Vestea Nașterii Domnului la Liceul
Miron Cristea
MOTO:
“Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu –
Pădurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.
Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Şi plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier.
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Şi zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad
Şi cântă-ncet; şi mere şi flori din sân le cad.” (G.
Coșbuc)
Crăciunul nu este o
perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului
înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi, din plin, compasiune.
Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este "Jesus
refulsit omnium", compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea.
Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se
păstrează cel mai bine și în satele românești. Pe lângă mesajul mistic, multe
obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilității și de atragerea
binelui asupra gospodăriilor. În satele de pe Valea Mureșului, Crăciunul este
încă legat de anumite credințe populare care se păstrează și în prezent, iar obiceiul
de a oferi daruri își are originile într-o legendĂ pe care numai bătrânii o mai
cunosc. Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari
sărbători ale creștinilor.
Tradiția se perpetuează din generație în generație la Liceul „Miron
Cristea” din Subcetate. Elevii împreună cu profesorii, învățătorii și
educatorii transmit din casă în casă, din inimă în inimă, dintr-un loc în altul,
căldura Crăciunului care ne aduce pe toţi mai aproape.
Luna decembrie este
luna generozității. Generozitatea îți face mintea mai spațioasă și creează
conexiuni bune cu oamenii din jurul tău. Dizolvă barierele care altminteri ar
opri răspândirea bucuriei.
1. Ne-am gândit să
răspândim din bucuria noastră și către bunicii de la Centrul Social din
Toplița, oferindu-le pe lângă urările din colind și donații în alimente din
partea copiilor și a părinților acestora. Profesorii Dragoș Cojocar, d-nele
educatoare Georgeta Oprea și Viorica Urzică au făcut ca aceste lucruri să se
întâmple.
Elevii s-au arătat
foarte dornici de a dărui, realizând importanța acestor gesturi.
2. O altă ocazie cu
care puterea colindului a adus laolaltă generații și talente deosebite a fost
Festivalul de colinde Cerul și Pământul
din data de 5 decembrie. Profesorii Cristian Popa, Ionela Popa, Bogdan Pulhac, Dragoș
Cojocar împreună cu elevii corurilor din liceu au smuls lacrimi de emoție
invitaților, căci Crăciunul din suflet dă atmosfera de sărbătoare.
Colindele rămân icoane de mare preţ în altarul
spiritual al Bisericii Ortodoxe Române. În tradiţia creştină, colindătorii îndeplinesc o
misiune asemănătoare îngerilor. Astfel, în fiecare an, în luna decembrie,
corurile școlii, conduse de prof. Dragoș Cojocar și prof. Ionela Popa transmit
vestea nașterii în capitala județului Harghita, Miercurea-Ciuc, perindându-se
la Episcopia Covasnei și Harghitei, la ISJ Harghita, la Prefectura județului
Harghita, la Consuliul Județean Harghita și la Mănăstirea Izvorul Mureș cu
hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Acest obicei a devenit tradiție, iar copiii
sunt așteptați cu mare drag.
3. Călătoria noastră inițiatică
continuă pe plaiurule Moldovei, unde colindul parcă vibrează cel mai tare.
În data de 13-14
decembrie corul Intermezzo, condus de
prof. Dragoș Cojocar, sprijinit de prof. director Vasile Dobrean, prof.
Ardelean Claudia și prof. Szocz Mirela a participat la Festivalul Interjudețean
de colinde Astăzi s-a născut Hristos
din comunele Bilca și Frătăuți, județul Suceava, prilej cu care am făcut
cunoscute obicieiuri și tradiții din Transilvania. Ospitalitatea este la ea
acasă în nordul Moldovei, în sensul deplin al cuvântului. Omul sfințește locul
este puțin spus. Comunitatea din aceste localități ne-a așteptat ca pe niște
vechi prieteni, oferindu-ne loc de ședere în propriile lor case. Basmul și
legenda, prieteni, nu-și au locul decât în dulcea Bucovină. Unde să-și păzească
Făt-Frumos gradina cu merele de aur dacă nu pe un plai bucovinean, unde să-și
găsească ursul salățile dacă nu lângă feericul cătun păstoresc bucovinean,
presărat cu colnice, cu cărări și plaiuri neîndoielnic și pe deplin baladiste?
Începem călătoria
din Subcetate, continuându-ne drumul spre Târgu Neamț. De departe, Cetatea Neamțului se proiecta pe
fundalul unui răsărit impresionant. Îşi
aminteşte cineva scrierea lui Costache Negruzzi, Sobieski şi românii?
Poate da, poate nu... Un lucru e cert, în ceea ce mă priveşte, cu ochi de copil
lecturând nuvela, mi-am imaginat fiecare cuvânt citit, am trăit trup şi suflet
fiorul luptei dintre o mână de oameni cu o întreagă armată; puterea de sacrificiu
şi dragostea de pământ m-au impresionat. M-am întrebat adesea: oare cum arată
cetatea ce a fost teatrul acestei încleştări dramatice? Am avut privilegiul de
a păși pe urmele istoriei în Cetatea Neamț.
Cu
mare nerăbdare de a ajunge la destinație, am continuat călătoria spre Suceava
lui Ștefan, urmând apoi ca sufletul să ne dicteze astfel: Putna.
Ei,…
acu e acu!
Unii îl iubesc pe
Mihai Viteazul, alții pe Cuza sau pe Horea. Fără a nega meritele și schimbările
pe care fiecare și le-a trecut în dreptul numelui, Ștefan cel Mare rămâne
pentru mine cel mai luminos și glorios domnitor din istoria românilor. Ajunseserăm
aici, la Putna, mănăstirea pe care știti cum a construit-o, nu?! Păi, să vă
spun atunci! Este prima ctitorie a domnitorului și de la început a spus că vrea
să fie înmormantat aici!
Sub
poalele acestor locuri, în Grădina Maicii Domnului, lângă mănăstirea Putna, fiecare
dintre noi căutam un refugiu, căutam liniște, pace și bucuria sufletească. Mănăstirea
Putna a numit-o cineva LOCUL INIMII, și asa este. Intrând pe aleea care te duce
direct în mănăstire, o putere divină te ridică parcă spre rai, brazii miros a
tămâie. Intrând pe poarta strâmtă, emoțiile te covârșesc aproape că nu mai
respiri, zidurile Mănăstirii vorbesc despre sfinții trecutului care dorm în
pacea Domnului. În sfârșit, ai găsit locul unde inima ta vrea să vorbească cu
Dumnezeu. Aici am avut deosebita onoare de a colinda. Ecoul colindului a
pătruns până în adâncul ființelor noastre. Impresionant am colindat la Putna!
Trecând
spre locul unde cântecele Sofiei Vicoveanca răsună, Vicovu de Sus, peisajul
părea să se deschidă și mai mult. Am fi dorit să vizităm muzeul Sofia
Vicoveanca, unde am aflat dintr-o carte că stă scris: Ce sunt ? Iar interpreta își răspunde:
«Sunt un fir de
praf minuscul
Pe acest pământ
și -n Univers,
Ce-a fost stârnit
de un vehicul
În lumea asta
fără sens.
În rotocoale
mari mă-nvârt
Fără sprijin,
fără rost,
Și-s dusă pe
aripi de vânt
Prin locuri unde
n-am mai fost.
De ce ne zbatem
să fim NOI
Când totu-i hărăzit
de SUS?
Că esti în vânt
sau în noroi,
Contează încă-un
«fir» in plus?!»
Dar
timpul nu ne-a mai permis…
În
cele din urmă, trecând prin comuna Marginea, celebră pentru ceramica neagră, la numai 18 km, am ajuns la
Bilca. Bilca este o comună
care are în componență un singur sat: Bilca, a
cărei denumire provine de la locul de prindere a albinelor salbatice de către
bilcari, crescători de albine și posesori de prisăci. Acesta este punctul
terminus al călătoriei noastre, dar, de fapt, este un nou început, începutul
unei frumoase prietenii.
Ospitalitatea se aşază pe treptele
superioare ale omeniei şi este o expresie a lucidităţii desăvârşite. Ospitalitatea înseamnă
suflet deschis, primitor şi binefăcător, înseamnă lege a omeniei dincolo de
alegere. Am simțit acest sentiment acolo, mai presus de orice altceva. Ne-am
simțit ca rudele care vin de sărbători acasă dintr-o țară îndepărtată și care
sunt așteptate cu cel mai mare drag.
A doua zi a urmat Festivalul de colinde la care, alături de
noi, au participat grupuri din Maramureș și Suceava.
Tradiția adevarată e singura merinde sufletească, spunea Liviu Rebreanu. Cu siguranță că nu se cade să renunțăm la ea, mai ales când este atât de consistentă. Iarna, satul românesc devine un colț de rai. În timp ce grâul germinează sub stratul mare de zăpadă, casele țăranilor, calde și primitoare, se pregătesc de Sărbătoare.
Sărbătorile de iarnă petrecute în mijlocul
satului romanesc reprezintă o experiență unică, deopotriv încărcată cu veselie,
dramatism, ironie și poezie. Mulțumim, oameni dragi!
4. Momentul final al călătoriei de
decembrie este serbarea din data de 17 decembrie de la liceul nostru, la care
vor lua parte mulți dintre colegi. Începând cu clasa
pregătitoare și continuând cu clasele de gimnaziu și liceu vom aduce, spre
bucuria părinților și copiilor, datini și obiceiuri de Crăciun, fiecare după
priceperea sa.
Țin să mulțumesc tuturor copiilor minunați din această
școală, care, pe lângă efortul zilnic al învățăturii, și-au găsit timp și
pentru a bucura sufletele celor din jur. Profesorilor implicați le doresc
Crăciun cu sănătate și binecuvântare.
Să
lăsăm credința, lumina, bunătatea și speranța să ne conducă pașii. Să ne
bucurăm de fiecare moment petrecut în magia iernii. Să ne uităm în ochii
copiilor noștri – în ei vom regăsi speranța și puterea de a privi cu încredere
spre viitor, să ne îngrijim batrânii (ei sunt temelia noastră!) și să le umplem
sărbătorile cu frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor, cu emoția
Crăciunului și a darurilor noastre.
Cu drag,
Consilier Educativ, prof. Claudia Magdalena ARDELEAN
Consilier Educativ, prof. Claudia Magdalena ARDELEAN
Dragoș Cojocar, profesor și preot
Viața e formată din evenimente... fericite sau nefericite. Însă timpul, cel mai
iscusit magician, are grijă să le transforme în simple amintiri. Odată cu
trecerea timpului, omul începe să uite pentru că creierul nu mai este capabil
să memoreze tot, de aceea cele mai importante amintiri trebuie păstrare în
inimă, ca să nu se șteargă niciodată.
Una dintre aceste amintiri, pe care o voi păstra mereu în inimă, va fi ziua de 27 decembrie, ziua în care domnul profesor Dragoș Cojocar, de la Liceul ,,Miron Cristea" Subcetate, și-a îndeplinit visul din totdeauna, acela de a deveni preot. Nu este nimic mai frumos și mai motivator decât să vezi cum un om își îndeplinește visul.
Una dintre aceste amintiri, pe care o voi păstra mereu în inimă, va fi ziua de 27 decembrie, ziua în care domnul profesor Dragoș Cojocar, de la Liceul ,,Miron Cristea" Subcetate, și-a îndeplinit visul din totdeauna, acela de a deveni preot. Nu este nimic mai frumos și mai motivator decât să vezi cum un om își îndeplinește visul.
Astfel, membrii corului Intermezzo al
Liceului din Subcetate, împreună cu domnul director Vasile Dobrean, doamna
profesoară de engleză Mirela Scosz și doamnă educatoare Georgeta Oprea, au mers
la Tulgheș pentru a participa la Sfânta Liturghie și la Sfânta Taină a Preoției
oficiată de Episcopul Covasnei și Harghita Andrei, împreună cu un sobor de
preoți. A fost o experiență unică și ne bucurăm că am reușit să fim alături de
domnul profesor pentru a împărtăși cu el bucuria, emoția și lacrimile de
fericire și de tristețe din cauza plecării lui.
Meseria de profesor este o misiune specială și înălțătoare. Profesorul trebuie
să îndrume copii, să-i facă oameni și, cel mai important, să le arate că nu ai
cum să știi totul, că nu ai cum să fii perfect, ci trebuie să înveți ceva în
fiecare zi și să recunoști că ai greșit. Cel mai bun profesor e cel care învață
împreună cu elevii lui. Părintele Dragoș Cojocar este unul dintre acești
profesori. El a fost, este și va fi un părinte pentru noi, elevii Liceului
,,Miron Cristea" Subcetate, un important și de valoare membru al
consiliului profesoral și un mare exemplu pentru fiecare om. Prin iubire și
muncă, ne-a arătat ce lucruri minunate pot face oamenii conlucrând cu Dumnezeu.
Astfel a demarat o mulțime de proiecte (Cercul de pictură ,,Sf. Evanghelist
Luca", Proiectul ,,Sf. Filofteia", Școala de vară etc.), împreună cu
domnul director și alți profesori. Iar aceste lucruri vor dăinui în timp pentru
că ceea ce e construit cu multă muncă și mai ales cu iubire și dăruire, rezistă
veșnic. Cred că domnulnostru profesor, acum părintele Dragoș, a reușit să ne
îndrume, să ne facă mai buni, încurajându-ne și ajutându-ne mereu să ne
împlinim visele, uitând câteodată chiar și de el și de viața lui personală.
Consider că profesorul de religie are o misiune mai mare decât alți profesori.
Dacă la geografie, biologie sau economie etc., primești o lecție și trebuie s-o
înveți pentru ora urmatoare, la religie, profesorul are responsabilitatea de a
te ajuta să înțelegi ceea ce îți predă și să pui în practică aceste învățături,
învățăturile lui Hristos. Aici nu este destul să înveți lecția pentru ziua de
mâine pentru că nu are nici o valoare dacă nu aplici ce ai învățat. Iar
misiunea de profesor a părintelui Dragoș nu s-a încheiat pentru că, cu
binecuvântarea episcopului Covasnei și Harghitei Andrei, anul acesta va fi în continuare
profesor la liceul nostru.
Pe de o parte, vestea plecării domnului profesor ne-a întristat pe toți, gândindu-ne la marea pierdere pe care o va suferi liceul nostru, însă, încet-încet am conștientizat că avem doar motive de bucurie. Suntem mândri de părintele Dragoș și ne bucurăm că a ajuns preot, tămăduitor al sufletelor, aceasta fiind noua lui misiune.
Pe de o parte, vestea plecării domnului profesor ne-a întristat pe toți, gândindu-ne la marea pierdere pe care o va suferi liceul nostru, însă, încet-încet am conștientizat că avem doar motive de bucurie. Suntem mândri de părintele Dragoș și ne bucurăm că a ajuns preot, tămăduitor al sufletelor, aceasta fiind noua lui misiune.
Pentru mine, părintele Dragoș este și va fi un exemplu pentru că este cel care
mi-a arătat că nimic nu e imposibil atunci când Îl ai prieten pe Hristos, este
cel datorită căruia mi-am găsit calea în viață, este cel care mi-a arătat cât
de simplă și frumoasă este viața cu Dumnezeu.
Societatea are nevoie de astfel de oameni. Îi urăm mult succes părintelui Dragoș pe drumul pe care a pornit.
Societatea are nevoie de astfel de oameni. Îi urăm mult succes părintelui Dragoș pe drumul pe care a pornit.
Andreea Natea, elevă în clasa a XII-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu