„Gândurile mele se întorc cu mulţi ani în
urmă - îşi amintea doamna profesoară în anul 2002 -, atunci când se puneau
bazele Liceului, contribuind şi eu, alături de mulţi alţii, la construirea
clădirii. Nu pot uita bucuria noastră, a elevilor din clasa a III-a, când ne-am
mutat, în 1952, în şcoala nouă! Anii au trecut şi dorinţa celor din comună, mai
ales a ilustrului profesor, domnul Andrei Cotfas, s-a împlinit: înfiinţarea
liceului în anul 1955. Dar, cum orice fericire nu ţine mult, după numai trei
ani, liceul s-a mutat
După terminarea Institutului din Târgu-Mureş, m-am întors în sat – visul oricărui dascăl de ţară! – şi am găsit deja liceul cu clase complete, încât la sfârşitul anului şcolar 1964-1965 şi-a luat zborul prima promoţie a Liceului Subcetate. M-am trezit la catedră profesor de chimie al unor copii a căror vârstă era apropiată de a mea. Pot spune că am crescut şi m-am perfecţionat odată cu ei. Am beneficiat de un colectiv didactic tânăr, ataşat profesiunii alese, de părinţi a căror preocupare principală era educaţia şi instrucţia copiilor. În tot ce se întreprindea în comună – şcoală, cămin cultural, club, sala de meditaţii, internat – eram prezenţi dascăli, părinţi şi copii; era marea familie a comunei Subcetate. De altfel, profilul moral şi profesional al absolvenţilor ne arată că nu am stat degeaba în această şcoală – unii în bancă, alţii la catedră. Deşi am lucrat numai şapte ani la această şcoală, tot restul vieţii mi-a fost marcat de anii petrecuţi aici. Nu i-am uitat, mai ales că de nenumărate ori am fost invitată la diverse aniversări, prilej de nespusă bucurie la revederea colegilor şi a foştilor elevi cu care am petrecut cei mai frumoşi ani ai vieţii mele.
Acum, fiind pensionară, mă gândesc cu
nostalgie la vremurile de odinioară.
Nostalgică, la întâlnirea de 40 de ani de la absolvirea primei promoţii de liceeni
Doamna Măricuţa, cum îi spuneam noi elevii, în ciuda respectului pe care i-l purtam, a marcat formarea noastră, a generaţiilor care i-am fost elevi.
Între dascălii de suflet ai doamnei profesoare RODICA RIZEA din Subcetate, un loc de cinste îl ocupă doamna profesoară Maria Ciobotea: „Se cuvine din când în când să ne întoarcem gândurile spre cel care, ca o călăuză, ne însoţeşte dintâi în lumea plină de taine a cărţii. La temelia creşterii şi înălţării neamului stă dascălul. Învăţând pe alţii, el dăruieşte şi croieşte cărări luminoase în întuneric. El ia asupra sa povoara greu de purtat a cărţilor şi varsă din preaplinul său înţelepciune, izvor al tainelor şi cunoaşterii, al curăţeniei şi înălţării, părinte şi apostol totodată.Cinste şi închinare celor pe care aşa i-am perceput şi simţit: domnului diriginte al promoţiei mele – profesorul Aurel Roman – şi doamnei profesoare Maria Ciobotea, care mi-a dăruit cheile ştiinţei chimia!”
Doamna profesoară ne-a predat chimia. Niciunul
din clasă n-am urmat această specialitate, deşi doamna profesoară a reuşit să
ne facă s-o privim ca pe o disciplină interesantă şi importantă, să înţelegem
cât mai bine explicaţiile, demonstraţiile, relaţiile chimice, formulele. Respectul pentru şcoală şi pentru profesorii
noştri ne-au făcut, şi pe mine şi pe ceilalţi colegi, să ne pregătim cu simţ de
răspundere chiar şi la obiecte care nu prea ţineau de înclinaţiile noastre. Doamna
profesoară s-a bucurat de stima şi respectul nostru. Era foarte severă,
autoritară şi exigentă cu noi. Ne-a fost dirigintă o perioadă relativ scurtă,
dar s-a preocupat îndeaproape de noi. A iubit elevii, şi-a iubit satul şi oamenii
lui, pe care i-a respectat şi i-a apreciat. Plecase de
Doamna profesoară rămâne o figură luminoasă a
Liceului din Subcetate de care ne vom aminti cu mare drag şi respect”.
----------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu