In memoriam, ROMULUS TODORAN (1918-1993), Profesor Universitar Doctor Docent

 

  Romulus Todoran 

(n. 10 aprilie 1918, Suatu, Cluj, România – d. 16 ianuarie 1993, Cluj-Napoca, România) a fost un lingvist român.

  Provine dintr-o familie de preoți ardeleni. Urmează studiile secundare la Liceul „Mihai Viteazul” din Turda. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1941). Este cooptat, încă din 1938, în colectivul de cercetare al Muzeului Limbii Române din Cluj. Colaborează la elaborarea Atlasului lingvistic român și a Dicționarului limbii române. După absolvire, devine asistent la Catedra de limba română și dialectele ei. Debutează cu un articol în revista „Renașterea” din Cluj (1939). Doctor în filologie, în 1948, cu teza Manuscrisul lui Gherman Filip de Urmeniș din 1723. A fost profesor de dialectologie română și șef de catedră la Facultatea de Filologie din Cluj. A colaborat cu studii din domeniile dialectologiei, istoriei limbii române, foneticii și lexicologiei în diverse publicații de specialitate. Coautor la Dicționarul limbii române literare contemporane (1955-1957). (Wikipedia) 

 

 Ion GHEȚIE (1930-2004), lingvist, filolog și scriitor român

  „Romulus Todoran s-a născut în  comuna Suatu (județul Cluj) în 10 aprilie 1918. A fost student al Facultății de litere și Filozofie a Universității  „Ferdinand I” din Cluj-, avându-I ca profesori , printre alții pe eminenții savanți S. Pușcariu, N. Drăganu, G. Giuglea, T.A. Naum, A. Procopovici și E. Petrovici.

Licențiat în 1941, a fost pe rând asistent (1941-1950), lector (1950-1957), conferențiar (1957-1965), profesor și șef de catedră. A fost promovat doctor al Universității clujene în 1948 cu teza „Manuscrisul lui Gherman Filip”, înainte de a deveni el însuși conducător de doctoranzi în 1967.

S-a retras din învățământ în 1983, continuându-și pe mai departe munca științifică.

  În cursul unei activități ce s-a întins pe mai bine de cinci decenii, Romulus Todoran a publicat un număr însemnat de studii, articole și recenzii, privind probleme de lexicologie, istoria lingvisticii, folclor, dar mai ales de dialectologie românească, care a rămas, de-a lungul anilor, disciplina sa preferată. Dintre volumele apărute voi menționa, în ordine cronologică, „Mic glosar dialectal, alcătuit după manuscrise din Biblioteca Centrală”, Cluj, 1949, „Lexicul dacoromân (trăsături specifice și arii dialectale)”, 1967 (în colaborare), Alexiu Viciu, „Flori de câmp. Doine, strigături, bocete, balade. Colecție de folclor inedită”, Cluj-Napoca, 1976 (în colaborare). „Dialectologie română”, București, 1977 (în colaborare), „Materiale și cercetări dialectale II (coeditor), Cluj-Napoca, 1984, și, îndeosebi, „Contribuții de dialectologie română”, București, 1984. A colaborat la „Atlasul lingvistic român” și la „Dicționarul limbii române contemporane”.

  Viața lui Romulus Todoran a fost armonios împărțită între catedră și activitatea de cercetare. A fost unul dintre cei mai valoroși profesori pe care i-am avut în cei patru ani de studenție petrecută la Universitatea clujeană. Înzestrat cu o fire ordonată și meticuloasă, ne-a expus cel mai sistematic și echilibrat curs  de dialectologia limbii române din câte se predau pe vremea aceea în universitățile românești. A fost un pedagog de excepție. Materia, câtă nu o prindeam la cursuri, ne-o însușeam în orele de seminar, încât pot afirma, exagerâd, desigur, că examenele de dialectologie le treceam, practic, fără a învăța. A manifestat un interes constant pentru formarea noastră  ca oameni de știință. Discuțiile pe care le angaja cu noi la seminarii, continuate adesea în pauzele dintre ore sau la consultații, se încheiau, nu o dată, cu îndemnul de a așterne pe hârtie și de a publica o idee, mai mult sau mai puți originală, pe care o formulam. Nu e de aceea deloc surprinzător că a contribuit din plin la formarea atâtor cercetători din domeniul limbii române. (…)

  Așa cum am arătat mai sus, activitatea științifică a lui Romulus Todoran s-a orientat cu precădere înspre dialectologia românească. A publicat articole teoretice și metodologice, de fonetică, gramatică și lexicologie. Nu lipsesc  nici contribuțiile închinate unor personalități preocupate de cercetarea dialectelor limbii române. Toate lucrările ieșite din pana lui Romulus Todoran se caracterizează prin bogăția materialului documentar, rigurozitatea demonstrației și claritatea expunerii. Beneficiind de o metodă coerentă, la curent cu ultimele achiziții ale științei, ele constituie tot atâtea puncte de referință pentru cei ce abordează problemele discutate. (…)

  Persoană integră, profesor de excepție, cercetător distins, Romulus Todoran va rămâne în amintirea statornică a tuturor celor care l-au cunoscut.” (LR, XLII, 1993, nr. 32)

 

 

Ion TALOȘ (n. 1934), etnolog și autor român; profesor la Universitatea din Köln

     Remember Romulus Todoran (1918-1993)

 

  „Singurul profesor cu care am avut cursuri în fiecare an de facultate (1953-1957) a fost Romulus Todoran (1918-1993): în primul, introducere în lingvistică, în al doilea, dialectologie română, în al treilea, gramatică istorică, iar în al patrulea, lingvistică generală. Am avut astfel prilejul de a cunoaște un model de profesor universitar, care stăpânea toate domeniile mari ale lingvisticii și care, prin ținuta, conștiinciozitatea și seriozitatea cu care își îndeplinea obligațiile didactice, aducea ceva din atmosfera de la Muzeul Limbii Române. Se bucura de mare apreciere din partea profesorului Ion Breazu și a altora, era admirat și totodată temut de studenți. Pe cât era de politicos, chiar delicat, pe atât era de exigent la examene. Consemna răspunsurile studenților și le analiza în detaliu, la sfârșit, arătând ce a fost pozitiv, ce a fost eronat, și ce le-a lipsit, după care își comunica aprecierea prin calificativul suficient/bine/foarte bine sau: îmi pare rău, răspunsul nu poate fi calificat decât cu insuficient. N-am auzit, totuși, student care să fi considerat că a fost nedreptățit, nici dacă a fost calificat cu insuficient. Todoran era corectitudinea întruchipată.

În volumul lui de eseuri, Vistian Goia îl descrie foarte exact: „Înalt, subțire și drept, precum un sportiv de performanță, își ridica pălăria c-un cot deasupra capului, pentru a saluta pe cea mai amărâtă studentă întâlnită în cale” (Nu trecem singuri prin lume, 2015, p. 47). Părea distant, dar era accesibil celor care îi meritau încrederea. Majoritatea profesorilor și cercetătorilor actuali din domeniul filologiei clujene i-au fost elevi: Mircea Borcilă, Ion Mării, Mircea Popa sunt doar trei dintre cei care ar merita să fie menționați.

  R. Todoran nu accepta cadouri de niciun fel de la studenți ori aparținători. Era de o cinste exemplară – Ovidiu Bîrlea îl considera „paraintransingent, ca piatra din Trăscău” (v. Ovidiu Bîrlea – Ion Taloș: Corespondență 1963-1977. Ediție îngrijită de Andreea Buzaș. Alba Iulia: Augustin Bena 2017, p. 105).

  În 1953, Romulus Todoran avea grad de lector. Ca fiu de preot nu putea spera mai mult în acei ani. Își desfășura însă activitatea cu o conștiinciozitate ieșită din comun: nu întârzia un minut la cursuri și își oprea expunerea odată cu sunetul clopoțelului, ceea ce l-a expus unor ironii răuvoitoare. Prin 1956, cred, a fost avansat la grad de conferențiar, avansare cu totul meritată, prin care rectorul C. Daicovici și-a câștigat meritul de a fi trecut peste originea socială nesănătoasă a candidatului.

  Prin urmare pot spune că l-am cunoscut și înțeles pe Romulus Todoran mai bine decât mulți. Omul care părea distant și rece era atent, prevenitor, dornic de a face bine – câte exemple n-aș putea oferi! –, dar în același timp era exigent, chiar sever, cu sine și cu cei din jur. Nu accepta compromisuri și nu jignea pe nimeni. Era un om de o politețe rar întâlnită, sobru, nevorbăreț, dar cuvântul rostit de el era îndelung gândit și fără greș.

  Prezentul articol dorește să fie prinosul de recunoștință adus omului, profesorului și cercetătorului exemplar, care a fost Romulus Todoran, la împlinirea unui secol de la nașterea lui.” (Publicat în „Tribuna. Magazine”)

  

 

 Gavril G. NEAMȚU, lingvist, Prof. univ. em. dr. 

 

  Spiritul Școlii ligvistice clujene din perioada interbelică s-a perpetuat și în perioada totalitarismului, prin reprezentanții ei: Romulus Todoran, Mircea Zdrenghea, D. D. Drașoveanu, Pompiliu Dumitrașcu, Carmen Vlad, Elena Dragoș, Viorel Hodiș, G. Gruiță, G. G. Neamțu ș.a.

  Înspre și dinspre Cluj. Contribuții lingvistice. Omagiu profesorului G.G. Neamțu la 70 de ani (Coordonator Ionuț Pomian, Editor Nicolae Mocanu, Editura Scriptor și Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015, 800 p.) este volumul în care profesorul G.G. Neamțu aduce elogii binemeritate profesorilor săi: Ion Vlad, Mircea Zdrenghea, Romulus Todoran, D. D. Drașoveanu, Mircea Curticeanu, Cornel Săteanu ș.a.

  Despre profesorul Romulus Todoran, mărturisește: „Era profesorul universitar prin excelență, dascăl și om de știință deopotrivă, dedicat în întregime profesiei. Cred că era printre cei mai respectați profesori din facultate. Impunea prin prestanță – sobru, foarte politicos, foarte echilibrat și corect în aprecieri, de o imparțialitate și probitate morală proverbiale, iar cursul – substanțial, superordonat până la detalii.”(p.712)

 ***

  Doinița-Ana DOBREAN : 

 

  Într-o prelegere la Forumul Național al Cadrelor Didactice, profesorul universitar Mircea Miclea vorbește despre rolul de constructor al profesorului. Pentru a-și împlini cu măiestrie această misiune, profesorul are nu doar datoria de a preda conținuturi, ci, concomitent, de a preda o metodă de învățare, de a transmite emoții, dar și modalitatea de a exploata cunoștințele dobândite.

   Marii profesori sunt cei care reușesc să îmbine cele patru componente ale activității de predare-învățare, contribuind la conturarea unor destine. Eu am avut parte de asemenea profesori. Unul dintre ei a fost profesorul meu de Dialectologie, de la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, Domnul profesor doctor docent ROMULUS TODORAN.

  La cursul dialectologie al profesorului, urmat în anul II (1970-1971), am primit cunoștințe durabile, iar la seminarele conduse de profesor, ne-am familiarizat cu strategii de învățare, exersând pe texte și pe hărți ale Atlasului Lingvistic Român, prin observare, comparare, interpretare, exprimare de opinii. Atlasul Lingvistic Român, al cărui coautor era profesorul Romulus Todoran, devenise pentru noi instrumentul principal de lucru la orele de seminar.

  Domnul profesor Romulus Todoran mi-a transmis încrederea că aș putea exploata cunoștințele dobândite la cursul și seminarul de Dialectologie, elaborând o lucrare cu tema Monografia graiului din Subcetate, sub îndrumarea atentă Domniei sale. De neuitat rămâne perioada în care am pregătit cu destulă minuțiozitate lucrarea de diplom[.

 

Studiul graiului din comuna Subcetate - Mureş, județul Harghita, bazat pe stadiul de evoluţie al graiului din deceniile şase - şapte ale secolului al XX-lea, are un caracter descriptiv şi este făcut pe baza cunoştinţelor proprii despre acest grai, a observaţiilor directe şi a unor anchete la faţa locului realizate cu ajutorul unui chestionar întocmit după modelul Chestionarului Noului atlas lingvistic român.[1]

Materialul de limbă a fost înregistrat după metoda transcrierii directe, folosindu-se sistemul de transcriere ALR.

Scopul principal al anchetei a fost de a urmări în primul rând fapte de limbă care sunt pe cale de dispariţie.

Lucrarea de Diplomă cuprinde:

Introducere

I.           FONETICA

A.  Accentul

B.  Accidente generale

C.  Fonetică sintactică

D. Vocalism

E.  Consonantism

F.  Considerații fonologice

II.         MORFOLOGIE

A.  Substantivul

B.  Adjectivul

C.  Pronumele

D. Numeralul

E.  Verbul

F.  Adverbul

G. Prepoziția

H. Conjuncția

I.   Interjecția

III.      PARTICULARITĂȚI SINTACTICE

IV.       FORMAREA CUVINTELOR

V.          LEXICUL

VI.       ONOMASTICA

A.  Toponimele

B.  Nume

C.  Prenume

D. Porecle și supranume

E.  Nume de animale

VII.    CONCLUZII

VIII.  GLOSAR

IX.       TEXTE

Bibliografie

Abreviații

Anexa: Harta comunei Subcetate-Mureș

 

Lucrarea de diplomă privind descrierea monografică a graiului din Subcetate, cu particularităţile sale morfologice şi sintactice, a fost realizată şi susţinută în anul 1973. Ulterior a fost înserată în prima carte publicată, în colaborare cu fratele meu, Vasile Dobreanu, în anul 1999: Subcetate-Mureș. File de monografie, ulterior în Subcetate-Mureș. Prezentare monografică, 2017.

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2017/07/subcetate-mures-prezentare-monografica.html

Mulțumiri și recunoștință profesorului Romulus Todoran!

Persoană integră, profesor de excepție, cercetător distins, Domnul Profesor Romulus Todoran rămâne în amintirea statornică a tuturor celor care l-am cunoscut, așa cum menționau discipolii săi, Ion Gheție, Ion Taloș, G.G. Neamțu.

 

 

---

[1] Chestionarul Noului atlas lingvistic român întocmit sub conducerea lui Emil Petrovici şi a lui Boris Cazacu, în FD, V ( 1963), p.157- 271.

Maria VARGA DINU, Profesoară de Educație fizică și sport în Muscat - Oman și Cluj-Napoca - România

 

Text publicat în cartea 

LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE, 

vol. 5, 2018, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș, 

Autori: DOINA DOBREANU, VASILE DOBREANU

  Doina Dobreanu: Ne revedem cu bucurie, periodic, la Subcetate. Aici se află cuibul cu amintiri al copilăriei, aici vă așteaptă părinții și bunicii materni, cu dor și iubire nestăvilită.
Fiecare întâlnire e prilej de a primi și dărui iubire maximă. Iubirea, care se învață și se exersează în familie, este liantul acesteia. Vorbiți-ne despre părinți, despre casa părintească și copilărie, despre această iubire, de familie.

  Maria Varga - Dinu: Subcetate... Întotdeauna, când pronunț numele localității mele dragi, îmi dau lacrimile. Acolo am trăit copilaria mea frumoasă, „la bloc”, așa cum ziceau toți prietenii mei, împreună cu familia mea. Melania și Marian Dinu sunt părinții mei minunați, fară de care nu aș fi ajuns ceea ce sunt astăzi.

 

Doriana-Carla e sora mea, la fel de minunată, cu care am avut și am o legatură specială și nu știu cum ar fi fost viața mea fără să știu că undeva am o soră care mereu ar face pentru mine orice, la fel cum și eu aș face pentru ea. Chiar dacă de mici ne mai certam, părinții ne îmbunau imediat. Mulțumesc părinților pentru că mi-au dăruit-o pe sora mea și pentru tot ce au făcut pentru noi. Îi iubesc enorm de mult pe toți.
Dinu... este numele meu de familie drag, care îmi lipsește acum după casătorie, luând numele soțului meu, Daniel Varga, caruia îi mulțumesc că există în viața mea.
Când l-am dus prima dată pe Daniel la Subcetate, nu mi-a venit să cred cât de mult i-a plăcut și că s-a îndrăgostit imediat de locurile mele natale.

În vacanța de vară abia așteaptă să mergem acasă, la Subcetate, să stea în balcon și să respire aerul proaspăt de munte, să ne plimbăm pe malul Mureșului și să stăm cu bunicii noștri dragi.

Îmi aduc aminte de momentele unice petrecute împreună cu prietenii în preajma blocului, jucându-ne „de-a v-ați ascunselea”, sau iarna, dându-ne cu sania în fața blocului.

Nu pot să uit cum bunicul ne pregătea mămăligă cu branză. Acum, sincer, când merg la ei, îl rog să îmi facă mamaligă cu branză, mâncarea lui preferată, fiindcă e deosebtă așa cum o pregătește el.

Doina Dobreanu: Amintiri de neuitat din copilărie?

Maria Varga - Dinu: Amintirile mele din copilărie sunt minunate, mai ales din cei opt ani de școală petrecuți la Liceul din Subcetate.

Îmi aduc aminte cu drag de clasele primare, fiindcă am avut norocul să o am învățătoare pe mama... mama mea minunată, Melania Dinu, care a fost alaturi de mine și la școală, și acasă... Eram cea mai mică din clasă, dar mama îmi spune că asta nu m-a împiedicat niciodată să fiu mereu printre primii.

Din vremea aceea am o amintire specială, pe care nu o pot uita și vreau să v-o fac cunoscută. Într-o zi de joi, cu banii de la alocație, mi-am cumparat din piață o gâscuță, care a devenit Gusanu... Îl iubeam atât de mult încât a devenit animăluțul meu de companie: dormeam cu el, îl plimbam cu mine peste tot. Dar cel mai hazliu e că îl duceam cu mine la școală și el stătea cuminte toate orele în brațele mele... Într-o oră de limba franceză, când Gusanu începu să gângurească, toată clasa a început să rădă. Profesoara Ana-Maria Iconomu - Dumnezeu să o odihnească! - nu înțelegea motivul veseliei noastre...

Apoi, nu pot uita cum doamna învățătoare, căreia nu îi spuneam mamă la școală, pregătea cu noi, pentru fiecare serbare, dansuri și poezii frumoase. Și acum, ori de câte ori mergem acasă la sfârșitul anului școlar, vreau să îi fiu alături la serbarea pregătită cu actualii săi elevi și îmi dau lacrimile retrăind emoțiile de altădată.

Doina Dobreanu: Ce a urmat după clasele primare parcurse sub privirea iubitoare, dar exigentă a mamei ?

Maria Varga - Dinu: Voleiul! La bunici, întindem o sfoară, pe unde apucam, și ne jucam volei. Am început să joc din clasa a V-a, cu domnul profesor Ion Rizea, el fiind cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest sport. De acolo cred că a început viața mea. Îi mulțumesc din tot sufletul.

În clasa a VIII-a, eram convinsă că viața mea depinde în continuare de volei. Ca atare, am hotărât că trebuie să joc volei la Clubul Sportiv Școlar Toplița. M-am mutat cu tati la Toplița, unde am continuat să învăț la Liceul „Octavian-Codru Tăslăuanu”. Acești patru ani au fost cei mai grei din viața mea, pentru că eram departe de mama, nu ne vedeam decât în weekend. Și acum, când îmi amintesc de acea perioadă, simt un gol în stomac. Dar greul acela m-a învățat că trebuie să lupt și să merg mai departe orice ar fi.

Doina Dobreanu: Sunteți fiică de dascăli care își iubesc profesiunea, care iubesc viața și prețuiesc familia. Mulți ani au muncit și s-au susținut reciproc în aceeași școală: Liceul din Subcetate.

V-ați dat seama, atunci și mai târziu, de munca sisifică a unui învățător – deschizător de drumuri. Performanțele acestuia se obțin în timp, iar bucuria succesului în munca cu o serie de elevi devine resursa necesară pentru un nou început. Tot ceea ce faci pentru tine piere, spunea Dinu C. Giurăscu, dar ceea ce faci pentru alții rămâne.

În ce măsură v-au fost părinții modele pentru profesiunea didactică pe care ați ales-o?

Maria Varga - Dinu: Fiind fiică de cadre didactice, pot să zic că mi-a fost mai greu pentru că întotdeauna îmi doream să îi fac mândri de mine, mai ales că mama a fost și învățătoarea mea, iar tata mi-a fost profesor.

Sincer, cred că mereu au fost mândri de mine, fiindcă la școală învățam și eram mereu pe locul I, cu toate că pasiunea mea a fost și a rămas voleiul și că nimic nu era mai importat pentru mine decât câștigarea unui meci. Și mama știa asta cel mai bine. Niciodată nu a pierdut vreun meci, a fost mereu acolo, în sala de sport, cu mine. Susținerea ei era cea mai importantă pentru mine.

Amândoi părinții mei sunt oameni deosebiți, care și-au dedicat toată viața lor în a învața copiii și în a-i orienta pe drumul cel bun. Vazându-i atât de pasionați de activitatea lor școlară, mi-am dorit să fiu ca ei. La început mi-am dorit să fiu învățatoare, ca mama. Mai târziu, mi-am dorit din tot sufletul să devin profesoară, ca tata. Iubind sportul, am urmat Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj-Napoca. În vara anului 2004, după ce am luat bacul cu o nota mare, și probele sportive la fel, am intrat prima la facultate. Cred că atunci am reușit să îmi fac părinții fericiți și pe mama cea mai mândră din lume, mulțumindu-le în acest fel pentru tot efortul ce l-au depus pentru mine.

Am urmat patru ani de facultate la Cluj-Napoca, oraș de care m-am îndrăgostit instantaneu și mereu mi-am spus că eu voi rămâne în Cluj. Dar nu a fost să fie așa, oricât mi-aș fi dorit.

La sfârșitul studiilor universitare, trebuia să iau niște decizii importante pentru destinul meu. Părinții mi-au fost mereu alături și m-au încurajat.

O variantă era să obțin un post de profesoară în străinătate. Am plecat la București, în acest scop, pentru interviu, fără să am posibilitatea de a opta pentru o anume țară. În luna mai mi s-a comunicat decizia: primisem postul la o școală internațională în Muscat, statul Oman.

Mi-am sunat părinții să le cer părerea. Tata a spus clar NU, fiind vorba de o țară arabă, dar mama, ca de obicei, m-a susținut chiar dacă în sufletul ei trăia o dramă. Cu toate că s-a împotrivit la început, tata a fost cel care m-a ajutat să pot pleca și îi mulțumesc. Știu că le-a fost greu să accepte plecarea mea atât de departe!

Nu voi uita niciodată cum îi spuneam mamei mele că îmi pare rău și că mai bine rămâneam acasa. Dar puterea ei de a mă încuraja mereu mi-a dat forța să merg înainte să lupt cu mine însămi.

Și așa, în vara anului 2007 a început viața mea departe de țară, de Subcetate, de mama, de tata, de sora-mea... dar departe și de frig. Mi-a fost foarte greu la început, până am început orele cu copiii și mai ales până am reușit să vorbesc limba la perfecție. Nu puteam vorbi mult la telefon cu părinții mei și cu sora mea, nu aveam pe nimeni alături să cer un sfat. Dar mama și tata m-au învățat că nu trebuie să renunț orice ar fi, așa că am luptat cu mine însămi și am mers înainte, oricât de greu mi-a fost.

Doina Dobreanu: Postați pe facebook poze ale dvs. în mijlocul unor grupuri de copii fericiți, probabil cei de care vă ocupați, ceea ce înseamnă că, la fel ca părinții dvs., v-ați ales profesiunea din iubire și o faceți cu iubire. Este, într-adevăr frumoasă viața, dacă ceea ce faci, ceea ce dăruiești se petrece sub semnul iubirii, nu?

Maria Varga - Dinu: Da, așa este, dacă dăruiești, și primești. Copilașii cărora le sunt profesoară m-au ajutat să merg mai departe. Fiecare zi ce trece din viața mea e grea fără părinți, departe de ei, dar atunci când merg la școală și îmi încep activitatea, acei copii minunați, cu zâmbetul mereu pe buze, îmi transmit și mie bucuria și uit de toate. Fetele mele, așa le spun eu mereu, îmi aduc în fiecare zi bucuria în suflet și îmi umplu golul din suflet pricinuit de lipsa celor dragi de acasă.

Am reușit multe în plan profesional. Sunt și antrenoare de baschet și de fotbal, iar elevii mei au reușit să câștige multe premii. De fiecare dată când participăm la o competiție, le cer fetelor să facem o poză pentru mama și ele zâmbesc, apoi poza o trimit mamei mele care este foarte fericită și mândră de mine.

Doina Dobreanu: Trebuie să spunem că satisfacțiile lucrului bine făcut, succesele profesionale le trăiți departe de țara natală. Cât de grea a fost acomodarea?

Maria Varga - Dinu: După 3 ani de experiență în școala din Oman, am decis să încerc altceva. Am aplicat pentru un post la o școală americană în Emiratele Arabe Unite, în Abu Dhabi. În urma unui interviu, am primit postul și, astfel, în vara lui 2010 am plecat acolo. Era o școală nouă, de-abia deschisă; practic noi am fost primii în acea școală. Aveam tot ce ne doream în școală pentru a putea oferi copiilor ore de sport de calitate.

Apoi, din nou am primit o ofertă de un post, în Germania. Am trăit plenar bucuria de a simți că sunt căutată de alte școli. Așa că am hotarât să încerc și în Europa. În vara lui 2011 plecam în Germania. Din nou o luam de la început. A fost școala unde mi-a plăcut cel mai mult să lucrez, datorită corectitudinii și profesionalismului de care dădea dovadă colectivul didactic.

În schimb, după 4 ani în care am trăit doar la 40 de grade, mi-a fost foarte greu să mă obișnuiesc cu clima mai aspră din Germania.

Și atunci am decis că vreau la caldură, înapoi în Muscat Oman. Iubitul meu, în vremea aceea, lucra în Oman și se ivise un post la școala lui. Fără să mă gândesc prea mult, am decis să vin să dau un nou interviu. Așa am reușit să mă întorc în Oman și să fiu alături de cel care a devenit soțul meu.

Momentan, amândoi suntem profesori de educație fizică și sport la „International School of Oman”. El predă baieților și eu fetelor, ceea ce e foarte frumos și foarte plăcut. Lucrăm împreună și ne susținem reciproc. Aici avem casuța noastră și, împreună, le răzbim petoate și suntem foarte fericiți.

Nu regret că am plecat de acasă, chiar dacă îmi este greu fără cei dragi mie, fiindcă mi-am dorit să cunosc lumea și asta a fost șansa mea. Mereu mi-a plăcut să fiu cea mai bună, să urc tot mai sus și să încerc să ajung unde e mai bine. Cu siguranță, asta am mostenit-o de la mama mea.

Doina Dobreanu: Reușita profesională se armonizează de obicei cu cea familială. E important că v-ați găsit aici echilibrul pe care și-l dorește fiecare, alături de omul potrivit.

Maria Varga - Dinu: Oman este o țară minunată din Orientul Mijociu, cu oameni foarte iubitori. Aici, profesorii sunt cei mai iubiți și respectați pentru că se știe că ei învață copiii să ajungă mai buni și mai iubitori, că ei formează caractere. Părinții elevilor de la școală ne respectă foarte mult. Toată satisfacția noastră o avem atunci când părinții ne mulțumesc pentru tot ce facem cu copiii lor.

Doina Dobreanu: Cuvântul este puterea prin care creăm sau distrugem, este puterea de a gândi, de a ne exprima și comunica, este puterea divină din noi, cel mai prețios dar pe care l-a primit omul.

Dumneavoastră construiți zi de zi cu cuvântul, cu puterea lui; contribuiți la formarea unor oameni.

Ce înseamnă puterea cuvântului în relația cu elevii dumneavoastră, mai ales că limba de comunicare nu este româna?

Maria Varga - Dinu: În profesia mea, cred că foarte importantă este comunicarea, puterea de a-i face pe copii, prin cuvânt și exemplul personal, să îndrăgească sportul.

Experiența m-a făcut să înțeleg că nu contează în ce limbă vorbim, zâmbetul de pe fața unui om exprimă același lucru în orice limbă. Zâmbetul meu și pozitivitatea mea m-au ajutat foarte mult în relația pe care o am cu copiii mei de la școală.

Într-adevăr, eu lucrez la o școală internațională, unde prima limbă este engleza. Mi-a fost mai greu la început, dar copiii m-au ajutat foarte mult; alături de ei mi-am perfecționat engleza.

Doina Dobreanu: „Dorurile noastre n-au asemănare… Risipite frunze pe cărare.” Nimeni nu este scutit a trăi acest sentiment. Care sunt dorurile dvs., fără „asemănare” ? O fi și dorul de „acasă”?

Maria Varga - Dinu: „Acasă” e un cuvânt ce doare… Doare pentru că aici, chiar dacă îl am pe soțul meu și suntem fericiți, acolo, acasă, e familia mea în care am crescut: părinții, sora, bunicii.

Acolo, în familia mea de acasă, am simțit ce înseamnă sprijinul reciproc, deși preocupările noastre sunt diferite: mama e învățătoare, tata e profesor de geografie, eu, profesoară de educație fizică și sport, iar sora mea a terminat facultatea de busines și lucrează în domeniu. Eu și sora mea am cerut mereu părerea și sfatul părinților, în toate deciziile importante, iar ei ne-au fost alături în orice situație. Eu cred că în viață contează să îți iubești familia, să îi simți pe cei dragi aproape, în ciuda distanțelor spațiale. Sunt departe de mama și de tata, de soara mea și de bunici și poate asta m-a învățat să le arăt mai mult cât îi iubesc și să încerc să le fiu aproape sufletește, dacă fizic nu pot.

Cel mai mult mi-e dor de mama. Mama mea este cel mai minunat om de pe pământ, mi-a alinat durerea cum nimeni altcineva nu a știut vreodată să o facă, m-a protejat de tot ce e rău, m-a iubit enorm chiar și atunci când meritam mai puțin, m-a iertat de nenumarate ori și mi-a dat curajul să fiu eu, mi-a deschis ochii când tot ce vedeam era durere… Mama e eroina mea și ei trebuie să îi mulțumesc pentru tot ceea ce sunt astăzi. Datorită mamei mele am ajuns să fiu un om bun, să iubesc copiii și să îmi iubesc profesia.

Singurul lucru pe care mi-l doresc e ca atunci când o să am copii să pot să fac măcar jumătate din câte a făcut mama mea pentru noi.

Mi-e dor de toate momentele petrecute împreună cu familia mea, în special când vine Crăciunul mi-e cel mai greu, pentru că îmi amintesc cu lacrimi în ochii cum făceam bradul cu sora mea și așteptam cadourile de la părinți.

Și pentru toate acestea, în fiecare vară, când venim acasă, încercăm să fim împreună cu ei cât de mult putem...

Doina Dobreanu: Trăiți într-un mediu multicultural la „International School of Oman”. Cum vă păstrați identitatea culturală, ca români?

Maria Varga - Dinu: În fiecare an, la școala noastră se organizează Ziua internațională. Aici fiecare are posibilitatea să prezinte locurile frumoase, aspectele tradiționale și mâncarea specifică din țara sa. Cu mândrie pot spune că noi ne prezentăm cu mândrie țara noastră de fiecare dată, că suntem respectați și priviți frumos de către toate națiunile. Mereu la standul nostru este lume multă, cautând plăcintele noastre romanești, mămăliga cu sarmale din carne de pui sau iahnia de fasole. Chiar dacă acum viața noastră, casa noastră este aici, în Muscat, Oman, acasă este mereu Romania, acasă este mereu Subcetate unde am crescut.

Doina Dobreanu: Mereu ne dorim ceva, indiferent de vârstă. Care sunt dorințele dvs.?

Maria Varga - Dinu: Mi-am dorit foarte mult să fiu mireasă și să mă vadă mama fericită când intru în biserică la brațul tatălui meu. Am avut nunta în anul 2016, la Cluj-Napoca, soțul meu Daniel Varga fiind din Cluj, cei mai buni prieteni fiindu-ne alături. A fost chiar de vis! O dorință care mi s-a îndeplinit!

Doina Dobreanu: Și în acel moment, Daniel Varga a devenit cea mai importantă persoană pentru că a fost de acord să împartă viața cu dumneata…

Maria Varga - Dinu: Adevărat! Nu mai sunt singură printre străini. Tot ce îmi doresc acum este sănătate pentru noi, pentru părinții și socrii mei, să îi avem alături mult timp, fericire surorii și cumnatei mele din tot sufletul, să aibă parte de iubirea ce o am și eu și, nu în ultimul rând, îmi doresc să fie iubire în jurul nostru și să trăim fericiți.

Doina Dobreanu: Tatăl dvs., profesorul de geografie Marian Dinu, a fost un pasionat de drumeții, excursii călătorii și a străbătut România în lung și lat, de la munte la mare. Cred că plăcerea și curiozitatea de a călători de la el o moșteniți.

Maria Varga - Dinu: Datorită deciziei mele de a pleca să lucrez departe de țară, am avut norocul de a ajunge și vizita niște locuri la care nici nu visam. Omanul este o țară minunată, cu multe locuri atrăgătoare. Pot să spun că suntem norocoși să traim într-o țară unde oamenii sunt calzi și primitori. Am vizitat locuri superbe, de neimaginat în deșert. Mergem în fiecare an în vizită în Dubai unde rămâi fascinat de ce înseamnă puterea banilor.

Doina Dobreanu: Suntem la început de an nou. Eu vă doresc, întru mulți ani, permanenta bucurie pe care ne-o aduce starea de sănătate, iubirea pe care o dăruim și o primim, prezența celor dragi, recunoștința elevilor de azi și de ieri, lucrul făcut bine, temeinic, cu dăruire…

Să vi se împlinească toate gândurile bune!

Maria Varga - Dinu: Vă mulțumesc mult. Vreau să vă mulțumesc, doamna profesoară Doina Dobrean, și pentru această bucurie ce mi-ați făcut-o, oferindu-mi posibilitatea de a fi și eu o mică parte din minunatul dumneavoastră proiect. Și eu vă doresc multă sănătate și putere de muncă, ca să ne aduceți zâmbetul pe buze, cu cărțile interesante care ne fac atâta plăcere să le citim.

 

💢💢💢

ȘI POVESTEA CONTINUĂ...

Sursa FOTO: Facebook