Omagiu profesorilor AUREL ROMAN (1938-2011) și IOANA ROMAN (1940-2008)

 

Absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţele naturii-geografie, profesorul AUREL ROMAN şi-a început cariera didactică la Liceul din Subcetate în anul 1963. „Anii rodnici în multiple activităţi şcolare şi extraşcolare, cultural-distractive, animate cu deosebită răbdare, dragoste, ingeniozitate şi pasiune au rămas de neuitat pentru elevii săi. E imposibil de a exprima totul în câteva rânduri! La Subcetate (1963-1974), apoi la Sighişoara, profesorul Aurel Roman a slujit învăţământul românesc cu nobilă abnegaţie şi dăruire, cu competenţă şi onoare.

Ne amintim cu drag de lecţiile de biologie, geografie şi chimie ale profesorului, captivante prin ţinuta academică, sobră, distinsă a acestuia, prin acurateţea explicaţiilor, prin ritmul domol al expunerii, prin bogăţia materialelor didactice ajutătoare, prin desenele şi schiţele clare, meticulos executate cu cretă colorată pe tablă. Lecţia decurgea firesc, într-o atmosferă caldă, de comuniune perfectă între profesor şi elevi, într-o curgere domoală, fără tensiune. Profesorul avea măiestria de a transmite elevilor săi curiozitatea şi dragostea pentru învăţătură, bogate informaţii ştiinţifice.

1969: Ora de anatomie cu prof Aurel Roman

Datorită pasiunii pentru şcoală şi elevi, munca de educator s-a contopit cu viitorul elevilor. Profesorul Aurel Roman îşi merită destinul de a rămâne în conştiinţa celor care l-au avut ca profesor. Au trecut mulţi ani! Elevii de altădată de la Subcetate ai profesorului Aurel Roman sunt acum în preajma pensionării sau chiar pensionari, dar amintirile şi cuvintele lor de recunoştinţă sunt elocvente.” (Profesor Doina Dobreanu)

„Tot respectul în ceea ce priveşte probitatea profesională – muncă, serozitate, corectitudine, cinste – pentru diriginţii pe care i-am avut: profesori Aurel Roman, Maria Urzică şi Emil Ţepeluş!

În evocarea pe care am făcut-o dascălilor mei în prezentarea monografică a liceului din Subcetate, scoasă în 2002 de profesorii Doiniţa şi Vasile Dobrean, l-am aşezat sincer, din adâncul sufletului meu, pe domnul profesor Aurel Roman în rândul dascălilor liceului care merită pe deplin titlul de „Oameni care au sfinţit locul”. Sintetizând calităţile pe care i le-am perceput ca dascăl, voi enumera câteva: foarte bine pregătit în specialitatea Biologie, riguros, meticulos în tot ceea ce ţine de actul didactic, foarte exigent şi pretenţios cu răspunsurile elevilor, drept şi corect în aprecieri, devotat profesiei nobile de dascăl atât în instruire, cât şi în educarea, în formarea noastră. A rămas pentru mine un model pe care l-am urmat în multe privinţe. Am învăţat cu plăcere şi botanica şi zoologia. Anatomia şi fiziologia omului ne-a predat-o soţia domnului, doamna profesor Ioana Roman. N-am uitat multe dintre denumirile latineşti, mai ales ale plantelor, determinările făcute în natură, schiţele şi desenele minuţios întocmite, explicaţiile clare însoţite de bogate materiale didactice.

Ca diriginte, s-a preocupat îndeaproape de toate modalităţile şi acţiunile prin care se forma personalitatea noastră. A fost tot timpul dornic să fim în frunte şi să realizăm lucruri de calitate: spectacole şi concursuri pe scena Căminului Cultural, programe artistice distractive de brigadă artistică, de dansuri populare şi moderne pentru reuniuni. Era mereu printre noi. Mi-amintesc cu plăcere de un spectacol deosebit de Anul Nou cu petrecerea revelionului în şcoală, în Sala de sport. Nu pot uita orele de dirigenţie, într-adevăr educative – bine pregătite, implicându-ne efectiv. Nimic n-am uitat şi toate mi-au servit în formarea mea ca dascăl, mai târziu. Domnul diriginte m-a îndrumat şi în această direcţie, a conducerii unei clase, a întocmirii documentelor dirigintelui. Mi-a explicat multe lucruri, noi pentru mine în primii ani ai mei ca dirigintă. Ca elevi, niciunul nu-ndrăzneam să ne împotrivim vreunei sarcini primite, nu vroiam sa-l supărăm în vreun fel. Am fost întrebată, cândva, de către elevi de-ai mei, dacă noi fugeam de la ore… Nu cred că i-am convins spunându-le că în acele vremuri şcoala era un lucru atât de serios şi de pretenţios încât nici măcar ideea asta în sine nu exista. Cu dascăli ca cei pe care i-am avut, cu felul în care am fost crescuţi şi educaţi nici nu se putea altfel. Şi domnul profesor Aurel Roman e unul dintre ei.

Domnul profesor s-a preocupat şi de organizarea unor activităţi cu dascălii şi sătenii, alături de întreg colectivul didactic: brigadă artistică, montaj şi un deosebit de frumos carnaval la Căminul Cultural din Subcetate. Mi-a sădit în suflet permanent respectul pentru carte şi mai ales respectul pentru lucrul bine făcut, de care să fii mulţumit şi tu şi ceilalţi, exigenţa cu tine însuţi şi cu cei cu care ai tangenţă.

Vă voi păstra în suflet cu respect şi preţuire, stimate domnule profesor până la sfârşitul existenţei mele!” (Profesor Georgeta Dobreanu)

Elevii clasei a IX-a ai Liceului Subcetate, 1965

Diriginte profesor AUREL ROMAN

„Se cuvine din când în când să ne întoarcem gândurile spre cei care ne-au însoţit în anii tineri în lumea plină de taine a cărţii. Lor li se cuvin laude şi lauri, lor, a căror misiune nu încetează niciodată în timp, fiindcă învăţătura, care arde ca o flacără, rămâne să lucreze în minţile noastre… Cinste şi închinare celor pe care aşa i-am perceput şi simţit, în primul rând domnului diriginte al promoţiei mele – profesorul Aurel Roman!” (Profesor Rodica Rizea) 

1971, Cu brigada artistică, la Târgoviște

Fiica lui Ioan şi a Ioanei Dobrean din Subcetate, Ioana Dobrean a absolvit în anul 1965 Facultatea de Ştiinţele Naturii la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În acelaşi an revine în localitatea natală ca profesor titular de ştiinţele naturii, fiind unul dintre dascălii de aleasă vocaţie care a lucrat o vreme la Liceul din Subcetate (1965-1974).

Profesorii Ioana şi Aurel Roman, având aceeaşi specialitate, au alcătuit nu doar o familie, ci şi o echipă de buni profesionişti. Este firesc ca adesea cei doi profesori să fie evocaţi împreună, ca un tot inseparabil, cu calităţi şi merite complementare, aşa cum remarca Dr. Psih. Pavel Mureşan, Profesor Universitar la Toronto: „Erudiţia, experimentalismul şi pasiunea exploratoare pentru înţelegerea sensului şi secretelor vieţii au fost lecţia de viaţă pe care am primit-o de la profesorii Ioana şi Aurel Roman, cărora le port atât de mult respect”.

„Generaţiei mele, aprecia Conf. Univ. Dr. Doina Butiurcă în anul 2002, i-a fost dat privilegiul de a-şi fi cultivat pasiunea pentru cultură, poezie şi frumos sub îndrumarea unor dascăli de aleasă vocaţie. Căci ce altă definiţie poate fi dată vocaţiei, decât puterea lăuntrică a profesorului de a intui că mintea tânărului nu este un creuzet, ci o torţă. O torţă pe care trebuie s-o aprinzi în aşa fel încât la rândul ei să lumineze singură. Când eram copii, gândeam ca nişte copii. Devenind adulţi, am gândit cu maturitate, străluminaţi de flacăra copilăriei. Ce viaţă şi-ar putea păstra candoarea, inocenţa şi frumuseţea, dacă nu ar rămâne aproape de izvoarele veşnice ale formării sale spirituale şi umane?”

    Text publicat în cărțile:

-     Liceul Miron Cristea, Asociația Culturală Dobreanu, LICEUL DIN SUBCETATE, LA 50 DE ANI, coordonatori Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu, 2011, pp. 74-78

-     Asociația Învățătorilor Harghiteni, CTITORI DE NEAM, Coordonator prof. Elena Mîndru, vol. I, 2011, pp. 199-203

 

 ALBUM FOTO

La întâlnirea de 30 de ani a promoției 1969, în  1999

ÎNTÂLNIREA DE 40 DE ANI A PRIMEI PROMOTII A LICEULUI DIN SUBCETATE, 1965-2005

DIRECTOR: DAN CREMENCIUC

DIRIGINTE: prof. TRAIAN CIOCIU

Profesor de științe biologice: AUREL ROMAN

Foto, înregistrare video: DOINA DOBREANU

    IULIA DOBREAN, Mărturisiri..., 

    Fragment din cartea  LA OBÎRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE, autori Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, vol. 2, 2014, pp. 97-109

    Cei opt copii ai lui Ioan și Ioana Dobrean au fost cea mai importantă investiție a lor…, cea mai mare avere. I-au învățat să fie oameni de omenie, să fie niște luptători în fața vicisitudinilor vieții, „să stea drepți”. Sunt vorbele lui Tata Nuțu, care ar trebui scrise cu majuscule. A sădit în sufletul nostru dragostea de muncă fizică și intelectuală, dorința de împlinire și dăruire. La acea vreme, profesiunea de dascăl era, în mintea lui, în fruntea ierarhiei, cu verile libere, dar, în rest, cu misiunea de adevărat apostol pentru cei care așteaptă să-i modelezi și să le deschizi ochii și calea spre desăvârșire.

Spre această profesiune s-au îndreptat patru dintre vlăstarele lor: Maria, Dumitru, Ioana și Iulia. Primul fecior al părinților mei, DUMITRU DOBREANU (1931-2013), trebuia să-i împlinească așteptările. Și așa a fost. Cred că el a moștenit cel mai bine trăsăturile de caracter ale tatei. De la munca asiduă și dăruirea totală în tot ce a făcut el, în accepțiunea tatei, Mitrucu, cum îi ziceam în familie, a transmis celor câteva zeci de generații, ca profesor și director o viață întreagă pe meleagurile toplițene, dorul de învățătură, dragostea de carte. Tata l-a simțit de mic că avea să fie un model al generației sale și că va duce cu cinste și onoare numele familiei. Dovadă sunt sutele de elevi pregătiți de el, profesorul de biologie, pentru admiterea la facultatea de medicină, deveniți medici specialiști care slujesc cu aceeași dăruire la capul bolnavilor, în țară și în lume.

Familist convins, alături de soția sa Rafila, profesor de istorie, s-au completat foarte bine în activitatea didactică și în cei 50 de ani petrecuți împreună. Cu aceeași dăruire și-au îndrumat unicul fiu, Dan Dobreanu, spre înaltă performanță în domeniul medicinei, fiind în prezent profesor rector pe probleme științifice la Facultatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și șef al Clinicii de Cardiologie din același oraș, remarcabil medic specialist în domeniu, susținător al științei medicale din țară la diverse congrese internaționale cu lucrări inspirate din practica spitalicească. Severitatea, ținuta intelectuală la catedră, abordarea cu competență a noului sunt doar câteva atuuri ce le-a moștenit de la mentorul său, însuși tatăl său.

Primul copil al părinților mei a fost MĂRICUȚA (1927-1994), căsătorită cu inginerul Achim Săniuță. Absolventă a Școlii Normale din Târgu Mureș, a fost educatoare la Toplița toată viața, muza ce l-a inspirat pe soțul ei Achim în creațiile sale lirice semnate cu pseudonimul Sachim Bârsanu.

A urmat IOANA (1940-2008) , absolventă a secției române a Liceului din Gheorgheni, apoi a Facultății de Biologie – Botanică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Mi-amintesc anii în care era elevă la liceu și stătea în gazdă, cum tata mergea la Gheorgheni, la sfârșitul săptămânii, cu căruța să-i ducă mâncare și cele necesare. Pleca dis-de-dimineață și revenea noaptea târziu, spre îngrijorarea mamei și a noastră, a copiilor. Tatăl meu afirma adesea că pentru fragilitatea ei fizică, dar și pentru pasiunea ei pentru studiu, a încurajat-o și a susținut-o să fie dascăl,  să-i fie mai ușor în viață.

    Ioana a profesat o vreme la Subcetate, apoi la Sighișoara. Cu soțul ei, Aurel Roman, profesor de biologie, absolvent al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, s-au completat reciproc în cunoștințe.

    Cumnatul meu Aurel Roman mi-a fost și mie profesor la Liceul din Subcetate. A transmis cu generozitate și știință multor generații de elevi arta de a învăța, de a se pregăti pentru viață. A fost unul dintre cei mai îndrăgiți profesori, cu prestanță, bine pregătit, mereu cu noutăți la orele de predare. A știut să ne învețe anatomia pentru toată viața. Om de o înaltă ținută morală și intelectuală, Relu, cum îi ziceam în familie, ne-a purtat pe aripile cunoașterii. Mi-au rămas în memorie întrunirile cu elevii, spectacolele școlare, balurile mascate, drumețiile montane parcurse cu rucsacul pe spate, excursiile în diferite zone ale țării, care erau în acea vreme desfătări ale adolescenței. Toate îl aveau ca promotor pe profesorul Aurel Roman. L-am apreciat ca om, ca intelectual luminat, ca soț, îngrijindu-și soția bolnavă grav cu dragoste și sacrificiu până la finalul tragic. I-a unit o legătură puternică ce durează acolo, sus, în Ceruri, întru veșnicie. Ulterior, și-a găsit și el sfârșitul într-o excursie, aproape de Zagreb. Își dorm somnul amândoi în cimitirul din Filpișul Mare, localitatea lui natală, în apropiere de Reghin. Le simt lipsa… După decesul părinților, la ei mi-am găsit refugiul sufletesc și alinare.

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2016/01/intre-doua-lumi.html