In honorem, profesor DINU MARIAN (n. 1946)

Profesor la Liceul din Subcetate în anii 1975- 1997

  Absolvent al Facultăţii de geologie-geografie a Universităţii din Bucureşti (1973), domnul profesor Marian Dinu a desfăşurat în anii în care a fost titularul catedrei de geografie la liceul din Subcetate (1975-1997) o multilaterală activitate, şcolară şi extraşcolară. Mare iubitor al frumuseţilor naturii şi al copiilor, domnul profesor a organizat multe drumeţii, excursii şi expediţii în spaţiul montan, pentru cunoaşterea frumuseţilor şi bogăţiilor patriei:

  a) expediţii-excursii cu caracter complex, de 10-15 zile:

 „Luana I”, în Călimani (1976), 

„Dacit”, în Munţii Apuseni (1977), 

„Glicon”, în Delta Dunării (1978), 

„Luana II”, în Munţii Călimani şi Rodnei (1979), 

„Bucovina”, la Mănăstirile din Bucovina (1980), 

„Ursus spalaeus”, în Munţii Apuseni (1981), 

„Sangidava”- Cetăţile dacice din Munţii Surean (1982), 

„Marea Neagră”–litoralul românesc (1983), 

„Padiş”–Munţii Apuseni (1984), 

„Maramureş” –Munţii şi depresiunea Maramureşului (1985), 

„Euscorpio Carpaticus”, în Munţii Banatului (1986);

  b) excursii de studii cu elevii, de 2-3 zile, în orizontul local, în Munţii Gurghiului, Giurgeului, Călimani, Harghita, Hăşmaş, Ceahlău, Defileul Topliţa-Deda.

   A amenajat cabinetul de geografie la liceul din Subcetate; a iniţiat cercuri pentru elevi: „Foto” şi „Terra”.
  A realizat studii şi cercetări referitoare la defileul Topliţa-Deda, zona Călimani-Gurghiu, depresiunea Borsec, zona Topliţa- Subcetate, monografia comunei Stânceni.
  S-a preocupat permanent de perfecţionarea didactică şi a obţinut în anul 1988 gradul didactic I cu lucrarea ştiinţifică “Defileul Topliţa-Deda. Studiul complex fizico-geografic”.
  Profesorul Marian Dinu şi-a continuat activitatea didactică, până la pensionare, în municipiul Topliţa, la Colegiul „Octavian C. Tăslăuanu”.

Text publicat în cartea

Liceul Miron Cristea – Subcetate și

Asociația Culturală Dobreanu Subcetate,

LICEUL DIN SUBCETATE, LA 50 DE ANI,

coordonatori 

profesorii Doina Dobrean și Vasile Dobrean, 2011

 

Expediție-excursie din anul 1977

Cu absolvenții anului 1986

1986 - La întâlnirea de 10 ani

Cu absolvenții anului 1996

2015

Întâlnirea absolvenților Liceului din Subcetate, promoția 1994,
după 20 de ani

💥

Din confesiunea fiicei Maria Varga - Dinu, publicată în cartea LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE, vol. V, 2018: 

 

„Subcetate... Întotdeauna, când pronunț numele localității mele dragi, îmi dau lacrimile. Acolo am trăit copilăria mea frumoasă, „la bloc”, așa cum ziceau toți prietenii mei, împreună cu familia mea. Melania și Marian Dinu sunt părinții mei minunați, fără de care nu aș fi ajuns ceea ce sunt astăzi.

Doriana-Carla e sora mea, la fel de minunată, cu care am avut și am o legătură specială și nu știu cum ar fi fost viața mea fără să știu că undeva am o soră care mereu ar face pentru mine orice, la fel cum și eu aș face pentru ea. Chiar dacă de mici ne mai certam, părinții ne îmbunau imediat. Mulțumesc părinților pentru că mi-au dăruit-o pe sora mea și pentru tot ce au făcut pentru noi. Îi iubesc enorm de mult pe toți.(…)

Amintirile mele din copilărie sunt minunate, mai ales din cei opt ani de școală petrecuți la Liceul din Subcetate.

Îmi aduc aminte cu drag de clasele primare, fiindcă am avut norocul să o am învățătoare pe mama... mama mea minunată, Melania Dinu, care a fost alături de mine și la școală, și acasă... Eram cea mai mică din clasă, dar mama îmi spune că asta nu m-a împiedicat niciodată să fiu mereu printre primii.(…)

Fiind fiică de cadre didactice, pot să zic că mi-a fost mai greu pentru că întotdeauna îmi doream să îi fac mândri de mine, mai ales că mama a fost și învățătoarea mea, iar tata mi-a fost profesor.

Sincer, cred că mereu au fost mândri de mine, fiindcă la școală învățam și eram mereu pe locul I, cu toate că pasiunea mea a fost și a rămas voleiul și că nimic nu era mai importat pentru mine decât câștigarea unui meci. Și mama știa asta cel mai bine. Niciodată nu a pierdut vreun meci, a fost mereu acolo, în sala de sport, cu mine. Susținerea ei era cea mai importantă pentru mine.

Amândoi părinții mei sunt oameni deosebiți, care și-au dedicat toată viața lor în a învăța copiii și în a-i orienta pe drumul cel bun. Văzându-i atât de pasionați de activitatea lor școlară, mi-am dorit să fiu ca ei. La început mi-am dorit să fiu învățătoare, ca mama. Mai târziu, mi-am dorit din tot sufletul să devin profesoară, ca tata. Iubind sportul, am urmat Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj-Napoca. În vara anului 2004, după ce am luat bacul cu o nota mare, și probele sportive la fel, am intrat prima la facultate. Cred că atunci am reușit să îmi fac părinții fericiți și pe mama cea mai mândră din lume, mulțumindu-le în acest fel pentru tot efortul ce l-au depus pentru mine.”

Textul integral se găsește accesâd linkul:

https://revistalyceum.blogspot.com/2024/06/maria-varga-dinu-profesoara-de-educatie.html

In honorem profesorul IOAN-HORIA DOBREAN-URZICĂ, la 80 de ani

 

Profesor la Liceul din Subcetate în anii 1970-2008 

Absolvent al Facultăţii de educaţie fizică a Institutului Pedagogic de 3 ani din Cluj, în anul 1968, a făcut carieră didactică în localitatea natală, Subcetate, timp de 38 de ani.

Aici a contribuit la amenajarea şi întreţinerea bazei sportive a şcolii, la educarea sănătoasă a copiilor prin sport.

În perioada 1973-1977 a efectuat orele de educaţie fizică pe schiuri, în timpul iernii, iar în perioada 1977-1980 pe sanie. Rezultatele activităţii sportive au fost pe măsura eforturilor. Activitatea perseverentă a profesorului Horia Dobrean şi a elevilor săi a fost încununată cu numeroase rezultate lăudabile:

La concursurile naţionale de schi:

-     locul I schi alpin, în 1974, 1976, 1984, 1985,

-     locul II în 1981, 1982, 1987,

-     locul III în 1983;

La concursurile naționale de sanie:

-     locul I în 1976, 1977, 1979, 1980;

-     locul II în 1974, 1981, 1982;

-     locul III în 1978.

La concursurile de cros, oină, atletism, volei, fotbal.

Merită să amintim faptul că s-au realizat performanţe la concursurile naţionale de sanie cu echipamentul conceput şi realizat în atelierul şcolii, de către maiştrii Aurel Mândru şi Trifan Tompea.

Pasiunea pentru sporturile de iarnă se transmite de la o generaţie la alta la Subcetate. Armonizată cu munca, perseverenţa şi talentul, ea asigură bucuria reuşitei.

„Nu ajungem niciodată spre ceea ce tânjim şi, totuşi, ajungem mai sus decât ar fi bănuit-o puterile noastre… Vă mulţumim, Domnule profesor, pentru deschiderea oferită, pentru cultivarea spiritului competiţional, pentru încrederea pe care am simţit că o aveţi în noi.” (Profesori Cristian şi Ionela Popa)

Text publicat în cartea

LICEUL DIN SUBCETATE, LA 50 DE ANI,

coordonatori Doina Dobrean și Vasile Dobrean,

la inițiativa Liceului Miron Cristea – Subcetate și

a Asociației Culturale Dobreanu Subcetate, 

2011

Sanie de concurs realizată în atelierul școlar al liceului din Subcetate,

cu care elevii au câștigat locurile I și II la competițiile națioale

2005

Echipa de volei, prof. Horia Dobrean-Urzică

Locul II la Campionatul Națioal de volei - licee - fete

2006

La patinuarul Horia Dobrean,

iarna 2007-2008

2008

💥💥💥 

    Mărturisire făcută de sora Lucreția:

 „Eu am fost mezina familiei, având trei fraţi mai mari: Horia (n.1945), Nicolae (n.1947) şi Dumitru (1949-2010), de a căror protecţie m-am bucurat din plin şi de care mă leagă multe amintiri. Cele mai dragi amintiri povestite fiului meu Virgil-Ioan? Îmi este greu să aleg, dar adesea îi povestesc despre fraţii mei!

  De la Mitru am învăţat tabla înmulţirii, aşa încât o știam când am mers la şcoală în clasa întâi.

   De la Nicu am prins dragostea de a desena şi a scrie, căci el desena şi scria foarte frumos.

   Horia mi-a transmis ambiţia şi perseverenţa de a face bine lucrurile.

Horia, elev la Subcetate, în 1957

    Când eram în clasa a patra, Horia era deja student. Pe fundul geamantanului cu care venea de la Cluj în vacanță, sub haine, era întotdeauna ciocolată amăruie pentru surioara lui care-l aştepta acasă! Atunci am mâncat pentru prima dată ciocolată! Îmi amintesc cu cât drag şi spor adunam cu mama de pe coastă căpşune care urmau a fi duse de tata la Topliţa, unde Horia, venit de la Cluj, era în cantonament, în stațiunea „Bradul”. Horia fusese înfiat când avea 5 ani de un unchi de-al nostru mai înstărit, Mitru Lungului, care nu avea copii. Deși el învăţa foarte bine la şcoală, când a terminat clasa a șaptea şi trebuia să meargă la liceu la Topliţa, unchiul nu a fost de acord, fiindcă el vroia să-l ţină în gospodărie. Tata nici nu a vrut să audă, a vândut un viţel şi cu banii primiţi a plecat la Topliţa împreună cu Horia, au cumpărat tot ce trebuia pentru şcoală: cărţi, caiete, uniformă etc. „Băiatul trebuie să meargă mai departe la şcoală”, spunea tata. Îmi amintesc cât de bucuros venea tata de la şedinţele cu părinţii, fiindcă îl felicitau toţi profesorii, Horia fiind un elev eminent! Atunci, visam şi eu să ajung pe urmele fatelui meu, să-mi pot bucura părinţii!

  Horia a urmat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport „Victor Babeş” din Cluj cu bursă republicană, pentru rezultatele deosebite pe care le avea la schi. A ţinut trei ani cupa la Cluj, cât timp a fost student.
  După terminarea facultăţii s-a întors în satul natal ca profesor de sport, pentru a nu-l lăsa pe unchiul singur la bătrâneţe, chiar dacă pentru şcoală nu l-a ajutat cu nimic! Doina, o să citez ce ai scris tu despre Horia în frumoasa şi emoţionanta ta carte „Surâsul amintirilor":
  „Lucreţia a devenit profesoară de matematică la Bistriţa, iar Horia s-a întors în satul natal ca profesor de sport. Horia şi-a îndemnat elevii spre performanţă, prin propiul exemplu, diplomele şi cupele câştigate de profesor şi de elevii săi fiind astăzi mărturie. Mai mult decât atât, a învăţat zeci de generaţii de elevi să-şi preţuiască în primul rând sănătatea, să şi-o întărească, prin cultivarea diferitelor sporturi: schi, fotbal, volei, sanie, oină, baschet, patinaj..." 
  Mă întreb: oare câţi profesori de sport cultivă în rândul elevilor atâtea tipuri de sport şi toate la nivel înalt, de performanţă la nivel naţional?

 Fragment din: https://viatalasubcetate.blogspot.com/2022/01/profesor-lucretia-checec-n-urzica.html

💥💥💥 

Între Pâraie

 

    22 octombrie 2010. Amurg rece de toamnă. Între Păraie, cândva un mic cătun din satul Călnaci, a murit şi ultimul locuitor… În semn de omagiu pentru tăria sa de a-şi aştepta sfârşitul în locurile aceastea devenite pustii, merg cu fratele meu să rostim o rugăciune în ultima seară de priveghi, alături de copiii săi, colegi de şcoală şi prieteni.

Trecând de şcoala din Călnaci, ne abatem imediat la stânga din drumul principal alăturat pârâului ce se furişează printre dealuri înalte spre Mureş. Urcăm dealul, mergând, aşa cum ni s-a spus, pe urme de căruţă, spre a ajunge la casa Dintre Pâraie, singura de altefel în aceste locuri singuratice.

    În cale ne apar câteva vechi cruci de piatră, pe care intemperiile unui şir lung de ani au şters literele dăltuite. Au rămas mărturie a unui mic cimitir, triste repere existenţiale dintr-o altă vreme. Aici s-au mutat, pe rând, o parte dintre cei trăitori cândva în cătunul numit Între Pâraie.

    Urcuşul pieptiş te face să te opreşti din când în când. E bun prilej de a admira privelişti montane monumentale şi de a trăi clipe de încântare. Casele se înşiruie în susul şi în josul văii Călnaciului până în depărtare. Dealurile Saştiului, pleşuve, acoperite doar cu resturi de vegetaţie pârjolită de bruma din nopţile precedente, par triste, austere, neprietenoase. Luna se înalţă pe cerul sticlos şi rece, presărat cu pale sclipiri fugare. Boarea pâlcului de pădure Dintre Pâraie ne transmite fiori reci. Cenuşiul vegetaţiei terestre este tuşat ici şi colo de verdele bătrânilor brazi, de galbenul-ruginiu al frunzişulul rar al celorlalte specii de copaci.

    Drumul traversează o pârloagă, un pământ rămas necultivat, cu ierburi în descompunere. Gospodarii care îl lucrau cu drag şi cu speranţă, care aveau pe aici felurite holde, culturi de porumb şi cartofi, inişti şi cânepişti, s-au mutat sub câte o cruce, iar copiii lor au plecat în lume… Totul este altfel acum, totul a ieşit şi pe aici din rostul vieţii de altădată.

Şi ultima casă Dintre Pâraie va rămâne de azi înainte pustie! Poate se vor mai întâlni aici copiii şi nepoţii, în vreo vacanţă, cuprinşi de nostalgia vremurilor copilăriei, de dorul de părinţi, de atmosfera patriarhală a casei părinteşti, de linişte şi aer pur.

    Casa Dintre Păraie este acum îndoleiată: ultimul ei stâlp de nădejde s-a prăbuşit. Tristeţea, durerea şi jalea te întâmpină în prag: o tristeţe care ne-o picură în suflet clipocitul molcom al pârăului din vale şi freamătul rece al brazilor din preajmă, durerea care a încercănat privirile celor dragi şi le-a ofilit zîmbetul pe buze, jalea unei gospodării în agonie.

    Ne întâmpină, semeaţă, casa înfiptă în coasta dealului, o casă tipic ţărănească tradiţională, construită din lemn, cu târnaţ şi cu două încăperi spaţioase: casa de locuit şi casa dinainte.

    Nu am mai fost aici niciodată, deşi îmi propusesem să o caut în vară pe mătuşa Iulia…Am ratat ocazia de a ascuta poveşti de demult şi spun acest lucru cu mare regret. Recunosc casa pe care o descoperisem într-o fotografie veche din anul 1944, cu nuntaşi din tot satul, veniţi să petreacă la nunta lui Petru Urzică şi a Iuliei Dandu, tineri frumoşi, harnici şi vrednici, care, statorniciţi Între Pâraie, au însufleţit, au umanizat şi înnobilat acest colţ de plai, împreună cu vecinii lor. 

Aceşti oameni, care şi-au întemeiat viaţa pe legile nescrise ale tradiţiei şi pe învăţăturile din cartea sfântă, şi-au crescut cei patru copii în spiritul bunului simţ şi al respectului, al cinstei şi onoarei, al omeniei şi al muncii, al iubirii faţă de neam, de ţară şi faţă de Dumnezeu, cu credinţa în puterea rugăciunii, cultivându-le în acest fel virtuţi alese. Şi-au călăuzit copiii spre învăţătură, susţinându-i în şcoli prin munca lor jertfelnică. Lucreţia a devenit profesoară de matematică în Bistriţa, iar Horia s-a întors în satul natal ca profesor de sport. Horia şi-a îndemnat elevii spre performanţă, prin propriul exemplu, diplomele şi cupele câştigate de profesor şi de elevii săi fiind astăzi mărturie. Mai mult decât atât, a învăţat zeci de generaţii de elevi să-şi preţuiască în primul rând sănătatea, să şi-o întărească, prin cultivarea diferitelor sporturi: schi, fotbal, volei, oină, sanie, baschet, patinaj…

   E aproape întuneric. Casa este luminată pentru moment doar de făcliile aprinse din cele şase sfeşnice care străjuiesc sicriul. Casele Dintre Pâraie n-au fost niciodată conectate la reţeaua electrică. O fi fost şi acesta unul dintre motivele pentru care tinerii nu s-au mai stabilit aici. După o scurtă vreme, casa se luminează, folosindu-se un acumulator.

    Iulia Urzică, îmbrăcată în cele mai frumoase haine ale ei păstrate cu grijă din tinereţe, cu un autentic costum popular din zonă, cu cămaşă ornamentată prin migăloase cusături şi cu prigitoare, se odihneşte pe catafalc, aşteptâd plecarea pe ultimul său drum, acolo unde soţul ei o aşteaptă de 20 de ani…

    Îmi rotesc privirea de jur-împrejurul încăperii… Văd obiecte vechi, bine întreţinute, lucruri preţioase pentru mătuşa Iulia, prin încărcătura afectivă pe care o poartă: lampa din tavan, mobila din lemn cu dulapurile care asigură în interior un microclimat corespunzător pentru pânzeturile, hainele şi covoarele păstrate, dându-le încă prospeţimea miresmei de brad. Peretele din fundal este împodobit cu un covor din lână, cu motive florale stilizate, alese în ţesătură de mâinile harnice ale mamei sale cu foarte multe zeci de ani în urmă.

    Mătuşa Iulia trăia de mulţi ani singură în casa ei străjuită de dealuri, în locul acesta devenit pustiu. Dintre vecinii săi a rămas doar pădurea. Copiii îi purtau de grijă atât cât puteau, dar nădejdea ei era în Dumnezeu. Casa ei era plină de atâtea amintiri! Aici se născuse, aici copilărise, aici îşi întemeiase o familie, aici îşi crescuse copiii, aici îi erau toate amintirile… În vremea celor două războaie mondiale, timp de câteva săptămâni, aici, la casele Dintre Pâraie, resfirate de-a lungul firicelului plăpând de apă şi ocrotite de pădurea din preajmă, s-au refugiat din calea frontului mulţi varvigeni, cu copiii şi animalele lor şi cu o brumă de alimente şi haine înghesuite în căruţe.

   Casa, umanizată de prezenţa mătuşii timp de 87 de ani devenise universul său. Împreună formau un tot unitar, o lume…

   Cu fiecare om ca mătuşa Iulia care pleacă suntem mai săraci în statornicie, în demnitate, în cumpătare, întru însăşi fiinţa noastră.

 Doina Dobreanu

Text publicat în cartea 

SURÂSUL AMINTIRILOR,

2011

💥💥💥 

Felicitări, HORIA DOBREAN-URZICĂ,

participant la concursul de schi, 2025,

categoria 80+ !

LA MULȚI ANI FERICIȚI!

LA MULȚI ANI PE SCHIURI!

💥💥💥 

   Un mesaj primit de la un fost elev, RAUL BUZILĂ:

    

  Îmi aduc aminte cu drag de domnul profesor Horia, prin faptul că a inițiat primele ore de schi ale mele pe dealul din comună. Aveam aproximativ 7 ani și îmi doream să am și eu echipament de schi, dar, din păcate, posibilitățile financiare erau mici. Așa că părinții mei au cerut ajutorul domnului profesor, care mi-a dat prima mea pereche de clăpari, iar cu mici îmbunătățiri aduse de tatăl meu, și niște schiuri scurtate, care aparținuseră unchiului, eram echipat pentru schi.  

   Chemarea domnului profesor Horia suna așa: „Cine vine pe Dos după-amiaza să schiem?” Și de fiecare dată, ne întâlneam cel puțin 5 elevi și bătătoream pârtia, după care învățam primul plug și primele viraje pe Dos. Un punct important a fost concursul de schi și sanie organizat în apropierea Bâtcii, iar emoțiile au fost pe măsură. 

  Tradiția sporturilor de iarnă alături de dl. prof. Horia a continuat cu patinoarul realizat pe terenul propriu, așa că elevii din comună au avut ocazia să învețe să alunece pe gheață la ei acasă. 

2007-2008

    Pot spune că dl. Horia este cel care mi-a insuflat această pasiune a schiului; la 20 de ani distanță, am ajuns, la rândul meu, să predau schi, ca instructor, și îl privesc pe profesorul din copilărie ca pe un model. Mă bucur să mă întâlnesc deseori cu el pe pârtia din Toplița și să depănăm amintiri.

   Mulți ani cu sănătate, domnule profesor!

ZIUA ÎNTERNAȚIONALĂ A CITITULUI ÎMPREUNĂ și a LECTURII la Liceul din Subcetate- 2025

                  

Colaje Prof. înv. primar VIORICA OANĂ

Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI) este ziua în care se sărbătorește oportunitatea de a citi cu voce tare împreună. Astfel, copiii și adulții sunt încurajați să ia o carte, să găsească audiență și să citească cu voce tare. Evenimentul este celebrat în peste 170 de țări și se sărbătorește în prima zi de miercuri a lunii februarie.

Proiectul „Citim Împreună România” a fost înființat de Brandi Anderson Bates, o americancă stabilită la Lupeni, care a fondat Biblioteca „Din loc în loc”.

Citim Împreună România este grupul care coordonează evenimentul ZICI la nivel național, începând din anul 2017, tema din acest an concentrându-se asupra democrației.

Cel mai simplu și grozav mod de a marca Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI) este să iei o carte și să o citești cuiva. Astfel, vei putea spune că citiți împreună. Indiferent dacă e un singur om sau sunt mai mulți, mesajul tău din cartea pe care o citești va ajunge departe.

Activitatea din acest an am pregătit-o împreună cu domnul învățător Urzică Marius și cu  doamnele învățătoare: Elena Pop, Viorica Oană, Georgeta Tompea, cu elevii claselor CP-IV de la Liceul ,”Miron Cristea” și cu grupa mijlocie-mare de la Grădinița „Piticot” Subcetate, având-o  educatoare pe doamna Viorica Urzică.

Activitatea s-a  desfășurat  la Biblioteca liceului, încă în curs de amenajare în urma reabilitării școlii. Astfel copiii au pășit cu emoție și curiozitate pragul bibliotecii, mulți dintre cei mici nefiind familiarizați cu biblioteca sau cu ceea ce reprezintă ea. 

Ca teme spre a fi povestite și dezbătute, pe lângă DEMOCRAȚIE și importanța ei - tema acestui an, am ales și: PRIETENIA și ceea ce reprezintă ea pentru ei, copiii, și pentru noi, oamenii, în general, citindu-le în acest scop câteva fragmente din cartea Franciscăi Stoenescu „PRICOLICIUL și alte povestiri” și, ”Povestea gentuței roșii” a Luciei Muntean.

 La sfârșit, copiii au lecturat pe rând fragmente din cărțile aduse de acasă și preferate de ei, apoi am împărtășit  impresiile într-un cadru relaxant și prietenos.

La cei mai mici, de la grădiniță și clasa pregătitoare le-am citit câteva din cele mai iubite povești :” Cei trei purceluși”,” Sindbad Marinarul”,” Croitorașul cel viteaz” etc, care conțin ilustrații  pentru o mai bună înțelegere a lecturii. La sfârșit au fost cu siguranță încântați și au povestit în detaliu întâmplările cărților citite.

Pe lângă activitatea în sine, care apropie copiii de persoanele alături de care descoperă povestea cititului împreună, îi poate ajuta să descopere personajele din cărțile citite, să-și dezvolte vocabularul, să înțeleagă mai profund semnificația mesajelor, importanța poveștilor etc. Scopul acestei activități a fost unul reușit: copiii au fost recompensați cu diplome, semne de carte, ecusoane și dulciuri.

Iar finalitatea activității a fost și mai importantă: lectura dezvoltă inteligența emoțională, creativitatea, vocabularul, empatia, abilitățile de concentrare și de executare a sarcinilor.

 De aceea, fie că alegeți să citiți în familie, cu prietenii sau la bibliotecă, Ziua Internațională a Cititului Împreună este întotdeauna o ocazie pentru a vă invita să vă bucurați de beneficiile lecturii.

Bibliotecară, DANIELA- ANA COTFAS

💥💥💥

La GRĂDINIȚA PITICOT

 Foto& colaje: Educatoare VIORICA URZICĂ

💥

Cărțile sunt cei mai buni prieteni pentru ca ele nu obosesc niciodată sa ne spună povesti. Fiecare carte are un secret ascuns în interiorul ei. Dar secretul nu se vede doar uitându-ne la coperta. Trebuie sa o deschidem și sa citim ca să aflăm ce poveste minunata ne așteaptă acolo.

În fiecare an, cu ocazia Zilei Internațională a Cititului Împreună, preșcolarii de la Grădinița „Piticot" citesc Împreună și își împărtășesc poveștile sau primesc un invitat de onoare care le citește o poveste aleasa de ei. Astăzi, 05.02.2025, am avut-o ca invitată pe doamna învățătoare Georgeta Tompea, care ne-a citit povestea: „Darul prieteniei" de Steve Smallman.

Educatoare DANIELA TOMPEA

💥💥💥

ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII

    Începând din anul 2022, la data de 15 februarie se sărbătorește Ziua națională a lecturii. A fost aleasă această dată, deoarece reprezintă ziua de naştere a două mari personalităţi ale României, care au avut un rol fundamental în dezvoltarea școlii românești și în promovarea culturii prin intermediul cărții, atât prin operele lor literare, cât și prin activitatea politică și socială: Titu Maiorescu (n. 15 februarie 1840 – d.18 iunie 1917) și Spiru Haret (n.15 februarie 1851 – d.17 decembrie 1912).
    Ziua Națională a Lecturii în România ne oferă prilejul de a prezenta importanța cărților în viața noastră, reprezentând de fapt un efort comun pentru a încuraja lectura în toate formele și contextele posibile. În conformitate cu statisticile actuale, România se confruntă cu un nivel tot mai scăzut de lectură.
    Deși este doar o frântură de timp, Ziua Națională a Lecturii are valoare de necontestat, oferind o necesară reflecție și întoarcere spre sensurile lecturii, spre fascinația cărții, spre ritualuri aproape uitate, într-o lume grăbită, în care imaginea ține loc de cuvânt, rețelele sociale captivează, iar tehnologia propune „lecturi rapide”, în variante prescurtate.
    Lectura este o activitate fundamentală în viața noastră prin care explorăm lumea imaginației și cunoașterii. Este o modalitate prin care ne dezvoltăm creativitatea, vocabularul etc. Cititul ne provoacă să gândim logic, critic să ne eliberăm de stresul cotidian, oferindu-ne divertisment, relaxare, deconectare.

    Astfel literatura pentru copii, cu cărțile frumos colorate și cu personaje dornice de a fi cunoscute s-au întâlnit astăzi,14.02.2025, în cadrul activității desfășurate la bibliotecă de către clasa pregătitoare, coordonați de învățătorul Urzică Marius și clasa I, învățătoare Deac Aurelia.
    Timpul a curs cuminte și vreme de o oră copiii au fost invitați să citească un scurt pasaj, cei de clasa I, să acorde atenție maximă poveștii citite și pe urmă să povestească după imaginația lor cele ințelese din poveste. A fost ca un joc de rol în care cei mici au fost transpuși în minunata lume a literaturii și a imaginației nelimitate.
Lectura are un rol foarte important în viața copiilor cu impact profund pentru anii următori. Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă de durată care înglobează răbdare, perseverență, voință etc.
    Abordarea lecturii acasă rămâne o provocare pentru părinți, iar la școală un rol esențial îl au învățătorii, profesorii, bibliotecarii, determinându-i totodată pe copii să descopere că, prin citit lumea devine mai bună și frumoasă.

Bibliotecară, Daniela-Ana Cotfas