Omagiu educatoarei mele, LEONTINA ILISAN-GEORGESCU, din anul 1956-1957

Mărturisiri pentru cartea

LICEUL DIN SUBCETATE, județul Harghita.

Prezentare monografică.

1956-1958; 1961-2002, 

Autori Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu, profesori, 

Editura Scoruș, 2002

Nostalgia debutului meu. La Subcetate: 1952-1969

    „A depăna firul amintirilor cu 40-50 de ani în urmă – amintiri plăcute fiindcă fac parte din cei mai frumoşi ani, ai tinereţii mele -  înseamnă a trăi emoţii puternice.
    La 1 septembrie 2002 se împlinesc 50 de ani de când, sfioasă,  mi-am început cariera de dascăl, în urma repartiţiei ministeriale, la Şcoala de 7 ani Subcetate. În primii doi ani şcolari am predat fizica şi chimia, ca profesor suplinitor, în următorii doi ani şcolari am fost detaşată la Şcoala elementară nr.2 Filpea, ca învăţătoare directoare.

    În anii 1956-1958, perioadă în care am obţinut şi atestatul de educatoare, am lucrat ca educatoare- directoare la Grădiniţa din Subcetate-Centru. În anul imediat următor, am primit definitiv postul de învăţătoare şi am fost repartizată la clasa I (33 elevi). Am încercat să imprim în sufletul copiilor dragoste de muncă, seriozitate şi responsabilitate. Datorită acestui fapt, unii dintre  foştii mei elevi şi-au ales profesiunea de dascăl: Melania Şimon, Maria-Dorina Urzică, Dorel Suciu; alţii au terminat studii superioare (Rodica Bordea, Doina Ţepeluş)  sau şcoli postliceale: Leontina Marcu, Valeria Bordea…
    Nu pot să uit, din şirul profesorilor, pe cel care a fost ctitorul actualului liceu, profesorul Andrei Cotfas. El a umblat din casă în casă să-şi adune discipolii îndemnându-i să înveţe şi călăuzindu-i sub dictonul „Cine are carte are parte”. Mulţi dintre elevii anilor 1925-1969 poartă vie amintirea inimosului dascăl Andrei Cotfas; mulţi au urmat cariera didactică, ca de exemplu: Petru Cotfas, Dumitru Dobrean, Maria Dobrean, Ioana Dobrean, Maria Urzică, Vasile Urzică, Gheorghe Cotfas - unul dintre cei trei copii ai săi, un iscusit pedagog în predarea matematicii - Aurel Dobrean, Dorina Trifan, Iulia Dobrean, Dumitru Ţepeluş,Doina Dobrean, Livia Hurubă, Dumitru Stan, Doru Dobrean etc.
    Ca urmare a reînfiinţării liceului în comuna noastră, sub conducerea directorului Victor Tatu, s-a împrospătat  colectivul didactic, începând cu anul 1960, cu noi absolvenţi ai facultăţilor din Cluj, Iaşi şi Bucureşti. Au fost repartizaţi pe rând profesorii: Dan Cremenciuc, Livia Bibu,  Traian Ciociu, Gheorghe Cotfas, Nicolae Becze, Aurel Roman, Ioana Dobrean, Marina Lazea, Carol Stoica, Petru Cotfas, Maria Urzică, Maria Aitoneanu, Valer Vodă, Ana Zdârcu, Ştefan Popa, Emil Diţu etc. Colectivul didactic s-a sudat în jurul directorilor Victor Tatu şi Dan Cremenciuc, desfăşurând o intensă activitate şcolară şi extraşcolară.
În toţi aceşti ani s-au organizat frumoase serbări şcolare printre care aş aminti o scenetă pe care am realizat-o cu elevii din clasa mea şi care a plăcut foarte mult copiilor: „Mălina şi cei trei ursuleţi”, cu Valerica Bordea, Leontina Marcu în rolurile principale.
    Activitatea extradidactică s-a extins şi în cadrul Căminului Cultural. Au fost puse atunci în scenă piese ca „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă, „În valea cucului”, „Zestrea Ilenuţei”, „Mitrea Cocor”, de M.Sadoveanu etc. rolurile principale au fost încredinţate unor profesori şi învăţători ca: Laura Urzică, Ilie Olaru, Paula Olaru, Lucreţia Ilisan…
    …Rămân cu speranţa că printre elevii, cărora le-am pus în mână prima oară creionul, vor fi şi din aceea care  nu o vor uita pe învăţătoarea lor, Leontina Georgescu…”

Învăţătoare – educatoare, LEONTINA GEORGESCU, 

Piteşti, 26 martie 2002)

 

Leontina și mătușa Maria, în 1945

💖💖💖

    Mărturisirea peste ani a doamnei învăţătoare Melania Dinu este o dovadă că neuitarea învăţătoarei sale, Leontina Georgescu, a reprezentat pentru ea un reper :
    „Timpul aleargă…Parcă mai ieri -  1 septembrie 1976 - , într-o zi aurită, când frunzele ruginii se pregăteau să ţeasă covorul toamnei, întâmpinam pentru prima oară, în curtea şcolii, nişte copii sfioşi, stăpâniţi de emoţie, unii chiar cu lacrimi în ochi… Au trecut mulţi ani de atunci. Păstrez vie amintirea acelui moment! Atunci începea povestea mea şi a lor. Era debutul carierei mele de învăţătoare în şcoala unde am descoperit şi eu, alături de doamna învăţătoare Leontina Georgescu, bastonaşele, literele, primele adunări, cititul, povestitul…
    Mă gândesc ce fericită aş fi să le rămân în amintire aşa cum păstrez eu în inima şi în mintea mea chipul învăţătoarei mele. Ştiam că pentru ei şcoala reprezintă o cetate de poveşti. Am intrat în această cetate împreună, descoperindu-i tainele… Au urmat alte serii de şcolari, ani de muncă, efort, succese şi satisfacţii!”

💖💖💖

    „Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul nașterii mele... parcă-mi saltă inima de bucurie.” Ion Creangă

    Și mie îmi saltă inima de bucurie, doar când mă gândesc la anii copilăriei mele, la timpul petrecut alături de părinții și bunicii mei, la amintirile atât de vii din grădiniță și din anii de școală.

    Răsfoind paginile monografice despre Liceul din Subcetate, găsesc mărturisirea doamnei mele educatoare din ultimul an de grădiniță, 1956-1957, LEONTINA GEORGESCU, atunci domnișoara Leontina ILISAN.

   În actualul sistem de învățământ, ar fi vorba despre clasa zero sau clasa pregătitoare. Eu eram în al șaptelea an și mă pregăteam pentru a păși în clasa întâi, dar în cu totul alte condiții decât astăzi...

   Comuna nu dispunea de o clădire sau de un spațiu corespunzător pentru funcționarea în condiții optime a învățământului preșcolar. Eram în perioada „obsedantului deceniu”, cum îl numea Marin Preda: anii 1950-1960. În noua clădire a școlii, dată în folosință în anul 1955, cu zece săli de clasă și o sală de sport, s-a înființat primul liceu din raionul Toplița, cu internat, adunând elevi din toată zona aceasta. Grădinița funcționa într-o încăpere a unei case particulare, din apropierea școlii. Toți preșcolarii, între 3 și 7 ani, aveam o singură educatoare, pe domnișoara Leontina Ilisan, și o îngrijitoare, pe tânăra Leontina Hurubă.

     Jucării? Îmi amintesc de niște figurine/ cuburi din lemn decolorate de vreme și uzură. Nu-mi amintesc să fi avut cărți de colorat, creioane, caiete. Satul încă nu era electrificat, așa că nu auziserăm nici de radio. Doar la școala nouă, la internat și la primărie se adusese curent electric de la Fabrica din Hodoșa. Primul televizor? L-am avut la școală când eu eram în clasa a VII-a. Cărți? Nu aveam nici acasă, nici la grădiniță. Primele cărți pentru copii am citit și am avut când am cumpărat pentru copilul meu, trăind alături de el o a doua și alt fel de copilărie. Dar, domnișoara educatoare, pasionată de munca ei, era tânără, bine pregătiră, activă, creativă, inspirată în a ne antrena în tot felul de activități de grup, de a fi parteneri activi și creativi. Mergeam cu cea mai mare bucurie și plăcere la grădiniță.

    Avea o culegere de povești din care ne citea, iar noi îi sorbeam cuvintele și intram, prin imaginație, în atmosfera poveștii. Urmând firul acestor povești, imaginam dialoguri, acțiuni și cream ad-hoc o scenetă, alegându-ne câte un rol, mereu altul la fiecare reluare a jocului. Îmi amintesc de „Capra cu trei iezi”, de „Fata babei și fata moșneagului”, de „Ursul păcălit de vulpe”, de „Punguța cu doi bani”... Tot cu ajutorul imaginației ne cream și recuzita, prezentând-o succint prin: „Să zicem că aceasta este fereastra”, „Să zicem că acesta este cuptorul”, „Să zicem că aceasta este fântâna”...Cuvântul era suficient pentru a ne crea o proprie imagine, în funcție de experiențele personale de zi cu zi.

    Când în facultate, la Metodica predării Limbii franceze ni s-a vorbit de „jeu de rôle”, mi-am amintit zâmbind amintirilor trăite în grădinița din Subcetate, unde domnișoara educatoare ne-a incitat imaginația și visarea.

    Doamna educatoare ne iniția în diferite jocuri distractive cu rol didactic: „Printre munți și printre văi” (care dădea frâu liber imaginației în a crea rime, după mdelul: „Printre munți și printre văi, trece o căruță,/ Dintre toate fetele tu ești mai drăguță”), „Batistuța”, „De-a baba oarba”, „De-a prinselea”, „De-a ascunsul”...

     Fiecare joc începea printr-o „numărătoare” a participanților, pentru a desemna pe cel care deschide jocul. Textul, de obicei versificat, era despărțit în silabe, fiecare silabă fiind atribuită unui jucător. Exemple de texte: „Ala Bala, portocala,/ Iesi bădiță la portiță/ Că te-așteaptă Talion,/ Talion, fecior de domn,/ Cu caii -mpăratului,/ Cu biciul cumnatului”. Sau „În Oceanul Pacific/ Trăia un pește mic/ Și pe coada lui scria:/ Ieși afară dumneata”.

    Îmi amintesc de minuțiozitatea cu care am pregătit serbarea de sfârșit de an școlar, pentru mine de absolvire a cursului preșcolar. În program am avut cântece, dansuri populare, poezii, scenetă. Am avut onoarea „să dirijez” corul, deloc complicat din moment ce toate cântecelele erau în măsura de 2/4.

   Dansul tradițional, pentru care mama mi-a țesut cămașă, poale și prigitoare pe măsură, era de perechi și se numea „Ardeleanca”. Îmi amintesc și câteva strigături umoristice care făceau haz prin contradicția dintre plăcerea jocului și nepriceperea la muncile din gospodăria țărănească: „Ardeleanca știu juca/ Pâinea n-o știu frământa,/Pe lopată n-o știu pune/ Dar îmi place jocu-n lume./ Ardeleanca știu s-o joc/ Pâinea nu știu ca s-o coc...” În felul acesta învățam bucuria trăită prin dans, să ne familiarizăm cu umorul și să creăm voie bună, dar învățam și că plăcutul trebuie îmbinat armonios cu utilul, cu necesitatea de a deprinde rostul unor activități vitale.

Costumul meu nou lucrat de mama pentru serbare

   Pentru scenetă am avut costumație „specială”, realizată din hârtie creponată colorată. Îmi amintesc de delicatețea rochiței mele ce putea ceda la o mică neatenție.

    Îmi amintesc de după-amiaza petrecută în familia doamnei educatoare, când am cunoscut-o pe sora ei cea mică, Paraschiva, cu doi ani mai mare decât mine, cu cere ne-am jucat în „căsuța ei de poveste”, o celnă cu otavă. Probabil era spre sfârșitul anului școlar, când părinții mei , ocupați cu muncile la câmp, mai departe de casă, intenționau să mă ia cu ei de dimineață. Ca să nu lipsesc de la repetițiile în vederea serbării finale, domnișoara a propus să mă ia acasă la ea după programul de grădiniță. Câtă dăruire, câtă implicare, câtă pasiune!

     Au trecut muuulți ani de atunci! Îmi amintesc de domnia sa cu drag și respect. Acum pot aprecia cât de importantă a fost pentru mine această întâlnire, la început de drum! Se spune că suntem suma oamenilor cu care am avut norocul să ne întâlnim în viață.

   Odihnă în pacea cerească, Doamna educatoare Leontina Georgescu! Fie-vă veșnică amintirea, Om vrednic și luminos!

Profesor Doinița-Ana Dobrean

1957- Serbare de sfârșit de a școlar la Grădinița din Subcertate

Educatare Leontina Ilisan