Portul s-a aflat mereu în strânsă legătură cu mediul și stilul de viață al unui popor. Cămașa tradițională, gândită cândva ca veșmânt de sărbătoare, încărcat cu elemente simbolice, a devenit, mai ales începând cu secolul XX, obiect de muzeu - obiect de artă în care s-au concentrat povești, căpătând astfel valențe de document istoric.
Ziua Iei, sărbătorită
de Sânziene
Este
al zecelea an în care, la iniţiativa comunităţii virtuale La Blouse Roumaine, pe 24 iunie se sărbătorește Ziua Iei Românești.
Deși este promovată şi la nivel internaţional, ia a fost până de curând un
brand de țară neoficial. Preşedintele României, Klaus Iohannis, semna pe 21
iunie decretul pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei”.
În 29 martie 2021, România, împreună cu Republica Moldova, au depus dosarul multinațional „Arta cămășii cu altiță - element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pentru înscrierea elementului în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanității UNESCO, dosarul de nominalizare urmând a fi evaluat în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie/decembrie 2022.
Cămăși după tabloul lui Henri Matisse
Cămașa românească în artă
Cămașa
tradițională, prin arta ce o înglobează și prin profunda semnificație istorică,
a devenit în timp un puternic simbol în cultura vizuală universală. Să nu uităm
numeroasele opere de artă care o reprezintă pictural, cinematografic, precum și
tendințe vestimentare recente, care o folosesc ca sursă de inspirație pentru
noi creații. În istoria artei, Nicolae
Grigorescu, Constantin Daniel Rosenthal, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Nicolae
Vermont, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu, Francisc
Şirato, Dumitru Ghiață sau Ion Theodorescu-Sion sunt pictorii care au reprezentat adesea
cămașa populară pe pânzele lor.
Au făcut
la fel celebrii Henri Matisse, Auguste Renoir,
Frederick Arthur Bridgman sau Franciszek
Teodor Ejsmond, precum și nume mari din lumea modei - Yves Saint Laurent, Oscar de la Renta, Tom Ford, Jean Paul Gaultier, Carolina
Herrera şi Isabel Marant,
fiind cei mai cunoscuți.
La blouse roumaine, Henri Matisse
În modă, chiar și reprezentarea subiectivă a cămășii pictate de Matisse, a prins viață, în atelierul lui Yves Saint Lauren, prin reconstituirea materială a cămășii stilizate de artist în faimosul tablou. Astfel, în artele vizuale, în pictură, cinematografie și modă, IA a fost şi este actuală.
Cămașa tradițională purtată de personalități iconice
Cămașa tradițională a fost purtată cu mândrie de
personalități precum reginele României,
Elisabeta și Maria, de o mare parte a aristocrației feminine a acelor
timpuri și nu numai. Ia românească a intrat în modă în perioada
interbelică, atunci când Regina Maria a României s-a fotografiat în cămașă tradițională
românească, intrând astfel în conștiința boemei Europe a acelor vremuri. Pentru
întâlnirile oficiale, Regina Maria adapta ia românească la ținute speciale,
ieșind din canon. Ia a fost purtată și de Smaranda Brăescu, aviatoare și prima femeie parașutist cu brevet
din România, care înregistra un record mondial, devenind campion european la
parașutism în urmă cu exact 90 de ani. Maria
Tănase este de asemenea un personaj iconic, în permanență asociat cămășii
tradiționale, evident și prin conexiunea sa cu folclorul românesc.
Regina Maria
Smaranda Brăescu
Personalitățile amintite au fost selectate ca purtătoare
de imagine într-un nou proiect Romfilatelia, a cărui materiale (cărți poștale,
plicuri, timbre) au fost emise în a doua parte a lunii în curs. “Recunoscând importanţa istorică şi culturală
a iei româneşti, precum şi semnificaţia ei la nivel naţional, propagată adesea
peste graniţele ţarii, Romfilatelia dedică acestui simbol românesc cel mai nou
proiect de timbre, intitulat sugestiv Ia romaneasca, tezaur naţional. Emisiunea
de marci poştale Ia romaneasca, tezaur naţional ilustrează, printr-o abordare
grafică originală, patru personalitaţi feminine, care au purtat cu mândrie cămaşa
tradiţională a românilor şi au facut-o cunoscută peste hotarele ţării.”
Cosmina
Marcela OLTEAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu