi era suficient pentru a transmite un fior de jenă în tinerii săi interlocutori.
I-a învăţat pe elevii de liceu minunatele dansuri populare româneşti de pe Mureş şi de pe Someş, caracterizate prin vitalitate, exuberanţă şi dragoste de viaţă, trăsături pe care le-a insuflat şi pe această cale şcolarilor. A organizat excursii spre a cultiva în cei tineri dragostea faţă de frumuseţile ţării, respectul pentru istoria şi cultura naţională, gustul pentru frumos.
Chipul senin al profesorului, căldura glasului şi a sufletului său au contribuit în a-i ajuta pe mulţi dintre elevii săi, urmându-i exemplul, să descopere nobleţea profesiunii de dascăl şi să o îmbrăţişeze ca educatori, învăţători, profesori pentru învăţământul gimnazial, liceal şi universitar.
Profesorul Traian Ciociu s-a întors pe meleagurile natale, stabilindu-se la Sângeorz-Băi, unde şi-a continuat activitatea didactică până la pensionare, dar a revenit cu drag la Subcetate de fiecare dată când a fost invitat la întâlnirile organizate de foştii săi elevi.
Prof. Doina Dobreanu
Nu voi uita nicicând, de exemplu, felul în care ne-a predat „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale. Ne-a făcut să înţelegem această operă, să pătrundem în subtilităţile comicului caragialian, preluând rolul personajelor, accentuând replicile semnificative, de substanţă.
Domnul profesor venea dintr-o zonă folclorică bogată. Format în spiritul respectului şi al dragostei pentru obiceiuri şi tradiţii populare, s-a ocupat de pregătirea formaţiei de dansuri populare a liceului, foarte apreciată la faza regională a concursului interlicee de la Târgu Mureş, prin cele opt jocuri legate într-o suită frumoasă, patru din zona Sângeorzului şi patru din suita locală de pe Mureşul Superior. A contribuit mult la formarea noastră în spiritul dragostei de tot ceea ce e reprezentativ pentru neamul nostru românesc. Ajungând profesoară, am reluat exemplul domnului profesor şi am pus în scenă suita de jocuri româneşti, la Subcetate şi apoi la Hodoşa, în colaborare cu alţi doi colegi, foşti elevi şi dansatori ai liceului.
L-am revăzut pe domnul profesor doar la întâlnirile organizate la liceu… Toată consideraţia mea pentru profesorul de limba şi literatura română Traian Ciociu şi o sinceră recunoştinţă pentru partea care i-a revenit în instruirea şi educarea generaţiei mele.
Profesor Georgeta Dobrean
Fragment din cartea LICEUL DIN SUBCETATE LA 50 DE ANI, Coordonatori: profesori Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, 2011
Profesorul Traian Ciociu cu clasa sa de absolvenți în anul 1965
Profesorul Traian Ciociu
a plecat într-o lume mai bună
Iată, a venit rândul să ne despărțim de una din personalitățile de seamă ale orașului Sângeorz-Băi, profesorul de limba și literatura română de la Liceul „Solomon Haliță”, Traian Ciociu.
Pentru generațiile de elevi cărora le-a predat sau le-a fost și diriginte, acest om va rămâne în amintirea lor drept un dascăl aspru, exigent, dar onest, care a respectat valorile și a tolerat cu îngăduință mediocritățile. Trebuie să știți că el niciodată n-a vrut să se arate sensibil, sentimental, deși în străfundul sufletului său era. Cei care l-au cunoscut mai de aproape știu acest lucru. Știu, de asemenea, și că Traian Ciociu a iubit viața ca nimeni altul, iar prezența sa în orice colectivitate era binevenită. Contrar aparențelor, și-a pus sensibilitatea sub controlul rațiunii de parcă el ar fi predat științele exacte. N-a vrut să fie considerat un om bătrân nici chiar după ce s-a pensionat. Optimismul și entuziasmul său tineresc a molipsit de fiecare dată colegii alături de care și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață. Un lucru mai puțin cunoscut din existența sa este acela că, de-a lungul carierei sale de formator de caractere și cunoscători ai limbii și literaturii române, profesorul Traian Ciociu a colecționat cărți vechi religioase pe care le-a donat cu generozitate Muzeului de Artă Comparată al orașului.
Pentru generațiile de elevi cărora le-a predat sau le-a fost și diriginte, acest om va rămâne în amintirea lor drept un dascăl aspru, exigent, dar onest, care a respectat valorile și a tolerat cu îngăduință mediocritățile. Trebuie să știți că el niciodată n-a vrut să se arate sensibil, sentimental, deși în străfundul sufletului său era. Cei care l-au cunoscut mai de aproape știu acest lucru. Știu, de asemenea, și că Traian Ciociu a iubit viața ca nimeni altul, iar prezența sa în orice colectivitate era binevenită. Contrar aparențelor, și-a pus sensibilitatea sub controlul rațiunii de parcă el ar fi predat științele exacte. N-a vrut să fie considerat un om bătrân nici chiar după ce s-a pensionat. Optimismul și entuziasmul său tineresc a molipsit de fiecare dată colegii alături de care și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață. Un lucru mai puțin cunoscut din existența sa este acela că, de-a lungul carierei sale de formator de caractere și cunoscători ai limbii și literaturii române, profesorul Traian Ciociu a colecționat cărți vechi religioase pe care le-a donat cu generozitate Muzeului de Artă Comparată al orașului.
După 1989, în calitate de director al acestui liceu prestigios care a dat țării oameni de seamă în toate domeniile s-a dovedit un bun manager, multe din realizările sale vor rămâne întru eternitate pentru posteritate. Sunt convins că urmașii săi vor continua să trăiască în respectul valorilor în care a crezut părintele lor și-i vor păstra vie memoria și de acum înainte. Bunul Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, dragă Traiane!
Profesor Icu Crăciun
Publicat în „Răsunetul. Cotidianul bistrițenilor de oriunde”, Joi, 10/25/2018
Rămas bun, domnule Ciociu!
Nu mi-am imaginat acum 22 de ani, când am venit la Liceul Teoretic ”Solomon Haliță” și l-am întâlnit pentru prima dată pe domnul profesor și director Ciociu Traian că voi ajunge să-i aduc un ultim omagiu în numele școlii noastre și al colegilor. L-am cunoscut poate mai puțin decât aș fi vrut, pentru că dânsul s-a pensionat în 1999, dar impresiile lăsate de personalitatea lui debordantă și de temperamentul lui vulcanic sunt și astăzi pentru noi la fel de vii și de puternice. Ce poți să spui despre un om când acesta nu mai este, ca să fii sigur că ai spus totul? Cuvintele, oricât de frumoase și încărcate de semnificație ar fi, sunt totuși prea sărace pentru a cuprinde cu adevărat complexitatea vieții unui om.
Voi începe prin a relata spusele domnului prof. univ. Leicu, prieten de o viață cu domnul Ciociu, care își cere iertare că nu a putut fi de față ca să își ia rămas bun, dar vârsta și sănătatea nu i-au permis. S-au cunoscut în perioada de studenție, 1954-1958, când dl. Ciociu urma secția de Română- Istorie, iar dl. Leicu pe cea de Istorie –Filosofie, la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca. Au fost și colegi de armată și s-au reîntâlnit mult mai târziu, la examenul de grad la facultate, unde dl. Leicu, care făcea parte din comisie, a rămas impresionat de calitatea răspunsurilor și de maturitatea și eleganța exprimării domnului Ciociu. În anii ’80 domnul prof. univ a fost președinte al comisiei de bacalaureat la Sângeorz-Băi, și a fost plăcut surprins de clasa de seral de atunci, formată din muncitori și mineri, care nu se deosebeau de clasa de liceu de la zi, prin răspunsurile date la examenul de limba și literatura română. Felul în care aceștia au înțeles mesajul literar și recitarea poeziei au constituit dovada faptului că domnul prof. Ciociu a știut să sădească în sufletele elevilor sensibilitatea pentru frumos, poezie și literatură. Domnul profesor avea harul de a se apropia de elevi și de a le inocula sensibilitatea și preocuparea pentru literatură.
Avea un suflet de poet, de artist, și era preocupat de adunarea cărții de calitate. Și pentru că l-a iubit pe Eminescu și i-a făcut pe elevi să-l iubească la fel de mult, cred că nu este exagerat să-i dedicăm un ultim poem, cu care să plece în eternitate:
“Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.” (Numai poetul )
Pe de altă parte, a fost singurul cadru didactic din istoria liceului, care în 1990 a fost ales democratic în funcția de director, în unanimitate de către colegi și elevi și a avut cel mai lung mandat, până în 1999. Liceul a avut de câștigat în privința seriozității și a preocupării pentru educația patriotică a elevilor, educație care astăzi, din păcate se face prea puțin. Dumnealui i se datorează alegerea lui Solomon Haliță ca patron al liceului, ridicarea bustului și discursul ținut cu acest prilej de dl. prof. univ Vasile Fanache, de la Facultatea de Litere din Cluj, specialist în literatura română, discurs care a relevat importanța personalității lui Solomon Haliță.
Domnul prof. Ciociu Traian a fost un om al școlii, devotat educației și ideii patriotice, înzestrat cu talentul și calitățile cerute de profesia de dascăl de literatură română.
După fapte, a fost și un om al cetății. Cei care l-au cunoscut, știu că nu a refuzat niciodată ajutorul nimănui, că nu era legat de bunuri materiale și era generos cu ceilalți. A sprijinit, așa cum a spus și părintele Jarda, ridicarea Bisericii Greco –Catolice și i-a oferit loc de adunare și rugăciune atunci când nu avea.
A știut să unească un colectiv de profesori, să nu facă diferențe între ei și să nu poarte pică nimănui. Dacă ne mai certa așa părintește, urma celebra replică ” Te-ai supărat, pârlit? Hai să te pup! ”și asaltat de pecetea celor două mustăți ce era să mai zici? Întotdeauna de 1 martie, nu știu cum făcea, chiar dacă afară era încă zăpadă, ne aștepta pe noi fetele cu ghiocei, și cu flori de 8 martie. Știa să ne facă primăvara mai frumoasă, nu era niciodată supărat la școală și ne molipsea cu energia și optimismul lui. Elevii care l-au avut ca profesor l-au iubit și au iubit literatura datorită dumnealui, colegii care l-au avut ca director l-au îndrăgit la fel pentru atmosfera din școală, pentru profesionalism și dedicație. Și până la urmă, omul nu moare atâta timp cât cei rămași în urma lui îi păstrează vie amintirea faptelor sale.
Știu că de undeva de sus acum mă privește și se pregătește să ne spună tuturor, zâmbind pe sub mustăți, ca în vremurile bune, ”Mi se pare c-a sunat!”. Și noi îi răspundem invariabil, ca de fiecare dată, ”Numai vi se pare!”
Vi se pare, domnule profesor și domnule director că a sunat. A sunat doar pentru ca trupul dumneavoastră să părăsească această lume și să se întâlnească cu Nicu Pop, cu Tăutu și cu Pop V., la o șuetă. Spiritul dumneavoastră nu pleacă nicăieri, rămâne aici, alături de cel al lui Solomon Haliță, la noi la școală, alături de elevi și de profesori.În numele Liceului Teoretic Solomon Haliță și al tuturor colegilor și al dascălilor care v-au cunoscut, vă spun rămas bun și Dumnezeu să vă odihnească în ceruri!
Prof. Varvara Mititean
Director- Liceul Teoretic ”Solomon Haliță”
Sângeorz-Băi
Publicat în „Răsunetul. Cotidianul bistrițenilor de oriunde”, 10/30/2018
Album fotografic de la întâlnirile profesorului Traian Ciociu cu elevii clasei sale de la Liceul din Subcetate
(1975, 1985, 2005)
După zece ani: 1965-1975
După 20 de ani: 1965-1985
După 40 de ani: 1965-2005
NOTA BENE:
Aducem mulțumiri domnului magistrat Traian-Miron Ciubucă, din Bistrița, pentru materialele dedicate profesorului Traian Ciociu, publicate în cotidianul, „Răsunetul”, cu mențiunea:
Din această publicație locală am aflat și eu ca a murit prof. Traian Ciociu din orasul Sângeorz-Băi, care a profesat câțiva ani ( în anii '60 ) și la Liceul din comuna Subcetate . Vă trimit ce am găsit. Eu l-a cunoscut în timp ce eram student, iar el era profesor la liceul din comuna noastră.
Apoi, dupa ce m-am stabilit la Bistrița, ne-am întâlnit de multe ori, inclusiv în Sângeorz-Băi, unde el era stabilit cu familia și slujba.
A ramas tot timpul omul plăcut, vesel si sociabil, așa cum l-am cunoscut în Subcetate. Ultima oară când ne-am văzut era în anul 2000 sau 2001, cand mi-a facut o vizită la birou. Spunea că se stabilise în Constanța....Dumnezeu să-l odihnească! Să-i fie țărâna ușoară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu