joi, 17 octombrie 2024

Alina BĂIETAN, Inginer : „The apples will never taste the same here”



Text publicat în cartea 
LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE
vol. 4, 2016, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș, 
Autori: DOINA DOBREANU, VASILE DOBREANU
 
  Doina Dobreanu: Au trecut nişte ani de când aţi plecat din Subcetate, după absolvirea liceului. Desigur, având aici părinţii şi atâtea amintiri ale copilăriei şi adolescenţei, vă întoarceţi cu drag, ori de câte ori este posibil. Poate fi ceva mai emoţionant decât o reuniune de familie? Despre ce amintiri plăcute legate de familie, de anii de şcoală şi de vacanţele petrecute la Subcetate aţi dori să ne povestiţi?
  Alina Băietan: Aveţi dreptate, nimic nu e mai frumos decât să revii pe meleagurile copilăriei cu fiecare ocazie şi să petreci câteva zile alături de cei dragi, să îi găseşti sănătoşi şi zâmbind în prag... Nici un loc nu e ca acasă.
Toate amintirile legate de familie şi de şcoală sunt frumoase. Chiar dacă atunci unele întâmplări ne supărau pe moment sau ne ruşinau, acum, privind în urmă, zâmbesc gândindu-mă la „problemele” de atunci. Port cu mine în suflet multe amintiri legate de perioada de şcoală, de profesori dragi, de băncile, holurile umbrite şi răcoroase.
Parcă şi acum simt mirosul mâncărurilor pe care mama ni le pregătea când veneam acasă. Mi-amintesc de bunica şi de îmbrăţişarea ei blândă... Îmi revin cu drag în minte chiar şi momentele când nu era curent după 7 seara şi stăteam la lumina lămpii cu gaz şi povesteam câte-n lună şi-n stele. Erau nişte momente atât de simple şi de nepreţuit.
Îmi amintesc de vacanţele pe care le făceam cu ai mei la mare şi la munte în aproape fiecare vară; toţi patru ne urcam în maşină şi două săptămâni petreceam prin minunatele regiuni de munte sau de pe litoralul românesc.
Vacanţele petrecute la Subcetate nu erau mai prejos. Petreceam zilele hoinărind pe străzi, pe dealuri la cules de fragi, pe malul Mureşului, la scăldat, sau stând pe scări la poveşti interminabile cu prietenii dragi din vecini.
  Doina Dobreanu: Să vorbim despre parcursul dvs. şcolar şi profesional.
  Alina Băietan: Am absolvit liceul la Subcetate, aşa cum bine ştiţi, cu gândul să urmez Jurnalismul, prima mea opţiune pentru studii superioare. Am mers la admitere în Sibiu şi am intrat numai pe locurile cu taxă, aşa că am renunţat, deoarece era prea scump. Sincer, mă bucur acum; nu cred că mi-aş fi dorit sa fiu jurnalist în lumea de astăzi. Astfel că am stat un an acasă.
În acest an intermediar am petrecut mult timp în Tg-Mureş, urmând cursuri de contabilitate primară, operator calculatoare. Asta se întâmpla în 1998-99, prima oară când am pornit un calculator. Aici, facându-mi noi cunostinţe, am avut revelaţia de a mă înscrie la facultatea de inginerie şi astfel, în anul imediat urmator, am devenit studentă la Universitatea „Petru Maior”, Facultatea de Inginerie, secţia Electroenergetică.
Primii 4 ani, din cei 5, au fost frumoşi, dar grei. Am fost studentă la zi în Tg-Mureş, locuind în Căminul nr. 4 din campusul universitaţii. Au fost ani cu multe nopţi pierdute în sălile de lectură, dar şi la petreceri şi distracţii, ca să fiu sinceră.
După aceşti 4 ani m-am decis să plec, printr-un program de work and travel în Statele Unite. Se întâmpla în 2004. Decisă fiind să rămân mai mult în State, mi-am îngheţat anul 5 universitar, până în 2008, când m-am întors şi am terminat facultatea.
Imediat după absolvire m-am angajat la Combinatul Chimic Azomureş - o altă experienţă interesantă.
După cei 3 ani la Azomureş am primit o ofertă, de nerefuzat, de la corporaţia americană Emerson, cu sediul din Cluj-Napoca, iar din ianuarie 2013 sunt stabilită şi muncesc aici.
  Doina Dobreanu: Aţi plecat de la ţară. Ce anume v-a mobilizat, v-a dat încredere în forţele proprii, v-a împins înainte?
  Alina Băietan: Având o situaţie materială nu foarte extraordinară, deşi părinţii ne-au dăruit întotdeauna tot ce au putut, am simţit că trebuie să fac ceva pentru a mă descurca prin forţele proprii. Sora mea Ana, cu 7 ani mai mică, avea şi ea nevoie de atenţia alor mei. Am fost o fire mai exploratoare şi vroiam să pot să văd locuri noi, să cunosc oameni noi, să învăţ lucruri noi. Cred că exploratorul din mine m-a mobilizat şi m-a împins mereu înainte.
Încredere în forţele proprii am avut de când am plecat de acasă, dar am câştigat apoi, de-a lungul anilor, experienţă şi mai multă încredere.
  Doina Dobreanu: Aţi fost îndemnată spre profesiunea aleasă sau v-a îndemnat instinctul?
  Alina Băietan: Aşa cum am spus deja, instinctul, inspiraţia de moment m-a îndemnat spre aceasta profesie.
  Doina DobreanuCum aţi învăţat să vă bateţi pentru ideile dvs., pentru realizarea lor?
  Alina Băietan: Am fost o persoană ambiţioasă, încăpăţânată, care accepta greu că nu poate să obţină ceea ce vrea. Cred că a fost ceva ce nu neaparat am învăţat, mai degrabă aveam caracterul bătăios, însă viaţa şi întâmplările m-au făcut să îmi dau seama că nimic nu se obţine uşor, iar satisfacţia este extraorinară atunci când te lupti cu toată fiinţa să obtii ceva, iar în final reuşeşti.
  Doina Dobreanu: Ce întâmplări şi întâlniri v-au fost marcat destinul?
  Alina Băietan: Hmmmm!... O întrebare foarte interesantă...
Cred că de-a lungul timpului au fost multe întâmplări care mi-au marcat într-o oarecare măsură destinul, precum şi persoane pe care le-am cunoscut şi admirat şi care, poate fără să îşi dea seama, mi-au transmis ceva care mi-a marcat modul de a gândi. Cred însă că cea mai importantă decizie care a avut un impact major în destinul meu a fost decizia de a pleca în Statele Unite, iar apoi decizia de a rămâne pentru următorii 4 ani.
De asemena, cred că destinul meu a fost marcat după întoarcerea în ţară de întâlnirea „pur întâmplătoare pe stradă”, însă dacă vorbim de destin nu mai putem spune ca e întâmplătoare această întâlnire, cu o fosta colegă de cameră din primii 4 ani de facultate... Ulterior, m-a prezentat unui om extraordinar, care a devenit mai târziu soţul meu.
  Doina Dobreanu: Visul american v-a îndemnat la un moment dat să lăsaţi totul: familie, studii, prieteni… şi să plecaţi. Vorbiţi-ne despre experienţa americană.
  Alina Băietan: Ah!... Experienţa americană a fost ceva extraordinar şi îmi este foarte greu să exprim în cuvinte, doar în câteva cuvinte, ce a însemnat această experienţă. Vă pot spune că acolo am simţit stabilitate financiară, plăcerea ce ţi-o dă puterea de a fi independent. Atunci când îţi dai seama că tu, de fapt, poţi să fii independent, să nu depinzi de nimeni şi de nimic, te simţi dintrodată foarte puternic. Acolo am învăţat că dacă eşti sincer în viaţă ai numai de câştigat, am aflat că poţi visa şi într-o altă limbă decât a ta, că poţi să îţi faci prieteni oriunde în lume, prieteni dragi şi sinceri... Am zburat pentru prima oară şi tot pentru prima oară am văzut oceanul nemarginit. M-am simţit protejată într-o lume străină, deoarece acolo se pune foarte mare preţ pe siguranţa omului. Mi-a plăcut faptul că oriunde am fost client am fost tratată civilizat, că lumea se scuza şi îţi zâmbea dacă te atingea din greşeală în autobuz.
Acolo am învăţat ce înseamnă şi dorul de casă. Am învăţat că toate poeziile şi cântecele de dor exprimă sentimente adevarate, că sufletul te doare când doar pronunţi cuvintele CASĂ şi ACASĂ.
La un moment dat, şeful meu, căruia îi spusesem cât de dor îmi este de casă, m-a întrebat ce anume este aşa deosebit în ţara mea şi nu găseşti aici, când America este ţara în care găseşti tot ce vrei! Foarte spontan i-am răspuns: „The apples will never taste the same here”- Merele nu vor avea niciodată acelaşi gust ca cele de acasă.
   Doina DobreanuInteresant este că unii dintre cei care pleacă în străinătate prind acolo rădăcini, închizând uşa trecutului definitiv. Alţii, ca dvs., nu se pot desprinde aşa uşor de tot ce au lăsat în urmă. Dorul de casă v-a determinat să vă întoarceţi în România?
  Alina Băietan: În primul rând dorul de casă şi de ai mei. În cei 4 ani de şedere acolo, mama mea a fost şi m-a vizitat, iar după vizita ei, care s-a întâmplat după 3 ani de când eram plecată, mi-am dat seama că dorul a continuat, dorul de tata şi de sora mea mai mică, de bunica... Era un efort să îi duc pe toţi, bunica era bolnavă în acea perioadă. Din păcate, nu am mai apucat să o văd în viaţă... A rămas în sufletul meu ca în ziua când m-a condus la aeroport în Cluj.
Mi-am dat seama că va fi imposibil să ne vedem la fel de des cât aş fi vrut şi că voi pierde lucruri importante din viaţa familiei mele din cauza că sunt departe. Asta pentru mine a contat enorm şi m-am decis să mă întorc şi să îmi clădesc un nou d
estin, mai aproape de casă, mai aproape de ai mei, în ţara mea.

Părinţii Vasile şi Zoia Ciubucă cu fiicele Alina şi Ana
 
  Doina Dobreanu: Ce a urmat după întoarcerea în ţară?
  Alina Băietan: A urmat un drum anevoios de readaptare. Păstrăm în mintea noastră amintiri legate de anumite locuri şi întâmplări din trecut. Nu ne dăm seama însă că forma acestor amintiri este poza, fotografia prin ochii acelei persoane care am fost în trecut. Deoarece, fără să realizăm, suntem în continuă transformare datorită noilor locuri, persoane, întâmpări care au loc oră de oră, zi de zi, an de an.
Am cugetat mult la această decizie înainte de a mă întoarce, dar aveam un plan şi ceea ce am făcut a fost să mă ţin de planul meu, şi asta m-a ajutat foarte mult. Aşa că am terminat ultimul an de facultate, care este o altă poveste interesantă, deoarece programa şcolară se schimbase între timp, aşa că am avut de dat peste 10 diferenţe, pe lângă examenele de an şi lucrarea de diplomă. Mi-am luat diploma, ceea ce mi-a oferit o mare satisfacţie! Nu vă pot spune ce sentiment de împlinire am avut atunci când am terminat facultatea. În acest moment al vieţii am învăţat că orice este posibil, dacă dai totul din tine sau sacrifici tot timpul tău pentru un scop.
Imediat după facultate, la câteva luni, am aplicat pentru un loc de muncă la Combinatul de Ingrăşăminte chimice Azomureş în Tg-Mureş, unde am lucrat 3 ani. A fost o experienţă foarte bună pentru mine şi o rampă de lansare în acelaşi timp către un loc de muncă mai bun, la Emerson în Cluj- Napoca, unde profesez şi în prezent.
   Doina Dobreanu: Copilăria şi adolescenţa, petrecute la Subcetate în sânul familiei, au pus peceţi pregnante în sufletul dvs. Care sunt principiile de viaţă învăţate în familie, pe lângă puternicul sentiment de iubire împărtăşită în relaţia bunici – părinţi – copii?
  Alina Băietan: Principiile de viaţă pe care le-am învăţat în familie şi după care mă conduc, şi acum, sunt: să fiu sinceră mereu cu ceilalţi, dar şi cu mine însămi, să fiu un prieten de încredere, să nu bârfesc, să citesc, să mă informez şi să mă documentez. Cărţile ne învaţă multe lucruri bune; niciodată nu le vom şti pe toate.
  Doina Dobreanu: Gânduri de viitor?
  Alina Băietan: Sunt căsătorită de aproape doi ani cu un om deosebit, aşa cum am mai spus. Împreună acum ne clădim viitorul.
Ne dorim să facem copii şi să avem sănătate să îi creştem! Ne dorim să avem sănătate şi să putem munci pentru a continua să fim stabili financiar şi să avansăm, nu mai mult însă decât e nevoie pentru a avea un echilibru.


Un citat a lui Dalai Lama de care îmi place să ţin cont:
Earth provides enough to satisfy every man's needs, but not every man's greed.
💖💖💖

2023



 


vineri, 23 august 2024

Profesioniștii noștri (41): DUMITRU HURUBĂ, Scriitor umanist. Omagiu la 80 de ani

80 DE ANI ÎN 1200 DE PAGINI

Cartea „DUMITRU HURUBĂ, Scriitorul umorist. Omagiu la 80 de ani”, Volumul I, II, apare sub egida CENTRULUI EUROPEAN DE STUDII COVASNA - HARGHITA, în colecția PROFESIONIȘTII NOȘTRI (41), la Editura Eurocarpatica din Sfântu-Gheorghe

Realizator lucrare: Doina BĂLŢAT
Coordonator general: Ioan LĂCĂTUŞU
Ilustrații caricaturi: Costel PĂTRĂȘCAN
Coordonator ediție Nicolae BĂCIUȚ

*
Personaj și autor,
                de NICOLAE BĂCIUȚ

Înainte de a vorbi despre autorul Dumitru Hurubă, ar fi potrivit să vorbim despre el mai întâi ca despre un personaj. Chiar și al propriei opere, pentru că, și atunci când nu e cu numele, Dumitru Hurubă e în textele/cărțile sale, cu toată ființa sa.
Personajul Dumitru Hurubă e atât de complex, încât el nu a putut să încapă într-un singur gen literar, a trecut prin toate, lăsând în fiecare câte o parte din sine, dar și luând din fiecare gen, hrană pentru următoarea aventură literară.
„Personajul” Dumitru Hurubă are notorietate publică, e „Cetățean de onoare” al locului nașterii și al celui al eternizării.
A luat din învățătura lumii atât cât i-a trebuit și cum i-a trebuit, iar ce n-a găsit în cărți a luat din viață, aceasta fiind, de fapt, cel mai mare și cel mai important dascăl al său.
Deși exigent și intransigent cu sine și cu ceilalți, n-a fost și un încrâncenat, lăsând zâmbetului de pe buze ori din colțul gurii să spună ce e de spus dincolo de cuvinte.
Întâlnirile noastre de început au stat sub semnul „Vetrei”, acolo unde Dumitru Hurubă a găsit și flacără și jar și cenușă pentru a fi și el parte a unei „văpăi” culturale din mijloc de …. vatră a ființei noastre istorice.
Astfel, personajul Dumitru Hurubă a arătat că el este autorul propriului personaj, că aspirațiile lui nu sunt gratuite ci, mai degrabă, misionare, într-o companìe literară care și-a asumat o misiune preluată din „dimineața poeților”: „creșterea limbei românești/ Ș-a patriei cinstire”.
După ce drumurile vieții noastre au intrat în labirint, erau puține șanse să ne întâlnim, dar când întâlnirea s-a întâmplat, ea a avut aura regăsirii, nu doar întru aceleași idealuri, ci în amplificarea speranțelor în dăinuirea, nu doar în supraviețuirea noastră.
Am rămas cu Dumitru Hurubă tovarăși de drum, solidari în solitaritatea noastră, îndârjiți să stoarcem din noi ultima picătură de sudoare, înaintea ultimei picături de lacrimă.
Sunt mândru că am reușit să-i întrețin entuziasmul creator, văzându-l cât de tânăr și neliniștit e în scrisul său. Sunt convins chiar că unei părți din opera sa din ultimul deceniu i-am asigurat cadrul de finalizare fără poticniri sau tergiversări. Cred că am reușit să îl scap de câte o boală, pentru că, nu?, „o boală-nvinsă-i orice carte”, pentru a se putea îmbolnăvi de următoarea carte.
Dumitru Hurubă a creat o operă. Una de consistență, cu relief ferm. Și-a urmat chemarea cu toată energia și entuziasmul creator pentru un maraton literar exemplar. N-a făcut compromisuri nici cu sine, nici cu alții. Oricât de incomod a fost, orice ar fi pierdut printr-o astfel de atitudine.
Dumnezeu a fost bun, până la urmă, cu Dumitru Hurubă. I-a dat tinerețe fără bătrânețe și operă fără de moarte.
Mintea nu i s-a șubrezit nicio clipă, ba chiar și-a ascuțit tăișul creației, acumulările de viață și de scris spunându-și decisiv cuvântul.
Până la urmă, după faptă și răsplată. Adunate între coperte de carte, gesturile de fraternitate și de respect, de prețuire sunt dovadă că opera sa nu a fost vorbă în vânt, că el rămâne un mărturisitor al veacului său, cel din adâncuri care nu sunt ușor de văzut de oricine.
Dumitru Hurubă, de la înălțimea vârstei sale, poate privi cu împăcare (cu sine și cu lumea), cu mulțumirea că trecerea lui prin viață nu a fost pe-trecere, ci bucurie de a fi, bucurie de a dărui din prea plinul său sufletesc.
Mai tineri cu o zare decât domnia sa, îl privim cu admirație și speranță că însoțirea noastră literară va fi de folos oricui va fi convins că lumea se va mântui prin cuvânt, că acesta va rămâne ca izvorul cel dintâi al ființării noastre.
Dumitru Hurubă, un renumit umorist născut în Arcul Intracarpatic, și opera sa

                                de Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
Scriitorul Dumitru Hurubă s-a născut la 26 octombrie 1944 (data reală), respectiv 22 noiembrie (data oficială), în satul Călnaci, comuna Subcetate-Mureș, județul Harghita. De aceea, pentru început, vom prezenta câteva date din istoria localității, a instituțiilor identitare (biserica și școala) și despre personalitățile născute în această frumoasă comună românească, de pe valea Mureșului, județul Harghita.
Comuna Subcetate este situată pe cursul superior al Mureşului, în amonte de oraşul Topliţa, în depresiunea Giurgeului. Prima atestare documentară este în anul 1720, Varhegyalja, iar în anul 1750, Varviz. În conscripţia românilor din 1748 figurează şi numeroși capi de familie români în Subcetate, printre care Janos şi Margith Huruba; Tiriak şi Thodosia Huruba. În timpul revoluţiei de la 1848, localitatea Subcetate a fost jefuită de secui. Participarea locuitorilor din Subcetate la revoluţie e atestată şi de faptul că în cimitirul satului a fost identificat mormântul căpitanului Nicolae Muscă (1786-1848), pe a cărui piatră funerară este menţionat ca „participant la rezbelul pentru libertate din 1848”. Într-una din lupte a căzut şi Iacob Gafton, care a murit în spitalul din Braşov. În timpul Primului Război Mondial, au participat la lupte 580 de ostaşi din această localitate, dintre care 119 au căzut la datorie, numele lor fiind înscrise pe Monumentul Eroilor, ridicat spre veşnică pomenire lângă biserica din comună. Marea Unire a fost şi pentru locuitorii din Subcetate un prilej de demnitate şi entuziasm naţional. Pe baza protocolului încheiat la 17 noiembrie 1918, s-a format o delegaţie pentru a participa la Alba Iulia, din care au făcut parte: Iacob Pop, devenit apoi comisar al Prefecturii Bucureşti, şi Dumitru Muscă, vicepreşedinte (primarul comunei), Dumitru D. Muscă, Ioan Cotfas (a Cionculesei), Toader Urzică, Nicolae Cotfas (Mălăşcan), Dr. Augustin Tătar. O parte din foştii participanţi la război au format în sat Garda Naţională. În Ziua Marii Uniri, locuitorii s-au adunat la biserică, unde s-a sfinţit primul steag românesc, confecţionat de Lucreţia Pop, s-a depus jurământul de credinţă către neamul românesc şi s-a cântat Deşteaptă-te, române!
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, au fost înrolaţi în armata austro-ungară 208 locuitori din Subcetate, iar 114 au fost trimişi la muncă, 149 de bărbaţi s-au refugiat în România, din care 84 s-au înrolat în armata română. Tot atunci, statul ungar a impus cetăţenilor tot felul de dări în produse. La retragere, în 1944, trupele germane au distrus calea ferată, podurile şi fabrica de cherestea. Drumurile din apropierea fostei graniţe dintre Ardeal şi Moldova au rămas minate şi mulţi dintre locuitorii zonei care circulau pe acolo au murit. Tot la retragere, au luat cu ei o parte din arhiva comunei, multe vite ale sătenilor şi mărfurile din prăvălii.
La recensământul din 1850, comuna avea 1.327 locuitori, în anul 1930 – 2.140, iar în anul 2002 – 1.339. Anul ridicării primei biserici nu se cunoaşte, dar la cea ridicată în anul 1707 s-au folosit „uşciorii de tei” de la biserica veche. Şcoala de la Subcetate a avut un rol de seamă în viaţa obştii ţărăneşti din sat. Prima şcoala românească din Subcetate este pomenită în anul 1765, din timpul episcopului Atanasie Rednic, când funcţiona aici dascălul George. După terminarea celui de al Doilea Război Mondial, învăţământul în limba română a fost reluat prin activitatea învăţătorilor şi profesorilor Lucreţia Mera, Gavril Urzică, Andrei Cotfas, Ioan Sandu ş.a. Prin demersurile şi strădaniile învăţătorilor Andrei Cotfas şi Ioan Sandu, cu sprijinul primarului Petru Suciu şi al primului-ministru Petru Groza, în Subcetate s-a construit o şcoală modernă cu 10 săli de clasă, sală de sport şi de festivităţi, inaugurată în 1955. Materialele din care s-a construit liceul au fost promise de Dr. Petru Groza localității Subcetate, din jud. Hunedoara, dar, dintr-o greșeală a funcționarilor de la CFR, au ajuns la Subcetate-Mureș. În anul 1961, s-a aprobat înfiinţarea unei şcoli medii mixte (liceu), care funcţionează fără întrerupere până în prezent, având pe parcursul anilor mai multe profile. După decembrie 1989, liceul şi şcoala generală s-au unificat într-un grup şcolar ce poartă numele „Miron Cristea”.
În comuna natală a scriitorului Dumitru Hurubă, s-au născut numeroși intelectuali, oameni de știință și cultură, care au îndeplinit importante demnități în societatea românească. Din rândul acestora au făcut parte profesori: Petru Gafton, Dumitru I. Dobreanu, Vasile Urzică, Ioan Ţifrea, Emilia Marica, Doiniţa-Ana Dobrean, Doru I. Dobrea, Nicolae Cotfas, doctor în fizică, Ioan Emil Butnariu, Alexandru Lascu, Alexandru Mândru, Maria Cotfas, Conţiu Alexandru, Victor Tatu, Dan Cremenciuc, Dumitru Ţepeluş, Mihai Baciu, Doina Biturcă, doctor în filologie; preoții: Vasile Urzică, Mihai Tompea; monahia Leontina Mureşan; medicii: Livius Titus Câmpean, Ioan Gafton, doctor în medicină Ioan Muscă, juriști: Nicolae Muscă, Dumitru Gafton, Traian Ciubucă, Ioan Mureşan, Simona Mureşan; ingineri: Ştefan-Petru V. Dobreanu, Ionel Ţifrea, Gheorghe Trifan, Petru Adrian, Daniel Traian Cotfas; economiști: Dumitru Mureşan și Pavel Mureșan, doctori în ştiinţe economice, informaticieni: Lazăr Trifan, Nicolae Cotfas, diplomați: Ioan Ţifrea, ofițerul Ţifrea, Emilian Diţu; medicul veterinar Victor V. Dobrea; sculptorul Dumitru Ioan Cozma, muzeograful Zorel Suciu. Aceste informații nu sunt exhaustive, iar situația comunei Subcetate, nu este singulară în Arcul Intracarpatic.
Pe binecuvântatele meleaguri ale județelor Covasna și Harghita, singurele județe din țară, în care românii sunt numeric minoritari, s-au născut nume importante ale culturii, spiritualităţii şi ştiinţei româneşti, din rândul cărora menționăm: patriarhul Miron Cristea (Toplița), mitropoliții Nicolae Colan (Araci) și Alexandru Nicolescu (Tulgheș), episcopii: Justinian Teculescu (Covasna), Veniamin Nistor (Araci), Emilian Antal (Toplița), Ignatie Trif (Bilbor), Sofian Brașoveanu (Băcel), academicianul Horia Colan (Covasna), scriitorii: Octavian Codru-Tăslăuanu (Bilbor), Romulus Cioflec (Araci) şi alte personalităţi ale vieţii publice româneşti, precum Ghiţă Popp (Poiana Sărată), Pompiliu Nistor (Araci), Elie Câmpeanu (Gheorgheni), Teodor Chindea (Voșlobeni), Alexandru Tohăneanu (Întorsura Buzăului), Petru Muscă ş.a. La aceștia se adaugă numeroase cadre didactice universitare, cercetători, scriitori, publiciști, artiști plastici, actori, arhitecți, muzeografi, arhiviști, bibliotecari, diplomați, oficiali de stat, ofițeri, medici, preoți, profesori, economiști, informaticieni și alți specialiști.
În anul 2023, la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe apare acum volumul Autori din Toplița și împrejurimi. Repere bibliografice, ediție îngrijită de bibliotecarele de la Biblioteca „George Sbârcea” din Toplița, sub coordonarea managerului performant al instituției dr. Viorica Macrina Lazăr. Este prima lucrare cu o asemenea tematică. De aceea, cartea umple un gol de informare despre contribuția autorilor din municipiul Toplița și localitățile din jur la crearea patrimoniului cultural național. Volumul menționat redă numele și prenumele a 144 de autori din Toplița și împrejurimi și titlurile a 404 cărți, purtând semnătura acestora. De precizat că aceste volume nu reprezintă opera integrală a autorilor cuprinși în volum și nici pe toți autorii din arealul menționat.
De remarcat faptul că aspectele cantitative, demne de toată lauda, referitoare la autorii din Toplița și cărțile lor sunt completate, în chip fericit, de valoroase dimensiuni calitative, atât în ceea ce privește pregătirea și prestigiul autorilor, cât și diversitatea tematică și valoarea majoritatea volumelor semnate de aceștia. Volumul începe cu prezentarea lucrărilor semnate de către un buchet de șase ierarhi români, de ieri și de astăzi, născuți în zona menționată, apoi cuprinde titlurile cărților semnate de distinși intelectuali, profesori universitari, cercetători științifici, preoți, arhiviști, muzeografi și alți intelectuali iubitori de literatură, istorie și etnografie locală. Majoritatea autorilor sunt profesori și învățători din Toplița și împrejurimi, care activează în școlile din județul Harghita și din întreaga țară. Peste 10 autori sunt publiciști în presa scrisă, audio și video, în rândul cărora se află: Teodor Chindea, Ilie Șandru, Dumitru Hurubă, Cornel Udrea, Vasile Braic ș.a. Tradițiile locale, cultura populară și folclorul sunt prezentate de etnografi, muzeografi și cercetători, precum: Dorel Marc, Valer Pop, Zorel Suciu, Florina Matei Truța, Doina Dobreanu, dar și de îndrăgiți rapsozi de la Ansamblul „Rapsozii Călimanilor”, precum: Florina Matei Truță, Elena Harpa sau Pop Lăcrămioara din Tulgheș – declarată recent „tezaur uman viu”.
Din totalul celor 144 de autori cuprinși în volumul la care ne referim, 94 au semnat o singură carte, 18 – două cărți, 7 – trei, 7 – patru, 5 – cinci, 4 – șase, 1 – șapte, 1 – nouă, 1 – zece și 6 – peste zece. Autorii cu cele mai multe cărți sunt: Dumitru Hurubă (80), George Sbârcea (33), Octavian Codru Tăslăuanu și Ilie Șandru (câte 29), iar cu peste 10 cărți: Lazăr Viorica Macrina, Valentin Marica, Cziriak Karol, Patriarhul Miron Cristea, Doina Dobreanu, Lazăr Costel Cristian, Dorel Marc, Cornel Udrea. În cuprinsul volumului sunt redate 40 de lucrări monografice și publicații ale unor instituții și asociații din Toplița și împrejurimi.
La rândul lor, la editurile „Grai Românesc” a Episcopiei Covasnei și Harghitei din Miercurea-Ciuc, „Eurocarpatica” a Centrului European de studii Covasna-Harghita și „Angvstia” a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni și la editurile partenere, în ultimii 30 de ani au apărut peste 400 de volume, majoritatea din domeniul științelor sociale și al creației literare. Dintre scriitorii, din cele două județe, lansați de editurile locale și de editura „Vatra Veche”, din Tg. Mureș, menționăm pe: Ilie Șandru, Ioan Nete, Ionel Simota, Luminița Cornea, Anthonia Ammati, Mihaela Aionesei ș.a.
În acest context, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, împreună cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, cu binecuvântarea ÎPS Ioan, azi Mitropolit al Banatului şi a PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi-au propus să cinstească pe cei ce le-au fost alături timp îndelungat în preocupările privind prezervarea și afirmarea culturii românești din Arcul Intracarpatic. În acest scop, în cadrul Editurii Eurocarpatica, a fost iniţiată colecţia Profesioniştii noştri. Până în prezent, cele peste 40 de volume din această colecţie au fost dedicate unor personalităţi cu profesii și demnități publice variate precum etnograf, arhivist, istoric, sociolog, scriitor, publicist, inginer-arhitect, demnitar, magistrat, profesor, lider civic, jurist, avocat, profesor universitar, ambasador ș.a.
Aşa cum rezultă din programul coordonatorului colecţiei – dr. Ioan Lăcătuşu – şi din aprecierile specialiştilor care au colaborat la redactarea primelor numere, noua colecţie îşi propune să fie „o publicaţie care trebuie să dăinuie”, având obiective generoase, precum: promovarea ideii de elită profesională, de performanţă cultural-ştiinţifică; propunerea de modele profesionale de urmat pentru creatorii din tânăra generaţie, prin prezentarea de secvenţe semnificative din viaţa şi activitatea celor pe care urmează să-i înlocuiască şi, nu în ultimul rând, gesturi de preţuire sinceră a valorilor „pentru ca întâlnirea cu normalitatea să nu se lase prea mult aşteptată”.
Un asemenea volum dorim acum să-l dedicăm, în anul 2024, domnului DUMITRU HURUBĂ, scriitor, publicist, om de cultură implicat în viața Cetății, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Cetățean de onoare al orașului Simeria, județul Hunedoara (2014) și al comunei Subcetate-Mureș, județul Harghita (2016).
Cărturarul Dumitru Hurubă a desfășurat o bogată activitate culturală, îndeplinind următoarele responsabilități, în instituțiile de cultură din județul Hunedoara: secretar literar-artistic în redacţia revistei satirico-umoristice Râsu’ lumii (Deva – 1990-1991); redactor la ziarul Glasul Ardealului (Deva – 1991-1992); redactor-şef al revistei Comerţul hunedorean, editată de Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Hunedoara (1992-2002); realizator al revistei Opinii culturale (Deva – 1995), în iunie 1977, în revista Vatra din Tg. Mureş (proză scurtă – PROBLEME LA BLOCUL X7) şi în România literară, mai 1978, cu proza ION HĂLĂUCĂ ŞI CAPRELE; redactor la revistele Banchetul și Vatra veche.
Umorist recunoscut, Dumitru Hurubă, a colaborat la revistele de umor Moftul român, Urzica şi Şopârla (Bucureşti) și a fost redactor la revista Râsu’ lumii, din Deva, în perioada 1990-1991. A fost fondator și redactor-șef al revistei Opinii Culturale din Deva (1995-1999).
Cu notorietatea câștigată, prin scrierile sale, răsplătită cu numeroase distincții, scriitorul și publicistul Dumitru Hurubă, de-a lungul anilor, a colaborat la peste 50 de reviste de cultură, din țară și străinătate, publicații de cultură apărute în localitățile: București, Tg. Mureş, Timişoara, Bacău, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Oradea, Deva, Hunedoara, Piteşti, Lugoj, Satu Mare, Slatina, Călan, Piatra Neamț, Târgu Jiu, Baia Mare, Toronto – Canada, Paris – Franța, Germania, Miercurea-Ciuc, Drobeta Turnu Severin, Focşani, Petroşani, la mai multe publicații din Deva, inclusiv la ziarul Cuvântul liber, unde a redactat o rubrică permanentă de critică literară. Cu talentul recunoscut, publicistul și scriitorul Dumitru Hurubă a fost realizator de emisiuni culturale la TVR Cluj și la Radio Deva, Cluj, Timişoara și Bucureşti.
Scriitorul umorist Dumitru Hurubă este unul din cei mai prolifici autori din literatura română, fiind autorul a 80 de volume de literatură umoristică și contributor la opt volume colective, precum și la numeroase antologii de umor românesc și de proză, teatru şi versuri publicate pe plan județean.
DUMITRU HURUBĂ este cuprins în Dicţionarul General al Literaturii Române, (vol. 3, E-K, pp. 538-539), coordonat de Acad. Eugen Simion şi editat de Academia Română în anul 2005; este prezent în: SCRIITORI AI TRANSILVANIEI, 1949-2014, Dicţionar critic ilustrat, publicat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, p. 192; Monografia Judeţului Hunedoara – PERSONALITĂŢI HUNEDORENE, vol. 5, Casa de Editură Emia, 2015, pp. 461-465; SANGIDAVA, 3 (IX) serie nouă, Editura NICO, Tg. Mureş, 2015, pp. 66-74, Editor: Fundaţia Culturală „Miron Cristea”, sub egida Consiliului Judeţean Harghita; REPERE IDENTITARE ROMÂNEŞTI din Judeţele Covasna şi Harghita, de Ioan Lăcătuşu şi Erich-Mihail Broanăr, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, p. 370; ANTOLOGIE DE POEZIE ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ, vol. 3, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2014, pp. 563-580.
Referințe despre scriitorul Dumitru Hurubă și opera sa au apărut și în revistele „România literară” (București), „Vatra” (Tg. Mureș), „Orient latin” (Timișoara), „Tribuna” (Cluj-Napoca), „Ardealul literar”, „Arhipelag” (Deva), „Provincia Corvina” (Hunedoara), „Transilvania” (Sibiu), „Agero” (Germania), „Discobolul” (Alba Iulia) ș.a.
Performanțele sale literare au fost răsplătite cu peste 20 de distincții, premii, diplome de excelență etc. Activitatea sa literară și civică a urmărit promovarea valorilor naționale, cultivarea în viața publică a cunoașterii și a respectului față de valorile perene ale poporului român, folosirea umorului ca un mijloc eficient de combatere a unor comportamente și practici, care contravin normelor și valorilor zilelor noastre. Întreaga sa operă literară și neobosita activitate culturală îl recomandă ca reprezentant de seamă al literaturii române contemporane, un promotor al spiritului de dreptate, adevăr și de promovare a culturii și valorilor românești, în marea familie a culturilor europene. Scriitorul Dumitru Hurubă este prezent în mass-media, site-ul Primăriei orașului Simeria , Uniunii Scriitorilor din România , a mai multor edituri și publicații literare, dicționare, enciclopedii, bucurându-se de bogate cronici, care pun în evidență specificul scrisului său, frumusețea stilului, profunzimea și subtilitatea mesajelor. Pentru exemplificare, redăm câteva exemple: „Citirea unei cărţi semnate Dumitru Hurubă este, de fiecare dată, un prilej de contemplare a societăţii româneşti contemporane, o societate pe ai cărei reprezentanţi prozatorul îi imortalizează asemenea unui talentat caricaturist. Proza lui Dumitru Hurubă, cu ironia ei amară, este un prilej de râsu’ plânsu’ şi de meditaţie serioasă asupra devenirii societăţii noastre de azi. Titlul unuia dintre volume, «…da» cine-a zis că suntem normali?”, poate că spune tot despre esenţa acestei proze. Îi mulţumim pentru bogata activitate literară şi îl aşteptăm cu noi creaţii”, a arătat Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu”, la evenimentul de lansare a celor două cărţi, Magdalena Şerban, în „Mesagerul Hunedorean”.
„Dumitru Hurubă este un bun cunoscător al versului clasic și al potențialului acestuia și este sedus de el. O voluptate irepresibilă a rostirii împinge poezia spre incantații ritmice. Un aer topârcianist plutește peste acest volum, al cărui discurs rafinat până la eclatanță construiește o imagine copleșitoare, în care încap, deopotrivă, adevăruri, viziuni construite pe acestea și explozii luminiscente, reprezentările sardonice împănate cu ironie și desfășurările beatitidinale. Dumitru Hurubă e un poet de înaltă vibrație, convingător în toate privințele și o conștiință în stare de veghe.”
Textele pe care ni le propune acum Dumitru Hurubă, construite cu economie de mijloace, încearcă să mențină echilibrul estetic dificil între realismul tenace, ironia blândă și sentimentalismul unor situații, prin decupaje epice inteligente și prin finaluri neașteptate.” Dan Culcer, Natura vie cu scorpion sentimental – Dumitru Hurubă. Dumitru Hurubă, RAPSODICE – poezii, Editura Vatra veche, 2023. Temele: etica, ambiția fără limite, lăcomia, prostia, parvenitismul, fantezia de unică folosință a doamnelor cu stil, umor și satiră. Publicist talentat, Dumitru Hurubă a scris zeci de studii şi articole, cronici literare şi recenzii publicate în periodice din ţară şi judeţul Hunedoara. Spirit ardelenesc, ordonat, scriitorul Dumitru Hurubă, ajutat permanent de distinsa doamnă prof. Doina Bălțat, o prietenă apropiată a autorului, a păstrat în arhiva familiei numeroase informații despre prolifica sa activitate scriitoricească. Practic această bază de date, completată cu mesajele și mărturii transmise special pentru volumul de față, stă la baza redactării prezentei lucrări.
Volumul cuprinde, pe lângă referințele biobliografice, referințe critice, fragmente din lucrări, ecouri în critica literară, aspecte ale implicării în viața culturală și științifică națională, regională și locală, participarea la evenimente și manifestări cultural-științifice organizate și ilustrații.
Deși plecat de zeci de ani din localitatea natală, scriitorul Dumitru Hurubă ține o legătură sufletească cu meleagurile natale și consătenii lui. O răsplată morală pe deplin meritată este acordarea titlului de Cetățean de onoare al comunei Subcetate, împreună cu distinsa profesoară Doina Dobrean, neobosită și vrednică cercetătoare a istoriei și culturii tradiționale locale, prin Asociația Culturală „Dobreanu”.
Prezenta lucrare, editată împreună cu prestigioasa Editură „Vatra Veche”, din Tg. Mureș, înființată și magistral gestionată de eruditul scriitor și om de cultură Nicolae Băciuț, este un nou argument al acestor durabile relații. Volumul dedicat scriitorului Dumitru Hurubă întregește galeria personalităților cuprinse în această „enciclopedie a unor oameni care fac cinste Neamului Românesc”, reprezentând un omagiu, dar și un „semn de profund respect și sinceră recunoștință” față de cărturarul și omul de spirit românesc, Dumitru Hurubă. Îi dorim prolificului scriitor Dumitru Hurubă, putere și sănătate de a continua, încă mulți ani, pe calea pe care a urmat-o întreaga viață, cu atâta har, pricepere și dăruire, împreună cu distinsa sa colaboratoare, profesoara Doina Bălțat, coordonatorul tuturor proiectelor editoriale ale scriitorului Dumitru Hurubă, inclusiv al prezentului volum.







marți, 16 iulie 2024

In memoriam, ROMULUS TODORAN (1918-1993), Profesor Universitar Doctor Docent

 


  Romulus Todoran 

(n. 10 aprilie 1918SuatuClujRomânia – d. 16 ianuarie 1993Cluj-NapocaRomânia) a fost un lingvist român.
  Provine dintr-o familie de preoți ardeleni. Urmează studiile secundare la Liceul „Mihai Viteazul” din Turda. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1941). Este cooptat, încă din 1938, în colectivul de cercetare al Muzeului Limbii Române din Cluj. Colaborează la elaborarea Atlasului lingvistic român și a Dicționarului limbii române. După absolvire, devine asistent la Catedra de limba română și dialectele ei. Debutează cu un articol în revista „Renașterea” din Cluj (1939). Doctor în filologie, în 1948, cu teza Manuscrisul lui Gherman Filip de Urmeniș din 1723. A fost profesor de dialectologie română și șef de catedră la Facultatea de Filologie din Cluj. A colaborat cu studii din domeniile dialectologiei, istoriei limbii române, foneticii și lexicologiei în diverse publicații de specialitate. Coautor la Dicționarul limbii române literare contemporane (1955-1957). (Wikipedia) 
 
 Ion GHEȚIE (1930-2004), lingvist, filolog și scriitor român

  „Romulus Todoran s-a născut în  comuna Suatu (județul Cluj) în 10 aprilie 1918. A fost student al Facultății de litere și Filozofie a Universității  „Ferdinand I” din Cluj-, avându-I ca profesori , printre alții pe eminenții savanți S. Pușcariu, N. Drăganu, G. Giuglea, T.A. Naum, A. Procopovici și E. Petrovici.
Licențiat în 1941, a fost pe rând asistent (1941-1950), lector (1950-1957), conferențiar (1957-1965), profesor și șef de catedră. A fost promovat doctor al Universității clujene în 1948 cu teza „Manuscrisul lui Gherman Filip”, înainte de a deveni el însuși conducător de doctoranzi în 1967.
S-a retras din învățământ în 1983, continuându-și pe mai departe munca științifică.
  În cursul unei activități ce s-a întins pe mai bine de cinci decenii, Romulus Todoran a publicat un număr însemnat de studii, articole și recenzii, privind probleme de lexicologie, istoria lingvisticii, folclor, dar mai ales de dialectologie românească, care a rămas, de-a lungul anilor, disciplina sa preferată. Dintre volumele apărute voi menționa, în ordine cronologică, „Mic glosar dialectal, alcătuit după manuscrise din Biblioteca Centrală”, Cluj, 1949, „Lexicul dacoromân (trăsături specifice și arii dialectale)”, 1967 (în colaborare), Alexiu Viciu, „Flori de câmp. Doine, strigături, bocete, balade. Colecție de folclor inedită”, Cluj-Napoca, 1976 (în colaborare). „Dialectologie română”, București, 1977 (în colaborare), „Materiale și cercetări dialectale II (coeditor), Cluj-Napoca, 1984, și, îndeosebi, „Contribuții de dialectologie română”, București, 1984. A colaborat la „Atlasul lingvistic român” și la „Dicționarul limbii române contemporane”.
  Viața lui Romulus Todoran a fost armonios împărțită între catedră și activitatea de cercetare. A fost unul dintre cei mai valoroși profesori pe care i-am avut în cei patru ani de studenție petrecută la Universitatea clujeană. Înzestrat cu o fire ordonată și meticuloasă, ne-a expus cel mai sistematic și echilibrat curs  de dialectologia limbii române din câte se predau pe vremea aceea în universitățile românești. A fost un pedagog de excepție. Materia, câtă nu o prindeam la cursuri, ne-o însușeam în orele de seminar, încât pot afirma, exagerâd, desigur, că examenele de dialectologie le treceam, practic, fără a învăța. A manifestat un interes constant pentru formarea noastră  ca oameni de știință. Discuțiile pe care le angaja cu noi la seminarii, continuate adesea în pauzele dintre ore sau la consultații, se încheiau, nu o dată, cu îndemnul de a așterne pe hârtie și de a publica o idee, mai mult sau mai puți originală, pe care o formulam. Nu e de aceea deloc surprinzător că a contribuit din plin la formarea atâtor cercetători din domeniul limbii române. (…)
  Așa cum am arătat mai sus, activitatea științifică a lui Romulus Todoran s-a orientat cu precădere înspre dialectologia românească. A publicat articole teoretice și metodologice, de fonetică, gramatică și lexicologie. Nu lipsesc  nici contribuțiile închinate unor personalități preocupate de cercetarea dialectelor limbii române. Toate lucrările ieșite din pana lui Romulus Todoran se caracterizează prin bogăția materialului documentar, rigurozitatea demonstrației și claritatea expunerii. Beneficiind de o metodă coerentă, la curent cu ultimele achiziții ale științei, ele constituie tot atâtea puncte de referință pentru cei ce abordează problemele discutate. (…)
  Persoană integră, profesor de excepție, cercetător distins, Romulus Todoran va rămâne în amintirea statornică a tuturor celor care l-au cunoscut.” (LR, XLII, 1993, nr. 32)
 

 
Ion TALOȘ (n. 1934)etnolog și autor român; profesor la Universitatea din Köln

     Remember Romulus Todoran (1918-1993)
 
  „Singurul profesor cu care am avut cursuri în fiecare an de facultate (1953-1957) a fost Romulus Todoran (1918-1993): în primul, introducere în lingvistică, în al doilea, dialectologie română, în al treilea, gramatică istorică, iar în al patrulea, lingvistică generală. Am avut astfel prilejul de a cunoaște un model de profesor universitar, care stăpânea toate domeniile mari ale lingvisticii și care, prin ținuta, conștiinciozitatea și seriozitatea cu care își îndeplinea obligațiile didactice, aducea ceva din atmosfera de la Muzeul Limbii Române. Se bucura de mare apreciere din partea profesorului Ion Breazu și a altora, era admirat și totodată temut de studenți. Pe cât era de politicos, chiar delicat, pe atât era de exigent la examene. Consemna răspunsurile studenților și le analiza în detaliu, la sfârșit, arătând ce a fost pozitiv, ce a fost eronat, și ce le-a lipsit, după care își comunica aprecierea prin calificativul suficient/bine/foarte bine sau: îmi pare rău, răspunsul nu poate fi calificat decât cu insuficient. N-am auzit, totuși, student care să fi considerat că a fost nedreptățit, nici dacă a fost calificat cu insuficient. Todoran era corectitudinea întruchipată.
În volumul lui de eseuri, Vistian Goia îl descrie foarte exact: „Înalt, subțire și drept, precum un sportiv de performanță, își ridica pălăria c-un cot deasupra capului, pentru a saluta pe cea mai amărâtă studentă întâlnită în cale” (Nu trecem singuri prin lume, 2015, p. 47). Părea distant, dar era accesibil celor care îi meritau încrederea. Majoritatea profesorilor și cercetătorilor actuali din domeniul filologiei clujene i-au fost elevi: Mircea Borcilă, Ion Mării, Mircea Popa sunt doar trei dintre cei care ar merita să fie menționați.
  R. Todoran nu accepta cadouri de niciun fel de la studenți ori aparținători. Era de o cinste exemplară – Ovidiu Bîrlea îl considera „paraintransingent, ca piatra din Trăscău” (v. Ovidiu Bîrlea – Ion Taloș: Corespondență 1963-1977. Ediție îngrijită de Andreea Buzaș. Alba Iulia: Augustin Bena 2017, p. 105).
  În 1953, Romulus Todoran avea grad de lector. Ca fiu de preot nu putea spera mai mult în acei ani. Își desfășura însă activitatea cu o conștiinciozitate ieșită din comun: nu întârzia un minut la cursuri și își oprea expunerea odată cu sunetul clopoțelului, ceea ce l-a expus unor ironii răuvoitoare. Prin 1956, cred, a fost avansat la grad de conferențiar, avansare cu totul meritată, prin care rectorul C. Daicovici și-a câștigat meritul de a fi trecut peste originea socială nesănătoasă a candidatului.
  Prin urmare pot spune că l-am cunoscut și înțeles pe Romulus Todoran mai bine decât mulți. Omul care părea distant și rece era atent, prevenitor, dornic de a face bine – câte exemple n-aș putea oferi! –, dar în același timp era exigent, chiar sever, cu sine și cu cei din jur. Nu accepta compromisuri și nu jignea pe nimeni. Era un om de o politețe rar întâlnită, sobru, nevorbăreț, dar cuvântul rostit de el era îndelung gândit și fără greș.
  Prezentul articol dorește să fie prinosul de recunoștință adus omului, profesorului și cercetătorului exemplar, care a fost Romulus Todoran, la împlinirea unui secol de la nașterea lui.” (Publicat în „Tribuna. Magazine”)
  


 




 Gavril G. NEAMȚU, lingvist, Prof. univ. em. dr. 
 
  Spiritul Școlii ligvistice clujene din perioada interbelică s-a perpetuat și în perioada totalitarismului, prin reprezentanții ei: Romulus Todoran, Mircea Zdrenghea, D. D. Drașoveanu, Pompiliu Dumitrașcu, Carmen Vlad, Elena Dragoș, Viorel Hodiș, G. Gruiță, G. G. Neamțu ș.a.
  Înspre și dinspre Cluj. Contribuții lingvistice. Omagiu profesorului G.G. Neamțu la 70 de ani (Coordonator Ionuț Pomian, Editor Nicolae Mocanu, Editura Scriptor și Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015, 800 p.) este volumul în care profesorul G.G. Neamțu aduce elogii binemeritate profesorilor săi: Ion Vlad, Mircea Zdrenghea, Romulus Todoran, D. D. Drașoveanu, Mircea Curticeanu, Cornel Săteanu ș.a.
  Despre profesorul Romulus Todoran, mărturisește: „Era profesorul universitar prin excelență, dascăl și om de știință deopotrivă, dedicat în întregime profesiei. Cred că era printre cei mai respectați profesori din facultate. Impunea prin prestanță – sobru, foarte politicos, foarte echilibrat și corect în aprecieri, de o imparțialitate și probitate morală proverbiale, iar cursul – substanțial, superordonat până la detalii.”(p.712)
 ***
  Doinița-Ana DOBREAN : 
 
  Într-o prelegere la Forumul Național al Cadrelor Didactice, profesorul universitar Mircea Miclea vorbește despre rolul de constructor al profesorului. Pentru a-și împlini cu măiestrie această misiune, profesorul are nu doar datoria de a preda conținuturi, ci, concomitent, de a preda o metodă de învățare, de a transmite emoții, dar și modalitatea de a exploata cunoștințele dobândite.
   Marii profesori sunt cei care reușesc să îmbine cele patru componente ale activității de predare-învățare, contribuind la conturarea unor destine. Eu am avut parte de asemenea profesori. Unul dintre ei a fost profesorul meu de Dialectologie, de la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, Domnul profesor doctor docent ROMULUS TODORAN.
  La cursul dialectologie al profesorului, urmat în anul II (1970-1971), am primit cunoștințe durabile, iar la seminarele conduse de profesor, ne-am familiarizat cu strategii de învățare, exersând pe texte și pe hărți ale Atlasului Lingvistic Român, prin observare, comparare, interpretare, exprimare de opinii. Atlasul Lingvistic Român, al cărui coautor era profesorul Romulus Todoran, devenise pentru noi instrumentul principal de lucru la orele de seminar.
  Domnul profesor Romulus Todoran mi-a transmis încrederea că aș putea exploata cunoștințele dobândite la cursul și seminarul de Dialectologie, elaborând o lucrare cu tema Monografia graiului din Subcetate, sub îndrumarea atentă Domniei sale. De neuitat rămâne perioada în care am pregătit cu destulă minuțiozitate lucrarea de diplom[.

 
Studiul graiului din comuna Subcetate - Mureş, județul Harghita, bazat pe stadiul de evoluţie al graiului din deceniile şase - şapte ale secolului al XX-lea, are un caracter descriptiv şi este făcut pe baza cunoştinţelor proprii despre acest grai, a observaţiilor directe şi a unor anchete la faţa locului realizate cu ajutorul unui chestionar întocmit după modelul Chestionarului Noului atlas lingvistic român.[1]
Materialul de limbă a fost înregistrat după metoda transcrierii directe, folosindu-se sistemul de transcriere ALR.
Scopul principal al anchetei a fost de a urmări în primul rând fapte de limbă care sunt pe cale de dispariţie.

Lucrarea de Diplomă cuprinde:
Introducere
I.           FONETICA
A.  Accentul
B.  Accidente generale
C.  Fonetică sintactică
D. Vocalism
E.  Consonantism
F.  Considerații fonologice
II.         MORFOLOGIE
A.  Substantivul
B.  Adjectivul
C.  Pronumele
D. Numeralul
E.  Verbul
F.  Adverbul
G. Prepoziția
H. Conjuncția
I.   Interjecția
III.      PARTICULARITĂȚI SINTACTICE
IV.       FORMAREA CUVINTELOR
V.          LEXICUL
VI.       ONOMASTICA
A.  Toponimele
B.  Nume
C.  Prenume
D. Porecle și supranume
E.  Nume de animale
VII.    CONCLUZII
VIII.  GLOSAR
IX.       TEXTE
Bibliografie
Abreviații
Anexa: Harta comunei Subcetate-Mureș
 
Lucrarea de diplomă privind descrierea monografică a graiului din Subcetate, cu particularităţile sale morfologice şi sintactice, a fost realizată şi susţinută în anul 1973. Ulterior a fost înserată în prima carte publicată, în colaborare cu fratele meu, Vasile Dobreanu, în anul 1999: Subcetate-Mureș. File de monografie, ulterior în Subcetate-Mureș. Prezentare monografică, 2017.

Mulțumiri și recunoștință profesorului Romulus Todoran!
Persoană integră, profesor de excepție, cercetător distins, Domnul Profesor Romulus Todoran rămâne în amintirea statornică a tuturor celor care l-am cunoscut, așa cum menționau discipolii săi, Ion Gheție, Ion Taloș, G.G. Neamțu.
 
 

[1] Chestionarul Noului atlas lingvistic român întocmit sub conducerea lui Emil Petrovici şi a lui Boris Cazacu, în FD, V ( 1963), p.157- 271.