joi, 27 aprilie 2023

LICEUL „MIRON CRISTEA” SĂRBĂTORIT LA 40 DE ANI, ÎN ZILELE ȘCOLII DIN 19-25 MAI 2002

REMEMBER DUPĂ 20 DE ANI

I. Revista LYCEUM - SUBCETATE, anul V, nr. 3 (14), iunie 2002

 Acum, când Zilele Şcolii s-au încheiat, să facem un bilanţ al activităţilor la care am participat în săptămâna 19 –25 mai 2002!

    Duminică, 19 mai 2002:  Victoria echipei de volei – un vibrant omagiu adus în ceas de aniversare.
    Suntem în ajunul unei unice sărbători din viaţa şcolii noastre: marcarea printr-o suită de manifestări a împlinirii a 40 de ani de fiinţare a liceului din Subcetate. Aşteptăm cu interes şi nerăbdare să participăm la activităţile propuse în programul pentru zilele 20-24 mai 2002 reprezentând Zilele Şcolii Noastre.
    Vestea că echipa de volei a claselor de gimnaziu – Ioana Ţepeluş, Alina Ciubucă, Maria Fâcă, Carolina Solonca, Iuliana Fâcă, Maria Kemenes, Anca-Mihaela Suciu  - , antrenată de domnul profesor Ioan Rizea, a câştigat medalia de aur la Campionatul Naţional de Volei (Galaţi, 17-18 mai), ne-a umplut inimile de bucurie. Este pentru prima oară când o echipă a acestei şcoli obţine un asemenea titlu!
    Le-am întâmpinat în faţa liceului cu flori şi cu lacrimi de bucurie.
    Felicitări, fetelor! Considerăm victoria voastră cel dintâi preţios omagiu adus la marea sărbătoare a şcolii noastre. 
        (Eniko Demeter, clasa a XI-a şi Liviu Mihu, clasa a X-a)
 
    Luni, 20 mai 2002: Deschiderea festivă a Zilelor Şcolii şi meciul amical de fotbal
    La 20 mai,  la careul din recreaţia mare, conducerea şcolii a anunţat  deschiderea ciclului de activităţi consacrate cunoscutei aniversări şcolare.
    Manifestările au demarat printr-un mare meci de fotbal, organizat la sfârşitul orelor de curs pe terenul de  sport al şcolii, între două echipe puternice constituite din elevii de liceu. Componenţa echipelor este următoarea: 
I (clasele IX şi XII): Zaiţ Ciprian, Cotfas Dorin, Ciubucă Doru-Ioan, Korpos Marius, Doţi Marius, Sbanca Sorin, Adochiţe Radu, Bâră Claudiu; 
II (clasele X şi XI): Ciubâcă Petru, Dimofte Cristian, Kallo Matei, Mihu Liviu, Sandu Daniel, Turcu Ciprian, Kiraly Lucian, Marc Stelian, Ciorcan Mircea.
    În urma unui meci frumos, arbitrat de domnul profesor Ilyes Elemer şi urmărit de numeroşi suporteri, a învins, cu scorul de 4 la 2 echipa claselor IX şi XII.
    Au marcat goluri următorii: Marc Stelică (1), Kiraly Lucian (1), Claudiu Bâră (1) şi Zaiţ Ciprian (3). Felicitări, învingătorilor! 
    (Ionuţ Şerenec şi Marian Marc, clasa a X-a)


 
    Marţi, 21 mai 2002, orele 14: SFINȚIREA PLĂCII COMEMORATIVE DIN HOLUL LICEULUI
   Iată-ne adunaţi în holul liceului, profesori şi elevi, preoţi, invitaţi… Holul este în haină de sărbătoare: pretutindeni sunt flori de mai. Majoritatea claselor s-au înscris la concursul de aranjamente florale cu exponate interesante. Dar frumosul din natură este armonizat cu cel din artă: ne impresionează deopotrivă exponatele de gravură ale domnului Zorel Suciu…
    Este linişte deplină. Sunt momente de intensă trăire sufletească, de astă dată consumate lent, în tăcere, într-o interiorizare deplină…
    Are loc slujba de sfinţire a plăcii comemorative care de azi înainte va aminti de aniversarea liceului nostru sărbătorită în aceste zile, slujbă oficiată de preoţii Gheorghe Oană şi Traian-Marius Ciubucă.
    Se îndepărtează pânza care o acoperea şi citim, gravate în marmură, cuvintele: 
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT 
Liceul din Subcetate, la aniversare 
(1956-2002)!
Recunoştinţă veşnică colectivului de dascăli şi harnicilor locuitori ai comunei Subcetate pentru strădania de a înălţa un locaş şcolar. 21 MAI 2002


Se rostesc succinte alocuţiuni de către domnul director  al liceului Vasile Dobrean, de primarul comunei, domnul Vasile-Nicolae Cotfas, de domnul Sandu Ioan, primul director al liceului înfiinţat în anul 1956, de domnul Dumitru Ţepeluş din partea primei promoţii a liceului şi de părintele Oană Gheorghe. Se evocă momentele de glorie şi de răscruce din viaţa şcolii, se rostesc îndemnuri pentru menţinerea şcolii la prestigiul câştigat în timp.
    Toţi cei prezenţi am fost impresionaţi de solemnitatea clipei trăite împreună. Noi, elevii, sunt sigură că  nu vom uita  niciodată, mai ales că am participat pentru prima oară la o asemenea festivitate. 
    (Diana Fekete, clasa a X-a)

    Marţi, 21 mai 2002, orele 16,30: Festivalul de teatru şcolar
  În această zi s-au petrecut unele din cele mai frumoase  şi mai emoţionante clipe din viaţa mea: am participat – ca prezentator, interpret şi spectator - la un spectacol de teatru realizat sub forma unui festival pentru că  au evoluat în faţa unui public numeros .şi a unui juriu trei trupe de teatru din şcoala noastră. 
Elevii clasei a X-a şi-au propus să-l omagieze pe ilustrul dramaturg Ion Luca Caragiale , de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 150 de ani, prezentând schiţa Five o’clock.  


Elevii clasei a VII-a  au prezentat un fragment din piesa scriitorului francez de origine română Eugene Ionesco, La leçon/ Lecţia, în limba franceză.
A treia trupă teatrală, alcătuită din elevi ai clasei a XI-a şi a X-a, au pregătit comedia lui Ion Băieşu, Boul şi viţeii, piesă care abordând tema înstrăinării copiilor de proprii părinţi, se constituie în jurul unei replici memorabile, rostite cu o sinceră părere de rău de către unul dintre personaje: „Ce repede ne despărţim de părinţi şi ce  rar ne aducem aminte de ei!”
La sfârşitul concursului, juriul (preşedinte: profesor Ioan Cutlac) a oferit numeroase premii
- pentru cea mai bună interpretare a unui rol principal masculin: Stelian Marc (Gelu din piesa Boul şi viţeii); 
- pentru cea mai bună interpretare a unui rol principal feminin: Elena Cotfas (Nuţi din piesa Boul şi viţeii); 
- pentru cea mai bună interpretare a unui secundar masculin: Ciprian Turcu (Bătrânul din piesa Boul şi viţeii); 
- pentru cea mai bună interpretare a unui rol secundar feminin: Doriana Dinu (Bona din piesa Lecţia); 
- pentru cel mai bun spectacol: Boul şi viţeii  de Ion Băieşu
- pentru popularitate: Andreea Ciubîcă (Măndica din schiţa Five o’clock); 
- pentru figuraţie: Pavel Lădaru (Mitică din schiţa Five o’clock);
- premiul special al juriului: Ioana Ţepeluş (Eleva din piesa Lecţia); 
- premiul pentru cea mai bună prezentare a unui spectacol: Vlad Toncean (Lecţia de Eugen Ionescu).
    Chiar dacă nu am obţinut toţi premii – acesta este concursul! -, suntem fericiţi că am participat la realizarea acestui spectacol minunat, apreciat prin aplauzele publicului, şi că am fost felicitaţi de foarte mulţi spectatori. (Ionuţ Şerenec şi Monica Kiraly , clasa a X-a)
 
    Marţi, 21 mai 2002, orele 19: Balul Majoratului
    Organizat în spiritul tradiţiei de elevii clasei a XI-a şi de dirigintele lor, domnul profesor Cristian Popa, Balul Majoratului a fost o adevărată reuşită. Într-o atmosferă incendiară, s-a desfăşurat concursul, bine dirijat de Sanda Bârsan şi Cristian Dimofte,  pentru desemnarea, din rândul sărbătoriţilor, a unei ”miss” şi a unui „mister”. Spectatorii au decis ca aceştia să fie Petruţa Cherecheş şi Marius Doţi.
    Felicitări organizatorilor acestei serate distractive şi  sărbătoriţilor!         
(Elena Marc, clasa a X-a)
 
  Miercuri, 22 mai 2002, orele 13: Inaugurarea muzeului de etnografie al şcolii
    Felicitări pentru iniţiativa creării unui muzeu istoric şi etnografic în localitatea noastră şi pentru materializarea acesteia!
    Este fascinant să găseşti într-un spaţiu atât de restrâns recreată ambianţa spiritualităţii unei comunităţi româneşti, aşa cum era în urmă cu o sută de ani, prin prezenţa iconostasului original al actualei biserici din Subcetate, sfinţită în 1902, a unei vechi candele şi a unui vechi sfeşnic, din aceeaşi perioadă, a unor obiecte utilizate în gospodăria ţărănească, a altor obiecte, rod al „industriei” casnice etc.
    Un asemenea muzeu are o valoare inestimabilă nu numai prin exponatele sale rare, cât şi prin valenţele sale educative: cultivarea interesului celor tineri pentru cultura populară, a dragostei şi a respectului acestora pentru arta tradiţională a  neamului din care facem parte.
    Odată ce panglica inaugurală este tăiată de directorul şcolii Vasile Dobrean şi de profesorul Dumitru Ţepeluş, se pătrunde în sala în care s-a amenajat muzeul. Profesori, învăţători, elevi, reprezentanţi ai Primăriei, părinţi, oaspeţi asistă la sfinţirea acestei încăperi, oficiată de preoţii Gheorghe Oană şi Traian-Marius Ciubucă. Se rostesc alocuţiuni.
    Are loc în  incinta muzeului simpozionul ”Istorie, spiritualitate şi tradiţie românească pe meleaguri varvigene”. Susţin prelegeri: preot Traian-Marius Ciubucă, profesor Anişoara Balog şi profesor Dumitru Ţepeluş.
(Profesor Doina Dobrean)





Simpozion la Muzeul școlii în 2005

    Joi, 23 mai 2002, orele 15: Vernisajul expoziţiei de grafică Zorel Suciu
    A avut loc în holul liceului, în prezenţa unui public numeros, iubitor de artă. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi asistam pentru prima oară la o asemenea manifestare. Am aflat că domnul Zorel Suciu a realizat acum, după 23 de ani, a doua expoziţie în localitatea sa natală, Subcetate. Prima parte a întâlnirii cu artistul plastic Zorel Suciu s-a  realizat sub forma unui dialog între acesta şi directorul şcolii, domnul Vasile Dobrean. În acest fel am aflat detalii privind formaţia şi preocupările domnului Zorel Suciu, cum se realizează o linogravură, universul operei sale etc.
    Am asistat apoi la o demonstraţie inedită şi tulburătoare: în timp ce domnul Vlad Dobrean a recitat două din poeziile sale, pe un fundal muzical adecvat, domnul Zorel Suciu le-a ilustrat, fără a le cunoaşte  în prealabil, desenând  cu două creioane purtate de aceeaşi mână. Am trăit sentimente şi emoţii copleşitoare, declanşate de întâlnirea fericită a poeziei cu muzica şi cu arta plastică.




    În amintirea acestei întâlniri cu artistul Zorel Suciu, noi, elevii clasei a X-a, am hotărât să achiziţionăm pentru cabinetul de literatură una din  linogravurile expuse: Casă din Subcetate.


    Mulţumim domnului Zorel Suciu pentru bucuria pe care ne-a dăruit-o din preaplinul sufletului său. 
    (Andreea Ciubîcă, clasa a X-a)

    Joi, 23 mai 2002, orele 16: Prezentare de carte, la Căminul Cultural
    La întâlnirea cu numeroşi potenţiali cititori, au fost prezenţi:     - scriitorul Ion Nete cu Răstignirea în Crucea lui Năstavnic
- doamna profesoară Doina Butiurcă cu Studii literare
- tânărul debutant Fănică-Vlad Dobrean  cu romanul Caruselul şi     - profesorii Doina Dobrean şi Vasile Dobrean cu lucrarea monografică  privind activitatea liceului din Subcetate în anii 1955-1958, 1961-2002. 
Întâlnirea s-a desfăşurat sub forma unui dialog interesant între invitaţi şi publicul prezent. S-au dovedit a fi interesaţi şi curioşi să afle aspecte  ale activităţii creatorilor de carte elevii Andreea Ciubîcă, Elena Cotfas, Mircea Ciorcan, Cristina Aliţei.
    (Sanda Bârsan şi Cristian Dimofte, clasa a XI-a).

    Joi, 23 mai 2002, orele 18: Spectacol de muzică, poezie şi dans. În program: 
- Corul liceenelor, condus de profesor Carol Stoica, a interpretat cântecele: Iarba verde de acasă, Lioară, lioară, Cântec de primăvară, O biserică din lume
- grupul vocal de fete al clasei a IX-a a interpretat: Punctul pe i şi Veniţi, privighetoarea cântă
- solişti vocali: Mariana Cotfas-Mândru: Cucu care mi-o cântat, Frunză verde de cireş, Puterea dragostei
Teodora Suciu şi Mariana Cotfas-Mândru: Tare-aş vrea floare să fiu
- dans modern prezentat de eleve ale clasei a V-a. 
- concurs de recitare. Juriul, condus de profesor Sofia Cutlac, a desemnat următorii câştigători: Andra Popa, la clasele I-IV, Emanuela Dobrin, la clasele V-VIII şi Mariana Cotfas-Mândru, la clasele IX-XII.
  La sfârşitul acestui spectacol, au fost felicitaţi toţi participanţii la concursurile organizate în aceste zile şi au fost premiaţi câştigătorii.        
 (Anamaria Deac, clasa a IX-a şi Ionuţ Şerenec, clasa a X-a)

  Vineri, 24 mai 2002, orele 11: Întâlnirea festivă a tuturor promoţiilor liceului cu dascălii lor






Sâmbătă, 25 mai 2002: Victoria echipei de volei – fete (liceu)la Campionatul naţional: Elena Suciu, Ioana Cotfas-Mândru, Elena Cotfas, Ionela Urzică, Ana Baciu, Andreea Ciubîcă.  Antrenor: profesor Ioan Rizea
Bravo, fetelor! Victoria voastră a încununat manifestările organizate în şcoala noastră în acest moment aniversar.
 
---------- 💙💛💔 -----------

II. AMINTIRI, AMINTIRI...!
40 DE ANI DE EXISTENȚĂ A LICEULUI DIN SUBCETATE
Articol semnat de VASILE GOTEA, în 
INFORMAȚIA HARGHITEI, 28 mai 2002

Vineri, 24 mai 2002, s-a încheiat paleta largă de manifestări dedicate celor 40 de ani de existență a liceului din SUBCETATE, care astăzi se numește, sugestiv, GRUPUL ȘCOLAR INDUSTRIAL „MIRON CRISTEA”.
De dimineață, începând cu ora 9, 00, a sosit la școala lor dragă , cu emoțiile bucuriei revederii în suflete, prima promoție de absolvenți ai liceului, al cărei diriginte a fost profesorul Traian Ciociu, stabilit la Sângeorz-Băi, în județul Bistrița-Năsăud, care din motive de sănătate nu a putut fi prezent
Primirea dragilor oaspeți s-a făcut în holul principal al liceului, loc specific unor asemenea întâlniri, în mijlocul unei minunate expoziții de flori multicolore, deasupra căreia se afla la loc de cinste, și va trona peste ani , o placă comemorativă , dezvelită la acest eveniment, pe care este inscripționat cu litere aurite textul: „Vivat, crescat, floreat! Liceul din Subcetate la aniversare (1956-2002). Recunoștință veșnică colectivului de dascăli și harnicilor locuitori din Subcetate pentru strădania de a înălța un locaș școlar: 21 mai 2002”
 La intrare, elevii de azi au oferit profesorilor și absolvenților o lucrare de excepție realizată prin strădania profesorilor Doina Dobrean și Vasile Dobrean, apărută color, pe hârtie de calitate , în condiții grafice deosebite la Tipografia Scoruș Impex din Brașov: „Prezentare monografică. Liceul din Subcetate, județul Harghita, 1956-1958; 1961-2002”, pe coperta 4 a cărții, editorii Ioana Scoruș (Hanga) și Mircea Scoruș au scris: „Ca fii ai acestui sat, considerăm că editarea „Monografiei Liceului din Subcetate” constituie un fericit prilej de a ne întoarce „la obârșie, la izvor”...În acest lăcaș de cultură, ne exprimăm recunoștință față de cei care ne-au fost și nouă părinți spirituali - dascălii de ieri și de astăzi ai acestei școli. În speranța că slova va dăinui peste ani și ani.”
A urmat tradiționala oră de dirigenție unde absolvenții s-au întâlnit după ani cu diriginții.

S-au întâlnit și promoțiile anilor 1972, pentru a sărbători 35 de ani de la absolvire (diriginte profesor Emil Țepeluș), promoția 1972(diriginte profesor Maria Cotfas), promoția 1977 (diriginte profesor Ana-Maria iconomu), promoția 1982(diriginte profesor maistru Aurel Mândru), promoția 1987 (diriginte profesor Vasile Dobrean), promoția 1997 (diriginte profesor Gheorghe Laczko-Cotfas). Alături de aceste promoții de absolvenți care au sărbătorit o cifră de ani rotundă de la terminarea liceului, au fost prezenți profesori și elevi de ieri și astăzi ai acestei prestigioase instituții de învățământ, precum și alți invitați. 
Dintre profesorii de ieri am schimbat câteva cuvinte cu Nicolae Becze (limba franceză), care a venit de la Târgu-Mureș, Maria Urzică (limba română), venită la Subcetate tot din Târgu-Mureș, Petru Cotfas (profesor de istorie și director adjunct), - Miercurea Ciuc, Maria Ciobotea (chimie) - București, soții Aurel și Ioana Roman (biologie) - Sighișoara, Emil Țepeluș (geografie) - Târgu-Mureș, Alexandru Iliescu (limba română) - Gheorgheni și alții. 
 După ora de dirigenție, toți elevii și profesorii de ieri și azi s-au adunat în curtea liceului pentru întâlnirea cu conducerea școlii, autoritățile comunei, reprezentanți ai inspectoratului școlar județean Harghita și alți invitați. S-a vorbit despre activitatea desfășurată în liceul din Subcetate în cei 40 de ani de existență, s-a vorbit cu recunoștință față de toți cei de care se leagă existența acestei instituții de învățământ de pe Valea Mureșului Superior.
De asemenea, o întâlnire plăcută a fost cu primul director al liceului din Subcetate, domnul profesor Ioan Sandu, în anii 1955-1956. Tot la fel de emoționantă a fost și „întâlnirea” cu numele celor plecați dintre noi, nume rostite cu mult respect și recunoștință, pentru care s-a păstrat un moment de reculegere.




Toți invitații s-au deplasat la căminul cultural pentru „Amintiri, amintiri...” (...)
Și nu putem încheia suita relatărilor de la sărbătorirea celor 40 de ani de învățământ liceal la Subcetate fără acea urare de suflet VIVAT, CRESCAT, FLOREAT! Cu alte cuvinte, LA MULȚI ANI, DRUM LUNG ÎN ACTIVITATEA DE FORMRE A TINERILOR ȘI MARI SUCCESE ÎN VIITOR! 



duminică, 19 februarie 2023

Obiceiuri din bătrâni legate de secerat: Dusul cununii


  

    Acest obicei este cules din bătrâni, de la bunica mea, Ileana Suciu, care la rândul ei, l-a auzit și ea de la părinți sau bunici. Am încercat să-l reproduc, fără să mă ating de limbajul popular în care mi-a fost relatat.
    „Îl trezăm pe Gavril dimineața șâ-i zâcem׃
    -Gavrile, mă Gavrile! Hai, scoală-te odată că avem treabă!
    -Hai mai repede și mă ajută la treburi că am grăit cu câteva fetișcane din sat să vie la săcerat că tăt să scutură grâul cela. Șî dor nu le-om lăsa flămânde șî ști șî tu că până la Gruieț (locul unde secerau fetele) îi cale lungă.״
    După ce pregăteau cele necesare, plecau amândoi spre locul unde erau fetele la secerat.
    Acolo găseau secerătoarele și legătorii. Acești legători erau feciorii care legau snopii de grâu secerați de fete. În tot acest timp cât secerau, fetele și băieții cântau și făceau diferite glume. Spre seară când terminau de secerat, cea mai harnică dintre fete primea o cunună împletită din spice pe care o punea pe cap și porneau cu toții spre casa gazdei. În drum spre casă, oamenii din sat le întâmpinau și le stropeau cu apă. Fetele chiuiau și cinsteau cununa pe care o primeau ca răsplată a muncii lor:
 
       ״Păsărică de la munte
Du-te la badea din munte
S-aducă boii de la plute,
Să s-apuce de cărat
Că grâul noi l-am săcerat.
Să facă stogul cât casa
Și colacul cât masa.
 
Venim de la secerat,
De la grâu din Dealu-Lat
Mândră cunună am gătat.
                          Iu,iu,iu,iu,iu.
Pe delături cu spicuțe
La mijloc cu busuioc
Să fi gazdă cu noroc.
                        Iu,iu,iu,iu,iu.
Cărărușă prin otavă
Ajungem la om de treabă.
Și ne udă cununa
Să ne-mplinească voia.
                       Iu,iu,iu,iu,iu.
Foaie verde de alună
Trebe apă la cunună
Foaie verde, foaie lată
Cnuna trebe udată.
                      Iu,iu,iu,iu,iu.
Băieții udă și ei cununa și chiuie׃
״Să trăiți secerătoare
C-aveți cunună de soare
Noi cu apă vom stropii
Rodul holdei va sporii.
            Iu,iu,iu,iu,iu.
La casa cu șapte fete
Și fantană sub perete
Mor mâțele de sete
Că n-o avut atâta apă
Să ude cununa o dată,
Să ne-mplinească voia
Ori le-a fost greu a ieși
Și pe noi a ne stropi,
Le-o fost greu a da fuga
Să ne ude cununa.
 
Fetele ׃
De ne-a udat o fetiță
Crească-i florile-n cosiță,
De ne-a udat fată mare
Crească-i florile-n cărare,
De ne-a udat fecioraș
Crească-i flori în colopaș.
De ne-o udat o bătrână
Crească-i rujăle-n grădină.
Săraca găzdoaia noastră
Cum se uită pe fireastră
Că-i vin lucrătorii acasă.
Să uită pe la ciotori
Că-i vin a ei lucrători.
                    Iu,iu,iu,iu,iu.
 
Azi gazda s-o lăudat
C-are un fecior frumos
Ș-o lua el cununa jos
Că fata-i tinerea
Și no mai pote ținea.
 
Feciorul gazdei vine să ia cununa de pe capul fetei însă fata nu vrea să o dea și începe a chiuii׃
 
״Asta-i cunună gătată
Nu ți-oi da-o fără plată.
Cununa noastră-i gătită
Nu ți-oi da-o neplătită.
Cu spice și busuioc
Să fi gazdă cu noroc,
Să ne dai desară joc.
״
Gazda stropește secerătoarele iar fetele îi mulțumesc׃
 
״Mulțumim gazdă din sat
C-ai ieșit și ne-ai udat
Nu v-a fost greu a ieși
Și pe noi a ne stropi.״
 
        Se dă cununa gazdei, gazda mulțumește fetelor și le dă colacul și plăcintele pregătite special pentru secerătoare și legători. Fetele  înconjurând masa, chiuie׃
        ״De trei ori pe lângă masă
         Să iasă răul din casă
         Să rămâie binele
         Să se coacă grâiele
         Să crească grâul cât casa
         Și colacii mari cât masa.
״
         După ce se ospătează, tinerii mulțumesc gazdei pentru bucate și se retrag fiecare la casele lor. Să le pară mai scurt drumul spre casă, fetele și feciorii cântă׃
         ״Frunză verde de cireș,
         La Gruieț în codrul des,
         Trece badea pe cărare
         Cu o turmă de mioare.
         Turma din urm-o mâna
         Și din trișcă el cânta.
         Mână turma tot la vale
         La Sărmaș lângă izvoare.
״
 
                                    Mihaela Mezei

marți, 7 februarie 2023

In honorem, Profesorii LACZKO-COTFAS GHEORGHE (n. 1942) și LACZKO-COTFAS VICTORIA (n. 1948)

    
 
Text publicat în cartea 
LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE
vol. 2, 2014, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș, 
Autori: DOINA DOBREANU, VASILE DOBREANU

    Doina Dobreanu: Stimate domnule profesor, încep prin a vă mulțumi pentru bunăvoința de a face un scurt periplu printre amintirile adunate la Subcetate timp de multe decenii; aici v-ați petrecut copilăria, aici ați urmat cursurile școlii aproape până la finele liceului, aici ați predat matematica de la debut până la pensionare și după aceea…; aproape toată viața ați petrecut-o la… Subcetate. Din monografia liceului din Subcetate citez mărturisirea dvs.:
„Numele meu este Laczko-Cotfas Gheorghe, dar în comună sunt cunoscut ca Domnu’ Gicu, al lui Andrei Cotfas. M-am născut în 1942, la 6 februarie, în familia învăţătorilor Andrei și Maria-Floarea. Am fost trei copii la părinţi: Cornelia-Paula, Ortansa şi eu.”[1]
Pe părinții dvs. i-am cunoscut foarte bine, în ipostază de dascăli, în ultima perioadă a activității lor didactice, dar și ca buni vecini, oameni deschiși, prietenoși, gata oricând să dăruiască o vorbă de încurajare și de mângâiere, un sfat bun. Mama, fiică de preot, cu o educație aleasă, era o „doamnă”, nu doar prin profesie, ci și prin vorbă, ținută, comportare, atitudine exemplare. Tata era recunoscut ca profesor sever, autoritar, acordând o atenție deosebită laturii educative a învățării. Pentru comuna noastră, El a rămas o legendă. Cu toate că meritele domniei sale au fost recunoscute și sunt de neuitat, consider că trebuie să amintim copiilor și tinerilor de astăzi și celor care vor veni cine a fost profesorul Andrei Cotfas, al cărui nume îl poartă una din străzile din localitate.
Domnul Andrei Cotfas, profesorul de ştiinţe naturale, a încercat să ne insufle prin toate mijloacele posibile dragostea faţă de natură, învăţându-ne să o protejăm şi să o respectăm, să o utilizăm în folosul nostru. De asemenea, încerca să insufle elevilor dragostea pentru învăţătură, pentru ridicarea nivelului lor de pregătire, fapt materializat şi prin înfiinţarea liceului din comună, la care au început să studieze mulţi copii din localitate și din împrejurimi, printre care şi eu (1957-1958), fiind singurul liceu din zonă în vremea aceea. Profesorul acesta ducea o asiduă muncă şi cu părinţii copiilor, spre a-i lămuri să-i dea mai departe la şcoală pentru continuarea studiilor, „pentru luminare”, aşa cum a făcut şi cu părinţii mei. Merită un bust în faţa şcolii!”[2] Este afirmația unei foste eleve, astăzi inginer pensionar. Și nu este singura.
Ce datorați dvs. părinților, domnule profesor?
    Laczko-CotfasGheorghe: Părinților mei le datorez foarte multe: viața, educația religioasă, sfaturile de comportare civilizată acasă, la școală cu profesorii și colegii, în societate. Îmi spuneau: „Cum te vei comporta și vei respecta pe cei din jur, așa se vor comporta și ei cu tine și așa te vor respecta”, „Încearcă să nu le greșești, pentru a nu fi obligat să ceri iertare”, „Dacă cineva îți arată greșeli sau defecte, să îi mulțumești pentru că vrea îndreptarea lor, îți vrea binele”, „ferește-te de cei care te lingușesc, aceștia îți doresc pierzanea”.

Înv. Maria-Floarea Cotfas 

Prof. Andrei Cotfas

    Săptămânal, tata și mama îmi povesteau întâmplări cu tâlc din viața lor sau a cunoștințelor lor, spunându-mi: „Cel inteligent învață din greșelile altora, cel mediocru învață din greșelile sale și cel necugetat nu învață nici din greșelile sale” sau „Un om prevenit valorează cât doi”.
Părinții mei m-au învățat să iubesc viețuitoarele din curte și să le îngrijesc, să sădesc pomi fructiferi, să-mi iubesc părinții, bunicii, surorile, satul natal cu împrejurimile sale și țara mea.
    Mama mi-a cultivat modestia, mila, bunătatea, blândețea, trăsături pe care le întruchipa și dânsa, iar tata, demnitatea, simțul onoarei, respectul pentru oamenii cinstiți, harnici și de cuvânt, buni, exigenți cu ei înșiși și cu cei din jur, care se comportă civilizat, au mult simț, sunt de ajutor la nevoie, oricât de simpli și modești ar fi; tata m-a învățat și să mă feresc de clevetitori, lingușitori și îngâmfați – Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul! - , intriganți, bețivani, cartofori, desfrânați, fără cuvânt și onoare, mincinoși, invidioși, foarte zgârciți, de cei care folosesc cuvinte triviale; de asemenea, să-i iert pe cei ce mi-au greșit, dar să nu uit și să mă feresc de ei.
 
Doina Dobreanu: Nu am vorbit niciodată despre bunici… Bunicul patern a fost Gheorghe Cotfas; îi purtați numele… Ce ne povestiți despre bunici?     I-ați cunoscut? Ce amintiri le păstrați?
   Laczko-CotfasGheorghe: Pe bunicii paterni, Gheorghe și Ecaterina Cotfas nu i-am cunoscut, deoarece erau decedați în momentul nașterii mele. Din cele relatate de mama, care a cunoscut-o doar pe bunica Ecaterina, știu că era originară din Ditrău, că era de aceeași factură psihică cu mama, adică bună și blândă, ceea ce a făcut ca ele să se iubească și să se respecte mult. Mama a regretat mult moartea bunicii, survenită după un an de la venirea ei la Subcetate, cauza fiind o veche boală cardiacă.
    Vecina Ioana, soția lui Gheorghe Dobrean, al lui Vărzar, îmi spunea că bunica era harnică și curată, că îngrijea cu deosebită plăcere animalele din curte și grădina de legume.
    Despre bunicul Gheorghe, tata îmi spunea că era un agricultor priceput, harnic și prosper. De aceea era respectat de cetățenii comunei Subcetate care l-au ales în mai multe rânduri consilier comunal și primar. Era exigent cu el însuși și cu cei apropiați lui.
    Pe bunicii materni, Cornel și Ana Măerușan, i-am cunoscut bine. Bunica Ana, fiica preotului din Crisbav, județul Brașov, absolvise, după ciclul elementar, Școala germană de menaj din Brașov, apoi s-a căsătorit cu bunicul Cornel. Era o fire autoritară, conducând cu pricepere toată gospodăria, crescându-și cu iubire cele două fiice, pe Maria-Floarea, mama mea, și pe Hortensia.
    Bunicul Cornel era al optulea copil al preotului ortodox Alexandru Măerușan și al Mariei, ambii din Măeruș. De la absolvirea Facultății de Teologie din Sibiu și pănă la deces, în 1972, bunicul a slujit ca preot în comuna Crisbav, cu bunătate și blândețe, insuflând credința ortodoxă. Era un om deosebit, cultivat și citea mult în română, maghiară și germană. S-a străduit să-i obișnuiască pe români să conviețuiască în armonie cu maghiarii romano-catolici. Își ajuta consătenii în situații diferite, fără a pretinde răsplată și de aceea era mult apreciat, stimat și iubit de toți. A învățat să prepare diferite medicamente și ceaiuri pentru arsuri, răni, dureri de stomac, tuse, folosind miere din stupina proprie, dăruind miere gratuit celor bolnavi sau în convalescență. La înmormântarea bunicului a participat foarte multă lume, din Crisbav și din comunele învecinate, slujind zece preoți, ortodocși, romano-catolici și reformați, arătându-și în acest fel prețuirea pentru cel care a fost prietenul lor, preotul Cornel Măerușan.
    Îi iubeam mult pe bunicii mei materni, iubitori, buni, plăcuți la vorbă, înțelepți și le păstrez o amintire foarte plăcută. Am petrecut în casa lor multe minunate și de neuitat vacanțe de vară în vremea copilăriei, împreună cu mama și cu surorile mele Cornelia și Tenzica (Hortensia). Amintirile acelor vremuri de vis, ca și amintirile legate de părinții, surorile și copiii mei sunt un balsam al bătrăneții și neputințelor mele.
 
Doina Dobreanu: Descriați în monografia liceului despre condițiile în care ați învățat primele clase: „Clasele I-IV, le-am urmat sub îndrumarea învăţătoarei Paulina Suciu, în clădirea Căminului Cultural, a cărui sală de spectacole fusese compartimentată în săli de clasă. La această soluţie se recursese pentru a putea demara lucrările de construire a noii şcoli, pe amplasamentul celei vechi. Printre animatorii acestei realizări era şi tatăl meu, care a însufleţit oamenii din comună de a face un mare efort învestit în această lucrare, sprijiniţi fiind şi de stat.” Nu-mi pot imagina cum s-au rezolvat problemele legate de compartimentarea spațiului, de încălzire, izolare fonică, disciplină…, cum se putea face carte în asemenea condiții, cu toți elevii adunați într-o încăpere…
   Laczko-CotfasGheorghe: Se făcea carte de bună calitate chiar în acele condiții, fiind o liniște deplină la ore. Eram 42 de elevi în clasă, dar învățătorii și profesorii au știut să impună școlarilor disciplina și dorința de studiu. Copiii erau cuminți și sârguincioși la școală, apoi erau urmăriți cu atenție de părinți acasă. Lecturile particulare din vacanțe ne completau cunoștințele primite în clasă și cele dobândite prin studiu individual.
 
Doina Dobreanu: Neobișnuite au fost condițiile în care ați învățat carte la Subcetate și în continuare: „Odată cu începerea clasei a V-a, în anul 1952, am intrat în noua clădire a şcolii care avea doar parterul terminat şi, alături de colegi, în pauze şi în timpul liber ajutam, pe măsura puterilor, la continuarea construcţiei clădirii viitorului liceu, cărând sau descărcând cărămizi, cernând nisip, făcând mortar. Este bine ca elevii de azi şi cei de mâine să ştie că în clădirea liceului nostru din Subcetate, care atunci era un unicat prin mărimea şi frumuseţea ei în zona Topliţei, este zidită o parte din viaţa, sufletul şi speranţa bunicilor şi părinţilor lor, care, printr-o muncă foarte grea, au săpat sute de metri cub de pământ pentru fundaţie, au adus cantităţi enorme de piatră de construcţie din împrejurimi, au adus cu carele lor mici sute de tone de nisip, var şi ciment, au ajutat, hrănit şi adăpostit gratuit, ani de zile, meşteri străini care lucrau la construcţie, făcând acestea cu toată dăruirea şi dragostea pentru ca tinerii – chiar şi cei cu posibilităţi materiale foarte mici - să poată urma liceul din sânul familiei, cu cheltuieli infime.”
    Cum credeți că ar trebui să aprecieze cei de astăzi efortul unei întregi comunități și a atâtor generații de a avea școala modernă de astăzi?
Cum vedeți viitorul acestui liceu rural care, iacă, a ființat peste o jumătate de veac, în condițiile în care natalitatea scade la nivel de localitate, tinerii pleacă și puțini se întorc acasă?
   Laczko-CotfasGheorghe: Locuitorii de astăzi ai comunei Subcetate ar trebui să cunoască efortul mare, demn de admirat și dăruirea cu care întreaga comunitate a muncit pentru a construi și avea școala modernă de astăzi; ar trebui să păstreze cu grijă zestrea lăsată de înaintașii noștri pentru ca ei să aibă condiții optime de învățătură. Elevii de astăzi ar trebui să nu aibă altă grijă decât să studieze serios, cu toată dăruirea pentru a se realiza în viață, așa cum au făcut atâtea generații de absolvenți ai Liceului din Subcetate și să înalțe prestigiul acestuia, încât cei ce vor veni după ei să fie mândri că studiază în acest liceu.
    Doresc din tot sufletul ca liceul nostru să prospere în viitor, să obțină cât mai multe locuri fruntașe la olimpiadele școlare și la concursurile sportive, note cât mai mari la examenul de bacalaureat, foarte mulți absolvenți de liceu să acceadă în facultăți de prestigiu, pe care să le absolve cu brio, devenind specialiști de marcă pe plan intern și internațional, de care să fim mândri.
    Această dorință se sprijină pe faptul că liceul nostru are o dotare remarcabilă, condiții optime de studiu, învățători și profesori tineri, bine pregătiți profesional, care își dau silința să asigure o bună pregătire elevilor școlii noastre.
    Doresc ca în viitor liceul nostru să devină un liceu model pentru liceele din zonă și județ.
 
Doina Dobreanu: Desigur, a face un lucru cu plăcere ne motivează să perseverăm, să continuăm. Cum a devenit munca, exercițiul matematic o plăcere, apoi studiul științelor matematice o pasiune, un țel, un mod de existență? Ce oameni v-au marcat formarea, v-au fost modele?
   Laczko-CotfasGheorghe: Am simțit de mic că făceam foarte ușor calculele matematice și că rezolvam cu plăcere problemele, mai ales pe cele dificile, având o mare satisfacție când găseam soluția unei probleme ce îmi dădea bătăi de cap. Pe măsură ce creșteam, conștientizam că studiul matematicii este calea mea de urmat, mai ales că acest studiu era plin de satisfacții și astfel, după absolvirea liceului, am urmat cursurile Facultății de Matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde am avut profesori excepționali, pe care îi stimam și îi iubeam pentru modul riguros și elegant în care predau matematicile și ne ajutau să pătrundem în lumea minunată a matematicii moderne. Dintre personalitățile care mi-au marcat formarea și mi-au fost modele pentru viață au fost profesorii universitari Nicolae Gheorghiu, Ioan Grindei, Cornel Munteanu, Dana Bejan, Ilie Popa, David Rimer, Corina Raișer, Constantin Cazacu, Margareta Țibu, Victor Nadolschi, Emil Rotaru, Victor Negoescu, Alexandru Triandolf.
    Am avut ocazia să-l cunosc la Iași, cu ocazia unei conferințe, pe Profesorul Universitar Alexandru Myller, care avea atunci 82 de ani și care fusese profesorul universitarilor anterior amintiți. Toți se comportau amabil și curtenitor cu cel ce era o legendă a Universității ieșene. La acea conferință, profesorul Myller a prezentat elegant, atractiv și frumos viața și activitatea științifică a lui Arhimede.
 
Doina Dobreanu: Ne regăsim mereu în locul copilăriei, cu atât mai mult când acolo ne sunt și rădăcinile… După absolvirea Școlii Normale din Blaj, primul între cei 85 de candidați la examenul final, Andrei Cotfas, tatăl dvs., s-a întors acasă. Aceeași decizie ați luat-o și dvs, ca absolvent de nota zece al Facultății de Matematică din Iași. Pare derizoriu pentru cei mai mulți tineri de astăzi… Dar, tatăl dumneavoastră a ctitorit o școală, cu multă strădanie și multe sacrificii, o școală a cărei eficiență trebuia să fie asigurată de un colectiv didactic destoinic, format din oameni foarte bine pregătiți. În clădirea inaugurată în 1955 s-a înființat tot atunci primul liceu din zona Topliței. Ați făcut parte din prima generație de liceeni ai acestei școli, ați fost apoi, ca profesor de matematică, timp de câteva decenii, începând din 1962, unul dintre pionii importanți ai acestei școli.
    Cum ați explica tinerilor de astăzi hotărârea de a vă întoarce acasă?

Victoria Carazan, studentă

 Gheorghe Laczko-Cotfas, student
 
   Laczko-CotfasGheorghe: Părinții mei au fost cei care m-au sfătuit ca la absolvirea facultății să revin în comuna natală, pentru a fi împreună și a ne putea ajuta reciproc, și pentru a-i învăța matematică pe copiii din comuna noastră, fapt pe care l-am făcut, pe măsura forțelor mele modeste, în cei 37 de ani de activitate ca profesor de matematică.
 
Doina Dobreanu: Dragostea pentru studiul matematicii ați transmis-o multora dintre elevii dvs. Ați fost și profesorul meu de matematică. Eu sunt de părere că cea mai mare bucurie o are omul atunci când poate dărui cu drag din ceea ce are, din ceea ce știe. În acest sens, nu puteți fi decât un om mulțumit, împlinit, cred eu, pentru că a vă împărtăși cunoștințele cu drag, cu mărinimie, a devenit un adevărat crez, o permanentă sursă de bucurie.
   Laczko-CotfasGheorghe: Așa este.
 
Doina Dobreanu: Ați fost, rând pe rând, mentorul atâtor discipoli, care, având, astfel, un start bun, au urcat pe înalte culmi ale cunoașterii. Fiți sigur că fiecare recunoaște rolul pe care l-ați avut în devenirea lui. Amintesc doar mărturisirea Profesorului Universitar Dr. Nicolae Cotfas:
 „Decisivă pentru viitorul meu matematic a fost şansa de a face matematica cu domnul profesor Gheorghe Cotfas (Gicu Cotfas, cum ii spuneam noi). M-a invitat cu generozitate acasă şi mi-a vorbit mult despre matematică şi matematicieni. Am fost fascinat de biblioteca d-lui profesor, rămasă un adevărat templu pentru mine până la terminarea liceului. Problemele suplimentare, primite ca temă pentru o săptămână, le terminam în 1- 2 zile. După fiecare vizită la domnul profesor plecam cu o grămadă de cărţi împrumutate pentru că nu reuşeam să mă decid pe care să le aleg. Îi sunt recunoscător domnului profesor şi pentru numeroasele cărţi oferite cadou cu dedicaţii provocatoare – „pentru viitorul mare matematician” - care mi-au stimulat imaginaţia şi m-au făcut să visez la lucruri ieşite din comun.”[3]
    Vă las pe dumneavoastră să ne vorbiți despre elevii dvs.
   Laczko-CotfasGheorghe: Am fost fericit ca profesor de matematică pentru că făceam zilnic ceea ce îmi plăcea și pentru că am avut elevi excepționali, dotați pentru matematică. Este vorba despre universitarii Ioan Roșca, Nicolae Cotfas, Pavel Mureșan, Daniel-Tudor Cotfas, Petru-Adrian Cotfas, profesorii de liceu Ioan Țifrea, Livia Țifrea, Vasile Dobrean, Dumitru Cotfas, inginerii Dan Cotfas, Daniel Dițu și alții.
 
Doina Dobreanu: Să nu uităm că i-ați avut elevi și pe proprii copii. Cum ați decis ca ei să urmeze cursurile liceului din Subcetate?
   Laczko-CotfasGheorghe: Am decis, împreună cu soția și copiii noștri, Antoniu și Artemiza-Iulia, ca ei să urmeze cursurile liceale la Liceul din Subcetate, pentru a prelungi școlarizarea lor în mijlocul familiei și pentru a supraveghea zi de zi pregătirea și educația lor, dar și pentru că am avut încredere în calitatea pregătirii oferite de profesorii colegi. Ca urmare, ei au promovat bine examenul de bacalaureat și au fost admiși la facultățile dorite, pe care le-au absolvit cu bine.

Antoniu Laczko-Cotfas, la absolvirea liceului

Artemiza Laczko-Cotfas, la absolvirea liceului

 
    Cu această ocazie, îmi exprim recunoștința față de profesorii: Ionela Popa, Doinița Dobrean, Vasile Dobrean, Lucian Popa, Ioan Cutlac, Daniela Dobrean, Keresztes Ana-Maria, care au asigurat o pregătire temeinică elevilor lor.
 
Doina Dobreanu: Există regretul întoarcerii acasă?
   Laczko-CotfasGheorghe: Categoric, nu. Aici, în satul natal, m-am căsătorit și am decis cu soția mea să locuim, în casa mea părintească cu atâtea amintiri, împreună cu părinții mei; aici ne-am crescut cei doi copii, aici am avut posibilitatea să ne dedicăm cu pasiune profesiei alese, lucrând împreună cu soția mea la aceeași școală. Aici am găsit tot ceea ce era necesar pentru a ne împlini familial și profesional.
 
Doina Dobreanu: Ne-am putea întreba cum ați reușit, atât tatăl, cât și dumneavoastră să fiți atât de convingători în a vă determina soțiile să se împământenească la Subcetate. 
Ne ajută doamna profesoară Victoria Laczko-Cotfas să răspundem la această întrebare prin mărturisirea făcută cândva: „Dragostea pentru meseria aleasă, frumuseţea acestor meleaguri de munte şi nu în cele din urmă faptul că am găsit aici un om cu un suflet blând şi bun cu care m-am căsătorit, profesorul de matematică Gheorghe Laczko-Cotfas, m-au determinat să mă stabilesc definitiv la Subcetate.”[4]
Vă mulțumim, domnule profesor, pentru bunăvoința de a ne permite să intrăm în povestea vieții dumneavoastre. Vă dorim multă sănătate, condiție esențială pentru a vă putea bucura în continuare de pasiunea care v-a făcut viața frumoasă: matematica.


Profesorul Gheorghe Laczko-Cotfas,
 la întâlnirea de 40 de ani a primei promoții a liceului din Subcetate, 1965-2005

💢💢💢

Profesoară la Subcetate în anii: 1972-1979

Text publicat în :

Grupul Şcolar „Miron Cristea” şi Asociaţia Culturală „Dobreanu”, 
Liceul din Subcetate, la 50 de ani. 
Coordonatori: Prof. Vasile Dobreanu şi Prof. Doina Dobreanu, 
F&F Gheorgheni, 2011, pp.57-59


Victoria Carazan, absolventă a Facultăţii de Biologie de la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, a ajuns prin repartiţie guvernamentală profesoară la Liceul din comuna Subcetate. Aici a funcţionat 7 ani, timp în care a predat, pe lângă agricultură şi biologie, şi ore de chimie, limba franceză, istorie, desen. S-a transferat apoi la Şcoala Generală din Hodoşa, unde şi-a încheiat cariera didactică. A obţinut gradul didactic I în anul 1989 cu lucrarea „Principalii paraziţi la animalele din zona Topliţa”.

Despre legătura permanentă cu localitatea Subcetate şi despre relaţia cu profesiunea de dascăl, doamna profesoară Victoria Laczko-Cotfas ne mărturiseşte următoarele: „Dragostea pentru meseria aleasă, frumuseţea acestor meleaguri de munte şi în cele din urmă faptul că am găsit aici un om cu un suflet blând şi bun cu care m-am căsătorit, profesorul de matematică Gheorghe Laczko-Cotfas, m-au determinat să mă stabilesc definitiv la Subcetate.

Meseria de profesor implică multă dăruire de sine, pasiune, competenţă şi foarte multe sacrificii. Însă, în pofida tuturor dificultăţilor, tot mai înclin să cred că e o profesie ce mi-a adus satisfacţii spirituale mai multe decât oricare alta din lumea afacerilor. Am ales această profesie pentru că am fost fascinată de ea de pe vremea când eram elevă, considerând că îţi dă ocazia din plin să-ţi foloseşti imaginaţia şi să-i stimulezi şi pe alţii; apoi, în vremea copilăriei mele, profesorii erau unii dintre cei mai reputaţi oameni din societate, un exemplu…. Meseria de profesor este unică: e umană; lucrezi cu tineri. E minunat să fii în compania tinerilor, să-i vezi cum cresc, cum progresează, devenind mai capabili, mai eficienţi în această lume… Cei care predau se dăruiesc altora. Eu am predat cu speranţa că lumea va deveni mai bună. Profesorii pun temelia instruirii fiecărui individ. Până şi cei mai buni profesori de la cele mai prestigioase universităţi, toate personalităţile din sectorul public sau privat datorează „ceva” foştilor învăţători şi profesori.

Entuziasmul m-a ajutat să depăşesc problemele pe care le-am întâmpinat în primii ani. Am căutat să sădesc în sufletele elevilor mei dragostea pentru frumuseţile naturii, interesul pentru ocrotirea naturii în toată deplinătatea ei (vegetaţie, faună, ecosisteme) şi am exemplificat acestea cu ocazia excursiilor din împrejurimile localităţii.

A preda înseamnă în primul rând a iubi, astfel ca învăţătura să se facă cu plăcere, nu din obligaţie. Am alcătuit un bogat material didactic intuitiv la care au fost antrenaţi şi elevii, completând astfel zestrea didactică a şcolii, facilitând desfăşurarea procesului didactic şi incitând curiozitatea elevilor.

Astăzi, profesorii dedicaţi muncii lor sisifice se străduiesc să le insufle elevilor valori morale şi să-i instruiască, în ciuda faptului că nu li se acordă respectul, recunoaşterea şi remuneraţia cuvenite acestei nobile profesii. Nu e de mirare că mulţi profesori se îmbolnăvesc din cauza stresului, se epuizează prematur şi suferă de depresie şi surmenaj.

Cu toate dificultăţile inerente acestei profesii, am îndeplinit-o cu multă dragoste şi dăruire. Deşi nu am predat în acest liceu decât şapte ani, am trăit mereu în atmosfera şcolii prin prezenţa directă în colectivul didactic a soţului meu şi prin intermediul celor doi copii ai noştri care au absolvit Liceul din Subcetate. Copiii mei poartă profesorilor care i-au instruit şi educat toată stima şi respectul cuvenit”.



[1] Laczko-Cotfas Gheorghe, Elev și profesor la Subcetate, în Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Liceul din Subcetate, județul Harghita. Prezentare monografică: 1956-1958;1961-2002, Editura Scoruș, 2002, p. 61-62
[2] Ana Dobre, Dascălilor mei, sinceră recunoștință, în op. Cit., p.64-65
[3] Nicolae Cotfas, Prof. Univ.Dr, în Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu, La obârșie, la izvor… Convorbiri la Subcetate, Editura Cezara, 2013, p. 38-39

[4] Laczko-Cotfas Victoria, în Grupul Școlar „Miron Cristea” și Asociația Culturală „Dobreanu”, Liceul din Subcetate, la 50 de ani…,Editura F&F International SRL, Gheorgheni, 2011, p. 57