SĂRBĂTORILE IERNII, LYCEUM, nr.1 (41), 2008

ANUL XII, ianuarie 2008                                                                           Nr.1  (41)

INTERVIU: Au răspuns întrebărilor reporterilor domnii directori ai şcolii, profesorii Vasile Dobrean şi Ioan Cutlac

R: De câţiva ani şcoala noastră e un veritabil şantier…Ce eforturi materiale se fac pentru îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ?

I.C.: Investiţiile care se fac în învăţământ, în ultimii doi-trei ani, vizează, în primul rând, asigurarea şi creşterea calităţii educaţiei. Aceasta presupune categoric condiţii mai bune   de predare, de învăţare şi de evaluare…Ar fi trebuit să crească şi eficienţa acestor eforturi, însă rezultatele în educaţie nu sunt evidente imediat. E totuşi demonstrat că  sunt cele mai rentabile, deşi pe termen lung.

V.D.: După mulţi ani, în şcoala noastră s-a investit masiv, începând din 2004. Iniţial a fost introdusă încălzirea centrală în toată şcoala: în proiect sunt peste 11 000 mc de aer de încălzit, puterea cazanelor fiind de 600 KW. Apoi au fost construite grupuri sanitare moderne pentru aripa nouă a şcolii, inclusiv la sala de sport unde au fost instalate şi duşuri. Avem, în sfârşit, apă potabilă de la mare adâncime. După aproximativ o jumătate de secol de funcţionare, suntem aproape de îndeplinirea condiţiilor de obţinere a autorizaţiei sanitare .

În toamna anului 2007 a început reabilitarea termică a tuturor celor trei unităţi şcolare din comună. Din fondurile iniţiale primite, de 100 000 ron, am reuşit înlocuirea cu gemuri termopan a geamurilor vechi de la sălile de clasă, de la grădiniţă şi de la şcolile laterale. În faza următoare, vom înlocui geamurile de la coridoare şi de la uşile de la intrare, pentru care sunt licitate lucrări de încă 100 000 ron.

  În prezent se lucrează la reabilitarea grupurilor sanitare vechi. Dorim să elaboram un studiu de fezabilitate pentru finalizarea reabilitării complete a clădirilor şcolilor din localitate (izolare termică, reabilitarea interioarelor, zugrăvit interior şi exterior, instalaţii electrice etc.). Ne propunem să izolăm termic podul şcolii şi să înlocuim acoperişul.

R: Ce vi s-a părut cel mai dificil în aceste demersuri materiale, administrative?

I.C.: Sunt chiar mai multe elemente : banii, documentele de fezabilitate, avizele, aprobările,  drumurile, infrastructura existentă, timpul, lipsa de experienţă a celor tineri şi inerţia celor mai în vârstă, ca să nu mai vorbim de mentalităţi şi suspiciuni. Ca să faci ceva trebuie să le învingi pe toate şi într-un timp scurt.

R: În ce altceva s-a mai investit?

D.V.: Până acum am vorbit de investiţii mari; sume mai mici au fost folosite pentru sport, pentru laboratoarele de fizică, chimie şi biologie şi pentru mobilier şcolar, respectiv pentru preşcolari. Numai în anul 2007 s-au cheltuit în acest sens aproape 40 000 ron. S-au achiziţionat două video proiectoare, un calculator portabil (notebook) pentru a putea vizualiza în sălile de clasă noile lecţii în format electronic, calculatoare pentru accesul la Internet din sala profesorală; de peste 6 000 ron s-au achiziţionat cărţi pentru bibliotecă şi aproximativ de aceeaşi sumă material sportiv (4 seturi de tricouri, 2 seturi de treninguri şi mingi de volei), care urmează să sosească de la inscripţionat şi personalizare. Sperăm să obţinem fonduri pentru reabilitarea bazei sportive, pentru dotarea Cabinetului de documentare şi informare şi a Cabinetului de asistenţă psihopedagogică, întrucât din acest an postul de asistent psihopedagog este ocupat definitiv de către noua noastră colegă Dorina Marc.

R: După cum se poate observa, consiliul de administraţie face eforturi deosebite pentru reabilitarea bazei materiale şi didactice a şcolii. Sunt însă colegii noştri pregătiţi pentru a beneficia de ele?

I.C.: Din câte cunosc eu, puţine familii au acasă condiţiile pe care le-am creat noi ca instituţie: apă potabilă, apă caldă, încălzire centrală, toalete încălzite în incinta şcolii. Sper că cei mai mulţi, copii de la ţară, dar cu un bun simţ nativ, le apreciază şi le folosesc civilizat. Totuşi, nu putem tolera câteva aspecte: distrugerea măştilor de pe calorifere, scrierea pe pereţi şi pe lambriuri, murdărirea pereţilor cu încălţări, stropirea pereţilor şi a colegilor cu apă ş.a. De altfel, preventiv, noi dorim să instalăm un sistem de supraveghere video în toată şcoala pentru a-i depista şi pedepsi pe cei care nu respectă eforturile şi munca celor din jur.

R: Reproşaţi unora dintre colegii noştri anumite manifestări nedemne?

V.D .: Să nu ne înţelegeţi greşit ! Eu tocmai sunt adeptul memorabilelor vorbe ale lui Creangă:  "Dacă-i copil să se joace…"  Dar să nu rupă, să nu spargă, să nu dea cu piciorul sau cu pumnul, să nu murdărească, să nu stropească, să nu lase apa să curgă inutil, să închidă uşile şi ferestrele, după ce s-a aerisit, să stingă lumina, să nu distrugă, să manifeste o atitudine civilizată faţă de tot ce-i înconjoară. Ei trebuie să înţeleagă că aceste investiţii se fac nu numai pentru ei, pentru elevii de azi , ci şi pentru cei de mâine, pentru fraţii lor, cunoscuţii lor, poate copiii sau nepoţii lor. Şi mai trebuie înţeles ceva foarte bine: aceste eforturi sunt ale întregii societăţi spre folosul întregii societăţi.

I.C.: N-aş vrea să se creadă că avem probleme de disciplină mai mari în şcoala noastră decât în alte şcoli. Totuşi e evident că nu toţi colegii voştri sunt conştienţi de privilegiul de a avea liceu în satul natal, cu aşa o bază materială, cu dascăli calificaţi, cu profil de matematică-informatică şi, practic, toate şansele de a accede la oricare din instituţiile de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. Restul e muncă tenace, ambiţie şi încredere în forţele proprii.

Consilierea în şcoală

Activitatea profesorului consilier din şcoală este orientată atât spre individ, cât şi spre grup şi clasa de elvi. Eficienţa acestei activităţi este cu atât mai mare cu cât reuşeşte formarea şi educarea fiecărui membru, privit ca parte componentă, esenţială şi indispensabilă a grupului din care face parte.

Interacţiunea cu profesorul consilier (psiholog) poate constitui atât pentru fiecare elev cât şi pentru grupul de elevi o modalitate de autocunoaştere, de intercunoaştere, de înţelegere şi acceptare a celor din jur, de eficientizare a comunicării cu ceilalţi, de orientare spre profesia potrivită, de adoptare a unui stil de viaţă sănătos.

Consilierul este capabil să asculte activ persoana care apelează la el prin faptul că este realmente interesat de ceea ce i se transmite, iar prin empatie garantează siguranţa înţelegerii corecte a celor transmise.

O persoană care apelează la consiliere are nevoie să fie ascultată şi să i se înţeleagă suferinţa. Această persoană are nevoie de încurajare, de sprijin în găsirea unei soluţii, de siguranţa că dacă eşuează este cineva lângă el care să-l ajute să se ridice. De asemenea persoana sau grupul care apelează la consilier are nevoie de sprijin în a-şi atinge scopurile, de ajutor în muncă, de informaţii care ajută la realizarea obiectivelor individuale sau de grup, de evaluarea situaţiei în care se află la un moment dat, pentru o abordare mai obiectivă decât cea proprie.

Dragi elevi, dacă aveţi nevoie de toate acestea nu ezitaţi să apelaţi la serviciile cabinetului de asistenţă psihopedagogică din şcoală. Vă aştept cu drag !

Profesor consilier, Dorina Marc

În spiritul tradiţiei

Îmi răsună în urechi cuvintele bunicii mele: „Mihaela, îţi dăruiesc un costum popular, poate îţi va fi de folos cândva…" Au trecut nişte ani şi iată, a venit momentul să-l îmbrac cu plăcere şi cu mândrie…

 Dascăl fiind, simt că misiunea pe care mi-am asumat-o implică şi datoria de a-i ajuta pe copii să descopere frumuseţea tradiţiilor noastre, pentru a le duce mai departe. Este o activitate care mă pasionează şi care, prin ceea ce realizez, îmi creează o stare de mulţumire, de satisfacţie.

La sfârşitul anului şcolar precedent am realizat cu copiii de la grădiniţă un spectacol folcloric amplu, prin care am reprezentat câteva obiceiuri tradiţionale româneşti între care şi şezătoarea de altădată, cu activităţile specifice – tors, cusut, depănat – şi cu distracţiile inerente: dansul popular şi strigăturile. Pentru a crea atmosfera adecvată, pe lângă obiectele de podoabă (covoare) sau necesare în industria casnică – vârtelniţă, roata de tors, furca şi fusul -, copiii au îmbrăcat haine populare româneşti specifice zonei noastre etnografice.

În acest an şcolar, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, i-am învăţat pe elevii mei din clasa a IV-a obiceiurile specifice acestor sărbători: colindatul la Crăciun, uratul, sorcovitul şi jocul caprei la Anul Nou. Spectacolul folcloric cu aceste obiceiuri, prezentat în faţa părinţilor, s-a desfăşurat în sala de clasă, unde am realizat împreună cu copiii o atmosferă de sărbătoare.

Portul, cântecele, dansurile şi obiceiurile noastre sunt adevărate comori pe care trebuie să le învăţăm a le preţui: ele exprimă sufletul nostru şi ne reprezintă cel mai bine.

Mi-aş dori să amplificăm la nivel de şcoală aceste activităţi de reconsiderare a unor obiceiuri şi tradiţii româneşti; mi-aş dori să căutăm diverse ocazii de a îmbrăca frumoasele noastre costume populare pentru a nu lăsa timpul să ne îndepărteze de bunii şi străbunii noştri, de noi înşine.  Învăţătoare Mihaela Mezei

Vacanţa de iarnă se apropie. Aşteptăm cu nerăbdare Crăciunul şi, desigur, pe moş Crăciun, dar întâmpinarea sărbătorii necesită puţină curăţenie în jurul şcolii – tocmai se montaseră termopanele! – reparaţii, pregătirea costumelor tradiţionale… Bradul este cel care vesteşte şi în clasa noastră puţin din spiritul sărbătorii de Crăciun.

22 decembrie. Venim la şcoală aproape toţi elevii clasei a VI-a îmbrăcaţi în portul popular. Ne simţim bine, suntem veseli şi fericiţi. Participăm mai întâi, la orele 11, la momentul depunerii de coroane la mormântul eroului în revoluţie, Marinel Cotfas, alături de jandarmi şi de oficialii localităţii noastre.

Urmează tradiţionala serbare închinată Crăciunului, în holul şcolii, lângă bradul falnic, pentru a mulţumi, prin colinde, Moşului Crăciun pentru daruri, dar şi pentru a face tradiţionalele urări profesorilor şi părinţilor aici prezenţi.

Noi, elevii clasei a VI-a, am pregătit „Pluguşorul", varianta folclorică culeasă şi publicată de Vasile Alecsandri. Îmbrăcaţi în portul popular, având şi buhai, bice şi clopoţei, am retrăit farmecul acestei tradiţii, la fel ca povestitorul Ion Creangă în vremea copilăriei sale.

În ajun de Anul Nou, mulţi dintre colegii noştri au vestit sărbătoarea Sfântului Vasile umblând cu „Pluguşorul" pe la gospodarii din sat, urându-le sănătate şi roade bogate în anul care vine. Andrada Szebeni şi Petrişor Bot, clasa a VI-a

Crăciunul – sărbătoare magică

Îmi amintesc cu drag de momentul magic al împodobirii bradului de Crăciun…

 S-ar crede că spiritul Crăciunului nu ne mai bucură atât de mult o dată cu trecerea anilor, că o dată cu maturitatea apar griji şi necazuri cu adevărat mari, alte feţe ale vieţii în care ne căutăm fericirea sau în care ne refugiem.

Cu toate acestea, vreau să vă mărturisesc   că eu am învăţat să apreciez tot mai mult sărbătoarea Crăciunului, frumuseţea momentului, prin starea supremă de exaltare a trăirilor sufleteşti, de rezonanţă spirituală cu o putere iubitoare aflată mai presus de noi…, toate acestea în pofida clipelor efemere, de satisfacţie momentană dată de zborul unei săniuţe pe zăpadă, de gustul vinului, al sărmăluţelor sau al cârnăciorilor de Crăciun.

O bucurie imensă îmi învăluie sufletul în timp ce împodobim bradul, în atmosfera blândă a colindelor şi a mirosului de cetină; realizez tot mai mult de la un an la altul cât de minunată, de magică este această sărbătoare şi cât de puţin sunt în stare să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că-mi dăruieşte aceste clipe fericite alături de familia mea. Mihai Cotfas, clasa a XI-a

Bucuriile vacanţei de iarnă sunt aureolate de magia Crăciunului prin mireasma de brad care învăluie toată casa, prin glasul cristalin al colindătorilor, prin împodobirea bradului şi prin mirosul de vanilie şi de cacao al prăjiturilor, căci prăjiturile mamei, mm!..., sunt delicioase.

Naşterea Pruncului Isus Cristos ne aduce în fiecare an în suflete multă bucurie, pace şi putere de iertare.   Mirela Buzilă, clasa a XI-a

Ajunul Crăciunului mi-a oferit cele mai frumoase momente ale anului, de neuitat: după o lungă perioadă   eram din nou împreună cu părinţii mei, alături de toată familia. Atmosfera specifică a acestei sărbători ne-a îndemnat să mergem cu toţii să-i colindăm pe cei dragi, în ciuda frigului straşnic şi a zăpezii, spre a le vesti naşterea Mântuitorului. Sergiu Cotfas, clasa a XI-a

Pentru mine, bradul împodobit, cu suflul său înmiresmat, cu explozia de lumini şi cu îngeraşul care veghează din vârful său toată casa, întruchipează cel mai bine spiritul Crăciunului, creând atmosfera misterioasă a sărbătorii. Am simţit cum, aprinzând instalaţia, bradul a capătă puteri magice, de vrajă, care ne învăluie pe toţi.

Vasilica Morar , clasa a XI-a

Sărbătorile Crăciunului reprezintă cea mai frumoasă perioadă din an. Anul acesta am petrecut un Crăciun fericit în familie: am împodobit bradul, am aşteptat colindătorii şi   pe Moş Crăciun, neam întâlnit cu rudele noastre, dar nu ne gândeam că va fi ultimul Crăciun petrecut cu bunica…

Atmosfera era plăcută, caldă. Noi, nepoţii, am stat în jurul ei, am ascultat copiii colindând, am râs şi am lăcrimat cu ea. Ea îşi amintea şi ne povestea momente fericite şi triste din viaţa ei. Îi părea rău că nu mai poate merge la biserică, dar se simţea aproape de biserică, de Dumnezeu, prin credinţă şi rugăciune, prin această atmosfera de sărbătoare a Crăciunului, care o bucura nespus. Presimţea, probabil, că nu va mai trăi mult. În „Visul Maicii Domnului" se spune că oamenii credincioşi presimt moarte cu trei zile înainte. Bunica a fost o femeie bună, credincioasă, o bunică extraordinară care ne era mai mult decât o bunică, era ca o mamă.

Naşterea Domnului era una din sărbătorile ei de suflet şi poate de aceea Dumnezeu i-a răsplătit credinţa şi bunătatea oferindu-i o moarte uşoară, fără chinuri şi dureri. S-a stins ca o lumânare…

N-o s-o uităm niciodată pe bunica şi-i vom păstra imaginea ei în minte şi în suflet toată viaţa. Teodora Mândru, clasa a X-a

Revelion 2008

Cel mai frumos moment de care am avut parte în această vacanţă a fost acela al focului de artificii din noaptea de Anul Nou, moment de adevărată sărbătoare, la care am participat împreună cu prietenii mei, în centrul comunei Sărmaş. Miile de steluţe efemere care descriau pe cer anul „2008" , apoi jocul de sclipiri multicolore, pe care le admiram uluiţi, se oglindeau în ochii noştri înlăcrimaţi de plăcere. Ne împărtăşeam bucuria nepământeană fără cuvinte, doar prin gesturi, priviri şi exclamaţii. Va rămâne, desigur, o amintire de neuitat. Liliana Catrinoi, clasa a XI-a

Momentul trecerii dintre ani l-am petrecut împreună cu prietenii în stradă, admirând focul de artificii. Revenind acasă, am mâncat peşte deoarece tradiţia spune că e bine să mănânci peşte în prima zi a anului, pentru a înainta ca peştele. Mugurel Urzică, clasa a X-a

Cele câteva zile minunate petrecute la Bucureşti, unde am întâmpinat noul an, mă îndreptăţesc să spun că am avut cea mai frumoasă vacanţă de până acum. Am avut ocazia să admir, printre alte frumuseţi ale oraşului, „Bradul mileniului", cel mai înalt brad de Crăciun din Europa, o construcţie metalică impresionantă, iluminată de mii de luminiţe multicolore. Grigore Purţa, clasa a VI-a

Este ultima seară a anului 2007. Suntem cu toţii adunaţi împrejurul sobei dogoritoare. Rememorăm cele bune şi cele rele ale anului ce urma să plece. Ascultăm urătorii cu „Pluguşorul". Focul arde, parcă mai tare ca niciodată, la fel ca nerăbdarea noastră de a păşi în noul an. Ne gândim la viitor: va trebui să ne întoarcem privirea spre Dumnezeu, să fim mai buni, mai miloşi, mai harnici…

Se consumă ultimele secunde ale anului 2007 şi deodată cerul se rupe în mii de culori, în exploziile de artificii. Ciocnim un pahar de şampanie urându-ne sănătate şi numai bine în noul an. Apoi spargem paharele pentru ca ghinionul să piară. Citesc în ochii strălucitori ai părinţilor mei, asemenea stelelor, dorinţa de a mă putea creşte şi de a-mi da educaţia cuvenită. Ne-am simţit bine împreună… Mi-ar fi plăcut să fie şi de astă dată cu noi bunica, dar, nu demult, ea se mutase într-o stea… Bogdan Urzică, clasa a VIII-a

Bucuriile iernii

Cel mai bine m-am amuzat în acea zi de vacanţă în care, după trei sau patru ani, m-am dat din nou cu sania…A fost ca o mică aventură, trăită alături de copii mai mari şi mai mici, în care am regăsit sentimentul de mare bucurie al zborului cu sania. Prima coborâre a fost însoţită de palpitaţiile pe care mi le dădeau emoţiile şi grija de a putea controla sania şi de a nu lovi pe alţii. Totul a durat doar câteva secunde. Pârtia era acoperită cu gheaţă şi cu dese denivelări, pe care le treceam în zbor, aruncându-mă cu sania în aer. Frica de a nu ateriza în apa pârâului de la capătul pârtiei, apă care, din cauza gerului, se transforma în gheaţă văzând cu ochii, mă părăsi doar în momentul în care sania s-a oprit brusc în nişte bolovani ce îşi scoteau capul din zăpadă la marginea pârâului.

Mă bucur că în acea zi de vacanţă am redescoperit splendoarea sporturilor de iarnă. Claudiu Ilisan, clasa a X-a

Tocmai când soarele cu razele lui stinse se ascundea după norii plumburii, vestind iminenta ninsoare, am ajuns la pârtia de schi. Acolo, îmbulzeală mare! Neaşteptată pentru o zi geroasă de crăpau pietrele. Ajunsă pe coama dealului, între cer şi marea de zăpadă care se întindea sub ochii mei, aveam impresia că sunt pe Everest. Dar tata m-a trezit din visare şi mi-a dat startul, încurajându-mă. Pe la mijlocul pârtiei am simţit că picioarele o iau la fugă fără să le mai pot controla. Şi, deodată, buf! Zăpada rece îmi mângâia obrajii îmbujoraţi. Apoi, împinsă de ceva necunoscut, m-am ridicat şi am plecat mai departe. Treceam pe lângă misterioasa pădure care mă înfricoşa…I-am povestit tatei, care mă aştepta la capătul pârtiei, trăirile mele. A râs şi mi-a spus că aş putea scrie poveşti, cu imaginaţia mea. Szebeni Andrada, clasa a VI-a

De neuitat rămân clipele petrecute la Târgu-Mureş, în Orăşelul copiilor amenajat în cetatea medievală a oraşului. La intrare, Moş Crăciun mă invită la o plimbare cu sania trasă de nişte cai pe care îi vedeam asemenea cailor năzdrăvani din poveşti. Alături de bătrânul cu obrajii roşii ca focul şi cu barba albă, trăiam magia sărbătorii de Crăciun… I-am mulţumit politicos moşului la sfârşitul plimbării şi am coborât din sanie cu senzaţia că păşesc dintr-o lume, tărâmul fermecat al poveştii, într-o altă lume, cea obişnuită.

Dar senzaţiile magice, pe care abia le trăisem, aveau să se dezlănţuie din nou pe patinoarul din Cetate. Aici, patinele mele, în armonie perfectă cu oda bucuriei din sufletul meu, mă purtau în pas de dans pe oglinda de gheaţă, simţind satisfacţiile acestui sport magnific. Raul Buzilă, clasa a VI-a

Colectivul de redacţie:

 Mihai Cotfas, Teodora Mândru, Claudiu Ilisan, Vasilica Morar, Liliana Catrinoi, Mirela Buzilă, Andrada Szebeni, Raul Buzilă, Grigore Purţa, Bogdan urzică, Mugurel Urzică, Petrişor Bot, Sergiu Cotfas

 Profesor DOINA DOBREAN - coordonator şi editor