Din anul 1955, când a fost inaugurat un nou
edificiu școlar la Subcetate, aici a funcționat prima Şcoala Medie Mixtă din raionul Toplița, timp de trei ani, instituția
fiind mutată în reședința de raion,
Directorii liceului din Subcetate:
Prof. Ioan Sandu,
1955-1956
Prof. Alexandru Conţiu,
1956-1958
Prof. Victor Tatu,
1961 - 1962
Prof. Dan Cremenciuc,
1962 - 1972
https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2019/12/dan-cremenciuc-profesor-si-director-al.html
Prof. Alexandru Iliescu,
1972 - 1974
Prof. Dumitru- Gavril Ţepeluş,
1974 - 1982
Prof. Doiniţa-Ana Dobrean,
1982 - 1986
Prof. Gheorghe Laczko-Cotfas ,
1986 - 1988
https://viatalasubcetate.blogspot.com/2019/12/profesorul-andrei-laczko-cotfas-1908.html
Prof. Dumitru- Gavril Ţepeluş,
1988 - 2000
Prof. Vasile Dobrean, 2000 – 2022
https://revistalyceum.blogspot.com/2021/05/activitatea-didactica-de-la-liceul.html
Profesor Anișoara Balog: 2022-Profilul liceului de-a lungul timpului
Școală Medie Mixtă între 1961-1965,
instituția și-a schimbat numele de-a lungul timpului în: Liceu (Teoretic,
Umanist, între 1965-1969), Liceu de Cultură Generală (1970-1973), Liceu Real
(1974-1978), Liceu Industrial (1978-1990), Liceul Teoretic „Miron Cristea”
(1990-1996), Grupul Şcolar Industrial „Miron Cristea” (1996-2001, cu profil de
mecanică, respectiv: treapta I - meseria de lăcătuş mecanic; treapta a doua - meserie
de prelucrător prin aşchiere), Grupul Școlar „Miron
Cristea” (2002-2006), Liceul Tehnologic „Miron Cristea” (2006-2012), Liceul „Miron
Cristea” (din 2012).
Mărturisiri despre construcția clădirii și despre Școala Medie – Subcetate, în perioada 1955-1958
Încă în anul 1924 s-a pus problema construirii unei
şcoli corespunzătoare în centrul comunei Subcetate. A fost cumpărat în anii 1935-1936
intravilanul necesar construirii acestei noi şcoli, a fost realizat un plan
pentru o şcoală modernă în 1937, dar aprobarea lui s-a tergiversat. Problema
construcţiei şcolii se va relua abia în anii 1947-1949.
Informaţiile despre
demersurile făcute în vremea aceea pentru edificarea unei noi şcoli în centrul
comunei şi despre derularea lucrărilor le avem de la domnii profesori Petru
Cotfas, Gheorghe Laczko-Cotfas, fiul merituosului dascăl Andrei Cotfas, Ioan
Sandu.
Reproducem fragmentele cele mai semnificative din memoriul adresat
Ministerului Muncii, întocmit la 8 iunie
1948, semnat de primar, notar, director de şcoală, preot, membrii
comitetului de construcţie, reprezentanţi ai organismelor politice locale şi de
plasă, autorităţi judeţene:
„Comuna Subcetate este
situată în regiune săracă de munte, la extremitatea nord-estică a judeţului
Mureş, pe malul stâng al Mureşului Superior, la altitudinea de 766 de metri,
înconjurată de munţi, având 2805 de locuitori în cele 686 de case răspândite pe
o rază de 5-
În toată comuna nefiind
nicio clădire în parte corespunzătoare pentru şcoală, provizoriu s-a intrat în
localul Primăriei cu cei 260 de şcolari, înghesuiţi în 3 săli cu ieşiri
nepotrivite, la care se poate adăuga lipsa completă a curţii de recreaţie
precum şi conturbarea lecţiilor de accesul zilnic al locuitorilor care vin la
Primărie.
Având în vedere cele de
mai sus, am luat frumoasa iniţiativă de a realiza edificarea unei şcoli primare
moderne, conform planului întocmit de Serviciul tehnic al Prefecturii judeţului
Mureş. Planul cuprinde 8 săli de clasă, un atelier de ţesătorie (lână, in şi
cânepă), un atelier de lemnărie și o sală festivă.
Prin muncă voluntară,
s-a adunat pe şantierul de lucru peste 1300 m³ de piatră brută, adusă cu carele
de la 4-
Cu toată lipsa de
fonduri, s-a trecut şi la alte realizări concrete după cum urmează:
Locuitorii, în mod
benevol, s-au oferit încă din luna noiembrie 1947 ca, din puţinul pe care îl
au, să dea, cu sistemul rotaţiei, gratuit, masa cioplitorilor de piatră, care
până în prezent au fasonat, în model paralelipiped, 330 m² de zid, de o
frumuseţe rară, lucrare care continuă şi în prezent. Totodată, în fiecare lună,
locuitorii, în mod gratuit, pun la dispoziţia comitetului de construcţie
laptele pe o zi, pentru a face brânză.
Pentru aducerea
materialului s-a construit, tot cu muncă voluntară, un pod cu lungimea de
Realizarea planului a
fost bazată pe vânzări de parchete din pădurile comunale, dar acest deziderat a
căzut deoarece furtunile au dărâmat în decembrie 1947 şi în ianuarie 1948 peste
20 000 m³ de lemn de molid, a cărui valoare a scăzut de la 250 lei la un preţ
de 26-54 lei/m³, neputându-se realiza decât 600 000 lei, sumă ce nu acoperă
nici bugetul comunei.
Valoarea devizului este
de 7 500 000 lei, sumă cu care se poate termina complet edificiul. Locuitorii
comunei, dată fiind regiunea săracă, sunt complet lipsiţi de mijloace
financiare, încât din cotizaţiile lor abia se realizează suma de 200 000 – 300
000 lei”.
Cu acest memoriu, delegaţia s-a prezentat la Ministrul Petru Groza, în anul
1949, și a obţinut aprobarea şi investiţia de 8 milioane. Lucrările au început
imediat pentru că, în prealabil, prin aportul şi bunăvoinţa cetăţenilor din
comună, se adunaseră cantităţi enorme de materiale de construcţie: piatră şi
nisip. Săpăturile fundaţiei, toate muncile necalificate au fost efectuate de
către oamenii din comună, prin muncă voluntară. Lucrările avansau repede. Când
Petru Groza şi-a dat seama că aprobarea nu era în favoarea comunei sale natale,
Subcetate de Haţeg, ci pentru Subcetate de Mureş, era prea târziu, deoarece
zidurile primului nivel erau deja înălţate.
Cu cele 8 milioane, construcţia a fost ridicată în roşu. S-a modificat
puţin şi proiectul, în aşa fel încât s-au realizat zece săli de clasă, în loc
de opt, şi sala de sport, amenajată şi ca sală festivă, mult mai spaţioasă.
În 1954, s-a obţinut suma de 640 000 lei, cu care s-au realizat tencuielile exterioare, iluminatul şi împrejmuirea.
Şcoala Medie Mixtă din Subcetate a pornit la
drum cu dascăli locali, dar şi cu oameni noi: Ion Mureşan, profesor de limba şi
literatura română foarte bine pregătit, cu lecţii la clasă deosebite, Ioan
Farcaş, profesor de geografie, Toader Suciu, profesor de fizică şi matematică,
Lidia Suciu, profesor de ştiinţe naturale…Şcoala era apreciată ca o şcoală
bună.
În clădirea Primăriei s-a organizat internat
pentru elevii de liceu, înzestrat cu materialele necesare – mese, scaune,
paturi, dulapuri şi altele – primite de la Liceul „Papiu Ilarian” şi de la un
alt liceu din Târgu-Mureş, scoase din uz şi depozitate pe la subsoluri.
Strângerea acestor materiale, încărcarea în vagon şi transportul au fost făcute
pe cont propriu, cu ajutorul unei grupe de militari constructori, al căror
comandant era Petru Ciubucă din Poiană (Subcetate).
Odată cu înfiinţarea Şcolii Medii am devenit
persoană juridică cu cont deschis în bancă, dar fără bani. Personalul
administrativ de specialitate lipsea, iar noi, cadrele didactice, foarte puţin
ne pricepeam la astfel de lucruri. (LICEUL
DIN SUBCETATE 2002, p. 12-13)
Se făcea carte de bună calitate chiar în acel condiții, fiind o liniște
deplină la ore. Eram 42 de elevi în clasă, dar învățătorii și profesorii au
știut să impună școlarilor disciplina și dorința de studiu. Copiii erau cuminți
și sârguincioși la școală, apoi erau urmăriți cu atenție de părinți acasă.
Lecturile particulare din vacanțe ne completatu cunoștințele primite în clasă
și cele dobândite prin studiu individual.
Odată cu începerea clasei a V-a, în anul 1952, am intrat în noua clădire a şcolii care avea doar parterul terminat şi, alături de colegi, în pauze şi în timpul liber ajutam, pe măsura puterilor, la continuarea construcţiei clădirii viitorului liceu, cărând sau descărcând cărămizi, cernând nisip, făcând mortar. Este bine ca elevii de azi şi cei de mâine să ştie că în clădirea liceului nostru din Subcetate, care atunci era un unicat prin mărimea şi frumuseţea ei în zona Topliţei, este zidită o parte din viaţa, sufletul şi speranţa bunicilor şi părinţilor lor, care, printr-o muncă foarte grea, au săpat sute de m³ de pământ pentru fundaţie, au adus cantităţi enorme de piatră de construcţie din împrejurimi, au adus cu carele lor mici sute de tone de nisip, var şi ciment, au ajutat, hrănit şi adăpostit gratuit, ani de zile, meşteri străini care lucrau la construcţie, făcând acestea cu toată dăruirea şi dragostea pentru ca tinerii – chiar şi cei cu posibilităţi materiale foarte mici - să poată urma liceul din sânul familiei, cu cheltuieli infime. (CONVORBIRI 2014, pp. 148-149)
1 septembrie 1964 mă
găsea în colectivul profesoral al liceului din Subcetate, venit prin
repartiţie. Au început ani de muncă susţinută atât pe plan didactic, cât şi
administrativ, pentru că între 1 noiembrie 1964 si 1 septembrie 1973 am ocupat
şi funcţia de director adjunct al acestei instituţii de învăţământ. Nu au fost ani uşori, dar faptul că am avut de manageriat un colectiv de
cadre didactice tinere, energice şi foarte bine pregătite mi-a dat nenumărate
satisfacţii. Persoanele care m-au propus şi susţinut pentru a ocupa această
funcţie au fost Dumitru Dobreanu, vicepreşedintele Consiliului Raional Topliţa
de la acea dată, profesorul Andrei Cotfas, care mi-a marcat destinul, şi
directorul liceului, profesorul Dan Cremenciuc, care ştia că urma să înceapă
construcţia a zece noi săli de clasă, lucrare care a demarat în 1965 şi a fost
executată pe baza unor planuri la sugestiile aceluiaşi profesor Andrei Cotfas.
Pentru a construi cele zece săli de clasă, fondurile erau practic inexistente,
dar de clase era nevoie, astfel că singura soluţie era metoda des utilizată în
epocă, şi anume munca patriotică. (CONVORBIRI 2016, p. 107)
Peste
timp, am realizat că bucuria mea se datora în principal eforturilor deosebite
depuse de domnii profesori Andrei Cotfas şi Ioan Sandu în efectuarea
demersurilor necesare aprobarii construcţiei sediului liceului şi apoi
edificarea a ceea ce a devenit Liceul Subcetate, care a dat aripi multor sute
de elevi ce nu aveau, în acel timp, acces la studii liceale şi, implicit,
universitare. Celor doi mari dascăli le port o pioasa recunoştinţă pentru tot
ce au făcut pentru noi, elevii, în calitate de profesori, dar şi pentru binele
pe care l-au făcut comunităţii. (CONVORBIRI 2016, p. 89)
Extinderea clădirii liceului (1965-1980)
De-a lungul anilor,
construcţiei şcolare terminate în 1955 i s-au adăugat noi spaţii de învăţământ:
opt săli de clasă, între 1965-1967;
patru săli de clasă şi două ateliere şcolare, între 1976-1980. Au fost amenajate pe rând, în funcţie de exigenţele planului
de învăţământ, ateliere de tâmplărie (pentru băieţi) şi de lucru de mână -
cusături şi ţesături (pentru fete), ateliere care au funcţionat între anii
1971- 1977.
Aniversarea a 40 de
ani a liceului din Subcetate a fost marcată prin placa de marmură aşezată în
holul şcolii, cu următoarele cuvintele gravate pe ea:
Cu acel prilej, s-a
publicat monografia liceului din
Subcetate, respectiv a şcolii din Subcetate, ale cărei începuturi se află la mijlocul
secolului al XVIII-lea.
La aniversarea de 50
de ani a văzut lumina tiparului o carte dedicată cadrelor didactice care au
profesat în această instituție, adevărați „ctitori de neam”.
https://viatalasubcetate.blogspot.com/2015/05/liceul-din-subcetate-la-jubileu.html
Este recunoscut faptul că şcolile din Subcetate au avut mereu învăţători şi profesori exemplari, conştienţi că au de îndeplinit o misiune nobilă prin activitatea didactică pe care o desfăşoară, fiindcă nimic nu poate fi mai minunat şi fără egal în lume decât să modelezi sufletul unui pui de om – creaţia şi semenul tău - , cel care-ţi continuă paşii, idealurile şi-ţi asigură ţie şi omenirii nemurirea. Dumnezeu să-i ocrotească pe toţi cei care cu fapta, cu gândul şi cu sacrificiul lor au făcut ca acest loc să dăinuiască peste veacuri!
https://revistalyceum.blogspot.com/2015/05/momente-de-remember-la-liceul-miron.html
Reabilitatea clădirii liceului
3 comentarii:
LAZĂR LĂDARIU: „Fideli dăruirii întru neam şi fiinţă, dascălii au fost tocmai ce li s-a cerut să fie: coloană dreaptă în vremuri tulburi şi agitate, demnitate neîmpilată, moştenită de la părinţi, moşi şi strămoşi. Unii au coborât să ţină ţara pe piepturile şi oasele lor. Ceilalţi, trăitori, duc mai departe flacăra dăinuirii unui neam. Dragoste creştinească faţă de aproapele nostru, ei sunt şi făclie întru dăinuirea culturii. Ei sunt credinţă dusă până la sacrificiu. Ei sunt şi respect faţă de înaintaşi. Ei sunt şi răspundere faţă de prezent. Totul, pentru demnă înălţare şi dăinuire românească. Totul, ca să nu se risipească fiinţa neamului.
Lor, întreg respectul nostru tutelar!
Profesor GEORGETA DOBREAN:
„Oameni care au sfinţit locul! Este sintagma care exprimă, sintetic, o avalanşă de gânduri şi de sentimente de fiecare dată când sufletul meu, de fostă absolventă a Liceului din Subcetate, este invadat de tot atâtea amintiri legate de anii de şcoală, de dascălii de odinioară ce i-au trecut pragul.
Din tot acest noian de amintiri neşterse se conturează, peste ani, în mintea şi sufletul meu, modelul dascălului, aşa cum l-am simţit eu, l-am preluat şi am încercat să-l urmez.”
Prof. Univ. Dr. Psih. PAVEL MUREȘAN, Toronto:
„Port în sufletul meu tot respectul faţă de profesorii mei de la Subcetate pentru felul în care au modelat sensul existenţei mele; ei sunt, cu siguranţă, acolo, în timpurile şi amintirile de la Subcetate”.
Conf. Univ. Dr. DOINA BUTIURCĂ:
„Generaţiei mele i-a fost dat privilegiul de a-şi fi cultivat pasiunea pentru cultură, poezie şi frumos sub îndrumarea unor dascăli de aleasă vocaţie. Căci ce altă definiţie poate fi dată vocaţiei, decât puterea lăuntrică a profesorului de a intui că mintea tânărului nu este un creuzet, ci o torţă. O torţă pe care trebuie s-o aprinzi în aşa fel încât la rândul ei să lumineze singură.
Când eram copii, gândeam ca nişte copii. Devenind adulţi, am gândit cu maturitate, străluminaţi de flacăra copilăriei. Ce viaţă şi-ar putea păstra candoarea, inocenţa şi frumuseţea, dacă nu ar rămâne aproape de izvoarele veşnice ale formării sale spirituale şi umane?
Vă mulţumim, Domnilor Profesori de la Liceul din Subcetate…”
Psiholog ANCA-DELIA GHERASIM (RIZEA):
„Exemplul dascălilor de la Subcetate care, mai înainte de toate, ştiau să fie oameni mă urmăreşte oriunde şi, pentru mine nu există încântare mai mare decât aceea de a-i uimi pe alţii cu povestea acestui simplu mod de a fi al dascălului de la Subcetate… Aleasă preţuire pentru aceia care, generaţie după generaţie, au încheiat un pact cu această instituţie, având curajul să formeze… Oameni!
Profesor DORU DOBREANU:
„Aparţin acestor locuri prin tot ceea ce sunt, purtând în mine credinţa şi simplitatea oamenilor de aici, fiind o parte din sufletul lor. Le sunt dator pentru crezul meu de a trăi şi gândi româneşte, pentru că m-au învăţat să lupt pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce aş putea fi.
Dumnezeu să-i ocrotească pe toţi cei care cu fapta, cu gândul şi cu sacrificiul lor au făcut ca acest loc să dăinuiască peste veacuri”.
NIȚĂ SIDONIA:
Cinste celor care au contribuit la înființarea și menținerea acestui liceu! Cu mulțumiri!
Trimiteți un comentariu