De dragoste
Să ne împrietenim cu Eminescu sărutându-i versul,
Iar nu slăvindu-l de neînțeles
căci ce-a fost el n-a fost un eres
și sărutare de pâmânt îi fuse mersul.
Să-l punem între vii, căci este viu,
Bolnav de frumusețea mamei mele,
de cerurile numai ce nasc stele,
de ierburile ce cuprind nisipul din pustiu.
Să-l întrebăm pe Eminescu dacă doarme bine,
În patul inimilor noastre,
și dacă vinul sângelui are vechime,
și dacă mările ne sunt albastre
și dacă peștii-s umbra stelelor cu coadă
și coada umbrei plopilor înalți
ne-a adunat pe noi, ceilalți,
în jurul verbului curat
rostit de el și murmurat
de noi, ai lui,
de el, al nostru.
NICHITA STĂNESCU
(„Vatra veche”, nr. 1/2012)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu