Sub
egida Asociației Învățătorilor Harghiteni, s-a realizat lucrarea CTITORI DE
NEAM, coordonatorul fiind Doamna Inspector Școlar LENUȚA MÎNDRU.
Au
apărut trei volume, în 2011, 2012 și 2017.
Volumul al treilea a fost recent lansat la Miercurea Ciuc.
În
fiecare volum sunt omagiate și cadre didactice ale Liceului din Subcetate care au
activat în această instituție.
În
cel din urmă volum sunt prezentate cadrele didactice care s-au pensionat în
ultimii ani, sau urmează să se pensioneze:
Prof.
Ioan Cutlac
Educ.
Rafila Oană
Înv.
Înv. Melania Dinu
Înv.
Maria-Dorica Țepeluș
Înv.
Lenuța Todor
Prof.
Ilyes Elemer
IOAN CUTLAC
Născut în 1950, în localitatea
Budoi, comuna Popești, județul Bihor, a absolvit Facultatea de Filologie,
Secția Limba și literatura rusă – Limba și literatura română, la Universitatea
„Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, curs de zi, în anul 1973.
Prin repartiție
guvernamentală, a fost numit profesor pe catedra de limba si literatura rusă -
limba şi literatura română la Liceul Teoretic Subcetate. A profesat, până la
pensionare, la Liceul din Subcetate (1973-1979) și la Şcoala Generală nr. 3 coordonatoare Subcetate (1979-1984, timp în care a
îndeplinit funcția de director coordonator); apoi, concomitent, la Şcoala
Generală nr. 3 Subcetate (1984-1989) și la Liceul Industrial Subcetate
(1978-1990); în continuare, a rămas profesor titular la Liceul din Subcetate
numit pe rând Liceul Teoretic „Miron Cristea” (1990-1996), Grup Școlar
Industial „Miron Cristea” (1996-2001), Grupul Școlar „Miron Cristea”
(2002-2006), Liceul Tehnologic „Miron Cristea” (2006-2012), Liceul „Miron Cristea” (2012-2017 , predând
limba și literatura română - limba și literatura rusă (1984-1989), apoi limba
și literatra română (1990-2017), cu activitate didactică și management –
director adjunct (2002-2016).
În comuna Subcetate,
domnul profesor Ioan Cutlac a desfăşurat timp de 44 de ani o exemplară
activitate didactică, caracterizată prin profesionalism, exigenţă, seriozitate,
sobrietate, aspiraţie permanentă spre autoperfecţionare.
A participat la
diferite cursuri și stagii pe perfecționare profesională și didactică: Programe
de formare continuă vizând reforma
învăţământului preuniversitar - 1998/2000:CCD „Apaczai Csere Janos”- 40 de ore;
Curs de formare periodică în
specializarea Limba si literatura
română - noiembrie 2002: Universitatea
„Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca;
Curs de Iniţiere în tehnica de calcul
- mai - iunie 2004, CCD „Apaczai Csere
Janos” - 30 de ore; Curs de Reabilitare a învăţământului rural: Proiectul
pentru învăţământul rural RO 4691-
septembrie 2006 - ianuarie 2007; Proiectul transfrontalier, Predarea limbii şi literaturii române la
standardele europene de calitate – noiembrie 2007; Program de dezvoltare
profesională – Atestat Seria B, nr. 0028793/ 21.02.2008; Curs de formare
profesională Utilizarea calculatorului în
procesul de predare-învăţare-evaluare cu ajutorul TIC, Siveco, Nr.
968/19.09.2008; Programul de formare
Continuă a Personalului de Conducere, Îndrumare şi Control în Învăţământul
Preuniversitar – DPPD Bacău, nr.466/ 2009; Programul naţional de dezvoltare
a competenţelor de evaluare ale cadrelor didactice(DeCeE) – Seria B, nr. 0092842/10.02.2009.
Un moment important
în formarea profesională a profesorului Ioan Cutlac îl reprezintă anul 1987,
când a obținut gradul didactic I, cu lucrarea „Studiul confruntativ al
categoriei de gen în limba rusă şi română şi implicaţiile de predare”, susținut la Universitatea „Babeș-Bolyai” din
Cluj-Napoca.
În cadrul
colectivului didactic, a fost preţuit pentru autoritatea şi experienţa sa în
calitate de director și director adjunct, coordonator al unor comitete,
comisii, echipe de lucru precum: Calitate/CEAC – conducere operativă, Comisia
de Disciplină, Curriculum, Formare/RDP, PAŞ/ PDI, Patrimoniu, Protecţia muncii, PSI, Igienico-sanitare ş .a.,
dovedind nu doar aptitudini și
competenţe organizatorice: organizarea
muncii, controlul, îndrumarea, evaluarea şi stimularea activităţii, ci și aptitudini şi competenţe importante în
relațiile cu colectivul didactic și cu elevii, în gestionarea crizelor
şi a conflictelor: înţelegere,
răbdare, echitate, exigenţă, meticulozitate.
Munca la catedră a
profesorului de limba română Ioan Cutlac a fost răsplătită prin rezultatele
elevilor săi la examenele de bacalaureat și la olimpiadele școlare, precum:
locul II la etapa județeană, ocupat de elevele Maria Cotfas, clasa a XI-a, în 1995 și IonelaTodor, clasa a XI-a, în
1999; locul I la etapa județeană, cu
participare la etapa națională, a elevei Emanuala Dobrin, clasa a X-a, în 2004 și în 2005 (clasa a XI-a); mențiune cu media 8,35 la etapa
județeană a elevei Elena Suciu, clasa a XI-a, în 2002.
Ioan şi Sofia
Cutlac sunt dintre puţinii intelectuali care au venit şi au rămas la Subcetate
până la pensionare, fiind modele de profesionalism, moralitate şi conduită
aleasă, de omenie şi smerenie, de perseverenţă şi hărnicie, de echilibru,
sobrietate şi armonie familială.
„E greu să descriu
în cuvinte darurile primite de la părinții mei, mărturisește fiul lor, Marius
Cutlac. Sunt nenumărate exemple care mi-au rămas în minte și îmi călăuzesc
judecata în viața de zi cu zi sau în momente de cumpănă. Seriozitate, răbdare,
devotament, perseverență, bun simț, respect, cinste. Sunt lecții care mi-au
fost „predate” prin puterea exemplului, văzut în școală din postura de simplu
elev, acasă - martor al efortului permanent pentru buna-creștere a celor doi
copii, dar și în implicarea lor în viața comunității.”
În anul 2015, când se împlineau 350 de ani de la prima
atestare documentară a școlii din Subcetate, condusă de dascălul George,
absolvenții primei promoții a Liceului - generația
de aur – s-a reîntâlnit după 50 de ani. Profesorul Ioan Cutlac, director djunct, se adresa sărbătoriților și
celor care reprezentau a 50-a promoție de absolvenți ai liceului astfel,
făcând o retrospectivă a învățământului liceal la Subcetate din această
perioadă, ca parte a învățământului românesc:
„În data de 26
mai 1965 au absolvit cursurile Liceului din Subcetate 41 de elevi, cu 11 clase,
îndrumați de un colectiv de 15 dascăli tineri, inimoși, dornici de afirmare.
Nu s-au plâns că ar fi o
generație de sacrificiu, deși au fost, ci au luat viața așa cum le-a oferit-o
societatea, vremurile din a doua jumătate a veacului trecut. Au gândit, au creat și au muncit, arzând,
topindu-se și luminând pentru semeni, pentru societate, pentru neam, după
nevoie. Au primit puțin de la părinți, puțin de la dascăli, puțin de la
societate și au dat tot ce au avut mai bun pentru ocrotirea neamului, pentru
prosperitatea țării, pentru progresul societății în plan spiritual, economic,
cultural, artistic și chiar sportiv și politic. Cei mai mulți au împărțit
lumina științei, lumina cărții și învățătura cealaltă, sufletească, multor
generații de la catedră, inclusiv cea universitară. Unii au ocrotit sănătatea
populației, au slujit în apărare sau au lucrat în alte domenii ca specialiști
de înaltă calificare, oameni foarte importanți pentru societate. Elevii, dar și
copiii și nepoții acestora sunt profesioniști deosebiți, căutați și respectați
pentru calitatea lor de specialiști și de oameni.
În fața atâtor personalități
remarcabile, te întrebi care este cheia succesului. După așa strălucită
experiență de viață, cei mai mulți invocă munca, una tenace, sistematică,
susținută de judecăți realiste, decizii chibzuite, raționale, uneori
inspirație, alteori intuiție corectă, neratarea oportunităților și peste toate
măcar un dram de noroc. Și pe lângă atâtea calități individuale, nativ
intelectuale și de caracter, au avut parte de mai mult noroc decât generațiile
din ultimii ani. Erau copii de la țară, modești, dar dornici să-și depășească
condiția, mândri și ambițioși, neclintiți în hotărârile luate. Au fost
susținuți total de către părinți și autorități, la cât sprijin material își
puteau permite familia și societatea în acele vremuri. Lumea era în reconstrucție, în edificare, iar
nevoia de specialiști era ridicată. Orânduirea socială și ordinea politică erau
favorabile afirmării specialiștilor cu pregătire superioară, iar cei cu
pregătire medie își găseau și ei sigur un loc de muncă bine plătit. Erau
garantate nu numai locurile de muncă, unora li se asigurau și locuințele, era
creat cadrul de afirmare a tânărului specialist după pregătire, după
importanța, după valoarea activității desfășurate.
Nu e mai puțin adevărat că în
primele decenii de ființare, elevii Școlii din Subcetate au beneficiat de un
colectiv didactic exemplar prin formație, prin devotament, prin
responsabilitate, prin conștiinciozitate, prin altruism și exigență – numai
personalități demne de o strălucită carieră universitară. Toți - modele vii,
reale, pentru discipolii lor și pentru comunitate!
Elevii de azi ai Liceului
„Miron Cristea” - Subcetate, au avut în fața lor, în acea zi de mai 2015,
adevărați învingători, adevărați campioni ai performanței, cei mai buni dintre
cei foarte buni. Au reușit să obțină doar prin eforturi proprii, cu mijloace
puține, cu resurse extrem de modeste, realizări cu totul și cu totul
remarcabile. Școala se poate mândri cu ei și cu dascălii lor. Merită toată
admirația și cele mai sincere felicitări.”
Mulțumim, domnule
Profesor Ioan Cutlac! Ați fost și rămâneți reper de profesionalism și omenie,
nu doar pentru fiii dumneavoastră, ci pentru toate generațiile de elevi care au
trecut prin Liceul din Subcetate în perioada 1973-2017.
Profesor Doinița-Ana Dobreanu
MOTTO:“Educatoarea
joacă oarecum rolul
cristalului care polarizează lumina
difuză și o
transformă în raze,
care se răspândesc
într-un splendid curcubeu”.
(S. Herbiniere-Lebert)
Născută
la 12 august 1953 din părinții Dumitru și Maria Marcu în comuna Doștat,
jud.Alba-sat Boz unde a absolvit școala generală de opt clase. În anul 1973 a
absolvit cursurile Liceului Pedagogic Sibiu, specializarea educatoare, apoi a
fost numită pe postul de educatoare din satul Bogatu-Roman din Sibiu. În anul
1974, după căsătorie, s-a stabilit în localitatea Subcetate-Harghita,
urmandu-și soțul care este preot. În 1975 a adus pe lume primul copil, motiv
pentru care abia în 1976 a început serviciul la Grădinița nr.2 Sărmaș- Hodoșa.
În următorii ani a mai adus pe lume încă doi copii, după care a venit să
lucreze în anul 1988 la Grădinița nr.1 Subcetate- Harghita. Pe parcursul
acestei perioade și-a susținut cu succes toate gradele didactice: în 1977-definitivatul,
în 1987-gradul II și în 1993- gradul I.
În
anul 1996 am devenit colega doamnei Oană Rafila de la care am învățat multe
lucruri atât legate de meseria de educatoare cât și de viața de zi cu zi.
Privind în urmă, zăresc o doamnă care m-a întâmpinat în prima mea zi de muncă cu
zâmbetul pe buze, cu ochii senini și sufletul deschis, invitându-mă să cunosc
clădirea și încăperile grădiniței unde urma să imi desfășor activitatea cu
copiii împreună cu dânsa. Am avut norocul și onoarea să lucrez alături de
această doamnă timp de 17 ani, pană în anul 2013 cand doamna Oana Rafila s-a
pensionat, perioadă în care am avut alături nu o colegă ci o a doua mamă. În
toți acești ani, așa cum grădinarul iși îngrijește florile, și-a primit copiii
pe care i-a iubit și ocrotit din tot sufletul.
La
fiecare început de an reușea cu vocea ei calmă și blândă să-i înveselească pe
cei triști și sfioși, să-i potolească pe cei îndrăzneți, să fie, în sufletele
copiilor încărcate de emoție și candoare, ferestra deschisă către ceea ce este
mai frumos în lume.
Model
de dăruire profesională, puternică, veselă și tenace a conturat atât copiilor
cât și mie o personalitate puternică, un exemplu de urmat, știind mereu să
îmbine armonios seriozitatea cu veselia, bucuriile cu tristețile, realizările
cu eșecurile. Dânsa m-a făcut să înțeleg că pentru acestă meserie trebuie să fi
născut. Pe tot parcursul carierei sale a muncit cu sufletul, i-a plăcut să știe
că acele ființe drăgălașe care vin zi de zi la grădiniță, vin cu zâmbetul pe
buze abia așteptând să-și vadă doamna. A știut întotdeauna ce-i bucuria unui
copil, ce-i tristețea lui, ce-i sărăcia și neputința, ce-i speranța și
umilința, a știut să transforme răul în bine, cu gândul mereu la Dumnezeu.
S-a
dedicat învățămantului și a știut mereu să se bucure de frumusețea acestei
profesii, implicându-se mereu în activitățile școlare și extrașcolare, lăsând o
amprentă semnificativă în școală și în societate, în activitățile de educație
pentru drepturile omului și ale copilului, în conducerea de comisii metodice.
Câteva
dintre lucrurile pe care le-am învățat de la doamna Rafila sunt: funcția e
trecătoare, dar trebuie să-mi îndeplinesc sarcinile de la locul de muncă, fără
a-mi neglija familia și fără să uit că viața mi-a fost dată s-o trăiesc cu
intensitate maximă. Mă bucur că este sănătoasă și îi doresc în continuare să se
bucure de pensie și să aibă parte de o viață liniștită cu sănătate, să se
bucure de familia dumneaei și de frumoșii nepoți pe care îi are. Puțini sunt aceia
care s-au autodepășit punând în profesie pasiunea extremă, dăruire, sacrificiu
și multă dragoste.
Profesia de educatoare este complexă şi
nobilă, dificilă, dar şi plăcută, umilă şi mândră, exigentă şi liberă, în care ”a
şti” nu înseamnă nimic, dacă ştiinţa ta nu o împărtăşeşti copiilor cu emoţie şi
forţă spirituală.
Prof. înv.preșcolar Tompea Daniela
MELANIA
S-a născut în
anul 1956 în localitatea Subcetate. Iubirea față de copii i-a călăuzit pașii
spre profesia de dascăl. Urmează cursurile Liceului Pedagogic din
Odorheiu-Secuiesc, absolvind în anul 1976. Își începe activitatea didactică pe
meleaguri natale, la Liceul Miron Cristea
din Subcetate. În anul 1981, în urma restrÂngerii de activitate, predă ca
suplinitor, la aceeași școală, mai multe discipline: limba română, istorie,
educație fizică. Suplinește până în anul 1985, an în care devine pedagog la
internatul liceului, până în 1987.
Revine la pasiunea ei, de a preda celor mici, în anul 1988, profesând
timp de doi ani la Școala Generală din Hodoșa. Își continuă activitatea la
liceul din Subcetate din 1990 până în prezent (2017), călăuzind ultima
generație de copii spre lumina cunoașterii. Se împlinește pe plan familial în
anul 1980, căsătorindu-se cu domnul Dinu Marian, profesor de geografie. Familia
se întregește prin nașterea celor două fiice minunate: Maria și Doriana.
Se spune că învățătorul este cel care pune temelia cunoașterii și îi
ajutã pe copii să facã primii pași în dezvoltarea lor intelectuală si morală.
Într-adevăr, pentru cei mai mulți dintre noi, figura doamnei învățătoare rămâne
întipărită în minte ca o amintire caldă
si frumoasã menită parcă să ne ajute să alegem calea cea bună atunci când ne
aflăm la răscruce. Blândetea si răbdarea cu care dascălii ne-au învățat să
scriem si să citim primele cuvinte sunt calitătile care, din când în când, ne
determinã să spunem, dacă nu direct persoanei care a avut un aport esențial la
formarea noastră ca oameni, măcar în gând, “Multumesc, doamna învățătoare!”
Doamna Melania,
cum noi toți îi spunem de ani întregi la Subcetate, este un om de excepţie cu mare pasiune pentru carieră, crescând
multe generaţii de oameni adevăraţi, oferindu-le toate condiţiile să se poată dezvolta
şi să devină oameni destoinici şi folositori societăţii.
A fost învăţătoarea mea, eu începând clasa I în anul 1976. ,,Tovarășa
învățătoare” tocmai absolvise Liceul Pedagogic din Odorheiul Secuiesc și s-a
intors în satul natal să educe copii. Eram fascinați de frumusețea ei. Abia
așteptam să revenim a doua zi la școală sa ne întâlnim cu dumneaei. Este OMUL datorită căruia eu, astazi, sunt
dascăl. Este OMUL care ne-a iubit pe toți copiii din clasă în mod
necondiționat. O respect pentru profesionalismul, inteligenţa, devotamentul,
prietenia, omenia, blândeţea, răbdarea, calmul, şi dragostea cu care ne-a
tratat în clasă, copii fiind. Ne-a oferit o copilărie superbă.
Este o învăţătoare de mare clasă, excepţională şi mi-a insuflat de mic
copil dragostea pentru educaţie şi
umanitate, dar mai ales pentru respect. A fost și este o mare sursă de
inspiraţie pentru mine şi pentru colegii care au avut și au fericirea şi
onoarea să o cunoască. Doamna Melania,
posedă un dar aparte în predarea lecțiilor, posedă un dar aparte în a se face
iubită și prețuită de copii și de părinții acestora.
S-a coborât la nivelul nostru, a ştiut să fie flexibilă cu noi din dorinţa de a ne creşte drept
influenţându-ne să avem visuri mari de viitor, inspirându-ne prin exemplul
personal care a contat pentru noi, mult mai mult decât un munte de cuvinte.
Ne-a făcut să vedem lumea prin ochii ei de om sensibil cu inimă uriaşă, de
intelectual cu suflet nobil, şi de multe ori învăţam, numai de dragul ei, să nu
o întristăm. Ne-a făcut să ne simţim, toţi, foarte importanţi.
Am iubit-o
în unanimitate pe învățătoarea noastră. Era foarte adânc înfiptă în
inimile noastre micuţe. A demonstrat ce înseamnă să fii om adevărat, să
trăieşti cu pasiune şi dragoste pentru alţii, să fii prieten adevărat. Ne-a
dovedit că se poate să fiI om prin
dragoste sinceră, curată, pentru cei apropiaţi, fără interese personale
meschine.
Cu respect
pentru doamna mea învățătoare,
Ana-Aurelia Dobrean(Rotaru)
MARIA-DORINA
În anul 1956, se năștea la Subcetate, într-o familie de oameni harnici și gospodari, Dorina Urzică. A avut o copilărie fericită, lipsită de griji, cu o educație aleasă, învățând de la părinți să fie dreaptă, muncitoare și cu dragoste față de semeni. Dragostea ei s-a răsfrâns mai ales asupra copiilor, alegând să urmeze cariera de dascăl.
În anul 1976, devine absolventă a Liceului Pedagogic din Odorheiu-Secuiesc. Proaspătă dăscăliță, a ales să-și îndeplinească misiunea în locurile natale. În urma repartiției, lucrează la Liceul din Subcetate, timp de trei ani, ca învățătoare. Între anii 1979-1982, din cauza restrângerii de activitate, predă limba română, ca profesor suplinitor. Își reia activitatea de învățătoare în anul 1982, predând la școala primară din satul Călnaci, comuna Subcetate. Din anul 1988 până în anul 1991 devine educatoare în două sate ale comunei: Filpea (două zile pe săptămână) și Călnaci (trei zile pe săptămână).
Revine la școala din centru, Liceul Miron Cristea, în anul 1991, unde lucrează până la pensionare, în anul 2016. Își susține gradul didactic didactic I, în anul 1995, cu lucrarea întitulată: Rolul cunoașterii istoriei în direcția educării patriotice a elevilor din ciclul primar.
În anul 1988, se căsătorește cu Țepeluș Dumitru, profesor de istorie, familia întregindu-se prin nașterea fiicei lor, Ioana, în anul 1989.
Doamna învățătoare ne mărturisea în 2002: „Am dezvăluit micilor mlădițe ale consătenilor mei nu numai buchiile cărților, ci și buchiile omeniei, cinstei, ale comportamentului civilizat, contribuind la clădirea de caractere. M-am titularizat în momentul în care fosta mea învățătoare s-a pensionat, preluând nu doar ștafeta, ci mai ales responsabilitatea datoriei împlinite cu competență și conștinciozitate. Mă frământ și mă întreb permanent cum trebuie să gândesc, să simt, să acționez, să iubesc, să creez ca să aprind spiritele discipolilor mei.” [2]
Pot spune, în calitate de colegă, că frământările dumneaei nu au fost zadarnice. A reușit să sădească în sufletele elevilor flacăra cunoașterii, i-a modelat pentru viață, a clădit oameni. Știa că truda învățătorilor de azi va lumina chipurile oamenilor de mâine.
O fostă elevă mărturisește:
„A fi dascăl e un dar de la Dumnezeu, e modul prin care o fiinţă are puteri imense de a zidi din firicele de nisip - copii firavi, măreţe castele - oameni în adevăratul sens al cuvântului.
Cu siguranţă fiecare persoana păstrează, într-un colţ ascuns al sufletului, amintirea doamnei învăţătoare. Îmi amintesc acum şi cred că îmi voi aminti mereu prima zi de scoală, în care priveam spre un chip blând pe care îl asemănam unei lumini într-o mare de întuneric şi ne întrebam cine e zâna care ne vorbeşte atât de frumos. Doamna Dorina a fost pentru noi o a doua mamă, aripa ocrotitoare spre care alergam mereu. Cu toţii cunoaştem expresia „copii cuminţi şi babe frumoase” şi evident că nici noi nu am ieşit din tipar făcând nenumărate năzbâtii. Dar ştiam că, indiferent de situaţie, doamna noastră era acolo, fie să ne ia apărarea, fie să ne certe, aşa cum o meritam. Atunci nu conştientizam şi probabil de asta nu apreciam multe lucruri, dar acum, odată cu trecerea anilor, realizăm cu câtă dragoste, dăruire şi pasiune ne-au fost purtate mânuţele, până când fiecare bastonaş era perfect.
Doamna Ţepeluş Dorina a fost, este şi va fi, atât pentru mine cât şi pentru colegii mei, persoana care ne-a deschis multe orizonturi, datorită căreia majoritatea dintre noi suntem astăzi, fie studenţi, fie angajaţi în diferite domenii. Simţeam în fiecare zi dragostea ce ne-o purta, dorința de a ne învăţa cum să facem faţă în acest imens Univers, pasiunea cu care ne îndruma mereu paşii. Chiar şi atunci când ne certa vedeam în ochii doamnei învăţătoare un ocean de iubire şi ştiam că o face pentru binele nostru, pentru că îi păsa cu adevărat de al nostru viitor. Rememorez adesea cu ai mei colegi momentele din primii ani de şcoală, în care cel mai des se auzea „Doamna, eu nu pot, eu nu am înţeles...”, iar un chip cald se apropia de noi, asemenea unui înger trimis din cer, şi cu un glas suav relua datele problemei. Oare cum poate să încapă atâta răbdare şi iubire într-o singură fiinţă? Această întrebare a fost şi va rămâne un mister pentru noi.
Vă mulţumim, doamna învăţătoare, pentru că existaţi, pentru tot ce aţi făcut pentru noi şi pentru toată dragostea ce aţi revărsat-o asupra noastră şi pentru tot ceea ce suntem astăzi.” (Adriana Muscă, studentă la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj-Napoca)
Marii învățători nu sunt aceia care dețin cele mai multe cunoștințe, ci cei care știu să transmită cunoștințe. Marii învățători sunt umili, vorbesc în cuvinte simple, nu au nevoie să impresioneze prin cunoştinţele lor. Marii învăţători sunt plini de răbdare, amabili, respectuoși, optimiști. Marii învăţători demonstrează, nu impun. Marii învăţători înţeleg faptul că erorile preced adeseori învăţătura. Cunoscând toate acestea pot spune că doamna Țepeluș Dorina a fost o mare învățătoare, iubită de elevi, dar și de colegi, prieteni, săteni.
A fost o onoare să lucrez alături de doamna învățătoare Țepeluș Dorina, inspirându-mă în activitatea mea didactică. O admir și o respect pentru tot ceea ce a înfăptiut în cariera sa.
Prof. înv. primar Oană Viorica
ILEANA TODOR (DUMBRĂVEANU)
S-a născut în anul 1957, la Batoș, județul Mureș. Absolventă a Liceului Pedagogic din Odorheiu-Secuiesc în anul 1977, și-a dorit să lucreze într-o școală mică și liniștită, astfel își începe activitatea în satul Filpea care se află la patru kilometri de centrul comunei Subcetate. Pentru că este originară din Toplița, făcea naveta, însă iarna s-a stabilit temporar acolo, locuind în școală, într-o sală de clasă. Aveam o lampă cu petrol și un pat cu saltea de paie, își amintește d-na învățătoare. Deși, în acea perioadă, condițiile erau vitrege, și-a dedicat cu dragoste și pasiune treisprezece ani din cariera de dascăl în formarea elevilor din acea școală, tot aici obținând toate gradele didactice: definitivatul în 1980, gradul II în 1985 și gradul I în 1990. Astăzi, școala de pe Filpea îi apare în suflet ca și atunci: un mic castel într-un peisaj de basm, unde cântecul păsărilor se împletește cu glasurile cristaline ale copiilor.[1] Nu pot să nu menționez faptul că ziua în care a pășit pentru prima dată în satul Filpea coincide cu ziua în care l-a cunoscut pe viitorul soț, stabilindu-se astfel definitiv în Subcetate. Căsnicia le este binecuvântată cu unicul lor copil, Alina. Pe lângă faptul că era o învățătoare minunată, devine o soție și o mamă devotată, luptând din răsputeri pentru binele familiei.
În anul 1990 se
transferă la școala din Hodoșa, unde profesează trei ani, apoi, din 1993 până
în 2017, la Liceul din Subcetate, acolo unde am și cunoscut-o: sociabilă, caldă,
sensibilă, optimistă, mereu cu zâmbetul pe buze, dar și cu un desăvârșit tact
pedagogic, reușind să atragă elevii de partea sa prin modul în care știe să-i
abordeze, bucurându-se de un respect deosebit din parte acestora.
Le-a insuflat
dragostea și pasiunea pentru studiu, dar și pentru tradițiile și dansurile locale.
A înființat o formație de dansuri populare, numită Varvigeanca, cu elevii clasei a II-a, pe care i-a instruit și
îndrumat până în clasa a XII–a și cu care a participat la diverse festivaluri
de folclor. Apoi a luat-o de la capăt cu altă generație de elevi dornici să
ducă tradiția mai departe. Dar pasiunea doamnei învățătoare nu este numai
pentru dansului popular, ci și pentru cântecul popular. În tinerețe, chiar s-a
gîndit să îmbrățișeze o carieră artistică, cântând pe câteva scene din țară:
Cluj, Suceava, Baia-Mare, însă cea mai importantă participare a fost la
Festivalul Maria Tănase, de la
Craiova din anul 1980, fiind singura reprezentantă din județul Harghita. A ales
totuși ca singurul ei public să fie proprii elevi.
Toate calitățile pe
care le-am descoperit la colega mea au fost confirmate și întărite atunci când
a devenit învățătoarea fiicei mele. Este minunat să știi că propriul copil se
află în mâinile unei învățătoare înarmată cu tot ce are nevoie un dascăl:
prefesionalism, înțelepciune, blândețe, răbdare, pasiune, bunătate,
seriozitate, dar mai ales dragoste față de copii.
Elevii mărturisesc:
„Pe doamna
învățătoare am adorat-o încă din prima clipă în care am văzut-o. După zâmbetul
larg și sincer pe care îl avea în fiecare dimineață, mi-am dat seama că este o
persoană minunată. Munca ei alături de copii era o adevărată pasiune. S-a
apropiat de noi cu căldura unei mame, ne-a iubit și ne-a învățat să prețuim
cartea, tradițiile și dansul popular, dar și florile. Pentru mine, învățătoarea
mea este o floare rară, o perlă, un diamant. Îi voi păstra mereu un loc în
inima mea.” (Iasmina Oană, elevă în
clasa a IX-a)
„Răbdare, înțelepciune
și dragoste pentru folclor sunt primele trei caracteristici pe care le asociez
cu doamna învățătoare. A avut răbdare atunci când ne călăuzea pașii spre noi
poteci, sau când ne asculta toate nemulțumirile și încerca să găsească soluții
pentru fiecare din ele. Ne-a dat dovadă de înțelepciune la fiecare decizie
luată, la fiecare cuvânt spus, la fiecare lecție predată. Ne-a insuflat
dragoste pentru folclor prin cântec, dans și povestiri. A depus atât de mult
suflet în micile lecții de ștraier sau învârtită, iar noi am primit cu așa mult
drag și entuziasm toate îndrumările oferite de dumneaei, încât și acum ne saltă
sufletul de bucurie când e vreme de „jucat”. Am învățat atât de multe de la
acest om minunat pe care noi îl numim „Doamna Învățătoare”! Ne-a modelat
frumos, așa cum doar un dascăl excepțional ar fi putut să o facă!” (Bianca Hurubă, fostă elevă, studentă la
Facultatea de Matematică din Cluj-Napoca)
„Un om care iubeşte
cu adevărat folclorul, doamna învăţătoare a fost cea care cu dragoste şi
pasiune a deschis calea spre dansul şi cântecul românesc multor generaţii.
Datorită dumneaei, dansurile tradiţionale sunt astăzi cunoscute de către noi,
tinerii. La fiecare serbare observam cum se bucură în tăcere atunci când vedea
că momentul nostru artistic promovează cultura acestei frumoase ţări.
Glasul melodios al
doamnei învăţătoare ne-a fascinat mereu şi eram uimiţi cum reuşea să ţină sub
control alte zeci de glasuri ale micuţilor ce abia au trecut pragul şcolii.
Doamna Todor Ileana
este atât pentru şcoala noastră cât şi pentru tradiţia românească un stâlp de susţinere, un om care îşi
dăruieşte timpul frumosului şi totodată ne învaţă cum să apreciem adevăratele
comori. Iubeşte şi face cu seriozitate fiecare lucru şi asta se resimte în
rezultatele dumneaei. Felicitări, doamna învăţătoare!” (Adriana Muscă, studentă la Universitatea de Științe Agricole și
Medicină Veterinară, Cluj-Napoca)
Anul 2018 este anul în care doamna învățătoare se pensionează, ultimul an din carieră pe care și-o încheie tot acolo unde a început, la școala din satul Filpea. Cu capul sus, cu mândrie, cu curaj, poate să spună că a dat totul pentru ca elevii săi să își poată deschide aripile și să zboare spre viață.
Un singur sfat
pentru doamna învățătoare: Păstrați-vă tinerețea sufletească!
Prof. înv.
primar Oană Viorica
ILYES ELEMER
A vorbi despre
activitatea unui profesor pe care îl stimezi și prețuiești este mai dificil
decât pare la prima vedere, căci te trezești că nu găsești cuvinte care să
omagieze munca titanică pe care a depus-o pentru a-și duce misiunea la capăt.
Muncitor, modest,
vesel, optimist, consideră că lucrurile simple dau valoare vieții: o strîgere
de mână, zâmbetul copiilor, o zi cu soare, o glumă, un meci de fotbal. Așa mi-l
amintesc dintotdeauna, un om cu suflet mare care iubește sportul.
S-a născut în vara
anul 1952, din părinții Francisc și Irina, oameni harnici și iubitori, în satul
Hodoșa. Pentru că dorea ca sportul să rămână activitatea sa principală, se
hotărăște să urmeze Fcultatea de Învățământ Pedagogic, la Universitatea Al. Ioan Cuza din Iași, specializarea
Educație-fizică, pe care a absolvit-o în anul 1975.
Profesează cu
dăruire în mai multe școli din împrejurimile satului natal: Liceul din
Subcetate; Grup Școlar de mecanică, Gheorgheni; Liceul de matematică-fizică,
Toplița, Școala Gimnazială din Sărmaș -Hodoșa. În paralel cu activitatea
didactică, este și antrenor de fotbal la Clubul Sportiv din Toplița între anii
1980-1985. Din 1985, este antrenor de sanie la același club, dar și la Sport
Club Miercurea Ciuc, până în anul 2002.
În anul 1990 se
titularizează ca profesor la Liceul Miron
Cristea din Subcetate unde își îndeplinește cu perseverență și
conștiinciozitate atribuțiile până la pensionare, în 2017. A avut o activitate
intensă, vacanțele fiind ocupate cu cantonamente, iarna la Sinaia, vara la
Amara sau la mare, însă efortul a fost încununat cu rezultate deosebite la
concursuri județene și naționale, care au dus prestigiul școlii noastre mai
departe.
Nu a neglijat
perfecționarea didactică. Obține definitivatul în anul 1979, apoi gradul
didactic II în 1993 și gradul didactic I în anul 2000. Și nu se oprește aici.
Își completează studiile absolvind în anul 2006 Facultatea de Educație Fizică
și Sport, în cadrul Universității din Oradea.
Împlinirea domnului
profesor nu este numai pe plan profesional, ci și personal. Se căsătorește în
anul 1974 cu doamna Valeria, o pesoană minunată care îl susține în tot ceea ce
face. Căsnicia le este binecuvântată cu două fete: Laura și Mihaela care poartă
în sufletul lor, departe de casă, o mare prețuire pentru tatăl lor. Ele
mărturisesc:
„Cuvintele sunt
prea sărace pentru a spune ce înseamnă tata pentru noi. De la el am învățat
modestia, corectitudinea, responsabilitatea și respectul. Ne-a dăruit amintiri
valoroase prin simplul fapt că a fost mereu prezent în copilăria și adolescența
noastră și în fiecare moment al vieții noastre. Ceea ce am învățat de la el
ne-a călăuzit ca o stea prin viață și tot ceea ce suntem azi, faptul că ne-am
găsit un locușor în lumea largă, unde ne simțim împlinite, tot lui i-o datorăm.
Nu există destule cuvinte ca să-i mulțumim.
I-am apreciat
întotdeauna devotamentul pentru meseria sa. A profesat și dăruit generațiilor
întregi de copii ceea ce o viață a iubit și a practicat cu pasiune: SPORTUL. A
fost și este iubit de toți elevii săi care își amintesc cu drag orele de sport,
dar și de bucuria de a simți emoția competiției și gustul victoriei.”
Amintiri de neuitat
îi leagă pe elevi de domnul profesor. Iată mărturisirea unuia dintre aceștea:
„Ce pot spune
despre domnul Ilyes Elemer? Este greu să vorbești despre oamenii minunați care
ți-au marcat viața. El e o astfel de persoană. Mi-a fost opt ani de zile
diriginte, profesor de sport, îndrumător, părinte și prieten. E o persoană
caldă, calmă, o persoană care face tot ce îi stă în putință pentru a îndeplini
o misiune primită. O astfel de misiune a fost încercarea de a face o mână de
copii dezbinați să lucreze împreună, să fie uniți, misiune deloc ușoară, dar pe
care a dus-o la bun sfârșit. Ca profesor, o să-mi amintesc mereu răbdarea cu
care ne explica, modul în care încerca să ne arate cât de important este
sportul în viața noastră. Pe lângă toate acestea, domnul diriginte a câștigat
un loc pentru totdeauna în inima mea datorită felului de a ne asculta
problemele, de a ne da sfaturi, exemple, de a ne dojeni când am greșit, la fel
ca un bun părinte și prieten. Orele de dirigenție petrecute astfel, încununate
cu zecile de povești de viață sunt cele mai frumoase amintiri care mi-au rămas.
Domnul diriginte și doamna Valerica, soția lui, sunt niște exemple pentru
fiecare dintre noi, exemple de dăruire și de răbdare, alături de care poți
vedea frumusețea vieții. Ei au jucat un rol important în viașa mea de elev și
licean. Le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine, îi voi păstra mereu în
suflet.(Andreea Natea, studentă la
Facultatea de Teologie Otdodoxă, Cluj-Napoca).
Pentru tot ceea ce ne-ați
dăruit, primiți, în schimb, recunoștința noastră: a elevilor, a colegilor, a
prietenilor și a familiei. Vă dorim o pensie lungă și tinerețe fără bătrânețe.”
Prof. înv.
primar Oană Viorica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu