Ziua României şi a românilor a
fost sărbătorită şi la Subcetate, vineri, 29 noiembrie, la Căminul Cultural
printr-o activitate bogată pregătită de cadrele didactice şi elevii Liceului
“Miron Cristea”. Fiecare profesor îndumător a conturat un moment prin care să
arate însemnătatea acestei zile festive, importantă pentru fiecare român. Activitatea a început cu câteva cuvinte din partea dir.adj. Anişoara Balog.
“Marea Unire, aniversată în ziua de 1 decembrie, este cea mai importantă
sărbătoare a românilor de pretutindeni. În această zi, prin efortul oamenilor
de rând, al politicienilor, precum şi al unei conjuncturi internaționale
favorabile, Transilvania s-a unit cu patria mamă, România. Astfel, pentru prima
dată în istoria românilor, provinciile istorice Transilvania, Muntenia,
Moldova, Banat, Crişana, Bucovina şi Basarabia duceau la îndeplinire visul
atâtor înaintaşi ai spațiului românesc, exprimat metaforic prin Unirea în cuget şi simțire”, spunea doamna profesoar[ de istorie Anişoara Balog, amintind apoi şi cuvintele marelui om de
litere Bogdan P. Haşdeu: “Moldova, Transilvania şi Muntenia nu
există pe fața pământului. Există o singură Românie, există un singur corp şi
un singur suflet, în care toți nervii şi toate suspinele vibrează unul către
altul”.
A urmat intonarea imnului național
în interpretarea Corului Intermezzo
al liceului, coordonat de prof. Bogdan Pulhac.
Elevi din învățământul primar, gimnazial şi liceal, împreună cu profesorii lor, au cântat şi au recitat cu bucurie şi mândrie despre țara lor. Un moment
deosebit a pregătit şi grupul de folk al liceului “Folk în dar”, condus de
prof. Daniela Buzilă.
Foto şi text: Cosmina
Marcela OLTEAN
https://www.facebook.com/dobrean.daniela/videos/pcb.2636668086369376/2636667613036090/?type=3&theater
https://www.facebook.com/dobrean.daniela/videos/pcb.2636668086369376/2636667826369402/?type=3&theater
https://www.facebook.com/melania.dinu.35/videos/1894641650682259/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu