Magia cuvântului, concursuri, sărbătorile lunii martie (carnavalul primăverii,serata francofonă)

Lyceum, an XII, nr.3 (43), martie 2008

  Magia cuvântului

  La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu este Cuvântul. Dumnezeu a creat lumea şi lucrurile din ea prin rostirea numelor. Şi astfel a lăsat Dumnezeu, ca mijloc de comunicare între oameni, vorbirea.

  Noi putem cu cuvântul să ne exprimăm gândurile şi trăirile noastre, putem comunica cu cei din jur, putem să ne rugăm şi să mulţumim lui Dumnezeu, putem să schimbăm tristeţea şi amărăciunea din sufletele celor nefericiţi în bucurie. Este ceva deosebit, minunat chiar, să stăpâneşti arta conversaţiei, să ştii ce să spui, când să spui şi cum să spui. Nu este suficient să eviţi cuvintele grele şi jignitoare, insultele şi obscenităţile. Se poate întâmpla ca şi o vorbă bună, rostită într-un moment nepotrivit, să rănească. Uneori, la fel de importantă ca vorba bună este şi tăcerea, ştiinţa de a asculta pe alţii, dar şi pe noi înşine, de a asculta glasul propriului nostru gând. Numai cunoscându-ne bine ne putem măsura cu alţii.

  Nu ne vine să credem, dar cuvântul rostit este propria noastră oglindă. Prin ceea ce spunem, arătăm cine suntem de fapt şi ce valorăm. Fericirea vine şi de la acea stare de mulţumire faţă de sine, mulţumire pe care o avem conştienţi că am rostit vorbe frumoase, pline de iubire şi de adevăr.

Cristina Hurubă, clasa a IX-a

Cel mai frumos dar primit de noi, oamenii, de la Dumnezeu, este CUVÂNTUL. Cu vorbele noastre bune putem aduce pace, alinare şi lumină în inimile celor supăraţi, necăjiţi sau bolnavi, le putem readuce zâmbetul pe buze, speranţa şi bucuria de a trăi. Aşadar, cuvântul este ziditor, ziditor de bine, de frumos, de fericire. Chiar dacă nu ştim să mulţumim pentru acest dar dumnezeiesc, vorbele noastre bune sunt totuşi un semn de preţuire şi de respect pentru cuvântul sfânt.

Lavinia Hompot, clasa a IX-a

Sunt de acord cu ideea că vorbele pe care le rostim au valoare magică: ”vorba dulce mult aduce”, spune un proverb românesc, iar violenţa în exprimare este sămânţa duşmăniilor, a urii, a certurilor, a agresiunilor de tot felul. Dacă am fi cumpătaţi la vorbă, dacă am fi atenţi să alegem cuvintele înainte de a le rosti, cu siguranţă lumea ar fi mai bună.

Cătălin Ţifrea, clasa a IX-a

  Comunicăm cu cei din jur cu ajutorul cuvintelor, exprimând păreri, idei, sentimente, stări sufleteşti. Cuvintele cu adevărat magice, cele care întotdeauna mă ajută şi care pot fi considerate adevărate talismane pentru mine sunt cuvintele care vin de la cei dragi: de la părinţi. Ştiu că întotdeauna pot avea încredere în ele.

  Deşi îmi propun zilnic să trec cu vederea atitudinile şi cuvintele care adesea mă rănesc, încă nu am reuşit.

  Fiind destul de pesimistă, punând mereu răul înaintea binelui şi nu posibilităţile pe care le am de a reuşi ceea ce mi-am propus, se întâmplă adesea să nu izbândesc. Cred că succesul depinde de încrederea pe care o avem în noi înşine, de gândirea noastră pozitivă. Acum cred în puterea cuvântului. Cu cuvântul poţi supăra, poţi distruge, dar poţi aduce mângâiere, bucurie şi fericire celorlalţi. Atenţi la ceea ce spunem, am putea contribui fiecare ca lumea în care trăim să fie mai bună, fără invidie şi fără ură, fără duşmănii şi răutăţi de tot felul. Toţi suntem cu calităţi şi defecte, nimeni nu este perfect. Şi atunci de ce să ne credem superiori, de ce să-i judecăm tot timpul pe alţii minimalizându-ne propriile defecte? Nu înţeleg persoanele care cu neruşinare şi fără pic de remuşcare îi vorbesc de rău tot timpul pe alţii, uneori chiar pe aşa-numiţii „prieteni”. Cu ce bucurie, cu ce voluptate trăiesc aceste momente!

  Da, cuvintele sunt magice: cu vorbe blânde şi calde putem aduce lumină în sufletele necăjite; cu vorbe aspre şi tăioase aţâţăm vrajba, mânia şi ura.

Cosmina-Marcela Oltean, clasa a IX-a

  Eu şi fratele meu…

Noi suntem doi fraţi în casă, la fel ca în poezia „Doi fraţi cuminţi” de Elena Farago.

Fratele meu este cu doi ani mai mare decât mine, are ochi căprui, părul şaten, este înalt şi este pasionat de sport. În general ne înţelegem minunat. Am crescut odată, ne jucăm şi învăţăm împreună. Ori de câte ori am nevoie, el îmi dă o mână de ajutor. În prezenţa lui mă simt bine şi protejat.

Într-o zi frumoasă de vară ne-am propus să facem o excursie în pădure, îndemnaţi de cerul senin şi de soarele care se înălţa de la linia de orizont a răsăritului ca o minge de foc. Eram curioşi să cunoaştem universul de viaţă al pădurii, ocrotit de brazii înalţi ca nişte zgârie nori.

Odată intraţi în pădure pe sub bolta de frunze a copacilor, aerul curat înmiresmat, trilul păsărelelor, freamătul discret din jur ne-au făcut să ne simţim ca într-o poveste, deşi foşnetul fiecărui tufiş ne făcea să tresărim. Un susur din apropiere ne-a condus spre pârâul cu apă cristalină ce curgea printre brazi.

Câţiva stropi de ploaie aduşi de un nor trecător ne dădură impresia că expediţia noastră se apropie de sfârşit, dar soarele prietenos ne-a încurajat să mai rămânem. Ne-am făcut arcuri din nuiele şi ne-am jucat de-a Robin Hood. Pădurea răsuna de strigătele de bucurie ale războinicilor care puseră stăpânire pe ea.

Prinşi de acest joc frenetic, s-a lăsat seara. Ne-am întors grăbiţi spre casă, bucuroşi că am petrecut împreună cu fratele meu încă o zi de neuitat.

In aşteptarea somnului, rememoram clipele plăcute ale zilei abia sfârşite. Luna ne făcea cu mâna pe fereastră. Ştiam că ea ne va veghea călătoria în lumea mirifică a viselor. Ce mult îl iubesc pe fratele meu! 

Sergiu Roşca, Petrişor Bot, Elena Ciubucă, Raul Buzilă, clasa a VI-a

Charrues / Pluguri, de Lucian Blaga

Ami, qui as grandi en ville
loin de toute compassion, tel un géranium
dans son pot,
ami, qui n’as encore jamais vu
la compagne dansant avec le soleil
sous les poiriers en fleur,
donne-moi ta main,
viens, je vais te montrer les sillons du siècle.
Sur les collines on voit partout
Avec leur bec enfoncé dans l’humus fertile
Des charrues, des charrues, d’innombrables charrues:
De grands oiseaux noirs
Descendus du ciel sur la terre.
Pour ne pas les effrayer,
Tu dois t’en approcher en chantant.
Viens doucement !

Traducere : Camelia Ciobotă, clasa a XII-a

Raluca Farkas, campioana noastră naţională

Elevă în clasa a XII-a a liceului nostru, Raluca Farkas a participat la începutul acestui an, 2008, la multe competiţii naţionale, rezultatele fiind deosebite:
· Două medalii de aur la Campionatul naţional de schi fond, desfăşurat la Harghita-Băi; 5 ianuarie, 7,5km şi 6 ianuarie, 10 km.
· Două medalii de argint la Campionatul naţional de schi fond, desfăşurat la Moeciu, jud. Braşov, în zilele de 22 şi 23 ian.: la proba de 5 km clasic şi la proba sprint.
· Locul IV la proba de 5 km patinaj, la acelaşi campionat, în data de 21 ian.
A participat apoi la Concursul Cupa Balcanică din Macedonia, în perioada 29 ian.-1 febr. 2008, unde a ocupat:
Locul V la proba de 10 km patinaj;
Locul VII, la proba 5 km patinaj.
Îi dorim colegei noastre Raluca Farkas succes la următoarele competiţii sportive!

Concursul de limba şi literatura română

Etapa zonală, s-a desfăşurat la Topliţa, în data de 23 februarie 2008
Elevii şcolii noastre clasificaţi pe primele trei locuri vor participa la faza următoare a concursulu, care va avea loc la Miercurea Ciuc:

Ciubucă Cristina, cl.IX, Premiul I
Popa Andra, cl.IX, Premiul II
Dragomir Aurelian, cl.VII, Premiul II
Sbanca Dorin, cl.XI, Premiul III
Hurubă Bianca, cl.VII, Premiul III
Popa Teodora, cl.V, Premiul III
Urzică Bianca, cl.V, Premiul III
Szebeni Andrada, cl.VI, Premiul III
Urzică Răzvan, cl.V, Menţiune
Muscă Adriana, cl. VI, Menţiune
Buzilă Raul, cl.VI, Menţiune.
Îi felicităm călduros şi le dorim succes în continuare.
Felicitări profesoarelor Sofia Cutlac şi Crina Gabor!

Sărbătorile lunii MARTIE

1 Martie, ziua „mărţişorului” ne-a adus multe bucurii : am primit şi am dăruit mărţişoare, simţindu-i pe cei dragi mai aproape de noi;
8 Martie : un alt moment de bucurie sărbătorindu-le pe mamele, pe profesoarele şi pe colegele noastre;
Balul Mărţişorului şi Carnavalul Primăverii : activităţi foarte reuşite organizate de elevii clasei a X-a, respectiv a XII-a; Serată francofonă „Soirée francophone” organizată la 14 martie pentru a sărbători Ziua Francofoniei „Jour de la francophonie (20 martie)”.

Iarna la SUBCETATE- LYCEUM, 2(43), an 2008

Elogii pentru iarnă

Anul acesta am avut bucuria să aflu că nişte oameni cu sufletul mare au luat iniţiativa de a amenaja un patinoar la Subcetate. O bună colaborare între reprezentanţii Liceului, ai Primăriei din localitate şi ai Naturii a transformat propunerea în realitate. O bună parte din grădina domnului profesor Horea Dobrean, respectiv din „tăul” de lângă pârâu, a fost transformată, ca prin minune, în patinoar. Toată lumea a fost încântată de această superbă idee. Patinoarul este însufleţit în fiecare zi de prezenţa celor mici şi mari, toţi cu patine pe picioare şi de bucuriile pe care acest sport elegant le poate dărui. Vă oferim în continuare o parte din opiniile entuziaste ale patinatorilor din şcoala noastră.
Raluca Florea, clasa a XI-a : Vestea că în satul nostru s-a amenajat un patinoar m-a bucurat mult, dar gândul că nu am patine m-a întristat pentru moment. Nu ştiam că acasă, în camera mea, mă aşteptau patinele dorite. Erau albe, foarte frumoase. Se întâmplase un adevărat miracol ! Sunt fericită că cineva sus mă iubeşte. După prima zi de patinaj m-am ales cu multe vânătăi, dar bucuria de a patina atenuează şi durerile şi oboseala.
Bogdan Urzică, clasa a VIII-a: Îmi iau patinele, strâng bine şireturile şi-mi fac elan cu curaj. Căzături, cât lumea! Vânătăi, destule! Dar dorinţa de a patina este de nestăvilit.
Deodată, parcă ceva magic se întâmplă : merg incredibil de bine, nu mai cad, iar patinele mă duc cu viteza vântului. Visele mi se amestecă şi, în mintea mea, sunt doar eu pe imenensitatea gheţii. Eu, care participam la mari concursuri, de astă dată sunt cel mai bun ! Realizez cu dezinvoltură sărituri, piruete şi o viteză magnifică. Toţi mă aplaudă neîncetat…
Dar visul se întrerupe brusc, din cauza durerii provocate de impactul genunchilor mei cu gheaţa. A fost magnific, deşi a durat puţin, doar câteva minute.
Gheţa se va topi în curând, dar amintirile, nu. Îmi voi aduce mereu aminte de clipele de bucurie petrecute pe gheţă, aşteptând numeroase astfel de momente feerice.
Cornelia Cotfas, clasa a XI-a: Îmi pun patinele, dar nu am suficient curaj să pornesc. La -15 grade, copiii îmbujoraţi, alunecând pe gheaţă ca nişte spiriduşi, îmi dau curaj. Accept provocarea de a mă avânta şi eu pe luciul ghieţii, deşi nu eram prea sigură pe picioare. Nu mai patinasem de multă vreme. Deodată, totul devine fantastic ! Trăiesc senzaţii extraordinare ! Apoi, o clipă de… neatenţie şi totul se transformă în durere, din cauza entorsei la picior. Aştept acum cu nerăbdare să pot merge din nou la patinuar.
Petruţa Todoran, clasa a VIII-a : În sufletul fiecăruia dintre noi este dorinţa de a încerca mereu ceva nou, de a experimenta şi de a atinge performanţe. În această iarnă minunată, unică, am avut ocazia să învăţ a patina. Fiind ambiţioasă, mi-am pus patinele şi, încet-încet, cu curaj, cu atenţie şi cu răbdare am descoperit plăcerea de a pluti pe gheaţă şi bucuria pe care ţi-o dă liniştea interioară, o dată eliberată de orice stres.
Teodora Popa, clasa a V-a : Pentru mine, patinajul este cel mai frumos joc la care ne îmbie anotimpul iarna, este un joc care îmi oferă de fiecare dată sentimente şi stări noi, neaşteptate, magice. Fără grija temelor şi a lecţiilor, în această atmosferă minunată creată de bucuria şi fericirea deplină a copiilor, mă simt zburând pe patine ca un îngeraş nevinovat…
Alin Urzică, clasa a V-a: Am urmărit cu mare atenţie la televizor campionatul de patinaj artistic. M-am străduit să observ mişcările şi exerciţiile patinatorilor experimentaţi. Uşurinţa cu care ei le făceau mi-au dat curajul că încerc şi eu : o piruetă, o întoarcere, o răsucire, o înaintare cu spatele sau pe un singur picior…O căzătură straşnică m-a convins însă să renunţ deocamdată la « patinajul artistic ».
Alexandra Chindea, clasa a VIII-a : Patinajul este ca un drog : cunoscând sentimentele de bucurie şi fericire pe care ţi le picură în suflet, cauţi orice prilej de a aluneca pe gheaţă şi te rogi ca ea să nu se topească. Seara, în lumina lunii, a stelelor şi a reflectoarelor mă simt o mare artistă a patinajului, îmbrăcată în rochie strălucitoare, pe un patinuar adevărat, admirată de numeroşi spectatori. Pe « patinoarul » din Subcetate am trăit în acestă iarnă multe ore de neuitat.
Bianca Urzică, clasa a V-a: Patinajul este un sport minunat pentru anotimpul în care gerul îţi îmbujorează obrajii şi transformă apa într-o gheaţă strălucitoare. Pe patine simţi bucuria fulgilor de nea care dansează alene şi şăgalnic în aerul proaspăt şi curat. Cum să nu fi fericit pe gheaţă, când toţi în jurul tău sunt veseli, se distrează şi se bucură ?
Dan Juverdeanu, clasa a V-a: Se pare că iarna aceasta ne-a oferit din plin bucuriile mult aşteptate : zăpadă pentru sanie şi schi, gheaţă pentru patine. Iarna aceasta a fost una dintre cele mai frumoase. Sper să mai avem şi alte ierni ca aceasta.
Daniel Mureşan, clasa a V-a : Am învăţat să patinez cu ajutorul colegului meu Alexandru Lung, care s-a dovedit şi de astă dată un prieten bun, amabil şi devotat. Sunt fericit că pot să alunec şi eu pe gheaţa strălucitoare şi ademenitoare. Senzaţia pe care o ai în timp ce patinezi este, cred, asemenea zborului unui fluturaş zglobiu.
Ovidiu Mariş, clasa a IX-a : Eu am mers pe patinoar doar la ora de educaţie fizică, cu colegii mei şi cu domnul profesor. Ştiam să merg cu patinele, dar domnul profesor ne-a învăţat lucruri noi. Ne-am simţit foarte bine în acea zi pe patinoar, fiind împreună toţi colegii de clasă, şi ne-am distrat de minune.
Eugen Mare, clasa a IX-a : Atmosfera unui patinoar amenajat sub cerul liber devine feerică în serile geroase când sclipirea stelelor se reflectă în oglinga de gheaţă. Alunecând pe luciul gheţii în ritmurile tandre ale muzicii, trăieşti clipe deosebite, de bucurie inexplicabilă.
Oana Coşarcă, clasa a IX-a : Patinajul îmi oferă una din marile bucurii ale vieţii O vrajă parcă mă învăluie imediat ce încep să alunec pe gheaţă, iar timpul petrecut pe patinoar mă transpune într-o lume ireală, de basm.
Ana Rusu, clasa a IX-a : Anotimpul iarna, în care m-am născut, îl iubesc cel mai mult. Surpriza acestei ierni este patinuarul care s-a amenajat la noi în sat. Dorinţa de a patina, pe care o purtam în suflet de ani de zile, urma să fie împlinită. La patinaj timpul trece foarte repede. E foarte frumos seara, când ne putem bucura de aerul curat şi de cerul înstelat. O plăcere deosebită simţi când faţa îmbujorată este mângâiată de câte un fulg răzleţ de zăpadă.
Gabriel Ilisan, clasa a IX-a : Patinajul este pentru cei mai mulţi dintre noi o noutate. Este greu să exprimi ceea ce simţi alunecând pe gheaţă : o plăcere inimaginabilă, o senzaţie de libertate şi linişte în trup, de imponderabilitate. Incredibil, dar ai impresia că zbori ca o pasăre, că te detaşezi de pământ, că te înalţi…
Cosmina Oltean, clasa a IX-a : Patinajul se deosebeşte de toate sporturile de iarnă ; este o artă şi, prin aceasta, un simbol al acestui anotimp. Bucuria pe care ne-o oferă acest sport este deplină doar dacă eşti cu cei dragi…
Cătălin Ţifrea, clasa a IX-a : Imediat ce patinoarul a fost practicabil, tot mai mulţi copii, fascinaţi de senzaţiile trăite pe gheaţă, au fost atraşi de frumuseţea acestui sport, uitând chiar de jocurile pe calculator. Şi cei mari au venit să admire dexteritatea cu care cei mici patinau. În scurtă vreme, patinoarul a devenit un loc de întâlnire şi de agrement, un loc care ne schimbă viaţa, care ne face mai buni şi mai prietenoşi.
Tiberiu Cotfas, clasa a IX-a : La început, pentru că nu ştiam să mă dau cu patinele, distracţia mea era să-i urmăresc pe alţii, să observ cum bucuria de o clipă a zborului se transformă în neplăcerea pricinuită de prăbuşirea neaşteptată pe gheaţă. Dar bucuria deplină am avut-o atunci când am reuşit să mă mişc şi eu lejer, fără frică, pe luciul ei strălucitor.
Valentina Ciubucă, clasa a VIII-a : A fost minunat atunci când am mers prima dată cu patinele ! Primii paşi făcuţi pe patine, muzica relaxantă, jocul fulgilor de zăpadă din aer, glasurile cristaline ale copiilor din jur, aerul curat şi rece creează impresia că te afli într-o lume de vis.

Mulţumim tuturor care s-au gândit să ne ofere o iarnă frumoasă. Sperăm ca această bucurie să o retrăim în fiecare an.

A consemnat Teodora Mândru şi Adina Bordea, clasa a X-a

JOUR DE LA FRQNCOPHONIE, 2003-2006

1. Le Jour de la francophonie dans notre école

Le jour intenational de la francophonie - 20 Mars 2003

Le programme des activités organisées pour marquer ce Jour de fête sera anoncé par des affiches et par l’intermédiaire de la station d’émission radio de l’école.
Un supplément en français de notre publication scolaire «Lyceum» offrira des informations sur la francophonie et de petites compositions des élèves.
La semaine précédant le jour de 20 mars, pendant les récréations, on écoutera beaucoup de musique française (Edit Piaf, M. Chevalier, Ch. Trenet, Georges Brassens, J. Brel, Renaud, V. Sanson, Mireille Mathieu, Céline Dion, Joe Dassin, Patricia Kaas).
On aménagera dans la salle de français une exposition permanente avec les plus importants livres français de la bibliothèque scolaire et du professeur de français.
Le 20 mars on suivra la cassette video «Images de France», puis on organisera une réunion des élèves, pour marquer l’importance de la fête. Après la conférence du professeur Doina Dobrean, quelques élèves récitéront des poésies de la lyrique francophone: Emanuela Dobrin – Les enfants qui s’aiment, J. Prévert, Carmen Chindea – Le cancre, J. Prévert, Vlad Toncean – Chanson de la Seine, J. Prévert, Doriana Dinu – Il pleut, Ioana Ţepeluş – La Tour Eiffel, Maurice Carême, Alin Sbanca – Chanson d’automne, Paul Verlaine, Monica Ciubîcă – Hommage à la vie, Louis Supervielle, Anamaria Deac – Chanson de cygne, Lucian Blaga, Maria-Ana Dobrean, Prose du bonheur et d’Elsa, Louis Aragon, Mirabela Cojocaru – Le Pont Mirabeau, G. Apollinaire, Cristina Ciubucă – L’instant fatal, Raymond Queneau, Mariana Cotfas-Mîndru, Le message, J. Prévert.
Lyceum, 17/2003

Le 26 septembre - Le jour européen des langues

Si l’année 2000 a été considérée l’Année Internationale des langues et l’année 2001 a été nommée par le Conseil de l’Europe l’Année Européenne des langues, à partir de cette année on fêtera le 26 septembre le Jour Européen des langues. C’est une nouvelle initiative qui s’inscrit dans la philosophie des valeurs européennes reconnues: accord et cohabitation, tolérance et respect des identités culturelles et linguistiques, résolution des problèmes à l’aide du dialogue.
Pour les Roumains, c’est une bonne opportunité pour réitérer l’intérêt pour la langue roumaine comme la langue d’une culture, comme moyen de communication sociale, comme base de dialogue avec les langues romanes et avec les autres langues européennes.
Dans le contexte où les citoyens de la Roumanie aspirent presque à l’unisson à ce que leur pays fasse partie de l’Union Européenne, il est impérieusement nécessaire d’intensifier, entre autres, l’apprentissage des langues étrangères, surtout des langues de communication internationale: le français, l’anglais, l’allemand, l’espagnol…
Il faut savoir que si la langue nationale est la forme vivante d’exprimer les valeurs nationales et européennes, parler et écrire correctement dans la langue nationale et dans une langue étrangère au moins est une forme d’aristocratie spirituelle; avoir le respect du mot, c’est récupérer sa force magique, c’est fonder des mondes.
La langue française nous offre la possibilité de connaître non seulement la culture et la civilisation française, mais aussi celles d’autres cultures. C’est la langue française qui aide à rapprocher les peuples qui appartiennent à la communauté linguistique francophone, à promouvoir une meilleure connaissance de leurs cultures respectives, à mettre en valeur la richesse, les complémentarités et les affinités de ces cultures.
Le programme de la journée :
1. L’importance de la fête – professeur Doina Dobreanu
2. En passant par la Lorraine, chanson française interprétée par un groupe d’élèves du VIII-e classe (Doriana Dinu, Ioana Ţepeluş, Teodora Suciu, Alina Bordea)
3. On récite les poésies suivantes: Sous le pont Mirabeau - G. Apollinaire (Alexandra Turcu), Vreau să joc - Lucian Blaga (Andreea Ciubîcă), Je veux danser - Lucian Blaga (Diana Fekete), Autoportret - Lucian Blaga (Vlad Toncean); Autoportrait - Lucian Blaga (Alin Sbanca); Moină - George Bacovia (Monica Stoica), Temps pourri - G. Bacovia (Ioana Tepeluş), Rapsodii de vară - G. Topârceanu (Lucian Blaga), Rapsodies d’été - G. Topârceanu (Emanuela Dobrin):
4. Tous les enfants chantent avec moi (la chanson de Mireille Mathieu) sera chanté par Mariana Cotfas-Mândru
Lyceum, 15/2002

2. Correspondance des classes - 2004

Nos amis, les Italiens !

On a participé au début de cette année au concours de correspondance lancé par la Fédération Internationale des Professeurs de Français (FIPF). Le but du concours fut d’établir une correspondance régulière en français avec une autre classe d’un autre pays et même des échanges durables. Les résultats du concours seront connus le 20 mars 2004, à l’occasion de la Journée de la francophonie.
Nos correspondants, trouvés par l’intermédiaire de l’Internet, sont 22 élèves de l’I. T. C. «Sandro Pertini» de Turi – Italie. Ils sont de même âge que nous, 16-17 ans, et ils ont les mêmes passions. Ils s’appellent: Valentina, Annarita, Giuliana, Ivana, Floriana, Maria, Noemi, Lucrezia, Maria- Anna, Rossella, Alessandra, Rosita, Daniella, Myriam, Mariantonietta, Gaetano, Roberto, Lucia, Angelo, Maria –Tereza, Mara, Vito.
Le but du projet de correspondance fut la découverte de l’autre à travers la diversité, sa diversité: sa vie, sa famille, ses activités quotidiennes, sa nourriture, sa musique, ses traditions. C’est vraiment une riche expérience! On a réalisé la correspondance par courrier électronique et, à la fin, un CD-Rom contenant la correspondance réçue de l’Italie et la correspondance envoyée de Subcetate, ainsi que la présentation de nombreuses images concernant notre école, notre village et ses environnements (monuments historiques et de la nature, folklore, ethnographie).
Le concours est fini, mais l’amitié nouée à cette accasion va rester, car la correspondance continue. On a fait des promesses pour des visites réciproques entre les deux établissement scolaires pour la prochaine année scolaire…
Lyceum, 23/2004
Notre village présenté à nos amis italiens

Je vais te racconter quelque chose sur le village que j’ habite à présent. Subcetate est un village roumain situé à l’Est de la Transylvanie, au nord du département Harghita, au bord gauche de la rivière Mureş. Il s’étend, au fil de trois affluents de Mures vers leurs sources se trouvant dans les Monts Gurghiu. Son territoire s’étend jusqu’au sommet appellé «La Vieille» qui atteigne une altitude de 1634 m. Le centre du village est situé sur un plateau entouré de collines qui le protègent comme les murs d’une forteresse. Mais on dit qu’au sommet d’une de ces collines aurait existé une ancienne cité dace Sucidava. Les documents disent qu’à 1748 il y avait à Subcetate 87 habitants. Le village a une superficie de 5240 ha et compte environ 2200 habitants; les roumains y représentent 97%. (Marius Pricop)
Je veux t’écrire d’un lieu que je préfère de mon village, un lieu où je rencontre mes amis pendant les vacances d’été. C’est le bord de la rivière Mureş. Les sources de la rivière se trouvent à quelque 40 kilommètres de Subcetate. Il y a aussi une locolité ayant le nom Izvorul Muresului (La source de Mureş). C’est une petite station d’agrément, préférée en hiver par ceux qui pratiquent le ski et en été pour l’air pur et frais.
En hiver, quand la température baisse jusqu’à –30 degrés, la glace qui couvre la rivière est une bonne patinoire naturelle. En été, ses eaux cristallines et calmes invitent au bain et à la pêche; ses rives verts sont attirants pour ceux qui veulent faire des bains de soleil. Il y a assez de jeunes qui trouvent au bord de Mures un lieu de promenade ou d’agrément assez romantique.(Laczko Csabi)
Je veux te parler d’une des fleurs qui poussent dans notre village, semblable à la tulipe, nommée „la tulipe bigarée”, une fleur très belle. Au printemps, la plaine traversée par la rivière Mures est parsemée de ces fleurs très rares; elles poussent seullement dans quelques petites régions de notre pays et pour cela elle est déclarée „monument de la nature”, interdite à être cueilli.
J’aime beaucoup ma région, particulièrement mon village natale que je trouve très beau. C’est le mien! (Lucian Blaga)
Je vais te parler d’une journée de notre village, unique, c’est la fête de «Saint Dumitru», le 26 octombre, la fête de notre église. Construite au début du XX-e siecle, l’église a été bénie en 1902 et dédiée à ce Saint. Cette fête a une signification particulière pour ma famille parce que mon père s’appelle aussi Dumitru. Beaucoup de villageois vont ce jour-là à l’église pour participer à la liturgie célebrée de plusieurs prêtres. Puis tout le monde prend part à l’agape organisée tout près de l’église. L’près-midi on participe à un grandiose spectacle folklorique au Foyer Culturel du village. Les chansons et les danses populares nous touchent profondement. Moi-aussi, je chante pour tous les spectateurs particulièrement pour mon père et pour ceux qui s’appellent Dumitru, en leur souhaitant: «Bonne fête»! (Mariana Cotfas)
Mon père est le directeur du Foyer Culturel de Subcetate et il organise toutes les années deux festivals folkloriques. Le premier festival est un concours pour les jeunes, entre 6-18 ans, organisé entre le 21 et le 23 mai. Son but est à decouvrir de nouveaux talents et les encourager. L’année passée a eu lieu la VI-e édition de ce festival. Des jeunes doués de plusieurs régions du pays y ont participé. Il y a des talents même dans notre école. Ma copine Mariana Cotfas-Mândru a remporté le Grand Prix du festival il y a deux ans. (Cristina Ciubuca)
Lyceum, 23/2004

Notre école présentée à nos amis italiens

Notre école s’appelle Groupe Scolaire «Miron Cristea». C’est la seule institution scolaire du village. Elle s’appelle «groupe» parce qu’elle contient toutes les formes d’enseignement, à partir du jardin d’enfants jusqu’au lycée, y compris aussi l’école pratique et les deux écoles primaires qui se trouvent dans les hameaux appartenants à notre localité. Mon lycée porte le nom d’un patriarche roumain, Miron Cristea, et il se trouve au milieu de la commune. Le lycée dispose de 7 salles d’études, 10 salles où on étudie de diverses disciplines, 4 laboratoires (1 pour l’informatique avec un réseau de 25 ordinateurs modernes et performants), une base sportive (une salle de sport, terrain de sport), une bibliothèque qui compte plus de 20100 volumes, 3 ateliers scolaires et un très petit musée avec des objets utilisés par nos ancêtres à leur ménage. J’aime l’école où j’étudie parce que c’est le lieu où j’ai fait mes premiers pas vers la connaissance. C’est ici que j’apprends beaucoup de choses importantes pour la vie et c’est ici que je trouve par l’intermédiaire de l’ordinateur et de l’internet une nouvelle amie. C’est toi, Maria-Anna! Je suis heureuse de correspondre avec toi…! (Mirabela Cojocaru)
Tu m’a parlé de ta région; je voudrais te parler de quelque chose de très important pour moi et pour l’école ou j’étudie: c’est la publication de notre école nommée Lyceum. Même si je suis toujours en crise de temps, j’essaie à contribuer de temps en temps, à sa réalisation. En fait il s’agit d’une feuille volante. A présent je suis le rédacteur en chef de cette «revue». Les élèves qui travaillent dans la rédaction de la «revue» ont l’intention d’informer ses collègues sur tous les événements importants de la vie de l’école, sur les problèmes des ados, d’encourager les jeunes talents, en publiant de courtes compositions littéraires, particulièrement des poésies. L’année passée, à l’occasion du Jour de la Francophonie (le 20 mars 2003), on a réalisé un premier nombre en français. Je vais t’envoyer la copie de cette édition spéciale. Tu pourras y lire de nos activités organisées ce jour-là. On va faire pour ce 20 mars, une nouvelle feuille en français. On y va raconter sur notre correspondance avec vous, en français. (Emanuela Dobrin)
Je veux te raconter en quelques mots sur les «Jours de fête de l’école». C’est une semaine fixée par chaque école où, après les classes, on organise de diverses activités. C’est vers la fin de l’année scolaire, en mai. Il y a deux ans, on a célèbré les 40 ans d’existence de notre lycée. Alors on a organisé un festival de théâtre scolaire, une rencontre avec des écrivains, la présentation du livre monographique du lycée, des concours sportifs, l’inauguration du petit musée de l’école, le vernissage des gravures d’un artiste né à Subcetate, mais la rencontre de tous ceux qui ont étudié à Subceate au long du temps a été le moment le plus émouvant. L’année passée on a organisé un concours de création littéraire et le concours «La plus belle classe», une exposition avec les traveaux des élèves et une exposition de fleurs dans le hall principal, des matchs de football (les garçons) et de volley-ball (les filles); le bal organisé pour les élèves en terminale qui symboliquement passent de l’adolescence à l’âge adulte est attendu avec impatience tous les ans. (Anamaria Deac)
Lyceum, nr. 23/2004


3. Correspondance des classes 2005


Le Noël dans notre village

Chère Rossella, je suis très contente de correspondre avec toi et je sens une grande joie dans mon âme quand je lis tes lettres.
Je ne connais pas le Panettone, pourais-tu me donner la recette?
Le Noël, je l’ai passé avec mes parents et le jour de l’an aussi.
Les jours de Noël tout semblait mort dehors, seulement les flocons de neige semblaient vivants, ils tombaient en dansant en mille étoiles éclatantes, prêt à tisser un manteau immaculé pour la terre somnolente. A midi, l’air pur était embaumé par l’odeur appétissante des brioches chaudes à peine sorties du four.
Sous le sapin à l’odeur de résine, les boules, les bombons, le fil d’or et beaucoup de guirlandes colorées attendaient être accrochées dans le sapin qui devait être prêt à l’arrivée du Père Noël. Tout est préparé pour attendre les chanteurs de noëls, notamment la propreté parfaite de la maison, la bonne mine et la chaleur affective de tous les membres de la famille.
On paraît être plus ouvert maintenant qu’autrefois, on est joyeux et gai, on est plus généreux.
Noël doit être la fête du pardon, de l’oubli de la tristesse et du début d’une nouvelle vie; on a besoin à ces moments de la bonté et de la patience d’écouter les autres.
On entend partout le son des clochettes agitées par les doigts glacés des enfants, les visages rougis par le froid, qui chantent des noëls aux fenêtres des villageois.
Ces jours-ci il y a beaucoup de neige à Subcetate et je t’invite à imaginer à faire de la luge avec moi.
Je désire beaucoup te rencontrer une fois. Réponds-moi vite!!! Bises de Laura

Cher ami, je veux te dire que je serais très contente de reprendre la correspondance avec toi. Qu’est-ce que tu as fait pendant tes vacances? J’ai passé les fêtes d’hiver en famille et avec mes amis. J’ai passé le Noël au milieu de ma famille. Je crois que le plus beau Noël est celui passé chez soi, au milieu de la famille, car le Noël est une fête magique, l’occasion de la joie et du bonheur, le bonheur senti en recevant et en offrant, quand on pardonne et on est pardonné. On a décoré le sapin et puis on a chanté des cantiques de Noël.
La première neige est pour nous le signe certain que le Noël est tout près. L’odeur de la résine du sapin, des brioches chaudes, des saussisses et des «sarmale»–feuilles de choucroute farcies avec de la viande assaisonnée et du riz – l’attente du Père Noël et des chanteurs de noëls créent une atmosphère unique à la veille du Noël. Moi-aussi, je suis allée avec mes copains chez quelques professeurs pour leur chanter des noëls.
Les cantiques de Noël représentent une espèce de création littéraire populaire, ayant un caractère de voeux ou de bénédiction et que l’on fait chanter et prononcer par des groupes d’enfants ou de jeunes hommes dans la période des fêtes d’hiver. Nous apprenons ces chants de Noël de nos parents ou bien à l’école. Il y a un chœur à l’école, dirigé par notre professeur de musique, qui, à la veille de Noël, offre un concert de noëls pour les professeurs et pour les élèves de l’école. Puis les chanteurs de noëls présentent ce concert à l’église et à la mairie du village. N’oublions pas que le Noël est la fête de l’amour, que nous devons attendre le Noël le cœur plein d’amour et d’humilité, animés par la chaleur de l’amour des uns pour les autres.
Le lendemain de Noël, je suis allée avec tous mes amis en discothèque. Cela a été très amusant. A Noël on n’ a pas eu beaucoup de neige, mais aujourd’hui la couche de neige est assez importante. Ecris-moi comment tu as passé les fêtes d’hiver.
J’attends ta lettre, mais vite! Avec amitié, Ana

Chère Maria - Anna,
Je suis très heureuse de recevoir ta lettre!
Nous sommes en décembre, le premier mois d’hiver et de la fête du Noël. Moi, je veux te parler de Noël parce que c’est une fête est très importante dans mon pays, à ses coutumes et habitudes spécifiques.
A côté de sa signification chrétienne, le Noël apporte avec lui un grand nombre de traditions. On dit que les trois jours de fête représente une période magique. Les vieillards disent que pendant les jours précédant la fête les angelots descendent sur le terre pour préparer nos cœurs en vue du miracle à venir.
Voilà pourquoi à la veille du Noël les églises ouvrent leurs portes pour les dévoués qui aiment vivre cette fête avec leur raison et leur cœur, en oubliant leurs problèmes et leurs peines.
Par conséquent, le Noël est pour le vrai chrétien une possibilité de purification spirituelle, en se préparant mieux à offrir son amour, sa grâce, sa générosité, sa compréhension pour les autres. J’adore la fête de Noël!
J’attends avec impatience tes nouvelles! Joyeux Noël ! Mirabela

Chère Floriana, je vais te dire mon avis sur la fête de Noël dont le souvenir est tout proche.
Noël est la plus belle de toutes les fêtes. Préparer des plats traditionnels, sacrifier le porc quelques jours avant, participer à la cérémonie des cantiques de Noël, orner le sapin et vivre pleinement la joie de la naissance de Jésus Christ, le symbole de l’amour, tout ça donne une valeur incontestable à ces jours d’hiver. Envoilé par l’esprit des fêtes d’hiver, on est alors tous meilleurs, plus généreux, plus indulgents, plus tolérants avec nos proches. L’esprit de la fête nous pénètre.
Quand on dit Noël, on pense d’habitude à beaucoup de plats, à tout ce que tient de la partie materielle de la vie.
Mais je crois que cette fête implique plus que ça, les chansons de Noël et le repos.
Noël est la fête du bonheur et de l’amour. La fête de la naissance de Jésus Christ qui doit faire naître en nous tous les plus beaux sentiments.
Dans cette période chacun d’entre nous a besoin de se retrouver parce que la fête vise spécialement la partie spirituelle de notre être. L’image qui me frappe, penser à Noël, c’est celle d’un beau sapin „roi des forêts” et celle de la famille qui chante des cantiques de Noël en attendant le Père Noël. Le calme qui domine l’atmosphère, donné par la sainteté de ce jour de fête, est merveilleux.
Même si les traditions ont changé, la beauté et la sainteté sont les mêmes. Tous les êtres humains devraient ouvrir leurs âmes pour recevoir la lumière donnée par la naissance de Jésus Christ. J’attends que tu m’écrives! Avec la même amitié, Emanuela
Lyceum, 28/2005
(Note: Les trois lettres écrites en français ont été envoyées aux correspondants d’ITC „Sandro Pertini” de Turi – Italie, dans le concours organisé de FIPF „Correspondances des classes” - 2005)

Pour la deuxième fois, un groupe d’élèves de notre lycée ont participé en partenariat avec les élèves d’ITC „Sandro Pertini” de Turi – Italie, au concours de correspondance des classes, organisé par la Fédération Internationale des Professeurs de Français pour le Jour de la Francophonie du 20 mars 2005.
Les résultats du concours ont été publiés via internet par ce message:
„Toutes les classes qui ont participé aux concours recevront un diplôme de participation signé par Martine Defontaine, Secrétaire générale de la FIPF. Martine Defontaine, Adelyne Lefebvre et toutes les personnes de la FIPF souhaitent vous remercier chaleureusement pour votre participation au concours "Correspondances de classes". Nous espérons que ce projet vous aura permis de découvrir d’autres cultures, connaître d’autres amis mais également de progresser en français.
Participation et présélection:146 classes de 30 pays différents à travers le monde ont participé au concours. Catégorie 15/18, "A vos claviers" :
1. Turquie / Italie 2. Italie/Roumanie 3. Pologne/Italie 4. Italie/Territoires Palestiniens 5. Italie/Roumaniem: Françoise Valdenaire, de Turi et Doinita-Ana Dobrean, de Subcetate- Harghita et leurs élèves. 6. Etats-Unis/Italie”
Lyceum, 30/2005

4 . Correspondance des classes – 2006
Nos admirables vacances d’été!
Pendant les vacances qui viennent de finir j’ai aidé beaucoup mes parents mais j’ai aussi beaucoup voyagé. J’ai choisi pour ces vacances l’itinéraire vers le Delta du Danube parce que j’adore ses calmes paysages sauvages.
Sfântu-Gheorghe est la seule localité où on peut voir à perte de vue le Danube et la Mer Noire. J’ai vu le lac, les dunes et le roseau de la réservation Săcălin-Zătoane où on peut rencontrer des cygnes, des hérons, des aigrettes et des pélicans. J’ai vu les maisonettes traditionnelles, aux toits en roseau, dont l’intérieur, joliment aménagé, est très acqueillant pour y passer des vacances inoubliables, mais j’ai bien été accueillie dans la splendide pension «Emilia».
J’ai été très enchantée d’admirer la nature et le vieux phare, en me promenant en barque. La plage, couverte par une nappe de sable fin, est merveilleuse. Elle est si vaste que je fus dans l’embarras de la choix d’une place pour prendre des bains de soleil. Le grand soleil m’a pourtant obligée à chercher un parasol en roseau d’où j’ai insatiablement regardé la mer...
Je n’oublierai jamais ces vacances et j’espère y revenir. (Florina Coşa)

J’ai vécu d’intéressantes expériences pendant ces vacances d’été: j’ai travaillé d’abord deux semaines dans la forêt, tout près de la Vallée de Toplita, afin de gagner quelque argent; puis j’ai aidé mes parents aux travaux de notre petite ferme.
Le 29 août je suis parti à Touchnad, pour un séjour de deux semaines, en accompagnant ma grand-mère, trop malade pour se déplacer toute seule, car elle devait y suivre une cure de santé. Un jour après, mon copain Daniel y est arrivé aussi. On y a rencontré beaucoup de jeunes et nous nous sommes bien amusés tous ensemble en explorant la beauté des environs de la station balnéaire et touristique Touchnad. On a fait des excursions au Lac Ciucas, au Lac Sainte Anne, au Rocher des Faucons...
Malheureusement, les jours de vacances ont très vite passé et l’école vient de commencer. (Vlad Toncean)

J’ai passé les premiers deux mois de ces vacances d’été chez moi, comme d’habitude, en lisant, en m’amusant avec mes copains, puis j’ai passé un très agréable séjour d’un mois en Suisse, chez mon cousin. Ce dernier mois de vacances a été merveilleux !
On a visité les villages autour de Losone où mon cousin habite: Vallemagia, Valleverezasca, Ascona, Belinzona. On y a vu des châteaux, on y a admiré des montagnes, des rivières, de beaux sites. On a été aussi en Italie où on a visité un musée avec des objets de l’antiquité egyptienne; c’était quelque chose de nouveau pour moi et ça m’a bien plu. Mais ce que m’a enchanté le plus ç’a été le jardin botanique se trouvant sur une île – Isole di Brisago. J’y ai vu des plantes originales du monde entier.
Mon séjour en Suisse fut comme un rêve et je suis heureuse d’avoir la possibilité de voir et d’apprendre bien de nouvelles choses. (Ioana Ţepelus),
Lyceum, 32/2005

5. « J’ai deux amours… ma ville et Paris »

Des élèves de la première classe de lycée de notre école ont participé au concours international «J’ai deux amours...ma ville et Paris» organisé par la Fédération Internationale des Professeurs de Français en partenariat avec la ville Paris et TV5, un concours dédié au Jour de la Francophonie du 20 mars 2005.
Voilà le texte du pastiche écrit d’après le texte « Paris et la Seine » de Paul Verlaine et la présentation de nous -même :

„Nous avons la chance d’habiter dans un village de montagne situé aux Carpates Orientales de la Roumanie. C’est dans ce village que nous suivons les cours du lycée, c’est là que nous pouvons passer nos vacances tout près de la nature.
Nous sommes lycéens en première année d’étude, en classe de mathémathiques-informatique. C’est parce que l’ordinateur et la connexion au réseau Internet sont un réel attrait pour nous tous.
Nous étudions le français comme langue étrangère en cinquième année, deux heures par semaine. Nous aimons le français parce que c’est une langue de culture et parce que c’est une des langues-soeurs du roumain, nées du latin.
C’est la première année que j’étudie à cette école. J’espère de tout mon coeur que mes collègues vont devenir de vrais amis car l’essentiel pour nous, à cet âge, c’est d’avoir des amis et d’être heureux. Mais on est obligé de faire des efforts pour se faire de nouveaux amis. On pense qu’un bon ami c’est beaucoup plus cher que toutes les richesses du monde.
Nous venons d’entrer dans cette grande famille, des lycéens, et nous espérons nous y intégrer avec succès. Nous sommes dans la deuxième période importante de notre vie, l’adolescence. Cet âge intermédiaire, c’est une drôle de période: une étape heureuse et en même temps un âge difficile. On ne sait ni qui on est, ni qui on aime, on est très heureux ou très malheureux, on est gai, on rit, ou on est triste de tout, on se révolte. Mais nous sommes ouverts et tolérents, prêts à forger notre personnalité. Nous espérons que nos parents et nos professeurs seront fiers de nous. Nous sommes un investissement pour futur et nous croyons contenter tout le monde.
On s’est proposée au début du lycée de réaliser plus que pendant les années passées, bien qu’il n’en soit pas facile parce que’on a de nouveaux copains et professeurs. On essayera accomplir son désir en tenant compte que toute la vie dependra de la calité d’apprentissage de ces années.
Nous sommes des copains et nous nous intéressons aux mêmes choses: nous aimons la musique et la danse, faire des excursions, participer aux compétitions sportives, s’amuser. Toutes ces activitées organisées ensemble nous donnent la possibilité de mieux communiquer, de mieux se connaître. On voudrait lire toujours sur les visages de nos professeurs et de nos parents la joie donnée par notre application et notre ténacité.
Nous sommes des jeunes gais, qui ont envie de s’amuser et qui aiment les flâneries mais assez sérieux quant il s’agit d’école, d’apprentissage, parce que nous nous intéressons à la culture et nous pensons à faire notre chemin.
En bande on se sent bien, on a presque les mêmes joies, les mêmes ennuies, les mêmes besoins.
On est très différents: les uns sont timides, les autres sont sont audaxieux, ouverts et sociables; les uns ont le sens de la responsabilité donc ils sont intéressés et performants, les autres sont un peu paresseux; les uns sont rêveurs, les autres sont actifs, mais on a tous des calités et des défauts. Nous sommes gentils, aimables et tolérents.
Participer à ce concours, c’est une joie pour nous, c’est une provocation de penser à nous mêmes, à nos relations qui sont en train de se fixer, c’est la première occasion de s’engager tous ensemble.

Subcetate et Mureş

Toi, Mureş , tu ne rencontrera jamais ton frère, Issu de la même montagne, une autre riche rivière...Au fil de tes eaux, une foule insigneGarde les vaches et pêche à la ligne.Oui, mais quand vient le soir, raréfiant enfinLes faucheurs alourdis de sommeil et de faim,Et que le couchant met au ciel des taches rougeâtres,Qu'il fait bon aux ados descendre de leurs âtresEt, se rencontrant sur le pont de Mureş, devantLa colline aux lilas, s’amuser, cœur et cheveux au vent !Les nuages, chassés par la brise nocturne,Courent, cuivreux et roux, dans l'azur taciturne ;Sur la tête du Saint du portail de l’église, le soleil,Au moment de mourir, pose un baiser vermeil.
Le pinson couve ses oeufs dans un lieu à l’ombreEt l'on voit s’envoler la cigogne à son nid sombre.Tout bruit s'apaise autour. A peine un vague sonDit que le village, au pied des crêtes enneigées, chante sa chanson.
(Pastiche d’après « Paris et la Seine » de Paul Verlaine)
Lyceum, 35/2006

6. Pages d’écriture de nos élèves
Lettre ouverte à Jacques Prévert :
Mon cher ami, Jacques Prévert,
Je suis heureuse de lire dans mon livre de français vos poésies Les enfants qui s’aiment et Le cancre. Ce sont des poésies qui m’ont beaucoup émue parce qu’elles dessinent le visage du bonheur, parce qu’elles parlent au cœur et à la sensibilité. Je fais connaissance avec ces vers à un moment difficile de ma vie. Ces poésies, dont les premières vertus sont la spontanéité et la fraîcheur, m’ont aidé à observer que chaque adolescent a quelque embarras, de petits problèmes, des ennuis, et qu’en fin de compte, c’est merveilleux d’être enfant, d’être jeune.
Avant, j’étais un peu égoïste et peut-être trop prudente, même pessimiste; c’est grâce à vos poésies que je suis arrivé à comprendre qu’il est agréable à se manifester humainement, que l’essentiel est d’être heureux et pour ça, il faut qu’on sache dessiner «le visage du bonheur» «sur le tableau noir du malheur».
Voilà pourquoi vous resterez l’écrivain de mon âme. Je vous remercie de tout mon cœur.
Veuillez agréer l’expression de mes sentiments les meilleurs,
Michelle, votre amie inconnue. (Emanuela Dobrin)

La fille de mes rêves:
En général, toutes les filles sont belles. A mon avis, la fille de mes rêves devrait avoir petite tête, visage rond, grands yeux bleux et brillants, taille de guêpe, cuisse de nymphe; elle devrait porter des vêtements modernes.
J’aimerais qu’elle soit aimable et sincère; qu’elle ait du charme, de la fantaisie et d’ambition. Il est important qu’elle aime la musique et les animaux. Je n’aimerais pas qu’elle se vante et qu’elle raconte des mensonges, qu’elle soit égoïste et que sa conduite fasse rougir de honte ses parents. (Marius Ilisan)
Lyceum, 17/2003


7. Projets scolaires européens


Espérances pour une prochaine collaboration européenne

„Spéléologues en herbe à la découverte du patrimoine naturel: les grottes de Lascaux (F) , de Castellana(I) et les gorges de Bicaz (Ro)» c’est le thème que notre école voudrait développer avec un lycée de l’Italie et l’autre de France dans le cadre d’un projet de partenariat scolaire Comenius.
Pourquoi notre établissement souhaite-t-il participer à des activités de coopération internationale telles que Comenius 1 ?
La foi dans l’avenir européen de la Roumanie – car le 2007 la Roumanie devrait intégrer l’Union Européenne – doit être construite au fur et à mesure à partir même des plus petites localités du pays tel que SUBCETATE où se trouve notre établissement scolaire.
Notre établissement souhaite à participer à des activités de coopération internationale telle Comenius 1 convaincu que le bénéficiaire des partenariats scolaires – élèves, enseignants, parents – aura la possibilité d’améliorer l’activité scolaire, d’élargir l’horizon culturel des élèves et d’augmenter leur motivation pour l’apprentissage. Notre projet aura aussi bien un évident caractère éducatif, à côté de celui instructif. Il faut que nos élèves vivant à la campagne aient des chances égales avec ceux qui vivent et apprennent en villes. Ils doivent être aidés à connaître l’héritage culturel et naturel de la région, du pays et du monde entier et de comprendre qu’ils ont le devoir sacre d’aimer et de respecter le milieu naturel environnant, en général, et les merveilleuses œuvres de la nature cachées dans les abîmes souterraines, particulièrement, les grottes étant des véritables musées de la nature.
Nous voulons former des jeunes bien instruits, avec une forte personnalité, tolérants, ouverts vers les autres cultures.
Ce projet de partenariat avec une école d’Italie et l’autre de France donnera la possibilité de nos élèves vivant à la campagne non seulement de construire leur propre tracée d’apprentissage mais aussi de développer leurs habiletés de communication interpersonnelle dans une langue étrangère en vu de l’intégration dans l’Union Européenne, premièrement à l’aide de l’internet, puis directement à l’occasion des réunions de projets.
Le projet scolaire Comenius nous donnera la possibilité d’implémenter des idées novatrices dans notre école rurale. Les réunions avec les collègues de l’école italienne et française représenteront des opportunités pour connaître leurs systèmes éducatifs et des méthodes d’enseignement qui peuvent inspirer des innovations dans notre école et même réaliser des amitiés durables.
Organiser des présentations pour tous les élèves, pour les enseignants et les employés de notre école, aussi bien que pour la communauté locale, en associant les parents des élèves, on peut envisager des opportunités pour les habitants de notre commune et de celles environnantes de comprendre qu’il est nécessaire l’effort de chacun d’entre nous pour finaliser l’effort national d’intégration européenne.
On pense qu’il ne faut pas du tout oublier l’exhortation d’autrefois de Comenius : Il faut que les écoles ouvrent ses portes vers le monde entier. Et nous voulons ouvrir les portes de notre école vers L’Europe. Nous sommes convaincus que ce projet scolaire nous offre la possibilité de former nous-aussi des générations de jeunes européens.
Profesor Doina Dobrean - Lyceum, 28/2005

Pourquoi notre établissement souhaite-t-il participer à des activités de coopération internationale telles que Comenius 1 ?

Notre établissement souhaite participer à des activités de coopération internationale telle que Comenius 1, particulièrement à ce projet de partenariat, convaincu que les bénéficiaires en seront nos élèves, nos enseignants, les parents des élèves, la communauté locale entière.
Etudier le phénomène karstique des Gorges de Bicaz se trouvant dans notre proximité, signifie enseigner qu’il est nécessaire d’ accorder à la nature le respect mérité, pour la connaître, la protéger et la conserver intacte pour les générations à venir ; on apprend aux élèves que l’exploration entreprise par les amateurs où bien la simple visite des grottes doivent être faites avec le sentiment de responsabilité pour la conservation inaltérée des merveilleuses œuvres de la nature cachées au long des millénaires dans des abris souterrains, avec un sentiment d’amour et de respect pour la nature ; on peut apprécier la chance que possède le pays qui a des régions karstiques et des grottes ! C’est dans ces lieux que le scientifique a encore un vaste champ d’investigation, les spéléologues trouvent un vaste domaine où ils exercent leur désir d’inconnu et la capacité pour la recherche, les touristes trouvent un lieu pour admirer des paysages et les économistes une grande « mine d’or ». Et notre pays, se réjouit pour telles régions. Plusieurs facteurs humains et naturels contribuent à les mettre en valeur de tous les points de vue.
Mais, malheureusement, les activités humaines, telle que la déforestation, assez visible dans notre région, peuvent être l’une des causes parmi celles du mauvais temps et des inondations dramatiques. Les solutions devront être trouvées par la volonté politique et la solidarité humaine. On a besoin d’un engagement solidaire de tous pour sauver la Terre. Mais pour être solidaires il faut premièrement devenir conscients qu’il ne faut pas détruire les forêts si on veut vivre dans une atmosphère saine, si on veut respirer l’air pur de la montagne.
Travailler à ce projet c’est un des objectifs parmi les autres, de faire prendre conscience aux habitants de notre région que l’orgueil, l’égoïsme et la cupidité sont les principales causes de destruction de cette planète bleue confiée aux hommes comme à des administrateurs et à des usufruitiers.
La foi dans l’avenir européen de la Roumanie – car en 2007 la Roumanie devrait intégrer l’Union Européenne – doit se construire au fur et à mesure même à partir des plus petites localités du pays tel que SUBCETATE où se trouve notre établissement scolaire. Environnement 2010 est le Programme d’action communautaire pour l’environnement, du Parlement européen. L’un des objectifs de la politique de l’environnement consiste à étendre les principales réglementations en matière d’environnement aux pays candidats, dont la Roumanie. Bien que l’écodéveloppement demande une action soutenue de l’Etat, bien que la prise de conscience écologique soit un phénomène tout récent, nous devons et pouvons « écologiser » notre façon de penser et d’agir. Il est évident que l’avenir est du côté des solutions citoyennes. On pense qu’à travers ce projet nous pouvons apprendre de nos partenaires leurs préoccupations de protection de l’environnement, du patrimoine naturel de leur pays.
En même temps, les élèves auront la possibilité d’améliorer leur activité scolaire, d’élargir leur horizon culturel et d’augmenter leur motivation pour l’apprentissage. Notre projet aura évidemment tout aussi bien un caractère éducatif, qu’un caractère instructif. Il faut que nos élèves vivant à la campagne aient des chances égales avec ceux qui vivent et apprennent en villes. Ils doivent être aidés à connaître l’héritage culturel et naturel de la région, du pays et du monde entier et de comprendre qu’ils ont le devoir sacré d’aimer et de respecter le milieu naturel environnant, en général, et les merveilleuses œuvres de la nature cachées dans les abîmes souterrains, particulièrement, les grottes étant des véritables musées de la nature.
Nous voulons former des jeunes bien instruits, avec une forte personnalité, tolérants, ouverts vers les autres cultures.
Ce projet de partenariat avec une école d’Italie et l’autre en France donnera la possibilité à nos élèves vivant à la campagne non seulement de construire leur propre tracé d’apprentissage mais aussi de développer leurs habiletés de communication interpersonnelle dans une langue étrangère en vu de l’intégration dans l’Union Européenne, premièrement à l’aide d’internet, puis directement à l’occasion des réunions de projets.
Le projet scolaire Comenius 1 nous donnera la possibilité d’implémenter des idées novatrices dans notre école rurale. Les réunions avec les collègues de l’école italienne et française représenteront des opportunités pour connaître leurs systèmes éducatifs et des méthodes d’enseignement qui peuvent inspirer des innovations dans notre école et même réaliser des amitiés durables.
Organiser des présentations pour tous les élèves, pour les enseignants et les employés de notre école, aussi bien que pour la communauté locale, en associant les parents des élèves, on peut envisager des opportunités pour les habitants de notre commune et de celles environnantes de comprendre qu’un effort de chacun d’entre nous est nécessaire pour finaliser l’effort national d’intégration européenne.
Nous espérons avoir la possibilité de travailler en partenariat avec ces deux écoles, qui déroulent leur activité dans des pays appartenant à la communauté européenne, la France et l’Italie, pour se rendre compte sur les exigences de l’enseignement européen, pour partager nos expériences concernant l’activité didactique, pour élargir nos horizons culturels et nos possibilités de coopération internationale. Profesor Doina Dobrean
Lyceum, 34/2006

Note de călătorie. Publicate în revista “Lyceum” în anii 1997-2007

 1. Călătorie de vacanţă 

  In vacanţa de primăvară din acest an, un grup de elevi din Subcetate a făcut o excursie la Sibiu, sub îndrumarea domnului profesor de geografie, Olaru Gheorghe. In dimineata zilei de marţi ­-- 25 martie --, pe o vreme răcoroasă, ne-am urcat în trenul de Braşov. Ajungând în acest oraş şi având la dispoyiţie câteva ore libere, am vizitat aici obiectivul turistic Biserica Neagră. Acesta este unul dintre cele mai frumoase şi mai vechi monumente istorice din Braşov, fiind construit în secolele al XIV-lea - al XV-lea, în stil gotic. Biserica a fost reconstruită în stil neogotic în urma unui incendiu care a distrus-o parţial. Tot de la această catastrofă provine şi numele actual al bisericii. Urmatorul popas al expediţiei noastre a fost dealul Tâmpa, care domină oraşul. Pe colina împădurită am urcat cu telecabina şi de acolo am admirat panorama oraşului de dedesupt. 

  In aceeaşi zi, am continuat călătoria cu trenul spre Sibiu. Oraşul de pe râul Cibin, veche aşezare transilvăneană cu intense tradiţii istorice, este situat în depresiunea Sibiului, o zonă de deal cu climă blândă. Cât timp am stat acolo, trei zile, vremea nu a fost prea plăcută, însă nu ne-a împiedicat să vizităm ceea ce ne-am propus. In muzeul Brukenthal, amenajat într-un fost castel ce a aparţinut unor nobili saşi, se află expuse tablouri ale unor pictori celebri români şi străini, argintărie şi porţelanuri fine, frumos decorate, din diferite epoci istorice.

 Alt muzeu prin care am trecut este Muzeul Judeţean de Istorie. Bogăţia vestigiilor istorice din acest muzeu este admirabilă, pornind de la monede şi vase de lut din perioada dacică şi până la armuri şi arme de luptă din timpul evului mediu. Muzeul de Stiinţe Naturale ne-a impresionat prin varietatea speciilor de animale din diferite zone ale globului care sunt expuse aici şi prin superbele diorame. In ziua următoare, ne-am plimbat prin cartierul Dumbrava, care este deosebit prin frumuseţe. Am făcut plimbări cu barca, am vizitat Grădina zoologică şi Muzeul Tehnicii Populare, asemănător cu Muzeul Satului din Bucureşti. Am trecut şi pe la Biblioteca ASTRA despre care am aflat că adăposteşte peste şapte sute de mii de volume.Ultima noapte am petrecut-o în trenurile cu care ne-am întors acasă. Din această frumoasă călătorie ne-au rămas amintiri superbe despre locurile şi despre lucrurile văzute. De asemenea, atmosfera destinsă şi plăcută dintre participanţii la această excursie ne face să ne gândim cu regret la timpul scurt petrecut departe de casă. 

Artemiza Cotfas, clasa a lX-a A LYCEUM, nr. 3. an 1997 

2. Note de drum 

   Fiind elevi în clasa a IX - a, ne considerăm din nou la început de drum. Pentru a ne cunoaşte mai bine, chiar pentru a ne împrieteni ne-am propus să organizăm în timpul liber nişte activităţi plăcute si interesante. Am fost toţi entuziasmaţi la propunerea de a merge împreună la castelul din Lăzarea. Cu câţiva, care ne-am întâlnit la gară în ziua şi ora fixată, am rămas nedumeriţi, sperând până în ultima clipă să vină şi ceilalţi,dar n-am renunţat la proiectul nos- tru. O surpriză neaşteptată ne-a făcut una dintre colege care pierzând trenul, dar fidelă promisiunii făcute, ne-a ajuns din urmă cu o maşină de ocazie. Castelul medieval, restaurat în ultimii ani, îşi arată cu semeţie splendoarea imediat ce ne apropiem de Lăzarea. Am admirat de atâtea ori profilul acestui edificiu sobru, situat pe sprânceana unui deal, fără a bănui însă ce se află între zidurile sale. Era o zi mohorâtă de noiembrie, dar noi eram veseli, dispuşi pentru această călătorie în spaţiu şi timp. 

  A vizita vestigii ale trecutului înseamnă întoarcere în timp. În momentul în care ghidul ne prezenta istoricul acestei aşezări ne-am simţit contemporani cu locuitorii vechiului castel. În prezent castelul adăposteşte interesante expoziţii de artă: o interesantă colecţie de pictură plastică modernă în încăperile care reprezentau locuinţa contelui Lazăr, o colecţie de grafică în clădirea destinată problemelor administrativ-politic, o colecţie de obiecte de artă populară secuiască în turnul de observaţie şi o colecţie de sculpturi în parcul amenajat în apropiere. Am imortalizat prin câteva fotografii trecerea noastră prin imensa sală a dansului, considerându-ne pe moment invitaţii unui ospăţ medieval. Ne-am trezit brutal din lenevie din cauza zgomotului produs de explozia unei petarde aprinse de un alt vizitator. Am aflat că în fiecare vară se organizează la Lăzarea o tabără de creaţie pentru artiştii plastici din ţară şi din străinătate şi că operele realizate în perioada de şederea lor aici la cneaza muzeului de artă de la castel. Ne-am îndreptat apoi spre locul unde funcţionează tabăra de creaţie, vara pentru artiştii plastici, iarna pentru artizanii populari. Am urcat pe o alee mărginită de brazi încărcaţi de promoroacă, încununaţi de un peisaj magnific. Am privit cu admiraţie colecţia de sculpturi situate în aer liber. În clădirea taberei, situată în imediata vecinătate a mănăstirii franciscane, am întâlnit un grup de artişti populari, care se ocupau de realizarea unor colecţii pentru muzeu de modelele de dantele, de noduri, de şnururi, de ouă încondeate. Iată nişte meşteşuguri, tot mai rar pracicate, care implică migală, multă îndemânare, dragoste, moştenite şi care ar fi păcat să se piardă! Am fost plăcut impresionaţi de tot ce am văzut în acea zi şi ne-am întors acasă cu o mare încărcătură sufletească, dar şi cu promisiunea de a vizita şi alte lucruri la fel de frumoase şi de interesante din împrejurimi. V-am dezvăluit această experienţă a noastră cu scopul de a vă trezi curiozitatea să plecaţi şi voi în drumeţie. Călătorie plăcută! Ciubâcă Andreea, clasa a IX-a LYCEUM, nr.11, an 2001

 3. O excursie de vis 

  N-am să uit niciodată ziua în care domnul profesor Vasile Rusu ne-a adus vestea organizării unei excursii cu itinerarul Topliţa – Braşov – Târgovişte – Curtea-de-Argeş – Râmnicu-Vâlcea – Călimăneşti – Sibiu – Sighişoara – Târgu-Mureş – Topliţa! 

Excursia a avut loc în zilele de 18-20 octombrie 2002. La Braşov, pentru că am ajuns în după-amiaza primei zile, am vizitat Biserica Neagră, apoi ne-am oprit la fortificaţiile exterioare ale vechii cetăţi a Braşovului: Turnul Negru şi Turnul Alb. Biserica Neagră este o clădire impunătoare, având un turn de 65 m. Podoabele arhitecturale ale acestui monument, armonia proporţiilor şi echilibrul volumelor fac din el un valoros document de piatră. Adevărate opere de artă reprezintă cele şase portaluri de la intrare cu stiluri diferite. A doua zi de dimineaţă am pornit spre Târgovişte… 

Am poposit la castelul Bran… Străbătând culoarul Rucăr-Bran, am observat cum munţii îşi schimbau podoaba cu fiecare ceas ce trecea şi ne dezvăluiau alte pagini din fermecata lor poveste. Piscurile munţilor se înalţă falnice spre cer, dăinuind în veşnicie. Acolo, sus, ne aflam parcă într-o altă lume. Am uitat de şcoală, de casă, de tot. Ambianţa pe care o admiram ne îndemna la visare. Privind soarele către asfinţit, din înălţimea munţilor, aveam impresia că pot comunica cu Universul. Toamna avea aici un farmec aparte. 

  La Târgovişte, am vizitat Biserica Domnească, o construcţie foarte veche, reamenajată ultima oară de Constantin Brâncoveanu. La Curtea-de-Argeş am vizitat ruinele Curţii domneşti şi mănăstirea…Am văzut apoi barajul de la Vidraru şi lacul artificial folosit în hidroenergie. În ultima zi de excursie, când sensul călătoriei s-a schimbat spre direcţia Subcetate, am vizitat Mănăstirea Cozia, situată în apropiere de Călimăneşti, apoi , pătrunzând în defileul Oltului, am avut ocazia de a admira un peisaj deosebit de frumos creat de lupta multimilenară a râului cu munţii. 

Biserica domnească din Curtea de Argeș

La Sibiu am vizitat muzeul Bruckental – obiectiv de interes istoric şi turistic - , cuprinzând un fond impresionant de piese, de o deosebită valoare; numai biblioteca posedă peste două sute de mii de volume, unele fiind unice. Cetatea Sighişoarei este un adevărat muzeu în natură. Am plecat cu regretul că am găsit închis muzeul de istorie amenajat în Turnul cu ceas. Traseul a fost lung şi obositor, dar efortul nostru a fost compensat cu amintirile frumoase cu care am rămas. Vlad Toncean, clasa a VIII-a

 Dintre obiectivele vizitate, cel mai profund m-a impresionat Mănăstirea Argeşului, ctitoria lui Neagoe Basarab. Aici se află moaştele sfintei Filofteia - mare făcătoare de minuni - , mormintele lui Carol I şi al reginei Elisabeta. 

M-a fascinat povestea în legătură cu fiica acestei familii regale, care a murit la numai 4 ani şi în memoria căreia regina a scris o carte de suflet. Pronaosul mănăstirii se sprijină pe doisprezece stâlpi, sculptaţi diferit, care îi reprezintă pe cei doisprezece apostoli. Ne-au reţinut atenţia semnul din zidul mănăstirii care marchează locul în care a fost zidită Ana şi fântâna construită în locul în care a căzut Manole. A fost o excursie de vis, în care am avut multe lucruri de învăţat şi doresc ca toţi colegii mei să poată vizita aceste locuri. Ioana Ţepeluş, clasa a VIII-a, LYCEUM, nr.16, nr. 22 

4. A fost un vis?… 

 

  Va rămâne, cu certitudine, o amintire de neuitat! Vineri dimineaţa (31 oct.), împreună cu un grup vesel şi gălăgios, însoţit şi de câţiva profesori, am pornit la drum, pregătiţi pentru o excursie de trei zile, pe un itinerar foarte frumos. Primul popas a fost la Lacul „Sfânta Ana”, un loc absolut superb, feeric: apele lui, reflectând verdele pădurii de brazi dimprejur, păreau, în bătaia vântului, nişte oglinzi de smarald. 

  La fel ne-a fascinat şi Braşovul, poleit de luminile serii! A doua zi diminaţa am vizitat Biserica Neagră, apoi am văzut cele două turnuri, Alb şi Negru, părţi componente ale vechilor fortificaţii ale oraşului. 

  Din Câmpina, am urcat cu telecabina să vedem Sfinxul şi Babele ce stau de veghe, din vremi uitate, la hotarele dintre Pământ şi Cer. Am fost surprinşi de splendoarea peisajelor montane…La poalele muntelui era încă toamnă, iar aici ne-a întâmpinat iarna, mângâindu-ne obrajii cu răcoarea zăpezii. La coborâre, ne-a ispitit ideea de a trece şi pe la Cascada Urlătoare, care, după o drumeţie de 30-40 de minute, ne-a încântat simţurile într-un mod aparte. 

În ultima zi, vizitând Castelul Peleş şi Castelul Bran, am făcut o interesantă incursiune în istoria şi cultura românească. Entuziasmul, emoţia ne-au copleşit pe toţi deopotrivă, la fiecare pas. Nu pot uita încântarea celor mai mici excursionişti din grup, între care gemenii Dragoş şi Alexandru Juvricea, Alina Bordea dintr-a VI-a. Închid ochii şi încerc să-mi rememorez ce-am văzut în cele trei zile; simt pe buze zâmbetul care trădează imensa bucurie lăuntrică, sterea de extaz a momentelor trăite foarte intens. A fost un vis?… Va rămâne, cu certitudine, o amintire de neuitat! Diana Fekete, clasa a XII-a, LYCEUM, nr. 19, an. 2003 

 5. Pe urmele trecutului 

 

 Plină de emoţie şi de nerăbdare, am pornit sâmbătă dimineaţa (22 noiembrie 2003) către frumoasele plaiuri ale Moldovei, ale cărei peisaje, deşi nu le mai văzusem vreodată, îmi păreau familiare şi apropiate. Le cunoşteam de mică, căci fiecare copil creşte cu poveştile marelui Ion Creangă, cu poeziile „Luceafărului” ce încă îşi mai caută fericirea sau cu imaginea unei „dumbrăvi minunate” plină de spiriduşi şi de zâne. Astfel, fiind stăpânită de aceste sentimente, am devenit şi eu – pentru o zi! – o fărâmă din această natură plină de frumuseţe şi de puritate. Itinerarul excursiei a fost scurt, însă bine întocmit, încât am vizitat obiective foarte valoroase. Culmea Pângăraţiului, unde am făcut primul popas, ne-a oferit o panoramă extraordinară; datorită covorului de ceaţă ce acoperea peisajul îndepărtat, aveai impresia că te afli deasupra norilor. 

După o scurtă oprire la Bicaz, ne-am îndreptat spre Cetatea Neamţului, loc plin de istorie, loc ce încă mai păstrează rămăşiţele vitejiilor de altădată. Până la Cetate, traseul ne oferă un peisaj încântător, un tablou al unei naturi feerice, în care se poate remarca şi frumuseţea oferită de barajul de la Bicaz. Ruinele Cetăţii Neamţului m-au emoţionat puternic! Urcând spre cetate, ai impresia că îi vezi pe marele Sobieski în fruntea leşilor săi ţintind spre meterezele falnicei cetăţi spre a o cuceri şi pe vitejii plăieşi care nu vor să-şi vândă libertatea. Gândul m-a dus apoi la legenda lui Dimitrie Bolintineanu, „Muma lui Ştefan cel Mare”…De pe cetate am văzut „Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte de veacuri Cetatea Neamţului”; ceea ce m-a decepţionat însă este neglijenţa şi indiferenţa faţă de vestigiile trecutului. 

Deşi nu mai văzusem casa lui Ion Creangă din Humuleşti, o cunoşteam atât de bine! Am regăsit în ea „motoceii legaţi de prichiciul vetrei cel humuit”, ceaslovul cu muştele sacrificate între paginile sale, peste tot, în fiecare colţ zărindu-l , parcă, pe Nică, care cu râsul, cu voioşia şi cu năzdrăvăniile sale ne-a înfrumuseţat copilăria. 

Mănăstirea Neamţului ne-a impresionat prin vechimea şi sobrietatea acesteia, prin valorile pe care le adăposteşte, în special iconostasul poleit cu aur şi picturile interioare. Pe jilţul domnesc îl simţi încă pe Ştefan cel Mare, aşa cum ni-l prezintă Sadoveanu în „Fraţii Jderi”. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului este de o frumuseţe rară, toate acestea oferindu-ţi o linişte sufletească desăvârşită. Excursia aceasta mi-a întărit convingerea că fiecare incursiune în istorie, în trecut, ne face mai frumoşi, mai buni şi mai bogaţi.     Emanuela Dobrin, clasa a X-a 

  Notă. La această excursie în Moldova au participat elevele Emanuela Dobrin şi Cherecheş Maria, împreună cu doamna profesoară Ionela Popa. Excursia a fost oferită de Editura Sigma câştigătorilor unui concurs de matematică desfăşurat la Bălan, în data de 19 mai 2003, între elevii claselor a IX-a din liceele judeţului Harghita. LYCEUM, nr.20, an.2003 

 6. Întâlnire cu arta şi istoria, la Lăzarea 

 

  22 noiembrie 2003 a fost data în care s-a organizat o excursie de câteva ore, cu trenul, la Lăzarea. Eram atât de dornici şi de curioşi încât nimic nu ne putea împiedica să amânăm plecarea, nici măcar ceaţa deasă care nu se mai ridica de câteva zile. Însoţiţi de doamna dirigintă Cotfas Elena, de doamna profesoară de geografie Daniela Dobrean şi de domnul profesor de istorie Dumitru Ţepeluş, am vizitat mai întâi castelul contelui Lazar, în interiorul căruia există amenajat un adevărat muzeu, cu colecţii de pictură modernă, de artă populară secuiască, de ouă încondeiate, de animale şi păsări. Ne-au atras atenţia imensa sală de recepţie situată în partea administrativă a castelului, turnul de observaţie, de unde se poate admira, cât cuprinde vederea, depresiunea Giurgeului şi biserica franciscană, un locaş catolic, cu totul aparte faţă de bisericile noastre ortodoxe. Am fost impresionată în egală măsură de cele văzute cât şi de nerbdarea noastră de a afla lucruri noi, de emoţia şi bucuria pe care ţi le creează de fiecare dată întâlnirea cu arta şi istoria. Elevii clasei a XI-a LYCEUM, nr.21, an. 2003

 7. Întâlnire cu locuri sfinte 14 noiembrie 2004

 

  De mult îmi propusesem să ajung încă o dată la Blaj, pentru că a face popasuri la locuri sacre cum sunt cele din Blaj - Câmpia Libertăţii, Crucea lui Iancu sau Piatra Libertăţii, monumentul lui Inochentie Micu-Clain, mormintele lui Inochentie Micu-Clain şi Alexandru Todea din Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”, Capela Săracilor din Cărbunari - capătă semnificaţia unui veritabil pelerinaj.

  Am regretat că în zilele de 8-10 octombrie a.c. nu am fost prezentă la Blaj, aici de unde a răsărit soarele românilor! În acele zile, s-au celebrat 250 de ani de la deschiderea Şcolilor româneşti din Blaj, adevărate „fântâni ale darurilor”, cum au fost numite metaforic şi vizionar de însuşi ctitorul lor, episcopul Petru Pavel-Aron. S-au organizat, acolo şi atunci, manifestări interesante care aveau să reprezinte preţuirea rolului Şcolii din Blaj în istoria culturală a României. În piaţa străjuită de Catedrala Sfânta Treime şi de Şcolile din Blaj, Facultatea de teologie şi Liceul teologic, s-a dezvelit statuia întemeietorului acestei „cetăţi de credinţă şi cultură românească”, Inochentie Micu-Clain. O imensă bucurie mi-a inundat sufletul încă în momentul în care am ajuns pe colina de pe care Eminescu a salutat entuziasmat „Mica Romă” a românilor şi de unde se poate admira această cetate de spiritualitate românească. Am pătruns cu smerenie apoi în Catedrala Mitropolitană. Era arhiplină. Atmosfera era sărbătorească… Cred că pentru mulţi ardeleni Blajul reprezintă un simbol. Este locul unde s-a născut conştiinţa naţională a românilor, prin prinosul de simţire românească a unor corifei ai spiritualităţii româneşti precum Inochentie Micu-Clain, Petru Pavel-Aron, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Simion Bărnuţiu, George Cipariu şi mulţi- mulţi alţii.

 Prof. Doina Dobrean, LYCEUM, nr. 27, an. 2004 

 8. Incursiune în prezent şi în trecut 

 

 Fiind din nou câştigători ai concursului Sigma, organizat la Bălan, recompensa a venit la sfârşitul anului 2004: o excursie, deşi cam scurtă, totuşi plină de frumuseţe. Am străbătut locuri cu rezonanţă istorică, călcând pe urmele lui Vlad Ţepeş, Matei Corvin, Mihai Viteazul, a corifeilor Şcolii Ardelene… Primul popas a fost în oraşul Sfântul Gheorghe, unde am vizitat un muzeu de istorie şi artă secuiască. 

Am intrat apoi în Braşov pe urmele lui Mihai Viteazul, auzind parcă ovaţiile românilor care l-au întâmpinat la venirea lui în Transilvania. Păşind pe îngustele străduţe medievale, am ajuns în Piaţa Sfatului. Pentru o clipă m-am imaginat vedetă participantă la festivalul „Cerbul de Aur”. Biserica Neagră este impresionantă prin monumentalitatea ei, prin elementele specifice culturii săseşti, dar mai ales prin orga care, cu un glas tânguitor, este gata mereu să povestească tuturor ceea ce a văzut pe parcursul veacurilor Cred că am fost privilegiaţi să ascultăm şi câteva acorduri ale orgii. În ciuda restaurării ei, parcă se mai simte încă impregnat în ziduri mirosul de fum. I-am perceput unicitatea, aşadar, cu toate simţurile.

 La Bran am vizitat cel mai frumos castel pe care mi l-aş fi putut imagina vreodată, dar real, un castel în care istoria devine prezent, în care te simţi în acelaşi timp contemporan cu toate epocile pe care le-a traversat. Auzim parcă lanţurile lui Vlad Ţepeş închis aici de către Matei Corvin şi durerea-i nezisă ne înfioară, simţim pretutindeni prezenţa locatarilor de altădată şi emoţiile ne copleşesc. Ne despărţim de magnificul castel cocoţat pe înălţimea unui munte , păşind în realul prezent şi ducând cu noi puternice sentimente şi emoţii care aureolează amintiri ce nu se pot uita uşor.

 Cred că sunt în asentimentul colegei mele Maria Cherecheş să mulţumim doamnei Ionela Popa, profesoara noastră de matematică, căreia îi datorăm această excursie şi totodată succesul la concursul de matematică. Emanuela Dobrin, clasa a XI-a LYCEUM, nr. 29, an. 2005 

 9. Pe plaiuri eminesciene 

 

 Am avut ocazia din nou să particip la etapa naţională a Concursului de limba şi literatura română „Mihai Eminescu”, anul acesta organizat la Botoşani. A fost minunat totul: imediat ce am intrat în acest oraş plin de istorie, am avut impresia că respir un aer medieval, că trăiesc într-o altă lume, căci Botoşanii este un adevărat muzeu în aer liber. Este magic să poposeşti pe minunatele meleaguri din nord-estul ţării, în peisajul lin şi odihnitor care au inspirat poezia eminesciană şi muzica compozitorului din Livezii Dorohoiului! Nu găseşti aici nici munţii semeţi care să te urce în înalt, nu găseşti nici nisipul mângâietor al mării, unduit de neliniştea valurilor, dar întâlneşti cunoscute umbre ale trecutului care îşi armonizează paşii cu ritmul paşilor tăi. Calci pe pietre şi simţi mersul apăsat şi iute al lui Stefan cel Mare, îl vezi sub un tei din parc pe angelicul băieţandru cu ochi adânci pierdut în lumea de vise sau auzi sunetele siderale ale muzicii enesciene. Am simţit la fiecare pas respiraţia lui Eminescu…

La Ipoteşti, în atmosfera casei părinteşti, vizitatorul are posibilitatea să refacă imaginar traseul existenţial al genialului Eminescu, „poetul nepereche” al nostru. Intâlnirea cu Ipoteştii şi Botoşanii este deconectantă fiindcă bunătatea, căldura sufletească şi ospitalitatea oamenilor sunt impresionante, iar ei, oamenii, aparţin parcă unui tărâm al liniştii şi al fericirii. Emanuela Dobrin, clasa a XI-a LYCEUM, nr.30, an. 2005 

10. Itinerar european

 

 Pus în situaţia de a-mi rememora cele văzute în timpul călătoriei pe care nu de mult am făcut-o la Strasbourg, între 24 februarie şi 4 martie 2006, retrăiesc emoţiile deosebite din acele zile. Am avut şansa şi bucuria de a fi unul dintre cei 27 de participanţi la această excursie oferită tinerilor instituţionalizaţi în diferite centre de plasament din România, toţi câştigători la concursul „Floare de colţ”, ediţia a III-a, desfăşurat la Bucureşti, eu fiind fericitul câştigător al locului al III-lea la proba de dans. Itinerarul excursiei (Bucureşti – Braşov – Arad – Nădlac – Budapesta – Viena – Salzburg –München - Strasbourg - Berna - Budapesta – Bucureşti) l-am parcurs cu autocarul. Ne-am împrietenit repede în primul rând din nevoia de a comunica, de a schimba impresii, de a exprima sentimente atât de felurite, de la bucurie, la încântare şi extaz. Ne-am simţit bine împreună, ne-am entuziasmat, am râs, am făcut o mulţime de fotografii pentru a imortaliza trecerea noastră fugară prin aceste locuri de vis ale Europei. 

Budapesta

Viena

Salzburg

Strasburg

Strasburg - Parlametul European

  Am poposit la Budapesta, la Viena, la Salzburg - oraşul natal al lui Mozart -, la Strasbourg, la Berna şi din nou la Budapesta. Am avut, aşadar, ocazia să vedem şi câteva capitale europene în drumul nostru spre Strasbourg. Aici am vizitat Instituţiile Europene: Curtea Europeană, Parlamentul European, Consiliul Europei, Universitatea, Catedrala, ne-am plimbat prin oraş şi prin parc. Am rămas foarte plăcut impresionat de ordinea şi curăţenia care domneşte pretutindeni, de felul în care sunt întreţinute autostrăzile şi parcurile, de modul de viaţă al oamenilor, ceea ce denotă un înalt grad de civilizaţie, respect faţă de cultura lor, grijă pentru generaţia prezentă şi pentru cea viitoare, o grijă deosebită pentru tot ceea ce ne înconjoară. Mă gândesc ce mare adevăr exprimă proverbul românesc: „Omul sfinţeşte locul”… Cred că putem jindui la bunăstarea celor care trăiesc în ţările prin care am trecut numai dacă fiecare din noi încearcă să facă ceva pentru a „sfinţi” locul în care trăieşte prin atitudinea sa, prin faptele sale, prin respectul faţă de sine şi faţă de semeni, ca şi faţă de natură. Szabo Ioszef, clasa a X-a LYCEUM, nr.35, an 2006 

 11. În excursie la Târgu-Mureş, 31 octombrie 2006

 

 Totul a început într-o zi, când doamna profesoară Doina Dobrean ne-a anunţat că se va organiza o excursie la Târgu-Mureş în scopul vizionării unui spectacol de teatru…Ne doream să treacă mai repede cele trei săptămâni până la data plecării! Am străbătut drumul ce însoţeşte Valea Mureşului, privind de la fereastra autocarului minunatele peisaje de toamnă, ascultând muzică, schimbând impresii. Ajunşi la Târgu-Mureş, în miezul zilei, ne-am oprit mai întâi la Grădina Zoologică. Animalele, obişnuite cu prezenţa omului, fie că ne-au întâmpinat cu indiferenţă, în special tigrul, aflat la ora siestei, cufundat într-un somn adânc, bivolul lenos, cangurii, peştii şi şerpii, fie cu oarecare teamă, cerbii, căprioarele şi păsărelele; ne-ai întâmpinat fie cu nelinişte şi duşmănie, parcă, pisicile sălbatice, fie cu speranţa de a primi ceva gustos de la vizitatori, în special struţii, maimuţele, măgarii şi urşii, apropiindu-se de gratiile ce îi privau de libertate…M-am gândit atunci că numai în libertate poţi accede la fericirea pe care fiecare o visează. Andra Popa, clasa a VIII-a

  Grădina zoologică părea în strai de sărbătoare în acea zi superbă de sfârşit de octombrie. Frunzele ruginii ale stejarilor, spulberate de adierea vântului de toamnă, aveau reflexe felurite în razele piezişe ale soarelui. Am plecat de la Grădina zoologică cu regret că timpul propus pentru vizită a trecut prea repede, dar cu promisiunea de a reveni. Următorul popas a fost Palatul Culturii, unde am vizitat sala oglinzilor, muzeul de istorie şi sala de concerte. Am admirat îndelung vitraliile din sala oglinzilor, urmărind cu atenţie fiecare detaliu în timp ce ghidul ne oferea explicaţiile necesare înţelegerii scenelor de viaţă înfăţişate, inspirate din activitatea cotidiană sau din folclorul locuitorilor acestor meleaguri transilvane. Ioana Vaidoş, clasa a VII-a

 Ne-am aşezat confortabil în sala de concerte a Palatului Culturii, extaziaţi de frumuseţea ornamentelor de pe tavan, de imensa orgă, de sunetele duioase ale flautului; un artist francez repeta pentru concertul ce avea să înceapă după scurtă vreme. Ne-ar fi plăcut să putem rămâne la acel concert, dar am părăsit în linişte sala, cu regret; timpul vizitei noastre expirase. Cu emoţie aşteptam momentul începerii spectacolului de teatru. Se însera. Ne-am plimbat puţin în Parcul trandafirilor, am intrat şi la Catedrala ortodoxă, apoi la cofetărie şi la pizzerie. Intram pentru prima oară într-o sală de spectacole a unui Teatru naţional, aveam să asist pentru prima oară la un spectacol de teatru. Când cortina s-a ridicat, mi-am simţit sufletul vibrând de emoţii. Am urmărit piesa de teatru ce părea un vis desprins din realitatea de zi cu zi; este vorba de comedia „Prins în plasă”. Cele două ore de spectacol au trecut neaşteptat de repede. Când cortina s-a lăsat, le-am mulţumit actorilor prin aplauze frenetice şi îndelungi. Concluzia este că ne-a plăcut foarte mult spectacolul şi am dori să mai vizionăm şi alte piese. Va rămâne o zi de neuitat de care ne vom aduce aminte mereu cu plăcere. Oana Juverdeanu, clasa a VIII-a,  LYCEUM, nr. 36, an. 2006 

 12. Vacanţă în Ungaria 

 

  Am petrecut la sfârşitul semestrului I cea mai frumoasă vacanţă a mea, două săptămâni la Budapesta. 

Nerăbdarea de a vedea o ţară străină, bucuria de a-mi vedea visul împlinit şi de a-l revedea pe fratele meu după un an au fost atât de puternice, încât odată ajunsă la Budapesta, am uitat de oboseala lungii călătorii. În timpul şederii în capitala Ungariei am văzut multe lucruri interesante: cetatea Buda, podurile de peste Dunăre – Podul cu lanţuri, Podul Elisabeta, Podul Margareta, Podul Libertăţii -, statuia Libertăţii de pe dealul Gelert, Catedrala Matyas, Parlamentul Ungariei, Piaţa Eroilor… Păşind în Biserica Sfântului Istvan, la liturghia de duminică, am simţit iubirea lui Isus coborâtă în sufletul meu şi o profundă linişte sufletească. Entuziasmul clipelor frumoase petrecute la Budapesta, secondat de dorul de casă, de ţară şi de şcoală, rămân de neuitat. Eröss Timea, clasa a X-a LYCEUM, nr. 37, an 2007 

 13. Note de drum

 

 Spre marea bucurie a elevilor, au fost organizate spre sfârşitul acestui an şcolar două excursii de câte o zi fiecare, pe itinerariile: Cheile Bicazului, Lacu-Roşu, Bicaz (plimbare cu vaporaşul), Cetatea Neamţului, Humuleşti, Mănăstirea Neamţ, Borsec şi Lăzarea (Castelul Lazar şi Biserica Franciscană), Izvorul-Mureşului (mănăstirea Adormirea Maicii Domnului), Miercurea-Ciuc (Cetatea Miko – Muzeul de artă tradiţională secuiască), Lacul Sfânta Ana, Tuşnad, Lacul Ciucaş. Iată câteva impresii ale excursioniştilor: „Nu voi uita niciodată excursia organizată la casa memorială al celui mai mare povestitor român al tuturor timpurilor, Ion Creangă. Nemuritoarele sale povestiri au prins viaţă imediat ce am trecut pragul casei sale părinteşti din Humuleşti. Totul era aşa ca în copilăria sa: masa, cuptorul cu sfoara cu motocei cu care se jucau mâţele… Bătrânul cireş, din curtea mătuşii Mărioara, devenit şi el un simbol al copilăriei lui Nică a lui Ştefan a Petrei, parcă mai simte căldura mâinilor năzdrăvanului copil care se căţăra să culeagă cireşe. Cu mare tristeţe, cu paşi mărunţi, am părăsit tărâmul copilăriei lui Ion Creangă.” Bogdan Urzică, clasa a VII-a

 „ La casa lui Ion Creangă, Nică era printre noi. Îl vedeam venind de la furat de cireşe sau de la scăldat, rugându-se da mama lui să-i dea de mâncare. „Sfântul Nicolae” îl aştepta parcă... Raul Buzilă

 „La Lacul „Sfânta Ana” ne-am simţit minunat.. Apa lacului, liniştită, limpede, curată şi călduţă ne-a invitat la baie şi la plimbare cu barca. Ajunşi, într-o barcă, la mijlocul lacului, ne-am oprit să admirăm frumuseţea din jurul nostru: deasupra, bolta cerului senină, cu soarele care se răsfăţa în oglinda apei; jos un ochi de apă limpede înconjurat de păduri colosale de brazi. Aş fi rămas neclintită ore în şir să admir frumuseţea acestui peisaj mirific.” Sorina Roşca, clasa a VII-a 

„ Fiind o zi de duminică, am avut bucuria să prindem frânturi de liturghie la biserica franciscană din Lăzarea şi la mănăstirea ortodoxă din Izvorul Mureşului. La Şumuleu ne-am închinat fecioarei Maria făcătoare de minuni. Sentimentul a fost unul puternic, de întâlnire cu Dumnezeu. Am trăit tot timpul excursiei momente care ne-au marcat sufletele şi inimile, momente pe care le-am făcut cunoscute şi părinţilor noştri, la întoarcere.” Petruţa Todoran, LYCEUM ,nr.39, an 2007 

 14. Bucuriile vacanţei 

 

 Vacanţa de vară care abia s-a terminat mi-a dăruit multe zile minunate, de neuitat. Îmi vine greu să spun care a fost cea mai frumoasă deoarece fiecare zi a fost unică. Vă voi povesti totuşi pe scurt escapada pe care am făcut-o la lacul Iezer din Munţii Călimani, împreună cu rudele noastre din Ungaria. 

Am parcurs drumul pe jos. Totul părea fantastic: păduri cu aer curat, mirosind a cetină, pâraie reci ce sunau ca nişte cristale de gheaţă, roci diferit colorate, triluri subţiri de păsărele…Un adevărat Paradis! Ne întâlnirăm la un moment dat cu nişte persoane care veneau de la staţia meteorologică. Întrebându-i ce distanţă mai avem de parcurs, ne-au spus că până la Iezer mai avem de mers două ore, iar până la staţia meteo cinci ore. Am fost mirată să aflu că distanţele se măsoară în ore, nu în kilometri. Întâlnirăm în calea noastră primele izvoare de sulf. Drumul a fost obositor, dar, cu chiu, cu vai, am ajuns în cele din urmă la Iezer. Brr! Ce frig era acolo şi ce vânt! Mai aveam de mers încă 5 km şi ajungeam în Moldova. Da, în Moldova. Ochii nu se săturau să admire peisajul splendid din jur, vârfurile înzăpezite ale munţilor învăluite în aburi calzi! E greu să descrii în cuvinte atâta frumuseţe! Extraordinar! Extazul în faţa splendorilor naturii ne-a fortificat spre a putea parcurge aceeaşi distanţă pentru a ajunge acasă. A fost o excursie superbă care merită locul de onoare în inima mea. Szebeni Andrada, clasa a VI-a

 O bună parte din vacanţa de vară am petrecut-o la Târgu-Mureş, la rudele mele. Într-una din zile am vizitat cetatea din comuna Saschiz, situată în apropiere de Sighişoara. 

Aveam să aflu că este o comună locuită altădată de saşi, o localitate care conservă case construite de saşi, cu un stil arhitectural specific, şi, în centru, biserica veche de sute de ani. Aspectul tipic al localităţilor săseşti contribuie la definirea profilului cultural al acestei zone a Europei multietnice şi multiculturale – Europa centrală. Biserica evanghelică din Saschiz (1492-1496) este una din cele 150 de biserici săseşti fortificate existente pe teritoriul Transilvaniei, construite în perioada 1200-1500. Remarcabilă prin modul de fortificare a construcţiei, biserica din Saschiz este una din cele câteva biserici săseşti fortificate aflate în patrimoniul mondial (UNESCO. Cu pas hotărât, am urcat dealul pe care se află o cetate splendidă. Vederea cetăţii mi-a permis să-mi imaginez o călătorie în vremuri de mult apuse, de basm. Vizitarea unor astfel de locuri oferă o remarcabilă lecţie de istorie. O astfel de călătorie se dovedeste a fi o sursă de meditaţie, fantezie şi improvizaţie. Am plecat de acolo cu impresii frumoase şi cu dorinţa de a reveni, dar şi de a vizita alte locuri asemănătoare. Raul Buzilă, clasa a VI-a LYCEUM, nr 40, an 2007