Note de călătorie

Publicate în revista “Lyceum” în anii 1997-2007

 1. Călătorie de vacanţă 

In vacanţa de primăvară din acest an, un grup de elevi din Subcetate a făcut o excursie la Sibiu, sub îndrumarea domnului profesor de geografie, Olaru Gheorghe. In dimineata zilei de marţi ­-- 25 martie --, pe o vreme răcoroasă, ne-am urcat în trenul de Braşov. Ajungând în acest oraş şi având la dispoyiţie câteva ore libere, am vizitat aici obiectivul turistic Biserica Neagră. Acesta este unul dintre cele mai frumoase şi mai vechi monumente istorice din Braşov, fiind construit în secolele al XIV - lea -- al XV - lea, în stil gotic. Biserica a fost reconstruită în stil neogotic în urma unui incendiu care a distrus-o parţial. Tot de la această catastrofă provine şi numele actual al bisericii. Urmatorul popas al expediţiei noastre a fost dealul Tâmpa, care domină oraşul. Pe colina împădurită am urcat cu telecabina şi de acolo am admirat panorama oraşului de dedesupt. In aceeaşi zi, am continuat călătoria cu trenul spre Sibiu. Oraşul de pe râul Cibin, veche aşezare transilvăneană cu intense tradiţii istorice, este situat în depresiunea Sibiului, o zonă de deal cu climă blândă. Cât timp am stat acolo, trei zile, vremea nu a fost prea plăcută, însă nu ne-a împiedicat să vizităm ceea ce ne-am propus. In muzeul Brukenthal, amenajat într-un fost castel ce a aparţinut unor nobili saşi, se află expuse tablouri ale unor pictori celebri români şi străini, argintărie şi porţelanuri fine, frumos decorate, din diferite epoci istorice. Alt muzeu prin care am trecut este Muzeul Judeţean de Istorie. Bogăţia vestigiilor istorice din acest muzeu este admirabilă, pornind de la monede şi vase de lut din perioada dacică şi până la armuri şi arme de luptă din timpul evului mediu. Muzeul de Stiinţe Naturale ne-a impresionat prin varietatea speciilor de animale din diferite zone ale globului care sunt expuse aici şi prin superbele diorame. In ziua următoare, ne-am plimbat prin cartierul Dumbrava, care este deosebit prin frumuseţe. Am făcut plimbări cu barca, am vizitat Grădina zoologică şi Muzeul Tehnicii Populare, asemănător cu Muzeul Satului din Bucureşti. Am trecut şi pe la Biblioteca ASTRA despre care am aflat că adăposteşte peste şapte sute de mii de volume.Ultima noapte am petrecut-o în trenurile cu care ne-am întors acasă. Din această frumoasă călătorie ne-au rămas amintiri superbe despre locurile şi despre lucrurile văzute. De asemenea, atmosfera destinsă şi plăcută dintre participanţii la această excursie ne face să ne gândim cu regret la timpul scurt petrecut departe de casă. 

Artemiza Cotfas, clasa a lX-a A LYCEUM, nr. 3. an 1997 

2. Note de drum Fiind elevi în clasa a IX - a, ne considerăm din nou la început de drum. Pentru a ne cunoaşte mai bine, chiar pentru a ne împrieteni ne-am propus să organizăm în timpul liber nişte activităţi plăcute si interesante. Am fost toţi entuziasmaţi la propunerea de a merge împreună la castelul din Lăzarea. Cu câţiva, care ne-am întălnit la gară în ziua şi ora fixată, am rămas nedumeriţi, sperând până în ultima clipă să vină şi ceilalţi,dar n-am renunţat la proiectul nos- tru. O surpriză neaşteptată ne-a făcut una dintre colege care pierzând trenul, dar fidelă promisiunii făcute, ne-a ajuns din urmă cu o maşină de ocazie. Castelul medieval, restaurat în ultimii ani, îşi arată cu semeţie splendoarea imediat ce ne apropiem de Lăzarea. Am admirat de atâtea ori profilul acestui edificiu sobru, situat pe sprânceana unui deal, fără a bănui însă ce se află între zidurile sale. Era o zi mohorâtă de noiembrie, dar noi eram veseli, dispuşi pentru această călătorie în spaţiu şi timp. A vizita vestigii ale trecutului înseamnă întoarcere în timp. În momentul în care ghidul ne prezenta istoricul acestei aşezări ne-am simţit contemporani cu locuitorii vechiului castel. În prezent castelul adăposteşte interesante expoziţii de artă: o interesantă colecţie de pictură plastică modernă în încăperile care reprezentau locuinţa contelui Lazăr, o colecţie de grafică în clădirea destinată problemelor administrativ-politic, o colecţie de obiecte de artă populară secuiască în turnul de observaţie şi o colecţie de sculpturi în parcul amenajat în apropiere. Am imortalizat prin câteva fotografii trecerea noastră prin imensa sală a dansului, considerându-ne pe moment invitaţii unui ospăţ medieval. Ne-am trezit brutal din lenevie din cauza zgomotului produs de explozia unei petarde aprinse de un alt vizitator. Am aflat că în fiecare vară se organizează la Lăzarea o tabără de creaţie pentru artiştii plastici din ţară şi din străinătate şi că operele realizate în perioada de şederea lor aici la cneaza muzeului de artă de la castel. Ne-am îndreptat apoi spre locul unde funcţionează tabăra de creaţie, vara pentru artiştii plastici, iarna pentru artizanii populari. Am urcat pe o alee mărginită de brazi încărcaţi de promoroacă, încununaţi de un peisaj magnific. Am privit cu admiraţie colecţia de sculpturi situate în aer liber. În clădirea taberei, situată în imediata vecinătate a mănăstirii franciscane, am întâlnit un grup de artişti populari, care se ocupau de realizarea unor colecţii pentru muzeu de modelele de dantele, de noduri, de şnururi, de ouă încondeate. Iată nişte meşteşuguri, tot mai rar pracicate, care implică migală, multă îndemânare, dragoste, moştenite şi care ar fi păcat să se piardă! Am fost plăcut impresionaţi de tot ce am văzut în acea zi şi ne-am întors acasă cu o mare încărcătură sufletească, dar şi cu promisiunea de a vizita şi alte lucruri la fel de frumoase şi de interesante din împrejurimi. V-am dezvăluit această experienţă a noastră cu scopul de a vă trezi curiozitatea să plecaţi şi voi în drumeţie. Călătorie plăcută!

 Ciubâcă Andreea, clasa a IX-a LYCEUM, nr.11, an 2001

 3. O excursie de vis 

N-am să uit niciodată ziua în care domnul profesor Vasile Rusu ne-a adus vestea organizării unei excursii cu itinerarul Topliţa – Braşov – Târgovişte – Curtea-de-Argeş – Râmnicu-Vâlcea – Călimăneşti – Sibiu – Sighişoara – Târgu-Mureş – Topliţa! Excursia a avut loc în zilele de 18-20 octombrie 2002. La Braşov, pentru că am ajuns în după-amiaza primei zile, am vizitat Biserica Neagră, apoi ne-am oprit la fortificaţiile exterioare ale vechii cetăţi a Braşovului: Turnul Negru şi Turnul Alb. Biserica Neagră este o clădire impunătoare, având un turn de 65 m. Podoabele arhitecturale ale acestui monument, armonia proporţiilor şi echilibrul volumelor fac din el un valoros document de piatră. Adevărate opere de artă reprezintă cele şase portaluri de la intrare cu stiluri diferite. A doua zi de dimineaţă am pornit spre Târgovişte… Am poposit la castelul Bran… Străbătând culoarul Rucăr-Bran, am observat cum munţii îşi schimbau podoaba cu fiecare ceas ce trecea şi ne dezvăluiau alte pagini din fermecata lor poveste. Piscurile munţilor se înalţă falnice spre cer, dăinuind în veşnicie. Acolo, sus, ne aflam parcă într-o altă lume. Am uitat de şcoală, de casă, de tot. Ambianţa pe care o admiram ne îndemna la visare. Privind soarele către asfinţit, din înălţimea munţilor, aveam impresia că pot comunica cu Universul. Toamna avea aici un farmec aparte. La Târgovişte, am vizitat Biserica Domnească, o construcţie foarte veche, reamenajată ultima oară de Constantin Brâncoveanu. La Curtea-de-Argeş am vizitat ruinele Curţii domneşti şi mănăstirea…Am văzut apoi barajul de la Vidraru şi lacul artificial folosit în hidroenergie. În ultima zi de excursie, când sensul călătoriei s-a schimbat spre direcţia Subcetate, am vizitat Mănăstirea Cozia, situată în apropiere de Călimăneşti, apoi , pătrunzând în defileul Oltului, am avut ocazia de a admira un peisaj deosebit de frumos creat de lupta multimilenară a râului cu munţii. La Sibiu am vizitat muzeul Bruckental – obiectiv de interes istoric şi turistic - , cuprinzând un fond impresionant de piese, de o deosebită valoare; numai biblioteca posedă peste două sute de mii de volume, unele fiind unice. Cetatea Sighişoarei este un adevărat muzeu în natură. Am plecat cu regretul că am găsit închis muzeul de istorie amenajat în Turnul cu ceas. Traseul a fost lung şi obositor, dar efortul nostru a fost compensat cu amintirile frumoase cu care am rămas. Vlad Toncean, clasa a VIII-a

 Dintre obiectivele vizitate, cel mai profund m-a impresionat Mănăstirea Argeşului, ctitoria lui Neagoe Basarab. Aici se află moaştele sfintei Filofteia - mare făcătoare de minuni - , mormintele lui Carol I şi al reginei Elisabeta. M-a fascinat povestea în legătură cu fiica acestei familii regale, care a murit la numai 4 ani şi în memoria căreia regina a scris o carte de suflet. Pronaosul mănăstirii se sprijină pe doisprezece stâlpi, sculptaţi diferit, care îi reprezintă pe cei doisprezece apostoli. Ne-au reţinut atenţia semnul din zidul mănăstirii care marchează locul în care a fost zidită Ana şi fântâna construită în locul în care a căzut Manole. A fost o excursie de vis, în care am avut multe lucruri de învăţat şi doresc ca toţi colegii mei să poată vizita aceste locuri. Ioana Ţepeluş, clasa a VIII-a,  

LYCEUM, nr.16, nr. 22 

4. A fost un vis?… 

Va rămâne, cu certitudine, o amintire de neuitat! Vineri dimineaţa (31 oct.), împreună cu un grup vesel şi gălăgios, însoţit şi de câţiva profesori, am pornit la drum, pregătiţi pentru o excursie de trei zile, pe un itinerar foarte frumos. Primul popas a fost la Lacul „Sfânta Ana”, un loc absolut superb, feeric: apele lui, reflectând verdele pădurii de brazi dimprejur, păreau, în bătaia vântului, nişte oglinzi de smarald. La fel ne-a fascinat şi Braşovul, poleit de luminile serii! A doua zi diminaţa am vizitat Biserica Neagră, apoi am văzut cele două turnuri, Alb şi Negru, părţi componente ale vechilor fortificaţii ale oraşului. Din Câmpina, am urcat cu telecabina să vedem Sfinxul şi Babele ce stau de veghe, din vremi uitate, la hotarele dintre Pământ şi Cer. Am fost surprinşi de splendoarea peisajelor montane…La poalele muntelui era încă toamnă, iar aici ne-a întâmpinat iarna, mângâindu-ne obrajii cu răcoarea zăpezii. La coborâre, ne-a ispitit ideea de a trece şi pe la Cascada Urlătoare, care, după o drumeţie de 30-40 de minute, ne-a încântat simţurile într-un mod aparte. În ultima zi, vizitând Castelul Peleş şi Castelul Bran, am făcut o interesantă incursiune în istoria şi cultura românească. Entuziasmul, emoţia ne-au copleşit pe toţi deopotrivă, la fiecare pas. Nu pot uita încântarea celor mai mici excursionişti din grup, între care gemenii Dragoş şi Alexandru Juvricea, Alina Bordea dintr-a VI-a. Închid ochii şi încerc să-mi rememorez ce-am văzut în cele trei zile; simt pe buze zâmbetul care trădează imensa bucurie lăuntrică, sterea de extaz a momentelor trăite foarte intens. A fost un vis?… Va rămâne, cu certitudine, o amintire de neuitat!

 Diana Fekete, clasa a XII-a 

LYCEUM, nr. 19, an. 2003 

 5. Pe urmele trecutului 

 Plină de emoţie şi de nerăbdare, am pornit sâmbătă dimineaţa (22 noiembrie 2003) către frumoasele plaiuri ale Moldovei, ale cărei peisaje, deşi nu le mai văzusem vreodată, îmi păreau familiare şi apropiate. Le cunoşteam de mică, căci fiecare copil creşte cu poveştile marelui Ion Creangă, cu poeziile „Luceafărului” ce încă îşi mai caută fericirea sau cu imaginea unei „dumbrăvi minunate” plină de spiriduşi şi de zâne. Astfel, fiind stăpânită de aceste sentimente, am devenit şi eu – pentru o zi! – o fărâmă din această natură plină de frumuseţe şi de puritate. Itinerarul excursiei a fost scurt, însă bine întocmit, încât am vizitat obiective foarte valoroase. Culmea Pângăraţiului, unde am făcut primul popas, ne-a oferit o panoramă extraordinară; datorită covorului de ceaţă ce acoperea peisajul îndepărtat, aveai impresia că te afli deasupra norilor. După o scurtă oprire la Bicaz, ne-am îndreptat spre Cetatea Neamţului, loc plin de istorie, loc ce încă mai păstrează rămăşiţele vitejiilor de altădată. Până la Cetate, traseul ne oferă un peisaj încântător, un tablou al unei naturi feerice, în care se poate remarca şi frumuseţea oferită de barajul de la Bicaz. Ruinele Cetăţii Neamţului m-au emoţionat puternic! Urcând spre cetate, ai impresia că îi vezi pe marele Sobieski în fruntea leşilor săi ţintind spre meterezele falnicei cetăţi spre a o cuceri şi pe vitejii plăieşi care nu vor să-şi vândă libertatea. Gândul m-a dus apoi la legenda lui Dimitrie Bolintineanu, „Muma lui Ştefan cel Mare”…De pe cetate am văzut „Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte de veacuri Cetatea Neamţului”; ceea ce m-a decepţionat însă este neglijenţa şi indiferenţa faţă de vestigiile trecutului. Deşi nu mai văzusem casa lui Ion Creangă din Humuleşti, o cunoşteam atât de bine! Am regăsit în ea „motoceii legaţi de prichiciul vetrei cel humuit”, ceaslovul cu muştele sacrificate între paginile sale, peste tot, în fiecare colţ zărindu-l , parcă, pe Nică, care cu râsul, cu voioşia şi cu năzdrăvăniile sale ne-a înfrumuseţat copilăria. Mănăstirea Neamţului ne-a impresionat prin vechimea şi sobrietatea acesteia, prin valorile pe care le adăposteşte, în special iconostasul poleit cu aur şi picturile interioare. Pe jilţul domnesc îl simţi încă pe Ştefan cel Mare, aşa cum ni-l prezintă Sadoveanu în „Fraţii Jderi”. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului este de o frumuseţe rară, toate acestea oferindu-ţi o linişte sufletească desăvârşită. Excursia aceasta mi-a întărit convingerea că fiecare incursiune în istorie, în trecut, ne face mai frumoşi, mai buni şi mai bogaţi. 

Emanuela Dobrin, clasa a X-a 

Notă. La această excursie în Moldova au participat elevele Emanuela Dobrin şi Cherecheş Maria, împreună cu doamna profesoară Ionela Popa. Excursia a fost oferită de Editura Sigma câştigătorilor unui concurs de matematică desfăşurat la Bălan, în data de 19 mai 2003, între elevii claselor a IX-a din liceele judeţului Harghita. LYCEUM, nr.20, an.2003 

 6. Întâlnire cu arta şi istoria, la Lăzarea 

22 noiembrie 2003 a fost data în care s-a organizat o excursie de câteva ore, cu trenul, la Lăzarea. Eram atât de dornici şi de curioşi încât nimic nu ne putea împiedica să amânăm plecarea, nici măcar ceaţa deasă care nu se mai ridica de câteva zile. Însoţiţi de doamna dirigintă Cotfas Elena, de doamna profesoară de geografie Daniela Dobrean şi de domnul profesor de istorie Dumitru Ţepeluş, am vizitat mai întâi castelul contelui Lazar, în interiorul căruia există amenajat un adevărat muzeu, cu colecţii de pictură modernă, de artă populară secuiască, de ouă încondeiate, de animale şi păsări. Ne-au atras atenţia imensa sală de recepţie situată în partea administrativă a castelului, turnul de observaţie, de unde se poate admira, cât cuprinde vederea, depresiunea Giurgeului şi biserica franciscană, un locaş catolic, cu totul aparte faţă de bisericile noastre ortodoxe. Am fost impresionată în egală măsură de cele văzute cât şi de nerbdarea noastră de a afla lucruri noi, de emoţia şi bucuria pe care ţi le creează de fiecare dată întâlnirea cu arta şi istoria. Elevii clasei a XI-a LYCEUM, nr.21, an. 2003

 7. Întâlnire cu locuri sfinte 14 noiembrie 2004

 De mult îmi propusesem să ajung încă o dată la Blaj, pentru că a face popasuri la locuri sacre cum sunt cele din Blaj - Câmpia Libertăţii, Crucea lui Iancu sau Piatra Libertăţii, monumentul lui Inochentie Micu-Clain, mormintele lui Inochentie Micu-Clain şi Alexandru Todea din Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”, Capela Săracilor din Cărbunari - capătă semnificaţia unui veritabil pelerinaj. Am regretat că în zilele de 8-10 octombrie a.c. nu am fost prezentă la Blaj, aici de unde a răsărit soarele românilor! În acele zile, s-au celebrat 250 de ani de la deschiderea Şcolilor româneşti din Blaj, adevărate „fântâni ale darurilor”, cum au fost numite metaforic şi vizionar de însuşi ctitorul lor, episcopul Petru Pavel-Aron. S-au organizat, acolo şi atunci, manifestări interesante care aveau să reprezinte preţuirea rolului Şcolii din Blaj în istoria culturală a României. În piaţa străjuită de Catedrala Sfânta Treime şi de Şcolile din Blaj, Facultatea de teologie şi Liceul teologic, s-a dezvelit statuia întemeietorului acestei „cetăţi de credinţă şi cultură românească”, Inochentie Micu- Clain. O imensă bucurie mi-a inundat sufletul încă în momentul în care am ajuns pe colina de pe care Eminescu a salutat entuziasmat „Mica Romă” a românilor şi de unde se poate admira această cetate de spiritualitate românească. Am pătruns cu smerenie apoi în Catedrala Mitropolitană. Era arhiplină. Atmosfera era sărbătorească… Cred că pentru mulţi ardeleni Blajul reprezintă un simbol. Este locul unde s-a născut conştiinţa naţională a românilor, prin prinosul de simţire românească a unor corifei ai spiritualităţii româneşti precum Inochentie Micu-Clain, Petru Pavel-Aron, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Simion Bărnuţiu, George Cipariu şi mulţi- mulţi alţii.

 Prof. Doina Dobrean

 LYCEUM, nr. 27, an. 2004 

 8. Incursiune în prezent şi în trecut 

 Fiind din nou câştigători ai concursului Sigma, organizat la Bălan, recompensa a venit la sfârşitul anului 2004: o excursie, deşi cam scurtă, totuşi plină de frumuseţe. Am străbătut locuri cu rezonanţă istorică, călcând pe urmele lui Vlad Ţepeş, Matei Corvin, Mihai Viteazul, a corifeilor Şcolii Ardelene… Primul popas a fost în oraşul Sfântul Gheorghe, unde am vizitat un muzeu de istorie şi artă secuiască. Am intrat apoi în Braşov pe urmele lui Mihai Viteazul, auzind parcă ovaţiile românilor care l-au întâmpinat la venirea lui în Transilvania. Păşind pe îngustele străduţe medievale, am ajuns în Piaţa Sfatului. Pentru o clipă m-am imaginat vedetă participantă la festivalul „Cerbul de Aur”. Biserica Neagră este impresionantă prin monumentalitatea ei, prin elementele specifice culturii săseşti, dar mai ales prin orga care, cu un glas tânguitor, este gata mereu să povestească tuturor ceea ce a văzut pe parcursul veacurilor Cred că am fost privilegiaţi să ascultăm şi câteva acorduri ale orgii. În ciuda restaurării ei, parcă se mai simte încă impregnat în ziduri mirosul de fum. I-am perceput unicitatea, aşadar, cu toate simţurile. La Bran am vizitat cel mai frumos castel pe care mi l-aş fi putut imagina vreodată, dar real, un castel în care istoria devine prezent, în care te simţi în acelaşi timp contemporan cu toate epocile pe care le-a traversat. Auzim parcă lanţurile lui Vlad Ţepeş închis aici de către Matei Corvin şi durerea-i nezisă ne înfioară, simţim pretutindeni prezenţa locatarilor de altădată şi emoţiile ne copleşesc. Ne despărţim de magnificul castel cocoţat pe înălţimea unui munte , păşind în realul prezent şi ducând cu noi puternice sentimente şi emoţii care aureolează amintiri ce nu se pot uita uşor. Cred că sunt în asentimentul colegei mele Maria Cherecheş să mulţumim doamnei Ionela Popa, profesoara noastră de matematică, căreia îi datorăm această excursie şi totodată succesul la concursul de matematică. 

Emanuela Dobrin, clasa a XI-a LYCEUM, nr. 29, an. 2005 

 9. Pe plaiuri eminesciene 

 Am avut ocazia din nou să particip la etapa naţională a Concursului de limba şi literatura română „Mihai Eminescu”, anul acesta organizat la Botoşani. A fost minunat totul: imediat ce am intrat în acest oraş plin de istorie, am avut impresia că respir un aer medieval, că trăiesc într-o altă lume, căci Botoşanii este un adevărat muzeu în aer liber. Este magic să poposeşti pe minunatele meleaguri din nord-estul ţării, în peisajul lin şi odihnitor care au inspirat poezia eminesciană şi muzica compozitorului din Livezii Dorohoiului! Nu găseşti aici nici munţii semeţi care să te urce în înalt, nu găseşti nici nisipul mângâietor al mării, unduit de neliniştea valurilor, dar întâlneşti cunoscute umbre ale trecutului care îşi armonizează paşii cu ritmul paşilor tăi. Calci pe pietre şi simţi mersul apăsat şi iute al lui Stefan cel Mare, îl vezi sub un tei din parc pe angelicul băieţandru cu ochi adânci pierdut în lumea de vise sau auzi sunetele siderale ale muzicii enesciene. Am simţit la fiecare pas respiraţia lui Eminescu…La Ipoteşti, în atmosfera casei părinteşti, vizitatorul are posibilitatea să refacă imaginar traseul existenţial al genialului Eminescu, „poetul nepereche” al nostru. Intâlnirea cu Ipoteştii şi Botoşanii este deconectantă fiindcă bunătatea, căldura sufletească şi ospitalitatea oamenilor sunt impresionante, iar ei, oamenii, aparţin parcă unui tărâm al liniştii şi al fericirii. 

Emanuela Dobrin, clasa a XI-a LYCEUM, nr.30, an. 2005 

10. Itinerar european

 Pus în situaţia de a-mi rememora cele văzute în timpul călătoriei pe care nu de mult am făcut-o la Strasbourg, între 24 februarie şi 4 martie 2006, retrăiesc emoţiile deosebite din acele zile. Am avut şansa şi bucuria de a fi unul dintre cei 27 de participanţi la această excursie oferită tinerilor instituţionalizaţi în diferite centre de plasament din România, toţi câştigători la concursul „Floare de colţ”, ediţia a III-a, desfăşurat la Bucureşti, eu fiind fericitul câştigător al locului al III-lea la proba de dans. Itinerarul excursiei (Bucureşti – Braşov – Arad – Nădlac – Budapesta – Viena – Salzburg –München - Strasbourg - Berna - Budapesta – Bucureşti) l-am parcurs cu autocarul. Ne-am împrietenit repede în primul rând din nevoia de a comunica, de a schimba impresii, de a exprima sentimente atât de felurite, de la bucurie, la încântare şi extaz. Ne-am simţit bine împreună, ne-am entuziasmat, am râs, am făcut o mulţime de fotografii pentru a imortaliza trecerea noastră fugară prin aceste locuri de vis ale Europei. Am poposit la Budapesta, la Viena, la Salzburg - oraşul natal al lui Mozart -, la Strasbourg, la Berna şi din nou la Budapesta. Am avut, aşadar, ocazia să vedem şi câteva capitale europene în drumul nostru spre Strasbourg. Aici am vizitat Instituţiile Europene: Curtea Europeană, Parlamentul European, Consiliul Europei, Universitatea, Catedrala, ne-am plimbat prin oraş şi prin parc. Am rămas foarte plăcut impresionat de ordinea şi curăţenia care domneşte pretutindeni, de felul în care sunt întreţinute autostrăzile şi parcurile, de modul de viaţă al oamenilor, ceea ce denotă un înalt grad de civilizaţie, respect faţă de cultura lor, grijă pentru generaţia prezentă şi pentru cea viitoare, o grijă deosebită pentru tot ceea ce ne înconjoară. Mă gândesc ce mare adevăr exprimă proverbul românesc: „Omul sfinţeşte locul”… Cred că putem jindui la bunăstarea celor care trăiesc în ţările ărin care am trecut numai dacă fiecare din noi încearcă să facă ceva pentru a „sfinţi” locul în care trăieşte prin atitudinea sa, prin faptele sale, prin respectul faţă de sine şi faţă de semeni, ca şi faţă de natură. 

Szabo Ioszef, clasa a X-a LYCEUM, nr.35, an 2006 

 11. În excursie la Târgu-Mureş, 31 octombrie 2006 

 Totul a început într-o zi, când doamna profesoară Doina Dobrean ne-a anunţat că se va organiza o excursie la Târgu-Mureş în scopul vizionării unui spectacol de teatru…Ne doream să treacă mai repede cele trei săptămâni până la data plecării! Am străbătut drumul ce însoţeşte Valea Mureşului, privind de la fereastra autocarului minunatele peisaje de toamnă, ascultând muzică, schimbând impresii. Ajunşi la Târgu-Mureş, în miezul zilei, ne-am oprit mai întâi la Grădina Zoologică. Animalele, obişnuite cu prezenţa omului, fie că ne-au întâmpinat cu indiferenţă, în special tigrul, aflat la ora siestei, cufundat într-un somn adânc, bivolul lenos, cangurii, peştii şi şerpii, fie cu oarecare teamă, cerbii, căprioarele şi păsărelele; ne-ai întâmpinat fie cu nelinişte şi duşmănie, parcă, pisicile sălbatice, fie cu speranţa de a primi ceva gustos de la vizitatori, în special struţii, maimuţele, măgarii şi urşii, apropiindu-se de gratiile ce îi privau de libertate…M-am gândit atunci că numai în libertate poţi accede la fericirea pe care fiecare o visează. 

Andra Popa, clasa a VIII-a

Grădina zoologică părea în strai de sărbătoare în acea zi superbă de sfârşit de octombrie. Frunzele ruginii ale stejarilor, spulberate de adierea vântului de toamnă, aveau reflexe felurite în razele piezişe ale soarelui. Am plecat de la Grădina zoologică cu regret că timpul propus pentru vizită a trecut prea repede, dar cu promisiunea de a reveni. Următorul popas a fost Palatul Culturii, unde am vizitat sala oglinzilor, muzeul de istorie şi sala de concerte. Am admirat îndelung vitraliile din sala oglinzilor, urmărind cu atenţie fiecare detaliu în timp ce ghidul ne oferea explicaţiile necesare înţelegerii scenelor de viaţă înfăţişate, inspirate din activitatea cotidiană sau din folclorul locuitorilor acestor meleaguri transilvane. 

Ioana Vaidoş, clasa a VII-a

 Ne-am aşezat confortabil în sala de concerte a Palatului Culturii, extaziaţi de frumuseţea ornamentelor de pe tavan, de imensa orgă, de sunetele duioase ale flautului; un artist francez repeta pentru concertul ce avea să înceapă după scurtă vreme. Ne-ar fi plăcut să putem rămâne la acel concert, dar am părăsit în linişte sala, cu regret; timpul vizitei noastre expirase. Cu emoţie aşteptam momentul începerii spectacolului de teatru. Se însera. Ne-am plimbat puţin în Parcul trandafirilor, am intrat şi la Catedrala ortodoxă, apoi la cofetărie şi la pizzerie. Intram pentru prima oară într-o sală de spectacole a unui Teatru naţional, aveam să asist pentru prima oară la un spectacol de teatru. Când cortina s-a ridicat, mi-am simţit sufletul vibrând de emoţii. Am urmărit piesa de teatru ce părea un vis desprins din realitatea de zi cu zi; este vorba de comedia „Prins în plasă”. Cele două ore de spectacol au trecut neaşteptat de repede. Când cortina s-a lăsat, le-am mulţumit actorilor prin aplauze frenetice şi îndelungi. Concluzia este că ne-a plăcut foarte mult spectacolul şi am dori să mai vizionăm şi alte piese. Va rămâne o zi de neuitat de care ne vom aduce aminte mereu cu plăcere. Oana Juverdeanu, clasa a VIII-a,

 LYCEUM, nr. 36, an. 2006 

 12. Vacanţă în Ungaria 

 Am petrecut la sfârşitul semestrului I cea mai frumoasă vacanţă a mea, două săptămâni la Budapesta. Nerăbdarea de a vedea o ţară străină, bucuria de a-mi vedea visul împlinit şi de a-l revedea pe fratele meu după un an au fost atât de puternice, încât odată ajunsă la Budapesta, am uitat de oboseala lungii călătorii. În timpul şederii în capitala Ungariei am văzut multe lucruri interesante: cetatea Buda, podurile de peste Dunăre – Podul cu lanţuri, Podul Elisabeta, Podul Margareta, Podul Libertăţii -, statuia Libertăţii de pe dealul Gelert, Catedrala Matyas, Parlamentul Ungariei, Piaţa Eroilor… Păşind în Biserica Sfântului Istvan, la liturghia de duminică, am simţit iubirea lui Isus coborâtă în sufletul meu şi o profundă linişte sufletească. Entuziasmul clipelor frumoase petrecute la Budapesta, secondat de dorul de casă, de ţară şi de şcoală, rămân de neuitat.

 Eröss Timea, clasa a X-a LYCEUM, nr. 37, an 2007 

 13. Note de drum

 Spre marea bucurie a elevilor, au fost organizate spre sfârşitul acestui an şcolar două excursii de câte o zi fiecare, pe itinerariile: Cheile Bicazului, Lacu-Roşu, Bicaz (plimbare cu vaporaşul), Cetatea Neamţului, Humuleşti, Mănăstirea Neamţ, Borsec şi Lăzarea (Castelul Lazar şi Biserica Franciscană), Izvorul-Mureşului (mănăstirea Adormirea Maicii Domnului), Miercurea-Ciuc (Cetatea Miko – Muzeul de artă tradiţională secuiască), Lacul Sfânta Ana, Tuşnad, Lacul Ciucaş. Iată câteva impresii ale excursioniştilor: „Nu voi uita niciodată excursia organizată la casa memorială al celui mai mare povestitor român al tuturor timpurilor, Ion Creangă. Nemuritoarele sale povestiri au prins viaţă imediat ce am trecut pragul casei sale părinteşti din Humuleşti. Totul era aşa ca în copilăria sa: masa, cuptorul cu sfoara cu motocei cu care se jucau mâţele… Bătrânul cireş, din curtea mătuşii Mărioara, devenit şi el un simbol al copilăriei lui Nică a lui Ştefan a Petrei, parcă mai simte căldura mâinilor năzdrăvanului copil care se căţăra să culeagă cireşe. Cu mare tristeţe, cu paşi mărunţi, am părăsit tărâmul copilăriei lui Ion Creangă.” Bogdan Urzică, clasa a VII-a

 „ La casa lui Ion Creangă, Nică era printre noi. Îl vedeam venind de la furat de cireşe sau de la scăldat, rugându-se da mama lui să-i dea de mâncare. „Sfântul Nicolae” îl aştepta parcă...

Raul Buzilă

 „La Lacul „Sfânta Ana” ne-am simţit minunat.. Apa lacului, liniştită, limpede, curată şi călduţă ne-a invitat la baie şi la plimbare cu barca. Ajunşi, într-o barcă, la mijlocul lacului, ne-am oprit să admirăm frumuseţea din jurul nostru: deasupra, bolta cerului senină, cu soarele care se răsfăţa în oglinda apei; jos un ochi de apă limpede înconjurat de păduri colosale de brazi. Aş fi rămas neclintită ore în şir să admir frumuseţea acestui peisaj mirific.” Sorina Roşca, clasa a VII-a 

„ Fiind o zi de duminică, am avut bucuria să prindem frânturi de liturghie la biserica franciscană din Lăzarea şi la mănăstirea ortodoxă din Izvorul Mureşului. La Şumuleu ne-am închinat fecioarei Maria făcătoare de minuni. Sentimentul a fost unul puternic, de întâlnire cu Dumnezeu. Am trăit tot timpul excursiei momente care ne-au marcat sufletele şi inimile, momente pe care le-am făcut cunoscute şi părinţilor noştri, la întoarcere.” 

Petruţa Todoran, LYCEUM ,nr.39, an 2007 

 14. Bucuriile vacanţei 

 Vacanţa de vară care abia s-a terminat mi-a dăruit multe zile minunate, de neuitat. Îmi vine greu să spun care a fost cea mai frumoasă deoarece fiecare zi a fost unică. Vă voi povesti totuşi pe scurt escapada pe care am făcut-o la lacul Iezer din Munţii Călimani, împreună cu rudele noastre din Ungaria. Am parcurs drumul pe jos. Totul părea fantastic: păduri cu aer curat, mirosind a cetină, pâraie reci ce sunau ca nişte cristale de gheaţă, roci diferit colorate, triluri subţiri de păsărele…Un adevărat Paradis! Ne întâlnirăm la un moment dat cu nişte persoane care veneau de la staţia meteorologică. Întrebându-i ce distanţă mai avem de parcurs, ne-au spus că până la Iezer mai avem de mers două ore, iar până la staţia meteo cinci ore. Am fost mirată să aflu că distanţele se măsoară în ore, nu în kilometri. Întâlnirăm în calea noastră primele izvoare de sulf. Drumul a fost obositor, dar, cu chiu, cu vai, am ajuns în cele din urmă la Iezer. Brr! Ce frig era acolo şi ce vânt! Mai aveam de mers încă 5 km şi ajungeam în Moldova. Da, în Moldova. Ochii nu se săturau să admire peisajul splendid din jur, vârfurile înzăpezite ale munţilor învăluite în aburi calzi! E greu să descrii în cuvinte atâta frumuseţe! Extraordinar! Extazul în faţa splendorilor naturii ne-a fortificat spre a putea parcurge aceeaşi distanţă pentru a ajunge acasă. A fost o excursie superbă care merită locul de onoare în inima mea. 

Szebeni Andrada, clasa a VI-a

 O bună parte din vacanţa de vară am petrecut-o la Târgu-Mureş, la rudele mele. Într-una din zile am vizitat cetatea din comuna Saschiz, situată în apropiere de Sighişoara. Aveam să aflu că este o comună locuită altădată de saşi, o localitate care conservă case construite de saşi, cu un stil arhitectural specific, şi, în centru, biserica veche de sute de ani. Aspectul tipic al localităţilor săseşti contribuie la definirea profilului cultural al acestei zone a Europei multietnice şi multiculturale – Europa centrală. Biserica evanghelică din Saschiz (1492-1496) este una din cele 150 de biserici săseşti fortificate existente pe teritoriul Transilvaniei, construite în perioada 1200-1500. Remarcabilă prin modul de fortificare a construcţiei, biserica din Saschiz este una din cele câteva biserici săseşti fortificate aflate în patrimoniul mondial (UNESCO. Cu pas hotărât, am urcat dealul pe care se află o cetate splendidă. Vederea cetăţii mi-a permis să-mi imaginez o călătorie în vremuri de mult apuse, de basm. Vizitarea unor astfel de locuri oferă o remarcabilă lecţie de istorie. O astfel de călătorie se dovedeste a fi o sursă de meditaţie, fantezie şi improvizaţie. Am plecat de acolo cu impresii frumoase şi cu dorinţa de a reveni, dar şi de a vizita alte locuri asemănătoare. 

Raul Buzilă, clasa a VI-a LYCEUM, nr 40, an 2007