ITINERAR: Alba-Iulia - Hunedoara - Timișoara - Arad- Oradea - Cluj-Napoca - Târgu Mureș - Subcetate
BENEFICIARI: Elevi ai Liceului "Miron Cristea" din Subcetate
Profesori coordonatori: Daniela Buzilă, Dina Buruș, Alisia Constantin
În perioada 20-22 decembrie 2023, un grup de 28 de elevi și 3 cadre didactice de la Liceul ”Miron Cristea”, Subcetate au participat la o minunată excursie cu obiective istorice și geografice generoase.
În prima zi am poposit la Cetatea Alba Carolina, despre care se spune că este cea mai mare cetate din România. Aici am vizitat Catedrala Încoronării și Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail”, ambele situate în interiorul cetății. Catedrala Încoronării cu hramul ”Sfânta Treime”, a fost construită cu sprijinul Casei Regale a României și face parte din Lista monumentelor istorice din România. În curtea acestei biserici a avut loc în data de 15 octombrie 1922 ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari.
Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail” este cel mai valoros monument de arhitectură romanică și gotică din Transilvania, deținând două recorduri: este cea mai veche (construcția a început în secolul al XI-lea, odată cu întemeierea Episcopiei Transilvaniei) și totodată cea mai lungă catedrală din România (93 m în ax). În interiorul catedralei se află mormântul voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara.
După vizitarea celor două Catedrale am avut parte de o adevărată lecție de istorie la Muzeul Național al Unirii. Am călătorit în timp și am putut vedea exponate din perioada preistorică (ceramică, unelte și arme din piatră, bronz, fier); dacică (ceramică, podoabe, unelte, arme din fier, bronz, argint); romană - provenind din marele centru urban Apulum (sculpturi, vase ceramice, unelte şi arme din fier, podoabe), medievală (ceramică, bijuterii şi obiecte din aur, argint şi bronz din secolele VIII - X arme, sigilii nobiliare şi ale oraşului Alba Iulia). Am văzut documente, fotografii şi obiecte memoriale legate de Revoluţia de la 1848, de Unirea de la 1 Decembrie 1918, colecţii de etnografie şi artă populară (port, ţesături, ceramică, icoane pe lemn şi sticlă).
Odată intrați în cea mai mare cetate din România, nu puteam să nu vizităm primul, și deocamdată, singurul muzeu de artă sacră din țară, Museikon. Aici sunt expuse peste 5600 de comori (icoane pe lemn, sticlă, materiale textile, hârtie), cărți vechi românești și străine, obiecte liturgice și veșminte de cult.
Un alt obiectiv istoric stabilit pentru prima noastră zi de excursie a fost reprezentat de Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei. Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, în stil gotic, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu.
Am încheiat ziua într-o atmosferă de sărbătoare, la Târgul de Crăciun din centrul Timișoarei, unde ne-am delectat cu delicii culinare și cu ciocolată caldă.
A doua zi, mai mult sau mai puțin odihniți, am pornit la pas prin Timișoara și am admirat clădirile pe lângă care am trecut. Ne-am dorit foarte mult să ajungem la Expoziția Brâncuși, ce se desfășoară la Muzeul Național de Artă, în perioada 30 septembrie 2023 - 28 ianuarie 2024, și am reușit! Nu mă pricep să descriu opere de artă, însă văzând Rugăciune, Sărutul, Domnișoara Pogany, Pasărea Măiastră, Coloana Infinitului din lemn și alte sculpturi, fotografii, documente de arhivă, materiale filmate, am simțit emoție, bucurie, admirație…
Am intrat și la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, care este cel mai mare edificiu religios din oraș, catedrală a Mitropoliei Banatului, cu hramul „Trei Ierarhi”. Simbol al orașului, cu înălțimea de 90,5 m, în prezent este a doua biserică din România ca înălțime după Catedrala Mântuirii Neamului, viitoarea catedrală patriarhală din București.
Am văzut și râul Bega, am vizitat și Muzeul Consumatorului comunist, un muzeu informal, creat de către oameni care își doresc să păstreze istoria și memoria unui oraș și a unei ţări. Amenajat sub forma unei locuințe obișnuite cu bucătărie, sufragerie, camera copiilor, debara, baie, muzeul cuprinde cam tot ce aveau românii acasă în Epoca de Aur: de la obiecte de uz casnic și decorativ la îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii de vestimentație.
După o zi atât de bogată, în care istoria, arta și geografia s-au îmbinat atât de armonios, am ajuns și la Oradea, unde am mai încheiat o zi într-o atmosferă de sărbătoare.
A treia zi, ne-am luat rămas bun de la Oradea și am pornit către casă, căci am avut drum lung de parcurs. Am poposit la Cluj pentru a savura un prânz mai mult sau mai puțin ardelenesc, după care ne-am continuat călătoria în acorduri de chitară.
Profesor Alisia Constantin
CETATEA ALBA CAROLINA
CASTELUL HUNIAZILOR
TIMIȘOARA
ORADEA
FOTO: profesor Daniela Buzilă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu