DIN NOU LA ȘCOALĂ, DUPĂ 20 DE ANI
LAUDATIO
În onoarea
Domnului Profesor Dobrean Vasile de la Liceul Miron
Cristea, pentru o viață închinată învățământului și comunității
„Profesor
este orice om de la care poți să înveți ceva.” (Nicolae Iorga)
În viață, suntem influențați de mulți oameni. Printre ei se află profesorii noștri. Există întotdeauna acel profesor care a făcut un efort suplimentar. Mai mult, există cel care a dat tot ce-a putut și, de-a lungul anilor, îți dai seama că au fost cei mai buni.
Drumul ascendent în planul imaginii, dar mai ales în conținutul calitativ
al activităților didactice și al rezultatelor școlare obținute, s-a parcurs cu
sprijinul pe care d-l profesor Vasile Dobrean l-a acordat în mod
constant Liceului Miron
Cristea cât
și comunității din comuna Subcetate.
Absolvent al Liceului de Matematică-Fizică din Toplița în anul 1978, licențiat
în fizică în anul 1983, la Universitatea Babeș-Bolyai din
Cluj-Napoca, domnul profesor Vasile Dobrean s-a reîntors pe
meleagurile natale pentru a răsplăti dedicarea celor care l-au îndrumat.
Astfel, în anul 1983 și-a început cariera didactică de profesor de fizică și
informatică în comuna Subcetate, la Liceul Miron Cristea. În scurt
timp a câștigat respectul si aprecierea colegilor și elevilor. Sub atenta sa
îndrumare, s-au perindat multe generații de elevi care își amintesc cu drag de
momentele petrecute alături de domnul profesor. Nu aș putea cuprinde
într-un spațiu atât de limitat tot ceea ce elevii ar dori să spună, dar
spicuiesc câteva opinii care reîntregesc portretul dascălului și omului
Vasile Dobrean.
„Un profesor de care o să-mi aduc
aminte cu drag după scoală, răbdător și înțelegător, pacifist, care îți dă
impresia că face echipă cu tine.” (elev,
clasa a VIII-a)
„Cred că profesorul de care-ți aduci aminte mereu
este cel care îți devine prieten. Începi prin a-i spune „dumneavoastră” și
termini prin a face glumițe despre mici amănunte din viața ta. Este o
descoperire si o apreciere reciprocă. Totul este mai ușor cu un astfel de
profesor. Așa este domnul profesor Vasile Dobrean.”(elev, clasa a X-a)
Vreau
să înlătur încă de la început orice suspiciune de exces laudativ, doresc să
precizez că prezentul articol nu este unul de complezență, ci este bazat pe
recunoașterea faptului că omul, Vasile Dobrean, de altfel discret și
modest, își trăiește viața cu maximă intensitate în spiritul suprem al datoriei
ce trebuie împlinite, și reușește să fixeze în mentalul colectiv un model ce
merită nu numai atenția comunității, dar și recunoștința acesteia, pentru seriozitatea
și conștiinciozitatea cu care și-a îndeplinit și își îndeplinește misiunea de
dascăl, prin atitudinea și căldura sufletească în comportament, calități care
îi sunt recunoscute de către cei care au interacționat cu dânsul.
Ca
orice dascăl dedicat profesiei, a urmărit să se perfecționeze, astfel că,
într-o perioadă scurtă de timp, a obținut toate gradele didactice, dobândind
competențe specifice meseriei de dascăl și, mai mult decât atât, spiritual de
curiozitate și pasiunea pentru tehnică și tehnologie l-au determinat să facă
încă o specializare în domeniul informaticii, la Universitatea Babeș-Bolyai din
Cluj, în perioada în care acest domeniu se afla la începuturile sale. Dobândirea
acestor competențe, o viziune diferită, precum și dorința de schimbare, au
concurat la numirea sa în funcția de director al Liceului Miron Cristea în
anul 2000. Spuneam la început că nu este întâmplătoare zăbovirea asupra
parcursului activ al domnului profesor Vasile Dobrean, deoarece anul acesta se
împlinesc 22 de ani de directorat. Si așa cum se cuvine, într-un mod care
reflectă întocmai realitatea, îndrăznesc să evidențiez opiniile câtorva colegi
care, alături de domnia sa, au contribuit activ la promovarea învățământului în
zonă.
„Despre Domnul Director se pot
spune multe. Cred sincer că ceea ce Liceul ”Miron Cristea” a obținut în toți
acești ani ca stabilitate, ca echilibru, se datorează domnului Director,
căci el este OMUL de la care noi toți am învățat, cu care mulți dintre noi
ne-am format și pentru care liceul nostru a fost mai presus de toate. Un
adevărat domn în toate sensurile, un om corect care și-a respectat angajamentul
pe care și l-a luat, domnul Director (așa va rămâne mereu pentru noi) a avut
mereu înțelepciunea de a ști cum să relaționeze cu colegii și elevii săi. Atitudinea pozitivă și simțul umorului
ne-au descrețit de multe ori frunțile și au menținut o atmosferă plăcută în
școala pe care mulți dintre noi o numim „a doua casă”. Vă mulțumesc, domnule
Director, pentru toate sfaturile pe care mi le-ați dat, pentru suport, sprijin
și aprecieri și nu în ultimul rând vă mulțumesc pentru că de fiecare dată când
ați spus „nu se poate”, ați făcut tot posibilul să se poată!” (Prof. ALISIA CONSTANTIN)
Da, imposibilul a
devenit posibil, greul a devenit mai ușor, creând astfel o „comunitate a minții” și o declarație inspirată a unui vis
convingător, însoțit de un scenariu clar al modului în care se va
realiza. Sunt
oameni care au bucuria de a-l cunoaște nu doar ca și coleg, ci și ca un membru
activ al comunității, fiindcă între anii 2000-2020 a activat ca membru ales în Consiliul Local Subcetate, cu funcția
de președinte al Comisiei de Învățământ, Cultură și Sport, cât și consilier
județean.
„Domnul profesor Vasile Dobrean, în funcția de director al Liceului ”Miron
Cristea” a derulat investiții pentru buna desfășurare a activităților școlare,
a dotat școala cu mobilier, calculatoare (primul laborator a fost realizat cu
calculatoare cumpărate, conectate într-o rețea cu sistem de operare Novell +,
două laboratoare cu calculatoare, primul în 2005 și al doilea în anul 2009,
aparatură de laborator, table interactive, dotare pentru CDI. S-a încheiat
contract cu ECDL România pentru sala de testare ECDL. Din funcția de consilier
a sprijinit în permanență activitatea liceului. Vă mulțumim, domnule director
Vasile Dobrean, pentru eforturile dumneavoastră pentru ca Liceul ”Miron
Cristea” Subcetate să funcționeze în condiții bune sau foarte bune într-o
societate care se confruntă cu noi provocări ce afectează și procesul de
învățământ.”( prof. DAN COTFAS)
Deoarece mișcarea personalului didactic este una dinamică, domnul
director Vasile Dobrean a implicat profesorii încă de la început în viața
școlii, deoarece ei sunt cei care trebuie să traducă, în cele din urmă, ideile
ce păreau abstracte inițial, în idei practice în fața elevilor și acest lucru
putea fi făcut cel mai bine doar prin implicarea activă în dezvoltarea viziunii
atât a colegilor, cât și a elevilor, deopotrivă.
„Sunt 20 de ani în
care domnul profesor de fizică, Vasile Dobrean, cu pricepere și dăruire, și-a
pus munca în folosul comunității din care face parte, manageriind
activitatea Liceului ”Miron Cristea” Subcetate. În activitatea sa, de-a lungul
timpului, a avut parte de multe provocări pe care le-a abordat cu multă
responsabilitate, identificând cele mai bune soluții în rezolvarea situațiilor
problemă, astfel încât de fiecare dată a obținut maximul de beneficii pentru
școală, pentru cadrele didactice și elevii ei. Prin stilul său de
management democratic, a reușit sa-și impună ideile inovatoare creând un climat
de armonie, determinând rezultate pozitive în activitatea didactică, precum și
o continuă îmbunătățire a bazei materiale a școlii. Pentru mine, domnul
director Vasile Dobrean este imaginea unui profesionist, cu seninătatea și siguranța
celui care face firesc ceea ce face, cu limpezimea celui riguros în organizarea
informației și cu capacitatea de a transforma orice sarcină de lucru într-un
atelier creativ. Talentul său pedagogic, excelenta pregătire
profesională, spiritul inovator, dăruirea, tenacitatea și bunătatea față de
elevi și colegi sunt calități valoroase pe care domnul director le-a demonstrat
de-a lungul timpului și pe care le-a pus in slujba comunității,
contribuind la creșterea continuă a calității școlii noastre.” (prof. SANDA VODĂ)
Indiferent cine creează viziunea, directorul este instigatorul,
promotorul și tutorele său. Mulți directori pot urmări exemplul
directorului Vasile Dobrean. El a intuit că este esențial să știi
când să sugerezi, când să dai și când să aștepți. A trebuit să fie suficient de
asertiv pentru a-i împinge pe ceilalți câțiva pași înainte, dar suficient de
indirect și de răbdător să îi lase să își găsească propria cale, fără să uite
că exemplul personal de dăruire și implicare este ceea ce îi motivează pe cei
din jurul său, implicit comunitatea școlii pe care o conduce.
”Nu
mă pricep la cuvinte, dar domnul director este un OM DEOSEBIT. In 22 de
ani de când e director, am avut parte de sprijin, înțelegere, respect în munca
mea din partea dumnealui. Mă simt onorată că am lucrat cu dânsul. Nu pot
să-mi exprim recunoștința în cuvinte.” (secretar DANA ROȘCA)
„Vă sunt recunoscătoare pentru atmosfera
pe care ați reușit să o creați în școală prin personalitatea dumneavoastră.
Acest lucru m-a ajutat să fiu responsabilă, creativă, mai încrezătoare, mai
puternică și să îmi doresc să mă perfecționez în tot ceea ce fac. Prin modul
dumneavoastră de a prezenta lucrurile, am simțit că ne mai luați din povara de
pe umeri. Sunteți un om minunat, un lider, un mentor. Mi-ați
oferit îndrumare, sprijin, încurajare de câte ori am avut nevoie. Am simțit că fac parte dintr-o echipă mare și
frumoasă. Vă apreciez calmul, bunătatea, răbdarea și zâmbetul cu care ne
întâmpinați zi de zi. Mulțumim, domnule director!” (înv. VIORICA OANĂ)
Domnul Director a dobândit multe aptitudini de-a lungul acestor ani, prin
cursurile de formare la care a participat, prin implicarea în organizarea şi
desfăşurarea programelor și proiectelor la nivel județean și local. În viziunea
sa, această imagine a unei nevoi de școli „reinventate” cu profesori
„reinventați”, în secolul XXI devine și mai provocatoare atunci când
avem în vedere lumea dincolo de școlile pentru care profesorii pregătesc
tinerii. Astfel, s-a implicat în formări precum Project Europeens, Educație
pentru educație, AEL, Academica I, Master educational, Formare de specialiști
INSAM, COMPAS, ECDL, Profesorul modern, Managementul clasei de elevi etc.
Ca profesor și director, de fapt ca și constructor de comunitate, a ales
să se implice și la nivel cultural, specific acestui domeniu fiind inițierea unei
trupe de teatru a școlii și a unui festival județean, a unui grup de muzică
bizantină din care a făcut parte alături de elevi ai liceului și de
profesioniști în domeniu, contribuții documentare în scrierea celor cinci
volume ale cărții „La obârșie, la izvor... Convorbiri la Subcetate”, „Subcetate. Un secol de istorie în imagini”,
„Liceul din Subcetate, la 50 de ani”, „Subcetate-Mureș. Prezentare monografică”. Participarea
la evenimente religioase încununează activitatea sa didactică,
reconfirmând faptul că a crede nu este o întâmplare, ci o alegere.
În numele
colectivului de la Liceul „Miron Cristea”, vă mulţumim şi vă dorim ca, în
continuare, să aveți satisfacţia muncii împlinite, inspiraţie şi succes, multă
sănătate şi bucurii!
Cu respect, profesor CLAUDIA-MAGDALENA ARDELEAN
4 comentarii:
F. PERȚE: Frumoasă activitate, deosebită prezentare, retrospectiva bogată după o misiune complexa, cu succes și stima încheiată!
Felicitări absolvenților, dascălilor, pensionaților si pensionarilor, dar și "cronicarului" care n-a lăsat în uitare tot "ce s-a făcut". Intrați în ISTORIA învățământului din Romania.
Sănătate și bucurii pentru misiunea îndeplinită!
VERONICA BRANEA:
Citesc întotdeauna cu mare plăcere articolele acestei reviste... Am simțit mereu că o mică parte din sufletul meu a rămas acolo, cei mai minunați ani din viața mea i-am petrecut acolo între oameni inteligenți și frumoși. Dobrean Vasile și Traian Musca...libertatea este un alt nume al pensionării; gata cu povara remarcabilă, fără tensiune; lucrați pentru voi. Să apreciați această libertate și să realizați lucruri pe care nu le-ați făcut niciodată. Viață lungă, domnilor!!!
POOR KATALIN:
Frumos, foarte frumos! Mă bucur mereu când văd și aud vești din Subcetate! Și întâlnirile de peste ani sunt deosebit de emoționante .🤗
MARIA MONICA STOICA:
Felicitări pentru frumosul eveniment sărbătorit exemplar! Multă sănătate și bune împliniri pentru fiecare, alături de cei dragi!
Trimiteți un comentariu