marți, 6 iunie 2023

Proiectul ÎMPREUNĂ – EGYUTT

    

În perioada 24-27 aprilie, 9 elevi de la Școala Gimnazială „Szent Istvan” din Sâncrai au petrecut patru zile memorabile, alături de 9 elevi de la Liceul „Miron Cristea” din Subcetate în cadrul proiectului „Împreună-Együtt”.
    Copiii au petrecut împreună opt zile frumoase, pline cu activități educative și interesante. Ei au explorat Subcetatea, Toplița și împrejurimile, vizitând Mănăstirea Doamnei, Muzeul Etnografic, Mănăstirea Sfântului Ilie, Sera de flori, Casa pădurii, Muzeul de cămăși populare și Pârtia de bob.
Cred că a fost o experiență de neuitat atât pentru elevi, cât și pentru noi, profesorii.
    Organizarea impecabilă a acestor activități se datorează colectivului didactic din localitatea Subcetate și mai ales doamnei profesoare Gabor Crina.
Prof. ARANKA PAL









💙 

    În perioada 27 februarie - 02 martie 2023, 10 elevi de la Liceul ,,Miron Cristea” din Subcetate, însoțiți de prof. Gabor Crina, au petrecut clipe de neuitat, alături de 10 elevi de la Școala Gimnazială ,,Szent Istvan”, din comuna Dealu, sat Sâncrai, în cadrul Proiectului de parteneriat inițiat de ISJ Harghita, prin d-ra Inspector Manuela Stîngă.
Urarea de bun venit, prezentarea colectivului didactic și organizarea perechilor ne-au făcut să înlăturăm barierele și să pornim cu entuziasm înspre necunoscut, spre descoperirea celuilalt și (re) descoperirea noastră.
Am realizat machete care ne-au stimulat creativitatea și ne-au testat îndemânarea.
Am vizitat obiective importante din Odorhei: Cetatea Inima lui IisusParcul cu statuiPotcoava orașului, Statuia Secuiul de FierMormântul lui Orban Balasz pe aleea cu 17 porți secuiești.
Am explorat și împrejurimile, vizitând Monumentul Crucea lui IisusMormântul lui Tamasi Aron, aflând povești și legende care ne-au îmbogățit atât mințile, cât și sufletele.
Am confecționat primele lănțișoare/ brățări din mărgele, punându-ne în valoare priceperea și răbdarea.
Am asistat la o lecție de prelucrare a iascăi, a Meșterului Iască – Mate Karoly din Corund.
Am devenit creatori de artă sub îndrumarea meșterului olar care ne-a inițiat în tainele olăritului.
Am pictat, am asistat la un spectacol de dans popular, conștientizând importanța păstrării valorilor.
Toate aceste activități gândite și organizate impecabil se datorează colectivului didactic din localitatea Sâncrai, comuna Dealu: Pál Aranka, Török Mária, Nagy Ernő, Szőke Ágnes, Nagy Elemér, în fruntea căruia se află doamna Director Adjunct, Ozsváth Júlia.
Mulțumim pentru experiența ÎMPREUNĂ!
Prof. CRINA GABOR


















 

Niciun comentariu: