1 DECEMBRIE 2008:
90 de ani de la MAREA UNIRE
O zi rece de iarnă timpurie, ca toate celelalte, dar deosebită prin încărcătura emoţională a momentelor trăite. Ne-am propus să sărbătorim în acest an într-un mod aparte Ziua Naţională a României, respectiv aniversarea a 90 de ani de la Marea Unire a românilor.
Manifestarea a avut loc în sala de sport, unde ne-am adunat elevi, profesori, învăţători şi părinţi. Chiar dacă de-a lungul anilor s-au dat uitării multe din tradiţiile româneşti, cu această ocazie ne-am propus să ne amintim de costumele noastre tradiţionale şi de jocurile populare româneşti. Am realizat un spectacol deosebit pentru localitatea noastră: grupaţi pe clase, am venit în faţa spectatorilor cu cântece populare specifice tuturor zonelor etnografice ale ţării. Încercând în acelaşi timp paşii de dans popular, respectând ritmul melodiilor, s-au remarcat în deosebi elevii claselor a II-a, a III-a şi a VII-a.
Am simţit cu adevărat mândria că suntem români. Trăim într-o ţară frumoasă pe care trebuie să o iubim şi să o apreciem. Colegii mei sunt de aceeaşi părere. Iată în câteva cuvinte starea lor de spirit:
„La noi în şcoală sărbătorim în fiecare an Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie. Mulţumim doamnelor învăţătoare şi profesoare care ne-au ajutat să realizăm spectacolul de 1 Decembrie şi în acest an; le mulţumim şi pentru bucuria pe care am trăit-o în aceste momente.”
(Bogdan Cotfas)
„Manifestarea noastră prilejuită de această măreaţă aniversare naţională a fost, cred eu, una inedită. Mi-a plăcut şi m-a emoţionat mult şi aş vrea ca în fiecare an să se întâmple la fel.”
(Sergiu Zămonea)
„M-a impresionat bucuria părinţilor pentru copiii lor, îmbrăcaţi în frumoasele costume româneşti, văzându-i cântând şi dansând în ritmul jocurilor populare”.
(Ana Coznean)
„Am ascultat şi am cântat cântece frumoase, emoţionante, care ne umezeau ochii de bucurie şi mândrie că suntem români.”
(Alexandra Ciubucă)
„Am aşteptat cu nerăbdare ziua aceasta, ca să cântăm şi să dansăm împreună, curioşi, în acelaşi timp, cu ce şi cum se prezintă fiecare clasă. A fost incredibil de frumos!”
(Ioana Mantu)
„Entuziasmul nostru, al elevilor implicaţi în acest spectacol, era întreţinut de bucuria şi aplauzele spectatorilor. Simţeam că suntem priviţi cu mare drag şi cu simpatie.”
(Liliana Platon)
„Atmosfera sărbătorească din sala de sport a fost copleşitor de emoţionantă. Mi s-a părut că însuşi domnul Director al şcolii era foarte emoţionat. Am simţit pe deplin bucuria şi mândria că sunt româncă.”
(Oana Suciu)
„Îmbrăcată în costumul naţional al bunicii, m-am integrat repede în atmosfera sărbătorească pe care nu mi-aş fi putut-o imagina în ajun. Cântecele noastre populare, din diferitele zone ale României, ne picurau în suflete linişte, dragoste pentru tradiţiile noastre şi sentimentul de mândrie că toate acestea ne reprezintă pe noi românii.”
(Iuliana Cherecheş)
„Ne bucurăm că, în această zi de mare sărbătoare a României, noi - elevi, învăţători, profesori şi părinţi - , animaţi de iubire faţă de ţară, am reuşit să creăm împreună o atmosferă plăcută, deconectantă şi deosebită. Şcoala noastă a fost cu adevărat în sărbătoare.”
(Elena Savu)
„Pentru mine ziua aceasta a fost una specială: Cel mai frumos moment a fost cel din final, atunci când toţi cei prezenţi ne-am prins de mâini, am format o horă şi am cântat Hai să-ntindem hora mare!”
(Bianca Hurubă)
„După bucuria şi veselia noastră manifestate prin cântece, jocuri şi poezii la şcoală, am mers la biserică cu flori, pentru o rugăciune şi un moment de reculegere în faţa monumentelor eroilor din localitatea noastră căzuţi în cele două războaie mondiale” (Andreea Mîndru)
A consemnat Andrei Roşca
O zi rece de iarnă timpurie, ca toate celelalte, dar deosebită prin încărcătura emoţională a momentelor trăite. Ne-am propus să sărbătorim în acest an într-un mod aparte Ziua Naţională a României, respectiv aniversarea a 90 de ani de la Marea Unire a românilor.
Manifestarea a avut loc în sala de sport, unde ne-am adunat elevi, profesori, învăţători şi părinţi. Chiar dacă de-a lungul anilor s-au dat uitării multe din tradiţiile româneşti, cu această ocazie ne-am propus să ne amintim de costumele noastre tradiţionale şi de jocurile populare româneşti. Am realizat un spectacol deosebit pentru localitatea noastră: grupaţi pe clase, am venit în faţa spectatorilor cu cântece populare specifice tuturor zonelor etnografice ale ţării. Încercând în acelaşi timp paşii de dans popular, respectând ritmul melodiilor, s-au remarcat în deosebi elevii claselor a II-a, a III-a şi a VII-a.
Am simţit cu adevărat mândria că suntem români. Trăim într-o ţară frumoasă pe care trebuie să o iubim şi să o apreciem. Colegii mei sunt de aceeaşi părere. Iată în câteva cuvinte starea lor de spirit:
„La noi în şcoală sărbătorim în fiecare an Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie. Mulţumim doamnelor învăţătoare şi profesoare care ne-au ajutat să realizăm spectacolul de 1 Decembrie şi în acest an; le mulţumim şi pentru bucuria pe care am trăit-o în aceste momente.”
(Bogdan Cotfas)
„Manifestarea noastră prilejuită de această măreaţă aniversare naţională a fost, cred eu, una inedită. Mi-a plăcut şi m-a emoţionat mult şi aş vrea ca în fiecare an să se întâmple la fel.”
(Sergiu Zămonea)
„M-a impresionat bucuria părinţilor pentru copiii lor, îmbrăcaţi în frumoasele costume româneşti, văzându-i cântând şi dansând în ritmul jocurilor populare”.
(Ana Coznean)
„Am ascultat şi am cântat cântece frumoase, emoţionante, care ne umezeau ochii de bucurie şi mândrie că suntem români.”
(Alexandra Ciubucă)
„Am aşteptat cu nerăbdare ziua aceasta, ca să cântăm şi să dansăm împreună, curioşi, în acelaşi timp, cu ce şi cum se prezintă fiecare clasă. A fost incredibil de frumos!”
(Ioana Mantu)
„Entuziasmul nostru, al elevilor implicaţi în acest spectacol, era întreţinut de bucuria şi aplauzele spectatorilor. Simţeam că suntem priviţi cu mare drag şi cu simpatie.”
(Liliana Platon)
„Atmosfera sărbătorească din sala de sport a fost copleşitor de emoţionantă. Mi s-a părut că însuşi domnul Director al şcolii era foarte emoţionat. Am simţit pe deplin bucuria şi mândria că sunt româncă.”
(Oana Suciu)
„Îmbrăcată în costumul naţional al bunicii, m-am integrat repede în atmosfera sărbătorească pe care nu mi-aş fi putut-o imagina în ajun. Cântecele noastre populare, din diferitele zone ale României, ne picurau în suflete linişte, dragoste pentru tradiţiile noastre şi sentimentul de mândrie că toate acestea ne reprezintă pe noi românii.”
(Iuliana Cherecheş)
„Ne bucurăm că, în această zi de mare sărbătoare a României, noi - elevi, învăţători, profesori şi părinţi - , animaţi de iubire faţă de ţară, am reuşit să creăm împreună o atmosferă plăcută, deconectantă şi deosebită. Şcoala noastă a fost cu adevărat în sărbătoare.”
(Elena Savu)
„Pentru mine ziua aceasta a fost una specială: Cel mai frumos moment a fost cel din final, atunci când toţi cei prezenţi ne-am prins de mâini, am format o horă şi am cântat Hai să-ntindem hora mare!”
(Bianca Hurubă)
„După bucuria şi veselia noastră manifestate prin cântece, jocuri şi poezii la şcoală, am mers la biserică cu flori, pentru o rugăciune şi un moment de reculegere în faţa monumentelor eroilor din localitatea noastră căzuţi în cele două războaie mondiale” (Andreea Mîndru)
A consemnat Andrei Roşca
DIN CAIETELE ELEVILOR
Laissons l’imagination libre !
Lucien et Zayane, deux adolescents, sont les personnages de l’écrivain français Le Clésio. Lui, un jeune de 17 ans, il travaille dans une boulangerie, elle est lycéenne. Lucien tombe amoureux de cette jeune fille, mais il hésite de lui parler à cause de sa timidité. Il écrit à Zayane tous les jours une lettre qu’il glisse dans sa boîte aux lettres. Pourrait-on imaginer ce qu’il écrit à Zayane ? Les élèves de la dixième l’essayent.
Mademoiselle Zayane,
Je t’ai observée ce matin quand tu étais en train de passer devant la boulangerie où je travaille. Tu te dépêchais pour arriver à l’école. J’ai été touché par ta beauté et tes gestes qui animent l’environnement. Tu as l’air de venir d’une autre planète… Je voudrais entrer dans ton univers, je voudrais t’accompagner à l’école, pour passer plus de temps avec toi. Je voudrais te parler chaque jour en te voyant, mais je ne sais pourquoi, je n’ai pas assez de courage pour te dire quelque chose.
Je serrais très heureux si on devenait des amis, et toi ?
Amicalement, Lucien (Andra Popa)
Chère mademoiselle Zayane,Les yeux en larmes je m’assieds devant une feuille blanche de papier pour vous écrire de nouveau. Je me souviens vos yeux bleu cristal qui me rendent heureux en les voyant. Je vous ai vue aujourd’hui et je me suis senti être près de vous, même si j’étais derrière une fenêtre de notre boulangerie. Vous êtes chaque fois comme un rayon de soleil pour moi. C’est ce que je voulais vous dire aujourd’hui.
Je vais vous écrire demain. Amitiés, Lucien (Ana Rusu)
Mademoiselle Zayane,Ça fait longtemps que je ne t’ai plus écrit. J’espère avoir un jour le courage de te parler.
Tu as l’air de venir d’une autre planète où d’un pays lointain.
Je voudrais connaître ton univers de vie, tes passions, tes amis, tes loisirs, ce que tu aimes et ce que tu n’aimes pas, le tout.
Moi, j’aime la poésie. Je viens de lire une poésie qui nous parle de l’amour, une poésie écrite par le poète roumain Mihai Eminescu, Le lac. Je t’écris deux strophes de cette poésie :
« Le lac bleu des bois énormes /En nénuphars jaunes abonde.
Il ébranche une barque /Au frisson des blanches rondes.
Moi, je passe le long des berges/ En écoutant, en attendant
Qu’Elle du roseaux paraisse/ Et dans mes bras se laisse. »
Toi, Zayane, tu aimes la poésie ?... Amitiés, Lucien (Tiberiu Cotfas)
Mademoiselle Zayane,
Je t’ai aperçu par la fenêtre de la boulangerie…Tu étais heureuse. Je voudrais être à côté de toi et je voudrais aller moi aussi à l’école pour passer plus de temps avec toi. Tu as l’air de venir d’un autre monde. Je voudrais te parler chaque foi que je te vois, mais… Maintenant je te dis à cœur ouvert que je n’ose pas. Peut-être un jour j’aurai ce courage. Amicalement, Lucien (Cosmina Oltean)
Chère Zayane,Aujourd’hui je veux te dire que tu es une jeune fille très belle, la plus belle du monde entier. Je suis tombé amoureux de toi dès le premier instant que je t’ai vue. Ça a été le matin où tu es entrée dans la boulangerie où je travaille pour acheter un croissant. Je ne crois pas qu’il soit possible être une autre fille comme toi et je reste enchantée par ta beauté. Je n’ai pas le courage de te parler parce que je suis un peu timide. J’espère que tu me trouves sympathique, que tu pourras accepter mon amitié et qu’on deviendra de bons amis. On ne se connaît pas depuis longtemps, mais je crois qu’on a des passions pareilles, des traits communs. Je voudrais savoir ton opinion sur moi. A demain, Lucien (Cristina Ciubuca)
Prima zăpadăEra o zi târzie de noiembrie. Fusesem nevoit să înnoptez la bunica mea. Nu puteam înţelege de ce bunica prefera să trăiască în singurătate, în căsuţa ei retrasă, la marginea satului.
Dimineaţa, când am tras perdelele, am zărit pe geam felurite flori de gheaţă. Părea fereastra unui palat de cleştar din poveste. Mi se părea că visez. Am şters cu palma caldă geamul pentru a vedea afară. Cu o suflare puternică, crăiasa zăpezii acoperise pământul cu mantaua-i imaculată, strălucitoare. Iarna venise la fereastra mea! Steluţe argintii continuau să danseze în boarea dimineţii şi se lăsau uşor pe pământ, peste covorul moale de mărgăritare.
Deschid fereastra. Aerul proaspăt invadează încăperea. În depărtare, spre apus, munţii, care erau una cu norii, par nişte uriaşi. În partea opusă, soarele ne zâmbeşte printre nori şi ne îndeamnă să ieşim afară spre a ne bucura din plin de prima zăpadă. Brazii sunt încărcaţi de zăpadă. Adierea de vânt sau poate mişcarea vietăţilor, păsări sau veveriţe, scutură crengile de povara zăpezii.
Pârâiaşul care trece prin faţa casei dispăruse peste noapte. Încerc să aud susurul apei, dar cristalul de deasupra atenuează clipocitul apei. Parcă încremenise totul.
Sunt cu totul fascinat de frumuseţea acestui tablou pe care iarna l-a adus la fereastra bunicii. Abia acum înţeleg de ce bunica nu voia să se despartă de casa ei şi de locul minunat, de poveste, în care trăieşte.
Bianca Hurubă, Iuliana Cherecheş, Andrei Roşca, Aurelian Dragomir, clasa a VIII-a
Le portrait de mon copain/ ma copine
Mon collèque s’appelle Cristian. Il est une personne bien élancée, les yeux et les cheveux bruns. Cristi, comme on lui dit amicalement, est un bon ami, bien qu’il ait des crises de personnalité, mais chaque individu a ses défauts. Mon collègue de banc est intelligent, orgueilleux et un peu timide bien qu’il ne reconnaisse pas. Cristi est comme ça et je l’aime tel comme il est.
(Dorin Sbanca, XII-e A)
Mon collègue s’appelle Julien. Il est un bon garçon, les yeux et les cheveux bruns. Il est de haute taille, astucieux et charmant ; c’est une raison importante pour qu’il attire l’attention de toutes les filles du lycée. Parfois il est un peu mensonger. Ça ne me plaît pas. Julien est un jeune d’avenir ; je crois qu’il arrivera une personne importante. J’aime aussi la personnalité de Julien. Ce que j’adore à lui, c’est qu’il est gai, poli et aimable. (Mihai Cotfas, XII-e A)
Marie, une demoiselle très belle, est ma collègue de banc. Elle est de taille moyenne, ni grosse, ni faible, donc parfaite. Elle est créole, les cheveux noirs frisés à une longueur moyenne. Ses yeux noisette volent le cœur de tous les jeunes. Elle est une nature ouverte, sociable, communicative et compréhensive. Marie est très sympa, intelligente, formidable. D’un jour à l’autre elle est de plus en plus surprenante. Ses seuls inconvénients sont qu’elle aime parfois s’ériger en chef, en plus, elle est entêtée. Mais un bonne amie ne se laisse pas surprise par ces défauts.
(Ionela Cozma, XII-e A)
Qu’est-ce que je pourrais vous dire de Rozalia ?
C’est ma collègue de banc, mais aussi une bonne amie parce qu’on se comprend très bien et c’est le plus important, pense-je. Je ne la connais très bien parce qu’on ne passe pas beaucoup de temps ensemble, mais je peux dire qu’elle est une nature joyeuse et très conviviale. Parfois elle est fâchée, mais ça passe vite.
Elle est une personne jolie, blonde, aux yeux bleus, un peu dodue, mais elle est bien telle comme elle est. Rozalia habite dans un petit village – Hodosa, au troisième étage d’un immeuble, avec ses parents. Rozi est mon amie et j’espère qu’elle reste pour toujours la même bonne amie.
(Raluca Boldi, XII-e A)
Dimineaţa, când am tras perdelele, am zărit pe geam felurite flori de gheaţă. Părea fereastra unui palat de cleştar din poveste. Mi se părea că visez. Am şters cu palma caldă geamul pentru a vedea afară. Cu o suflare puternică, crăiasa zăpezii acoperise pământul cu mantaua-i imaculată, strălucitoare. Iarna venise la fereastra mea! Steluţe argintii continuau să danseze în boarea dimineţii şi se lăsau uşor pe pământ, peste covorul moale de mărgăritare.
Deschid fereastra. Aerul proaspăt invadează încăperea. În depărtare, spre apus, munţii, care erau una cu norii, par nişte uriaşi. În partea opusă, soarele ne zâmbeşte printre nori şi ne îndeamnă să ieşim afară spre a ne bucura din plin de prima zăpadă. Brazii sunt încărcaţi de zăpadă. Adierea de vânt sau poate mişcarea vietăţilor, păsări sau veveriţe, scutură crengile de povara zăpezii.
Pârâiaşul care trece prin faţa casei dispăruse peste noapte. Încerc să aud susurul apei, dar cristalul de deasupra atenuează clipocitul apei. Parcă încremenise totul.
Sunt cu totul fascinat de frumuseţea acestui tablou pe care iarna l-a adus la fereastra bunicii. Abia acum înţeleg de ce bunica nu voia să se despartă de casa ei şi de locul minunat, de poveste, în care trăieşte.
Bianca Hurubă, Iuliana Cherecheş, Andrei Roşca, Aurelian Dragomir, clasa a VIII-a
Le portrait de mon copain/ ma copine
Mon collèque s’appelle Cristian. Il est une personne bien élancée, les yeux et les cheveux bruns. Cristi, comme on lui dit amicalement, est un bon ami, bien qu’il ait des crises de personnalité, mais chaque individu a ses défauts. Mon collègue de banc est intelligent, orgueilleux et un peu timide bien qu’il ne reconnaisse pas. Cristi est comme ça et je l’aime tel comme il est.
(Dorin Sbanca, XII-e A)
Mon collègue s’appelle Julien. Il est un bon garçon, les yeux et les cheveux bruns. Il est de haute taille, astucieux et charmant ; c’est une raison importante pour qu’il attire l’attention de toutes les filles du lycée. Parfois il est un peu mensonger. Ça ne me plaît pas. Julien est un jeune d’avenir ; je crois qu’il arrivera une personne importante. J’aime aussi la personnalité de Julien. Ce que j’adore à lui, c’est qu’il est gai, poli et aimable. (Mihai Cotfas, XII-e A)
Marie, une demoiselle très belle, est ma collègue de banc. Elle est de taille moyenne, ni grosse, ni faible, donc parfaite. Elle est créole, les cheveux noirs frisés à une longueur moyenne. Ses yeux noisette volent le cœur de tous les jeunes. Elle est une nature ouverte, sociable, communicative et compréhensive. Marie est très sympa, intelligente, formidable. D’un jour à l’autre elle est de plus en plus surprenante. Ses seuls inconvénients sont qu’elle aime parfois s’ériger en chef, en plus, elle est entêtée. Mais un bonne amie ne se laisse pas surprise par ces défauts.
(Ionela Cozma, XII-e A)
Qu’est-ce que je pourrais vous dire de Rozalia ?
C’est ma collègue de banc, mais aussi une bonne amie parce qu’on se comprend très bien et c’est le plus important, pense-je. Je ne la connais très bien parce qu’on ne passe pas beaucoup de temps ensemble, mais je peux dire qu’elle est une nature joyeuse et très conviviale. Parfois elle est fâchée, mais ça passe vite.
Elle est une personne jolie, blonde, aux yeux bleus, un peu dodue, mais elle est bien telle comme elle est. Rozalia habite dans un petit village – Hodosa, au troisième étage d’un immeuble, avec ses parents. Rozi est mon amie et j’espère qu’elle reste pour toujours la même bonne amie.
(Raluca Boldi, XII-e A)
Si je compare les qualités et les défauts de mon amie, il est évident que la balance s’incline vers ses qualités. Ma collègue de banc s’appelle Timea. Elle habite dans un petit village voisin, Hodosa, situé non loin du municipe Toplita. Elle a 18 ans, les yeux verts, un petit nez, les lèvres délicates, les cheveux ondulés ni longues ni courts. De petite taille, Timea est une poupée animée, très sympa et formidable.
Au-delà de ses qualités, Timea est quelque fois un peu impulsive, mais je l’accepte et je l’aime telle comme elle est. (Virginia Rîpan, XII-e A)
Le garçon de mes rêves
Je crois que le garçon de mes rêves aura les yeux bleus, qu’il sera sincère, beau, compréhensible et un bon copain. J’estime qu’il aime l’école, la famille et la vie, qu’il aura le sens des responsabilités. Pour moi, il est très important qu’il m’aime et que je l’aime aussi, parce que l’amour est très important. Teodora Mîndru
AUTOCUNOAŞTERE
AUTOCUNOAŞTERE
Mă cunosc bine?
Moto: „Trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine; chiar dacă nu găsim adevărul, măcar ne ajută să facem ordine în propria viaţă.” (Pascal)
Fiecare dintre noi are o imagine de sine stabilită în timp, bazată pe autoobservaţie şi autocunoaştere. Se spune că nimeni nu ne cunoaşte mai bine ca noi înşine.
Mă numesc Adriana. Sunt o fire optimistă, sensibilă, veselă şi foarte prietenoasă. Mă adaptez repede în orice situaţie. Pun totul la suflet, dar nu arăt niciodată tristeţea ce o ascund în interior. Apreciez foarte mult sinceritatea şi modestia. Ambiţia este una dintre principalele mele caracteristici. Pentru mine nu există „nu pot”, crezând că orice se realizează cu voinţă, răbdare şi perseverenţă.
Eu mă numesc Raul. Am părul şaten şi ochii verzui ca brazii. Mă consider un băiat obişnuit, cu calităţi şi defecte, ca toţi ceilalţi. Dintre calităţile mele aş aminti sinceritatea, ambiţia şi buna credinţă în cei care mă înconjoară. La cei 13 ani ai mei mă consider doar un copăcel, care, cu grija părinţilor mei, va deveni cândva falnic. Ceea ce este mai important pentru mine în prezent este să merg la şcoală, să învăţ în fiecare zi un lucru nou pe care să-l reţin în cartea sufletului meu.
Pentru că m-am născut între Sfântul Andrei şi Sfântul Nicolae, port numele de Andreea şi Nicoleta.
Sunt o fire cam timidă, dar prietenoasă. Am 12 ani, ochi căprui şi părul şaten. Îmi plac culorile albastru, galben şi roşu. La şcoală iubesc biologia şi informatica, dar ador sportul, în special fotbalul, voleiul, pescuitul şi mersul pe bicicletă. Pentru că nu am fraţi, sunt un pic egoistă…
Eu cred că încă nu mă cunosc foarte bine, dar pot spune că sunt o fire optimistă, veselă şi uneori cam timidă. Îmi place să le ajut pe mama şi pe bunica la treburile casnice şi gospodăreşti. Îmi plac foarte mult animalele domestice. Ador florile între care lalelele, trandafirii şi regina nopţii.
Mi-ar plăcea să devin poliţistă sau avocată..
S-au prezentat: Adriana Muscă, Raul Buzilă, Andreea Ciubucă, Valerica Ciubucă ( VII)
NUME NOI DE STRĂZI LA SUBCETATE
Originar din localitatea Goreni, judeţul Mureş, din părinţi ţărani, a învăţat la Reghin între 1867-1871, apoi a săvârşit studiile liceale şi teologice la Blaj. A funcţionat ca învăţător (1883-1884), apoi ca preot (1884-1898), la Subcetate – veche aşezare românească de pe Valea Mureşului Superior. În continuare, între 1898-1916, a fost protopop al Giurgeului şi inspector al şcolilor naţionale române din Giurgeu, cu sediul la Gheorgheni.
Protopop al Giurgeului, Elie Câmpeanu a fost un apreciat colaborator al lui Ioan Bianu, bibliotecarul Academiei Române, pentru care a negociat cumpărarea, pentru 400 de coroane, a Psaltirei slavo-române din 1577, descoperită la Voşlobeni. Între 1898-1904 a colaborat la realizarea Enciclopediei române, editată la Sibiu în trei volume de societatea ASTRA.
Condamnat la închisoare şi destituit din post, în 1916, trece munţii în Moldova cu armata română, împreună cu cei patru fii ai săi. Pentru activitatea merituoasă desfăşurată în aceşti ultimi ani, i-au fost conferite două decoraţii de război, în 1918 şi în 1920.
După ce a fost numit în 1920 protopop la Târgu-Mureş, şi-a dedicat tot restul vieţii activităţii culturale. A publicat numeroase articole despre vechimea şi continuitatea românilor din judeţele Mureş şi Ciuc în Revista istorică a lui Nicolae Iorga, în ziarele locale: Mureşul cultural şi Astra. A fost unul dintre întemeietorii societăţii de istorie, arheologie şi etnografie din Târgu-Mureş, fondată la 15 septembrie 1924, şi animatorul ei principal.
În 1931, Nicolae Iorga l-a decorat personal pentru întreaga sa activitate culturală, iar la 27 ianuarie 1937, la moartea acestuia, tot Nicolae Iorga îl prezenta în Neamul românesc astfel: era “ un preot din vremea veche, superior exemplar de rasă, pe atât de tare în suflet pe cât de modestă-i era înfăţişarea materială: figură tăiată aspru ca de secure ţărănească în lemn de tisă, ochi când strălucitori de veselă bunătate când umezi de lacrămi, când scăpărători de mânie împotriva nedreptăţii şi asupririi. Unele din acele glasuri care parcă au în ele îngemănate dureri de lungi generaţii. Din şcoala durerii ieşeau astfel de oameni”.
Preotul a fost dotat cu înclinaţii pentru scris, pentru cercetări istorice şi arheologice, adunând un vast material referitor îndeosebi la trecutul românilor din zona în care a activat. De la preotul Elie Câmpeanu ne-au parvenit cele mai autentice şi mai preţioase mărturii cu caracter monografic despre localitatea Subcetate - Note referitoare la istoria Varvizului, parohie în protopopiatul Giurgeului… din anul 1904. Observaţiile acestui spirit incandescent, preocupat de a scoate la lumină adevărul despre vechimea şi continuitatea românilor din judeţele Mureş şi Ciuc, sunt bazate pe o documentaţie istorică şi arheologică riguroase. Însemnările lui sunt făcute pe baza arhivei bisericeşti, a unor date însemnate pe vechi icoane şi obiecte, toate dispărute în incendiul din 1899, când vechea biserică din lemn construită la Subcetate înainte de 1734, după afirmaţia lui Elie Câmpeanu, a ars, fără a se fi putut salva ceva din ea.
În cei 15 ani trăiţi la Subcetate, ca învăţător şi ca preot, Elie Câmpeanu a câştigat încrederea, respectul şi dragostea locuitorilor acestei localităţi. Apreciindu-i râvna, dăruirea de sine şi meritele deosebite, comuna Subcetate i-a acordat în 1926 cetăţenia de onoare. În 1930, la 19 octombrie, în calitate de preşedinte al Comitetului Şcolar din judeţul Mureş, a participat la inaugurarea edificiului şcolar din satul Filpea, aparţinător comunei Subcetate, în care va funcţiona în continuare şcoala ale cărei începuturi datează din anul 1884,, din vremea păstoriei preotului Elie Câmpeanu.
Ca semn de preţuire şi recunoştinţă pentru marcanta personalitate a preotului şi cărturarului Elie Câmpeanu, dar şi ca semn de neuitare, numele său îl poartă astăzi strada centrală a comunei Subcetate, de-a lungul căreia se află Liceul, al cărui edificiu se află pe locul vechiului aşezământ şcolar din bârne unde a fost dascăl Elie Câmpeanu şi Biserica „Sfântu Dumitru”, situată pe vechiul amplasament al bisericuţei din lemn în care a slujit o vreme preotul Elie Câmpeanu.
Strada Învăţător PETRU GAFTON (1862-1921)
Petru Gafton este descendentul unei vechi familii din Subcetate. În inventarul sau conscripţia contelui Lazar din 26 noiembrie 1742, privind localitatea Subcetate, este înscris numele lui Gafton Gheorghe, de 40 de ani.
Şcolit la Blaj, a fost numit învăţător în localitatea natală, comuna Subcetate în 1887.
Om cu suflet ales şi mărinimos, Petru Gafton a fost devotat profesiei sale de dascăl. Pentru elevii săi a fost învăţător şi model de viaţă; pentru săteni a fost exemplu de hărnicie, chibzuinţă, cumpătare şi echilibru.
A fost învăţător la Varviz foarte mulţi ani şi a desfăşurat aici o prestigioasă activitate didactică. Petru Gafton se ocupa singur de toţi elevii din satul Subcetate, care frecventau şcoala în două schimburi.
Unicul lor fiu, Ionel Gafton, a studiat medicina; a plecat ca voluntar medicinist în primul război mondial şi nu s-a mai întors.
În ziua Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, locuitorii comunei Subcetate s-au adunat la biserică. Aici s-a sfinţit primul steag românesc, s-a depus jurământul de credinţă către neamul românesc şi s-a cântat “Deşteaptă-te, române”.
Ideea de a învăţa cântecul acesta patriotic aparţinuse lui Iacob Pop, care ştia că învăţătorul Petru Gafton îl cunoaşte. Abia întors acasă din deportarea în Ungaria, învăţătorul era bolnav, dar a răspuns cu bunăvoinţă elanului patriotic din sufletele tinerilor entuziaşti şi i-a învăţat textul şi melodia cântecului.
Colectivul de redacţie:
Andrei Roşca şi colegii din clasa a VIII-a, Andra Popa, Cosmina Oltean, Tiberiu Cotfas, Ana Rusu, Cristina Ciubucă, Dorin Sbanca, Mihai Cotfas, Raluca Boldi, Virginia Rîpan, Ionela Cozma, Teodora Mîndru, Adriana Muscă, Raul Buzilă, Andreea Ciubucă, Valerica Ciubucă ( VII)
Profesor coordonator şi tehnoredactor : Doina Dobrean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu