Castelul Bánffy din Bonţida – unul dintre cele mai
importante ansambluri din Transilvania medievală
Cu toţii ştim câte
ceva despre acest frumos edificiu sau măcar am auzit despre el pentru că în
ultimii ani se vorbeşte mult şi se întâmplă lucruri interesante pe domeniul
care a aparţinut vestitei familii Bánffy. Familia şi diferitele clădiri
ridicate de acesta pe teritoriul Transilvaniei au căpătat în timp valoare
istorică, socială şi culturală însemnată. Dintre toate, castelul din Bonţida se bucură de cea mai mare notorietate,
fiind cel mai mediatizat din Transilvania şi chiar din ţară în momentul de
faţă. Castelul e unul dintre cele mai importante ansambluri medievale din
Transivania, iar influenţa lui socială, culturală, arhitecturală şi
peisagistică e evidentă.
Inovaţie, cercetare, diversitate
În urmă cu 20 de ani, autorităţile locale nu considerau
castelul din Bonţida ca fiind unul valoros, afirma Csilla Hegedüs, preşedintele Fundaţiei Transylvania Trust. Cele 70
de hectare pe care se întindea grădina şi se găsea castelul, era considerat un
sit imposibil. Fundaţia Transylvania Trust găseşte ruinele castelului şi are
iniţiativa începerii lucrărilor de restaurare când nimeni nu-i mai dădea nici o
şansă. Această echipă simte farmecul locului, îi înţelege trecutul frumos şi
vrea să readucă viaţă în mijlocul ruinelor atunci când restul considerau acest
ansamblu pierdut. Primul pas a fost construirea unui nou acoperiş pentru a
scădea riscul degradării.
Echipa condusă
de Csilla Hegedüs a înţeles că simgurul mod de a promova ansamblul şi de a
atrage mulţi vizitatori şi implicit fonduri este acela de a face acest castel
parte din viaţa contemporană. Astfel, aici au început să se desfăşoare tot mai
multe activităţi cultural-educative, iar apoi festivaluri. Transylvania International Film
Festival (TIFF) şi Electric Castle sunt două dintre
evenimentele cele mai importante care se desfăşoară anual aici şi care au făcut
din acest castel o atracţie pentru un public divers. Pe lângă acestea au loc
multe alte activităţi: ateliere de cercetare, expoziţii, seminarii, concerte în
aer liber, activităţi educative pentru copii şi altele. Din aceste activităţi
se strâg fonduri pentru continuarea lucrărilor de restaurare. Castelul din Bonţida este un loc în care
ceea ce contează mai mult este inovaţia, cercetarea, diversitatea, organizarea
de evenimente culturale ieşite din comun, întreţinerea unei legături între castel şi comunitate, mai spunea
Csilla Hegedüs. Moştenitorii de drept ai castelului, stabiliţi în Franţa şi
SUA, colaborează cu echipa Transylvania Trust, vizitează adesea castelul şi
participă la unele evenimente de aici.
Din trecut…
Este cunoscut
faptul că primul conac din Bonţida, ridicat de Dionisie al II-lea Banffy, a
dispărut şi că pe locul acestuia a fost construit cel actual, în secolul XVII
la iniţiativa lui Gheorghe al III-lea Banffy, primul guvernator transilvănean.
Familia a mai deţinut multe alte proprietăţi, iar al doilea cel mai cunoscut
după castelul Banffy din Bonţida este castelul Banffy de la Răscruci, din
localitatea învecinată. Acest ansamblu pe care cu toţii îl cunosc drept castel
este mai degrabă o cetate, o clădire defensivă. În trecut, frumuseţea
castelului şi a grădinii i-au determinat pe unii să-l numească Versailles-ul
Transilvaniei. S-a construit în etape succesive începând cu secolul
XVI, ajungând la forma finală în secolul XIX şi reuneşte stiluri precum cel
renascentist, baroc, neoclasic şi neogotic, cele mai pregnante fiind primele
două. Cel mai bogat castel transilvănean a aparţinut celei mai bogate familii a
vremii, o familie formată din oameni de cultură şi politicieni. Familia deţinea
şi o vestită herghelie, iar în timpul celui de-al doilea război mondial,
castelul a funcţionat şi ca spital pentru oameni şi cai. Odată cu războiul
începe declinul acestui ansamblu, dar Gheorghe al IV-lea Banffy a preluat
proprietatea şi sarcina de a repara stricăciunile aduse de război.
Povestea grădinii
Până în 1944,
cea mai frumoasă grădină din Transilvania se găsea la Bonţida. În secolul
XVIII, Dionisie Banffy a avut intenţia transpunerii la Bonţida a grandorii
parcurilor franceze din Versailles şi Schönbrunn. Astfel concepea un parc baroc
caracterizat prin forme clare, geometrice, care să intre în relaţie cu
clădirea. Odată cu schimbările asupra castelului din secolul XIX, parcul a fost
transformat într-unul cu specific englezesc, care a diluat formele geometrice
de origine franceză. Azi, splendoarea parcului de altădată e insesizabilă. Mulţi
arbori multiseculari au fost tăiaţi neautorizat. Dar odată cu restaurarea
castelului se speră şi la o reabilitare a parcului, prin parteneriat internaţional,
pentru a reconstitui un mediu ambiant demn de frumuseţea castelului.
Ca orice
clădire care a rezistat timpului, şi acest castel a trecut prin multe, de la
schimbări de înfăţişare rezultate din trecerea de la o fază stilistică la alta,
până la cele pricinuite de atacuri. În 1944 trupele germane în retragere
incendiază şi jefuiesc castelul. E distrus mobilier, biblioteca, vestita
galerie de portrete şi doar câteva fotografii de epocă ne mai pot arăta
aspectul interioarelor luxuriante. Apoi neglijenţa faţă de acest edificiu a
condus la o degradare rapidă. Aproape un deceniu, castelul şi domeniul familiei
Bánffy au fost complet abandonate şi neprotejate, astfel că oricine avea acces
liber pentru orice în incintă. În această perioadă toate obiectele cu oarecare
valoare au dispărut, nu s-a păstrat niciun obiect care a aparţinut familiei.
Acţiuni de salvare a ansamblului din Bonţida
În anii '60, Direcţia Monumentelor, azi Institutul Naţional al Patrimoniului,
intervenea în vederea consolidării clădirii principale, dar lipsa fondurilor
aduce întreruperea lucrărilor la scurt timp. În 1963, Liviu Ciulei a folosit
castelul ca decor la filmările pentru Pădurea
spânzuraţilor, iar focurile de armă şi incendiul simulate la filmări au mai
adus câteva prejudicii edificiului. Lucrările de restaurare, care se desfăşoară
şi în prezent, au debutat în 1999 dintr-un acord între Ministerul Culturii din
România şi Ministerul Patrimoniului Cultural din Ungaria. Totuşi, statul român
nu a mai contribuit cu fonduri din 2002, iar Csilla Hegedüs este de părere că
Ministerul Culturii nu face destul pentru conservarea patrimoniului naţional. Prin
programele organizate de Fundaţia Transylvania Trust şi Institute of Historic
Building Conservation s-au obţinut fonduri de la fundaţii particulare pentru
proiectul de reabilitare. Totuşi, salvarea ansamblului necesită încă investiţii
importante şi mulţi ani de acum înainte până la terminarea lucrărilor.
Restaurarea
castelului se realizează parţial prin programe de specializare pentru studenţi,
pe diferite domenii – zidărie, tâmplărie, arheologie, istoria artei, artă
decorativă şi nu numai. Fundaţia Transylvania Trust a înfiinţat la Bonţida Centrul
Internaţional de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit
care organizează vara module de specializare pentru arhitecţi peisagişti,
istorici de artă şi arheologi. Astfel, castelul oferă posibilităţi de practică
pentru universităţi din România, Ungaria şi a stabilit legături cu universităţi
din Suedia, Norvegia şi Marea Britanie. Peste 800 de studenţi din România,
Ungaria, SUA, Marea Britanie, Franţa, Slovenia, Slovacia, Elveţia, Belgia,
Cehia, Croaţia, Estonia şi nu numai au participat deja la proiectele desfăşurate
la castel. Csilla Hegedüs ne asigură că odată cu aceste restaurări nu se schimbă nimic la castel, ci doar se
reface ceea ce trebuie refăcut. Alteţa sa regală, Principesa Margareta a României, este Patronul Spiritual al
Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit de la Bonţida.
Tabere la castel
Pe tot
parcursul lunii august, la castel s-au organizat succesiv mai multe tabere
studenţeşti, de restaurare, ateliere de cercetare arheologică şi de istoria
artei, în care tineri de la universităţi din România şi Ungaria au învăţat
lucrând, au contribuit la reabilitarea ansamblului şi au locuit la castel timp
de 1-2 săptămâni. Tabere de acest fel se mai organizează şi în septembrie, dar şi
vara viitoare.
În 2008,
castelul a primit Marele Premiu al
Uniunii Europene pentru patrimoniul cultural şi al Organizaţiei Europa Noastră în categoria educaţie şi conştientizare. Premiul s-a acordat pentru abordarea inedită: educaţie prin restaurare şi restaurare prin educaţie.
Salina Praid – un
obiectiv turistic important la nivel naţional
Vara, fluxul turistic creşte considerabil. Avem o ţară foarte frumoasă,
bogată în obiective turistice, iar preferinţele turiştilor se împart între
munte şi mare. Datele adunate în ultimii ani arată că tot mai mulţi turişti
aleg salinele şi că acestea au devenit un obiectiv principal mai ales datorită potenţialului
terapeutic. Una dintre cele mai apreciate şi vizitate din România este salina
de la Praid, important obiectiv turistic din judeţul Harghita.
Începând cu secolul XVIII, zona în care se găseşte salina se numeşte Ţinutul sării. Bogăţia localităţii Praid
stă în salina cu cel mai mare zăcământ de sare al țării, care
ajunge până la adâncimea de 2,7 – 3 km. Din punct de vedere geologic, zăcămintele
de sare din Transilvania s-au format în urmă cu apoximativ 20-22 milioane de
ani, iar datele arheologice ne arată că începuturile Salinei
Praid datează încă din perioada daco-romană. După anul
1000, drepturile de minerit și comercializare au fost preluate de
secui și sași, iar din 1714, exploatarea sării din zonă era preluată de administrația habsburgică. Salina a fost amenajată pe o suprafață de 9.400mp de-a lungul
a șapte camere de exploatare. Sunt spații spectaculoase care impresionează
vizitatorii mai ales prin dimensiuni. Pe pereți și tavan se poate observa
structura formațiunii salifere.
Zăcământul are rezerve
de aproape 500 de ani. Ceea ce putem vedea azi s-a format în timp prin exploatări
masive de sare în urma cărora au rămas goluri subterane de dimensiuni mari, în
care s-a individualizat un microclimat de salină cu temperaturi constante
cuprinse între 14-16ºC în orice anotimp. Accesul în salină se face printr-un
tunel lung de 1.500m şi coborând apoi 300 de trepte. La 120m adâncine, într-un
aer puternic ionizat, vizitatorilor li se înfăţişează un orăşel subteran. La primul nivel, destinat turiştilor, pe o suprafaţă
de 1.300m se găsesc baze de tratament, farmacia, cafenele, biblioteca, capela
salinei, construită în 1993, un parc de
aventură, un cinematograf, un
restaurant, o galerie a vinurilor unde se pot degusta diferite soiuri şi un muzeu al minei de sare, care povesteşte
istoria locului prin intermediul fotografiilor, a reprezentărilor despre cum se
exploata sarea şi a obiectelor expuse: unelte din diferite perioade istorice,
folosite la exploatare.
Pe timp de vară,
numărul vizitatorilor poate atinge 2.500 - 3.000 pe zi, iar în decursul unui an
salina înregistrează între 200.000 şi 400.000 de vizitatori. Se organizează
pentru aceştia diferite activităţi în sala de spectacole, în bibliotecă şi pe
terenul de sport, excursii, drumeţii prin localitate, unde se mai
găseşte un ştrand cu apă sărată,
unde se pot face şi tratamente cu apă sărată fiebinte, însă doar în perioada 1
iunie – 15 octombie a fiecărui an.
Microclimatul salinei Praid creează
condiţii favorabile salino-terapiei
date de proprietăţi fizico-chimice precum puritatea aerului, umiditatea şi
temperatura constantă, viteza curenților de aer, concentrația de dioxid de
carbon în aerul din salină, aeroionizarea negativă şi cantitatea de ozon. Tratamentele de recuperare în salina Praid,
recomandate mai ales bolnavilor suferinzi de afecţiuni respiratorii, au început
în anul 1960 în mina Gh.
Doja. Salina Praid se numără printre cele mai valoroase obiective turistice ale
judeţului Harghita şi atrage anual mii de vizitatori din toate colţurile ţării şi
de dincolo de graniţele acesteia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu