Profesorul CAROL STOICA (1942-2021) - In memoriam

           

          Rămas bun, Domnule Profesor!

"Profesore Stoica, D-zeu sa te odinească in pace! De acolo de sus îți auzim azi și peste timp sunetul sublim al Muzicii cu care ai înălțat atâtea generații la Subcetate. Îți păstrăm în amintire veșnică zâmbetul și glasul fermecător cu care te adresai întotdeauna elevilor. Fie ca steaua sunetului tău să lumineze peste Subcetate generațiile viitoare în căutarea lor spre desăvârșire. Când soarele răsare și ceața de pe Mureș se ridică deasupra Subcetății, un sunet lin va vibra peste acele minunate locuri din Mureș până pe Batrâna și mai departe. Este sunetul muzicii tale ce vine adânc din sufletul tău pentru toți cei ce te-am cunoscut. Nu te vom uita niciodată și te vom povesti generațiilor viitoare." Dr. Pavel Muresan 

 „Mulțumim, Domnule profesor Carol Stoica! Ați fost cel dintâi care ne-ați condus spre o plăcere a sufletului: muzica. Mulțumim pentru dragostea dumneavoastră față de actul artistic și față de elevi, prin prisma cărora a fost posibilă prezența corului școlar la evenimentele frumoase ale liceului și ale localității. Au fost niște momente neprețuite, mai ales când le privim acum, foști elevi ai dumneavoastră, acum adulți. Drum lin spre cele mai înalte note...” Milan Cutlac

 Absolvent al Facultăţii de Muzică din cadrul Institutului Pedagogic din Cluj, promoţia 1964, a desfăşurat la liceul din Subcetate și la Școala Gimnazială din comuna Sărmaș – Hodoșa, o neîntreruptă activitate de educaţie estetică, prin orele de muzică şi ansamblu coral, între 1964-2011.

A urmărit permanent, ca profesor de muzică, să formeze tineri capabili să recepteze mesajul artei muzicale, capabili de trăiri emoţionale puternice în faţa frumosului artistic, iar ca director al Căminului Cultural Subcetate, s-a preocupat să promoveze, să cultive şi să păstreze arta autentică tradiţională.

Despre realizările şcolii din Subcetate, în anul aniversar 2002, când Liceul din Subcetate împlinea 50 de ani de existență, profesorul Carol Stoica vorbea admirativ:

Liceul, care a devenit reprezentativ în zonă, şi-a început activitatea cu dotări şi mijloace minime, dar cu un corp profesoral inimos, foarte bine pregătit şi dornic de afirmare. Creat pentru educaţia copiilor din zonă, devine în scurt timp un centru principal pentru pregătirea tineretului şcolar şi obţine rezultate remarcabile atât la învăţătură, cât şi la concursurile artistice.

Liceul nostru parcurge cu demnitate anii negri ai mutaţiilor nefaste impuse de excesul de pragmatizare şi tehnologizare cu intenţia integrării învăţământului cu producţia, dar argumentul calitativ l-a constituit de-a lungul vremii valoarea corpului didactic care se mândreşte cu performanţele de înalt prestigiu ale foştilor elevi. Nu există compartiment al activităţilor intelectuale, în ale căror elite Liceul nostru să nu-şi aibă foştii săi absolvenţi.

Alături de celelalte obiecte de învăţământ, muzica, o disciplină al cărei scop principal în şcoală este educaţia estetică, a adus o însemnată contribuţie la înfăptuirea educaţiei complexe a elevilor.

Şcoala noastră dăinuie în timp prin oamenii şi faptele lor. Arcul peste timp nu a fost niciodată întrerupt pentru că, aşa cum remarca fostul nostru elev Pavel Mureşan, „acest liceu de severitate romană este făcut pentru învingătorii vieţii”.

1971, Cu brigada artistică, la Târgoviște

1976, Cu grupul satiric la Festivalul umorului „Constantin Tănase”, la Vaslui

1975, Cu Taraful Liceului din Subcetate

1974 - Colectivul didactic

 

Excursie cu elevii, 1974,

La mormântul Veronicăi Micle

1999 - Colectivul didactic 

2005

2013

2018

2019, La întâlnirea de 50 de ani a promoției 1969 a Liceului din Subcetate

Gânduri la despărțire:

Veșnică odihnă, d-le profesor Carol Stoica! Să ne iertați că nu v-am fost alături pe ultimul drum, dar veți rămâne veșnic în inimile noastre! Prof. Anișoara Balog

O veste foarte tristă. Avem o mulțime de amintiri frumoase, pline de voie buna și veselie… cum ne aduna pe toți sa cântăm in cor  A fost un om bun si iubit de copii. Sincere condoleanțe familiei! Mariana Cotfas

Rămas bun, domnule profesor! Bunul Dumnezeu să vă ducă în Corul Raiului, lângă El, Condoleanțe familiei! Alina Maria Csibi

Dumnezeu sa-l ierte! A fost un profesor deosebit! Tot respectul pentru întreaga sa activitate! Elena Ramona Goicea

Drum lin printre îngeri, domnule profesor! Sincere condoleanțe familiei! Prof. Sanda Vodă

Rămas bun, domnule profesor! Drum lin spre veșnicie! Prof. Daniela Buzilă

„Ce suntem noi, Doamne?/ Umbră şi părere,/ Un suspin de-o clipă,/ Și apoi...tăcere!/ Ce curând ne creşte/ Și ne ia pământul,/ Izvorâm ca apa/ Și plecăm ca vântul..."

 Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Grădina Raiului, iar familiei greu încercate, compasiune şi mângâiere! Să-i fie memoria binecuvântată! Emilia Liliana Baroi

Dumnezeu sa-i călăuzească sufletul spre veșnicie acolo unde va întâlni suflete dragi domniei sale, cei care, în această dimensiune pământeană, au fost familie, prieteni, colegi ori simple cunoștințe alături de care aici, printre noi, a trăit o viață frumoasă, cu bune și rele, cu bucurii și tristeți, cu realizări și eșecuri..., cu tot ce cuprinde o viață plină, înconjurat de toți cei dragi.

Dumnezeu sa-l ierte și sa-i așeze sufletul unde Drepții se odihnesc! Memorie veșnică, dragă domnule profesor! Adrian Stan

Dumnezeu sa-l odihnească in Lumina sfântă plină de frumoasele armonii muzicale ce i-au însoțit întreaga viață. Drum bun, stimate profesor! Tina Flory Mărginean

Un om deosebit, un profesor dedicat și profesionist! Știa să ne facă să îl respectăm și să-l iubim. Drum bun către cele mai sublime note, domnule Stoica ! Condoleanțe familiei ! Dumnezeu să-l ierte ! Ionel Pușcaș

Aprecieri deosebite pentru un coleg, un profesor și un OM minunat! Zbor lin printre stele, dragă Carcsi, în muzica ce ți-a mângâiat sufletul și a mângâiat mii de alte suflete de-a lungul  vieții ! Dumnezeu sa te odihnească! Traian Miron Ciubucă

Rămas bun, domnule profesor Stoica! Maestru al acordeonului și dedicat educației muzicale, vă voi păstra în amintirile mele, ca fosta elevă a școlii din Subcetate. Condoleanțe familiei! Anca Delia Gherasim

 

 

La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!

 1 DECEMBRIE 2008, la Liceul MIRON CRISTEA din Subcetate

1 DECEMBRIE 2008:

90 de ani de la MAREA UNIRE

O zi rece de iarnă timpurie, ca toate celelalte, dar deosebită prin încărcătura emoţională a momentelor trăite. Ne-am propus să sărbătorim în acest an într-un mod aparte Ziua Naţională a României, respectiv aniversarea a 90 de ani de la Marea Unire a românilor.
Manifestarea a avut loc în sala de sport, unde ne-am adunat elevi, profesori, învăţători şi părinţi. Chiar dacă de-a lungul anilor s-au dat uitării multe din tradiţiile româneşti, cu această ocazie ne-am propus să ne amintim de costumele noastre tradiţionale şi de jocurile populare româneşti. Am realizat un spectacol deosebit pentru localitatea noastră: grupaţi pe clase, am venit în faţa spectatorilor cu cântece populare specifice tuturor zonelor etnografice ale ţării. Încercând în acelaşi timp paşii de dans popular, respectând ritmul melodiilor, s-au remarcat în deosebi elevii claselor a II-a, a III-a şi a VII-a.
Am simţit cu adevărat mândria că suntem români. Trăim într-o ţară frumoasă pe care trebuie să o iubim şi să o apreciem. Colegii mei sunt de aceeaşi părere. Iată în câteva cuvinte starea lor de spirit:

„La noi în şcoală sărbătorim în fiecare an Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie. Mulţumim doamnelor învăţătoare şi profesoare care ne-au ajutat să realizăm spectacolul de 1 Decembrie şi în acest an; le mulţumim şi pentru bucuria pe care am trăit-o în aceste momente.” (Bogdan Cotfas)

„Manifestarea noastră prilejuită de această măreaţă aniversare naţională a fost, cred eu, una inedită. Mi-a plăcut şi m-a emoţionat mult şi aş vrea ca în fiecare an să se întâmple la fel.”
(Sergiu Zămonea)

„M-a impresionat bucuria părinţilor pentru copiii lor, îmbrăcaţi în frumoasele costume româneşti, văzându-i cântând şi dansând în ritmul jocurilor populare”. (Ana Coznean)

„Am ascultat şi am cântat cântece frumoase, emoţionante, care ne umezeau ochii de bucurie şi mândrie că suntem români.”(Alexandra Ciubucă)

„Am aşteptat cu nerăbdare ziua aceasta, ca să cântăm şi să dansăm împreună, curioşi, în acelaşi timp, cu ce şi cum se prezintă fiecare clasă. A fost incredibil de frumos!” (Ioana Mantu)

„Entuziasmul nostru, al elevilor implicaţi în acest spectacol, era întreţinut de bucuria şi aplauzele spectatorilor. Simţeam că suntem priviţi cu mare drag şi cu simpatie.” (Liliana Platon)

„Atmosfera sărbătorească din sala de sport a fost copleşitor de emoţionantă. Mi s-a părut că însuşi domnul Director al şcolii era foarte emoţionat. Am simţit pe deplin bucuria şi mândria că sunt româncă.” (Oana Suciu)

„Îmbrăcată în costumul naţional al bunicii, m-am integrat repede în atmosfera sărbătorească pe care nu mi-aş fi putut-o imagina în ajun. Cântecele noastre populare, din diferitele zone ale României, ne picurau în suflete linişte, dragoste pentru tradiţiile noastre şi sentimentul de mândrie că toate acestea ne reprezintă pe noi românii.” (Iuliana Cherecheş)

„Ne bucurăm că, în această zi de mare sărbătoare a României, noi - elevi, învăţători, profesori şi părinţi - , animaţi de iubire faţă de ţară, am reuşit să creăm împreună o atmosferă plăcută, deconectantă şi deosebită. Şcoala noastă a fost cu adevărat în sărbătoare.” (Elena Savu)

„Pentru mine ziua aceasta a fost una specială: Cel mai frumos moment a fost cel din final, atunci când toţi cei prezenţi ne-am prins de mâini, am format o horă şi am cântat Hai să-ntindem hora mare!” (Bianca Hurubă)

„După bucuria şi veselia noastră manifestate prin cântece, jocuri şi poezii la şcoală, am mers la biserică cu flori, pentru o rugăciune şi un moment de reculegere în faţa monumentelor eroilor din localitatea noastră căzuţi în cele două războaie mondiale” (Andreea Mîndru)

A consemnat Andrei Roşca

La mulți ani, domnilor profesori SOFIA și IOAN CUTLAC - Aniversare 70

    

     Profesorii Sofia şi Ioan Cutlac sunt dintre puţinii intelectuali care au venit şi au rămas definitiv la Subcetate, fiind modele profesionalism, moralitate şi conduită aleasă, de omenie, decență şi smerenie, de perseverenţă şi hărnicie, de echilibru, sobrietate şi armonie familială. Aici au desfăşurat o exemplară activitate didactică, caracterizată prin seriozitate, competenţă, exigenţă, aspiraţie permanentă spre autoperfecţionare, susţinută printr-o sobrietate şi modestie ireproşabile în relaţiile cu elevii şi cu colegii.

Originară de pe meleaguri bănăţene, absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia rusă-română, din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj, în anul 1973, doamna profesoară SOFIA CUTLAC (n. 1950) a primit numirea în învăţământ la Liceul din Subcetate. Doamna profesoară a susţinut examene pentru obţinerea tuturor gradelor didactice, în anul 1988 cel de gradul I, pentru care a pregătit lucrarea „Sistemul cazual al limbii ruse”.

    Sinceritatea aprecierilor exprimate de actualii şi foştii elevi este emoţionantă: „Sub masca pe care o purtăm fiecare, ascundem perlele sufletului nostru. Există totuşi căutători de astfel de perle, pe care le modelează cu migală, cu măiestrie şi cu răbdare fără seamăn. Aceştia sunt dascălii noştri - părinţi, educatori, învăţători şi profesori. Contribuţia lor la formarea personalităţii noastre este fundamentală. Aceste fiinţe minunate ne stimulează dorinţa cunoaşterii, sădesc în noi acea sămânţă mirabilă, care, odată ce prinde rădăcini, făureşte cu puterea imaginaţiei noastre vise, pe care tindem a le realiza. Această categorie de oameni au o aură aparte, a cărei lumină puternică ne pătrunde. Din această pleiadă de stele, trei îşi revarsă mai puternic lumina lor mirifică asupra personalităţii mele, poate şi pentru că sunt mai aproape de inima mea. Prima stea călăuzitoare a fost doamna învăţătoare… Poate tenacitatea, avântul şi ambiţia cu care doamnele profesoare Ionela Popa şi Sofia Cutlac luptă pentru a făuri ceva, le ridică în inima mea la un rang foarte înalt, transmiţându-mi totodată şi mie imboldul de a persevera pentru a-mi atinge scopul suprem al acestei vieţi. Odată cu trecerea anilor, înţelegem că, deşi vom spune adio anilor de şcoală, iubirea şi stima pe care le purtăm dascălilor noştri nu vor dispare; ele vor rămâne într-un ungher al inimii şi ne vor fortifica în momentele grele ale vieţii.” (Emanuela Dobrin, elevă în clasa a VII-a, 2001)

Născut în 1950, în localitatea Budoi, comuna Popești, județul Bihor, IOAN CUTLAC a absolvit Facultatea de Filologie, Secția Limba și literatura rusă – Limba și literatura română, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, curs de zi, în anul 1973. Prin repartiție guvernamentală, a fost numit profesor pe catedra de limba si literatura rusă - limba şi literatura română la Liceul Teoretic Subcetate. A profesat, până la pensionare, la Liceul din Subcetate (1973-1979) și la Şcoala Generală nr. 3 coordonatoare  Subcetate (1979-1984, timp în care a îndeplinit funcția de director coordonator); apoi, concomitent, la Şcoala Generală nr. 3 Subcetate (1984-1989) și la Liceul Industrial Subcetate (1978-1990); în continuare, a rămas profesor titular la Liceul din Subcetate numit pe rând Liceul Teoretic „Miron Cristea” (1990-1996), Grup Școlar Industial „Miron Cristea” (1996-2001), Grupul Școlar „Miron Cristea” (2002-2006), Liceul Tehnologic „Miron Cristea” (2006-2012),  Liceul „Miron Cristea” (2012-2017 , predând limba și literatura română - limba și literatura rusă (1984-1989), apoi limba și literatra română (1990-2017), cu activitate didactică și management – director adjunct (2002-2016). Un moment important în formarea profesională a profesorului Ioan Cutlac îl reprezintă anul 1987, când a obținut gradul didactic I, cu lucrarea „Studiul confruntativ al categoriei de gen în limba rusă şi română şi implicaţiile de predare”, susținut la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

„E greu să descriu în cuvinte darurile primite de la părinții mei, mărturisește fiul lor, Marius Cutlac. Sunt nenumărate exemple care mi-au rămas în minte și îmi călăuzesc judecata în viața de zi cu zi sau în momente de cumpănă. Seriozitate, răbdare, devotament, perseverență, bun simț, respect, cinste. Sunt lecții care mi-au fost „predate” prin puterea exemplului, văzut în școală din postura de simplu elev, acasă - martor al efortului permanent pentru buna-creștere a celor doi copii, dar și în implicarea lor în viața comunității.”

      Interviu realizat cu Marius CUTLAC, Economist, cercetător Economia mediului ( născut în Cluj-Napoca, în 1972; domiciliul, pe rând, la Subcetate, Brașov, Cluj-Napoca, Praga, Calgary, Edmonton, Calgary).

Intereviul a fost publicat în volumul III al seriei de carte LA OBÂRȘIE, LA IZVOR… CONVORBIRI LA SUBCETATE, Editura Cezara Codruța Marica, 2015, pp. 68-76, autori: Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu

Doina Dobreanu: „Ei, dascălii – cioplitori în marmura sufletului – sunt mințile fără de astâmpăr ale omenirii peste care Dumnezeu a expirat suflu de sapiență și cumpătare (…), sunt întotdeauna cu arcuri de lumină pe sub gene și în obraji cu un pic de roșu zdravăn din Focul purificator al lui Sumedru. Sunt păpușarii în mâinile cărora învață să se miște aducătorii de glorie de mâine. De-acolo și-au rupt ițele toți cei care astăzi și-au aflat întruparea în cinste și onoare și au ales să trăiască în slujba Binelui.” [1]

    Am început convorbirea noastră cu acest elogiu adus dascălilor de pretutindeni și dintotdeauna, cu intenția de a vorbi, domnule Marius Cutlac, despre părinții dumneavoastră, profesori la Subcetate timp de peste 40 de ani.

    Pe Ioan și Sofia Cutlac i-am cunoscut la Subcetate, deși eram absolvenții promoției 1973 ai aceleiași Facultăți de Filologie a universității clujene… În noianul acela de studenți, de câte ori ni s-au intersectat drumurile spre sălile de curs, de seminarii, spre biblioteci!? Colaborarea noastră, în cadrul aceleiași comisii metodice la Liceul din Subcetate, comisia de Limbă și comunicare sau Limba română și limbi străine a fost fructuoasă, mereu în folosul elevilor, bazată pe o relație de respect, seriozitate, încredere, prietenie, solidaritate.

    Lucrând umăr la umăr, rezultatele lor profesionale au fost evidente. Au istovit zi de zi alături de elevi, cu meticulozitate, perseverență și rigoare, cu multă iubire și dăruire, cu profesionalism, cu bucuria lucrului făcut temeinic, fără orgoliul recunoașterii și al recunoștinței. Elevi pregătiți de dumnealor au reprezentat nu o dată școala și județul Harghita la Olimpiada Națională de limba și literatura română, ceea ce a presupus multe ore de pregătire suplimentară, fără onorarii, fără remunerații. Ioan și Sofia Cutlac sunt doi oameni de excepție, ca pregătire profesională, moralitate și muncă, de o corectitudine și dăruire exemplare. Vorbiți-ne despre Ioan și Sofia Cutlac în ipostază de părinți.

Marius Cutlac: E greu să descriu în cuvinte darurile primite de la părinții mei. Sunt nenumărate exemple care mi-au rămas în minte și îmi călăuzesc judecata în viața de zi cu zi sau în momente de cumpănă. Seriozitate, răbdare, devotament, perseverență, bun simț, respect, cinste. Sunt lecții care mi-au fost „predate” prin puterea exemplului, văzut în școală din postura de simplu elev, acasă - martor al efortului permanent pentru buna-creștere a celor doi copii, dar și în implicarea lor în viața comunității.

DD: Mă emoționează un gând: Tatăl dvs. este originar dintr-un sat bihorean de slovaci, iar mama este originară dintr-un sat de ucraineni din Banat. Când au venit la Subcetate nu credeau că aici se vor și pensiona… Așa au fost vremurile. Așteptând să crească copiii, educând și instruind generații de elevi de la Liceul din Subcetate, construind o casă, grădinărind și gospodărind, anii au trecut. A crescut în acest răstimp depărtarea de casa lor părintească, de satul copilăriei fiecăruia…

„Patria mea este limba română”, spunea Nichita Stănescu. În familia Cutlac s-a vorbit mereu românește, astfel că cei doi fii ai dumnealor, Marius și Milan,… sunt români. Limba lor „maternă” este limba română. Ceea ce mă emoționează în plus este dragostea cu care fratele Milan se întoarce, cât poate de des, la Subcetate, satul copilăriei și al adolescenței sale, la casa părintească. El se simte de aici, în vreme ce părinții dvs. se mai visează, desigur, pe meleagurile natale. Pentru Sara-Ioana Cutlac, fiica dvs., patria ei va fi limba engleză… Ciudată e viața! Ce înseamnă Subcetate pentru dumneavoastră?

MC: Părinții mei au ajuns în Subcetate în 1973, cu un copil în brațe, acela fiind eu, și câteva valize cu haine și cărți. În primul an tatăl meu a profesat la Școala din Jolotca, făcând naveta pe jos, printre dealuri. Din 1974, amândoi părinții au profesat în școlile din Subcetate și din zonă. Trebuie să remarc dedicația profesională nu numai a părinților mei, ci a colectivului de dascăli din anii ’80. Există o fotografie făcută pe treptele de la intrare în școală cu acei dascăli[2] și care surprinde, în opinia mea,  tinerețea și energia acelor oameni minunați.

Un grup numeros, tânăr, cu dascăli prin vocație și bine pregătiți. Îmi amintesc de învățătoarea mea, doamna Lucreția Stan, de matematica predată de domnul Gheorghe Cotfas, de lecțiile de istorie ale domnului Nicolae Popa, de schiul învățat de domnul Horea Dobrean, lecții și cunoștințe care m-au pus pe un drum în viață.

Pentru o scurtă vreme mama mea a fost și bibliotecara școlii generale, o șansă extraordinară pentru mine de a răsuci de unul singur cheile cunoașterii. Cam în aceeași perioadă, tatăl meu a fost directorul școlii generale; multe după-amieze le-am petrecut eu pe terenul de fotbal, iar tata în micul birou de la etaj. Tot ca un exercițiu de consemnare, tatăl meu a fost președintele comisiilor de alegeri în nenumărate rânduri, apreciindu-i-se cinstea, implicarea nepartinică în viața comunei, și meticulozitatea în împlinirea oricărei sarcini. Cred că din aceleași motive, ca ofițer în rezervă, a fost mulți ani și comandantul companiei de Gărzi patriotice, organizate după legile din aceea vreme. Lipsea deseori de-acasă, prins cu treburile școlii, la ședințe, instruiri. Uneori chiar noaptea la alarme și aplicații. La lecții mă supraveghea mai mult mama.

        

Milan și Marius Cutlac

Să revin la întrebarea dvs., Subcetate înseamnă spațiul copilăriei mele, o șansă extraordinară să fi crescut într-un loc la marginea magiei și a lumii. Magic, pentru că a cadrat cu frumusețe anii copilăriei mele; la marginea lumii, pentru că iureșul lumii se oprește undeva în jurul acestor dealuri. Revenind la preambulul întrebării, există o comunitate puternică și numeroasă de români în Calgary; Sara are cu cine și e motivată să exerseze limba română. Generalizând, avertismentul de lungă durată este că România pierde oameni ce nu își găsesc oportunități profesionale în țară, că pierde vorbitori de limbă română, presați să profeseze în limba engleză (în IT, economie, sănătate, turism ș.a.). Trăim într-o lume fluidă, într-o evoluție accelerată către amalgamare și e crucial să identificăm mijloacele de a păstra identitatea națională, atât în țară cât și în comunitățile create în diverse locuri din lume.

          

Sara – Ioana Cutlac

DD: Vorbiți-ne, domnule Marius Cutlac, despre etapele formării profesionale, despre stagiul de formare în Cehia și despre activitatea în România și în Canada.

MC: Destinul m-a împins spre multe destinații. Am locuit perioade însemnate din viața mea în câteva țări și orașe, fără să-mi fi propus o viață aventuroasă. Dar, pentru mine, începerea unui nou drum a fost o constrângere și nu o alegere voită.

Eram pasionat de avioane, electronică, pasiuni insuflate de tata. Aveam abonament la revista „Start spre viitor”, tata la „Tehnium”și găseam timp să mai meșterim câte ceva. Pentru câțiva ani tata a fost îndrumătorul cercului școlar de electronică (în aceeași cămăruță de la etaj, jumătate era alocată electroniștilor, iar cealaltă jumătate cercului foto, coordonat de d-l profesor Marian Dinu). Pentru admiterea în liceu am fost cu tata la Liceul de aviație din Bacău, dar n-am rămas acolo. Am fost impresionat de MIG-ul din curtea liceului și l-am atins cu mâna. În loc, am plecat la Brașov la Liceul de Informatică. Pentru cititorii mai tineri, liceul de dinainte de Revoluția din 1989 însemna o orientare mult mai decisă înspre o anumită profesie sau carieră. Era concurență mare la admitere, apoi examene de treaptă... Cine nu lua „treapta”, rămânea cu 10 clase, nu ajungea la liceu și la facultate. În 1987 nu era nicio clasă, niciun liceu de informatică cu limba de predare română în Harghita. Căutate erau liceele pedagogice, sanitare etc. Liceul de Informatică din Brașov oferea oportunitatea de calificare ca analist programator și pregătire matematică-fizică intensivă, de mare ajutor pentru admiterea la facultate într-un sistem cu adevărat competitiv. Informatica era un domeniu nou în acea vreme pentru România. Codurile se scriau pe cartele perforate, iar cele două calculatoare din liceu ocupau o sală de clasă. Mă mândresc totuși cu faptul că am terminat același liceu ca și Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român.

De la mama am moștenit pasiunea pentru lectură; deși eram în liceul de informatica, încă mergeam la olimpiada de română. Cred ca am ajuns economist, în final, pentru că am căutat o cale de mijloc între științele exacte și pasiunea pentru literatură. Am terminat Institutul de Științe Economice la Cluj, am lucrat în Cluj o vreme la o societate de valori mobiliare (precursoarea actualei BT Securities), apoi am studiat un an la Praga, în Centre for Economic Research and Graudate Education (CERGE). Întors în Cluj, am petrecut doi ani lucrând în societatea de asigurare ARDAF. Odată cu plecarea în Canada, în 2002, ca vizitator (soția mea fusese acceptată pentru un Masterat în Geologie), am făcut și eu Masterul aici, în Economie. Am învățat, am muncit, apoi am devenit rezidenți permanenți. În prezent lucrez de aproape 10 ani la un institut de cercetare, domeniul meu fiind reconcilierea conflictelor dintre dezvoltarea economică și protejarea naturii. Ce fac este foarte important și-mi place. Aici am și resursele și legislația care se cunoaște, se respectă și se aplică.

DD: „Dorul e focul în care ard speranțele, dorințele, durerile, iar cenușa ce rămâne reprezintă amintirile”. (Octavian Paler) Care sunt amintirile cele mai frumoase, din diferite etape ale vieții petrecute în România, pe care le-ați dus cu dumneavoastră în Canada?

MC: Simplificând, sunt etapele formării: copilăria la Subcetate, liceul la Brașov, studenția la Cluj-Napoca. Sunt crescut în România și în limba română și rămân, ca să refolosesc citatul dvs. din Nichita Stănescu, în această patrie.

 

Marius și Milan, la o bere cu tata, acasă

DD: Fiecare om are niște pretenții de la viață, trebuie să știe ce să-i ceară, pentru a trăi în armonie cu sinele, confortabil. Actrița româncă Oana Pelea, de exemplu, își dorește ca spațiu ideal de viață cel în care domnește binele, frumosul, cu oameni educați și virtuoși: „Mi-e foarte, foarte dor de frumos și de bine, de oameni deștepți și generoși, de educație și tradiție. Mi-e dor de bunul simț și de bunăvoință”. Ați găsit acel loc în care să vă simțiți bine?

MC: Nici nu îl mai caut. Viața face alegerile, mai bune sau mai rele. Generația mea nu a ales să crească în comunismul auster al anilor ’80 și e egal neputincioasă în îndreptarea României de azi. Dacă acum câțiva ani aș fi deplâns lipsa locurilor de muncă pentru tinerii educați în Occident, acum sunt doar total dezamăgit, pentru că după Revoluție situația s-a agravat. Apreciezi locuri și fapte odată ce te distanțezi de ele. În miezul lor, optica e mioapă. De amintiri te distanțează timpul, de locuri - spațiul și timpul, amândouă îngăduindu-ți perspective.

DD: Trăind și muncind în Canada, vă puteți permite să călătoriți în vacanțe. Ce locuri minunate ați vizitat până în prezent și ce proiecte aveți pentru viitor?

MC: Cred că fac parte dintr-o generație care călătorește mai mult. Nu știu dacă am văzut locuri mai frumoase decât mulți dintre interlocutorii dvs. Concluzia la care probabil au ajuns și dânșii enumeră cele două câștiguri din orice călătorie: vezi lumi noi, concretizezi imagini și realități pe care internetul sau TV-ul nu au cum să le reproducă, și vezi sau înțelegi mai bine lumea ta, cea în care trăiești zi de zi. Această nouă optică este în același timp și o problemă, ajungi să compari permanent, să iei lucrurile bune văzute în locuri diferite (nu neapărat frumusețile naturii) și să regreți faptul că nu le vei regăsi întorcându-te acasă. Respectul față de mediu în Costa Rica sau Hawaii, planificarea urbană din orașele vestului Canadei, frumusețea și istoria arhitectonică în Barcelona sau Milano, muzeele din Londra sau Paris. Altfel, am cam bătut America de Nord, fie turistic, fie la conferințe și seminarii: New York, Orlando (centrul NASA), Halifax pe coasta de est, San Francisco, Los Angeles, San Diego – pe cea vestica.

DD: Vă mulțumesc. Să aveți sănătate și numai bucurii!

Mulțumim, domnilor profesori Sofia și Ioan Cutlac! Ați fost și rămâneți repere de profesionalism și omenie, nu doar pentru fiii dumneavoastră, ci pentru toate generațiile de elevi care au trecut prin Liceul din Subcetate în perioada 1973-2017.

Pentru zecile de ani de activitate didactică desfăşurați în liceul din Subcetate, cu măiestrie, dăruire şi iubire, profesorii Sofia și Ioan Cutlac ar merita, ca şi atâţia alţi profesori care s-au împământenit la Subcetate în urma unei repartiţii guvernamentale, Diploma de cetăţean de onoare al localităţii sau Diploma de onoare şi fidelitate.

La ceas aniversar, un sincer LA MULȚI ANI!

Profesor Doinița Ana Dobrean

 

---

[1] Liana Ganea, „Eseuri de week-end”

[2] O fotografie de grup, din care există o copie și acasă, din 1974 (Tata stă pe treapta de jos, ultimul din rând, în dreapta; mama este în rândul doi, antepenultima)

Enescu 65 - Omagiu unui mare muzician român (Cosmina Marcela OLTEAN)

George Enescu se numără printre puținii muzicieni veritabili ce au simțit muzica de mici copii, înainte de a învăța orice despre această artă și înainte de a fi înfluențați de ceva sau cineva. Când pasiunea pentru o latură a artei vine devreme și firesc, însoțită de o mare curiozitate și dorință de învățare nesfârșită, atunci se întâmplă minuni într-un om, minuni care se exteriorizează și ajung la mulți alții. Așa cresc marii artiști ai lumii pentru a deveni legende. Un astfel de om al artei a fost George Enescu. Și continuă să fie și acum, la 65 de ani de când înceta din viață, prin tot ceea ce a creat.

Parcursul unui mare muzician

Enescu este cel mai important compozitor român, iar personalitatea artistică și-a etalat-o în ipostaze multiple – de compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor. Cei care l-au cunoscut direct spun că a excelat în fiecare dintre aceste ipostaze. Povestea lui în muzică începea devreme, de la 4 ani, când ia primul contact cu muzica. A fost un copil-minune a cărui obiect preferat nu era o jucărie, ci o mică vioară cu trei coarde, cadou din partea părinților care acum se află în colecția Palatului Cantacuzino / Muzeul Memorial “George Enescu” din București. “Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi mărturisea mai târziu George Enescu lui Bernard Gavoty, jurnalist și critic muzical.

În 1886, Eduard Caudella, compozitor și profesor la Conservatorul din Iași, remarcă talentul deosebit al copilului Enescu și îi sfătuiește părinții să se îngrijească de pregătirea sa muzicală îndrumându-l către studii de specialitate.  Primele sale încercări de compoziție datează din 1887, pe când Enescu avea doar 6 ani. Între 1888-1894 se formează ca muzician la prestigiosul Conservator din Viena, apoi la Conservatorul din Paris (1895-1899). La 8 ani debuta ca violonist, iar presa vieneză a vremii îl numea “un Mozart român”. În calitate de compozitor, debuta în februarie 1898, la 17 ani, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, cu Poema Română op.1. Din același an începe deja să dea lecții de vioară și susține diverse recitaluri în București. Foarte apreciat de Regina Elisabeta a României, era deseori invitat să cânte la Castelul Peleș din Sinaia. Compozițiile sale cele mai cunoscute - cele două Rapsodii Române, op.11 (1901-1902), Suita nr.1 pentru orchestră, op.9 (1903) și prima sa Simfonie op.13 (1905), datează de la începutul secolului XX.

Activitatea sa muzicală alterna între Bucureşti şi Paris, dar susținea turnee în mai multe ţări europene. În 1923 dirija orchestre prestigioase din America, printre care Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra sau Chicago Symphony.

Activitatea de pedagog capăta și ea o importanţă considerabilă. Yehudi Menuhin, unul dintre elevii săi mărturisea: „Pentru mine, Enescu va rămâne una dintre veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe.”

Arthur Rubinstein spunea despre muzician că ”stăpânea întreaga paletă a componisticii. Ştia să orchestreze precum Richard Strauss. De asemenea, ca solist, avea o sonoritate incredibilă alături de orchestră. Şi în plus, cunoştea tehnica tuturor instrumentelor. A fost un pianist extraordinar! Pot spune că eram uneori invidios pe el: cânta chiar mai bine decât mine! A fost un pianist magnific, ca sa nu mai vorbesc de valoarea sa ca violonist.”

Ecouri

Muzicianul originar din Dorohoi făcea primii pași în muzică la Iași, alături de Caudella și nu e o întânplare faptul că prima universitate de arte din țară îî poartă acum numele – Universitatea Națională de Arte George Enescu, Iași, o universitate ce înregistrează performanțe mai ales în sfera învățământului muzical.  Enescu murea într-o noapte de 4 spre 5 mai, la Paris, în urmă cu exact 65 de ani. Muzeul Național George Enescu a ales să-l omagieze pe compozitor întru-un mod inedit, printr-o serie de evenimente deosebite ce s-au desfășurat online, grupate sub genericul Enescu 65. Programul a cuprins mesaje omagiale, recitaluri online (Opusuri enesciene), audiția unor înregistrări rare, expoziția foto-documentară “Enescu 65. Receptarea lui George Enescu în contemporaneitate” și prezentarea unor documente inedite din arhiva muzeului. În memoria lui Enescu există de mulți ani un festival internațional de muzică clasică ce a dobândit un mare prestigiu– George Enescu Festival, ajuns la ediția a XVII-a, ce se va desfășura în intervalul 29 august – 20 septembrie 2020. Festivalul se desfășoară la Sinaia, București și Iași, cuprinzând o serie de evenimente deosebite în fiecare an.

Să nu uităm niciodată cine a fost Enescu și ce a făcut pentru cultura românească și universală și nici viziunea sa asupra importanței culturii în cadrul unei națiuni. Despre cultură și patrimoniu, Enescu spunea așa:

“Cultura va trăi. Prea mare e patrimoniul ce l-au acumulat atâtea secole de trudă și de credință pentru a face dintr-o dată tabula rasa din tot ce am strâns și asimilat. Impasuri a mai avut omenirea. Și le-a răzbit pe toate cu o vitalitate eroică. Nu-i va lipsi curajul nici de data aceasta. Trebuie să credem și vom învinge.”