1. Poveste de demult
2. Impresii din excursie
3. Plimbările şi excursiile-mijloace de cunoaştere a mediului inconjurator
1.POVESTE DE DEMULT - AdrianA Muscă, clasa a IX-a
Multe amintiri ţesute cu vraja gândului plutesc zi de zi printre noi! Şi fiecare amintire ascunde o poveste...
Mi-e tot mai dor de bunica, sub a cărei privire blândă mi-am trăit primii ani ai copilăriei! Îl provoc pe tata să-mi povestească despre bunica sau despre bunicul, pe care nu apucasem să-l cunosc. Pe bunica, o fată frumoasă, destoinică, hotărâtă și demnă, o adusese bunicul în satul nostru din Voșlobeni, un sat mare, răsfirat pe marginea drumului şerpuit ce leagă Izvorul Mureşului de orașul Ghergheni. Câte amintiri dragi a adus bunica din casa părinților săi! De câte ori s-o fi întors printre amintirile ei în tăcere? Cu frânturi din povestea familiei sale a crescut și tata, mezinul familiei, Traian Muscă…
Bunica Maria se născuse într-o familie de ţărani simpli şi harnici, familia lui Mihăilă și a Paraschivei Chindea. Dumnezeu le dăruise trei prunci. Învăluită în murmur de ape şi cetină de brazi, modesta casă părintească a bunicii mele, retrasă în liniștea din dosul gardului de lemn, adăpostea cele cinci suflete, care îi dădeau viață și o luminau cu bunătatea lor nemărginită. Glasurile cristaline și vesele ale copiilor, vioiciunea și ghidușiile lor îi făceau pe părinți să uite de neliniști, amărăciuni, tristeți…
Folosind dărnicia naturii, ştiind că ea le este alături la bine şi la rău, Mihăilă și Paraschiva cultivau cu dragoste pământul, cu speranța că așa vor putea asigura o viaţă cât mai bună familiei lor. Frumuseţea și generozitatea naturii înconjurătoare se regăseau din plin în bunătatea sufletului lor. Cu nerăbdare, țăranii așteaptă aici, la munte, sosirea zânei cu rochia ţesută cu fire de aur și cu cununiţa bătută in pietre cu sclipiri solare. Când vara și toamna își dau mâna, dealurile, câmpiile, pădurile şi livezile capătă veşminte noi. Atunci este la noi vremea secerișului și a culesului!
Cu mezinul familiei abia născut în covata de lemn și cu ceilalţi doi prunci așezați în căruţă pe un braț de fân proaspăt, cu mireasmă îmbătătoare, Paraschiva și Mihăilă plecau să secere ogorul poleit cu aur în zori. Razele piezișe ale soarelui, vântul fugar și osteneala zilei le pictau obrajii cu un roşu înflăcărat. Se întoarceau la căsuța lor o dată cu revărsarea feerică a lunii și cu ivirea stelelor ca într-un dans luminos de licurici.
Nu munca îi neliniștea, ci vremurile tulburi, nesigure, amenințătoare pe care le trăiau.
A început Primul Război Mondial. Mihăilă a plecat pe front, lăsându-şi în urmă cea mai de preţ comoară: soţia şi cei trei prunci.
Onu, cel din urmă născut, nu împlinise un an. Măriuca, bunica mea, fetița cu ochii de un albastru pur sclipitor, avea şi ea doar trei veri, iar Lina, cea dintâi binecuvântare dată de Dumnezeu acestei familii, avea cinci anişori.
Rămasă fără nici un spijin şi cu cei trei copulaşi în grijă, Paraschiva a cunoscut în cele din urmă greul vieţii în profunzime. Au urmat zile aspre pentru biata femeie şi pentru bieţii copii ce creşteau cu dorul tatălui care întârzia să se întoarcă acasă. Pe zi ce trecea faţa ei era din ce în ce mai brăzdată de aripile ascuţite ale necuţătorului timp ştrengar. În părul ei se cerneau, parcă prea de vreme firicele albe de nea. Gândul că intr-o zi mult iubitul ei soţ se va întoarce la familia lui îi dădea Paraschivei putere de muncă și curaj și mângâia chipul blajin al femeii.
O veste tristă, neașteptată, însângeră sufletul Paraschivei: Mihăilă murise pe front! Plecă singură la Arad să-și îngroape soțul după datina străbună, neavând posibilităţi de a aduce trupul decedatului în Voşlobeni.
Greu îi fusese şi până acum, dar de acum înainte îi va fi şi mai greu. Cultivarea pământului, menținerea gospodăriei, creșterea copiilor au rămas doar în seama și în grija ei. Şi şi-a crescut biata femeie singură pruncii, cu multă trudă, împovărată de spinii aspri ai soartei, găsindu-și alinarea oricărei supărări doar în privirile inocente ale copilașilor ei.
Bunica mea, Măriuca, ea însăși un model de viață pentru copiii ei, a avut ca exemplu întru demnitate, devotament, dăruire și iubire, icoana mamei sale: Paraschiva Chindea din Voșlobeni.
2. IMPRESII DIN EXCURSIE
Cine spune uneori că poţi să-ţi petreci timpul liber într-un mod plăcut doar în alte ţări nu are dreptate deloc. Ţara noastră abundă de bogăţii ce merită vizitate. Câtă frumuseţe poate exista în România şi noi nu ştim să apreciem! Ce păcat!
În dimineaţa de sâmbătă, 16 octombrie, am plecat împreună cu câţiva elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XII-a într-o excursie prin ţară. Traseul stabilit împreună cu şoferul era: Deva - Hunedoara – Sibiu – Cozia - Curtea de Argeş. Era vorba de sute de kilometri, iar cel mai neplăcut era faptul că între obiectivele turistice propuse pentru vizitat erau distanțe mari de parcurs. Acest lucru m-a speriat un pic la început. Mă gândeam în sinea mea „Cine ştie cum s-or plictisi copiii!?”. Dar m-au liniştit feţele lor vesele, râsul lor zgomotos şi plăcut, bucuria cu care îşi arătau încântarea. Câtă candoare şi inocenţă în aceşti ani de la sfârşitul copilăriei şi începutul adolescenţei!
Primul obiectiv turistic a fost Cetatea Devei, de fapt ruinele cetăţii. Aceasta se află aşezată pe dealul la poalele căruia se întinde cu majestate municipiul Deva. Aici am descoperit că de fapt mi-e frică de înălţime, pentru că a trebuit să urcăm cu telecabina pentru a ajunge la cetate. A fost o experienţă nu tocmai plăcută pentru mine. Dacă înainte copiilor nu le era frică la asemenea înălţime, acum sigur le-a fost, datorită mie. Însă o dată ajunşi pe dealul cetăţii, am rămas impresionaţi nu doar de ruinele cetății, ci și de cât de mare este municipiul Deva. Din vârful dealului poţi descoperi o privelişte ce poate să-ţi taie respiraţia.
Următoarea oprire a fost la Castelul Corvinilor. Castelul este absolut minunat: o construcţie impunătoare, desprinsă parcă dintr-o poveste. Ca să ajungi la intrarea în castel, trebuie să treci peste un pod destul de lung, dar puternic. Trebuie consemnat că nu doar noi am rămas uimiţi de frumuseţea castelului, ci şi mulţi alţi turişti care fremătau în jurul nostru. Este îmbucurător să vezi că nu toţi dintre noi ne plângem de milă şi ne ascundem în nisip ca struţii când dăm de obstacolele ce ne apar în cale în România actuală. Toate aceste frumuseţi, fără doar şi poate, te fac să fii mândru că eşti român.
Am ajuns spre seară în Sibiu, unde am şi dormit. Sibiul este unul dintre oraşele care, deşi îl vizitezi de multe ori, de fiecare dată ți se pare la fel de frumos, de încântător, ca și prima oară. Păcat că a trebui să-l vedem seara și mai ales pe ploaie! Dar chiar şi noaptea oraşul te amuţeşte cu multitudinea de lumini, iar fântâna din Piaţa Mică a oraşului este minunată.
A doua zi, ne-am trezit odihniţi şi am plecat spre Mănăstirea Cozia. Am intrat în mănăstire: unii au aprins lumânări, alţii s-au rugat, unii ca mine s-au plimbat prin interior, au studiat picturile bisericeşti, au citit inscripţii. Este o mare podoabă de arhitectură interioară, care a înfruntat vremurileIcoanele împărăteşti sunt foarte vechi, unele ipoteze susţinând că ar fi chiar cele originare, apoi "tâmpla aurită", din lemn de tei, datează de la zidirea bisericii.
Până la Mănăstirea Curtea de Argeş drumul a fost destul de anevoios, dat frumusețea unică a mănăstirii te convinge că merită să fie văzută cu orice sacrificii. În ansamblu, biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din crini, sculptați în piatră. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite. Şi, în plus, există atât de multe flori, majoritatea trandafiri, care fac din împrejurimile mănăstirii un adevărat joc de culori, ajutând parcă la conturarea mai bine a construcţiei.
Deşi eram obosiţi, peisajul multicolor al culoarului Rucăr - Bran ne-a trezit cu siguranţă. Se spune că acest pas între M-ţii Bucegi şi Leaota, la Est, şi M-ţii Piatra Craiului şi Iezer, la Vest, este o extraordinară destinaţie de vacanţă, datorită peisajelor minunate şi aşezărilor de un pitoresc aparte. Privelişti grandiose se întindeau în faţa ochilor noştri, păduri de toate felurile, dealuri pline de culoare. Am făcut poze, am luat o gură de aer proaspăt şi ne-am îmbarcat spre a merge acasă. Însă copiii au vrut să mai viziteze încă o dată Castelul Bran, deşi îl văzuseră cu un an înainte. La Bran, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost multitudinea de turişti care se perindau de colo-colo, veniți din toate colţurile Europei: francezi, italieni, englezi. Ce bine că mai există puncte turistice care sunt vizitate de turişti străini! Încă mai există.
Cu câteva amintiri plăcute şi cu speranţa că vom mai vedea aceste locuri şi altă dată, am plecat spre casă. Tot ceea ce sper este că le-a plăcut copiilor la fel de mult cum mi-a plăcut şi mie. Şi am fost plăcut surprinsă să descopăr că elevii noştri ştiu să se poarte civilizat, ştiu să vorbească frumos, să descopere şi să se autodescopere.
A fost o experienţă din care am învăţat multe, cu amintiri plăcute ce le voi păstra undeva în sufletul meu. Prof. Şerban Maria
După lungi săptămâni de şcoala a sosit şi weekendul, dar nu unul oarecare, ci cel al excursiei de două zile cu itinerariul: Subcetate-Topliţa -Târgu Mureş-Târnăveni – Alba-Iulia – Deva – Hundeoara – Sibiu - Valea Oltului - Mănăstirea Cozia - Mănăstirea Curtea de Argeş - Câmpulung Muscel – Bran – Braşov - Subcetate
Am plecat într-o dimineaţă de sâmbătă, împreună cu d-ra profesoară de engleză şi alţi colegi din liceu, majoritatea fiind răpuşi la acea oră de vraja lui Moş Ene.
În drumul nostru am făcut mai multe opriri, dar într-un târziu am ajuns în oraşul Deva, reşedinţa judeţului Hunedoara. La poalele colinei pe care se înalță cetatea Devei am luat telecabina, pentru a urca în vârf. Pentru unii dintre noi, telecabina era o experienţă nouă, dar pentru mine nu. Mă temeam doar de faptul că depăşeam numărul admis pentru a urca. Am urcat nu fără emoţii, privind cum se îndepărta pământul de sub picioarele noastre şi, ajungând în vârful colinei, imaginea feerică a municipiului Deva ne-a lăsat fără cuvinte.
Cetatea era în renovare (după spusele unora e în renovare de câţiva ani), şi nu am putut-o vizita, aşa că am făcut câteva fotografii din exteriorul ei.
Apoi am plecat spre Hunedoara, un oraş aflat doar la 24 km depărtare. Acolo am vizitat Castelul Corvinilor, fostă reşedinţă a regelui Ungariei, Matei Corvin, în urmă cu 400 de ani. Accesul se făcea pe un pod susţinut în patru piloni masivi. Acolo am făcut cunoştinţă cu Siman cel Alb, cavaler al Ordinului de Hunedoara, care ne-a prezentat împrejurimile şi istoria lor. Siman este un bărbat înalt, bine făcut, cu părul alb şi lung (de acolo şi numele) şi, în ciuda aparenţelor, avea 60 de ani. Cavalerul ne-a făcut o scurtă istorie a armelor din vremea medievală, ne-a arătat fântâna construită de doi prizonieri turci, închisoarea, Turnul Alb şi biserica. Am fost impresionaţi de măiestria cu care s-a construit castelul, dar unii dintre administratori au încercat să modifice originalitatea castelului.
Am plecat spre Sibiu, unde aveam să fim cazaţi la Hotelul ,,La Padre”, o casă modestă, rustică. Proprietarul hotelului era vânător şi i-am admirat trofeele expuse. Seara, am plecat la o plimbare prin oraş, urmând să cinăm într-un restaurant din apropierea Pieţei Mari.
A doua zi, am pornit spre alte locuri necunoscute şi nebănuite. Am coborât pe Valea Oltului, imortalizând cu aparatul foto minunăţiile create de râul frate cu Mureşul. Am ajuns la mănăstirea Cozia, ctitorie a domnului muntean Mircea cel Bătrân, în timpul slujbei de duminică. Am asistat la o parte din Liturghie și am vizitat muzeul mănăstirii.
După încă o oră de mers, am ajuns la mănăstirea Curtea de Argeş, o capodoperă din punct de vedere arhitectural şi artisitic. În interiorul ei sunt îngropaţi conducători ai Ţării Româneşti și ai României Mari: Neagoe Basarab, Carol I, Regina Maria, Ferdinand I, Regina Elisabeta. Tot aici se mai află moaştele Sfintei Filofteia. Mănăstirea e cunoscută pentru legenda populară pe care a inspirat-o:,,Monastirea Argesului”, a meşterului Manole.
Străbătând Podişul Getic, am poposit la mausoleul situat la ieşirea din oraşul Câmpulung-Muscel. Am vizitat mausoleul şi m-a impresionat scena de luptă din primul război mondial.
După-amiaza am ajuns la Castelul Bran, așa-zisa reşedinţă a Contelui Dracula din romanul lui Bram Stoker, l-am admirat și am vizitat interiorul acestui castel medieval.
Am rămas impresionat de noutăţile văzute în această minunată excursie care mi-a stisfăcut din plin setea de curiozitate. Raul-Eugen Buzilă, clasa a IX-a A
Am pornit la drum, în excursia organizată de doamna prof. Şerban Maria, în zori, având încă feţele somnoroase. Dar după câţiva kilometri, în ciuda vremii mohorâte, devenirăm plini de viaţă şi din ce în ce mai entuziasmaţi.
Prima oprire importantă a fost la Cetatea Devei… Ceaţa învăluia cetatea într-o aură misterioasă. Am simţit fiori de teamă atunci când a trebuit să urcăm cu telecabina pe dealul vulcanic pe care se afla cetatea. De la înălţime, panorama oraşului este minunată.
Am rămas impresionată și de Castelul Corvinilor din Hunedoara, de arhitectura, de construcţia impunătoare cu turnuri şi bastioane; eram într-un colţ dintr-o altă lume. Castelul Corvinilor este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din Transilvania.
Spre seară am ajuns în fosta Capitală Culturală Europeană, Sibiu, unde am fost cazaţi la un hotel. La hotel mi-au plăcut colecţiile pe care le avea proprietarul : de: bani, instrumente muzicale, trofee şi arme de vânătoare. După ce ne-am cazat, am mers în centrul istoric al oraşului.
În ziua următoare, prima oprire am facut-o la Mănăstirea de la Cozia, unde m-au impresionat picturile bisericeşti, împrejurimile şi peisajul.
Peisajele de pe Valea Oltului, în culorile pastelate ale toamne, păreau de vis. Mănăstirea Curtea de Argeş ne-a convins că este un loc care merită într-adevăr vizitat. Arhitectura bisericii, ce pare o broderie în piatră, temelia puternică pe care este aşezată îmi stăruie încă în minte.
Culoarul Rucăr-Bran este uimitor! Peisaje mirifice săgetate de razele de soare ne-au încântat ochii.
Ajunşi în Bran, unii, cei curajoşi, au ales să meargă la Castelul Groazei, iar restul la faimosul Castel Bran. Ceea ce mi-a plăcut mai mult au fost piesele de mobilier sculptate cu atâta măiestrie.
După vizitarea Castelului am pornit spre casă, cu multe amintiri pe care cu siguranţă nu le voi uita curând, le voi păstra într-un colţ de suflet. Cotfas Alexandra-Elena, clasa a XII-a A
Excursia din Oltenia mi s-a părut o reuşită, o experienţă unică, o „aventură”.
Am fost încântată şi mândră deopotrivă să păşesc în locuri încărcate de istorie, pe care le apreciez foarte mult.
În opinia mea, este foarte important să ştii să apreciezi tot ceea ce are însemnătate istorică. M-au impresionat în mod deosebit cele două castele medievale: Castelul Corvinilor și Castelul Bran, în care persoane privilegiate ale acelor vremuri de mult apuse au participat la evenimente importante, pe care ți le poți imagina doar admirând interioarele sau ascultând fragmente din piese muzicale specifice . Parcă îţi apar în faţa ochilor cavalerii şi domniţele dansând, mesele îmbelşugate, muzica şi buna dispoziţie. Aflându-mă acolo, pentru un moment m-am imaginat trăind în acel castel, purtând o rochie frumoasă, de prinţesă, stând la fereastra camerei mele, admirând melancolică priveliştile majestuoase din jur şi aşteptând ca din depărtare să apară un frumos cavaler pe un cal alb.
Da, ştiu! E incredibil ce impact poate avea vizitarea unui castel vechi asupra imaginaţiei mele bogate!
Pe de altă parte, minunatele peisaje pe care am avut plăcerea să le admir m-au făcut să îmi dau seama că trăiesc într-o ţară frumoasă şi că e bine ca, din când în când, să mai ies din rutina zilnică, să mă bucur de natură şi de acele lucruri, fie ele și neînsemnate în aparență, dar care mă pot face fericită. Cosmina Oltean- clasa a XII-a A
3. PLIMBĂRILE ȘI EXCURSIILE-mijloace de cunoaştere a mediului inconjurator
Problemele legate de mediu trebuie studiate de la cele mai fragede vârste şi acest lucru poate fi realizat cu o mare eficienţă in cadrul unităţilor de învăţământ.
La acestă vârsta copiii acumulează o serie de cunoştinte prin contactul direct cu obiecte şi fenomene din natură şi societate.Tocmai pentru a facilita acest contact nemijlocit, grădiniţa organizează forme de activitate specifice, printre care plimbările, vizitele şi excursiile ocupă un loc deosebit de important. În timpul desfăşurării lor, preşcolarii sunt introduşi treptat în cunoaşterea unor elemente ale realităţii, care constituie totodata un izvor nesecat pentru dezvoltarea şi conturarea personalităţii lor.
Observarea obiectelor şi fenomenelor în condiţiile lor obişnuite de existentă facilitează formarea unor reprezentări clare, precise, deoarece se sprijină pe un conţinut concret intuitiv, care intensifică interesul de cunoaştere al copilului.
Analizând importanţa plimbărilor şi excursiilor pentru dezvoltarea preşcolarului nu se poate neglija influenţa acestora asupra dezvoltării unui limbaj clar si precis. La fel de preţioasă este contribuţia acestora la imbogăţirea conţinutului jocurilor şi a celorlalte activităţi organizate în gradiniţă.
De asemenea, plimbările şi excursiile permit formarea treptata a sentimentului de respect şi dragoste pentru natură, cat şi pentru muncă, om şi realizările sale.
Copliul care a învăţat să admire un rond cu flori, să asculte murmurul unui izvor, să observe viaţa unei insecte, obiceiul unei păsări- va deveni prietenul naturii, apoi protectorul ei. A-l invăţa să cunoască, apoi să ocotească şi să iubească ceea ce a admirat nu este un obiectiv uşor de atins, dar care trebuie să stea in atenţia educatoarei atunci când copilul este pus în contact direct cu viaţa; concomitent trebuie să-i dezvoltăm simţul frumosului, să-l deprindem să caute frumosul sub toate aspectele sale. O gigaşă floare de câmp, o pasăre zburând din creangă în creangă, un pom înflorit, o clădire impunătoare, monumentul unui erou sunt doar câteva elemente ale mediului care strecoară în inima copilului bucurii şi dragoste faţă de locul natal, faţă de natura patriei. Aceste emoţii estetice ale preşcolarului se păstrează uneori toată viaţa şi reprezintă mai târziu baza unor sentimente mai adanci, conştiente.
Cu dorinţa de a transminte copiilor aceste valori educative şi ţinând cont de obiectivul de referinţă din “Curriculum-ul pentru învăţământul preşcolar”şi anume să descrie şi să identifice elemente locale specific ţării noastre şi zonei in care locuieşte, am desfăşurat cu grupa de preşcolari o serie de plimbări şi excursii.
Astfel, la începutul anului şcolar, am desfăşurat activitatea “Plimbare în împrejurimi” cu scopul de a familiariza copiii cu clădirile importante din jurul gardiniţei: Şcoala, Primăria, Dispensarul uman. Itinerarul a fost scurt pentru a nu supune copiii la un efort prea mare.
Reîntoarcerea s-a efectuat pe acelaşi traseu, după ce în prealabil, li s-au reamintit copiilor anumite norme de conduită pe stradă. Cu altă ocazie revenirea a fost facuta pe alte trasee.
In coşuleţele pe care le-am împărţit copiilor, aceştia au adunat pietricele, frunze si castane pe care le-am valorificat în diverse activităţi de abilităţi practice şi ştiinţe.
Când firul ierbii şi-a scos capul la lumină, am demarat o altă activitate numită “Să ne cunoaştem locul natal”. De astă dată, copiii au putut să admire priveliştea oferită de relieful comunei nostre: dealuri semeţe, râul Mureş străbătând lunca întinsă în vale şi, în depărtare, M-ţii Călimani, străjeri ai locurilor noastre.
Am avut grijă ca sentimentul de mândrie de aparţinător al acestor meleaguri să fie insuflat copiilor in discuţiile libere pe care le-am avut cu ei.
Un adevarat „monument al naturii” il reprezintă existenţa, în luncile umede ale râului Mureş, a unei specii rare de lalea, laleaua pestriţă, pe care am observat-o în plimbarea noastră. Am cules câteva pentru a completa colecţia de frunze şi flori realizată pe parcursul mai multor activităţi.
Nu puteam să nu ne stabilim ca obiectiv al unei plimbari Biserica Ortodoxă a comunei, loc unde am admirat icoanele, picturile murale, dar şi paleta de culori a florilor de pe alei. Aici, în preajma bisericii unde se află și monumentele eroilor, am aprofundat dezvoltarea sentimentului de mândrie şi respect faţă de locurile natale.
Toate aceste activităţi le-am consemnat în “Jurnalul grupei”, ne reamintim cu plăcere de ele ori de cate ori il răsfoim şi ne dorim să mai efectuăm astfel de activităţi plăcute şi interesante.
Educatoare Viorica Urzica
Colectivul de redacție:Adriana Muscă, Raul Buzilă, Alexandra Cotfas, Cosmina Oltean, prof. Maria Șerban, educ. Viorica Urzică
Coordonator și editor:
Prof. Doina Dobreanu
