Într-o epocă în care
activitățile culturale dedicate elevilor devin tot mai importante pentru
dezvoltarea personală și educațională a tinerilor, Festivalul-concurs de teatru
școlar „Confesiuni despre viață și artă”, ediția a VIII-a, organizat la
Subcetate, a demonstrat încă o dată că scena poate deveni un spațiu autentic al
emoției, creativității și formării caracterelor. Evenimentul, organizat de
Liceul „Miron Cristea” Subcetate în parteneriat cu Asociația „Ecou+Subcetate”
și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Subcetate, a reunit elevi
talentați, cadre didactice dedicate și membri ai comunității într-o veritabilă
sărbătoare a teatrului școlar.
Sub coordonarea doamnei director adjunct prof. Vodă Sanda-Emilia, directorul festivalului, alături de doamna director prof. Balog Anișoara, de coordonatorul de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, prof. Ciobotă Maria și profesorul coordonator al elevilor-voluntari Constantin Alisia, ediția din acest an a evidențiat nu doar valoarea artistică a elevilor participanți, ci și rolul esențial al profesorilor îndrumători în cultivarea sensibilității și expresivității scenice.
Publicul a avut ocazia să urmărească momente inspirate din literatura română și universală, adaptate cu inteligență și sensibilitate pentru diferite categorii de vârstă. De la universul comic al lui Ion Luca Caragiale până la lirismul eminescian sau poveștile cu mesaj moralizator, fiecare reprezentație a adus pe scenă nu doar talent, ci și o profundă implicare emoțională.
Elevii coordonați de doamna profesor pentru înv. primar Croitor Mirela, de la Liceul Tehnologic Corbu, au impresionat prin sceneta „Tinerețe fără să învețe și viață fără de carte”, obținând Premiul I la Secțiunea interpretare colectivă - nivel primar, dar și prin monologul prezentat de elevul Pîntea Gabriel, demonstrând naturalețe și expresivitate scenică.

În același registru
artistic, elevii Școlii Gimnaziale „Sf. Ilie” Toplița, pregătiți de doamna
profesor pentru înv. primar Antal Cristina, au oferit o adaptare sensibilă a
poemului „Luceafărul”, reușind să apropie publicul tânăr de universul
eminescian.
Comediile lui Caragiale au fost printre cele mai apreciate momente ale festivalului. Elevii coordonați de doamnele profesori pentru înv. primar Caia Maria-Simona și Platon Cristina-Petronela de la Școala Gimnazială ”Miron Cristea” Toplița au pus în scenă „Vizită”, iar cei pregătiți de doamnele profesori pentru înv. primar Oană Viorica și Pop Elena de la Liceul ”Miron Cristea” Subcetate au readus la viață celebrul „D-l Goe”, oferind publicului momente de umor autentic și reflecție asupra educației și comportamentului social. Monologul ”In țara lui mură-n gură” pus în scenă de elevul Șuvei Darius din clasa a IV-a de la Liceul ”Miron Cristea”, coordonat de doamna profesor pentru înv. primar Oană Viorica, a adus în prim plan tema lenei și a dorinței oamenilor de a obține totul fără muncă, evidențiind prin umor și ironie defectele societății.
Nivelul gimnazial a adus pe scenă spectacole complexe și mature artistic. Elevii coordonați de doamna profesor Buzilă Daniela Eugenia de la Liceul ”Miron Cristea” au impresionat prin reprezentația „Muzicanții din Bremen” obținând Marele Premiu al Festivalului, un spectacol despre solidaritate și speranță, în timp ce elevii Liceului Tehnologic „Zimmethausen” Borsec, pregătiți de doamna profesor Țepeluș Gabriela, au cucerit publicul prin umorul și dinamismul piesei „Păcală”.
Originalitatea și creativitatea s-au regăsit și în sceneta „Crima de la Școala Starurilor”, coordonată de doamna profesor Filip Simona la Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” Gheorgheni, dar și în emoționanta creație „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, pregătită de doamna profesor Bucur Carmen împreună cu elevii Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” Toplița.
Elevii Școlii Gimnaziale ”Dumitru Gafton” Gălăuțaș, coordonați de doamna profesor Morar Maria-Cătălina au impresionat publicul prin costumele atent alese și decor, reușind să redea într-un mod autentic și expresiv sceneta ”Vizită” de I.L.Caragiale, dar și monologul ”D-l Goe” interpretat de elevul Tarcău Rareș-Matei.
Un rol important în succesul festivalului l-a avut juriul format din domnul inspector școlar general adjunct Hîrlav Costin, doamna director prof. Balog Anișoara și doamna profesor de limba și literatura româna Ardelean Claudia-Magdalena de la Liceul ”Miron Cristea” Subcetate, domnul profesor de limba și literatura română Szabo Zsolt de la Colegiul Tehnic ”Batthyány Ignác” Gheorgheni, precum și domnul primar al comunei Subcetate, Vasile Rusu, care au apreciat prestațiile artistice cu profesionalism și obiectivitate.
Cu emoție, naturalețe și profesionalism prezentatorii festivalului, Alb Anastasia și Vodă Serban, din clasa a XII-a, au reușit să creeze o atmosferă plăcută și elegantă pe parcursul întregului eveniment și să mențină viu interesul spectatorilor. Alături de ei, elevii voluntari din clasele IX-XII au ghidat spectatorii, au sprijinit echipele de actori și au fost mereu acolo unde era nevoie de ajutor, transformând orice provocare într-o reușită. Timpul, implicarea și energia lor au creat o atmosferă caldă și primitoare.
Pentru ca magia
textului dramatic să ajungă intactă la public, a fost nevoie de o coordonare
tehnică impecabilă. Sonorizarea și asistența tehnică au fost asigurate cu
profesionalism de către domnul viceprimar Cotfas
Florin și domnul administrator de patrimoniu Platon Marius
Constantin. Datorită atenției și implicării dumnealor, fiecare replică, șoaptă
sau acord muzical s-au auzit fără cusur. Această colaborare strânsă a oferit
actorilor siguranță pe scenă, iar spectatorilor o experiență acustică
memorabilă, ridicând standardul întregului eveniment. Imortalizarea momentelor
pe toată durata evenimentului a fost realizată de domnul informatician Lădaru Pavel.
Mai mult decât o competiție, festivalul a fost o lecție despre colaborare, muncă de echipă, emoție, expresivitate și curaj. Elevii au demonstrat că teatrul rămâne una dintre cele mai frumoase forme de educație prin artă, iar profesorii coordonatori au confirmat, încă o dată, importanța implicării lor în formarea culturală și umană a noilor generații. Ediția a VIII-a a Festivalului „Confesiuni despre viață și artă” a lăsat în urmă aplauze, emoții și convingerea că talentul și pasiunea pentru teatru continuă să inspire și să unească comunități întregi.
Comediile lui Caragiale au fost printre cele mai apreciate momente ale festivalului. Elevii coordonați de doamnele profesori pentru înv. primar Caia Maria-Simona și Platon Cristina-Petronela de la Școala Gimnazială ”Miron Cristea” Toplița au pus în scenă „Vizită”, iar cei pregătiți de doamnele profesori pentru înv. primar Oană Viorica și Pop Elena de la Liceul ”Miron Cristea” Subcetate au readus la viață celebrul „D-l Goe”, oferind publicului momente de umor autentic și reflecție asupra educației și comportamentului social. Monologul ”In țara lui mură-n gură” pus în scenă de elevul Șuvei Darius din clasa a IV-a de la Liceul ”Miron Cristea”, coordonat de doamna profesor pentru înv. primar Oană Viorica, a adus în prim plan tema lenei și a dorinței oamenilor de a obține totul fără muncă, evidențiind prin umor și ironie defectele societății.
Nivelul gimnazial a adus pe scenă spectacole complexe și mature artistic. Elevii coordonați de doamna profesor Buzilă Daniela Eugenia de la Liceul ”Miron Cristea” au impresionat prin reprezentația „Muzicanții din Bremen” obținând Marele Premiu al Festivalului, un spectacol despre solidaritate și speranță, în timp ce elevii Liceului Tehnologic „Zimmethausen” Borsec, pregătiți de doamna profesor Țepeluș Gabriela, au cucerit publicul prin umorul și dinamismul piesei „Păcală”.
Originalitatea și creativitatea s-au regăsit și în sceneta „Crima de la Școala Starurilor”, coordonată de doamna profesor Filip Simona la Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” Gheorgheni, dar și în emoționanta creație „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, pregătită de doamna profesor Bucur Carmen împreună cu elevii Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” Toplița.
Elevii Școlii Gimnaziale ”Dumitru Gafton” Gălăuțaș, coordonați de doamna profesor Morar Maria-Cătălina au impresionat publicul prin costumele atent alese și decor, reușind să redea într-un mod autentic și expresiv sceneta ”Vizită” de I.L.Caragiale, dar și monologul ”D-l Goe” interpretat de elevul Tarcău Rareș-Matei.
Un rol important în succesul festivalului l-a avut juriul format din domnul inspector școlar general adjunct Hîrlav Costin, doamna director prof. Balog Anișoara și doamna profesor de limba și literatura româna Ardelean Claudia-Magdalena de la Liceul ”Miron Cristea” Subcetate, domnul profesor de limba și literatura română Szabo Zsolt de la Colegiul Tehnic ”Batthyány Ignác” Gheorgheni, precum și domnul primar al comunei Subcetate, Vasile Rusu, care au apreciat prestațiile artistice cu profesionalism și obiectivitate.
Cu emoție, naturalețe și profesionalism prezentatorii festivalului, Alb Anastasia și Vodă Serban, din clasa a XII-a, au reușit să creeze o atmosferă plăcută și elegantă pe parcursul întregului eveniment și să mențină viu interesul spectatorilor. Alături de ei, elevii voluntari din clasele IX-XII au ghidat spectatorii, au sprijinit echipele de actori și au fost mereu acolo unde era nevoie de ajutor, transformând orice provocare într-o reușită. Timpul, implicarea și energia lor au creat o atmosferă caldă și primitoare.
Mai mult decât o competiție, festivalul a fost o lecție despre colaborare, muncă de echipă, emoție, expresivitate și curaj. Elevii au demonstrat că teatrul rămâne una dintre cele mai frumoase forme de educație prin artă, iar profesorii coordonatori au confirmat, încă o dată, importanța implicării lor în formarea culturală și umană a noilor generații. Ediția a VIII-a a Festivalului „Confesiuni despre viață și artă” a lăsat în urmă aplauze, emoții și convingerea că talentul și pasiunea pentru teatru continuă să inspire și să unească comunități întregi.
Prof. Ciobotă
Maria, prof. Vodă Sanda Emilia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu