INVITAȚII NOȘTRI: DANIEL TUDOR COTFAS și PETRU ADRIAN COTFAS

Doina Dobreanu: Ne-am reîntânit la Subcetate, la sfârșitul anului 2013, cu ocazia Crăciunului, sărbătoare pe care ați petrecut-o împreună cu părinții, în familie, așa cum se obișnuiește. V-ați întors pentru câteva zile de vacanță „acasă”, aici unde a început povestea vieții dumneavoastră. În ce măsură întoarcerile acasă vă hrănesc sufletul? Vorbiți-ne despre părinți, despre casa părintească, despre jocurile și prietenii din copilărie, despre ambianța satului natal…

Daniel –Tudor Cotfas:[2]

Întoarecerea acasă înseamnă în primul rând alinarea dorului de părinţi… Chiar dacă trăim în era tehnologiei şi ne putem auzi şi vedea utilizând diferite dispozitive de comunicare moderne, oricât de sofisticate ar fi acestea, faptul că îţi simţi şi vezi părinţii de aproape nu poate fi înlocuit de nimic.

Apoi aceste veniri acasă, din păcate din ce în ce mai scurte datorită timpului care parcă s-a luat la întrecere cu cineva invizibil, îmi învie amintirile, toate frumoase acum şi pline de consistenţă.

Întoarcerea în Subcetate îmi bucură sufletul şi prin întâlnirile cu vechii prieteni. Chiar dacă ne vedem foarte rar, când se întâmplă, văd în faţa mea feţe zâmbitoare care vorbesc de la sine. Din păcate, există şi două întâlniri anulate pentru totdeauna. Dumnezeu să-i odihnescă în pace!

Vedeți, spun cu nonşalanţă „acasă” şi „la părinţi”, chiar dacă „acasă” înseamnă acum pentru mine la Braşov.

Petru-Adrian Cotfas:[3] Când am plecat de acasă spre Brașov, pentru a-mi începe viața de student, în 1992, plănuiam să mă întorc pe meleagurile natale după absolvire. Însă viața mi-a oferit altă variantă, deschizându-mi uși care nu mă gândeam că ar fi posibil de deschis în momentul plecării. Cu toate acestea, de fiecare dată când reușesc să ajung „acasă” încep sa mă năpădească amintirile. Aș vrea să încep cu șocul respirării aerului de la Subcetate. De câte ori m-am dat jos din tren sau din mașină, am simțit o diferență majoră în aerul respirat: aerul de Subcetate este mai „tare”, este aer de munte curat și oxigenat. Deși trăiesc la Brașov, unul dintre cele mai curate orașe din țară, poluarea creată de mașini și fabrici acoperă mireasma plăcută a aerului de munte.

Apoi, vederea casei părintești îmi umple mintea cu imaginile acumulate timp de 18 ani. Nici nu reușesc să mă dezmeticesc din avalanșa de amintiri, că și văd întâmpinându-mă părinții mei dragi care îmi trezesc sentimente de liniște și pace, dar în același timp de bucurie nemărginită. Indiferent cât de obosiți au fost, mi-au oferit întotdeauna un zâmbet și o îmbrățișare de bun venit, așteptându-mă cu masa plină de bucate, ca la „mama acasă”.

Nostalgia anilor de liceu mă năpădește o dată cu intarea în camera mea. Acum, ca și atunci, razele de soare pătrund pe geam și iluminează patul acoperit cu o cuvertură roșie și masa transformată în birou de studiu, creând o atmosferă caldă și plină de pace.

Mergând apoi spre grajd, îmi aduc aminte de perioada din copilărie în care duceam vacile la pășunea de lângă pădurea de pe deal. Atunci am primit prima responsabilitate din viața mea, aceea de-a avea grijă ca vacile noastre să fie bine hrănite și adăpate. Timpul petrecut la pășune mi-a permis să citesc un număr mare de cărți. Timpul se scurgea mai repede intrând în lumea imaginară a lui Harap Alb la început și continuând cu cea a lui Robin Hood sau D'Artagnan...

Dacă ies în stradă și merg la dreapta, „în sus”, trec pe lângă casa bunilor mei prieteni, Costel și Dinu Dobrean, cu care am petrecut momente de neuitat, nopți întregi ascultând și înregistrând muzică, discutând despre activitățile de peste zi și teorii universale; tot cu ei mergeam la discotecile din Subcetate, Hodoșa și Gălăuțaș.

Nu departe este terenul de sport unde ne adunam să ne descărcăm energia, jucand, în general, fotbal, dar și alte jocuri.

Dacă ies din curte în stradă și o iau la stânga, „în jos”, ajung la școala în care am străbătut toate treptele învățării, de la grădiniță până la absolvirea liceului și care mi-a creat postamentul pentru viața pe care o duc acum.

DD: Amintesc o declarație a Oanei Pelea: „Nu există singurătate, pentru că întotdeauna în sângele tău și în venele tale curge un neam întreg. Curg toți strămoșii care sunt în oasele noastre…” Din acest punct de vedere, nu suntem singuri niciodată… În ce măsură vă simțiți înaintașii în mădularele dvs.? Ce trăsături ale părinților sau ale bunicilor recunoașteți în dumneavoastră?

DTC: Bunicii mei au trecut relativ repede pentru mine în nefiinţă. Bănuiesc însă că au cizelat aşa cum au putut şi s-au priceput trupul şi sufletul meu firav. Oricum, în acele momente, când viaţa te încearcă, îmi place să cred că ei sunt alături de mine şi îmi oferă ceea ce poate nu au reuşit atunci, demult, timpul fiind prea scurt. Îmi place să cred că am dobândit un caracter de luptător, de om integru, blând, dar şi furios la nevoie, un om cu tact, care să poată împăca „şi capra, şi varza” la nevoie.

Chiar dacă fiecare om este unic prin ceea ce este şi face, cred că este influenţat în mod serios de mediul în care se dezvoltă. Din fericire, arealul meu a fost unul sănătos, favorabil pentru consolidarea, în ceea ce mă privește, a unei morale creştine sănătoase.

PAC: Eu m-am născut în noiembrie 1974, la câteva luni după decesul bunicului patern, Petru…

DD: Prenumele Petru vi s-a dat, cred, în memoria acestui bunic abia plecat dintre cei dragi.

PAC: Părinții mi-au spus de mai multe ori că există asemănări între mine și el. Nu știu cât de mari sau mici sunt acestea, însă vreau să cred că am moștenit cel puțin o parte din hotărârea și puterea de muncă pe care o avea bunicul, din spusele familiei și nu numai.

Părinții mei reprezintă un model în viață pentru mine. La fel ca și ei, încerc să-mi costruiesc viața pe puterile mele proprii, prin muncă cinstită, să mă mulțumesc cu ce am și să nu tânjesc după ceea ce nu este al meu. Am învățat de la ei că prin muncă asiduă și focusare poți să „răstorni munții”, adică să obții ceea ce vrei. Aș vrea să cred că am moștenit de la ei dârzenia și spiritul de sacrificiu pentru binele familiei, al copiilor.

DD: În ce măsură a fost important rolul părinților, al familiei în demersul de a vă construi propria persoană?

DTC: Dacă ar fi după mine, aş dori ca toţi părinţii să semene cu părinţii mei! Aş putea detalia mult aici, dar cred că am spus totul. Şi totuşi, poate nu totul… Dacă aş fi putut schimba ceva la ei, aş fi vrut să nu fie atât de modeşti!

PAC: Vreau să cred că am cei șapte ani de acasă, ceea ce înseamnă că parinții mei au reușit să construiască un postament solid pentru   a-mi dezvolta propria persoană. Nu știu cum sunt alți părinți, dar eu, când mă gândesc la ai mei, nu cred că există alții ca ei. Prin tot ceea ce au făcut au încercat să ne modeleze pentru a deveni persoane care să reușească în viață, să meargă mai departe decât ei.

Din această cauză doresc și pe această cale să le spun: vă mulțumesc că sunteți părinții mei.

DD: Ați pornit în viață ca absolvenți ai liceului din Subcetate. Familia, parcursul școlar, capacitățile intelectuale și fizice, elanul tineresc și efortul personal au fost factorii determinanți în reușita dvs, profesională și familială. Vorbiți-ne despre perioada de formare din timpul anilor de școală la Subcetate și la facultate. Cum v-ați construit propria carieră?

DTC: Ciclul primar a fost, cred, determinant pentru mine, pentru tăria de caracter de care am dat dovadă mai tîrziu. De la grădiniţă nu îmi aduc aminte prea multe, deoarece mama mea fiind învățătoare timpul  l-am petrecut în mare parte pe la şcoală. Un singur lucru mi-a rămas întipărit în minte şi anume că, pe la trei ani, singur mi-am împrumutat schiuri de la domnul profesor Horea Dobrean. Acest moment a fost o primă reuşită, rezolvând un lucru fără ajutor.

Faptul că am crescut de mic în școală, dar poate și neîmplinirea unui vis al Mamei mele, mi-au insuflat dorinţa de a deveni profesor.

Întrebat ce voiam să devin când voi fi mare eu răspundeam cu nonşalanţa copilului, dar cu hotârârea unui adult că vreau să fiu profesor de matematică şi fizică. Chiar dacă pe parcurs au fost create unele diversiuni pentru a mă deturna de la ţelul meu, astăzi sunt ceea ce mi-am dorit şi nu îmi pare rău. Le mulţumesc Părinţilor mei pentru că au crezut în mine şi nu au încercat niciodată să îmi aleagă drumul în viaţă, ci doar m-au sprijint şi vegheat din umbră.

Cred că pentru fiecare dintre noi este extrem de important să facem ceea ce ne place, deoarece astfel putem să performăm. „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”.

Având o afinitate cu matematica, transmisă probabil de Mama mea, viaţa de elev a fost marcată de domnul profesor de matematică Gheorghe Cotfas care mi-a arătat cărarea prin stufărişul de formule şi hăţişul de teoreme timp de opt ani, astfel încât să găsesc, la final, uşa deschisă a facultăţii, care, pentru cei mai mulţi, era închisă în aceea perioadă.

Îmi aduc aminte cu plăcere de „luptele” în probleme de matematică cu un bun prieten şi coleg cu un an mai mare, Daniel Diţu. Ne întâlneam în pauze şi propuneam spre rezolvare câte o problemă care trebuia rezolvată până în pauza următoare. Parcă retrăiesc şi acum acele clipe. Îi revăd pe colegii de clasă care de multe ori cred că nu erau atenţi la ora respectivă, ci se uitau la mine să vadă dacă am rezolvat sau nu problema. Era o luptă şi a lor, era în joc, oarecum, onoarea clasei.

Dar viaţa de elev nu s-a rezumat doar la matematică. Cred că fiecare profesor, prin ceea ce a făcut, şi-a pus amprenta în dezvoltarea mea.

A urmat facultatea. Am început la Iaşi şi am terminat la Braşov. La Iaşi, la început, parcă mă temeam. Colegii mei veneau majoritatea din renumitele licee de matematică-fizică din reşedinţele de judeţ. Eu veneam dintr-un liceu rural. A apărut o întrebare firească: Voi face faţă? Probabil, ceea ce am acumulat în cei mai mult de 12 ani de şcoală la Subcetate m-a ajutat să reuşesc şi pot să afirm cu modestie că am trecut testul cu brio, fiind şef de promoţie, atât la Iaşi, cât şi la Braşov.

PAC: Eu am început școala destul de repede, la cinci ani și zece luni. Am mers la școală așa devreme deoarece mama mea, Emilia Cotfas, era învățătoare la scoala din Subcetate și dacă aș fi mers la școală în anul următor mi-ar fi fost învățătoare. Nu știu dacă ar fi fost mai bine sau mai rău, însă acum sunt foarte bucuros de ceea ce a urmat. Am avut parte de colegi și profesori foarte buni și sunt mândru că am facut parte din acea generație.

Am început alături de doamna învățătoare Maria Popa, mătușa mea, care mi-a pus creionul în mână și m-a ajutat să deslușesc tainele literelor și cifrelor. Am descoperit apoi tainele matematicii sub îndrumarea domnului profesor Gheorghe Cotfas, alături de doi buni colegi și prieteni, Antoniu Cotfas și Marius Morar, iar din liceu ni s-a alăturat un alt bun prieten, Costel Pintea.

Alături de cei trei colegi am descoperit spiritul competițional, de a rezolva cât mai repede și mai multe problemele date de către profesori din diverse manuale și din diverse reviste, dar și spiritul de echipă, de a ne ajuta reciproc atunci când unul dintre noi a întâmpinat dificultăți.

În liceu am descoperit lumea fascinantă a fizicii sub îndrumarea domnului profesor Vasile Dobrean, care prin modul de expunere a fenomenelor fizice și a legăturilor între matematică și fizică ne-a atras spre această disciplină.

Tot sub bagheta dânsului am descoperit domeniul informaticii, care până la urmă s-a dovedit hotărâtor în cariera pe care o urmez acum.

Nu pot să nu îmi amintesc după-amiezile petrecute în laboratorul de fizică, încercând să deslușim lumea calculatoarelor personale o dată cu aducerea în liceu a două calculatoare românești CHIP de tip Z80 și care foloseau un interpretor Basic și un televizor pe post de monitor.

Deși am fost tentat de sport, practicând mai multe sporturi, printre care pot enumera: fotbal, schi alpin, oină, atletism, patinaj, până la urmă am optat pentru domeniul științelor exacte, urmând cursurile Facultății de Științe din Brașov, specializarea Matematică-Fizică.

La finalizarea studiilor, l-am înâlnit pe domnul profesor Dr. Doru Ursuțiu care, pe lângă cursul de electronică, ne-a predat și un curs mai „ciudat” de instrumentație virtuală (Virtual Instrumentation), bazat pe un limbaj de programare aparte față de ce studiasem până atunci, numit LabVIEW. Datorită acestui limbaj de programare grafică am decis     să-mi fac lucrarea de diplomă sub coordonarea domniei sale. După absolvire, am predat un an și jumătate la Liceul de Construcții Montaj din Săcele. Între timp, am început să urmez cursurile celei de a doua specializări, și anume Matematică-Informatică, și, în același timp, cursurile de studii aprofundate „Metode matematice și produse software”.

Menținând legătura cu domnul profesor Dr. Doru Ursuțiu, am intrat, prin concurs, la Catedra de Fizică a Universității din Brașov, în 1999, lucrând în domeniul instrumentației virtuale și a măsurătorilor de zgomote și fluctuații. În acest mod, datorită apetitului pentru programare trezit în liceu, mi s-a deschis ușa spre a lucra la Universitatea „Transilvania” din Brașov și de a mă stabili aici.

Am continuat cu înscrierea la doctorat în domeniul Științei și Ingineriei Materialelor pe care l-am obținut în anul 2007, sub îndrumarea domnului profesor Dr. Ing. Cornel Samoilă.

DD: Daniel și Petru Cotfas, doi frați care ați crescut și v-ați format „ca doi brazi într-o tulpină”, continuați să lucrați împreună, în echipă, să vă stimulați, sprijiniți, ajutați și să vă încurajați reciproc. Reprezentați un exemplu de adevărată fraternitate. Sunteți nu doar frați, ci și prieteni, și colaboratori. Sunteți amândoi șefi de lucrări și doctori în știință la Universitatea „Transilvania” din Brașov, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Departamentul de Electronică și Calculatoare. Sunteți membri ai Centrului de Valorificare și Transfer de Competențe – CVTC.

În cadrul Universității brașovene desfășurați activități didactice diverse: matematică, fizică generală, optoelectronică și energiile regenerabile - domnul Daniel Cotfas; instrumentatia virtuală și sisteme de achiziție de date, fizica generală, electronica analogică și nanotehnologii – domnul Petru Cotfas.

Dr. Daniel-Tudor Cotfas, membru al Societății Române de Fizică, al Societății Europene de Optică, al International Association of Online Engineering (IAOE) și al comunității Virtuale Leonardo, ați participat și participați ca director sau partener la o serie de proiecte de cercetare în domeniul energiilor regenerabile, materiale, monitorizare wireless și în domeniul sistemelor inteligente pentru iluminare folosind energia harvesting.

Dr. Petru-Adrian Cotfas, membru al International Association of Online Engineering (IAOE) și al Societății Române de Fizică, sunteți implicat în proiecte de cercetare în domeniul sistemelor de control și monitorizare wireless și în domeniul sistemelor inteligente pentru iluminare folosind energia harvesting.

Vă interesează aproape aceleași domenii de cercetare: energiile regenerabile, instrumentația virtuală și monitorizarea wireless; faceți parte dintr-un colectiv de cercetători ale căror lucrări au fost prezentate la conferințe și congrese internaționale precum: Conferința Națională de instrumentație virtuală, ediția a V-a, București, 2008 („Solar tracker cu algoritm matematic”), Word Renewable Energy Congres X, Glasgow, 2008, Conferința NI Days 2012, București, 2012; sau au fost publicate în reviste de anvergură internațională precum „Renewable and Sustainable Energy Reviews”, „International Journal of Online Engineering” (2009-2011), „Bulletinof the Transilvania University of Brașov”, vol. I, nr.50, seria III „Matthematics, Informatics, Physics”, 2008, „International Journal of Photoernrgy” („A simple method to increase the amount of energy produced by the photovoltaic panels”, 2013).

Nu pot decât să vă felicit sincer.

Prin urmare, direcțiile de cercetare, de actualitate și de perspectivă, în care vă implicați, urmăresc utilizarea energiei regenerabile între care energia fotovoltaică. Ce este energia fotovoltaică? Dar iluminarea folosind energia harvesting?

DTC: Observăm cu toţii ceea ce se întămplă cu clima de câţiva ani buni. Noi, dacă tot am vorbit de schi, am observat acest lucru de când eram în liceu. În fiecare an zăpada era mai puţină şi rezista din ce în ce mai puțin. Anul acesta au fost de exemplu două episoade cu zăpadă, dar pentru puţină vreme, chiar dacă a nins foarte mult.

Credem că dacă Pământul este mare ne putem permite orice, pentru că el suportă. Din păcate eu cred că ne înşelăm amarnic.

În anul 2001 am avut şansa să încep teza de doctorat în domeniul celulelor fotovoltaice. Atunci ştiam foarte puţin, acum cred că am acumulat un bagaj serios de cunoştiinţe în domeniu.

Simplu spus, energia fotovoltaică este conversia radiaţiei solare în energie electrică. Astăzi, acest tip de energie este acceptat din ce în ce mai mult, iar România este un fel de El Dorado.

Combustibilii fosili se împuţinează. Există principiul conform căruia nimic nu se pierde, ci totul se transformă. Bazându-se pe acest principiu, natura a creat un stoc solid de combustibili fosili, dar din păcate azi îi este foarte greu să mai ţină pasul, datorită dezvoltării tehnologice actuale.

Omul este însă destul de inventiv şi datorită constrângerilor. Astfel a reuşit să se folosească de două dintre tipurile de energie inepuizabile, şi anume energia solară convertită în energie electrică şi termică şi energia eoliană convertită în energie electrică, în special.

Însă, nevoia de energie din ce în ce mai mare şi, totodată, nevoia de a reduce costurile pentru a o produce îndeplinesc şi cele mai îndrăzneţe şi poate extravagante visuri. Există azi sisteme care produc energie gratis. Un astfel de exemplu este dat de o discotecă unde energia electrică este produsă datorită unui sistem harvesting, atunci când oamenii dansează. Putem spune că toată lumea este mulţumită, unii rămân cu distracţia, alţii cu energia produsă ecologic.

PAC: Energia regenerabilă este o alternativă a energiei obținute pe bază de combustibili fosili. Așa cum îi spune și numele, energia regenerabilă este energia provenită de la surse care se regenerează de la sine în timp scurt (ex. energia apei), fie de la surse care practic sunt inepuizabile (ex. energia solară). Putem enumera ca energii regenerabile: energia solară, eoliană, a apei, geotermală, de biomasă.

Conversia energiei luminoase provenită de la soare în energie electrică, prin procesul fotoelectric, reprezintă energia fotovoltaică. Există diverse tipuri de celule fotovoltaice care realizează această conversie, printre cele mai cunoscute fiind cele bazate pe siliciu.

În cazul dispozitivelor de mici dimensiuni se pot utiliza sisteme de captare și stocare a energiei din mediul ambiant: solar, termal, vânt, vibrații etc. O astfel de energie denumită energie harvesting permite alimentarea dispozitivelor de genul senzorilor distribuiți pe distanțe mari și care sunt conectați într-o rețea wireless.

Un exemplu interesant este dat de sistemele de monitorizare a structurilor construcțiilor din beton în care sunt introduși astfel de senzori (care nu pot fi înlocuiți) și care se alimenteză pe baza energiei harvesting provenită de la vibrațiile mecanice ale structurii respective.

În cazul iluminării zonelor izolate sau a curților, au apărut în ultima perioadă soluțiile bazate pe celule fotovoltaice ca sursă de energie și LED-uri (light-emitting diode) ca sursă de lumină. Acestea prezintă avantajul autonomiei energetice (nu este nevoie de conexiune la rețeaua de energie) putând fi plasate oriunde, cu condiția de a avea soare din când în când.

DD: Sunteți dintre acei oameni care nu trec prin viață fără un anume focus. Care este acela?

DTC: Eu, dintotdeauna, mi-am dorit să fiu profesor. De-a lungul timpului mi-am calat energia să îmi ating acest ţel. Astăzi, cred că pot spune că am reuşit, deşi este întotdeauna loc de mai bine. Trecerea spre universitate a adus şi o componetă nouă, cea de cercetare. E un domeniu vast şi fascinant. Din păcate, mai greu de realizat în România, dar în ultimii ani suntem, se pare, pe calea cea bună.

Dacă înainte doream ca trecerea prin sistemul de învăţământ să nu fie doar una efemeră, ci să pot schimba şi modela în bine caracterele din fiecare generaţie, astăzi încerc să-i fac pe studenţi să creadă în ei şi eu să cred că putem concura aproape de la egal la egal cu alte mari centre universitare şi de cercetare.

PAC: Întotdeauna am fost fascinat de descoperirea, înțelegerea și dezvoltarea de lucruri noi. În consecință, mi-am concentrat munca spre acele domenii care mi-au oferit posibilitatea de a face mereu altceva. Acest lucru mi-a fost ușurat, dar și impus de locul de muncă. Probabil, din această cauză, m-am aplecat asupra programării grafice în LabVIEW care este atipică față de programarea clasică în C++, Java ...

DD: Avem nevoie de tineri care să rămână în țară, chiar dacă aici ei au mai mult de dat decât de primit. Ați avut vreodată gândul de a pleca definitiv din țară?

DTC: Aici părerile sunt împărţite. Cred că majoritatea ar dori să rămână în ţară, pentru că, oricât de bine îţi este afară, tot străin te simţi. Problema mare este însă natura noastră, a românilor. Deşi suntem un popor înzestrat, avem o mare deficienţă, cancerigenă: puţini oameni deştepţi, în adevăratul sens al cuvântului, se implică politic.

E foarte greu să te întorci după ce ai plecat. Nivelul de trai, condiţiile de muncă, satisfacţiile sunt altele în ţările dezvoltate.

Dacă am vrut să plec? Da, am simţit asta. Ce m-a oprit, de data asta cred că părinţii. Nu că s-au opus, dar îi simţeam.

Am rămas în țară, încerc să-mi fac bine meseria şi, împreună cu familia, să adunăm satisfacţiile, lăsând deoparte neîmplinirile.

PAC: Recunosc că am avut gândul să plec din țară de mai multe ori și din mai multe motive, însă, de fiecare dată, au fost și motive de a rămâne. Cel mai important este faptul ca acolo unde ești să faci ceea ce îți place și ceea ce este corect. Dacă firul vieții te duce spre altă țară, nu cred că este rău, însă important este să nu uiți de unde ai plecat.

DD: Activitatea de cercetare v-a oferit prilejul de a călători  în străinătate…

Vorbiți-ne despre aceste experiențe deosebite.

DTC: Chiar dacă, material, funcţia de profesor nu îţi oferă ceea ce ar trebui, totuşi această meserie îţi poate oferi, bineînţeles prin muncă asiduă, alte satisfacţii. Printre acestea este şi participarea la diferite activităţi în străinătate. Dacă îţi doreşti, chiar poţi deveni un „globe trotter”.

Orice ieşire înseamnă să te îmbogăţeşti spiritual. Întâlneşti diferiţi oameni, culturi diferite, concepte şi stiluri de viaţă variate. Biblioteca cu experienţe şi amintiri îşi sporeşte numărul de volume la fiecare trecere a graniţei.

Munca mea în domeniul energiilor regenerabile mi-a condus paşii de multe ori spre Grecia. Odiseea a început în anul 2006. Era înainte de criză şi mă bucur că a fost aşa. Am întâlnit oameni minunaţi, dornici să te ajute, liniştiţi şi zâmbitori. Azi, după atâta timp, când ajung în Patras, simt că am ajuns acasă, a treia mea casă. Este o ţară a extremelor. Obişnuit cu marea noastră, când am ajuns acolo şi am văzut pe viu cum muntele se ridică direct din mare, am rămas uluit.

Am vizitat nenumărate meleaguri străine şi, deşi am fost în unele din marile metropole, pentru mine Grecia, Austria şi Elveţia rămân cele mai fascinante.

Din punct de vedere ştiinţific, momentul de apogeu s-a consumat în august, 2013 în Austin, Texas, SUA. După câştigarea concursului National Instruments România, lucrarea noastră - a fratelui meu şi a mea - a fost trimisă la concursul mondial organizat de firma respectivă. Am aflat cu bucurie că suntem printre finalişti. Am fost invitaţi la Conferinţa NI unde a avut loc şi gala de decernare a premiilor. Ca orice om, am mers cu emoţie şi speranţă. Spre bucuria noastră, am câştigat competiţia la categoria la care am participat şi încă două premii, cel de popularitate şi cel al editorilor. Ne-am simţit mândri pentru că am pus Universitatea „Transilvania” din Braşov mai sus decât alte universităţi şi pe picior de egalitate cu CERN, Vestas sau alte mari organizaţii.

PAC: Într-adevă, am avut șansa să călătoresc foarte mult datorită serviciului. Un loc aparte în sufletul meu îl are Austria și mai precis orașul Villach, unde am participat pentru prima dată la o conferință internațională și unde m-am întors de fiecare dată cu foarte multă plăcere. Datorită domnului profesor Dr. Michael E. AUER, de la Carinthia University of Applied Sciences am început o colaborare de lungă durată în domeniul Instrumentației Virtuale și a laboratoarelor la distanță și am vizitat Austria de mai bine de 10 ori. Pe această cale țin să mulțumesc domnului profesor Dr. Michael E. AUER și înteregii sale echipe pentru sprijinul acordat.

O experiență de neuitat a fost cea trăită la Sydney-Australia prin participarea la conferința REV2012, atât pe plan profesional cât și pe plan personal.

Punctul culminant a fost cel din Austin-Texas, SUA în 2013, unde, alături de fratele meu Daniel, am primit trei premii pentru lucrarea realizată.

DD: Ce gânduri transmiteţi pe această cale consătenilor noştri, în primul rând celor care se gândesc la viitoarea lor carieră?

DTC: Azi totul se pare că se rezumă la bani şi mai ales la a-i face cât mai uşor şi repede.

Din păcate ce e val ca valul trece. Cred că cei tineri ar trebui să-şi amintească de o vorbă de a lui Napoleon Bonaparte: „În rucsacul fiecărui soldat există bastonul de mareşal”. Ce pot să transmit eu din propria experienţă este că dacă înveţi dobândeşti suficiente cunoştinţe astfel încât să te ajuţi singur şi să devii ceea ce-ţi doreşti, mai ales că azi porţile sunt deschise şi poţi alege unde să trăieşti şi să munceşti.

PAC: Cred că cel mai important lucru este să faci ceea ce-ți place pentru că este greu de suportat un serviciu într-un domeniu pe care îl urmezi doar din constrângeri.

În același timp important este să ai încredere în tine pentru că prin muncă concentrată și constantă rezultatele și satisfacțiile vor apărea.

DD: Imaginați-vă o întrebare care nu v-a fost adresată și v-ar face plăcere să răspundeți la ea.

DTC: Cea mai mare realizare este familia mea, bineînţeles privită ca un întreg. Faptul că vin acasă întotdeauna cu plăcere, pentru că aici găsesc liniştea constructivă şi energia de care am nevoie pentru a merge mai departe, însemnă enorm pentru mine.

Mi-am cunoscut soţia prin mâna destinului care s-a purtat frumos cu mine. Dacă eu aş fi dorit să aranjez lucrurile, nu cred că o puteam face mai bine. În aceeaşi zi, trebuia să merg la două nunţi, la doi prieteni. Trebuia să aleg! Am ales bine, dar parcă m-a ajutat cineva, poate Dumnezeu, poate bunicii care sigur veghează de acolo de undeva să ne fie bine.

Acum câţiva ani parcă, dar se fac 11, a răsărit o floare, dacă-i privesc frumuseţea, sau un vlăstar, dacă-i privesc vrednicia. Ea, Miruna, a venit să închidă cercul, a venit să umple sufletele noastre cu acel ceva ce le lipsea să fie pline, dar uşoare şi gata de a continua ceea ce începuseră.

PAC: Sunt multe satisfacții și succese, dar și dezamagiri în viață. Un lucru important este să ai alături cu cine să le trăiești și cu cine să le împărtășești. Raluca și Maya sunt bucuriile mele de zi cu zi. Raluca, soția mea, mi-a fost aproape ori de câte ori am avut nevoie, iar Maya, fetița noastră, ne împlinește pe amândoi și ne face fericiți.  

ftp://ftp.ni.com/pub/branches/ee/2013/academic_newsletter/gsdaa_2013.pdf

---

[1] Fragment din cartea „La obârșie, la izvor… Convorbiri la Subcetate”, de Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu, Editura Cezara Codruța Marica, 2014 
[2] COTFAS DANIEL-TUDOR, Șef de lucrări Dr. la Universitatea Transilvania din Brașov (Născut în 1970, Subcetate; domiciliul: Brașov)

[3] COTFAS PETRU-ADRIAN, Șef de lucrări Dr. la Universitatea Transilvania din Brașov (Născut în 1974, Subcetate; domiciliul: Brașov)