Dacă omul a fost născut în mărire şi cinste, în mărire şi cinste trebuie făcut lucrul cel bun.
CĂRŢI NOI:
Doina Dobreanu, Cusături artistice din Subcetate-Mureş (Harghita), Gheorgheni, 2008
Tot mai mult este îndemnată ziua înspre regăsirea spiritualităţii tradiţionale. Constantin Noica prefigura timpul acesta, al căutării şi aflării de sine, ca fiind unul de purgatoriu. Între demersurile ce antrenează acest câmp ideatic, vă semnalăm cartea profesoarei Doina Dobreranu, Cusături artistice din Subcetate-Mureş (Harghita), 2008.
Ab initio, autoarea ne invită să-i fim interlocutori. Citind argumentele şi privind un amplu material expoziţional, cunoscând, astfel, cu precădere, specificitatea patrimoniului tradiţional din zona etnografică a Mureşului Superior, interlocutorul va urma şi împărtăşirea din lumina acestuia. Localităţi ca Sărmaş, Gălăuţaş, Topliţa, sau cele din preajma Călimanilor şi Giurgeului, Bilbor, Corbu, Tulgheş, rânduiesc o topografie spirituală de reverberaţie, în care autoarea detaşează, ca axix, localitatea Subcetate de Mureş.
Să ilustrezi date din destinul cultural al unui sat transilvănean nu pare, la prima vedere, o întreprindere anevoioasă. Felul în care îşi prefigurează profesoara Doina Dobreanu cercetarea este, în schimb, unul anevoios, de durată, circumscriind subiectul într-unul generos panoramic de istorie şi cultură, cu temeinicia profesorului şi pasiunea colecţionarului. Căci, o bogată colecţie personală stă la baza scrierii acestei cărţi. Colecţionarul, lămurit asupra valorii cusăturilor ce înfrumuseţează vestimentaţia şi interiorul ţărănesc, depune mărturie de credinţă, prin pagina de carte, întru neştergerea acestora şi, mai departe, întru instituirea lor în certitudini de supravieţuire identitară. Aceasta fiind miza cărţii, autoarea recurge la acurateţea cuvântului şi limpedele iconografic, ştiind că aşa, cuvântul şi imaginea, pot fi lămuritoare. Sunt prezentate obiecte de vestimentaţie, cămăşi, poale, brâie, prigitori, şurţuri, sumane, cioareci şi obiecte de interior, lipideie, verinci, ştergare, perdele, feţe de masă şi de pernă, din secolul al XX-lea, unele chiar din anul 1900, altele din anii 1920, 1940, 1950 sau 1965, etalând subtilitatea şi frumuseţea cromatică, diversitatea şi fineţea punctelor de cusătură şi a motivelor, unicitatea lor etnoartistică, legătura de sfinţenie dintre universul de viaţă al creatorului şi arta sa. Autoarea ne edifică asupra permanenţei în care veşmântul spiritului trece în veşmântul trupului, cămaşa sau verinca având nu doar formă şi ornamentică, ci prin acestea, semne ale cumpătării, bunei-cuviinţe, fricii de Dumnezeu ş.a.m.d.
Este o carte convingătoare, scrisă cu temeinicia studiului ştiinţific, cu bucuria descifrării depline a subiectului, dar şi cu litera de rară sensibilitate a jurământului; tocmai pentru că personajul cărţii este satul natal al autoarei şi locul în care Domnia Sa şi-a înrămurat biografia profesională.
Este o carte-muzeu (cu o vădită abilitate a expunerii) şi o pledoarie pentru amenajarea unor case-muzeu în localităţile rurale, cu deschideri vii înspre cunoaştere (şi reflecţie!), menite să pună în dialog generaţii, conştiente de valoarea spiritualităţii arhaice şi de actualizarea ei.
Cartea profesoarei Doina Dobreanu se înscrie în seria restituirilor culturale fundamentate pe o documentare amănunţită, pentru a însemna aport bibliografic, în ceea ce istoricul Camil Mureşan numea „reabilitarea unei istorii, multă vreme marginalizată”.
Dl. VALENTIN MARICA
În emisiunea „Vitralii”, la Radio Târgu-Mureş, sept.2008
OPINII
„Doamna profesoară Doina Dobrean îşi propune în cartea „Cusături artistice din Subcetate (Harghita)” să trezească interesul tinerilor şi copiilor din această zonă, şi nu numai, pentru valorile perene ale culturii româneşti populare, să redeştepte dorinţa şi mândria acestora de a fi continuatorii tradiţiilor noastre ancestrale.” (Prof. Maria Şerban)
„Regăsim aici, în modelele cusute pe cămăşi şi pe obiectele de ornamentare a locuinţei ţărăneşti din Subcetate, perfecţiunea geometrică a aspiraţiei acestui neam spre ideal, universal şi Dumnezeire, regăsim aici toate florile şi frunzele anotimpului renaşterii, aspiraţia solară şi florală a verii, galbenul şi auriul toamnelor şi albul iernilor lungi şi aspre din Subcetate. În alte cusături întâlnim albastrul din albastrul ochilor sau al cerului, verdele brazilor şi al dealurilor, galbenul holdelor în pârgă şi iar albastrul cristalin al Mureşului.
Cămăşile sunt albe şi înflorate, mai vesele, ca sufletele fetelor şi femeilor care le poartă, iar „prigitorile” sunt ţesute în culori închise pe potriva trupului pământean şi a celeilalte veşnicii a noastre.
E firesc să apărăm aceste valori. Ele stau la temelia neamului ca munţii neclintiţi.”
(Prof.Ioan Cutlac)
„La temelia acestei cărţi se află, cu siguranţă, multă muncă, căutare, alături de un impuls de ordin etic, moral prin care se transmite generaţiilor actuale şi viitoare câte ceva din ceea ce ne-au dăruit străbunii noştri laolaltă. Preocupările doamnei profesoare pentru folclorul şi etnografia zonei în care trăim scot la lumină faptul că izvorul artei populare româneşti, al acestui tezaur deosebit de variat şi de original, poate fi regăsit şi în măiestria şi spiritul creator al artizanilor comunităţii în care trăim noi.” (Prof. Rodica Rizea)
„Păstrând trecutul ne păstrăm identitatea noastră, cartea noastră de vizită care ne va însoţi pretutindeni în lume. Prin lucrarea doamnei Doina Dobrean, „Cusături artistice din Subcetate (Harghita)”, se creează o punte de legătură între generaţiile noi şi cele vechi care şi-au lăsat puternic amprenta asupra portului, graiului şi obiceiurilor noastre.”
(Claudia Urzică)
„Doamna profesoară Doiniţa-Ana Dobrean acordă cea mai înaltă preţuire tradiţiilor noastre şi îndeamnă tinerii să preţuiască arta populară.
Consider că a deştepta în alte fiinţe omeneşti puteri şi vise care să le întreacă pe ale tale, a le induce altora iubirea pentru ceea ce tu iubeşti şi a face din prezentul tău interior un viitor pentru alţii este, putem spune, un lucru care nu are asemănare.”
(Prof. Crina Gabor)
PATRIMONIU ŞI IDENTITATE LOCALĂ
„Colecţia colecţiilor”
La Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti
Au fost selectate colecţii particulare din opt localităţi rurale din România: colecţia particulară Aurel Fluture din Chişcău –Bihor, colecţia particulară Keri Gaspar din Galoşpetreu – Bihor, colecţia particulară Maria şi Nicolae Pipaş din Tisa –Maramureş, colecţia particulară Elena Mălinesc din Slătinioara-Petroşasni, jud. Hunedoara, colecţia particulară Doina Dobrean din Subcetate-Mureş, jud. Harghita, colecţia particulară Anton Socaciu din Peşteana – Hunedoara, colecţia particulară Constantin Niţu din Cornăţelu – Olt şi colecţia particulară Seriha Menseit din Techirghiol – Constanţa.
Aşadar, am avut privilegiul să fiu unul dintre cei opt colecţionari aleşi pentru a participa în perioada 22-26 septembrie a.c. la MŢR la stagiul de formare, beneficiind de un curs atelier format din cinci module (Patrimoniu cultural, ABC legislativ, Bazele conservării, Muzeologie generală, Promovare şi finanţare), de vizitele în colecţiile, laboratoarele şi sălile de expoziţie ale MŢR. Am participat, de asemenea, la amenajarea expoziţiei numită „Colecţia colecţiilor”, folosindu-ne propriile exponate. Scopul acestei expoziţii, concepută ca un „stagiu de practică” pentru colecţionari, a fost promovarea iniţiativelor de acest tip, a propriilor colecţii, dar şi a comunităţilor pe care aceste colecţii le reprezintă.
În cadrul acestei expoziţii, eu am reprezentat costumul popular specific zonei noastre româneşti din Harghita şi elemente de decor reprezentative pentru obiectele de mobilier din casa ţărănească: patul, dulapul, masa şi fereastra.
Vernisajul expoziţiei, care va fi deschisă pentru vizitatori până pe 11 octombrie a.c., a avut loc vineri, 26 septembrie 2008, orele 17,30. Am avut fericirea să am alături la vernisaj şi 20 de „varvigeni” şi sărmăşeni care locuiesc în prezent în capitală.
Cu această ocazie au fost lansate două cărţi: „Robii frumosului. Muzee şi colecţii săteşti din Romînia”, editată de MŢR şi cartea Doinei Dobrean, Cusături artistice din Subcetate-Mureş (Harghita) – 2008. Prima reuneşte povestea celor opt colecţionari şi a colecţiilor acestora; a doua este o carte–muzeu a localităţii Subcetate şi o pledoarie ilustrată generos prin imagini convingătoare pentru înfiinţarea unor case-muzeu vii în localităţile rurale.
În ceea ce priveşte colecţia mea, deocamdată modestă, pot spune că toate obiectele îmi sunt foarte dragi şi mă întregesc spiritual. Cele moştenite menţin trează amintirea părinţilor, a bunicilor, atmosfera copilăriei mele, atmosfera zilelor de sărbătoare de altădată. Celelalte îmi sunt dragi pentru că sunt unice: vechi, expresive şi frumoase. Îmi vorbesc în limbajul propriu despre vrednicia, iscusinţa şi talentul unor femei pe care le-am cunoscut sau abia le-am cunoscut, femei care aparţin unui alt timp, unei alte lumi, fascinante, pe care încerc să o caut, să o cunosc, pentru că mă simt legată de aceşti minunaţi truditori anonimi ai gliei.
Păstrarea bunurilor de patrimoniu local depinde de implicarea colectivităţii, localnici şi autorităţi deopotrivă. Unele comunităţi au realizat mai devreme că sunt în pericol de a-şi pierde tradiţiile care le-au consacrat şi încearcă revitalizarea lor şi înfiinţarea unor lăcaşe de cultură care să contribuie la aceasta. Consiliul Judeţean Alba, de exemplu, a înfiinţat în anii din urmă 32 de muzee săteşti.
Prin organizarea de evenimente culturale şi mai ales prin promovarea culturii locale şi conservarea obiectelor de patrimoniu deţinute de colectivitate, investiţia în cultură, pe termen lung, se va regăsi într-un reviriment economic şi social al localităţilor.
Prof. Doina Dobrean
ATELIER DE TRADUCERI
PRIMĂVARĂ/ Printemps de Lucian Blaga
Înc-odată, iar şi iară,
A cunoaşte-nseamnă iarnă,
A iubi e primăvară.
Connaître. Aimer.
Encore une fois et tout le temps
Connaître, ça veut dire hiver
Aimer, ça veut dire printemps.
A iubi – aceasta vine
Tare de deoarte-n mine.
A iubi – aceasta vine
Tare de departe-n tine.
Aimer – ça vient
De très longtemps en moi
Aimer – ça vient
De très longtemps en toi.
A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă ?
A cunoaşte – ce înseamnă ?
A iubi –de ce ţi-e teamă
Printre flori şi-n mare iarbă ?
Connaîte. Aimer
Quelle voie y t’engage ?
Connaître, ça veut dire quoi ?
Aimer – on a peur pourquoi,
Entre fleurs et herbe grande ?
Printre flori şi-n mare iarbă,
Patimă fără păcate
Ne răstoarnă-n infinit,
Cu rumoare şi ardoare
De albine re-ncarnate.
Entre fleurs et l’herbe haute,
Passion sans aucune faute
Nous renverse en infinit
En rumeur et en ardeur
Des abeilles reincarnées.
Înc-odată, iar şi iară,
A iubi e primăvară.
Encore une fois et tout le temps
Aimer, ça veut dire printemps.
(Traducere în limba franceză - elevii clasei a XII-a, L2)
POEZIA de Lucian Blaga / La poésie
Singur, în lumina sa,
decât o clipă, cât îi ţine
drumul din nor până-n copacul
dorit, cu care se uneşte.
Şi poezia este – aşa.
Singură-n lumina sa
ea ţine pe cât ţine:
din nor până la copac,
de la mine pân’ la tine.
Un éclair ne vit jamais
tout seul, dans sa lumière,
qu’un seul instant, autant que
sa voie dure à partir du nuage jusqu’à
l’arbre désiré, avec lequel il s’unit.
La poésie, c’est comme ça.
Seule dans sa lumière
Elle dure autant qu’elle dure :
Du nuage jusqu’à l’arbre,
De chez moi jusque chez toi.
(Traducere în limba franceză –
Andra Popa, clasa a X-a)
NOTE DE CĂLĂTORIE
Vacanţa la Marea Neagră
Într-o zi toridă a vacanţei de vară am primit de la şcoală minunata veste că voi pleca în tabără la mare. Am fost foarte fericită mai ales că nu văzusem încă marea. Era un vis al meu care nu credeam că se va realiza curând. Aveam doar trei zile la dispoziţie pentru a-mi pregăti bagajele, dar emoţiile creşteau cu fiecare zi care trecea.
Pentru prima oară plecam de acasă singură, pentru o săptămână. Îl cunoşteam doar pe Bogdan, băiatul din şcoala noastră cu care am pleca,t împreună cu alţi mulţi şcolari din judeţul nostru. Mi-a plăcut lunga călătorie până la mare, admirând de la fereastra autocarului feluritele forme de relief ale ţării. M-au încântat marea care, nesfârşită, se unea cu cerul la orizont, nisipul prăjit de razele înfocate ale soarelui care ne mângâia tălpile, parcurile de distracţii, concertele la care am participat. Ne-am bucurat de apa caldă şi sărată a mării, de nisipul fin al plajei din care am construit castele imaginare.
La întoarcere, autocarul era plin de hohotele noastre de râs şi veselie. Devenisem între timp prieteni. Am petrecut împreună o vacanţă minunată, de neuitat.
Andreea Ciubucă, VII
ELEVII LA LECŢIE
Unde ne zboară gândul în timpul orelor?
„Eu în timpul orelor de curs mă gândesc la lucrurile interesante pe care le aud şi trebuie să le învăţ, dar se poate întâmpla să-mi zboare gândul la pauza care urmează, la terenul sport sau la un joc nou pe care aş vrea să-l încerc la calculator. Totuşi, încerc să-mi concentrez atenţia la ore, aşa cum îmi cer tot timpul părinţii şi profesorii.” (Alexandru Lung)
„În timpul orelor de clasă zburăm adesea acasă, unde este bine şi mama ne aşteaptă cu mâncare caldă, unde ne aşteaptă calculatorul cu jocuri ademenitoare. Ne mai gândim şi la fotbal, la marile vedete ale naţionalei României, la Mutu, la Chivu… Revenim în clasă doar când profesoara, văzându-ne zâmbind şi cu privirea aiurea, ne întreabă ceva. Visele se spulberă pe neaşteptate şi situaţia devine penibilă…”(Petru Mureşan)
„În timpul orelor sunt atentă la tot ceea ce se întâmplă în clasă şi mă amuz pe seama celor care sunt surprinşi cu gândul dus departe.” Bianca Urzică)
„Când profesorul explică lecţia, Domnul Imaginaţie ne ademeneşte uşor-uşor şi ne ia cu el în lumea lui, în care şcolarii se simt minunat. Dar profesorul, văzându-ne zâmbetul fericit, ne spulberă fără milă visele frumoase prin întrebări incomode, pe care adesea nici nu le auzim. Ne trezesc la realitate doar râsetele necruţătoare ale unor colegi.” (Alexandru Muscă)
„De obicei încerc să fiu atentă la ore şi nu prea am timp să mă gândesc aiurea. Totuşi, gândul mă poartă uneori la cele mai frumoase locuri unde pot face ceea ce vreau. Mă gândesc cât de bine îmi era atunci când eram mică, nu aveam aproape nici o responsabilitate şi mă puteam juca de dimineaţa până seara…” (Teodora Popa)
„Profesorul vorbeşte, explică…Se întâmplă să cad în capcana plictiselii şi mintea mea să alerge în altă parte. Încet-încet, simt cum imaginea din ochii mei devine neclară. Parcă aud o muzică armonioasă de pian şi vioară şi în faţa mea se deschide o uşă prin care intru într-un tărâm de vis…
Visul însă durează puţin, doar până când profesorul mă cheamă înapoi, la realitate, printr-o întrebare pe care nu o înţeleg…” (Bianca Hurubă)
„Doar uneori gândul îmi zboară în timpul orelor, la ceea ce mi s-a întâmplat sau la ceea ce aş face, la distracţie, la un concert cu Celine Dion, Britnez Spears, Shakira…” (Adina Cotfas)
„De multe ori, când n-am chef de ore, pur şi simplu nu scriu nimic, mă gândesc la distracţiile pe care le-am trăit în timpul week-end-ului sau la ceea ce aş vrea să fac.” (Horvat Alexandru)
„Nu de puţine ori plictiseala şi moleşeala unei ore neinteresante ne fac să ne gândim la cu totul altceva decât la tema lecţiei. Începem să visăm cu ochii deschişi, cu toate că scriem lecţia în caiete după vocea profesorului care se aude parcă dintr-o cameră alăturată. Mi s-a întâmplat şi mie. Visam la o vacanţă în Tenerife, desprinsă parcă dintr-un film de acţiune în care eu aveam rolul principal. Arme, uniforme de poliţist, misiuni secrete, toate îmi apăreau în minte ca pe un ecran uriaş. Când m-am trezit din visare, lecţia era pe jumătate scrisă în caiet…” (Aurelian Dragomir)
„Eu mă gândesc în timpul orelor cum să-i fac pe colegii de clasă să râdă.” (Bogdan)
„În timpul orelor, în timp ce mestecăm gumă, ceea ce enervează pe profesori, gândul ne zboară la băieţi frumoşi, scriem pe caiete numele lor… Dacă nu eşti atent de la începutul lecţiei, nu mai înţelegi nimic până la sfârşitul ei şi atunci e firesc să zboare gândul te miri unde. Urmează notele proaste şi reproşurile părinţilor de a fi fost cu capul în nori.” (Andreea Mândru)
„Mă străduiesc să fiu atent la ore, dar uneori mă mai gândesc şi la fete. La ultimele două ore aştept cu nerăbdare să ajung acasă, la mâncare. (Adrian Bordea)
„Pe mine mă duce gândul, în timpul orelor, la viitorul meu. Aş vrea să am casa mea, maşina mea…Îmi spun mereu că dacă învăţ şi sunt elev silitor o să ajung cine îmi doresc. De aceea sunt foarte atent la toate orele. Fiind atent, jumătate lecţia se învaţă în clasă.” (Andrei Roşca)
AUTOCUNOAŞTERE
Stăpânirea de sine
În antichitate, Epictet susţinea că „nimic nu înalţă mai mult în lume decât măsura şi modestia”. „Omul cel mai mare – spunea Schopenhauer – nu este cuceritorul, ci acela care se stăpâneşte pe sine”.
Cum am putea defini „stăpânirea de sine”? Aş putea spune că vine dintr-un fel de imbold al conştiinţei, ori de câte ori ne abţinem să facem anumite lucruri care nu ne onorează; poate fi înţeleasă şi ca un imbold al „inimii”, atunci când ne abţinem să provocăm suferinţă celor din jur prin puterea cuvântului sau a gestului, în momente de furie, deznădejde sau dezamăgire.
Stăpânirea de sine implică o mulţime de virtuţi: în primul rând o voinţă de neclintit, măsura între ceea „trebuie” şi ceea ce îţi place, între ceea ce se cade şi nu se cade, puterea de a distinge între bine şi rău, între frumos şi urât. Este ea însăşi o virtute de preţ care stabileşte echilibrul în viaţa fiecărui individ.
Aşadar, sintagma „stăpânirea de sine” defineşte o atitudine esenţială în comportamentul nostru, de care depinde într-o anumită măsură chiar realizarea noastră. (Andra Popa)
În antichitate, Epictet susţinea că „nimic nu înalţă mai mult în lume decât măsura şi modestia”. „Omul cel mai mare – spunea Schopenhauer – nu este cuceritorul, ci acela care se stăpâneşte pe sine”.
Cum am putea defini „stăpânirea de sine”? Aş putea spune că vine dintr-un fel de imbold al conştiinţei, ori de câte ori ne abţinem să facem anumite lucruri care nu ne onorează; poate fi înţeleasă şi ca un imbold al „inimii”, atunci când ne abţinem să provocăm suferinţă celor din jur prin puterea cuvântului sau a gestului, în momente de furie, deznădejde sau dezamăgire.
Stăpânirea de sine implică o mulţime de virtuţi: în primul rând o voinţă de neclintit, măsura între ceea „trebuie” şi ceea ce îţi place, între ceea ce se cade şi nu se cade, puterea de a distinge între bine şi rău, între frumos şi urât. Este ea însăşi o virtute de preţ care stabileşte echilibrul în viaţa fiecărui individ.
Aşadar, sintagma „stăpânirea de sine” defineşte o atitudine esenţială în comportamentul nostru, de care depinde într-o anumită măsură chiar realizarea noastră. (Andra Popa)
Este foarte important să te poţi controla în orice împrejurare, dar nu oricine poate atinge această „performanţă”. Eu, care nu sunt foarte vorbăreaţă, reuşesc foarte bine să nu divulg tot ceea ce gândesc. Poate tocmai de aceea par cam „misterioasă”. Sunt o persoană cu principii şi din această cauză punctul meu de vedere este luat uneori în deriziune. La şcoală, unde competiţia este continuă, apar multe situaţii care mă revoltă, dar pot fi oricând stăpâna mea, controlându-mi bine reacţiile impulsive. (Cosmina Olteanu, clasa X A)
Eu cred că stăpânirea de sine depinde de raţiune, de omenescul nostru. Ea se învaţă, înfrânându-ne anumite porniri, mânii, nerăbdări, patimi, pofte, deşi nu rareori ne simţim nemulţumiţi, revoltaţi, răzvrătiţi, invidioşi…
Este adevărat că viaţa nu este uşoară, dar trebuie să înţelegem că fiecare experienţă, chiar dacă ne aduce pe moment suferinţă, nemulţumire sau revoltă, trebuie să ne fortifice stăpânirea de sine.
Deseori eşecul omului se datorează lipsei de prudenţă şi a stăpânirii de sine într-un anume moment dat. Stăpânirea de sine este cea care îţi asigură discreţia şi adevărata libertate.
(Cristina Hurubă, clasa X A)
DISCIPLINA ŞCOLARĂ
Atitudine
Suntem elevi într-o clasă de liceu. Frecventăm şcoala cu regularitate, suntem conştienţi că numai cu o pregătire serioasă şi cu o educaţie pe măsură ne vom putea realiza ca oameni şi vom putea fi competitivi. Este nevoie de responsabilitate, seriozitate, punctualitate, respect pentru părinţii şi profesorii noştri, dar şi faţă de noi înşine, curaj, demnitate…
Observăm cum în timpul pauzelor mulţi colegi de-ai noştri nu se comportă frumos, adică civilizat. Cu nevinovăţie, ei motivează că doar se distrează, se joacă: se împing, se bruschează, se lovesc, vorbesc vulgar, se jignesc, se poreclesc, strigă. Unii dintre cei care primesc corn şi lapte se stropesc reciproc, apoi aruncă pretutindeni ambalajele. Dacă li se face observaţie răspund şi se manifestă cu obrăznicie. Nu avem curajul să luăm atitudine pentru că turbulenţii sunt tot mai mulţi, se coalizează şi devin impulsivi, recalcitranţi, violenţi.
Am găsit şcoala curată şi se fac eforturi să se menţină ordinea. Ne bucurăm că avem condiţii de învăţătură civilizate, cu încălzire centrală, cu apă curentă, cu mobilier nou în sălile de clasă, cu grupuri sanitare amenajate corespunzător în incinta şcolii. Din păcate nu toţi ştim să le apreciem, să ne bucurăm de toate acestea. Sunt unii pe care numai şcoala nu-i interesează şi îşi găsesc satisfacţii distrugând totul în jur, sfidând - oare chiar inconştient? – cele mai elementare reguli ale bunului simţ.
Pentru ca aceşti elevi, care acţionează credem în timpul orelor când îşi cer permisiunea să iasă din clasă, cea mai eficientă măsură ar fi instalarea unor camere de supraveghere în punctele cheie. În felul acesta s-ar găsi uşor cei vinovaţi şi pedepsiţi cum merită.
Câţiva elevi din clasa a XI-a A
REMEMBER
Suntem elevi într-o clasă de liceu. Frecventăm şcoala cu regularitate, suntem conştienţi că numai cu o pregătire serioasă şi cu o educaţie pe măsură ne vom putea realiza ca oameni şi vom putea fi competitivi. Este nevoie de responsabilitate, seriozitate, punctualitate, respect pentru părinţii şi profesorii noştri, dar şi faţă de noi înşine, curaj, demnitate…
Observăm cum în timpul pauzelor mulţi colegi de-ai noştri nu se comportă frumos, adică civilizat. Cu nevinovăţie, ei motivează că doar se distrează, se joacă: se împing, se bruschează, se lovesc, vorbesc vulgar, se jignesc, se poreclesc, strigă. Unii dintre cei care primesc corn şi lapte se stropesc reciproc, apoi aruncă pretutindeni ambalajele. Dacă li se face observaţie răspund şi se manifestă cu obrăznicie. Nu avem curajul să luăm atitudine pentru că turbulenţii sunt tot mai mulţi, se coalizează şi devin impulsivi, recalcitranţi, violenţi.
Am găsit şcoala curată şi se fac eforturi să se menţină ordinea. Ne bucurăm că avem condiţii de învăţătură civilizate, cu încălzire centrală, cu apă curentă, cu mobilier nou în sălile de clasă, cu grupuri sanitare amenajate corespunzător în incinta şcolii. Din păcate nu toţi ştim să le apreciem, să ne bucurăm de toate acestea. Sunt unii pe care numai şcoala nu-i interesează şi îşi găsesc satisfacţii distrugând totul în jur, sfidând - oare chiar inconştient? – cele mai elementare reguli ale bunului simţ.
Pentru ca aceşti elevi, care acţionează credem în timpul orelor când îşi cer permisiunea să iasă din clasă, cea mai eficientă măsură ar fi instalarea unor camere de supraveghere în punctele cheie. În felul acesta s-ar găsi uşor cei vinovaţi şi pedepsiţi cum merită.
Câţiva elevi din clasa a XI-a A
REMEMBER
Avem timp
Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.
(Octavian Paler, Scrisori imaginare, 2007)
Colectivul de redacţie:Andra Popa, Cristina Hurubă, Cosmina Olteanu, Andrei-S. Urzică, Andreea Ciubucă; elevi ai claselor VI, VIII, XI, XII
Profesor DOINA DOBREAN - coordonator şi editor
Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.
(Octavian Paler, Scrisori imaginare, 2007)
Colectivul de redacţie:Andra Popa, Cristina Hurubă, Cosmina Olteanu, Andrei-S. Urzică, Andreea Ciubucă; elevi ai claselor VI, VIII, XI, XII
Profesor DOINA DOBREAN - coordonator şi editor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu