Doina Dobreanu: Am fost impresionată să citesc comentariul tău, Ioana, de pe blogul revistei şcolare „Lyceum - Subcetate” în continuarea postării privind întâlnirea primei promoţii a liceului după 50 de ani: „Vă mulţumesc din suflet pentru această minunată surpriză! Trebuie să recunosc că am citit cu ochii în lacrimi aceste rânduri, care m-au făcut să resimt o imensă emoţie şi să fiu extrem de mândră atât de faptul că tatăl meu face parte din această generaţie, dar şi de faptul că şi mie, la rândul meu, acelaşi liceu, cu nişte profesori minunaţi, mi-a deschis orizonturile. Superb articol, superb discurs, superbi oameni!” În ce fel v-au fost deschise orizonturile în această şcoală… rurală?
Vlad Toncean: Eu sunt de părere că nu contează unde este şcoala, în mediul rural sau urban, atâta timp cât din ea fac parte niste oameni dispuşi să te înveţe tot ce au dobândit într-o viaţă. Am avut parte de un colectiv de profesori mai mult decât competent, oameni care îşi făceau meseria cu drag, având o adevarată vocaţie pentru învăţătură, care ne-au insuflat adevarate valori şi principii morale, în afară de cunoştiinţele teoretice, aspecte care au cântărit mult în anii ce au urmat. Chiar dacă atunci nu apreciam mereu severitatea profesorilor, acum mulţumesc profund fiecăruia în parte, fiindcă, toţi împreună, au reuşit să-mi modeleze caracterul şi să-mi pună în valoare punctele forte pentru a sti ce vreau să fac în viitor.
Scene din spectacolul de
teatru „Boul şi viţeii”, de Ion Băieşu, în regia prof. Ionela Popa, cu Vlad
Toncean şi Ioana Ţepeluş, la Căminul Cultural din Subcetate
Ioana-Mădălina TONCEAN: Pentru mine, această şcoală a însemnat enorm şi nu doar pentru faptul că aici au muncit părinţii mei, ci pentru că aici am acumulat cunoştiinţe teoretice care m-au ajutat să mă dezvolt, am cunoscut oameni minunaţi şi de la fiecare în parte am învăţat o lecţie importantă. Am văzut aici că profesorii sunt, de fapt, oameni de la care ai mult mai mult de învăţat decât o materie şi că ei sunt binevoitori oricând să-ţi dea un sfat, indiferent de problemă. Am muncit mai mult, probabil pentru fiecare notă, atât pentru a-mi face părinţii mândri, cât şi pentru a nu lăsa o falsă impresie că mă bazez pe faptul că sunt „fata lui tata”. A fost frumos, a fost greu uneori, a fost un mediu competitiv, care ne-a împins să ne depăşim limitele, am avut parte de multe provocări, ceea ce a făcut ca anii aceştia să fie o bază solidă pentru viitorul nostru. Cred cu tărie că nu puteam obţine mai mult nici la cel mai bun liceu din România, de aceea vreau să le multumesc tuturor profesorilor, colegilor şi mai ales doamnei diriginte Ionela Popa, care a fost mai mult decât extraordinară, atât ca profesoară de matematică, cât şi ca om.
Doina Dobreanu: La absolvire, aţi
rămas în Cluj. A fost dificil să vă găsiţi un loc de muncă?
Vlad Toncean: Din acest punct de vedere aş putea spune că am fost norocos. În ultimul an de facultate
am reuşit să mă angajez, fără a fi nevoit să trec printr-un lung şir de
căutări. Am găsit un job, pentru care am fost selectat la compania pentru care
lucrez şi în prezent, considerând că mi se potriveşte. Din punctul meu de
vedere piaţa locurilor de muncă din Cluj-Napoca are o arie de acoperire foarte
vastă, poţi să găseşti locuri de muncă în orice domeniu, trebuie doar sa fii
perseverent şi să-ţi doreşti să munceşti.
Ioana-Mădălina TONCEAN: La fel m-am angajat şi eu, în ultimul an de master, am
fost sunată de o companie care mi-a găsit CV-ul pe un site de profil. Am ezitat
iniţial, deoarece treceam printr-o perioadă dificilă, cu probleme de sănătate
în familie, dar tot familia m-a încurajat să accept şi acum cred că a fost cea
mai bună decizie pe care o puteam lua. Eu cred de obicei că lucrurile bune se
întâmplă atunci când nu le cauţi cu îndârjire şi dacă e să se întâmple ceva se
întâmplă la momentul potrivit. Jobul a fost o confirmare a credinţei mele şi îi
multumesc lui Dumnezeu pentru asta.
DD: Mulţi tineri se
gândesc să plece din ţară după ce obţin diploma de studii. Aţi ales să rămâneţi.
Care a fost factorul decisiv în luarea acestei decizii?
Vlad Toncean: Da, întradevăr, şi când am terminat noi facultatea parcă
era un trend plecatul în străinătate. Aici am împărtăşit cu Ioana acelaşi
sentiment, noi eram mult prea ataşaţi de părinţi, de casă şi, cu timpul, de
Cluj, încât să plecăm undeva departe. Am decis să lăsăm la o parte aspectul
financiar şi să ne luptăm să ne facem un viitor frumos şi o familie împlinită
la noi în ţară, aproape de oamenii dragi nouă.
Ioana-Mădălina TONCEAN: Factorul decisiv a fost familia, cum a zis Vlad. Nu ne
imaginam viaţa noastră departe de părinţi şi de casă. Cu siguranţă, ne-a fost şi
ne va fi mai greu să ne atingem toate obiectivele, dar cu muncă, perseverenţă şi
credinţă, totul e posibil. Trebuie să recunosc că pentru amândoi a fost
tentantă această idee, după ce ne-am angajat în companii multinaţionale şi am
văzut că pe poziţii similare cu ale noastre diferenţele de salarii sunt covârşitoare.
Totuşi, am ales să rămânem aproape de cei dragi şi să încercăm să răzbim
alături de ei.
Doina Dobreanu: Aţi realizat în
scurt timp ceea ce alţi tineri nu realizau, în alte vremuri, în zece sau
douăzeci de ani: servicii, locuinţă, maşină, familie… într-un oraş important
din România. În plus, distanţa nu e foarte mare faţă de casa părintească, faţă
de satul natal, acelaşi pentru amândoi. Reveniţi des aici?
Vlad Toncean: Da, cum am menţionat mai sus, noi suntem foarte ataşaţi
de locurile natale şi de părinţii noştri. Mergem cu drag acasă de câte ori avem
ocazia; cu Alex acum, aşa mic, e puţin mai dificil, dar măcar o dată pe lună încercăm
să ajungem. În afară de familie, la Subcetate ne întâlnim şi cu prietenii noştri
dragi. Pentru amândoi e adevarată zicala cum că prietenii cei mai buni sunt cei
din copilărie. Drept urmare, am păstrat obiceiul să ne reîntâlnim toţi acasă
din toate părţile, la fiecare eveniment important.
Ioana-Mădălina TONCEAN: Nu mi-a lăsat Vlad foarte multe de zis, atât doar vreau
să adaug: chiar dacă ne-am stabilit în Cluj de aproape 9 ani, pentru noi încă Subcetate
înseamnă Acasă, fapt pentru care cele mai importante evenimente din viaţa
noastră, nunta şi botezul fiului nostru, au avut loc aici. Nu ne imaginăm încă Crăciunul
sau Paştele în altă parte. Mereu ne întrebăm ce am fi făcut cu sărbătorile dacă
nu eram din aceaşi localitate, pentru că amândoi avem rădăcini puternice.
Sperăm să fim sănătoşi, şi noi, şi părinţii noştri, să putem să păstrăm tradiţiile
şi obiceiurile noastre cât mai mult timp şi de acum încolo.
Doina Dobreanu: Fiecare întoarcere
Acasă este prilej de a rememora amintiri. Împărtăşiţi-ne câteva dintre cele mai
frumoase amintiri pe care le purtaţi cu voi?
Doina Dobreanu: Parcurgeţi cu
încredere, cu forţa şi sănătatea tinereţii drumul spre împlinire, încurajaţi de
crezul propriu de viaţă. Care este acesta?
Vlad Toncean: Crezul meu de viaţă este familia. Am crescut într-o familie unită, în care luam toate deciziile împreună şi, la rândul meu, mi-am format o familie unită, care îmi dă forţă şi curaj, iubire şi înţelegere, încredere şi determinare să îmi ating obiectivele propuse.
Ioana-Mădălina TONCEAN: Eu cred de asemenea în familie, în faptul că toate
lucrurile se întâmplă cum trebuie şi când trebuie, în faptul că, dacă ai lângă
tine oamenii dragi şi voinţă, nimic nu este imposibil. Mă ghidez după proverbul
„ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” şi încerc să privesc totul cu optimism şi
pragmatism.
Doina Dobreanu: „Moare încet cel care nu călătoreşte, cel
care nu citeşte, cel care nu ascultă muzică, cel care nu ştie să râdă de el
însuşi.” (Pablo Neruda) Sunt sigură
că vă place şi să citiţi, şi să ascultaţi muzică, dar să călătoriţi a devenit o
pasiune. Ce locuri minunate aţi vizitat în ţară şi în străinătate?
Doina Dobreanu: Ce îndemnuri aveţi pentru actualii elevi ai şcolii
din Subcetate?
Ioana-Mădălina TONCEAN: Singurul meu sfat
este: „învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”. În adolescenţă toţi credeam că multe
informaţii nu erau relevante. Ei bine, odată ajunşi la facultate sau şi mai mult
în câmpul muncii realizăm cât de importantă este acea bază pe care profesorii
se străduiau să ne-o ofere. E foarte adevărată zicala că informaţia înseamnă
putere, cu cât eşti mai informat, cu cât ştii mai multe în orice domeniu, cu
atât poţi să te dezvolţi şi să treci mai uşor de orice provocare. E imposibil
să răzbeşti şi să ai un loc de muncă bine plătit dacă nu eşti pregătit, dacă nu
stăpâneşti informaţiile teoretice de la care poţi să construieşti în practică.
Dacă nu ai mintea ageră şi pregătită oricând să asimileze o informaţie nouă
care poate face diferenţa într-un moment de cumpănă. Concurenţa este foarte
mare. Odată ajuns în câmpul muncii, nu o persoană, ci zece sunt gata oricând
să-ţi ia locul de muncă, dacă nu dovedeşti cunoştinţe puternice şi inteligenţă;
nu mai este de ajuns doar „să fii descurcăreţ”. Poate nu realizaţi acum
importanţa învăţăturii, dar ascultaţi-vă părinţii, ştiu ce vorbesc, sau întrebaţi-vă
prietenii/ cunoştinţele care deja s-au lovit de greutăţile vieţii şi o să primiţi
acelaşi răspuns. Deci, învaţă la timpul potrivit şi doreşte-ţi să fii cel mai
bun!
Vlad Toncean: Sunt de acord cu
cele spuse de Ioana. Lumea e plină de oameni inteligenţi, talentaţi şi cu har,
îi întâlnim zilnic, sunt pretutindeni printre noi, dar tristul adevăr este că
talentul nu este de ajuns, trebuie să şi munceşti mult ca să obţii ceea ce
vrei, să fii perseverent, să ştii exact care este direcţia în care vrei să te
îndrepţi, să fii informat, iar pentru asta e nevoie de o bază solidă pe care o
obţii în şcoală. Recomandarea mea pentru tineri este să caute un loc de muncă
care să le ofere posibilitatea de a învăţa cât mai mult şi nu doar câştigul
material; e necesar mai întâi să descopere cerinţele în profesia aleasă şi asta
înainte de a intra în înşelătoarea „cursă a şobolanului”.
Doina Dobreanu: Gânduri pentru
viitor, dorinţe, proiecte?
Ioana-Mădălina TONCEAN: Ne dorim să fim sănătoşi, să putem munci pentru a-i oferi fiului nostru un viitor frumos şi liniştit, iar mai încolo, cine ştie?, poate un frăţior sau o surioară.
Vlad Toncean: Pe plan profesional, mereu este loc de mai bine şi asta şi
urmărim: să ne dezvoltăm şi să evoluam cât mai mult, să obţinem maximum de cunoştinţe
şi învăţătură din fiecare experienţă şi să ne păstrăm integritatea şi omenia,
indiferent de situaţie.
Doina Dobreanu: Vă doresc sănătate
şi realizarea visurilor voastre.
💙
Un comentariu:
IOANA TONCEAN:
Mulțumesc din suflet pentru aceasta surpriza minunată! Am retrăit cu aceeași emoție rândurile scrise și reflectă exact aceleași trăiri pe care le avem și acum, după câțiva ani! Va apreciem si va dorim multa sănătate pentru a bucura în continuare locuitorii comunei noastre cu darul minunat pe care îl aveți!
Trimiteți un comentariu